Istoria artei

Istoria artei este o știință auxiliară a istoriei studiază evoluția artelor vizuale, adică a acelor produse ale activității umane destinate scopurilor estetice, deci care exprimă idei, sentimente, emoții.

Un istoric de artă este o persoană care studiază istoria artei.

De-a lungul timpului, înregistrăm mai multe modalități de clasificare a artei, de la distincția medievală dintre artele liberale și arte vulgare până la demarcația modernă dintre artele frumoase și artele aplicate. La acestea se pot adăuga diverse alte clasificări, care definesc arta ca o manifestare a creativității umane.

În rândul artelor clasice se pot enumera: arhitectura, dansul, sculptura, muzica, pictura, literatura (care include ca genuri literare: poezia, teatrul, arta narativă), filmul, fotografia, banda desenată. La interferența dintre arte plastice și arte vizuale, au apărut mai nou designul și artele grafice. La acestea se adaugă noi forme de expresie artistică precum: moda și gastronomia și noi modalități de expresie ca: video, arta digitală, artele scenice, publicitatea, animația, televiziunea și jocurile video.

Pentru a putea realiza o examinare obiectivă a formelor artistice care aparțin diferitelor epoci, istoria artei este un domeniu multidisciplinar, realizând o clasificare a culturilor, periodizarea acestora și stabilirea particularităților creațiilor artistice și a influențelor reciproce.

Studiul istoriei artei este realizat în mod sistematic începând cu perioada Renașterii, când domeniul de studiu se limita doar la civilizația Europei Occidentale. Cu timpul aria explorată se extinde și la celelalte continente elaborându-se noi concepte, precum cel al sincronizării culturale și al relativismului cultural.

Astăzi, istoria artei deține un domeniu vast, incluzând aici și răspândirea și conservarea operelor de artă din întreaga istorie. Astfel, în secolul al XX-lea asistăm la o proliferare a instituțiilor, fundațiilor, muzeelor și galeriilor de artă, atât ca proprietate privată, cât și în spațiul public, dedicate analizei și catalogării fenomenelor artistice, dar și expunerii către publicul larg. De asemenea, apariția și dezvoltarea mass-media a jucat un rol crucial în popularizarea și studiul operelor de artă.

Mari expoziții periodice, precum Whitney Biennial sau bienalele de la Veneția, São Paulo sau nu mai puțin faimoasa Documenta de la Kassel sunt manifestări expoziționale care contribuie decisiv la cunoașterea și afirmarea a noi stiluri și tendințe în domeniu. Distincții ca Premiul Turner (acordat de Tate Gallery), Premiul Wolf pentru Artă, Premiul Pritzker pentru arhitectură, Premiul Pulitzer pentru fotografie, sau Premiul Oscar pentru cinema, toate acestea nu fac decât să promoveze cele mai bune opere creatoare la un nivel internațional. Instituții precum UNESCO, care a întocmit acea listă de locuri din patrimoniul mondial, contribuie la conservarea celor mai valoroase monumente de artă ale planetei.

Arta preistorică (300 000 i.e.n.- mileniul IV i.e.n.)

Articol principal: Arta preistorică.

Venus din Willendorf, statuetă cu trăsături feminine exagerate, simbol al fertilității

Primele produse artistice create de om datează încă din preistorie, când diverse forme de exprimare vizuală sau prin sunet (cântatul ritmic sau transformarea unor obiecte în instrumente de percuție, dansul, vopsirea unor zone ale corpului) au fost încercate de acele ființe hominide, care, prin selecție naturală, au ajuns la un stadiu înalt de dezvoltare intectuală. În acțiuni rituale care precedau vânătoarea, prin muzică și dans, grupul de combatanți intra într-un fel de transă, în care identitatea individuală se integra în identitatea colectivă, astfel încât grupul social respectiv își ridica moralul, fiind astfel capabil să reziste în fața agresiunii animale.

Primele mărturii ale preocupărilor artistice ale omului aparțin Epocii Pietrei. Arheologii au gasit bucati de oase din mamut datand de pe la 300 000 i.e.n.,iar in Africa de Sud s-au descoperit cea mai veche bijuterie cunoscuta si obiecte gravate,vechi de 75 000 de ani.Activitatea artistica neintrerupta a omului Homo Sapiens a inceput in perioada Paleoticului Superior,acum 35 000 de ani. În paleolitic (25.000 - 8.000 î.Hr.) oamenii practicau vânătoarea și locuiau în peșteri, perioadă în care datează primele picturi rupestre. După perioada de tranziție a mezoliticului (8.000 - 6.000 î.Hr.), în neolitic (6.000 - 3.000 î.Hr.) asistăm la apariția comunităților sedentare care înlocuiesc vânătoarea cu agricultura, proces însoțit de evoluția diverselor societăți umane, a căror structură devine tot mai complexă și în cadrul cărora crește ponderea fenomenului religios. În Epoca Bronzului (c. 3000 - 1000 î.Hr.) asistăm la apariția primelor civilizații protoistorice.

Paleolitic

Articol principal: Arta în paleolitic.

Pictură rupestră din peștera Lascaux reprezentând animale

Primele manifestări ale artei paleolitice au loc cam prin 25.000 î.Hr. Apogeul este atins în magdalenian (15.000 - 8.000 î.Hr.). Primele astfel de obiecte, ce pot fi considerate ca posedând valențe artistice sunt descoperite în sudul Africii, zona Mediteranei, Europa centrală și de est (mai ales în zona Mării Adriatice), Siberia (lacul Baikal), India și Australia. Este vorba de piatră cioplită (cremene, obsidian), lemn sau scule din oase. Pentru a vopsi în roșu era utilizat oxid de fier, pentru negru oxid de mangan iar pentru ocru se folosea argilă.

Alături de picturi rupestre, astfel de vestigii au fost descoperite în regiunea franco-cantabriană. Picturile aveau atât o semnificație magico-religioasă cât și una descriptivă, fiind reprezentate mai ales animale, tema predilectă a vânătorilor. Un exemplu în acest sens îl constituie peșterile de la Altamira, Trois Frères, Chauvet și Lascaux. În ceea ce privește sculptura, un loc central îl ocupă figurile feminine de tip Venus, probabil făcând parte din cultul fertilității, dintre care cele mai cunoscute sunt: Venus din Willendorf, Omul din Brno și Venus din Brassempouy.

• 
• 
• 
• 
• 

Neolitic

Articol principal: Arta neolitică.

Această perioadă (care a debutat cam prin 8.000 în Orientul Apropiat) a însemnat o puternică schimbare pentru societățile umane, care trec la agricultură și creșterea animalelor, o dată cu aceasta asistăm și la o dezvoltare a fenomenului religios.

Un sit arheologic deosebit, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, îl constituie ansamblul picturilor rupestre din zona Iberică a bazinului mediteran. Acesta datează în perioada dintre mezolitic și neolitic și se remarcă prin prezența a numeroase figuri antropomorfe, în care bărbatul are forma stilizată a unei cruci, iar femeia a unui triunghi. Localitățile în care se găsesc cele mai multe astfel de exemple sunt: El Cogul, Valltorta, Alpera și Minateda. Reprezentări similare s-au descoperit în nordul Africii (Sahara, Munții Atlas), dar și pe teritoriul actualului Zimbabwe. Picturi rupestre la fel de remarcabile se află și în peșterile din regiunea râului Pinturas din Argentina, cea mai cunoscută fiind numită Cueva de la Manos (Peștera mâinilor), deoarece s-au găsit multe imagini de mâini imprimate ale omului preistoric. Tot prin imprimare, dar cu ajutorul scoicilor au început să fie decorată ceramica. Apar materiale ca: cuarț, chihlimbar, jasp.

Asistăm la apariția primelor elemente de sistematizare urbană, lucru vizibil în așezări ca: Ierihon (Palestina), Jarmo (Irak), Çatalhöyük (Anatolia).

Epoca metalelor

În ultima perioadă preistorică, epoca metalelor, apar cuprul, bronzul și fierul. În epoca cuprului se ridică monumentele funerare de tip megalit, precum și alte structuri din piatră, denumite dolmen, menhir, cromlech.

Ca exemplificare, se remarcă celebrul ansamblu Stonehenge, a cărui construcție a început prin 3000 î.Hr. În sudul teritoriul Spaniei înflorește cultura Los Millares cu celebrele vase în formă de clopot și figuri umane cu ochii mari, model ce avea să se extindă în aproape tot vestul Europei, chiar și în insulele britanice. În Malta, sunt remarcabile complexele de temple de la Mnajdra, Tarxien și Ggantija.

Car solar din epoca bronzului (Muzeul Național din Danemarca)

În Insulele Baleare apar complexe megalitice specifice, cum ar fi cele de tip:

• naveta, un mormânt uriaș de forma trunchi de piramidă, cu camera mortuară mult alungită;
• taula, două pietre mari verticale peste care este așezată una orizontală;
• talayot, megalit care are forma unui turn.

În Epoca Fierului, în Europa înfloresc două culturi de mare răspândire:

• Halstatt, care s-a dezvoltat în perioada dintre secolele al VII-lea și al V-lea î.Hr și se caracterizează prin necropole cu morminte în formă de tumul cu camera mortuară din lemn de forma unei mici case, adesea înzestră cu un car cu patru roți. Ceramica era policromică, cu decorații geometrice și ornamente metalice.
• La Tène, care a evoluat între secolele al V-lea și al IV-lea î.Hr.și a caracterizat în special arta celtică. Este prezentă o largă varietate de obiecte de fier, cum ar fi săbii, sulițe, care din nefericire nu au supraviețuit intacte. Ca decorații pentru scuturi, fibule este utilizat bronzul și avem aici două etape ale acestei culturi. O influență puternică o va exercita arta greacă, etruscă și cea a sciților.

Expansiunea Imperiului Roman care avea să cucerească o mare parte a Europei, pune capăt perioadei epocii metalelor.

Artă antică (3500 i.e.n.- 500 i.e.n.)

Articol principal: Artă antică.

Primii europeni,de acum 25 000 de ani,modelau in lut mici figurine reprezentand zeitati si animale.Se crede ca erau totemuri sau obiecte de cult menite sa sporeasca fertilitatea solului sau sa stabileasca o cale de comunicare cu spiritele animalelor.Unele populatii asiatice pictau,in interiorul pesterilor,imagini realiste infatisand animale,samani ai tribului si scene de vanatoare. Cand oamenii au inceput sa duca o viata mai stabilia s-au apucat sa faca obiecte de ceramica ornamentale si alte lucruri impodobite in China,populatia Yang Shao avea oale cu modele geometrice.Pe masura ce cuprul si bronzul au inlocuit piatra in arme si unelte,prelucratorii de metale au capatat importanta,iar uneltele si obiectele facute de ei erau bogat impodobite.Ei nu urmareau doar sa infrumuseteze obiectele.Sculptand zei sau simboluri sacre pe unelte si arme,erau incredintati ca avestea vor fi mai eficiente.O data cu dezvoltarea asezarilor si oraselor si atingerea prosperitatii statale,templele impresionante,palatele si constructiile monumentale au fost decorate cu sculpturi si picturi ce infatisau modul de viata al oamenilor.De la frescele din Micene pana la sculpturile funerare din Egipt si de la sculpturile olmecilor pana la ceramica pictata in China,arta oamenilor din antichitate ne-a dat posibilitatea sa aflam cum traiau ei.

Initial,chiar si scrierea a fost o activitate artistica (in Mesopotamia si in Egipt),constand in imagini ce reprezentau idei sau obiecte. Pictogramele din China antica simbolizau cuvinte intregi.

Marele eveniment al începutului acestei perioade este apariția scrisului la care protagoniștii sunt marile civilizații ale Orientului Mijlociu: Egiptul antic și Mesopotamia, eveniment prin care arta dobândește noi modalități de expresie. Scrisul permite evidențierea sistematică a activităților economice și comerciale.

Astfel, în jurul lui 3.500 î.Hr. apare în Mesopotamia scrirea cuneiformă, care inițial era bazată pe pictograme și ideograme. Ulterior, sumerienii dezvoltă scrierea prin redarea silabelor, deci bazată pe fonologia și sintaxa specifice limbii sumeriene.

În Egipt apare scrierea hieroglifică, cea mai veche mărturie fiind Paleta lui Narmer (3100 î.Hr.).

Limba ebraică a fost una dintre primele limbi care a utilizat scrierea bazată pe alfabet. Este vorba de sistemul de scriere abjad (1800 î.Hr.) prin care fiecărui fonem este redat printr-un simbol. Alfabetul grec și latin derivă din acesta.

Apar mari cetăți în regiunile unor fluvii ca: Nil, Tigru, Eufrat, Fluviul Galben.

Mesopotamia

Articol principal: Arta mesopotamiană.

Poarta lui Nimrod, capodoperă a artei asiriene (Metropolitan Museum of Art, New York)

Arta mesopotamiană s-a dezvoltat în regiunea cuprinsă între fluviile Tigru și Eufrat (Irakul și Siria de astăzi), unde începând cu mileniul patru î.Hr. au evoluat mai multe culturi ca: Sumeria, Akkad, cea amorită, Caldeea etc.

Arhitectura mesopotamiană avea drept caracteristic utilizarea cărămizii, a lintoului, a arcului și a bolții. Sunt remarcabile ziguratele, temple uriașe de forma unei piramide în trepte, de la care însă nu a supraviețuit timpului decât baza. Mormântul era de fapt un coridor, urmat de o cameră acoperită și un dom fals. Multe asemenea exemple se pot găsi în Ur. De asemenea, s-au construit palate cu ziduri de forma unui zigurat, acordându-se o atenție deosebită grădinilor (exemplu: Grădinile Suspendate ale Semiramidei, considerată una dintre cele șapte minuni ale lumii).

În ceea ce privește sculptura, sunt remarcabile lucrările în lemn cioplit și reliefurile utilizate ca ornament în construcții. Acestea din urmă reprezintă în special scene militare și de vânătoare, fiind înfățișate figuri umane și animale, fie reale sau mitologice. În perioada sumeriană, au fost realizate în număr mare statuete reprezentând personaje fără podoabă capilară și cu brațele încrucișate pe piept. În schimb, figurile umane din perioada akkadiană aveau părul lung și barbă, un exemplu elocvent constituindu-l stela de la Naram-Sin. În ceea ce privește perioada amorită (sau neosumeriană) sunt remarcabile statuetele lui Gudea (guvernatorul cetății Lagaș), în care acesta este reprezentat cu mantie, turban și mâinile aduse la piept. Un exponat valoros din perioada babiloniană este stela lui Hammurabi. Sculptura asiriană are ca trăsături principale reprezentarea antropomorfă a animalelor și prezența figurilor umane înaripate, cu precădere în scene de vânătoare, așa cum apar de pildă în celebru Obelisc negru al regelui Salmanasar al III-lea.

O dată cu apariția și evoluția scrisului, apare și literatura ca o nouă formă de expresie a creativității umane. Literatura sumeriană este reprezentată în primul rând Epopeea lui Ghilgameș, scrisă prin secolul al XVII-lea î.Hr. Aici apar 30 de mituri despre cele mai importante divinități sumeriene și akkadiene. Altă lucrare celebră a literaturii babiloniene este Enuma Eliș care descrie creația lumii.

Muzica se dezvoltă în acea regiune în mileniile al IV-lea și al III-lea î.Hr. și este utilizată în templele sumeriene, unde preoții, adesea însoțiți de un cor, cântă imnuri și psalmi adresați zeilor. Printre instrumente muzicale se pot enumera: flautul, toba, harpa ș.a.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

Egipt

Articol principal: Arta în Egiptul antic.

Sfinxul și Marea Piramidă din Giza

În Egipt înflorește una dintre cele mai mari civilizații antice care evoluează între 3.000 î.Hr. și până când are loc cucerirea de către Alexandru cel Mare. Sistemul artistic vast și complex impune existența unor meșteșugari specializați. Arta are valențe simbolistice și religioase și are ca temă centrală nemurirea, în special a faraonului care era venerat asemeni unei divinități.

De aici și existența unor mari opere monumentale. Influența artei egiptene se exercită asupra celei copte și bizantine.

Arhitectura în Egiptul antic se caracterizează prin monumentalitate. Sunt utilizate mari blocuri de piatră și coloane solide. Cele trei mari tipuri de monumente funerare sunt:

• mastaba, mormânt de formă dreptunghiulară
• piramidă, care poate fi în trepte (de exemplu: Piramida în trepte a lui Djoser din Saqqara) sau netedă (cum sunt celebrele piramide din Gizeh)
• hipogeu, mormânt subteran (cum sunt cele din Valea Regilor).

Altă categorie de construcții monumentale o constituie templele. Acestea sunt precedate de o alee mărginită de sfincși și obeliscuri. Urmează o pereche de ziduri trapezoidale susținute de piloni și sala hipostilă în care se află altarul. Cele mai celebre sunt templele de la Luxor, Karnak, Philae și Edfu. Alt tip de templu este cel cioplit în stâncă, care are forma unui hipogeu și avem ca exemple templul de la Abu Simbel și Deir el-Bahri.

Pictura este cea care ofera detalii despre viata cotidiana egipteana.Picturile nu infatisau doar viata pamanteasca,ci si zeii egipteni si asteptata viata de apoi. Figurile,in pictura si in sculptura,se realizau conform unor reguli stricte: proportiile fixe,impartirea picturii in fasii si linia de referinta ca baza.Dintre caracteristici lipseau perspectiva abrevianta si umbrele,iar fundalul era doar sugerat,potrivit regulii transmiterii clare si complete a imaginilor care evocau viata celor decedati. Reprezentarea figurii umane s-a schimbat in permanenta,de la vederea din profil la una frontala.Marimea figurii ilustrate direct proportionala cu importanta sociala a individului.Statutul social mai era atribuit si dupa imbracaminte si bijuterii.Figurile masculine aveau o piele mai inchisa decat cele feminine.Sculptura reda doar trasaturile principale ale persoanelor.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

Arta clasica( 500 i.e.n.-500 e.n.)

Artele se dezvolta treptat ca expresie a creativitatii si pentru decorarea caselor,a strazilor si a obiectelor de uz curent.Averile acumulate de imperii si de negustorii din orase au fost intrebuintate pentru sponsorizarea si sustinerea artistilor,ceea ce a dus la progrese semnificative in creatia artistica.Realismul castiga teren- statuile si picturile grecilor si romanilor infatisau nemijlocit si amanuntit,intr-un nou stil,oamenii si mediul in care acestia traiau.In Grecia,cele mai frumoase opere de arta au fost create in perioada clasica,al carui apogeu a fost atins prin secolele V-III i. Hr.O data cu campaniile lui Alexandru cel Mare,in India au ajuns ideile grecesti referitoare la realismul in arta,iar raspandirea budismului le-a purtat mai spre est,pana in China,Japonia si in Asia de Sud-Est.Artistii romani au copiat deseori operele grecilor si au elaborat un stil realist propriu si socant. In Imperiile acestei perioade,casele celor bogati erau decorate cu frize viu colorate,statui,basoleriefuri si mozaicuri.Cladirile erau ornamentate cu sculpturi si picturi migaloase.In Africa si pe continentele americane,stilurile artistice s-au dezvoltat independent de restul lumii,dar si in China existau stiluri proprii,nemaintalnite in alta parte. Chinezii confectionau obiecte din lemn lacuit si pictau in matase.In aceeasi perioada,grecii au inventat teatrul,reprezentand situatii inspirate din viata.Ei au fost primii care au exprimat stari si emotii prin intermediul artei.Intrucat, creativitatea facea parte din natura umana,orice cultura este caracterizata de forme de arta proprii: sculpturi din lemn sau din piatra,scrieri sau picturi pe papirus sau scoarta de copac,coaserea vesmintelor si a tapiseriilor sau turnarea metalelor.Prin arta au iesit la lumina idei noi,iar in epoca clasica s-au pus bazele multor stiluri,dintre care unele se mentin si in zilele noastre.

Grecia antică

Articol principal: Arta în Grecia antică.

Caracterizată prin naturalism, utilizarea măsurilor și a proporțiilor și o estetică inspirată din natură, arta Greciei antice constituie punctul de plecare pentru întreaga artă europeană de mai târziu. Debutul îl constituie culturile minoică și miceniană.

Arta greacă antică evoluează de-a lungul a trei perioade principale:

• homerică: apar primele elemente ale templului grec;
• arhaică: se trece la arhitectura în piatră și se afirmă sculptura;
• clasică: se dezvoltă artele plastice, iar formele și proporțiile monumentelor ating perfecțiunea clasică.
• elenistică.

Primele stiluri ale artei grecesti au fost cele protogeometrice si geometrice,între 1050 i.Hr. si 700 i.Hr.Vasele erau impodobite cu ornamente masurate cu precizie si,ulterior,cu meandre si cu reprezentari statice de figuri umane si animale.

• 
• 
• 
• 
• 
• 

In perioada arhaica de la jumatatea secolului VII i.Hr.,au aparut doua tipuri de sculpturi monumentale: KOUROS si KORE. Kouros reprezenta un barbat gol,un zeu razboinic, tanar si puternic.In cazul lui se respecta simetria,si frontalitatea,trasaturi definitorii pentru arta egipteana.Echivalentul feminin era Kore,o tanara femeie stand in picioare,infasurata intr-o roba.Folosite ca ofrande,ambele sunt infatisate schitand un zambet in coltul gurii,emblematic pentru majoritatea sculpturilor egiptene.

Tehnica pictarii in negru a figurilor pe vase s-a dezvoltat in secolul VI i.Hr..Aceasta a fost urmata de tehnica pictarii in rosu,folosita incepand cu prima jumatate a secolului VI i.Hr.Ambele au atins un stil narativ,realist,in perioada clasica. Ceea ce era doar sugerat in sculpturile kouros si-a gasit implinirea in sculpturile clasice ale sec. V si IV i.Hr. In faza intermediara dintre arhaic si clasic,in prima jumatate a sec. VI i.Hr.,artistii au creat un stil sobru,cu o combinatie speciala de miscari corporale (contrapost) si o perspectiva abreviata.Reprezentantii stilului bogat au incercat totodata sa surprinda expresia sufletului. Pozitia de contrapost este atribuita sculptorului Policlet .Statuile lui (printre care si Doriforul,dupa care s-au pastrat pana in zilele noastre numai copii) intruchipeaza omul in Grecia Antica si simbolizeaza democratia.Piciorul de sprijin si cel in stare de repaos,precum si combinatia dintre miscare si calm,sugereaza deopotrica echilibru si armonie.

În arhitectură au existat trei ordine de construcții: doric, ionic și corintic. Edificiile erau construite în piatră pe un soclu (krepis), cu sau fără pridvor în față (amphiprostyl) și erau adesea folosite coloanele, care adesea înconjurau întreaga clădire (peripteros). La nivelul frontonului era pusă în evidență friza, în general bogat decorată cu sculpturi în relief. Un exemplu de referință îl constituie Acropola din Atena, la care se remarcă templul doric Partenon, și cele ionice: Erechteionul și templul zeiței Nike Apteros. Alte lucrări de valoare sunt: teatrul din Epidaur și monumentul lui Lysicrates, unde se remarcă geniul artistic al lui Hipodam din Milet.

Arta greaca s-a raspandit in timpul Imperiului lui Alexandru cel Mare.Membrele si drapajele figurilor au devenit mult mai dinamice in perioada elenistica,intre secolele IV-I i.Hr.Formele statice au cedat locuri unor lucrari insufletite dramatic.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

Roma antică

Articol principal: Arta romană.

Istoria artei romane se divide în două mari perioade:

• republicană: aflată la început sub influența artei etrusce, apoi a celei grecești;
• imperială: arta atinge deplina maturitate, arhitectura este corelată cu concepțiile urbanistice, iar sculptura și elementele de artă decorativă decorează edificiile fastuoase.

La început, arta romană este dominată de influențe etrusce și grecești (încât unii o consideră chiar o copie a acestor arte), ca apoi să devină o artă originală, cu trăsături specifice, care a supraviețuit de-a lungul istoriei, exercitând influențe asupra perioadelor ulterioare (Renașterea, neoclasicismul). Având un caracter statal, este o artă unitară, bazată pe talentul organizatoric, spiritul utilitar și simțul practic al romanilor. De la Roma pornesc principiile, soluțiile, noutățile, pentru a se extinde apoi în toate provinciile.

In timp ce,in secolul II i.Hr.,statele elenistice intrau in declin,in Roma lua nastere o noua forma artistica distincta,care s-a extins apoi in intregul imperiu.Romanii au imitat,in sculpturi si lucruri decorative,modele italice si elenistice,dezvoltandu-si imagistica proprie,specifica,in portrete si reliefuri.Busturile care reproduceau fidel subiectele erau populare gratie cultului strabunilor din perioada republicii,pana in 27 i.Hr..In timpul domniei primului imparat roman,Augustus,cand au fost promovate stiintele si artele,in portretistica a aparut stilul monumental.Statuile conducatorilor,reliefurile funerare,arcurile de triumf si columnele redau scenele de lupta si evenimentele istorice.

Printre cele mai valoroase monumente arhitectonice sunt: Colosseumul, Forumul Roman, Panteonul, Arcul lui Constantin. În domeniul sculpturii, printre lucrările mai valoroase se situează: bustul lui Nero, statuia lui Cezar August de la Prima Porta, bustul lui Caracalla. De asemenea, pictura romană s-a bucurat de un real prestigiu în decorarea edificiilor publice și a locuințelor.

Pictura romană, pe lângă influențele bizantine, a împrumutat elemente și din arta populară. Tehnicile folosit sunt cele tradiționale: fresca, în care culoarea aplicată pe tencuiala proaspătă se întărește ca piatra, prin uscare; pictura grecească, realizată pe mai multe straturi de tencuială uscată, dar care se umezește în timpul aplicării. Personajele sunt aplicate pe un fond de o singură culoare sau pe benzi paralele. Anumite forme (cutele veșmintelor, trăsăturile feței, părți ale corpului omenesc) sunt desenate după niște formule de execuție specifice și, din acest motiv, toate personajele par a fi gemene. Acestea sunt utilizate pentru decorarea palatelor și a templelor. Temele pot fi: subiecte mitologice sau din viața cotidiană, personaje imperiale sau militare, naturi moarte, peisaje sau motive ornamentale geometrice, florale, figurative etc. Măiestria artei picturii și a mozaicului este dovedită și de reușita creării iluziei realității (trompe l'œil) Exemplificări:

• pictura: Casa Misterelor, vila împărătesei Livia Augusta, Prima Porta, Roma, Vila lui Hadrian de la Tivoli;
• mozaic: mozaicul pavimentar din Ostia, Roma; casa de aur a lui Nero de lângă Colosseum, Roma; Casa Faunului; Casa Venerei, Pompei.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

Artă orientală

Articol principal: Artă orientală.

India

Locul de naștere al hinduismului, jainismului și budismului, India antică găzduiește manifestări artistice caracterizate prin puternice influențe religioase. Astfel sculpturile concurează în reprezentarea lui Buddha, picturile murale reprezintă personaje pline de vitalitate, iar lăcașele de cult erau supraetajate, imitau munții și erau bogat ornamentate cu sculpturi, cele mai reprezentative fiind templele de la Mamallapuram și Ellura.

Arta Indiei antice a evoluat de-a lungul a mai multor perioade:

• cultura Indusului (2500 - 1200 î.Hr.)
• perioada vedică (secolele al XIII-lea - al VI-lea î.Hr.) și cea pre-Maurya (secolele al VI - III î.Hr.)
• perioada Imperiului Maurya (secolele III - II î.Hr.)
• arta din Gandhara (secolele II î.Hr. - I d.Hr.)
• școlile Mathurā și Amarāvatī (secolele I - IV d.Hr.).

Stilul budist al templelor influențează și arta regiunilor învecinate, printre edificiile reprezentative fiind: templul Angkor Wat, cel din Borobudur, precum și multe altele din China, Japonia și Tibet.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

China

Beneficiara unei tradiții îndelungate și mai puțin supuse influențelor exterioare, arta Chinei antice dezvoltă o gamă de culori și forme subtile și utilizează materiale deosebite cum ar fi: jadul, porțelanul, bronzul etc.

Perioadele cele mai importante, în care au evoluat diverse forme și stiluri artistice, sunt corelate cu dinastiile conducătoare:

• perioada Song (960 - 1279): edificiile au acoperișuri înalte, cu colțurile ridicate, decorate cu sculpturi, picturi și olane multicolore; se dezvoltă arhitectura parcurilor.
• perioada Han (206 î.Hr. - 220 d.Hr.): se manifestă realismul în sculptură, ceramică, țesături, prelucrarea fildeșului.
• perioada Tang (618 - 917): se dezvoltă pictura portretistică și peisagistică.
• perioada Ming (1368 - 1644): restaurarea vechilor tradiții artistice.

• 
• 
• 
• 
• 
• 

Arta Africana

Încă din epoca preistorică, în spațiul african au fost realizate o gamă largă de specimene artistice, fie pentru ritualurile și ceremoniile tribale, fie în scopuri pur decorative. Astfel, primele reprezentări artistice datează în 7000 î.Hr. fiind desene pe stânci cu animale și vânători. O dată cu evoluția societăților, arta reprezintă și o modalitate de a exprima diferențierile tribale și ne referim aici la bogăția cromatică a picturii corporale și la diversitatea măștilor utilizate în ceremoniile religioase.

Considerată la început primitivă, arta africană avea să influențeze arta vest-europeană de la începutul secolului XX. Pictori ca: Picasso, Matisse, Vincent van Gogh, Paul Gauguin și Modigliani vor utiliza astfel de teme și motive în lucrările lor, devenind adevărați inovatori.

• 
• 
• 
• 
• 

Arta islamică

Articol principal: Artă islamică.

Caligrafie islamică cu un celebru text religios

La început, monumentele arhitectonice islamice (palate, moschei, mausolee, fortărețe) au fost influențate de stilul bizantin (de exemplu: Moscheea Omar din Ierusalim). Ulterior s-a adoptat planul dreptunghiular al moscheilor, cu o mare curte interioară, încadrată de porticuri (de exemplu: moscheile Ibn-Tulun și Amru din Cairo). În secolele X - XII dimensiunile edificiilor cresc (exemple: El-Azhar și El-Akmar din Cairo). Remarcabile sunt monumetele arhitecturii maure din Spania (Marea Moschee din Córdoba, secolele VIII - X, Palatul Alhambra din Granada, secolele XIII - XIV), cu nesfârșitele lor colonade.

Alături de arhitectură s-a dezvoltat și artele decorative (mozaicul, prelucrarea metalelor, a lemnului, a pieilor, ceramica, covoarelor), pictura de manuscris și caligrafia.

Supusă preceptelor religioase, arta decorativă islamică nu folosește, în general, reprezentarea figurii omenești sau a animalelor, ci manifestă preferință pentru ornamentul pur,decoratiile bogate si caligrafia artistica (exemplu: arabescul).

Artistii islamici din perioada dinastiei Omneiazilor s-au decantat de stilul si mostenirea bizantina clasica tarzie,dezvoltand forme diferite,complexe,decoratii impletite si intretesute. Credinta in Coran interzicea reprezentarea artistica a fiintelor.Artistii se straduiau sa prezinte textul Coranului in cea mai frumoasa caligrafie,decorata cu motive impletite si alte forme abstracte.In interiorul moscheilor,modelele geometrice impletite complex decorau amvoanele sculptate in lemn (mimbar),precum si covoarele,tesaturile,obiectele de ceramica si vasele de bronz.

Turcii tulunuzi,ca viceregi ai Califatului Abbasid al Bagdadului,au adus arta lor in Siria si in Egipt.Smaltul a ajutat la dezvoltarea productiei de ceramica in orasul irakian Samarra,dand obiectelor un luciu metalic.Dupa secolul X,sub dominatia Fatimizilor din Cairo au fost realizate primele sculpturi din fildes,reprezentand figuri umane. Selgiucizii din Anatolia au produs manuscrise cu ilustratii extraordinare.Cele mai vechi covoare innodate erau tesute manual in Konya,capitala Selgiucizilor.In sec. XII-XIII,au inflorit miniaturile in Irak.Operele literare,stiintifice si istorice aveau ilustratii elaborate minutios.Datorita mongolilor,motivele asiatice,cum ar fi florile de lotus,animalele mitice si palcurile de nori,au intrat in tezaurul de forme ale artei islamice,in special in arta persana. Fabricarea sticlei s-a dezvoltat in perioada mamelucilor,in Egipt si in Siria.Stilul maur s-a impus in Peninsula Iberica,un exemplu fiind Palatul Alhambra.Covoarele innodate,cu scene de vanatoare,probeaza virtuozitatea impresionanta din perioada Safavizilor persani. In Imperiul Otoman era folosita teracota de ceramica la ornarea suprafetelor de interior si exterior. Combinarea stilurilor islamic,persan si hindus in subcontinentul indian a produs un stil naturalist in timpul imparatilor moguli. In Imperiul Otoman a aparut stilul saz,cu mai putine figuri geometrice.

• 
• 
• 
• 
• 
• 

Arta medievală(500-1500)

Articol principal: Artă medievală.

Monreale photo ru Sibeaster14

Bisericile,moscheile si templele din toata lumea i-au atras pe cei mai buni artizani si muzicieni.Sentimentele religioase i-au stimulat sa creeze opere delicate si complexe.Marii artisti talentati erau instruiti de autoritatile religioase.Religia le ofera oamenilor obisnuiti o cale de inaltare a cugetului si o speranta pentru vremuri mai bune sau pentru viata de apoi.Marii regi si imparati razboinici,cruzi si aprigi aveau si ei parte de blandete si religiozitate,de aceea au adus la curtile lor artisti,muzicieni,poeti si ganditori carora le asigurau fonduri,punlic si materialele necesare.Sperau si cautau sa arate ca Dumnezeu era de partea lor,iar ei sunt trimisii divinitatii care aveau datoria de-a mentine controlul si ordinea asupra societatii. Templele,bisericile si moscheile erau bogate si se serveau de arta pentru a raspandi istorisiri si idei religioase.Cum gradul de analfabetism era foare crescut in Europa medievala,iar in multe regiuni ceremoniile religioase se desfasurau in limbi straine,se propovaduia pentru inaltare spirituala prin imagini,muzica,sculpturi,mozaicuri si arhitectura.Fiecare cultura si-a dezvoltat stiluri artistice,muzicale si literare proprii. Bisericile bizantine erau decorate cu mozaicuri murale si icoane.In manastirile europene,calugarii petreceau multe ore copiind de mana cartile,impodobind majusculele din texte si chenarele paginilor cu modele migaloase.Musulmanii se specializasera in caligrafie si in ornamentarea cladirilor cu modele geometrice complicate.In Asia,budistii pictau scene din viata lui Buddha.Sub dinastiile Tang si Song,chinezii au pictat si au sculptat in stiluri noi de arta peisagistica si naturalista si fabricau obiecte din portelan fin.In Mexic,manuscrisele,sculpturile in piatra si picturile murale faceau parte din cotidian.

Chartres - cathédrale - rosace nord

Spre sfarsitul Evului Mediu,creativitatea artistica era in floare.Artele plastice si muzica medievala progresarera,iar stilurile si tehnicile deveneau tot mai rafinate.Existau institutii mai importante,ca Biserica de pilda,unde operele erau necesare,iar numarul patronilor bogati,care cumparau opere de arta si ii intretinea pe artisti-sporea. Arta plastica din China dinastiilor Tang si Song au atins noi culmi in rafinamentu in perioadele Yuan si Ming.Toate formele artistice-ceramica,literatura,muzica,teatrul,peisajele pictate si gradinaritul,obiectele de lac si sculptura-au prosperat. In Japonia,stilurile locale le-au inlocuit pe cele chinezesti,de import. Toltecii si Aztecii din America Centrala au preluat si adaptat vechile stiluri de la Teotihuacan si de la mayasi. Arta islamica fusese modernizata de diversele scoli filosofice din Spania,Maroc,Egipt si Samarkand.In Europa,cea mai mare parte din creatia artistica si muzicala era destinata Bisericii,ca vitraliile,tapiseriile si muzica corala.In sec. XIV-XV,unii artisti,lucrand in particular,au inceput sa picteze in stil realist.In Europa aveau loc asa zisele reprezentatii de mistere,bazate pe Biblie sau pe mituri traditionale,precum si recitari ale unor poeme despre eroi, ca imparatul Carol cel Mare si regele Arthur.Geoffrey Chaucer a scris despre dragostea romantica si despre oamenii de rand.Cartile erau accesibile unui public mai larg,deoarece incepusera sa fie scrise in limbile locale decat in latina.

Codex Aureus Sankt Emmeram

În Evul Mediu apar noi specii artistice: orfevrăria, obiectele de sticlă, miniaturile manuscriselor etc. Pictura medievală dobândește și dezvoltă modalități ca: fresca, icoanele, vitraliile.

Muzica începe să dobândească fundamentare teoretică prin apariția notelor muzicale, a portativului. În cadrul Bisericii Catolice se dezvoltă muzica gregoriană ca are ca origine muzica primilor creștini din Imperiul Roman de Apus. În paralel cu muzica religioasă, evoluează și cea laică, interpretată de trubaduri, truveri francezi și acei Minnesänger germani.

• 
• 
• 
• 
• 

Arta paleocreștină

Articol principal: Arta paleocreștină.

Apariția și răspândirea creștinismului (secolele I - V d.Hr.) este marcată de schimbări radicale în formele de expresie artistică. Apar case particulare (pentru desfășurarea ritualurilor noului cult), catacombe și primele biserici.

Imaginile cele mai frecvente sunt: Isus, crucea și alte simboluri ale credinței creștine: mielul, păstorul, porumbelul, peștele etc. Treptat, imaginile dobândesc o semnificație narativă și educativă și sunt reprezentare o diversitate de teme biblice.

Arta paleocreștină este originea stilului bizantin de mai târziu.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

Arta germanică

Arhitectura popoarelor germanice rezultate în urma dezintegrării Imperiului Roman se caracterizează printr-o gamă redusă de mijloace de expresie și lipsa de imaginație a concepțiilor edilitare. O creație reprezentantă pentru această perioadă este Mausoleul lui Theodoric din Ravenna. În ceea ce privește tehnica scupturii, se pot menționa basorelifurile și statuetele care ornează lăcașele de cult din Poitiers (Franța) și Cividale del Friuli (regiunea Friuli-Veneția Giulia din Italia). Pictura se dezvoltă în special în domeniul ornamentelor miniaturale ale cărților religioase.

Stabiliți în nordul Spaniei de astăzi, vizigoții au dezvoltat un sistem arhitectural complex. Au utilizat arcul de forma unui cerc (nu de semicerc ca până acum), capitel în stil corintic, iar decorațiile conțineau în special motive animale și vegetale. Cele mai multe edificii reprezentative se află în provinciile Palencia și Toledo.

• 
• 
• 

Arta preromanică

Formă de tranziție către arta romanică, acest tip de artă s-a dezvoltat cu precădere în regatul francilor și în spațiile învecinate și a evoluat în mai multe stiluri independente între ele:

• arta carolingiană
• arta otoniană
• arta celtică
• arta vikingă
• arta asturiană
• arta mozarabă.

• 
• 

Arta bizantină

Mozaic

Articol principal: Artă bizantină.

Ca o continuatoare a artei Imperiului Roman de Răsărit, arta bizantină este dedicată în primul rând cultului religios creștin.Si-a dezvoltat un stil artistic propriu.Picturile sacre ale sfintilor,numite icoane,au fost realizate respectand un anumit canon de reguli.Splendidele mozaicuri murale,care ii infatisau pe sfinti alaturi de suverani,sunt o demonstratie impresionanta de arta bizantina.Aceste mozaicuri nu erau menite sa portretizeze cu exactitate persoanele.Ele reprezentau maretia si caracterul sublim al personajelor avand un aer de parca erau in ceruri.

Bizantul a avut o influenta perena in arta religioasa a tariilor Europei de Est,unde crestinismul ortodox este predominant.Iconarii continuau sa picteze dupa vechine canoane. Se remarcă simplitatea formelor și stilizarea acestora. Accentul cade pe utilizarea mozaicului, a picturii icoanelor și menținerea unor reguli de reprezentare stricte (canoane), ceea ce va îngrădi creativitatea.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

Arta romanică

Articol principal: Artă romanică.

Odata cu aparitia stilului romanic prin anii 1000,sculptorii abandoneaza statuile in rondebosse,optand pentru figuri adosate la portalurile bisericesti in interiorul acestora,lucrari menite sa transmita credinciosilor nestiutori principiile de baza ale crestinismului.

Caracteristică perioadei feudalismului consolidat, arta romanică reprezintă primul stil artistic cu caracter internațional din cadrul culturii vest-europene. A evoluat în spațiul Germaniei, Italiei, Franței și nordului Spaniei, ca o continuare a stilului preromanic. În spațiul britanic stilul este adus de cucerirea normandă fiind deci cunoscut sub numele de stil normand.

• 
• 
• 
• 
• 

Arta gotică

Articol principal: Gotic.

Stilul gotic apare în Europa Occidentală pe la începutul secolului al XII-lea, fiind contemporan cu stilul romanic.Au aparut noi forme de sculptura,ca parte a arhitecturii,marcand trecerea artistica de la arhaicul stil romanic la suplul si delicatul stil gotic.

Moralia in Job MS dragonslayer

Anterior,doar monarhii si Biserica comandau lucrari de arta,acum insa acestora li se adauga si elitele oraselor,care s-au imbogatit din comert sau camatarie.Portretele donatorilor si sculpturile funerare exprimau constiinta propriei valori.Ordinele calugarilor cersetori propovaduiau cultul Fecioarei Maria.Alaturi de Judecata de Apoi si de intruparea lui Hristos,figura Maicii Domnului a devenit o tema centrala.Din secolul XIV,numarul sculpturilor ronde-bosse a crescut. Incepand din secolul XII,in urma cruciadelor,elementele stilistice din arta bizantina si din traditia clasica au ajuns in centrul si sudul Europei.Mozaicurile bizantine erau foarte raspandite,in Venetia si in Sicilia. Modelele bizantine au inspirat pictura pe lemn si frescele italiene si i-a influentat pe artistii secolului XIV,ca Duccio di Buoninsegna si Giotto di Bondone,precursorii renasterii,care le-au oferit lucrarilor lor mai multa naturalete si individualitate,de la zugravirea vesmintelor si chipurilor la peisajele in locul fundalelor aurii traditionale.

Picturile pe lemn,in contrast cu cele murale,erau folosite mai ales la altare si la lucrarile devotionale.

Bisericile gotice aveau putin spatiu pentru picturile murale,cu exceptia coloanelor si boltilor.De aceea s-au dezvoltat monumentalele ferestre cu vitralii. S-au remarcat frescele lui Giotto in Assisi si Florenta si picturile murale ale lui Pietro Lorenzetti in Palazzo Publico din Siena. Spre deosebire de acesta, construcțiile nu mai sunt greoaie, întunecoase, ci înalte, zvelte, cu interiorul bine iluminat. Printre noile elemente introduse în arhitectură se situează: bolta pe ogive (nu pe arce semicirculare), arcul butant și ornamentația inspirată din natură.

S-au realizat construcții impresionante ca: Notre-Dame de Paris, catedrala din Chartres, Sainte-Chapelle, domul din Köln, catedrala din Magdeburg, Catedrala Westminster, Catedrala Canterbury, Domul din Milano. În România, sunt celebre edificiile gotice din orașele Transilvaniei: Biserica Neagră, Biserica Sfântul Mihail din Cluj, Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov și multe altele

Aceeași tendință spre verticalitate poate fi regăsită și în cadrul picturii și sculpturii: sunt reprezentate în special personaje religioase sau politice în atitudini dinamice, pline de viață și dramatism.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

Stilul curtenesc

In anii 1400,in Alpi,in Boemia,Franta si Burgundia flamanda debuteaza delicatul si elegantul stil curtenesc al goticului.Subiectul predominant era Madona,curbata in forma de S si in vesminte largi. Pe langa obisnuitele lucrari religioase,erau impodobite tot mai multe manuscrise laice,activitate realizata nu numai in manastiri,ci si in ateliere orasenesti. Fratii Limburg au ilustrat o carte de rugaciune pentru Ducele de Berry.Miniaturile din lucrarea Tres Riches Heures du Duc de Berry denota placerea de a povesti,incantarea de a infatisa frumusetea naturii si satisfactia de a nota detalii precise.In perioada goticului tarziu,s-au remarcat artistii precum Tilman Riemenschineider din Germania (Jelirea lui Hristos),Veit Stross din Transilvania (Moartea Fecioarei) care au creat sculpturi in lemn de o mare expresivitate sau prin naturalismul lor,pictorii ca Robert Campin si Jan van Eyxk anticipau deja stilurile care aveau sa apara odata cu Renasterea,prin naturalismul picturilor lor.

Arta renascentistă (secolele XIV-XVII)

Creaţia lui Adam (1508 - 1512) de Michelangelo, Capela Sixtină

Desi cu radacini adanci in traditie,artele au evoluat cu alta imaginatie,tulburatoare, si cu o vigoare crescanda.In Europa,Renasterea a influentat puternic toate artele-pictura,sculptura,teatrul,muzica si arhitectura.Invatamantul si religia au cunoscut o perioada de inflorire.Totodata,invatamanul se laiciza. Si-au desfasurat activitatea numerosi artisti: Tizian,Holbein cel Batran si Holbein cel Tanar,Rafael,Durer,Leonardo da Vinci,Brueghel,Botticelli si Michelangelo,care au conceput noi viziuni si modalitati realiste de a le reprezenta.In Anglia a luat avant literatura si dramaturgia,in special datorita operelor lui William Shakespeare. Publicul a inceput sa aiba acces la arte si sa le aprecieze in mare masura,acestea nemaifiind un apanaj al regelui si Bisericii.Noile clase de mijloc-negustorii si meseriasii-plateau sume importante pentru operele de arta,iar a fi patron al artelor devenise o chestiune modesta. Pe continentele americane,aztecii si incasii au creat podoabe de aur si argint in stiluri noi,desi nu stiau sa produca unelte din metal. Au creat noi forme arhitectonice.La granita dintre Europa si Asia,turcii otomani au realizat o apropiere intre stilurile islamic si european,incurajandu-i pe creatorii din Spania,Italia si Egipt sa dezvolte o noua arhitectura si o noua literatura.Rusia,tara abia formata,a contopit in biserici si cladiri stilurile bizantin,european si tatar.Artele au cunoscut o perioada de inflorire si in Persia safavida,si in India mogulilor,combinand si dezvoltand stilurile persan,musulman si hindus.Dar in China si Japonia inovatiile au fost mai putine din cauza izolationismului crescand adoptat de conducatori.In Africa,civilizatiile timpurii au inceput sa-si piarda impetuozitatea cand s-au vazut confruntate cu colonialismul european.

Sandro Botticelli - Naşterea lui Venus- Galleria degli Uffizi, Florenţa

In Europa,Imperiul Otoman,Japonia si China,diferentele intre cultura oamenilor de rand si cea a claselor conducatoare s-au adancit.Cultura asiaticilor de rand nu a fost pastrata in scris,dar exista o multime de informatii despre cultura de la marile curti din Asia.In Europa insa,cultura de masa s-a extins datorita evolutiei tiparului,teatrului si vietii citadine.In Italia a aparut un nou tip de pantomima,numit commedia dell'arte,in care actorii din trupa isi creau replicile pe loc.Intre timp,europenii bogati au incurajat dezvoltarea unui nou stil,numit baroc.Pictorii,sculptorii si arhitectii l-au folosit pentru a crea efecte de o maretie spectaculoasa. Artisti ca Rubens,Rembrandt si Van Dyck,din Tarile de Jos,si Velasquez,din Spania,erau cautati pentru portretele pictate intr-un stil aproape fotografic.Ruisdael din Tarile de Jos,Salvator Rosa din Italia si Claude Lorraine din Franta erau pictorii peisagisti la moda. Autori ca Cervantes,Milton,Pepys si Bunyan au scris carti de succes cu subiecte din viata de toate zilele.Dintre instrumentele muzicale,lautele,clavecinele,orgile si viorile ajunsesera destul de raspandite.Se fabrica mobila tapitata,lustruita si bogat impodobita.Compozitorii europeni au scris primele concerte pentru orchestra,sonate,opere si oratorii. Otomanii s-au remarcat prin palatele,moscheile si cladirile oficiale ornamentate migalos.Dinastia Qing,din China,izolata de viata chinezilor de rand,a creat stiluri elaborate,mode si obiceiuri care prin anul 1800 ajunsesera mai rigide si rupte de realitate.In Japonia dinastiei Tokugawa situatia era putin deosebita,deoarece tara fusese modernizata.Aici au aparut teatrul Kabuki,romane si forme noi de distractie.

Renașterea europeana

Michelangelo, David (1504)

Articol principal: Renașterea.

Apărută în Italia, Renașterea reprezintă o eliberare de rigiditatea dogmatică a Evului Mediu prin care se deschid noi drumuri în istoria artei. Este redescoperită antichitatea clasică și sunt reînviate formele armonioase ale acesteia. O altă sursă de inspirație o constituie natura, iar atenția nu mai este îndreptată către divinitate, ci către om.

Dezvoltarea artei în Renașterea italiană are loc la începutul secolului al XV-lea în Florența. Filippo Brunelleschi (1377-1446), cel mai însemnat constructor al Renașterii, descoperă perspectiva liniară - caracteristică artei din această perioadă - și realizează cupola Domului din Florența (1436).

Lorenzo Ghiberti (1378-1455) devine cunoscut prin realizarea porților de bronz ale Baptisteriului din fața Domului, numite, mai târziu, de către Michelangelo "Porțile Paradisului". Donatello (1386-1466), prin stilul său plastic, a influențat și pictura. Printre cele mai importante opere ale sale este statuia de bronz a lui David, prima sculptură care, ca în timpurile antichității, prezintă din nou corpul omenesc gol, fără veșminte. Alte sculpturi ale lui Donatello sunt monumentul ecvestru Gattamelata din Padova sau tribuna de marmoră Cantoria pentru Domul din Florența.

În pictură, Cimabue (1240-1302) și elevul său Giotto di Bondone (1266-1337) - frescele din capela "Scrovegni" din Padova și din capela "Santa Croce" din Florența -, pot fi considerați ca precursori.

Masaccio - Izgonirea din Eden - Capella Brancacci, Florența

Leonardo da Vinci - Cina cea de Taină - Santa Maria delle Grazie, Milano

Masaccio (1401-1428), cu motivele sale naturaliste și aplicarea perspectivei în desen, este socotit deschizătorul de drum în pictura din perioada timpurie a Renașterii. Ciclul de fresce în "Cappella Brancacci" din biserica "Santa Maria delle Carmine" din Florența impresionează prin individualitatea și plasticitatea noului stil.

Și Paolo Uccello (1397-1475) - "Battaglia di San Romano", "Il Condottiere Giovanni Acuto" - este fascinat de potențialul perspectivei în pictură. Alți maeștri din această perioadă sunt călugărul dominican Fra Angelico (1400-1455), Jacopo Bellini (1400-1470), Piero della Francesca (1416-1492), care a scris și lucrări teoretice în domeniul matematicii și perspectivei.

Pictorii din generația următoare au contribuit la înnoirea redării în perspectivă a peisajelor, compunerea minuțioasă a tablourilor, finețea redării figurilor. Printre aceștia se numără: Antonio Pollaiuolo (1432-1498), Andrea del Verrocchio (1435-1488), Domenico Ghirlandaio (1449-1494) - în Florența; Andrea Mantegna (1431-1506) - în Padova; Giovanni Bellini (1430-1516) și Giorgione (ca.1477-1510) - în Veneția. Aceștia din urmă au dat o orientare decisivă școlii venețiene, prin simțul nou al organizării spațiale, al luminii și culorii, în contrast cu stilul florentin, în care predomină desenul. Un loc aparte îl ocupă Sandro Botticelli (1445-1510), care a lucrat pentru familia Medici din Florența și pentru Vatican. Dintre cele mai cunoscute opere ale sale sunt de menționat "Nașterea lui Venus" (La nascita di Vènere) (1482) și "Primăvara" (1474).

Leonardo da Vinci, Doamna cu hermina, Muzeul Czartoryski, Cracovia

În anul 1500, Leonardo da Vinci (1452-1519) se întoarce la Florența, venind de la Milano, unde pictase fresca Cina cea de Taină pentru biserica Santa Maria delle Grazie. În acest timp, Michelangelo (1475-1564) lucrează la statuia de marmură a lui "David", care avea să devină semnul distinctiv al orașului Florența.

Centrul de greutate al artei se mută la Roma, la curtea papei Iuliu al II-lea, care încurajează realizarea unor proiecte ambițioase înăuntrul și în afara Vaticanului. Domul "Sfântul Petru" (San Pietro), este construit după planurile lui Donato Bramante (1444-1514), în "Capela Sixtină" Michelangelo pictează plafonul și fundalul ("Judecata de Apoi"). Rafael Sanzio (1483-1520) decorează camerele (Le Stanze di Raffaello) din palatul Vaticanului - printre alte motive, celebra "Școală din Atena", în care sunt figurați diverși filozofi ai antichității.

Tiziano Vecello (1488-1576) este cel mai însemnat reprezentant al Renașterii în Veneția. El pictează și pentru Carol Quintul, care îl numește pictor oficial al curții regale spaniole.

Un alt reprezentant de seamă al picturii din această perioadă a fost Correggio (1489-1534), care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Parma, unde a realizat principalele sale opere (de exemplu, frescele din biserica San Giovanni Evangelista).

Manierismul

Începând aprox.cu anul 1590, prevalează arta manieristă cu diverse tendințe stilistice, în care - în contrast cu seninătatea clasică a perioadei precedente - repertoriul formelor devine exagerat, corpurile omenești apar șerpuitoare și crispate (Figura serpentinata), tablourile sunt încărcate cu multe elemente decorative, anunțând ivirea stilului "baroc".

Reprezentanți valoroși ai manierismului sunt:

• Pontormo (1494-1556), în Florența;
• Rosso Fiorentino (1494-1540), pictează palatul Fontainebleau din apropierea Parisului;
• Andrea Palladio (1508-1580), pictor și arhitect din Vicenza, inițiază stilul palladianist, care va influența arhitectura engleză din sec. al XVIII-lea;
• Benvenuto Cellini (1500-1571), miniaturist și sculptor din Florența, realizează celebra sculptură în bronz "Perseu cu capul meduzei", care se găsește în Loggia dei Lanzi (Piazza della Signoria);
• Giorgio Vasari (1511-1576), pictor, arhitect și biograf. A scris "Vite de' più eccellenti architetti, scultori e pittori" (1550);
• Paolo Veronese (1528-1588), unul din maeștrii școlii venețiene;
• Tintoretto (1518-1594), cel mai important reprezentant al manierismului venețian, realizează 56 de picturi murale pentru palatul "Scuola di San Rocco" (Veneția).

În pictură se descoperă perspectiva și reprezentarea în spațiu.

Barocul

Peter Paul Rubens, Vânătoare de lei

Articol principal: Baroc.

Barocul a aparut ca o reflectare în artă a principiilor Bisericii Catolice, consolidate în urma Conciliului de la Trento. Sunt realizate compoziții ample cu multe personaje și sunt valorificate situațiile dramatice.

Imagine 8 - Baroc. Eneas scapă din Troia în flăcări, de Federico Barocci, 1598. Un tablou ce a fost pictat în clar stil baroc, caracterizat de: dramatismul situației descrise, finețea detaliilor ne-echivoce, puternicul contrast dintre lumină și întuneric (clarobscur), folosirea dinamică a ambelor diagonale ale imaginii, utilizarea expresivă a întreagii game de culori calde (alb, galben, auriu, roșu, ocru, maroniu de diferite nuanțe) și, bineînțeles, etc..

Pictura baroc a fost în floare în multe culturi europene între sfârșitul secolului al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVIII-lea, o perioadă din istoria europeană caracterizată de bogăție, strălucire și fast.

Pictorii care au excelat în folosirea elementelor stilului baroc în pictură au folosit în mod accentuat figuri umane surprinse în decursul mișcării, puternice contraste de lumină și întuneric (acea tehnică cunoscută sub numele generic de clarobscur), culori puternice, saturate și un echilibru compozițional mai degrabă dinamic decât static, considerat de multe ori chiar dezechilibru compozițional. De asemenea, folosirea liniilor de compoziție de forme curbate, asemănătoare unor litere S multiple, a diagonalelor repetate de tip ascendent și descendent comparativ cu liniile drepte, orizontale și/sau verticale, folosite preponderent anterior, sunt alte elemente tipice ale barocului de tip vizual.

Tintoretto (pe numele său real Jacopo Robusti) a fost unul dintre cei mai mari pictori ai școlii venețiene, probabil ultimul mare pictor al Renașterii italiene și fără îndoială unul din primii pictori folosind o manieră baroc în pictură. În Cina cea de taină, folosirea accentuată a clar-obscurului, a diagonalei ascendente în jurul căreia gravitează întrega compoziție, a dramatismului momentului surprins în punctul său critic și redat ne-echivoc cu măiestrie, precum și a culorilor saturate, ce umplu cadrul picturii, reprezintă tot atâtea elemente baroc.

În Eneas scapă din Troia în flăcări, prezentat aici, Federico Barocci face dovada însușirii și aplicării cu brio a elementelor definitorii ale stilului baroc în pictură. În anul 1598, anul realizării picturii, acestea erau deja clar cristalizate și "standardizate," cel puțin în Italia.

Peter Paul Rubens, considerat de mulți specialiști cel mai mare pictor european, maestru incontestabil al barocului pictural, a folosit compoziții complexe cu personaje multiple, pictate din unghiuri diferite, efectuând sincron diferite lucruri slujind unui scop comun. Spre exemplu, în Vânătoarea de lei, artistul flamand a folosit la refuz spațiul existent, grupând șapte vânători, dintre care trei pe cai, înarmați cu 5 sulițe, 2 săbii și multiple pumnale în jurul a doi lei, care urmează a fi străpunși fiecare de mai multe arme simultan.

Deși este considerat, de către cei mai mulți, un pictor reprezentativ al școlii spaniole, de către alții un pictor manierist, El Greco, pictor care a excelat în a prezenta în pictura sa scene biblice și, mai ales, mistice, a pictat și sub influența barocului. Mai exact, tehnica sa de a picta are multiple elemente baroc, și, aidoma lui Rubens, artistul spaniol de origine greacă folosește culori saturate aplicate cu tușă groasă, de multe ori delimitând clar, dar alteori nedelimitând limpede, aidoma artiștilor ce foloseau tehnica numită sfumato, liniile de contur dintre personaje sau dintre personaje și fondul picturii.

Pictorii francezi ai genului baroc, precum Nicolas Poussin și Claude Lorrain, nu au făcut altceva decât să continue tradiția clasică a personajelor ce umplu cadrul picturii având atitudini fie statuare, fie dinamice, dar întotdeauna dramatice, și găsindu-se în mijlocul unor peisaje ușor ireale ce amintesc mai degrabă de parcuri (desigur, baroc) decât de un peisaj real.

În timp ce Rembrandt și alți maeștri olandezi ai barocului s-au aplecat în compozițiile lor mai ales asupra scenelor cotidiene, spaniolul Diego Velázquez, artist neafiliat vreunei școli, dar puternic individualizat ca pictor baroc, deși a realizat și picturi inspirate din cotidian, mai ales în perioada italiană, este cunoscut îndeobște pentru realizarea de portrete minunate ale membrilor Curții Regale a Spaniei, compoziții pline de culoare, viață, exuberanță și realism.

Fișier:David Bernini 1623.jpg

Imagine 10 - Baroc. Gian Lorenzo Bernini, David, (1623 – 1624) -- Acțiunea este surprinsă în momentul său relevant, chiar dacă atitudinea personajului afișează pe lângă gravitatea momentului și o ușoară teatralitate.

Precum întreaga mișcare artistică a barocului, sculptura realizată în acest stil este în primul rând destinată unei citiri directe, adresându-se direct simțurilor umane și componentei emoționale a privitorului.

De asemenea, sculptura barocă este caracterizată printr-o dorință irezistibilă a artistului de a sugera mișcarea prin surprinderea unei acțiuni în timpul execuției sale, preferabil în momentul său cel mai important, relevant și/sau critic.

Imagine 11 - Baroc. Prometheus de Nicolas-Sébastien Adam, 1737 (expusă la Louvre) -- Un puternic echilibru dinamic al personajului, ce pare a fi pe punctul de a cădea, alături de alegoria, emoția și tensiunea momentului surprins sunt elementele esențiale ale acestei sculpturi extraordinar de frumoase.

Aidoma sculpturilor cu un singur personaj, în cele de tip baroc având mai multe ființe umane prezente, aflate întotdeauna în mijlocul unei acțiuni comune, grupul afișează o anumită importanță sau gravitate, dând solemnitate momentului surprins.

Ca atare, există întotdeauna în aceste sculpturi un dinamism și o concentrare de energii ale formelor umane prezente. Ca elemente determinante ale sculpturilor baroce se pot distinge omniprezenta spirală ce creează un fel "zid" în jurul unui gol central (un vortex) din care pare a emana acțiunea, folosirea, pentru prima dată, a unor unghiuri multiple de prezentare a personajelor implicate și prezența, tot pentru prima dată, a elementelor extra-sculpturale, cum ar fi, de pildă, apa (în fântâni).

Maestrul incontetabil al barocului vizual al anilor 1600 a fost, fără nici o îndoială, italianul Gian Lorenzo Bernini (1598 – 1680). Acest artist remarcabil, comparabil ca forță și dimensiune a creației doar cu Michelangelo Buonarroti, a fost la superlativ architect, pictor, sculptor, dramaturg și regizor.

Opera sa cea mai complexă și relevantă este Capela papei Alexandru VII, exemplu edificator de concepție unitară a unui singur artist dar și de aplicare simultană a stilului baroc arhitecturii, picturii și sculpturii unei întregi clădiri.

Altar german în stil rococo

Sculptura Extazul Sfântei Tereza (a cărei fotografie se poate vedea în introducere) de același Gian Lorenzo Bernini, din Capela familiei Cornaro a bisericii Santa Maria della Vittoria, Roma, realizată între anii 1645 - 1652, este, de asemenea, un superb exemplu de lucrare complexă baroc.

Barocul sculptural nu s-a manifestat doar în statui sau în transpuneri multiple ale stilului în opere comandate exclusiv de Biserica Romano-Catolică. În cazul barocului din alte țări, spre exemplu în cazul barocului englez, s-a manifestat și în realizarea de opere pur laice.

Un exemplu tipic de folosire a stilului baroc în cazul unui domeniu ce a fost supus unei transformări profunde din punct de vedere arhitectural, sculptural, precum și al întregului peisaj, este Palatul Blenheim (Castelul Blenheim sau Domeniul Blenheim) și domeniul înconjurător aferent, aflat în Woodstock, Anglia, operă complexă a arhitectului Sir John Vanbrugh.

Construite între 1705 - 1722, atât palatul, cât și anexele sale, grădina cu statui, parcul, pădurea, pajiștea și lacul au fost create pe un loc unde înainte nu existase nimic din ceea ce astăzi constituie elemente aparte ale unuia din locurile cele mai vizitate și admirate din Anglia.

Clasicismul

Articol principal: Clasicism.

Clasicismul atinge apogeul în secolul al XVII-lea și este arta academică prin excelență.Se inspiră din antichitate și Renaștere și respectă cu strictețe tratatele de artă și canoanele de reprezentare estetică.Pornind de la modelele artistice (arhitectură, sculptură, literatură) ale Antichității, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de frumusețe și armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă desăvârșite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseții morale. Urmărind crearea unor opere ale căror personaje să fie animate de înalte idealuri eroice și principii morale ferme, scriitorii clasici s-au preocupat în mod special de crearea unor eroi ideali, legați indisolubil de soarta statului, înzestrați cu cele mai înalte virtuți morale și capabili de fapte eroice.

Rococo

Articol principal: Rococo.

Stilul rococo evoluează în secolul al XVIII-lea și este succesorul barocului. Este asociat cu regalitatea franceză și în special cu domnia lui Ludovic al XV-lea. Bogăția ornamentației vecină cu opulența, curbele ornamentale infinit încolăcite folosite cu obstinație, respectiv accentuarea cu precădere a artelor decorative și a designului interior, au creat un fel de tratare cu indulgență superioară a întregului curent în prima treime a secolului al XIX-lea, când rococo-ul atinsese apogeul său. Oricum, relativ repede, termenul de rococo s-a impus în lumea criticii de artă a anilor 1850, nemaifiind privit peiorativ, ca ceva vetust ci, așa cum o merita, ca o întreagă perioadă artistică marcantă.

Arta moderna (secolul XVII-secolul XX)

Cele mai importante curente artistice ale secolului XIX sunt:

• romantismul: apare la începutul secolului ca o reacție la clasicism și raționalism și este caracterizat prin emoție, subiectivism și manifestarea eului interior.
• realismul: realitatea este explorată atent și prezentată fără deformări și se utilizează introspecția.
• naturalismul: o ramură a realismului care explorează mai ales situațiile și personajele neobișnuite, patologice.
• impresionismul: apare la sfârșitul secolului și marchează ruptura de academismul tradițional și începutul artei moderne. Este prezent mai ales în pictură și caracterizează lucrările în aer liber și cu o cromatică luminoasă, caldă.

Neoclasicismul

Articol principal: Neoclasicism.

Psyche revived Louvre MR1777

Acest curent artistic evoluează cu precădere în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea ca o extensie a clasicismului, fiind numit și clasicism târziu.

Folosind aceleași surse de inspirație (antichitatea și Renașterea), are ca punct de interes personalitățile istorice, care să evoce anumite virtuți și calități și are ca obiectiv realizarea unor forme cât mai corespunzătoare modelelor canonice

• 
• 
• 
• 
• 
• 

Romantismul

Eugène Delacroix - La liberté guidant le peuple

Conform lui Giulio Carlo Argan în opera sa Artă modernă, romantismul și neoclasicismul sunt pur și simplu două fețe ale aceleași monede. Pe când neoclasicimul caută idealul sublim, sub o formă obiectivă, romantismul face același lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mișcări sunt legate, deci, prin idealizarea realității. Primele manifestări romantice în pictură vor apărea când Francisco Goya începe să picteze la pierderea auzului. O pictură cu tematică neoclasică precum Saturn devorându-și fiii, de exemplu, prezintă o serie de emoții pentru spectatorul pe care îl face să se simtă nesigur și speriat. Goya creează un joc de lumini și umbre care accentuează situația dramatică reprezentată. Deși Goya a fost un pictor academic, romantismul va ajunge mult mai târziu la Academie. Francezul Eugène Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin excelență. Tabloul său Libertatea conducând poporul reunește vigoarea și idealul romantic într-o operă care este compusă dintr-un vârtej de forme. Tema este dată de revoluționarii de la 1830 ghidați de spiritul Libertății (reprezentați aici de o femeie purtând drapelul francez). Artistul se plasează metaforic ca un revoluționar din vârtej, deși vedea evenimentele cu o anumită rezervare (reflectând influența burgheză asupra romantismului). Aceasta este probabil opera romantică cea mai cunoscută.

Căutarea de exotic, de neprimitor și de sălbatic va reprezenta o altă caracteristică fundamentală a romantismului. Exprimarea senzațiilor extreme, paradisurile artificiale și naturalețea în aspectul său rudimentar, lansarea în „aventuri” și îmbarcarea în nave cu destinația polilor, de exemplu, i-au inspirat pe anumiți artiști ai romantismului. Pictorul englez William Turner a reflectat acest spirit în opere precum Furtună pe mare unde apariția unui fenomen natural este folosit pentru atingerea sentimentelor menționate mai sus. Alții, folosind figuri mai mici au ales pictura istorică, cum ar fi Salvator Rosa, care picta în maniera lui Claude Lorrain, artist baroc târziu cu elemente romantice în picturi

• 
• 
• 
• 
• 

Realismul

Adolph Menzel - Eisenwalzwerk - Google Art Project

Realismul este o ideologie estetică, în care se pune accentul pe relația dintre artă și realitate. Instrumentul indispensabil al artei autorului este observarea atentă a realității și reflectarea ei veridică, obiectivă în creație. Realismul a avut un impact major în epică, în special asupra romanului și în dramaturgie. Una dintre trăsăturile caracteristice ale acestuia este interesul acordat de către scriitori raporturilor dintre om și mediu, dintre individ și societate. Elementele unui stil realist pot fi identificate în diferite culturi și epoci istorice. În cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, realismul capătă, pe plan european, caracterul unui curent, al unei orientări estetice, teoretizate de către artiști și de către critici și ilustrate prin numeroase creații. Autori celebri de romane realiste sunt considerați a fi Honoré de Balzac, Stendhal și Gustave Flaubert în Franța, Charles Dickens și William Makepeace Thackeray în Anglia, Lev Nikolaevici Tolstoi, Feodor Mihailovici Dostoievski și Ivan Sergheevici Turgheniev în Rusia.

• 
• 
• 
• 

]

Impresionismul

Precursori ai impresionismului au fost pictorii spanioli Diego Velasquez și Francisco Goya , pictura engleză cu William Turner și John Constable, precum și francezii Courbet, Ingres și reprezentanții Școlii de la Barbizon.

Manet, Edouard - Olympia, 1863

În 1863, Édouard Manet pictează tabloul intitulat Olympia, care a provocat un scandal enorm, reprezentând-o pe zeița Venus în chip de curtezană. Nu se vorbește încă de impresionism, dar se pot deja întrevedea caracteristicile principale ale acestei mișcări, care îl vor duce în aer liber să picteze faimoasele sale peisaje. Respinse de juriul Salonului Oficial, Manet își va expune picturile, printre care celebra Le Déjeuner sur l'herbe, împreună cu Pissarro, Jongkind, Fantin-Latour și alții în "Salonul refuzaților" (Le Salon des Refusés), spre stupefacția publicului conservator și entuziasmul tinerilor pictori, care se vedeau confruntați cu problemele ce-i frământau. Salonul din [1866] acceptă lucrările unora din pictorii aparținând noii orientări, ca Edgar Degas, Frédéric Bazille, Berthe Morisot, Claude Monet, Camille Pissarro, respinge însă pe Cézanne, Renoir și din nou pe Manet, ceea ce provoacă reacția scriitorului Émile Zola într-o diatribă violentă la adresa oficialităților, publicată în gazeta L'Évènement. Războiul franco-german din 1870 îi risipește, Cézanne se retrage în provincie, Pissarro, Monet și Sisley se duc la Londra, ceea ce va marca o etapă importantă în dezvoltarea impresionismului, descoperind acolo pictura lui William Turner, care va exercita o puternică influență asupra picturii lor ulterioare. În anul 1874, din nou reuniți sub numele Société anonyme des peintres, des sculpteurs et des graveurs ("Societatea anonimă a pictorilor, sculptorilor și graficienilor"), compusă din Pissarro, Monet, Sisley, Degas, Renoir, Cézanne și Berthe Morisot, organizează o expoziție colectivă în saloanele fotografului Felix Nadar. Monet adusese, printre altele, o pictură reprezentând un peisaj marin din Le Havre. Întrebat asupra titlului tabloului pentru alcătuirea catalogului, răspunse: "Mettez, Impression: Soleil levant" ("Puneți, Impresie: Răsărit de soare"). În ziua următoare, în revista Charivari apare articolul cronicarului de artă Louis Leroy, intitulat Exposition des Impressionnistes ("Expoziția Impresioniștilor"). Un cuvânt destinat să facă carieră. Totuși dificultățile făcute de reprezentanții oficiali ai artei nu au încetat. Când însă în 1903 , Camille Pissarro, patriarhul impresionismului, încetează din viață, toată lumea era conștientă că această mișcare a reprezentat revoluția artistică cea mai importantă a secolului al XIX-lea și că pictorii ce i-au aparținut se numără printre cei mai mari creatori din istoria artelor plastice. Impresionismul a fost punctul de plecare pentru Georges Seurat și Paul Signac, maeștri ai neoimpresionismului, pentru Paul Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec, Vincent van Gogh și pentru mulți alți "postimpresioniști" din Franța și alte țări. În Germania, reprezentanți ai impresionismului au fost Lovis Corinth și Max Liebermann, în Italia, Giorgio Boldini, Simone Lega și alții, grupați sub denumirea Macchiaioli ("Măzgălitorii" !), în Danemarca, Peter Krojer, în Suedia , Anders Zorn.

• 
• 
• 
• 

Postimpresionism

VanGogh-starry night ballance1

Începând cu anul 1870, operele pictorilor impresioniști au contribuit la formarea unei concepții noi privind creația artistică, un prim pas în direcția artei moderne. Postimpresioniștii au mers în continuare pe acest drum, dezvoltând însă mai departe spontaneitatea și virtuozitatea predecesorilor lor. Tendința predominantă este realizarea unui tablou reprezentând o construcție de sine stătătoare, obiect al unei combinații pure între formă și culoare, cu scopul provocării unei emoții estetice și al transmiterii nemijlocite a sensibilității subiective a artistului. Tabloul este împărțit într-un eșafodaj de suprafețe și linii, care se îndepărtează de reprezentarea obișnuită a corpurilor și obiectelor. Petele de culoare pot constitui suprafețe de lumină sau umbră, uneori se reduc la puncte de culoare crudă (pointilism), care nu se regăsesc în natura reală. Pictura analitică a lui Cézanne transformă motivele într-un sistem de volume și obiecte și conduce, în special în redarea peisjelor, la structuri cristaline, în așa fel încât, se poate prevedea trecerea spre cubism.

Van Gogh - Selbstbildnis mit verbundenem Ohr

Gauguin dezvoltă un stil decorativ cu tonuri de culoare violentă și forme simplificate, stil pe care el însuși îl caracterizează cu termenul "sintetism", o încercare de reunire sintetică a aparenței exterioare a lucrurilor cu sensibilitatea artistului. Toulouse-Lautrec, influențat de gravurile japoneze, realizează litografii în culori reprezentând viața de noapte din cartierul Montmartre. Creațiile lui Van Gogh din perioada 1886-1890, în care culoarea ca mijloc de comunicare se substituie vorbirii, au ceva din trăsăturile expresionismului de ma târziu. Georges Seurat accentuează deasemenea elementul cromatic, totuși fără exuberanța lui Van Gogh. Pe baza unor studii teoretice asupra tehnicii picturale, conform cărora întrepătrunderea culorilor realizează un efect optic de o deosebită intensitate, el creează tablouri dintr-un mozaic de puncte colorate (Pointilism sau Divizionism). Bazându-se pe concepții diferite, uneori divergente, pictorii postimpresioniști au deschis calea artei moderne. Trăsătura lor comună constă în faptul de a fi renunțat la imitarea naturii și de a fi creat opere cu existență de sine stătătoare.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

• 
• 
• 
• 
• 
• 

Arta secolului XX

Edvard Munch, Țipătul (1893), celebră lucrare aparținând expresionismului

Salvador Dalí - Persistența memoriei (detaliu), 1931

În secolul XX, în artă pătrund tot mai mult știința și tehnologia și apar o multitudine de stiluri și mijloace de expresie:

• expresionismul: o reacție de revoltă la naturalism și realism. Culorile sunt țipătoare, contrastante, liniile sunt frânte, de un ritm discontinuu.
• neoimpresionismul: o prelungire a impresionismului din secolul al XIX-lea.
• art nouveau: evoluează la începutul secolului (la belle époque) în special în artele decorative, design și arhitectură. Este caracteristică linia asimetrică, ondulatorie, care se termină printr-o curbare bruscă, ce dă senzația de energie.
• futurism: apărut în Italia și devine precursor al diverselor mișcări de avangardă. Sunt respinse tradiția muzeelor și a academismului.
• dadaismul, în aparență mai mult un experiment decât o mișcare artistică, în care totul este ilogic, bazat pe hazard. Din dadaism a evoluat suprarealismul.
• simbolismul: operele de artă au un profund caracter semiotic.
• cubismul: inițiat de Braque și Picasso, a însemnat un moment de revoluție în istoria picturii. Este explorată realitatea figurativă, iar imaginea tridimensională este readusă în spațiul bidimensional.
• suprarealismul: inițiat de André Breton, proclamă supremația libertății în exprimarea artistică. Constituindu-se ca o continuare a dadaismului și preluând estetica simbolistă, utilizează idei artistice venite din partea psihanalizei.
• expresionismul abstract: inspirat din simbolism, suprarealism și din expresionismul german, apare în SUA după cel de-al Doilea Război Mondial.
• pop art: apare în SUA și Regatul Unit și se dezvoltă prin anii '50 - '70, fiind considerat apropiat publicului larg și vieții cotidiene. Analizează societatea de consum și interferează cu domeniul publicității, astfel încât arta devine business.
• nouveau realisme: fondat în 1960 de Pierre Restany și Yves Klein, ca o continuare a dadaismului. Se caracterizează prin întoarcerea la realitate, evitarea figurativului, tehnica colajului și introducerea obiectelor de uz cotidian în opera de artă.
• land art
• op-art
• minimalismul
• arta brută
• CoBrA.
• Realism socialist

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

Vezi și

• Istoria picturii
• Istoria sculpturii
• Istoria arhitecturii
• Istoria muzicii

Legături externe

• en Art History, Resources on the Web
• en Ars Summum Project
• en Artcyclopedia
• en Internet Lessons for World History
• en About.com