Cinabru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cinabru, Cinnabarit (Zinnober)
Cinnabar.jpg
Formula chimică HgS
Clasa mineralului sulfură
Sistem de cristalizare trigonal
Clasa cristalului trigonal-trapezoidal -32
Culoare roșie, brun-roșcată, neagră
Urma roșu închis
Duritate 2 - 2,5
Densitate 8,2 (g/cm³)
Luciu diamantin, metalic, mat
Transparență translucid, mat
Spărtura sidefie, până la spărtură neregulată, sfărmicioasă
Clivaj aproape perfect
Habitus plăci groase
Suprafața cristalului
Cristale gemene
Punct de topire
Conductivitate termică
Propriețăți optice
Refracția ω=2,905 ε=3,256
Refracția dublă Δ=0,351, pozitiv uniaxial
Pleocroism
Deviația optică
Unghiul de dispersie 2vz ~
alte caracteristici
reactivitatea chimică soluții de sare roșie de mercur cu H2S formează un precipitat negru (varianta neagră a cinabrului)
Minerale asemănătoare realgar
Radioactivitate
Magnetism diamagnetic, sau nemagnetic
Caractere speciale

Cinabrul este un mineral din categoria sulfurilor, raportul metal-sulf fiind 1:1. Din punct de vedere chimic este o sulfură de mercur (HgS), care cristalizează în sistemul trigonal.
În afară de sistemul trigonal, mai apar variante de formă tabulară, prismatică, sau agregate de culoare roșie, brunroșcată, sau neagră. Mineralul are duritatea 2 - 2,5 pe scara Mohs, având densitatea de 8,2 g/cm³.
Cinabrul este un mineral polimorf cu variantele Metacinnabarit și Hypercinnabarit, putând fi confundat cu realgarul care însă are densitatea mai mică.

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Cinabrul se formează în mod deosebit prin procese hidrotermale, care constau într-un amestec de minerale topite, gaze vulcanice și apă care rămâne în stare lichidă datorită prezenței presiunilor ridicate, prin răcire formându-se minerale ca agat, malachit, diferite varietăți de cuarț și cinabru. Aceste minerale formându-se în apropierea vulcanilor activi, apelor termale, asociat cu pirita, marcasita și realgar. Cele mai importante zăcăminte sunt în Spania în apropierea orașului Almaden, urmat de regiunile Hunan și Guizhou din China, Germania, Italia (Toscana), Iugoslavia, Kirghizstan și Ucraina.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Deja în secolul VII î.C. minereul de cinabru este exploatat în „Suplja Stena”, Iugoslavia, fiind folosit în trecut ca pigment roșu, iar mercurul obținut prin reacția de reducere a sulfurii de mercur, era folosit ca material pentru oglinzi.
Pigmentul era folosit în diferitele picturi de pe perete (fresce) sau la colorarea cărților.
Prima oară în istorie s-a obținut din cinabru mercur și sulf cu o mare probabilitate în perioada Evului Mediu în China, pe când în Europa abia din anii 1778 este folosită această metodă pe cale industrială.

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Ca materie primă[modificare | modificare sursă]

Minereul de cinabru are un conținut în metal de 87% , fiind una dintre sursele principale de obținere a mercurului.

Ca pigment[modificare | modificare sursă]

Pigmentul roșu obținut din cinambru este greu solubil în apă, din care cauză se poate folosi pe scară largă, în fabricarea vopselelor, acoperind bine substratul vopsit și fără pericolul de intoxicației cu mercur.

Alte utilizări[modificare | modificare sursă]

Mineralul mai este folosit în producerea unor medicamente, baterii și în industria chimică.

Producere pe cale sintetică[modificare | modificare sursă]

Cinabrul poate fi produs și pe cale sintetică din soluții a sărurilor de mercur prin adăugarea hidrogenului sulfurat (H2S) precipitatul format fiind varianta neagră a cinabrului (Metacinnabarit) care prin contact ulterior de câteva zile cu soluție de amoniumpolisulfit se va transforma în varianta roșie de cinabru.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cinabru