Televiziune

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Regia tehnică a unei televiziuni

Televiziunea poate fi definită ca un ansamblu de principii, metode și tehnici utilizate pentru transmiterea electrică pe un canal de comunicație a imaginilor în mișcare. Ca și radioul, televiziunea este este o invenție a perioadei interbelice, deși primele principii au început să se studieze din secolul al XIX-lea. Au trecut mai mult de șaizeci de ani de când, pe un ecran sferic, apărea prima imagine a unei prezentatoare. Televiziunii îi vor trebui mai puțin de zece ani pentru a evolua de la faza încercărilor de laborator la un început de realitate industrială. Imediat după terminarea războiului lucrurile se precipită : echiparea cu astfel de aparate se face într-un ritm alert, astfel că în 1951, în Statele Unite existau 10 televizoare la 100 de locuitori, iar în Marea Britanie, 3 televizoare la același număr de locuitori. În 1951, televiziunea apare și în țări considerate drept sărace, cum ar fi Cuba, Mexic sau Brazilia.

Televizorul este un obiect considerat de unii central în casele a peste două miliarde de oameni. Din punct de vedere tehnic, televizorul asigură două funcții: Prima este aceea de a recepționa informații electrice codificate. Aceste semnale sunt selectate, amplificate, și tratate corespunzător, uneori cu ajutorul telecomenzii.Cealaltă funcție constă în a transforma aceste semnale, după ce au fost selectate și modulate, în imagini care să capteze ochiul și urechea telespectatorului.

Există patru sisteme de codificare a informației, și anume:

Din punct de vedere economic, televiziunea este o filieră organizată în jurul a două piețe.

Piața primară – Aceasta este locul de schimb între difuzorii și consumatorii de televiziune, adică telespectatorii. Contra unui abonament, telespectatorul are acces la imagini ordonate într-o grilă de programe.

Piața secundară - Reunește aceiași difuzori și programatori, cu producătorii de programe, originale sau de ocazie, care compun grila.

Locul televiziunii este bine definit în peisajul mijloacelor de informare în masă și a avut efecte majore asupra altor modalității de transmitere a informației cât și, implicit, asupra telespectatorilor.

"Victime"[modificare | modificare sursă]

Cinematograful[modificare | modificare sursă]

În 1946 în SUA și Marea Britanie un adult se ducea la cinematograf, în medie, de treizeci de ori pe an. Departe de a fi mulțumită că a luat locul cinematografiei, televiziunea tinde chiar să absoarbă cinematografia ca activitate economică. După ce a distrus, nu cinematografia, ci independența economică a acesteia, televiziunea se hrănește din substanța cinematografiei și o menține în stare de supraviețuire.

Mijloacele de informare în masă[modificare | modificare sursă]

Ele sunt radioul și presa. Radioul încă mai deține supremația, prin calitatea sunetului FM stereo, și prin prețuri modice. În ceea ce privește presa, televiziunea s-a lovit de o fortăreață mai veche decât radioul. Așa a apărut un segment înfloritor, și anume cel al „ghidurilor TV”. Metoda de luptă a grupurilor de presă este „If you can't beat them, join them” (dacă nu poți să-i învingi, alătură-te lor).

Marele public[modificare | modificare sursă]

Efectele dăunatoare al televiziunei asupra audienței se pot grupa in mai multe categorii: sociale, politice, psihologice, si medicale. Printre ele se afla folosirea mediului pentru propaganda de stat sau comercială. Propaganda de stat in Romania este bine cunoscuta din anii inainte de revolutie, dar fiind foarte primitiva in acele zile singurul efect era ridiculizarea mediului si al guvernului. In timpul prezent situatia este mai grava, incat propaganda este la nivel comercial mai sofisticat, cu rezultate nefaste asupra privitorilor, in special celor mai tineri. Sesizate de aceasta situatie, autoritatile in mai multe tari incearca sa limiteze efectele negative. Un aspect mai puțin cunoscut, însă important, este modul în care televiziunea servește pentru propaganda unor puteri politice și/sau economice. Problema independenței televiziunilor este departe de a fi realizata.

In Suedia, guvernul a impus o interzicere totala asupra reclamelor dirijate copiilor de mai putin de doisprezece ani. Din pacate Curtea Europeana a declarat ca guvernul Suedez nu poate impune restrictii asupra programelor vizibile in Suedia dar cu origina in afara tarii, deci restrictia in acest moment nu afecteaza decat programele transmise de statiile suedeze.

Un articol din 23 februarie 2002 in revista Scientific American sustine ca audienta de televiziune este in mare parte prinsa intr-o adictie care nu difera in nici un fel de alte adictii la substante chimice. Televiziunea este un sistem de transmitere si de primire a imaginii si sunetului prin semnale electonice transmise prin cabluri si fibre optice. Aceste semnale sunt transmise de la o statie de televiziune si sunt primite de televizor sau de firmele care furnizeaza servicii prin cablu.

Dupa ce inventatorii au gasit cai de transmitere a sunetului prin radio si telefon, au inceput sa caute metode de transmitere a imaginii. In prima parte a secolului 20 s-au pus bazele ideii de televiziune. Au fost 2 inventatori independenti care au pus bazele sistemului de televiziune: Philo Farnsworh si Vladimir Zworykin.


In 1927, Philo, in varsta de numai 20 de ani, a transmis primele imagini electronice in laboratorul lui din San Francisco. Imaginile au fost o simpla linie neagra care doar a fost rotita ca sa se vada daca televiziunea poate inregstra si produce miscarea ei. Prima televiziune nu a avut sunet si imaginea era alb-negru, fara alte culori.


Primul televizor s-a vandut in Statele Unite in 1938. Din 1960 s-au introdus: televiziunea color, sunetul stereo, si a aparut televiziunea prin cablu care permite receptionarea mai multor canale de televiziune de la mai multe statii.

Timpul social[modificare | modificare sursă]

Volumul de timp consacrat televiziunii este egal cu cel alocat muncii, aproximativ 39 miliarde de ore. Specialiștii afirmă că dacă nu ar fi existat televiziunea, produsul industrial brut s-ar fi dublat.[necesită citare]

De asemenea exista tendinta de a tine televizorul pornit tot timpul indiferent daca emisiunea prezentata este interesanta sau nu. Acest lucru poate duce la iritatie nervoasa si la scaderea capacitatii de a gandi independent. [1]

Omogenitatea socială[modificare | modificare sursă]

Se spune că intelectualii, cei cu venituri mari, cei “ bine informați”, au sentimente de dispreț față de această practică culturală. Dar sondajele arată contrariul : odată sosiți acasă, mulți dintre acestia se uită la televizor.
Unii susțin că televiziunea nu face decât să destrame cupluri, să depărteaze părinții de copii, să perturbe studiile copiilor (lectura, muzica, sporturi), sa diminueaze practicile sindicale, politice, și/sau religioase. Exista oameni care număra printre efectele negative ale televiziunii și faptul că vârsta la căsătorie / coabitare a scăzut.
Trebuie avute în vedere viziunile unor autori de Science-Fiction care descriu o omenire redusă la starea amorfă de legumă din cauza televiziunii, asexuată, pasivă și indiferentă.

Războiul televiziunilor[modificare | modificare sursă]

Televizunea Americană își depășește vecinele, Canadiană, Mexicană, Sud-Americană. Ea este cea mai veche, cea mai bogată, cea mai diversificată, cea mai privită. O glumă a specialiștilor în domeniu sună în felul următor: ”Oare televiziunea americană este un pleonasm?”. Este dificil să susții contrariul, mai ales ca americanii au inventat mare parte din tot ce ține de televiziune, de la tehnologii de transmitere și prezentare a informației (televizoare, cablu, sateliți), până la modalitățile de reglementere cum ar fi (‘măsurarea audienței, sistemele de rețele’). Resursele de care dispun posturile de televiziune americane sunt de patru ori mai mari decât cele alte posturilor japoneze, a doua piață in domeniu. Cu aproximativ de patru ori mai multe camine decât Franța, ea este de 12 ori mai bogată. Acest lucru îi permite să investească mai multe fonduri într-un episod al unui serial, decât poate investi cinematografia europeană într-un lung metraj obișnuit, sau să transmită la anumite evenimente cu mai mulți comentatori pe o rețea decât are în total un mare post european. Rezistența europeană - Televiziunile europene au în spate o lungă tradiție de cooperare. Incă din 1946 țările din Vest și Est au format OIRT pentru a folosi echitabil undele electromagnetice. Războiul rece a determinat țările din Europa de Vest să formeze UER (Uniunea Europeană de Radiodifuziune) ale cărei obiective sunt de a reglementa și facilita schimburile de programe, și de a negocia, în numele țărilor membre, contractele de retransmitere a evenimentelor televizate care au loc în afara zonei europene. UER își va afla legitimitatea în bursa de schimburi de actualitate, sub numele de "Eurovision". Se poate spune că din motive financiare și culturale, în același timp, televiziunile publice nu mai sunt în măsură să promoveze o televiziune pan-europeană.

În concluzie, unii estimează că deceniile viitoare, vor fi dominate de două fenomene, și anume: dizolvarea modelelor europene în favoarea modelelor americane și dezvoltarea intensivă și extensivă a televiziunii în lumea a treia. O importantă contribuție la aceste două evoluții își va aduce dezvoltarea tehnologiei sateliților.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]