Monedă romană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Arta portretului, una dintre caracteristicile fabricării monedelor romane din epoca clasică (sesterțiu emis sub Traian, la Roma, în anul 105, oricalc; avers: IMP CAES NERVAE TRAIANO AVG GER DAC P M TR P COS V P P Capul lui Traian laureat, spre dreapta, drapat ușor; revers: S[enatus] P[opulus]Q[ue] R[omanus] OPTIMO PRINCIPI; Traian, în armură, călare pe un cal în galop, spre dreapta, calcă în piciore un războinic dac, cu suliță, căzut la pământ. În exergă: S[enatus] C[onsulte])

Moneda romană este, dintre toate monedele antice, cea care a cunoscut cea mai îndelungată și mai mare expansiune geografică, devenind, pentru mai multe secole, moneda comună a lumii occidentale și mediteraneene. După începuturi fruste bazate pe bronz, imitând greutatea și metoda de batere a monedelor grecești, ea s-a constituit, la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr., într-un sistem monetar fondat pe bimetalismul[1] argint și bronz. La începutul Imperiului, sub Augustus se adaugă moneda de aur, creându-se un sistem cu trei metale, care rămâne stabil timp de aproape două secole și jumătate. Criza militară și economică din secolul al III-lea, precum și spirala inflaționistă care o însoțește, văd prăbușirea monedelor de argint și de bronz. În secolul al IV-lea, reforma lui Dioclețian, care încearcă să revalorizeze monedele de argint și de bronz, nu va reuși să oprească inflația, însă Constantin I reușește să creeze un sistem monetar dominat pe solidus, stabilizat la 4,5 grame de aur și fără paritate fixă față de celelalte monede care se devalorizau. Solidus-ul cunoaște, în continuare, o excepțională stabilitate în Imperiul Roman de Răsărit, iar din secolul al VI-lea, prin succesoarea sa nomisma, până în secolul al XI-lea.

Descoperiri monetare romane și numismatica[modificare | modificare sursă]

Monedele romane sunt unul dintre martorii vieții economice antice cel mai bine cunoscut, în cvasitotalitatea manifestărilor sale.[2]

Studiul fabricării monedelor romane datează de multe secole. Fiind obiecte a căror difuzare a fost abundentă și care sunt imputrescibile, monedele romane sunt descoperite în mod întâmplător de mult timp. Începând cu secolul al XVIII-lea, colecționarii erudiți au constituit cabinete de medalii, numite așa de la denumirea care li se dădea monedelor antice, în care ei își acumulau și clasau achizițiile. La rândul lor, muzeele naționale își formează și ele colecțiile. Fuzionarea diverselor inventare ale acestor colecții a permis stabilirea unor cataloage numismatice, din ce în ce mai complete, care repertoriază monedele după tipul și după motivul lor. O ilustrare a acestui proces ne este oferită, la sfârșitul secolului al XIX-lea de către Henry Cohen, autor al unui celebru catalog[3], care cuprindea mai multe zeci de mii de monede imperiale romane: în prefața lucrării, el își descrie studiul dedicat cataloagelor muzeelor din Torino, din Danemarca, de la Viena, ale colecțiilor Muzeului Britanic și cele ale Cabinetului de Medalii al Franței[4]. Acest cabinet a fost îmbogățit prin dispozițiile testamentare ale unor colecționari amatori, precum a fost contele de Caylus, care a urmărit cu pasiune primele descoperiri arheologice de la Herculaneum și de la Pompeii, la începutul secolului al XVIII-lea.[5]

Descoperirile din cursul secolului al XX-lea, cu tezaure monetare, uneori spectaculoase, cum a fost cea din 1929, cu tezaurul de la Marcianopolis[6] (un lot de peste 80.000 de monede de argint a fost descoperit la Devnea, în Bulgaria), și lucrările britanice[7], au completat lucrările lui Cohen și au dus la crearea celebrului catalog în zece volume, Roman Imperial Coinage, încheiat în anul 1994.[8]

A doua jumătate a secolului al XX-lea vede diversificându-se cercetările numismatice: multiplicarea șantierelor arheologice, folosirea detectoarelor de metale[9]în timpul săpăturilor oficiale și, din nefericire, și clandestine, îmbogățesc masa descoperirilor. Studiul se lărgește cu domenii uneori neglijate, precum sunt numeroasele și diversele emisiuni monetare locale ori fabricarea monedelor din cupru.[10]Informatica oferă puternice mijloace de inventariere, în timp ce tehnicile spectrografice permit o analiză fină a aliajelor.[11]

Moneda în Republica Romană[modificare | modificare sursă]

Originile fabricării monedelor romane[modificare | modificare sursă]

Titus Carisius[12], 46 î.Hr., Denarius (3,72 g). Avers: MONETA, capul Iunonei Moneta, spre dreapta; revers: T CARISIVS, coiful lui Vulcanus deasupra nicovalei, clește și ciocan, de-o parte și de alta, iar toate, încununate cu lauri.
Aes grave (cca. 240 - 225 î.Hr.); avers: Ianus, revers: prora unei galere; bronz, 259,53 g, Roma

Spre anul 400 î.Hr., romanii au înlocuit trocul[13] bazat pe capete de vite sau folosirea monedelor grecești printr-un sistem monetar relativ arhaic. Era vorba, la început, de « blocuri » de bronz sau de aramă numite aes rude sau aes infectum[14], apoi, la sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr. de lingouri[15] de bronz care reprezentau, pe una dintre fețe echivalentul lor în capete de vite.

Sub Republica Romană, în anul 290 î.Hr., apare prima oficină de fabricare a monedelor, pe Capitoliul din Roma, în Templul Iunonei Moneta[16] (În latină Iunona Moneta: literal, în română, Iunona care sfătuiește[17], care avertizează”), de unde derivă, de altfel, cuvântul monedă. Responsabili pentru confecționarea monedelor erau trei magistrați, numiți Tresviri monetales. De-a lungul timpului, atelierul din Roma își va schimba locația, în numeroase rânduri.[18]

Spre anul 280 î.Hr., erau emise discuri de bronz sau de aramă denumite aes grave[19] (în latină grave: „greu”), care cântăreau o livră romană (cca 324 g) și valorau 1 as. Dubla față a lui Ianus este reprezentată pe avers (fața monedei). Submultipli normalizați au fost emiși pentru folosirea curentă, semis (1/2), triens (1/3), quadrans (1/4), sextans (1/6), uncia (1/12), jumătate de uncie (1/24).

Greutatea unui as fiind fixată în funcție de valoarea sa, aceasta s-a diminuat în timpul Primului Război Punic (264241), când a ajuns la 290 – 280 de grame, scădere datorată marilor cheltuieli ale Romei pentru constituirea flotei sale. Spre anul 225 î.Hr., apare, pe reversul discului aes grave, o proră drept omagiu adus puternicei flote militare romane constituite câteva decenii mai devreme.

Cu trecerea de la turnarea la baterea monedelor cu ciocanul, asul a devenit o monedă fiduciară, a cărei valoare nu mai era legată de conținutul de metal, de valoarea sa intrinsecă.

În timpul celui de-Al Doilea Război Punic (218201), care a impus Romei cheltuieli considerabile, as-ul s-a prăbușit încât a devenit un disc de bronz de vreo 20 de grame. Are multipli, dintre care cei mai utilizați vor fi sesterțiul, care valora 2 as ½, (apoi 4 as), dupondius, care valora 2 as, precum și submultipli, semis (1/2 as) și quadrans (1/4 as). Toate monedele erau din bronz. În acest moment, argintul apare, cu adevărat, în sistemul monetar roman, prin denar.

Sfârșitul Republicii Romane[modificare | modificare sursă]

Sesterț din argint, emis după 211 î.Hr., avers: Roma cu cască, cu marca IIS; revers: Dioscurii călare; ROMA, în partea de jos

Sistemul monetar este reformat și se sprijină de acum înainte pe denar (monedă din argint). În 211 î.Hr., denarul apare și valorează 10 as de 53 de grame de bronz fiecare. (Adjectivul din latină dēnārius: „de zece”)[20]. Denarul cântărea 4,5 grame de argint, iar 530 g de bronz sunt echivalente cu 4,5 g de argint, în anul 211 î.Hr. Avem deci un raport de 1/120.

Spre anul 170 î.Hr., denarul este devalorizat, iar greutatea sa este adusă la 3,96 g de argint (raportul dintre argint și bronz este atunci de 1/70).

Sesterțul devine, în cursul celui de-al doilea secol înainte de Hristos, unitatea de cont uzuală, înlocuind as-ul libral, cheltuielile, veniturile și averile se evaluează în sesterți. De exemplu, senatorius census, adică averea minimă necesară pentru a fi senator, era de 800.000 de sesterți.[20] Abrevierea denumirii sesterțului, HS, este o amintire a parității sale inițiale față de as (doi as și jumătate, adică IIS, mai precis, IIS, curând transcris prin HS).

Echivalențe între monede romane
Denarius Quinarius Sestertius As Metal
Denarius (simbol X) 1 2 4 10 Argint
Quinarius (simbol V sau Q) 1/2 1 2 5 Argint
Sestertius (simbol IIS / HS) 1/4 1/2 1 2,5 Argint
As (simbol I) 1/10 1/5 2/5 1 Bronz

În sfârșit, pe la anul 140 î.Hr., valoarea relativă a denarului de argint, în raport cu bronzul este reestimată[21]:

  • denarul valorează de acum înainte 16 as de bronz, adică un raport de 1/110.
  • sesterțiul trece la 4 as, dar își păstrează marca de HS.

Moneda în Imperiul Roman antic[modificare | modificare sursă]

Sistemul monetar în Epoca lui Augustus[modificare | modificare sursă]

Denar emis sub Commodus, în 180; avers: cap laureat spre dreapta

Începând cu Augustus, sistemul intră într-o perioadă de stabilitate care va dura două secole. Aureus-ul, monedă din aur, cu valoarea 25 de denari de argint, este emis în mod regulat, începând cu Iulius Caesar.

Termenul aureus provine din sintagma latină nummus aureus[22],„monedă de aur”, „ban de aur”[20], prin schimbarea categoriei morfologice a adjectivului aureus, în substantiv.

Împărații se îngrijesc în mod deosebit de portretele lor gravate pe aversele monedelor și care servesc de propagandă. Sesterțiul din alamă, care valora un sfert de denar, este, cu diametrul său de 33 cm, moneda regină a epocii.

Aversul («fața monedei») reprezintă, de cele mai multe ori, efigia împăratului care domnește în epoca de emisiune a monedei. Reversul («spatele monedei») constituie ocazia de a face propagandă: imaginile și textele celebrează victorii și cuceriri ale împăraților, reprezintă zeități, alegorii simbolizând calități asociate împăratului, monumente, provincii personificate, animale. Pot fi numărate uneori mai multe sute de reversuri diferite pentru un singur împărat, printre care unele sunt de o importanță istorică deosebită. Împărătesele și copiii familiei imperiale sunt reprezentați, uneori.

Sistemul monetar se prezenta astfel:
Denar Sesterț As   Monedă Metal Greutate
25 100  400
  Aureus
aur 7,20 g sub Nero
 12½ 50 200
  Quinarius de aur
aur  
3 12 48
  Cistofor / Cistiphoră*
argint =  4 drahme grecești
1 4 16
  Denar
argint 3,40 g sub Nero
1/ 2 2 8
  Quinarius de argint
argint  
1/ 4 1 4
  Sesterț
alamă 27 g sub Nero
1/ 8 1/ 2 2
  Dupondius
alamă 13 g sub Nero
1/ 16 1/ 4 1
  As
cupru 11 g sub Nero
1/ 32 1/ 8 1/ 2
  Semis
cupru  
1/ 64 1/ 16 1/ 4
  Quadrans
cupru  

 * Cistiphoros / Cistofor de argint era în circulație în Asia Mică. Valora 3 denari romani sau 4 drahme grecești; pe monedă, era gravată caseta cu odoarele lui Bacchus.[20] · [23]

Prețuri în secolul I[modificare | modificare sursă]

Este cunoscut că în primul secol d.Hr., cu un as se putea cumpăra o jumătate de kilogram de pâine sau un galon de vin ieftin.

Perioada tulburărilor politice[modificare | modificare sursă]

Antoninianus emis de Gallienus (253-268); avers: cap spre dreapta, coroană radială

De-a lungul timpului, devalorizarea este din ce în ce mai rapidă. Sub Septimius Severus, titlul denarului trece de la 70% la 50% argint. Spre anul 250, Caracalla, care are nevoie de bani pentru a-și putea plăti soldații cărora le-a mărit solda, instituie o nouă monedă, un dublu denar, cunoscut, în rândul istoricilor, sub denumirea de antoninianus, dar care nu cântărea decât un denar și jumătate, cu un titlu de 50% argint. Această monedă, al cărei nume folosit în epocă rămâne necunoscut, se recunoaște după coroana împăratului făcută din raze (coroană radială), iar pe monedele care reprezentau împărătese, faptul că bustul este așezat pe o semilună.

Noua monedă este abandonată sau puțin emisă de unii împărați, dar va reveni mereu, cu o valoare intrinsecă din ce în ce mai slăbită, în timp ce denarul dispărea puțin câte puțin, o monedă slabă înlocuia una bună. Cu anarhia militară din secolul al III-lea, multiplicarea atelierelor monetare și instabilitatea politică, sistemul monetar este în suferință. Monedele se depreciază în mod constant, conținutul de metale prețioase fiind din ce în ce mai scăzut.

În 258, sub domnia lui Publius Licinius Valerianus, antoninianul nu mai avea decât un titlu de circa 20% argint, iar guvernarea a început să trateze monedele cu un „procedeu de îmbogățire în argint a suprafeței”, pentru îmbunătățirea aspectului lor și pentru a le face să pară de o calitate mai înaltă decât erau în realitate.

Sub domnia lui Claudius Gothicus, antoninianul nu va mai conține decât 3 sau 4 % argint, iar atunci, aspectul său va fi mai apropiat de cel al unei monede de bronz decât de cel al unei monede de argint sunătoare și grea. Sesterțul, care valora 1/8 dintr-un antoninian, aproape că nu mai este emis.

Exemple de venituri și de prețuri în secolul al III-lea[modificare | modificare sursă]

În secolul al III-lea, un legionar (soldat încadrat într-o legiune) primea 10 - 15 antoninieni pe zi.

Câteva exemple de prețuri:

  • Un sclav sănătos: 800 - 1200 de antoninieni;
  • Un cal: 250 de antoninieni;
  • Un măgar: 145 de antoninieni;
  • O sabie simplă de Roma: 60 de antoninieni;
  • O pereche de încălțăminte: 12 antoninieni;
  • O franzelă: 1 antoninianus;
  • Un inel de aur: 122 de antoninieni;
  • O lampă cu ulei de măsline: 1 antoninianus;
  • O barcă mică de pescuit: 186 de antoninieni.

Fabricarea monedelor în Imperiul Târziu[modificare | modificare sursă]

Reforma sistemului monetar sub Domițian[modificare | modificare sursă]

În timpul domniei lui Domițian, situația politică și militară se stabilizează, în timp ce inflația galopantă persistă. La sfârșitul anului 294, Domițian promovează o nouă reformă monetară, diminuează aureus-ul lui Aurelian, care trece de la 1/50 la 1/60 dintr-o livră de aur, și creează noi monede: argenteus sau denarul de argint cu greutatea de 1/96 dintr-o livră romană, de aceeași calitate cu vechiul denar emis sub Nero, precum și trei monede de bronz, dintre care un bronz mare având un slab procentaj de argint, follis-ul sau nummus-ul. Unitatea de cont rămâne denarul curent, în pofida deprecierii sale.

Tablou al principalelor monede emise sub Dioclețian, în anul 300. Paritățile respective la această dată ne sunt cunoscute de pe un papirus egiptean.[24] · [25]
Livră de aur Aureus Denar   Monedă Metal Greutate
1 60 60 000
  Libra aurea
aur 327 g
1/60 1 1000
  Aureus
aur 5,45 g
 1/1500 1/25 40
  Denarius argenteus
argint 3,4 g
1/12000 1/200 5
  Nummus sau Follis
bronz argintat 9,7 g
1/30000 1/500 2
  neo antoninianus
bilon 2,9 g
1/60 000 '1/1 000 1
  Denarius communis
bronz 1,3 à 1,5 g

Aceste parități sunt foarte curând puse în cauză, printr-o inflație galopantă. După vreo zece ani, Constantin I a recreat un nou sistem, în care solidus-ul din aur înlocuiește vechiul aureus care nu va mai fi emis decât pentru ocazii deosebite și în cantități foarte mici.

Succesul solidus-ului[modificare | modificare sursă]

Monedă de 1 1/2 solidi sub Constantin I, 6,83 g de aur; avers: Capul lui Constantin I, spre dreapta, poartă drept diademă trei benzi de perle, ochii ridicați la cer; revers: circular, inscripția GLORIA CONSTANTINI AVG; în centru, spre dreapta, în picioare, Constantin ține transversal o lance, în mâna dreaptă, un trofeu peste umărul stâng, iar doi captivi la picioarele lui; jos, în exergă, inscripția SMTS[26];327, monetăria de la Thessalonica

Constantin I, pe la anul 311, operează o devalorizare a monedei de aur, aureus-ul, creând o nouă monedă, solidus-ul, bătut cu greutatea de 1/72 din livra romană din aur pur (adică în jur de 4,5 g), față de 1/60 din livra romană, cât cântărea precedenta monedă, aureus-ul. Denumirea monedei, solidus (latină solidus: română „solid, stabil”), provine din schimbarea categoriei morfologice a adjectivului solidus, în substantiv.[17] Această denumire constituia un adevărat program politic față de devalorizările monetare repetate din generațiile precedente. Constantin I a reușit să mențină stabilitatea acestei monede și să o emită în cantități considerabile, mulțumită confiscărilor importantelor stocuri de aur tezaurizate, de secole, în templele păgâne.

Față de scăderea constantă a altor monede din argint și din bronz, cea a follis-ului, de exemplu, care își pierde rapid conținutul de argint, solidus-ul devine moneda refugiu, pentru plățile importante (donații ale împăratului către soldați, plăți de impozite, tributuri vărsate popoarelor barbare, etc.).

Au fost creați submultipli ai solidus-ului: semissis, adică o jumătate de solidus, tremissis sau triens, adică o treime de solidus.

Stabilitatea solidus-ului de 4,5 g de aur s-a păstrat în timpul evoluției Imperiului Roman în Imperiul Bizantin, unde a luat numele de nomisma. Nu a cunoscut o devalorizare până în secolul al XI-lea, sub Comneni, având, prin urmare, o stabilitate de șapte secole.

După căderea Imperiului Roman de Apus, solidus-ul a continuat să circule câtva timp la franci, iar numele său s-a menținut și a devenit, în limba franceză, prin evoluție fonetică, sol, iar apoi sou.[17]

Vizigoții au emis monede vizigote, imitând solidus-ul și tremissis.

Mărci monetare[modificare | modificare sursă]

Abrevieri latine[modificare | modificare sursă]

Un quadrans emis sub Domițian; avers: un rinocer spre stânga; revers: IMP[perator] DOMIT[ianus] AVG[ustus] GERM[anicus]; în centru, S[enatus] C[onsulto].

Pe monedele romane apar abrevieri. De notat că "V" latin se transcrie fonetic [u]. Iată câteva abrevieri folosite:

  • AVG: AVGVSTVS, AVGVSTA = împărat, împărăteasă, augustus, augustă
  • AVGG: AVGVSTORVM = împărați
  • C, CAE, CAES: CAESAR = împărat, cezar
  • CENS: CENSOR = Cenzor
  • COS: CONSVL = consul
  • D: DIVVS, DIVA = divinizat(ă)
  • DAC: DACICVS = victorios în Dacia
  • DN: DOMINVS NOSTER = Domnul Nostru
  • F: FILIVS = fiu
  • FEL: FELICISSIMVS = cel mai fericit
  • FELIX: roditor, fericit, aducător de noroc, de bun augur, încântător
  • FIL: FILIA = fiică
  • FORTISS(IMVS) = cel mai puternic
  • GERM: GERMANICVS = victorios în Germania
  • IMP: IMPERATOR = general victorios, imperator
  • INVICTVS = de neînvins
  • MAXIMVS = cel mai mare
  • NEP: NEPOS = nepot (la început, nepot de bunic, de bunică, iar mai târziu, și nepot de unchi, de mătușă)
  • OPTIMVS = cel mai bun, foarte bun, excelent
  • PM: PONTIFEX MAXIMVS = mare pontif
  • PP: PATER PATRIAE = Părintele Patriei[27]
  • SC: SENATVS CONSVLTO = prin decret al Senatului
  • TRP: TRIBVNICIA POTESTATE = putere de tribun, reînnoită în fiecare an

Un exemplu îl aflăm pe moneda din dreapta, emisă sub Domițian: IMP DOMIT AVG GERM S C (IMPerator DOMITianus AVGustus GERManicus Senatus Consulto, adică, „General victorios Domitianus împărat, victorios în Germania, [monedă emisă] prin decret al Senatului”)

Alt exemplu: TI CLAVD CAESAR AVG P M TR P VI IMP XI (Tiberius Claudius Caesar Augustus, Mare Pontif, pentru a șasea oară întărit cu puterea de tribun, salutat victorios pentru a unsprezecea oară).

Cifre[modificare | modificare sursă]

Sesterţ emis sub Antoninus Pius, în anul 159; avers: ANTONINVS AVG PIVS P P TR P XXII, cap laureat spre dreapta; revers: TEMPLVM DIV AVG REST S-C, COS IIII , în exergă, statuile Divului Augustus & Divei Julia Augusta (Livia) șezând față în față, în templul octostil[28]; de remarcat indicația COS IIII aflată în exergă.

Cifrele romane apar pe monedele imperiale în indicațiile de titulatură purtată în mai multe rânduri, ca titlul de imperator (exemplu: IMP XII), de putere tribuniciară (exemplu: TR PP II) sau de consul (exemplu: COS II). Printre aceste notații, formele aditive IIII și VIIII sunt cele folosite în mod curent (Vezi, de exemplu, reversul sesterțului de alături, cu indicația COS IIII și nu COS IV, privitor la al patrulea consulat al lui Antoninus Pius). Aceasta este notația originară a cifrelor romane, formele sustractive, de tipul IV, IX, sunt mai recente și nu sunt folosite pe monedele romane[29].

Cifre apar și în secolul al IV-lea, pe reversurile monedelor bătute pentru aniversarea domniei. Și acolo se găsesc notații aditive pentru cifre: o monedă emisă la 30 de ani de domnie a lui Constanțiu al II-lea poartă inscripția VOT XXX MULTIS XXXX[30].

Cifrele utilizate în titulaturi și aniversări, pe aversul și reversul monedelor romane, precum și pe monumente:
I II III IIII V VI VII VIII VIIII X XI XII XIII XIIII XV XVI XVII XVIII XVIIII XX
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Mărci de atelier[modificare | modificare sursă]

Începând cu secolul al III-lea, atelierele monetare romane se multiplică, iar monedele poartă marca de origine a atelierului de emisiune.

În general, fiecare atelier marca reversul pieselor din producția sa cu abrevierea denumirii sale. Dacă erau mai multe oficine în atelier, acestea erau precizate printr-o literă de clasament, latină sau grecească, precedând sau urmând marca atelierului, de exemplu A.L., B.L., C.L., D.L. pentru patru oficine din Lugdunum / Lyon, sau seria P, S, T, Q (abrevierile cuvintelor Prima, Secunda, Tertia, Quarta) pentru alte ateliere. Litera clasamentului putea să se găsească și în câmpul reversului, în dreapta sau în stânga, însoțită uneori de un simbol oarecare, cum ar fi o coroană de lauri, o ramură, o stea.[31]

În articolul Atelier monetar roman, există un tabel care cuprinde atelierele monetare romane, perioada de funcționare a acestora, precum și mărcile de atelier.

  • CONOB provine din abrevierea și din sudarea a două cuvinte: CON[stantinopolis], marcă a atelierului monetar din Constantinopole și OB[ryzvm][32], care certifică faptul că aurul din care a fost bătută moneda era rafinat, pur. Această inscripție apare în exergă și doar pe monedele solidus.

Etimologie monetară[modificare | modificare sursă]

  • De la cuvintele din latină pecus, pecoris: în română „cireadă, turmă de animale” și pecus, pecudis: în română „animal, vită”, avem, în română, cuvântul pecuniar: Am văzut că spre anul 400 î.Hr., romanii au înlocuit trocul bazat pe capete de vite printr-un sistem monetar relativ arhaic, « blocuri » de bronz denumite aes rude, apoi, la sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr., prin lingouri de bronz care reprezentau, pe una dintre fețe, echivalentul lor în capete de vite. De aici, în limba latină avem cuvintele pecuniaris: „pecuniar”, „în bani”, și pecuniarius: „de bani”.[20]Iar de aici, avem împrumutat în română, prin intermediar francez, pécuniaire, ori direct din latina cultă, cuvântul pecuniar.[33]
  • La începutul emiterii lor, monedele romane erau bătute în Templul Iunonei Moneta, aflat pe Capitoliu. De aici a ajuns, până la noi, prin intermediul limbilor franceză și italiană, cuvântul monedă, cu varianta, mai puțin folosită și considerată incorectă, monetă[34]. Însă termeni derivați ai acestei forme, monetă, precum sunt substantivul monetar, cu cele două senuri, „persoană” și „inventar al banilor”, adjectivul monetar / monetară, din sintagmele sistem monetar / emisiune monetară, substantivul monetărie, verbele a monetiza / a demonetiza sunt considerate corecte.[34]
  • Unitățile monetare din Azerbaidjan și din Turkmenistan se numesc manat azer, respectiv manat turkmen. Acest cuvânt, „manat”, comun limbilor azeră și turkmenă era denumirea rublei sovietice în cele două limbi. Cuvântul azer și turkmen manat este împrumutat din rusă монета, pronunțat: [man’eta], cu semnificația: „monedă măruntă, mărunțiș[35]. Acest cuvânt rusesc, монета, este, la rândul său, împrumutat din latină moneta, eventual, prin intermediarul din italiană moneta.
  • Potrivit etimologiei alese de Aristotel (în Politica), termenul grecesc o nomos, „lege”, ar fi dat, „nomisma”, ceea ce presupune pentru el că moneda are mai întâi o valoare legală, definită de autoritatea civică, și o incidență politică; termenul nomisma (pe care îl putem traduce aproximativ prin „legalizat”) a devenit în forma latinizată numisma (și chiar numus / nummus), care a dat cuvântul numismatică.
  • Denarul este la originea denumirii dinarului arab, care, inițial, era o monedă de aur având greutatea unui denar. Dinarul a devenit monedă oficială în mai multe state arabe din Maghreb[36], din Orientul Mijlociu[37], precum și din spațiul ex-iugoslav. Astfel, dinarul iugoslav a fost moneda oficială a Iugoslaviei, din 1920 până în 1992, dinarul sârb este moneda oficială a Republicii Serbia, iar dinarul croat a fost moneda oficială a Croației, între 1991 și 1994). Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei are monedă oficială denarul macedonean.
  • Moneda grecească δραχμή / drahmè: „drahmă”, al cărui sens era „conținutul unui pumn”, avea greutatea de 4,2 grame. Această denumire s-a transmis în cuvântul arab dirham, care este denumirea unei monede de argint.
  • Solidus-ul a continuat să circule câtva timp, după căderea Imperiului Roman de Apus, la franci, iar numele său s-a menținut și a devenit, în limba franceză, prin evoluție fonetică, solt, sol, iar apoi sou[17], termen folosit până în zilele noastre.
  • Termenii românești soldă și soldat, sunt împrumuturi din franceză: solde, soldat (iar acestea prin intermediar italian, soldo, „monedă”, soldato, care provine din cuvântul soldare, „a plăti o soldă”), fie direct din italiană: soldo, soldato, ori din germană Soldat. Toate aceste cuvinte au o origine comună: denumirea monedei romane de aur, solidus.[17] · [33]
  • În Italia zilelor noastre, cuvântul din italiană soldi semnifică „bani”, echivalent cu termenul din engleză money, precum și cu termenul francez argent.
  • Cuvântul din latină follis s-a transmis, până în zilele noatre, în denumirea unor monede din unele țări arabe: din latinescul follis s-a transmis denumirea monedei de bronz fals, emisă în califatele Omeyazilor și Abbasizilor, începând de la sfârșitul secolului al VII-lea, inițial prin imitarea monedelor bizantine. De aici, s-a ajuns la cuvântul din arabă fils, la plural: fulûs, denumirea unor monede arabe.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Cu litere aldine, sunt marcate siglele unor lucrări.

  • Michel Christol, Daniel Nony, Rome et son empire, des origines aux invasions barbares, Hachette, collection HU, 2003, ISBN 2011455421
  • Andrew Burnett, (traduction de Georges Depeyrot), La Numismatique romaine, de la République au Haut-Empire, Paris, Errance, 1991, ISBN 9782903442699
  • Georges Depeyrot, Le Bas Empire romain, économie et numismatique (284-491), Édition Errance, 1987, 140 p. ISBN 2903442401
  • Georges Depeyrot, La monnaie romaine : 211 av. J.-C. - 476 apr. J.-C., Éditions Errance, 2006, 212 p. ISBN 2877723305
  • Hubert Zehnacker, Moneta. Recherches Sur l'Organisation et l'Art des Émissions Monétaires de la République Romaine 2vo, École de Rome, 1973, 1214 pages, (ISBN 2728304599)
  • Henry Cohen, Description historiques des monnaies frappées sous l’Empire romain, Paris, 1882, (există mai multe tiraje și ediții), 8 vol. Există și o versiune on-line. (catalog)
  • Mireille Cébeillac-Gervasoni, Maria Letizia Caldelli, Fausto Zevi, Épigraphie latine Annexe 3 Onomastique et titulature des empereurs, Armand Colin, 2006, pp. 38-61 ISBN 2200217749
  • BMC = Coins of the Roman Empire in the British Museum (catalog)
  • RIC = The Roman Imperial Coinage (catalog)
  • Paul Petit, Histoire générale de l’Empire romain, Seuil, 1974, p. 549. ISBN 2020026775
  • Roger Remondon, La crise de l’Empire romain, PUF, collection Nouvelle Clio – l’histoire et ses problèmes, Paris, 1964, 2e édition 1970, p. 131.
  • Kevin Greene, Archaeology of the Roman Economy, Berkeley, California: University of California Press, 1986.
  • Christopher Howgego, Ancient History from Coins, London: Routledge, 1995.
  • A. H. M. Jones, The Roman Economy: Studies in Ancient Economic and Administrative History, Oxford: Basil Blackwell, 1974.
  • Melville Jones, John R., A Dictionary of Ancient Roman Coins, London, Spink 2003
  • Theodor Mommsen, Histoire de la monnaie romaine, traduction par Le duc de Blacas, Tome I. Link spre lucrare (on-line)
  • Richard Reece, Roman Coins, London, Benn, 1970.
  • E. Togo Salmon, Roman Coins and Public Life under the Empire, Ann Arbor, Michigan: The University of Michigan Press, 1999.
  • Rasiel Suarez, The Encyclopedia of Roman Imperial Coins, Dirty Old Books, 2005.
  • C. H. V. Sutherland, Roman Coins, New York: G. P. (Also published by Barrie and Jenkins in London in 1974 with ISBN 0 214 66808 8)
  • David Van Meter, The Handbook of Roman Imperial Coins, Laurion Press, 1990.
  • Babelon = Description historique et chronologique de monnaies de la république romaine par Ernest Babelon. Paris 1885-86
  • Bastien = Pierre BASTIEN, Le Monnayage de l'atelier de Lyon (catalog)
    • Dioclétien et ses corégents avant la réforme monétaire, Wetteren, Édition numismatique romaine, 1972
    • De la réouverture de l’atelier par Aurélien à la mort de Carin (fin 274 – mi-285), Wetteren, Édition numismatique romaine, 1976
    • De la réforme monétaire de Dioclétien à la fermeture temporaire de l’atelier en 316 (294 – 316), Wetteren, Édition numismatique romaine, 1980
    • De la réouverture de l’atelier en 318 à la mort de Constantin (318 – 337), Wetteren, Édition numismatique romaine, 1982
    • De la mort de Constantin à la mort de Julien (337 – 363), Wetteren, Édition numismatique romaine, 1985
    • Du règne de Jovien à la mort de Jovien (363 – 413), Wetteren, Édition numismatique romaine, 1987.
  • BASTIEN 1983 = Pierre BASTIEN, Le Monnayage de Magnence (350 – 353), Wetteren, Édition numismatique romaine, 1983 (catalog)
  • Crawford sau RRC = Roman Republican Coinage, Michel H. CRAWFORD, Cambridge, (prima ediție, 1974), 1991 (catalog)
  • Cunetio = E. BESLY, R. BLAND, The Cunetio Treasure. Roman Coinage of the Third Century AD, London, 1983 (catalog)
  • LRBC = Late Roman Bronze Coinage, mai multe tiraje. (catalog)
    • I. The Bronze coinage of the house of Constantine, AD 324 – 346, P.V. HILL, J.P. C. KENT
    • II. Bronze roman imperial coinage of the later empire, AD 346 – 498, R.A.G. CARSON, J.P. C. KENT
  • RPC = Roman Provincial Coinage (catalog)
    • I. From the death of Caesar to the death of Vitellius (44 BC – AD 69), Andrew BURNET, Michel AMANDRY, Père Pau RIPOLLES. Paris, Londres, 1992
    • II. From Vespasian to Domitian. AD 69-96, Andrew Burnett, Michel Amandry, Ian Carradice, Paris, Londres, 1999
    • VII De Gordien I à Gordien III, 238-244 ap. J.-C., T.1, Les provinces d'Asie, Marguerite Spoerri Butcher, 2006
  • Ordonanța Guvernului nr. 43/2000, privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes naționalSpre textul Ordonanței, on-line
  • Legea nr. 462, din 12 noiembrie 2003, pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 43/2000, privind protecția patrimoniului arheologic...Spre textul Legii, on-line
  • Legea nr. 258, din 23 iunie 2006, pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic...Spre textul Legii, on-line
  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X
  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7
  • G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
  • Aristotel, Politica.
  • Plinius 33, 3.
  • DOOM2 = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM2), Editura Univers Enciclopedic, București, 2005. ISBN 973-637-087-x
  • Dicționar de numismatică
  • Romanian coins, Dicționar numismatic
  • Academia Republicii Populare Romîne. Institutul de Lingvistică, Dicționar rus - romîn, Redactor responsabil Gh. Bolocan, Editura Științifică, București, 1964.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bimetalism este un sistem monetar bazat pe valoarea a două metale-etalon. Vd. Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române
  2. ^ Michel Christol, Daniel Nony, Rome et son empire, des origines aux invasions barbares, p. 167.
  3. ^ Henry Cohen, Description historiques des monnaies frappées sous l’Empire romain
  4. ^ Cabinetul de Medalii al Franței, în franceză Cabinet des médailles de France, cunoscut și sub numele de Le département des monnaies, médailles et antiques este o diviziune a Bibliotecii Naționale a Franței, în franceză Bibliothèque nationale de France, prescurtat: BnF. Este situat în al doilea arrondisment al Parisului, rue de Richelieu.
  5. ^ Henry Cohen, Monnaies, tome I, préface, p. XI.
  6. ^ Marcianopolis (în greacă Μαρκιανούπολις) era un vechi oraș roman, în Tracia. Se afla pe teritoriul actualului oraș Devnea, din Bulgaria.
  7. ^ Depeyrot 1987, p. 6.
  8. ^ Harold Mattingly, Edward A. Sydenham u.a.: Roman Imperial Coinage, London 1923–1994
  9. ^ N.B. Aminitim faptul că folosirea detectoarelor de metale fără autorizarea administrativă prealabilă este prohibită! Vd. Art. 5, din Ordonanța Guvernului nr. 43/2000, cu modificările ulterioare aduse de Legea nr. 462/12 noiembrie 2003 și Legea nr. 258/23 iunie 2006.
  10. ^ Depeyrot 2006, p. 122.
  11. ^ Depeyrot 1987, p. 114.
  12. ^ Carisia a fost o familie romană în a doua jumătate a secolului I î.Hr. Unul din membrii acestei familii îl aflăm pe Titus Carisius, care era unul dintre cei trei magistrați desemnați să supravegheze emiterea monedelor, Tresviri monetales.
  13. ^ Trocul este o formă primitivă a schimbului de mărfuri, în care un produs se schimbă direct pe alt produs (fără mijlocirea banilor). Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române
  14. ^ Aes rude sau aes infectum era o bucată de metal (de aramă) brut, neprelucrat, și care era folosit ca mijloc de schimb. Vd. G. Guțu, Dicționar latin - român, p. 51.
  15. ^ 1. Lingoul este un bloc obținut prin turnarea unui metal sau a unui aliaj într-o lingotieră, destinat prelucrării ulterioare (laminare, forjare etc.); 2. Lingoul este un bloc de metal monetar pur, cu formă și greutate stabilite de uzanțele internaționale. Vd. Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române
  16. ^ Templul Iunonei Moneta a fost distrus în timpul uriașului incendiu pus la cale de Nero, în anul 64.
  17. ^ a b c d e Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par...
  18. ^ Depeyrot, 2006, pp. 15-16.
  19. ^ Aes grave era o veche monedă de aramă cu greutatea de o livră romană, valorând un as. Vd. G. Guțu, Dicționar latin - român, p. 51.
  20. ^ a b c d e G. Guțu, Dicționar latin - român.
  21. ^ Michel Christol, Daniel Nony, Rome et son empire, des origines aux invasions barbares, p. 75.
  22. ^ La plural, nummi aurei
  23. ^ Dicționar de numismatică
  24. ^ Paul Petit, Histoire générale de l’Empire romain, p. 549.
  25. ^ Roger Remondon, La crise de l’Empire romain, p. 131.
  26. ^ S[acra] M[oneta] T[hes]s[alonicae], adică: „Moneda sfântă de la Thessalonica”; cu alte cuvinte, „monedă de neatins (în integralitatea ei)”, în alți termeni, era interzisă ciuntirea monedei.
  27. ^ Pater Patriae este un titlu de onoare acordat oamenilor politici cu merite deosebite. Primul care l-a primit a fost Cicero.
  28. ^ Termenul octostil desemnează un templu grec având opt coloane în fațadă.
  29. ^ Mireille Cébeillac-Gervasoni, Maria Letizia Caldelli, Fausto Zevi, Épigraphie latine Annexe 3 Onomastique et titulature des empereurs, pp. 38-61.
  30. ^ Monnaie d'argent de Constance II C337 - Henry Cohen, Description historique des monnaies frappées sous l'Empire Romain, Paris, 1892, Spre lucrare online
  31. ^ Depeyrot, 2006, p. 162.
  32. ^ Plinius 33, 3: Auri experimento ignis est, ut simili colore rubeat quo ignis: atque ipsum obryzum vocant.
  33. ^ a b Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române.
  34. ^ a b Academia Română, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, București, 2005 (DOOM2)
  35. ^ Academia Republicii Populare Romîne. Institutul de Lingvistică, Dicționar rus - romîn, Editura Științifică, București, 1964.
  36. ^ În Algeria, Libia, Tunisia.
  37. ^ În Bahrein, Iordania, Irak, Kuweit.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Monedă romană