Dadaism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Dadaismul este un curent artistic.

Generația de artiști de după Primul Război Mondial, confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dădea semne că s-ar apropia de sfârșit a fost una din cele mai radicale din istoria umanității.

Intelectualii, dezertorii, refugiații politici, toți revoltații împotriva absurdității acestui conflict, se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului „Voltaire”, în Zürich, capitala Elveției, pe atunci stat neutru.

Vrând să răspundă absurdului prin absurd, ei își manifestă revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice.

Marcel Iancu va scrie: „Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaței pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educația, instituțiile, muzeele, bunul simț așa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea ordine.”[necesită citare]

Astfel, manifestul dadaist a fost publicat într-un prim și singur număr al revistei Cabaret Voltaire.

Denumirea mișcării[modificare | modificare sursă]

Originea numelui este neclară. Sunt păreri[cine?] care susțin că provine din afirmația Da, folosită foarte des în discuțiile purtate de inițiatorii mișcării, de origine românească, Tristan Tzara (pseudonimul literar provine de la cuvîntul românesc țara) și Marcel Iancu.

Alte păreri[cine?] susțin că inițiatorii mișcării dadaiste au creat acest cuvânt prin înțeparea cu un cuțit a unui dicționar francez-german, și deschizând cartea acolo unde indicau loviturile.

O altă variantă[cine?] spune că numele mișcării lor este ales prin hazard, dintr-un dicționar Larousse. El apare după ce inițiatorul mișcării, Tristan Tzara introduce un creion în Marele Dicționar Francez Larousse și acesta se oprește în dreptului cuvântului onomatopeic dada.

Denumirea curentului dadaism provine din franțuzescul dadisme (dada = „căluț de lemn” în limbajul copiilor).[necesită citare] Dadaismul ia naștere în mod oficial la 6 februarie 1916.[necesită citare]

În conformitate cu manifestul Dada, mișcarea nu ar trebui să se numească Dadaism, având oroare de cuvintele terminate în –ism, cu atât mai puțin să fie considerată o mișcare artistică.[necesită citare]

Definiția și descrierea mișcării[modificare | modificare sursă]

Curent cultural și artistic nonconformist și anarhic îndreptat împotriva rutinei în viață, gândire și artă, dezvoltat plenar între 1916 și 1923 și înființat în Zürich la 6 februarie 1916 de poetul de origine română Tristan Tzara, căruia i s-au alăturat, la început, scriitorii Hugo Ball și Richard Hülsenbeck și artistul plastic Hans Arp, apoi pictori ca: românul Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp (S.U.A.), Max Ernst, Kurt Schwitters (Germania).

Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francez și expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul(cf. Tristan Tzara, La premiẻre aventure celeste de M. Antipyrine, 1916, și seriei manifestelor ”Dada” I-VII) cultivă arbitrariul total, neprevăzutul, abolirea formelor constituite, provocând dezordinea și stupoarea, și prin organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustului estetic, moralei tradiționale, programatic puse sub semnul întrebării.

În manifestul acestei mișcări, „Dada”, se vorbește despre o căutare a unei extreme limite a divorțului dintre gândire și expresie, contrazice totul, neagă totul, ridicând nihilismul și mistificarea la rangul de principii supreme: abolirea logice, dansul neputincioșilor creației: dada; /…/abolirea arheologiei: dada; abolirea profețiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credință indiscutabilă în fiecare zeu produs imediat al spontaneității: dada . /…/Marele secret este aici: gândirea se face în gură… Apriori, dada pune înaintea acțiunii și înainte de tot: Îndoiala. Dada se îndoiește de tot. (T. Tzara).

Dadaismul și suprarealismul[modificare | modificare sursă]

Din martie 1919, odată cu Tristan Tzara, mișcarea se mută la Paris, unde se întâlnește cu scriitorii din grupul mișcării suprarealiste André Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault, cu A. Jacques Vachẻ.

Mulți dadaiști publică în revista lui Francis Picabia „391” (înființată la Barcelona în 1917, transplantată la New York, Zürich, apoi la Paris). În revistă apar nume ca: Louis Aragon, Guillaume Apollinaire, Albert-Birot, Marcel Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, René Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Phillipe Soupault, Tristan Tzara, Edgar Varese etc.

Se reiau spectacolele de scandal și în luna mai a anului 1921 se regizează procesul intentat lui M. Barrès acuzat de „delict împotriva securității spiritului”. După ce în 1921 Picabia se separase de mișcare, în 1922 se produce ruptura între dadaism și grupul lui André Breton, din care se va dezvolta suprarealismul.

Dadaismul supraviețuiește încă datorită aproape exclusiv personalității lui Tzara și – ca o variantă – lettrismului lui Isidore Isou), abordând tendințe protestar-anarhice (jignirea „sfintelor precepte curente” și „epatarea filistinismului” din „oroarea de academism” – George Călinescu), făcând din arbitrar și din hazard principii ale creației (Tristan Tzara: „Luați un jurnal, luați o pereche de foarfeci, alegeți un articol, tăiați-l, tăiați pe urmă fiecare cuvânt, puneți totul într-un sac, mișcați...”).[necesită citare]

Principiile teoretice nu sunt aplicate, însă, cu toată strictețea. Iată de exemplu câteva versuri ale perseverentului dadaist Jean Arp (cunoscut mai ales ca sculptor): „Le père s’est pendu/ à la place de la pendule/ La mère est muette. / La fille est muette./ Le fils est muet / Tou les trois suivent/ le tic-tac de père”.[necesită citare] Dincolo de nihilismul și de enormitățiile sale – care au anulat, uneori, arta – dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledând pentru o libertate absolută promovând invenții plastice și verbale adesea seducătoare care au lărgit investigația artistică și a creat o atmosferă propice pentru îndrăzneală și experiențe uluitoare.

Manifestări dadaiste în cultura română[modificare | modificare sursă]

În România, dadaismul este vizibil, parțial, în unele producții poetice sau a unora din domeniul artelor plastice, publicate în reviste de avangardă precum: „unu”, „Contimporanul”, „Integral”, „Punct”, „75 H.P.”, unde alături de elemente suprarealiste se recunosc și cele futuriste. Caracteristica mișcării românești de avangardă literară este chiar eclectismul. De aceea un dadaism în stare pură este mai greu de descoperit. Un dadaism mai marcat este vizibil în textele lui Sașa Pană.

Reprezentanți ai dadaismului[modificare | modificare sursă]