Victor Brauner

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Victor Brauner
Victor Brauner.jpg
Victor Brauner, autoportret 1930
Nume la naștere Victor Brauner
Născut 15 iunie 1903
Piatra Neamț, România
Decedat 12 martie 1966 (62 de ani)
Paris, Franța
Naționalitate evreu din România
Domeniu artistic pictură
Pregătire Școala de Arte Frumoase din București, Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu.
Mișcare artistică impresionism, dadaism, abstracționism, expresionism, suprarealism
Opere importante Autoportret (1923), Téléventre, Suprarealistul, Viața interioară, Autoportret cu ochiul scos (1930)
Influențat de Paul Cézanne (inițial)

Victor Brauner (n. 15 iunie 1903, Piatra Neamț - d. 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Familia[modificare | modificare sursă]

Victor Brauner a fost fiu al unui fabricant de cherestea din Piatra Neamț și frate al folcloristului Harry Brauner, respectiv cumnat (târziu) al folcloristei și artistei plastice Lena Constante.

Studii[modificare | modificare sursă]

Victor Brauner urmează școala primară la Viena, unde familia se stabilește pentru câțiva ani. După revenirea familiei sale în țară, în 1914, Victor își continuă studiile la Școala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia.

Frecventează Școala de Arte Frumoase din București (1919 - 1921) și Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu.

Cariera artistică[modificare | modificare sursă]

Vizitează orașele Fălticeni și Balcic, și începe să picteze peisaje "cezanniene". Apoi, după propria-i mărturisire, trece prin toate fazele: "dadaiste, abstracționiste, expresioniste". În 1924, la 26 septembrie, are loc prima sa expoziție personală, la București, la "Galeriile Mozart". În această perioadă îl întâlnește pe poetul Ilarie Voronca, cu care va înființa revista 75 HP, în care Victor Brauner publică manifestul "Pictopoezia" și un articol "Supra-raționalismul". Pictează și expune "Cristos la Cabaret" (în maniera pictorului Georg Grosz) și "Fata din fabrică" (în maniera lui Holder). Participă la expoziția "Contimporanul" (noiembrie 1924). În 1925 face primul voiaj la Paris, de unde se întoarce în țară, la București în 1927. În perioada 1928 - 1931 colaborează la revista "Unu", revistă de avangardă, cu concepții dadaiste și suprarealiste, în care publică reproduceri după majoritatea tablourilor și desenelor sale: "desene limpezi și portrete făcute de Victor Brauner prietenilor săi, poeți și scriitori".

La Paris[modificare | modificare sursă]

În 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlnește pe Brâncuși, care-l inițiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrietenește cu poetul evreu Benjamin Fondane și îl întâlnește pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiștilor. Locuiește pe strada Moulin Vert, în același imobil cu Giacometti și Tanguy. În acest an pictează "Autoportretul cu ochiul scos", temă premonitorie.

Mormântul lui Victor Brauner în cimitirul din Montmartre

În 1933 are loc prima expoziție personală la Paris, la "Gallerie Pierre", prezentată de André Breton. Sunt expuse o serie de tablouri în care tema ochiului e mereu prezentă: "Puterea de concentrare a domnului K" și "Straniul caz al domnului K" sunt tablouri pe care André Breton le compară cu piesa "Ubu Roi" a lui Alfred Jarry, "o imensă satiră caricaturală a burgheziei."

Victor Brauner participă la toate expozițiile suprarealiste.

În România[modificare | modificare sursă]

În 1935 revine în țară, la București. Se încadrează aici în rândurile Partidului Comunist din România[1] pentru scurtă vreme și fără o înregimentare expresă. La 7 aprilie 1935 are loc vernisajul unei expoziții personale, în sala Mozart. Despre aceasta, Sașa Pană, în romanul autobiografic "Născut în 02" scrie: "7 aprilie 1935... Expoziție de factură suprearealistă".

Catalogul prezintă 16 picturi cu un vers, cu o imagine suprararealistă, delicioase prin insolitul lor, poate creații ale unui dicteu automat și, precis, fără nici o referire la pânza respectivă. Sunt redactate în franceză. Savoarea lor se păstrează și în româneasca lor transpunere. Expoziția a prilejuit apariția în ziare și reviste a numeroase, interesante articole critice și luări de atitudine cu privire la suprarealismul în arte și literatură.

Alte aprecieri despre participările lui Brauner la expoziții suprarealiste: "Acest curent cu toată aparența sa de formulă absurdă... este un punct de tranziție spre arta care vine." (D. Trost, în "Rampa" din 14 aprilie 1935). În "Cuvântul Liber" din 20 aprilie 1935, în articolul "Expoziția lui Victor Brauner", Miron Radu Paraschivescu scria: "Față - de exemplu - de ceea ce putem vedea în sălile de expoziție vecină lui Victor Brauner, pictura acestuia însemnează integrare, atitudine care, în măsura artisticului, este socială, fiindcă V. Brauner ia atitudine prin însăși factura și ideologia plasticii lui."

În ziua de 27 aprilie, creează ilustrațiile pentru culegerea de poeme a poetului Gellu Naum "Drumețul incendiar" și "Libertatea de a dormi pe frunte".

Din nou în Franța[modificare | modificare sursă]

În 1938 se întoarce în Franța. La 28 august, pierde ochiul stâng într-o dispută violentă care a avut loc între Dominquez și Esteban Frances. Victor Brauner, încercând să îl apere pe Esteban, a fost lovit cu un pahar aruncat la Dominquez: premoniția s-a adeverit. Episodul îl inspiră pe scriitorul argentinian Ernesto Sabato care îl folosește în romanul său "Despre eroi și morminte".

În același an o întâlnește pe Jaqueline Abraham care-i va deveni soție. Creează o serie de picturi numite "lycantrope" sau uneori "chimere". În 1940 părăsește Parisul însoțit de Pierre Malbille. Locuiește câtva timp la Perpignan, la Robert Rius, apoi la Cant-Blage (în Pirineii Orientali) și la Saint-Felin d'Amont, unde are domiciliu obligatoriu, dar păstrează legăturile cu suprarealiștii refugiați la Marsilia.

În 1941 obține permisiunea de a locui în Marsilia. Grav bolnav, este internat în clinica "Paradis".

Pictează "Preludiu la o civilizație" (aflată în colecția Gelman). După război, ia parte la bienala din Veneția; călătorește în Italia. În 1959 se instalează în atelierul din strada Lepic. În 1961 călătorește în Italia. Se instalează la Varangéville, unde lucrează în cea mai mare parte a timpului.

În 1965, creează un ansamblu de tablouri-obiecte pline de inventivitate și vioiciune, regrupate sub titlurile "Mythologie". și "Fêtes des mythes". Mitologia lumii moderne, unde omul este înfățișat cu umor, tandrețe și pesimism totodată, înstrăinat de noile sale "mame" care sunt "L'automoma" și "L'aeroplapa". Critica sau acceptarea acestei lumi, altădată "atât de înspăimântătoare" și în care "realitatea devenea un lucru teribil de vătămător", dar pe care viața a făcut-o mai acceptabilă. Nu se va nega că aceste tablouri, pictate la Varangéville, în 1964 la Athanor, unde Victor Brauner s-a retras, sunt viziunile pline de umor și de fantezie a lumii viitorului, pe care voia să ni le lase, ca un dar (sărbătoare) pe care ni-l oferă ea acum. În această Mitologie se află și ultimul tablou prevestitor "La fin et le debut" (realizat în 1965) care amintește că "dacă viața pictorului s-a sfârșit, opera lui însă începe să trăiască" (Dominique Bozo, în "La petit journal des grandes Expositions" - "Victor Brauner" - au Musée National de l'Art moderne - Paris du 2 juin au 28 septembre 1977").

În 1966 este ales pentru a reprezenta Franța la Bienala din Veneția, unde o sală întreagă îi este consacrată.

Sfârșitul vieții[modificare | modificare sursă]

La 12 martie 1966, Victor Brauner moare la Paris, în urma unei boli îndelungate. Mormântul său, aflat în cimitirul Montmartre, are ca epitaf o frază extrasă din Carnetele sale: „Peindre, c'est la vie, la vraie vie, ma vie”[2].

Carnetele pictorului cu însemnări personale, pe care acesta le-a dat lui Max Pol Fouchet, conțin în parte „cheia” creației sale: „Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniștii mele...”.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • A. Jouffroy, Victor Brauner, Paris, 1966
  • S. Alexandrian, Dessins de Victor Brauner, Paris, 1966
  • W. Hoffmann, Victor Brauner, Amsterdam, 1955
  • Amelia Pavel, Victor Brauner (album), București, Editura Arc 2000, 1999
  • Emil Nicolae, Victor Brauner - la izvoarele operei (album monografic), Editura Hasefer, 2004
  • Sarane Alexandrian, Victor Brauner, Iași, Editura Junimea, 2005
  • Emil Nicolae, Patimile după Victor Brauner, București, Editura Hasefer, 2006

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Eugen Simion: Avangarda românească (I), în ziarul Ziua, nr. 4190 / 22 martie 2008 (autorul citează afirmațiile lui Stelian Tănase, care susține că artiști suprarealiști români ca Victor Brauner, Jules Perahim sau Geo Bogza erau agenți ai N.K.V.D (poliția politică a Sovietelor).
  2. ^ În traducere românească: A picta este viața, adevărata viață, viața mea.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Victor Brauner

Articole biografice


Pictură Artă Sculptură
Pictori celebriPicturi celebrePictori români Muzee Sculptori celebriSculpturi celebreSculptori români
PicturăPictoriPicturiCurenteTehnici Curente SculpturăSculpturiSculptoriTehnici