Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol sau secţiune are multe probleme. Puteţi ajuta la rezolvarea lor sau să le discutaţi pe pagina de discuţie.
|
 |
Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secţiuni este disputat. Vă rugăm consultaţi părerile exprimate în pagina de discuţii. Vă rugăm nu ştergeţi eticheta până la rezolvarea disputei |
Martorii lui Iehova este numele unei organizaţii religioase creştine înfiinţată la sfârşitul secolului al XIX-lea de Charles Taze Russell, sub denumirea de Jehovah's Witnesses. Organizaţia numără la nivel mondial 7.124.443 de membri (conform raportului mondial al Martorilor lui Iehova pe anul 2008). În România numărul membrilor organizaţiei este de 38.544 de persoane.
Unii afirmă că Martorii lui Iehova ar fi o „sectă”, prin sectă înţelegându-se adesea un grup desprins dintr-o religie oficială sau un grup care urmează un anumit conducător sau învăţător. Termenul are de obicei sens peiorativ. Martorii lui Iehova afirmă că nu sunt o ramificaţie a vreunei biserici, ci includ persoane de orice origine socială şi religioasă. Ei mai susţin că nu au un conducător uman, conducătorul lor fiind Iisus Hristos.
Cuprins |
[modifică] Istorie
Istoria modernă a Martorilor lui Iehova a început în anii 1870, odată cu formarea unui grup de studiu al Bibliei la Allegheny, apoi Pennsylvania (SUA). La început, ei s-au numit studenţi ai Bibliei. Dar în anul 1931, ei au adoptat denumirea „martori ai lui Iehova”, în stilul evangheliilor[1]. De la un început modest, organizaţia a crescut la milioane de „martori”, care predică evanghelia în peste 236 de ţări. Ei spun că convingerile şi practicile lor nu sunt noi, ci reprezintă o restabilire a creştinismului secolului I d.Hr.
[modifică] Întruniri religioase
Martorii lui Iehova au cinci întruniri pe săptămână: „Şcoala pentru Serviciu Teocratic, Întrunirea de Serviciu, Studiul Turnului de Veghe, Cuvântarea publică, Studiul Bibliei în congregaţie”. Au loc de asemenea trei congrese pe an: de district, de circumscripţie şi special. Intrarea este liberă la oricare dintre acestea; nu se fac colecte[2]. Martorii lui Iehova spun că învăţăturile religioase discutate la aceste întruniri se bazează pe Biblie. Întrunirile se deschid şi se încheie cu rugăciune. De asemenea, la majoritatea întrunirilor sunt intonate cântări religioase[3].
Majoritatea congregaţiilor ţin întruniri în lăcaşuri de închinare numite „Săli ale regatului”. De obicei, acestea sunt clădiri simple, construite de voluntari Martori. În „Sălile regatului” nu există niciun fel de icoane, crucifixe sau alte obiecte de cult care să intermedieze închinarea la Dumnezeu....
Cheltuielile de întreţinere se susţin prin donaţii benevole. Pentru cei care vor să facă o donaţie, există o cutie de donaţii[4]. Martorii lui Iehova ţin de asemenea în fiecare an adunări mari («congrese»). Cu aceste ocazii, multe congregaţii se adună pentru un program special de instruire biblică. Botezul noilor discipoli face parte integrantă din programul fiecărui congres[5][6].
[modifică] Organizare socială
În cadrul acestei organizaţii religioase nu există cler. Ei susţin această stare de fapt spunând că Isus Cristos s-a pronunţat împotriva folosirii titlurilor religioase printre discipolii lui, spunându-le „voi toţi sunteţi fraţi”.[7]:
6 [Învăţătorilor Legii şi fariseilor] le place să li se dea locurile de onoare la mese şi scaunele de onoare în sinagogi, 7 le place să fie salutaţi în pieţe şi le place ca oamenii să li se adreseze cu "învăţătorule". 8 Dar voi să nu vă numiţi unii pe alţii "învăţători", pentru că Învăţătorul vostru este Unul singur, iar voi toţi sunteţi fraţi. 9 Şi nici "părinte" să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că voi aveţi un singur Tată, în ceruri. 10 De asemenea, să nu numiţi pe nimeni "îndrumător", pentru că Îndrumătorul vostru este Unul singur: Cristos. 11 Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.
Însă în fiecare congregaţie există bărbaţi Martori care au responsabilităţi mai mari ca şi alţii. Martorii nu-i numesc pe aceştia "preoţi", "pastori" sau "prezbiteri" ci "bătrâni" sau "supraveghetori", aducând ca argument faptul că apostolul Petru îi numeşte în greacă[8] "presbyteros", care înseamnă "bătrâni"[9]:
- Sfătuiesc pe [presbuterous] dintre voi, eu, care sunt un [presbuteros] ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită:
- Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine.
- Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei.
Deasemenea, mai spun ei, apostolul Pavel îi mai numeşte "episkopos"[10][11], cuvânt care în greacă[12] înseamnă "supraveghetori".
Când li se adresează, Martorii îi numesc simplu "frate" pe aceşti "bătrâni". Aceşti "bătrâni" "supraveghetori" au, printre altele, responsabilităţi de instruire în cadrul congregaţiei. (1 Timotei 5:17). Ei sunt ajutaţi de "slujitorii auxiliari" ("diakonos" în greacă: 1 Timotei 3:8-10, 12, 13).
Aceşti bărbaţi nu sunt consideraţi superiori celorlalţi membri ai congregaţiei (2 Corinteni 1:24). Ei nu se îmbracă într-un mod care să-i deosebească de ceilalţi; spre deosebire de alte religii, ei nu sunt plătiţi pentru munca lor. Martorii argumentează această stare de fapt citându-l pe Isus (Matei 10:8)
Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.
Ei mai argumentează că spre deosebire de clerul altor religii, apostolul Pavel avea o meserie (constructor de corturi) pe care o şi practica - vezi Faptele 18. Ei mai citează şi următoarele cuvinte ale aceluiaşi apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 3:7,8
7 Voi înşivă ştiţi că trebuie să urmaţi exemplul nostru; noi n-am fost leneşi când am fost la voi, 8 n-am mâncat pâinea nimănui fără s-o plătim, ci, cu trudă şi muncă grea, am lucrat zi şi noapte, ca să nu fim o povară pentru nimeni dintre voi.
Martorii lui Iehova spun că "bătrânii" se îngrijesc de bunăvoie de necesităţile spirituale ale congregaţiei şi că ei pot oferi mângâiere şi îndrumare când sunt necazuri - Iacov 5:14-16; 1 Petru 5:2,3.
[modifică] Structură operaţională
Sediul mondial al Martorilor lui Iehova este la New York. Acolo se află "Corpul de Guvernare", un grup de "bătrâni" cu experienţă care supraveghează congregaţia mondială. De asemenea, în toată lumea există peste 100 de birouri de filială. În aceste locuri, Martori voluntari ajută la tipărirea şi expedierea literaturii biblice. Se oferă, de asemenea, îndrumare pentru organizarea lucrării de predicare. În toate acestea, ei spun că pun în aplicare principiul biblic "toate să aibă loc decent şi în ordine" (1 Cor. 14:40).
[modifică] Convingeri religioase
|
[[wiki]]
|
Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard. Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării. |
Martorii lui Iehova cred că întreaga Biblie constituie cuvântul inspirat al lui Dumnezeu (vezi 2 Timotei 3:16,17); ei spun că în loc să adere la vreun crez sau principiu bazat pe tradiţii omeneşti, caută principii în Biblie pentru absolut toate convingerile lor. Ei spun că susţin Regatul lui Dumnezeu, nu vreun sistem politic, economic sau social al unei naţiuni din cadrul acestei lumi. De aceea nu votează în cadrul alegerilor parlamentare sau prezidenţiale, se menţin neutri din punct de vedere politic şi militar, nu salută drapelul naţional. Totodată ei refuză să îndeplinească serviciul militar, spunând că Isus a poruncit să ne iubim semenii, iar crima de orice natură este o încălcare a legilor Bibliei, inclusiv una din cele 10 porunci: "să nu ucizi". (Matei 22:39; Exod 20:13)
Martorii lui Iehova nu sărbătoresc zile de naştere, Crăciunul, Paştele, 8 Martie sau alte zile, refuză transfuziile de sânge.
Argumente:
Ziua de naştere
Definiţie: Ziua în care s-a născut o persoană sau aniversarea acestei zile. În unele locuri, aniversarea zilei de naştere, mai ales a unui copil, se desfăşoară în cadrul unei petreceri la care se oferă daruri. Practică nebiblică.
Prezintă Biblia aniversarea zilei de naştere într-o lumină favorabilă? Biblia nu vorbeşte decât despre două aniversări de acest fel: Gen. 40:20–22: „A treia zi era ziua de naştere a faraonului. El a dat un ospăţ ... Şefului paharnicilor i-a dat înapoi funcţia de paharnic ... Însă pe şeful brutarilor l-a atârnat pe un stâlp“. Mat. 14:6–10: „Pe când se sărbătorea ziua de naştere a lui Irod, fiica Irodiadei a dansat înaintea oaspeţilor. Lui Irod i-a plăcut atât de mult, încât a promis cu jurământ că îi va da orice va cere. Atunci, îndemnată de mama sa, ea a zis: «Dă-mi aici, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul». ... Şi a trimis să i se taie capul lui Ioan în închisoare“. Tot ce se găseşte în Biblie a fost scris cu un scop (2 Tim. 3:16, 17). Martorii lui Iehova înţeleg că Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, vorbeşte în mod nefavorabil despre aniversarea zilei de naştere şi de aceea evită această practică. Cum priveau primii creştini şi iudeii din timpurile biblice aniversarea zilei de naştere? „Noţiunea de aniversare a zilei de naştere era cu totul străină gândirii creştinilor din acea perioadă.“ — Allgemeine Geschichte der christlichen Religion und Kirche, de Augustus Neander, 1842, vol. I, p. 518. „În vremurile de mai târziu, evreii considerau aniversarea zilei de naştere o formă de închinare idolatră, concepţie confirmată din plin de ceea ce vedeau ei în ritualurile legate de această zi.“ — The Imperial Bible-Dictionary, de Patrick Fairbairn (Londra, 1874), vol. I, p. 225. Care este originea obiceiurilor populare legate de aniversarea zilei de naştere? „Diversele obiceiuri care însoţesc astăzi aniversarea zilei de naştere au o lungă istorie. Ele îşi au rădăcinile în magie şi religie. Obiceiurile de a transmite felicitări, de a oferi daruri şi de a sărbători evenimentul — la lumina lumânărilor — aveau în vechime rolul de a-l ocroti de demoni pe cel sărbătorit şi de a-i garanta siguranţa pentru următorul an de viaţă. ... Până în secolul al patrulea, creştinismul a respins sărbătorirea zilei de naştere, considerând-o un obicei păgân.“ — Schwäbische Zeitung (supliment al periodicului Zeit und Welt), 3/4 aprilie 1981, p. 4. „Grecii credeau că orice persoană are un spirit ocrotitor, sau daemon, care asistă la naşterea ei şi veghează asupra ei în cursul vieţii. Acest spirit avea o relaţie mistică cu zeul a cărui zi de naştere corespundea cu cea a persoanei. Romanii împărtăşeau şi ei această concepţie. ... Această idee s-a înrădăcinat în gândirea religioasă a oamenilor, iar o reflectare a ei este credinţa în îngerul păzitor, în zâna bună şi în sfântul patron. ... Obiceiul lumânărilor aprinse, înfipte în tort, a început la greci. ... Pe altarele din templu [dedicat lui Artemis] se puneau prăjituri cu miere, rotunde ca luna, şi se aprindeau lumânări. ... Potrivit credinţei populare, lumânările de la sărbătoarea zilei de naştere aveau o putere magică specială de a îndeplini dorinţele. ... Lumânările şi focurile sacrificiale au avut o semnificaţie mistică deosebită încă de pe timpul când omul a început să le înalţe altare zeilor săi. Lumânările sunt deci un omagiu adus copilului care-şi sărbătoreşte ziua de naştere; ele îi aduc onoare şi noroc. ... Felicitările şi urările de fericire fac parte din sărbătorirea acestei zile. ... Iniţial, ideea îşi avea rădăcinile în magie. ... Felicitările transmise cu ocazia zilei de naştere au puterea de a influenţa în bine sau în rău, fiindcă în această zi cel sărbătorit este mai aproape de lumea spiritelor.“ — The Lore of Birthdays, de Ralph şi Adelin Linton (New York, 1952), p. 8, 18–20. Nu este nimic de obiectat cu privire la reuniunile care se ţin în alte momente cu membrii familiei şi cu prietenii pentru a mânca, a bea şi a se bucura
Este Crăciunul o sărbătoare bazată pe Biblie? Data sărbătoririi lui
O enciclopedie spune: „Sărbătorirea Crăciunului nu este stabilită de Dumnezeu şi nici nu-şi are originea în N[oul] T[estament]. Nimic din N[oul] T[estament], şi cu atât mai puţin din vreo altă sursă, nu ne permite să stabilim cu certitudine ziua naşterii lui Cristos“. — Cyclopædia, de M’Clintock şi Strong (New York, 1871), vol. II, p. 276. Conform cu Luca 2:8-11 păstorii stăteau noaptea pe câmp când s-a născut Isus. O carte afirmă: „Turmele ... erau ţinute iarna în adăposturi; chiar şi numai de aici se poate vedea că data tradiţională a Crăciunului, stabilită să fie iarna, este puţin probabil să fie corectă, întrucât Evanghelia afirmă că păstorii se aflau pe câmp“. — Daily Life in the Time of Jesus, de Henri Daniel-Rops (New York, 1962), p. 228. Iată ce se spune într-o enciclopedie: „Motivul pentru care sărbătoarea Crăciunului se ţine la 25 decembrie este destul de obscur, dar în general se crede că această zi a fost aleasă ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care se ţineau în preajma solstiţiului de iarnă, când zilele încep să crească, pentru a se celebra «renaşterea soarelui». ... Saturnaliile romane (o sărbătoare dedicată lui Saturn, zeul agriculturii, şi forţei reînnoite a soarelui) se ţineau tot în acea perioadă şi se consideră că unele obiceiuri de Crăciun îşi au rădăcinile în această sărbătoare păgână antică“. — The Encyclopedia Americana (1977), vol. VI, p. 666. O altă lucrare declară: „Data naşterii lui Cristos nu se cunoaşte. Evangheliile nu indică nici ziua, nici luna ... Potrivit ipotezei lui H. Usener . . ., care este acceptată în prezent de cei mai mulţi erudiţi, data naşterii lui Cristos a fost fixată la solstiţiul de iarnă (25 decembrie în calendarul iulian, 6 ianuarie în cel egiptean), pentru că în această zi, în care soarele îşi începe drumul înapoi spre cerul nordic, închinătorii păgâni ai lui Mithra celebrau dies natalis Solis Invicti (ziua naşterii soarelui invincibil). La 25 decembrie 274, Aurelian a proclamat zeul-soare drept principalul zeu protector al imperiului şi i-a dedicat un templu în Campus Martius. Crăciunul a luat fiinţă într-un timp când cultul soarelui era deosebit de înfloritor la Roma“. — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. III, p. 656
Care este originea Paştelui creştinătăţii şi a obiceiurilor legate de el?
O enciclopedie afirmă: „În Noul Testament sau în scrierile Părinţilor apostolici nu există nicio menţiune cu privire la sărbătorirea Paştelui creştinătăţii. Sfinţenia unor zile speciale este o idee străină gândirii primilor creştini“. — The Encyclopædia Britannica (1910), vol. VIII, p. 828. Într-o altă lucrare se spune: „Multe obiceiuri păgâne, care celebrau venirea primăverii, au fost asociate cu Paştele. Oul este simbolul germinării care are loc la începutul primăverii. ... Iepurele este un simbol păgân care a reprezentat întotdeauna fertilitatea“. — The Catholic Encyclopedia (1913), vol. V, p. 227. În unele limbi, cum ar fi engleza şi germana, chiar numele sărbătorii (Easter şi Ostern) aminteşte de originile sale păgâne. În acest sens, Alexander Hislop a scris: „Ce înseamnă termenul Easter? Acesta nu este un nume creştin, ci poartă pecetea originii sale caldeene. Easter nu este altceva decât Astarteea, unul dintre titlurile lui Beltis, regina cerului, al cărei nume ... este Iştar, potrivit descoperirii făcute de Layard pe nişte monumente asiriene. ... Aceasta îi este istoria. Tradiţiile populare din perioada sărbătoririi lui confirmă pe deplin mărturia istoriei cu privire la caracterul babilonian al acestei sărbători. Plăcintele calde cu semnul crucii din Vinerea Mare şi ouăle vopsite din Duminica Paştelui apăreau în ritualurile caldeenilor exact ca în prezent“. — The Two Babylons (New York, 1943), p. 103, 107, 108;
Care este originea sărbătorii în cinstea mamei? (8 Martie)
O enciclopedie spune că această sărbătoare „provine de la cultul mamei practicat în Grecia antică. La idele lui martie, în toată Asia Mică se celebra cultul mamei, care includea ceremonii în onoarea zeiţei Cibele sau Rhea, Marea Mamă a zeilor“. — The Encyclopædia Britannica (1959), vol. XV, p. 849.
Transfuziile de sânge site oficial
Minucius Felix (sec. III e.n.): „Noi, creştinii, ... atât ne ferim de sângele omenesc, încât nu mâncăm nici sângele animalelor, care se mănâncă“. — Octavius, în româneşte de Eliodar Enescu, Institutul de editură creştină al sfintei episcopii R. Vâlcii, 1930, p. 55, par. 30. Interdicţia biblică se referă şi la sângele uman? Da. Aşa au înţeles lucrurile primii creştini. În Faptele 15:29 este dată porunca: ‘să vă abţineţi de la sânge’. Nu se spune să vă abţineţi numai de la sângele de animal (compară cu Leviticul 17:10, unde se interzice consumarea ‘sângelui de orice fel’). Tertulian (care a scris în apărarea convingerilor primilor creştini) spunea: „Înţelegem că interzicerea «sângelui» este valabilă cu mult mai mult în cazul sângelui uman“. — The Ante-Nicene Fathers, vol. IV, p. 86.
Echivalează într-adevăr o transfuzie cu faptul de a mânca sânge?
În spital, când un pacient nu poate fi alimentat pe cale orală, este alimentat intravenos. Ei bine, dacă cineva, care n-a mâncat niciodată sânge, l-ar accepta sub formă de transfuzie, ar asculta oare de porunca de ‘a se abţine de la sânge’ (Fap. 15:29)? Să ilustrăm acest lucru luând cazul unei persoane căreia medicul i-a spus să se abţină de la alcool. Ar respecta persoana respectivă această prescripţie dacă nu ar mai bea alcool, dar şi l-ar injecta direct în venă? Dacă un pacient refuză transfuzia de sânge, există terapii alternative? În unele cazuri, pentru mărirea volumului plasmatic se pot folosi soluţia salină, soluţia Ringer şi dextranul, disponibile în aproape toate spitalele moderne. De fapt, prin folosirea acestor produse se evită riscurile legate de transfuziile de sânge. O publicaţie medicală face observaţia: „Riscurilor transfuziei de sânge le iau locul avantajele substituenţilor de plasmă: se evită infecţiile bacteriene sau virale, reacţiile la transfuzie şi sensibilizarea Rh“ (Canadian Anaesthetists’ Society Journal, ianuarie 1975, p. 12). Martorii lui Iehova nu au obiecţii de ordin religios cu privire la folosirea substituenţilor nesanguini de plasmă. Întrucât nu acceptă sânge, Martorii lui Iehova beneficiază în realitate de tratamente medicale mai eficiente. Iată ce a scris un medic: „Nu încape îndoială că, atunci când operează fără transfuzie, [chirurgul] tinde să-şi perfecţioneze tehnica chirurgicală. El devine puţin mai hotărât să închidă fiecare vas care sângerează“. — American Journal of Obstetrics and Gynecology, 1 iunie 1968, p. 395. Toate intervenţiile chirurgicale se pot efectua cu succes fără transfuzie de sânge. Printre acestea se numără intervenţiile pe cord deschis, neurochirurgia, amputarea unui membru şi extirparea totală a unor organe afectate de cancer. Într-un jurnal medical, dr. Philip Roen a declarat: „Nu am ezitat să efectuăm intervenţiile chirurgicale nici chiar atunci când ni s-a interzis înlocuirea sângelui“ (New York State Journal of Medicine, 15 octombrie 1972, p. 2527). Dr. Denton Cooley, de la Institutul de Cardiologie din Texas, a spus: „Rezultatele obţinute cu Martorii lui Iehova [folosind substituenţi nesanguini de plasmă] ne-au impresionat atât de mult, încât începem să folosim această metodă în cazul tuturor pacienţilor noştri cardiaci“ (Union din San Diego, 27 decembrie 1970, p. A-10). „Chirurgia pe cord deschis «fără sânge», aplicată iniţial în cazul adulţilor care fac parte din secta Martorilor lui Iehova fiindcă religia lor interzice transfuziile de sânge, este aplicată acum cu succes în operaţii pe cord delicate, efectuate la nou-născuţi şi la copii.“ — Cardiovascular News, februarie 1984, p. 5.
Ei spun că au o atitudine plină de respect faţă de toţi; că îşi iubesc semenii şi că doresc să aibă împreună cu aceştia parte de fericire în "lumea nouă" promisă de Dumnezeu, adică regatul sau împărăţia menţionată în rugăciunea Tatăl nostru.
Martorii lui Iehova afirmă că, potrivit Bibliei, linia continuă a Martorilor a început cu fidelul Abel. Ei arată că apostolul Pavel vorbeşte despre mai mulţi oameni fideli pe care îi numeşte un "mare nor de martori" (Evrei 11:4; 12:1).
Referitor la Isus Cristos, ei mai arată că Biblia îl numeşte pe Isus ca fiind Martor în Apocalipsa 3:14:
Acestea sunt lucrurile pe care le spune Amin, martorul fidel şi adevărat, începutul creaţiei lui Dumnezeu.
Ei arată că Isus însuşi a spus că el a scos în evidenţă numele Tatălui său, citând Ioan 17:6
Martorii mai afirmă că biblia nu este de accord cu ideea conform căreia există mai multe modalităţi acceptate de a-i aduce închinare lui Dumnezeu, citând Efeseni 4:4-6
Există un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.
Tot în sprijinul acestei idei, ei mai argumentează că Isus a declarat în Matei 7:13,14: Strâmtă este poarta şi foarte ingustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o găsesc.(...)nu oricine îmi zice: Doamne va intra în regatul cerurilor ci acela care îndeplineşte voinţa Tatălui meu care este în ceruri.
Martorii lui Iehova afirmă că nu recurg la argumentări filozofice pentru a ocoli declaraţiile explicite ale Bibliei sau pentru a justifica modul de viaţă al oamenilor care au abanonat normele morale ale Bibliei. Ei spun că în ceea ce priveşte semnificaţia simbolurilor biblice, ei lasă ca Biblia să le dea explicaţia în loc să-şi propună propriile teorii asupra sensului acestora.
Martorii lui Iehova nu cred în trinitate. Ei cred că Iehova este Dumnezeul Atotputernic, Creatorul, cel fără început şi sfârşit, că Isus este fiul său unic născut, prima creaţie a lui Dumnezeu alături de care a creat celelate lucruri şi că Spiritul Sfânt este forţa activă a lui Dumnezeu (Deuteronom 6:4, Coloseni 1:15-17, Matei 3:16).
Martorii lui Iehova nu cred în nemurirea sufletului întrucât Biblia afirmă că "sufletul care păcătuieşte, acela va muri" (Ezechiel 18:4,20).
Martorii lui Iehova cred că cei răi şi nedrepţi vor fi distruşi la Armaghedon, "războiul zilei cele mari" a lui Iehova (Revelaţia sau Apocalipsa 16:14).
Martorii lui Iehova cred că doar 144.000 de bărbaţi şi femei vor merge la cer pentru a guverna ca regi şi preoţi alături de Isus peste pământ pentru 1.000 de ani prin intermediul Regatului mesianic. După acest mileniu Isus îi va preda Regatul Tatălui său. Restul oamenilor au speranţa că vor trăi veşnic pe pământ după ce acesta va fi transformat în paradis (Revelaţia 14:3; 20:2,7; 21:4 PSALMUL 37:9-11).
Martorii lui Iehova cred că va exista o înviere "atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi" (Faptele 24:15).
[modifică] Lucrare de predicare a evangheliei
Martorii lui Iehova spun că la baza lucrării lor de predicare a evangheliei se află versetele din Matei 24:14 şi 28:18,19 şi de asemenea lucrarea pe care Isus însuşi a efectuat-o atunci când a fost pe pământ; ei argumentează că Isus intra în oraşe şi case, vorbindu-le oamenilor despre adevărurile biblice, indiferent de atitudinea fariseilor sau a altor semeni.
Ei mai argumentează că Isus i-a trimis doi câte doi pe discipoli (nu doar pe cei doisprezece, ci şi pe alţi şaptezeci) să predice evanghelia (Luca 10:1). În plus, mai adaugă ei, apostolul Pavel spune în Faptele Apostolilor 5:42:
Şi, în fiecare zi, în Templu şi prin case, ei nu încetau să dea învăţătură şi să proclame Evanghelia despre Cristos, şi anume că Isus este Cristos.
Şi tot Pavel în Faptele Apostolilor 20:20-21:
Nu v-am ascuns nimic din ceea ce v-ar fi putut fi de folos, ci v-am învăţat în public şi prin case, avertizându-i atât pe iudei cât şi pe greci să se pocăiască în faţa lui Dumnezeu şi să creadă în Domnul nostru Isus.
Martorii spun că predicarea lor este motivată de iubire, de iubirea faţă de Dumnezeu şi cea faţă de aproapele[13].
[modifică] Note
[modifică] Legături externe
- Site oficial al Martorilor lui Iehova
- Site oficial al Biroului de Informare Publică al Martorilor lui Iehova
- Site oficial al Martorilor lui Iehova pentru distribuirea de publicaţii şi alte informaţii pentru membrii organizaţiei, dar şi pentru cei interesaţi
- Martorii lui Iehova
