Dinastia Tang
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol conţine text în limba chineză. Fără suport de afişare corespunzător, se pot vedea semne de întrebare, pătrăţele sau alte simboluri în locul caracterelor chinezeşti. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||
Dinastia Tang ( chineză 唐朝; pinyin: Táng Cháo) a fost o dinastie care a condus China între 618 și 907. Imperiul a reprezentat perioda de apogeu a civilizaţiei chineze. Toleranţa religioasă de care a dat dovadă această dinastie, a cărei ilustru reprezentant a fost Tai-Zong, a permis răspandirea doctrinelor buddhiste, precum şi a zoroastrismului, a manizeismului şi a misionarilor creştini nestorieni. În această perioadă viaţa culturală asumă un puternic impuls, impuls pe care China îl transmite şi Japoniei. A fost epoca de aur a poeziei, epoca în care au trăit cei mai mari poeţi ai Chinei Li Taibo, Du Fu şi in care au aparut marile şcoli de pictură.
