Obsidian
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
- Vezi şi: Obsidian (dezambiguizare)
Obsidianul este o rocă vulcanică, amorfă, sticloasă, fără a se putea distinge o structură granulară mineralelor.
Cuprins |
[modifică] Formare
Obsidianul se formează prin răcirea rapidă a lavei ieşite la suprafaţă, material care conţine un procent maximal de 2 - 3 % apă. In cazul când conţine o cantitate mare, iar pe lângă apă conţine şi gaze ca CO2, la o răcire rapidă se formează o rocă vulcanică poroasă numită piatra ponce. La o răcire mai lentă se formează o variantă de rocă neagră sticloasă cu luciu de smoală (germ. pechstein). Formarea rocilor amorfe sticloase, este posibilă prin concentraţia ridicată de silicaţi, ca şi prin vâscozitatea mare a lavei. Datorită răcirii rapide lava nu are timp să cristalizeze, din care cauză structura amorfă sticloasă, în cazul unei grosimi mai mari a stratului de lavă, se pot forma şi texturi porfirice după caz cristale în masa rocii cu structură sticloasă. Roca poate în anumite condiţie să se transforme în perioadele geologice, din forma amorfă într-o formă porfirică cristalină. Mineralul are un conţinut ridicat de silicaţi, care ating concentraţia de 70 %, peste acest procent roca va aparţine familiei riolitului care sunt echivalente granitului. Mai rar obsidianul are procent mai scăzut de silicaţi în care se prezintă sub forme de trecere la trahite, andezite. Obsidianul era cunoscut deja de romani fiind adus din Etiopia.
[modifică] Variante deosebite
Variante rare de obsidian sunt:
- Obsidianul-fulgi de zăpadă, care au în masa de obsidian sferolite cu un diametru de cca. 1 cm dispuse radial, care sunt compuse din punct de vedere mineralogic frecvent din feldspat sau cristobalit (o variantă de cuarţ transformat la temperaturi mari)
[modifică] Habitus
Culoarea rocii depinde de natura impurităţilor, şi de gradul lor de oxidare. Cu toate că rocile care au un conţinut ridicat în silicaţi au o culoare deschisă ca de exemplu granitul, obsidianul este frecvent de o culoare închisă, de un verde-închis până la negru, mai rar roşcat. Această culoare închisă a rocii se datorează impurităţilor fine de hematit, magnetit. Prin eroziunea rocilor de la suprfaţă rămân fragmente (nugget) de obsidian numite în regiunea Alpilor lacrima apaşilor. In rândul poporului circulă zvonul că în acel loc ar fi murit un indian apaş.
[modifică] Răspândire
Cele mai importante locuri unde s-a descoperit obsidian sunt în Europa şi Asia (Orientul apropiat):
- Lipari, Italia
- Hassan Dag, Turcia
- Ikizdere, Turcia
- Landmannalaugar Islanda;
- in apropiere de Erevan, Armenia
- Melos, Grecia,
- Monte Arci Sardinia
- Nemrut (Vulkan), Turcia
- Palmarola Italia
- Pantelleria (Italia)
- Tokaj, Ungaria şi Slovacia
- Meißen, Sachsen Germania
[modifică] Utilizare
In epoca de piatră obsidianul datorită colţurilor ascuţire, spărturii aşchioase, şi durităţii a fost folosit ca şi cremenea la confecţionarea uneltelor. El este supranumit şi aurul negru al epocii de piatră. Locurile unde poate fi găsit în bazinul mediteranean erau cunoscute, roca de aici (identificată de geologi) fiind găsită la distanţe mari. In Asia Mică era folosit ca vase de obsidian sau în Roma antică obsidianul era şlefuit şi folosit ca oglindă. După grosimea stratului hidratat de la suprafaţa rocii a ajutat experţilor la stabilirea vârstei de la data şlefuirii. La stabilirea originii locului unde a fost găită roca de mare ajutor au fost pentru identificarea rocii raportul impurităţilor. Astfel prin comerţ a ajuns obsidianul la distanţe mari de locul de origine. Azi obsidianul este folosit pentru confecţionarea obiectelor de artă, pietrelor semipreţioase sau în chirugia estetică. In Teotihuacán, Mexic obsidianul folosit ca confecţionare unor statuete de zei, fiind folosit obsidian, negru, argintiu sau auriu, care numai la lumină au o culoare deschisă în umbră toate variantele sunt negre. In ocultism ca magia neagră (pseudoştiinţă) se crede că cel ce poartă la sine un obsidian este apărat faţă de pericole, infuenţe negative sau prieteni falşi.
[modifică] Vezi şi
|
||||||||||||||
