Gips

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ghips
Wüstenrose, 47 cm lungime

Ghips (varietatea de deșert „Trandafir de nisip”)
Formula chimică CaSO4 • 2 H2O
Sistem de cristalizare monoclinic
Clasa cristalului 2/m
Culoare incolor, alb
Urma albă
Duritate pe scara Mohs 1,5 - 2
Densitate 2,3 g/cm³
Luciu sticlos și mătăsos
Opacitate transparent până la opac
Spărtură sidefiu
Clivaj perfect
Habitus prismatic, tabular, fibros
Suprafața cristalului ___
Macle Hemitropie normală (în formă de "coadă de rândunică" sau "vârf de lance"
Optică
Refracție na = 1.519 - 1.521,

nb = 1.522 - 1.526, nc = 1.529 - 1.531

Refracție dublă ___
Pleocroism ___
Deviație optică cu două axe (+)
Unghiul de dispersie
a axei optice
2vz ~ 58°
alte proprietăți
proprietăți chimice ___
Conductibilitate termică bună
Minerale asemănătoare ___
Radioactivitate nu este radioactiv
Magnetism nu are
caractere speciale ___

Gipsul este un mineral incolor, cu forme intermediare de culoare, până la alb, având formula chimică: CaSO4 • 2 H2O (sulfat de calciu).

Roca cu conținut ridicat în gips se numește tot gips.

Gipsul este ușor solubil în apă, are o duritate mică (2), cristalizează în sistemul monoclinic, lasă o "urmă" albă.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Prin încălzire, pierde o parte din apa de cristalizare formându-se un "hemihidrat" numit Bassanit, cu formula chimică: CaSO4 • ½ H2O.
Prin pierderea în continuare a apei de cristalizare se formează sulfatul anhidru de calciu, denumit Anhidrit (CaSO4).

Cristal de gips

.

Răspândirea în natură[modificare | modificare sursă]

Apare atât ca formă masivă și cristalină, cu cristale incolore sau colorate în alb, galben, roșu sau cenușie (alabastru), cât și sub formă fibroasă (gips fibros). În unele cazuri poate forma cristale transparente (selenit). În mina Naica din Chihuahua, Mexic s-au găsit cristale cu lungime de 15 m.
Gipsul se formează prin cristalizare din soluții suprasaturate în sulfat de calciu din apa de mare, sau prin acțiunea acidului sulfuric asupra rocilor calcaroase.
Zăcăminte mai importante de gips se află în Mexic, Algeria, Spania, Germania.

Varietăți[modificare | modificare sursă]

  • α-Halbhydrat (CaSO4 • ½ H2O) se formează într-o cavitate (autoclav) inchisă.
  • β-Halbhydrat (CaSO4 • ½ H2O) prin ardere amestecat cu apă în atmosferă.
  • Anhidrit III (CaSO4 • 0,x H2O) formare la temperaturi până la 300 °C.
  • Anhidrit IIs (CaSO4) formare la temperaturi între 300-500 °C
  • Anhidrit IIu (CaSO4) formare la temperaturi între 500-700 °C
  • Anhidrit I (CaSO4) formare la temperaturi de 1180 °C.

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Prin calcinare pierde apa de cristalizare; pulberea obținută absoarbe din nou apă, solidificându-se. Această proprietate este folosită în industria de construcții. Creta folosită în școli provine la fel din gips.

În medicină este utilizat pentru fixarea fracturilor de oase, ca bandaj de gips, în stomatologie ca mulaj.

În arheologie, paleontologie și în artă, ca statui din gips curat sau în amestec cu alte minerale.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Încă din antichitate era ghipsul folosit în construcții, pentru ornamentarea clădirilor, sau ca mortar.

Gipsul sintetic[modificare | modificare sursă]

Deoarece resursele de gips natural sunt limitate, o alternativă utilă la această resursă naturală neregenerabilă o reprezintă gipsul sintetic, denumit și gips chimic. Principalele surse de obținere a acestuia sunt:[1]

Note[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]