Imam

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Un imam rugându-se la o raclă sfântă.

Imam (în limbile arabă: إمام imam plural ائمة a'immah, persană: امام|امام) este o poziție de lider islamic, de multe ori de conducător al unei moschei sau unei comunități. Preot sau prelat musulman; conducătorul rugăciunii colective într-o moschee. Ca lider spiritual, imamul conduce rugăciunea în timpul adunărilor islamice. Membrii comunității islamice se adresează imamului pentru rezolvarea unor probleme religioase. Imamul poate fi și liderul comunităților mai mici, conform unor regulamente locale. În cazul sunnismului, imamul nu este membru al clerului. În limba arabă, cuvântul imam înseamnă conducător. Se spune că imamul este liderul comunității, conform primilor teologi sunniți. De asemenea, prin imam se mai înțelege că este cel care îi conduce pe credincioșii musulmani la rugăciune. Se poate spune că imamul este sinonim cu noțiunea de „calif”.

Cuvântul imam are două înțelesuri în șiismul duodeciman. Primul este acela de conducător, îi conduce pe ceilalți la rugăciune, ca și în sunnism, iar al doilea sens îl numește pe imam ca fiind unul dintre cei doisprezece succesori ai Profetului[1]. Pentru a înțelege sensul aparte al cuvântului imam, este necesar să se știe diferența fundamental între șiism și sunnism. Profetul Muhammad a avut trei roluri importante, și anume: el a fost cel cel prin intermediul căruia Dumnezeu a revelat Coranul . Totodată, el a fost cel care a pus în aplicare shari’a. Al treilea rol important al lui Muhammad a fost iluminat, putând să interpreteze și să transmită revelația omenirii. Conform sunnismului, imamul trebuie să îndeplinească doar unul dintre acele roluri, și anume să aplice shari’a, legea islamică. După cum se știe, după Muhammad nu mai poate fi nici un alt profet, deoarece el a fost ultimul și conform musulmanilor, iluminarea și înțelegerea sunt daruri divine cu care profeții sunt înzestrați. De aceea, succesorii săi, imamii, nu se vor bucura de aceste daruri în totalitate. Însă acest lucru nu împiedica imamii de la aplicarea legii islamice. Conform sunniților, Profetul nu a numit nici un successor al său, iar această decizie va rămâne în mâinile lor. Pe de altă parte, șiiții mergeau pe idea ca imamul, ca successor al profetului trebuie să îndeplinească cele două roluri menționate mai sus, să aplica shari’a și să îi conducă pe oameni la rugăciune, ca un călăuzitor spiritual. Spre deosebire de sunniți, care susțin faptul că succesorul Profetului trebuie ales de Dumnezeu, șiiții vin cu un argument care a stârnit un conflict între cele două ramuri islamice. Conform șiiților, Ali a fost numit calif de către Profet și de asemenea, imamii erau singurii succesori ai Profetului. Așadar, Ali a fost numit calif[2] de către Profet și ulterior fiecare imam numit de către predecesorul său.

În islamul șiit, imamii sunt venerați ca niște sfinți. Mormintele lor, ale rudelor apropiate și descendenților lor, sunt obiect de pelerinaj și centre ale vieții religioase: mormântul lui Ali, la Nejef. Cel al lui Husein, la Karbala. Al imamului Rihda, la Mashhad; cel al Sayyidei Zeinab și al fiicei sale Ruqiyya, la Damasc și altele. Într-o viziune populară, împărtășită de un număr apreciabil de șiiți, mai ales în Iran, imamul are o funcție asemănătoare cele a lui Iisus Hristos pentru creștini: numai prin el se poate obține adevărul și mântuirea. Pornind de la o asemenea înțelegere, care nu a fost acceptată niciodată de teologi, oamenii cred în minunile pe care imamii le-ar putea săvârși.

Primul Imam, Ali[modificare | modificare sursă]

Ali a fost unchiul Profetului, din partea tatălui, Abu Talib. El este cel care s-a ocupat de creșterea și ocrotirea Profetului. La vârsta de 10 ani, Ali a fost primul care a acceptat islamul. El a fost numit de Profet ca successor al său, conform șiiților. Ali a fost al patrulea calif, ultimul dintre cei patru. După ce a fost calif timp de cinci ani, Ali a fost ucis de către adepții grupului Khawarij și înmormântat în orașul Najaf din Irak.

Al doilea Imam, Al Hasan[modificare | modificare sursă]

Al Hasan a fost fiul cel mai mare al lui Ali și al Fatimei. El a ocupat poziția de calif timp de șase luni, după moartea tatălui său. După ce pierde în fața lui Mu’awiyah, el se retrage la Medina în izolare, unde avea să își petreacă restul vieții.

Al treilea Imam, Al Husein[modificare | modificare sursă]

Este fiul cel mic al lui Ali și al Fatimei. Și-a trăit o mare parte a vieții lui în Medina, la fel ca fratele său. Între Al Husein și fiul lui Mu’awiyah, Yazid, a existat un conflict, când cel din urmă devenise calif și a încercat să îl facă pe Al Husein să i se supună. În urma bătăliei de la Karbala, unde a fost și înmormântat, Al Husein a fost ucis împreună cu alți adepți ai săi. Astfel, ‘Ashura, devine ziua în care el este martirizat. Este o zi importantă în calendarul șiit, fiind manifestată prin doliu general.

Al patrulea Imam, Ali[modificare | modificare sursă]

Ali a fost fiul Imamului Al Husein , fiind cunoscut și sub numele de Zayn Al Abidin. Ali a fost cel care a fost scutit și salvat de moarte din bătălia de la Karbala, datorită unei boli. O mare parte a vieții a petrecut-o la Medina. Este cunoscut pentru colecția sa de rugăciuni Al Sahifat Al Sajjadiyya.

Al cincilea Imam, Muhammad[modificare | modificare sursă]

Muhammad a fost fiul celui de-al patrulea Imam. El își petrece viața la Medina, unde preda științe religioase spirituale. Datorită unor schimbări majore la Karbala, mulți oameni mergeau la Medina pentru a învăța de la el. De la el s-a păstrat un număr semnificant de tradiții.

Cel de-al șaselea Imam, Ja’far[modificare | modificare sursă]

Ja’far este cunoscut și sub numele de Al Sadiq și a fost fiul celui de-al cincilea Imam. La Medina, el îi învața pe oameni. Unul dintre învățații săi a fost Abu Hanifa, fondatorul uneia dintre cele patru școli de jurisprudență. De la Ja’far s-au păstrat cele mai multe tradiții. Importanta sa este atât de mare pentru șiismul duodeciman, încât una dintre școli a fost denumită Scoala Ja’fari.

Al șaptelea Imam, Musa[modificare | modificare sursă]

Musa a trăit în perioada lui Al Mansur și Harun Al Rashid și este fiul celui de-al șaselea Imam. Și-a petrecut și marea parte a vieții la Medina, însă moare în închisoarea din Bagdad și este înmormântat în Kazimayn, în Irak. După moartea sa, Imamilor nu li s-a mai permis să locuiască în reședința lor tradițional din Medina.

Al optulea Imam, Ali[modificare | modificare sursă]

Ali este fiul celui de-al șaptelea Imam și este cunoscut și sub numele de Al Rida. Ali a trăit într-o perioadă dificilă din cauza revoltelor șiite. Al Ma’mun este cel care îl desemnează Imam, pentru a aplana acele conflicte. Se spune că Al Râdă a murit otrăvit de către Al Ma’mun și a fost înmormântat în Iran.

Cel de-al nouălea Imam, Muhammad[modificare | modificare sursă]

Muhammad este fiul celui de-al optulea Imam și este cunoscut sub numele de Al Taqi. El s-a căsătorit cu fiica lui Al Ma’mun și a rămas în Bagdad. Muhammad reușește să se întoarcă la Medina, spre sfârșitul domniei lui Al Ma’mun, însă este adus înapoi de noul calif, Al Mu’atasim

Cel de-al zecelea Imam, Ali[modificare | modificare sursă]

Ali este cunoscut și sub numele de Al Naqi și a fost fiul celui de-al nouălea Imam. El își petrece mare parte din viața la Medina, unde a predate științe islamice. El a fost chemat la Samarra de către cfaliful Al Mutawakkil, unde și moare datorită asprimii cu care este tratat.

Cel de-al 11-lea Imam, Al Hasan[modificare | modificare sursă]

Al Hasan a fost fiul celui de-al zecelea Imam și este cunoscut sub numele de Al Askari. El s-a căsătorit cu fiica împăratului bizantin, Nargis Khartun. Nașterea fiului său, Mehdi, cel de-al doisprezecelea Imam era așteptată cu multă ardoare, deoarece se considera că el va fi cel care va salva pământul de nedreptăți.

Cel de-al doisprezecelea Imam, Muhammad[modificare | modificare sursă]

Muhammad, cunoscut și sub numele de Al Mehdi, a fost fiul lui Al Hasan.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Allamah Sayyd Muhammad Husayn Tabataba'i, Obârșia luminii: Islamul șiit în texte alese , Ed. Herald, București, 2012
  • Marshall Cavendish. World and Its Peoples: Middle East, Western Asia, and Northern Africa
  • Nadia Anghelescu, Introducere în Islam, Ed. Enciclopedia, București, 1993


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pentru o explicație detaliată a se vedea Shi'te Islam
  2. ^ Pentru o explicație detaliată și clară a diferențelor fundamentale dintre perspectiva sunnită și cea șiită a se vedea F. Schuon, Islam and the Perennial Philosophy, London, 1976, capitolul 5.