Muzeul Ermitaj

**Muzeul Ermitaj**
Ţara	Rusia
Oraşul	Sankt-Petersburg
Adresa	2, piaţa Palatului, 190000 Sankt-Petersburg
Nr. de vizitatori pe an	3 milioane
Inaugurat	1852
Colecţii	Antichităţi orientale şi clasice; Obiecte preistorice; Sculpturi; Obiecte din aur; Picturi
Suprafaţa muzeului	m² (1 000 săli)
Situl oficial	[1]
	Vezi şi: Muzeu - Listă de muzee

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Muzeul Ermitaj (rusă Эрмитаж, Ermitaj), situat în inima Sankt-Petersburgului, pe malul Nevei, în Palatul de iarnă din Sankt Petersburg, este astăzi unul dintre cele mai mari muzee din lume. Mai mult de 60.000 de piese sunt expuse în aproximativ 1000 de săli, în timp ce 3 milioane de obiecte sunt păstrate în rezerve. Muzeul prezintă, pe lângă numeroase piese ale antichităţii, o colecţie de opere de artă europene a perioadei clasice care se numără printre cele mai frumoase din lume, alături de cea a muzeului Luvru şi muzeului Prado. Printre operele expuse figurează picturi ale maeştrilor olandezi şi francezi ca Rembrandt, Rubens, Matisse şi Paul Gauguin. Aici pot fi găsite o pictură în ulei a lui Leonardo da Vinci, cât şi 31 de picturi ale lui Pablo Picasso. Muzeul are 2500 de angajaţi. Clădirile ce adăpostesc muzeul constituie unul dintre principalele ansambluri ale centrului Sankt-Petersburgului, ansamblu inclus în patrimoniul mondial al UNESCO.

[modifică] Clădirile

Iniţial, doar clădirea numită „Micul Ermitaj” purta acest nume. Astăzi, Ermitajul regrupează un complex din mai multe clădiri construite între secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Alături de „Micul Ermitaj” găsim „Vechiul Ermitaj”, „Noul Ermitaj” şi „teatrul Ermitajului”, cât şi o mare parte din „Palatul de Iarnă”, altădată rezidenţa principală a ţarului Rusia. De-a lungul ultimilor ani, o parte a clădirii Statului-Major situată lângă piaţa castelului, dar şi palatul Menşikov au fost alipite complexului Ermitaj.

Complexul Ermitaj, de la stânga la dreapta: teatrul Ermitajului, Vechiul Ermitaj, Micul Ermitaj, Palatul de Iarnă (Noul Ermitaj, situat în spatele Vechiului Ermitaj nu este vizibil)

[modifică] Palatul de Iarnă

Vedere al Palatului de Iarnă şi clădirii Statului-Major

Primul Palat al Iernii a fost construit în 1711; reconstruit în 1721 la moartea lui Petru cel Mare este înlocuit în anii următori de către o creaţie a arhitectului Domenico Trezzini. Elizabeta, fiica lui Petru, estimase că acelei clădiri îi lipsea grandoarea şi a cerut reconstruirea sa în 1754 de către Francesco Rastrelli.

În 1837 palatul a ars în întregime (incendiul a durat 30 de ore). Ţarul Nicolae I a ordonat ca reconstruirea să fie identică: în primăvara anului 1839, lucrările au luat sfârşit. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, palatul Iernii a fost distrus în timpul asediului din Leningrad, dar, cu timpul, a fost reclădit. Astăzi, clădirea se confruntă cu problemele cauzate de către afluxul de vizitatori, a instabilităţii solului mlăştinos pe care edificiul a fost construit, dar şi din cauza umidităţii provocate de apropierea sa de râul Neva. Au avut loc lucrări de restaurare între anii 1984 şi 2005.

Palatul este astăzi considerat o bijuterie a artei baroce ruseşti. Planul clădirii este dreptunghiular şi are mari curţi interioare; fiecare faţadă este decorată într-un mod diferit. Statuete de 3,5 metri decorează faţada exterioară a palatului.

[modifică] Clădirile Ermitajului

Micul Ermitaj, construit într-un stil clasicist de către Jean-Baptiste Vallin de la Mothe, este cel mai mic edificiu al complexului şi a servit între anii 1764 şi 1775 ca refugiu pentru ţarina Ecaterina cea Mare a Rusiei. În acest imobil, Ecaterina a depozitat primele picturi achiziţionate de ea. Vechiul Ermitaj, numit, de asemenea, şi Marele Ermitaj a fost construit în 1787 de către Georg Falten pentru a adăposti o colecţie care a crescut rapid: este clădirea cea mai puţin decorată a complexului.

Leo von Kenze a construit între 1839 şi 1852 Noul Ermitaj. Acesta este, probabil, singura sa operă care diferă de stilului pe care i l-a impus Ludovic I de Bavaria şi poate fi declarată opera propriilor sale concepţii artistice. Este singura clădire a complexului care nu se găseşte de-a lungul Nevei. Noul Ermitaj a mai fost construit şi pentru a face faţă înmulţirii colecţiilor. Aici pot fi găsite, printre altele, reconstituirea completă a unei loggii construită de către Rafael la Vatican. Statuile lui Atlas de pe faţada sa sunt, probabil, tipul de opere cel mai celebru din lume.

Teatrul Ermitajului a fost construit între 1783 şi 1787. Teatrul ţarilor era, în acel timp, primul teatru din Sankt-Petersburg. Piese de teatru au fost jucate aici până în 1796 şi, mai nou, din 1989: în iarnă, baletul Kirov, printre alţii, a interpretat diferite spectacole. Astăzi, teatrul serveşte numai ca sediu al administraţiei Ermitajului. Teatrul este cel mai mic din oraş căci el era, la origine, conceput pentru reprezentaţiile private destinate familiei ţarului. În mod normal, teatrul Ermitajului nu este deschis publicului.

[modifică] Colecţiile

Dintre cele 250 de muzee ale oraşului, Ermitajul este, cu cele 3 până la 4 milioane de vizitatori anual, cel mai vizitat şi cel mai reputat. Este unul dintre cele mai importante muzee de artă din lume. Găzduieşte o uriaşă colecţie de artă europeană a zilelor noastre până în 1917. Expunerea tablourilor deosebit de apropiate unele de altele, datorată densităţii colecţiilor prezentate, a primit numele de expunere peterburgheză.

[modifică] Colecţiile Preistoriei şi ale Antichităţii

Fildeş cu mamut gravat (lacul Baikal, Paleoliticul superior)

Pieptene scit

Muzeul păstrează în rezervele sale 2,7 milioane de piese; 65.000 de piese sunt expuse în 350 de săli şi grupate în 5 colecţii:

cultura preistorică
arta şi cultura Antichităţii
arta şi cultura popoarelor orientale
arta Europei occidentale
arta rusă

Piesele cele mai remarcabile sunt obiectele din aur ale civilizaţiei sciţilor, o imensă colecţie provenită din culturile romane şi etrusce, dar şi o serie de obiecte deosebit de bine conservate a poporului hun. Pot fi găsite, de asemenea, o colecţie deosebit de bogată a obiectelor ce amintesc istoria Siberiei, ca scrierile din secolele al IV-lea şi al V-lea găsite în peştera Magao din China. Ermitajul expune cea mai veche mărturie a scrierii mongole - piatra de Dchingis - dar şi un mare număr de obiecte aparţinând Rusiei Kievene. În jur de o treime din piesele expuse sunt monede, din care 120.000 aparţin Antichităţii, 220.000 Asiei orientale şi 300.000 Rusiei. Camera numită Comorile expune istoria bijuteriei şi fabricarea obiectelor din aur începând cu mileniul al 3-lea î.H.

[modifică] Obiecte din aur

Pe lângă colecţiile cunoscute pe plan mondial ale artei Europei de Vest, Ermitajul are, de asemenea, un număr de piese variate. Astfel, pot fi găsite o colecţie de icoane religioase existente din secolul al XII-lea originare, printre altele, din Kiev, Moscova şi Novgorod, o colecţie de bijuterii din atelierul lui Fabergé, şi un mare număr de costume istorice. Ţarii au adunat, de asemenea, obiecte provenite din artizanatul rus ca tapiserii şi porţelanuri; colecţia de veşminte ruseşti din secolul al XVIII-lea şi până în secolul al XX-lea sunt deosebit de impresionante. Printre veşminte, pot fi găsite 300 de piese din garderoba lui Petru cel Mare.

[modifică] Arta Europei Occidentale şi Orientale

Înfiinţarea colecţiilor a fost încă de la început centrată pe operele de artă ale Europei de Vest şi Europei Orientale, dar achiziţiile pe această temă au început să devină cu adevărat importante din secolul al XVIII-lea. La acea vreme exista în întreaga Europa un mare numar de colecţii majore şi ţarul avea reputaţia de a fi un mare colecţionar de valori. În 1722, cea mai mare colecţie a epocii, cea a baronului Joseph Antoine Croizat, a ajuns în mâinile ruşilor. În acestă colecţie se puteau găsi operele: Danae a lui Tiţian, Sfânta familie a lui Rafael şi un portret realizat de Rubens. Astăzi, inima colecţiilor este din nou centrată pe arta şi cultura Europei Occidentale şi Orientale, odată ce o mare parte din arta rusă a fost transferată la Muzeul de Artă Rusă.

În cadrul muzeului, picturile reprezintă capitolul cel mai extins, dar Ermitajul are în colecţia sa şi desene, mai mult de 50.000 de gravuri, stampe, litografii, acvaforte de mai multe tipuri şi din mai multe perioade, dar mai are şi o numeroasă colecţie de obiecte de artă. Aceasta include obiecte de cult datând din secolul al XI-lea până în secolul al XV-lea, obiecte emailate şi sculpturi de fildeş din secolele XV-lea şi al XVIII-lea. Colecţia muzeului mai prezintă şi un număr mare de sticlării veneţiene, germane şi spaniole din secolele al XV-lea şi al XX-lea, dar şi o colecţie de faianţe. Muzeul deţine 14.000 de piese de porţelan provenit din toate marile centre de manufactură, în special cel din Meissen şi Sèvres. Printre marile colecţii de artă figurează şi importante colecţii de tapiserii şi mobilier. Colecţia Arta Plastică numără 2000 de piese şi este printre cele mai importante din lume. Această colecţie prezintă, printre altele, operele lui Michelangelo şi Auguste Rodin.

[modifică] Colecţiile de pictură

Colecţiile de pictură ale muzeului sunt prezentate în 120 de săli. În aceste săli sunt expuse operele pictorilor italieni, francezi, olandezi şi flamanzi, dar şi englezi şi germani. Importantele picturi expuse sunt următoarele (în ordinea expunerii):

[modifică] Pictura italiană

Madonnna Litta, Leonardo da Vinci

Pictura italiană formează ansamblul cel mai important al colecţiei de pictură din perioada clasică. Operele cele mai importante şi cele mai vizitate sunt două picturi ale lui Leonardo Da Vinci, opere care fac parte dintr-o serie de 12, cunoscute pe plan mondial: la Madonna Benois (1478) et la Madonnna Litta (1490/91). Madonna Conestabila (1502/03) şi Sfânta familie (1506) a lui Rafael sunt şi ele foarte celebre. Aici poate fi găsită şi o reconstituire a loggiei lui Rafael din Vatican construită cu exactitate după original. Muzeul deţine, de asemenea, şi diferite opere ale lui Tiţian, Judith a lui Giorgione, picturi ale lui Michelangelo, Paolo Veronese, Caravaggio, Carracci, Luca Giordano, Salvator Rosa, Giuseppe Maria Crespi, Tiepolo, Stefano Torelli şi Francesco Guardi.

Portrait de dame en bleu de Paul Cézanne

[modifică] Pictura spaniolă

Picturile expuse cele mai cunoscute sunt El Greco (Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel), Jusepe de Ribera (Iisus Hristos pe cruce - prima pictură a şcolii realiste), Francisco de Goya (Portretul lui Antonia Zarate (din 1811, este singura opera a acestui pictor în cadrul Ermitajului) şi Diego Velázquez. Sunt prezentate şi operele lui Murillo, Zurbaran şi Juan Pantoja de la Cruz.

[modifică] Pictura flamandă

Ermitajul are în jur de 500 de picturi ale 140 de artişti din perioada glorioasă a şcolii flamande. Cele mai numeroase sunt operele lui Rubens şi a elevilor săi Anthonis van Dyck şi Frans Snyders. Muzeul deţine 22 de picturi ale lui Rubens (printre care Perseus şi Andromeda şi Bacchus) şi 19 schiţe. Această parte a colecţiei a fost dezvoltată la începutul anului 1769 în momentul când Statul rus a achiziţionat 600 de picturi flamande şi franceze dăruite de către Heinrich von Brühl la moartea sa. Printre acestea se află şi Bildnis eines Gelehrten şi Bildnis eines alten Mannes in Rot de Rembrandt, cât şi 4 picturi peisagistice ale lui Jacob Izaaksoon van Ruisdael.

[modifică] Pictura olandeză

Picturile lui Rembrandt constituie, fără îndoială, partea cea mai cunoscută a acestei expuneri: muzeul deţine 20 de picturi care reprezintă cea mai mare colecţie din afara graniţelor olandeze. Principalele tablouri sunt Flora (1634), Danae (1630/40) şi Retour du fils disparu (1668/69). Sunt expuse în jur de 1000 de opere ale altor pictori olandezi ca: Lucas van Leyden, Rogier van der Weyden, Jacob van Utrecht, Jan van Goyen, Jacob van Ruisdael, Jan Steen, Gerard ter Borch, Pieter de Hooch, Adriaen van Ostade, Isaac van Ostade, Paulus Potter, Willem Claesz Heda, Willem Kalf şi Frans Hals.

[modifică] Pictura franceză

Muzeul Ermitaj deţine un mare număr de picturi din perioada clasică franceză. Pot fi găsite operele lui Nicolas Poussin, Claude Gellée, picturi ale fraţilor Le Nain, de Antoine Watteau, François Boucher, Jean-Honoré Fragonard, Hubert Robert, Jean-Baptiste Greuze şi Jean Siméon Chardin. Dar muzeul este în special renumit pentru marea sa colecţie de pictură modernă franceză - până în anul 1917. Legate de această perioadă pot fi găsite în special 7 tablouri ale lui Claude Monet, altele ale lui Édouard Manet, Pierre-Auguste Renoir, Alfred Sisley, Paul Cézanne, Paul Gauguin, 37 picturi ale lui Henri Matisse şi 31 opere ale lui Pablo Picasso.

Sunt prezentate şi operele lui: Lucas Cranach cel Bătrân, Johann Friedrich Tischbein, Caspar David Friedrich, Vincent van Gogh, Joshua Reynolds, Thomas Gainsborough, dar şi Vasili Kandinski şi Kazimir Malevici.

[modifică] Istoria

Interiorul muzeului

Clădirea Statului-Major

[modifică] Ecaterina a II-a a Rusiei: debutul colecţiilor şi a primelor construcţii

Muzeul Ermitaj, mai mult ca ansamblu arhitectural decat ca o colecţie de artă, a fost opera împărătesei ruse Ecaterina a II-a. În 1764, aceasta a cumpărat 225 de tablouri de la negustorul de artă, J.A. Gotskovski. Tablourile au fost la început achiziţionate pentru regele Prusiei, Frederic, dar acesta a trebuit să renunţe la ele căci dupa Războiul de 7 ani, situaţia financiară a statului scăzuse. În 1765, Ecaterina a cumpărat pentru suma de 80.000 taleri aproape 1.000 de tablouri din colecţia contelui Brühl, a căror valoare fusese estimată la 105.329 taleri.

Aceste tablorui au fost, la început, atrepozitate în Palatul de Iarnă. Cu timpul, Ecaterina a achiziţionat un număr mare de picturi, uneori colecţii întregi, pe de-o parte pentru a-şi satisface pasiunea de colecţionară, iar pe de altă parte pentru a dovedi Europei de Vest caracterul deschis şi cultivat al Rusiei şi al oraşului Sankt-Petersburg. Printre sfătuitorii care o îndrumau în achiziţiile sale, se afla enciclopedistul Melchior Grimm, Denis Diderot şi diplomaţi ruşi ca Dimitri Golizin şi Alexandr Stroganov. În 1775, Ecaterina a ordonat să fie construit Micul Ermitaj în stilul modei din acea epocă de către arhitectul H.B. Vallin, înainte ca acesta să se poată retrage în viaţa sa privată.

Curând, o a doua clădire a fost construită pentru a fi folosită la stocarea noilor achiziţii. Această clădire, Vechiul Ermitaj, a fost construit de către arhitectul J.M. Velten în anul 1784. La acea vreme, piesele de teatru erau jucate în Micul Ermitaj. În 1783, Ecaterina a dorit să fie construită o clădire dedicată acestei arte: teatrul Ermitajului. Aproximativ în acelaşi timp a fost edificată loggia lui Rafael, o replica a originalului construită la palatul din Vatican din Roma. În 1797 colecţia a ajuns la impresionantul număr de 3996 de picturi.

[modifică] De la Alexandru I la Nicolae al II-lea: construcţia şi muzeul public

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, diferite colecţii sunt reorganizate şi îmbogăţite prin opere de artă orientală şi obiecte arheologice. Prezentarea tablourilor şcolii de artă naţională, adoptată atunci, a fost o noutate. În 1825, pentru întâia dată, au fost deschise săli ce prezentau arta rusă a secolului al XVIII-lea. Până atunci, colecţia de tablouri nu era accesibilă decât unui cerc restrâns de membri a curţii imperiale. În 1852, ţarul a decis să separe rezidenţa imperială de sălile de expoziţie ale Ermitajului. Deşi avea mari restricţii, colecţia a putut fi, pentru întâia oară, accesibilă publicului. Nicoale I a construit Noul Ermitaj care comunica cu restul muzeului, dar dispunea de o intrare separată permiţând accesul direct în muzeu. Clădirea a fost edificată între 1839 şi 1851 sub direcţia arhitectului Vassili Petrovici Stassov şi Jefimov, planurile aparţinând lui Leo von Klenze.

Între timp, Nicolae I voia să îmbogăţească colecţiile: el a cumpărat, printre altele, colecţia adunată în timpul războaielor napoleoniene de către Joséphine de Beauharnais, soţia lui Napoleon, pentru moştenitorii săi.

[modifică] Revoluţia din Octombrie

Le Joueur de luth, Le Caravage

L’Enfant et le chien, Murillo

Le Sacrifice d’Abraham, Rembrandt

În timpul primului război mondial o parte din Palatul de iarnă a devenit spital. Un moment decisiv al Revoluţiei din octombrie a avut loc în această clădire atunci când bolşevicii i-au arestat aici pe membrii guvernului Kerinski. În timpul acestei revoluţii, un mare număr de colecţii private ale nobililor ruşi, ca cea a familiei Strogonov, Scheremetiev, Iousoupov şi Şouvalov au fost confiscate în folosul Ermitajului.

Puţin după venirea la putere a bolşevicilor, muzeului imperial i s-a dat numele de Muzeul Statului şi clădirile Palatului de iarnă au devenit săli de expoziţie şi au fost deschise publicului larg. Primii ani ai revoluţiei au fost, în special la Sankt-Petersburg, marcaţi de dorinţa de a sensibiliza publicul în faţa culturii Europei de Vest. Primul ministru al educaţiei ales după Revoluţia din octombrie a primit şi denumirea de "comisariatul public al Luminilor"; această stare de spirit lua naştere, de asemenea, şi în peisajul Ermitajului. La scurtă perioadă dupa revoluţie, Palatul de iarnă a fost consacrat lecturii, expoziţiilor şi proiectărilor de film. Prima expoziţie permanentă a antichităţilor egiptene a fost deschisă în 1920; în 1922, Ermitajul era în întregime deschis publicului, intrarea rămânând gratuită timp de 5 ani. Până la jumătatea anilor '30, un muzeu al Revoluţiei din octombrie a fost instalat în Palatul de iarnă, alături de muzeul Ermitaj.

[modifică] Pierderea colecţiilor

În anii '20 au avut loc negocieri îndelungate în ceea ce priveşte cedarea anumitor piese din colecţiile Ermitajului Muzeului moscovit Puşkin. S-a ajuns la o înţelegere în anul 1927: au fost transferate 700 de picturi ce erau conservate în depozitul muzeului. Mai târziu, 70 de opere majore expuse în Ermitaj au mai fost transferate, printre ele aflându-se Minerve de Veronese şi Le Combat de Joseph contre les Amorites de Nicolas Poussin.

În cadrul primului plan cincinal al URSS-ului, ministrul de comerţ exterior a decis vânzarea unei părţi din colecţiilor de artă ale Muzeului de Stat prin intermediul organizaţiei Anticariat, fondată în 1925. Între 1928 şi 1933, negustorii de artă ai muzeelor Matthiesen (Berlin), Colnaghi (Londra) şi Knoedler (New York) au cumpărat 2.880 de picturi din colecţia Ermitajului. Printre acestea se numărau 250 de opere majore şi alte 50 de picturi de o anumită valoare.

[modifică] Asediul Leningradului

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi apoi al asediului din Leningrad, Ermitajul a fost una dintre ţintele armatei germane. Armata a primit ordine explicite de a nu cruţa orasul, iar acesta a fost supus, timp de mai mulţi ani, la bambardamente aeriene şi terestre ce au avut ca rezultat o distrugere devastatoare a Leningradului. Clădirile Ermitajului au fost lovite de 17 obuze de artilerie şi două bombe lansate din avion. O parte din colecţii a fost pusă în adăpost în beciurile muzeului, iar cealaltă parte a fost trimisă în Ekaterinburg. În acea vreme, 12.000 de persoane trăiau în cadrul muzeului Ermitaj pentru a prezerva colecţiile, iar în măsura posibilităţilor să limiteze pagubele produse de bombe, dar şi de frig. Prima expoziţie a colecţiilor rămase în muzeu a fost deschisă la puţin timp după sfârşitul asediului, pe 7 noiembrie 1944. Redeschiderea oficială a muzelului împreună cu întregile sale colecţii a avut loc pe data de 5 noiembrie 1945. Reparaţiile pagubelor cauzate de asediu au durat mai mulţi ani.

[modifică] Perioada de după război până în 1990

În 1948 o mare parte din colecţia muzeului din Moscova dedicat artelor Occidentului a fost transferată Ermitajului. Printre picturile acestei colecţii figurau operele a doi mecenaţi ai perioadei ţariste, Serghei Ivanovici Ştciuchin şi Ivan Abramovitci Morosov. Majoritatea operelor Ermitajului din secolul al XX-lea, în special tablourile lui Pablo Picasso, provin din acestă colecţie. Aceste tablouri n-au putut fi expuse decât după moartea lui Stalin. De asemenea, tablourile care fuseseră furate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de către Wehrmacht şi apoi recuperate de către Armata Roşie, au fost încredinţate Ermitajului. Dupa anul 1990, câteva dintre tablouri au fost restituite proprietarilor legitimi, iar altele au fost expuse în săli speciale.

[modifică] Prăbuşirea Uniunii Sovietice

În timpul perioadei comuniste, deşi multe dintre tablouri au fost vândute străinilor, muzeul de abia era cunoscut în ţările occidentale. Direcţia muzelui şi principalele decizii erau luate de către Politburo. După 1996, Ermitajul este trecut în patronajul preşedintelui Rusiei.

Din anul 1990, muzeul dispune de o mai mare autonomie, deşi încă are probleme financiare: astfel în 1996 muzeul a cerut echivalentul a 60 de milioane de dolari statului; i se promit 40 şi primeşte, într-un final, 18. Ermitajul face parte, alături de Teatrul Balşoi şi Biblioteca Lenin, din principalele proiecte puse sub protecţia UNESCO în Rusia. În anul 1990, bugetul muzelui reprezenta numai 1% din bugetul Muzeului Metropolitan de Artă, dar a crescut ulterior până la 10%. 60% din cheltuielile Ermitajului sunt suportate de stat. Cei 2.500 de angajaţi ai muzelui sunt nevoiţi, uneori, să aibă un al doilea serviciu pentru a compensa salariile primite.

Astăzi, muzeul a devenit pentru turişti principala atracţie a Rusiei. O cooperare pe termen lung a avut loc între Ermitaj şi Muzeul Guggenheim. Ţările de Jos susţin muzeul din punct de vedere financiar şi tehnic. În anul 2004, Ermitajul a deschis o anexă în Amsterdam, cât şi un muzeu Guggenheim Ermitaj la Las Vegas în colaborare cu muzeul Guggenheim. Un proiect similar a avut loc la Londra ce a condus la creearea unor săli de expoziţie ale Ermitajului în cadrul Institutului de Artă Courtauld.

[modifică] Opere de artă expuse în Muzeul Ermitaj

Zurbarán	Tânăra cu pălărie, Tiziano	Cele trei graţii, Canova	Claude Monet
Van Gogh	Parau, parau, Gauguin	Nimfa, Lorenzo Bartolini	Lupta dintre tigru şi bizon, Rousseau
Velazquez	Bé bé, Gauguin	Lorenzo Bartolini	Madonna Benois, Léonard de Vinci
La Vierge à l'enfant, Raphaël	Autoportrert, Antoine van Dyck	Portretul contelui Gourief, Ingres	Jean-Margueritte Lecadre în grădina sa, Claude Monet
Muntele Sainte-Victoire, Paul Cézanne	Nave, nave moe, Paul Gauguin	Vincent van Gogh	Petite fille avec un cerceau, Renoir