Guineea Ecuatorială

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

República de Guinea Ecuatorial
République de la Guinée Équatoriale
República da Guiné Equatorial


Drapel	Stemă

Deviză: Unidad, Paz, Justicia
(Spaniolă: (Unitate, Pace, Justiţie)

Imn naţional: Caminemos pisando las sendas

Localizarea Republicii Guineea Ecuatorială

Capitală Malabo
N 3° 21′ E 8° 40′

Oraş principal Malabo

Limba oficială Spaniolă, Franceză, portugheză

Sistem politic republică

- Preşedinte Teodoro Obiang Nguema Mbasogo

- Prim ministru Miguel Abia Biteo Borico

Independenţă faţă de Spania
12 octombrie 1968

Suprafaţă

- Total 28.051 km² km² (Locul 141)

- Apa (%) neglijabil

Populaţie

- {{{an}}} 523.051 (iulie 2004) loc. (Locul 159)

- Densitate 18.6/km² loc./km² ({{{Densitate-loc}}})

PIB {{{PIB_PPC_an}}}

- Total $1.200 milioane $ (Locul 182º)

- Per capita $2.700$

Monedă

franc CFA (XAF)

({{{Monedă-ISO}}})

Fus orar UTC + 1

Zi naţională {{{Zi-naţională}}}

Domeniu Internet

.gq

Prefix telefonic ++240

Republica Guineea Ecuatorială este o ţară în Africa Centrală. Are graniţe cu Camerun şi Gabon. Ieşirea la Oceanul Atlantic se face prin Golful Guineei.

[modifică] Politică

Articol principal: Politica Republicii Guineea Ecuatorială

Portugalia a descoperit insulele în secolul al XV-lea şi a cedat-o Spaniei în 1778. Dominaţia Portugaliei părţii continentale s-a prelungit până în 1901.

[modifică] Independenţă şi conducere

Guineea Ecuatorială a devenit independentă în 12 octombrie 1968, primind această independenţă de la Spania. De atunci, ţara a avut doi conducători: Francisco Macías Nguema, fostul primar al oraşului Mongomo sub sistemul spaniol de guvernământ colonial şi nepotul său Teodoro Obiang Nguema Mbasogo care cu ajutorul unei lovituri de stat şi-a executat unchiul şi conduce statul din 1979.

[modifică] Constituţia din 1982

În 1982 consituţia îi oferă lui Obiang puteri extinse incluzând numirea şi demiterea miniştrilor cabinetului, creare legilor prin decret, dizolvarea Camerei Reprezentanţilor, negociere şi rectificarea tratatelor şi chemarea alegerilor legislative. Obiang şi-a reţinut rolul de şef suprem al forţelor armate şi de ministru al apărării. Primul ministru este numit de preşedinte şi operează prin puterile desemnate de preşedinte. Primul ministru coordonează activitatea de guvernământ în alte zone decât afaceri externe, apărare naţională şi securitate.

[modifică] Istoria actuală

În 15 decembrie 2002, patru partide importante de opoziţie au candidat pentru preşedinţie. Obiang a câştigat alegere.

[modifică] Lovitură de stat?

În conformitate cu profilul BBC din martie 2004, politica internă a ţării este dominată de tensiuni între fiul lui Obiang, Teodorin şi alte rude apropiate cu poziţii puternice în forţele de securitate. Tensiunile îşi pot avea originea în modificarea puterii care a fost cauzată de puternica creştere în 1997 a producţiei de petrol.

Un raport din noiembrie 2004 l-a desemnat pe Mark Thatcher ca susţinător financiar al încercării de răsturnare a sistemului Obiang organizată în martie 2004 de Simon Mann.

[modifică] Economie

Articol principal: Economia Republicii Guineea Ecuatorială

[modifică] Provincii

Sunt şapte provincii ale Republcii Guineea Ecuatiorială:

[modifică] Geografie

Articol principal: Geografia Republicii Guineea Ecuatorială

Harta politică a Guineei Ecuatoriale

Republica Guineea Ecuatorială este localizată în Africa centrală şi de vest. Insula Bioko se află la aproximativ patru zeci de kilometri (două zeci şi cinci mile) de Camerun. Insula Annobón se află la cinci sute nouă zeci şi cinci de kilometri (trei sute şapte zeci de mile marine) la sud-vest de insula Bioko. Cea mai mare regiune continentală se află între Camerun şi Gabon pe continent; ea include insulele Corisco, Elobey Grande, Elobey Chico şi insuliţele adiacente.

[modifică] Istorie

Articol principal: Istoria Republicii Guineea Ecuatorială

Primii locuitori ai regiunii se consideră a fi Pygmies, din care doar comunităţi izolate au mai rămas la nord de râul Muni. Migraţiile Bantu dintre secolele al XVII-lea şi al XIX-lea au adus triburi de coastă şi mai apoi locuitorii Fang. Bubi au emigrat spre Bioko din Camerun şi râul Muni în mai multe rânduri şi au urmat fostelor populaţii neolitice. Populaţia Annobon, nativă din Angola, a fost introdusă de portughezi prin Sao Tome.

Exploratorul portughez, Fernando Po (Fernão do Poo), căutând o rută spre India se consideră că ar fi descoperit insula Bioko în 1471. A numit-o Flor Formosa ("floare frumoasă"), dar în scurt timp a primit numele descoperitorului european. Portughezii au păstrat controlul până în 1778 când insula cu teritoriile adiacente şi drepturile comerciale ale continentului între Nigeria şi râul Ogoue au fost cedate Spaniei în schimbul teritoriilor din America de Sud (Tratatul El Parado). Din 1827 până în 1843, Marea Britanie a stabilit o bază pe insulă pentru combaterea sclavagismului. Porţunea de continent, râul Muni, a devenit un protectorat în 1885 şi apoi o colonie în 1900. Conflictele de pe continent au încetat odată cu tratatul de la Paris şi periodic, teritoriile de continent au fost unite administrativ sub conducere spaniolă. Între 1926 şi 1959 au fost unite în colonia Guineea Spaniolă.

[modifică] Demografie

Articol principal: Demografia Republicii Guineea Ecuatorială

Majoritatea populaţiei este de origine Bantu. Cel mai mare trib, Fang, este indigen pe continent dar s-au produs migraţii substanţiale către Insula Bioko şi dominaţia acestora asupra locuitorilor iniţiali Bantu. Fang constituie 80% din populaţie şi este divizată în 67 de clanuri. Cele din partea de nord a râului Muni vorbesc Fang-Ntumu pe când cei din sud vorbesc Fang-Okah; aceste două dialecte sunt ininteligibile din cealaltă parte. Populaţia Bubi constituie 15% şi sunt indigenii insulei Bioko.

În plus, există triburi costale, câteodată denumite "Playeros": Ndowes, Bujebas, Balengues, şi Bengas pe continent şi insulele mici. "Fernandinos" constituie o comunitate creolă pe Bioko. Împreună, aceste grupuri formează 5% din populaţie. Este în creştere numărul de străini din ţările vecine Camerun, Nigeria şi Gabon. În 2001, au fost în jur de 280 de americani rezidenţi în Guineea Ecuatorială.

Petrolul a contribuit la dublarea populaţiei în Malabo.

[modifică] Cultură

Articol principal: Cultura Republicii Guineea Ecuatorială

Listă de scriitori din Guineea Ecuatorială

[modifică] Mijloace de comunicare în masă

Forma cea mai dominantă în ţară sunt cele trei staţii radio FM operate de către stat. Sunt de asemenea cinci staţii radio pe unde scurte.

[modifică] Vezi şi

[modifică] Legături externe

Prof. Dr. Eugenio Caligiuri Consul Onorific al Guineei Ecuatoriale în România