Expresionism abstract
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Expresionismul abstract este o mişcare artistică care s-a dezvoltat la mijlocul secolului al XX-lea şi care constă în reprezentarea gândurilor şi sentimentelor în actul picturii într-o manieră spontană, folosind tratamentul expresiv al materiei, formele abstracte şi culorile cele mai variate.
Mişcarea a luat naştere în cercurile artistice din New York în perioada imediată după sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi a durat în Statele Unite până prin anul 1970. Expresionismul abstract, constituit din mai multe curente, nu este caracterizat prin omogenitate. El poate fi împărţit în cinci faze:
- prima generaţie
- abstracţia gestuală ("action painting")
- abstracţia cromatică ("color field painting")
- abstracţia post-picturală
- abstracţia geometrică.
Deşi termenul de "expresionism abstract" a fost folosit pentru prima dată în 1946, în legătură cu mişcarea artistică din America, de către criticul de artă Robert Coates, el mai fussese folosit în Germania în 1919 în revista "Der Sturm" referitor la expresionismul german. În Statele Unite, Alfred Barr adoptă termenul de expresionism abstract în anul 1929, termen cu care caracterizează opera lui Wassily Kandinsky.
Cuprins |
[modifică] Origini
Expresionismul abstract îşi are rădăcinile în opera non-figurativă a lui Wassily Kandinsky şi în producţiile artiştilor suprarealişti, care lăsau în mod voluntar subconştientul lor să se exprime spontan în activitatea creatoare. Sosirea la New York în timpul celui de al doilea război mondial a unor pictori de avangardă europeni ca Max Ernst, Marcel Duchamp, Marc Chagall şi Yves Tanguy a influenţat pe artiştii americani, care s-au asociat acestei tendinţe între anii '40 şi '50. Activitatea lor a fost marcată şi de abstracţionismul subiectiv al pictorului Arshile Gorky, de origine armeană, care a emigrat în Statele Unite în 1920, precum şi de operele lui Hans Hofmann, care punea accentul pe interacţiunea dinamică a planurilor de culoare.
[modifică] Caracteristici
Centrul mişcării expresionist abstracte a fost la New York, de unde şi denumirea frecventă de "Şcoala din New York" (New York School of Painting). Aspectele acestui curent erau tot atât de numeroase ca şi pictorii care îl reprezintă, totuşi din acest conglomerat se detaşează două tendinţe majore: "action painting" şi "color field painting".
- action painting (termen tradus prin: "abstracţie gestuală", "pictură gestuală", "gestualism"). Ceea ce contează în creaţiile gestuale este înregistrarea cu fidelitate a tensiunii spirituale şi fizice ("action") a autorului în momentul pictării. Pentru aceasta, Jackson Pollock, de pildă, renunţă la şevalet, aşternînd pânza pe podea şi lăsând să se scurgă culorile direct din diferite recipiente sau de pe pensulă, după care trasa linii întreţesute, reallizând un arabesc fără sfârşit. Tehnica sa, numită "dripping" (în engleză to drip = a picura, a se scurge), este adaptată intenţiei de a picta nu ceea ce vede, ci ceea ce simte pictorul, tabloul devenind o inedită "seismogramă" a descărcărilor sale de energie. Willem de Kooning şi Franz Kline, alţi reprezentanţi ai stilului action painting, realizează compoziţii cromatice cu largi suprafeţi de culoare, creind abstracţii ritmice într-un spaţiu virtual infinit.
- color field painting (color field = "câmp de culori") sau abstracţia cromatică. Termenul a fost folosit de Clement Greenberg pentru a caracteriza pictura unor artişti ca Mark Rothko, Clyford Still şi Barnett Newman, artişti care accentuau unificarea culorii cu forma. Reprezentanţii acestui stil practică o pictură din câmpuri ample de culoare, dispuse în tente plate, active în acelaşi plan, în care uneori îşi fac apariţia principii raţionaliste ordonatoare.
Bradley Walker Tomlin, Philip Guston, Robert Motherwell, Adolph Gottlieb şi Jean-Paul Riopelle (Canada) au folosit elemente din ambele tendinţe.
[modifică] Expresionismul abstract în Europa
Echivalentul european al expresionismului abstract s-a manifestat sub forma stilului denumit în Franţa "tachisme" (în franceză: tache = pată), denumire dată de criticul Pierre Guéguen în 1951, referindu-se la operele lui Pierre Soulages şi Georges Mathieu, caracterizat uneori şi cu termenele de "artă informală" sau "abstracţie lirică", stil care se recunoaşte prin proiecţia unor pete de culoare în absenţa oricărei structuri organizate. Printre pictorii care se încadrează în această formă de exprimare artistică se numără spaniolul Antoni Tàpies, francezii Pierre Schneider, Jean Dubuffet şi Camille Bryen, germanul Alfred Otto Wolfgang Schulze zis Wols şi italianul Alberto Burri. Şi în creaţia pictorului german Gerhard Richter se pot recunoaşte în unele tablouri elemente ale expresionismului abstract, deşi stilul lui, cu totul original, se sustrage oricăror încadrări rigide.
[modifică] Bibliografie
- B. T. Hess, H. Rosenberg: Action Painting. Dallas, 1958
- P. Schimmel (ed.): Action Precision,- the Direction in New York, 1955-1960. Newport Beach, 1984
- The Philosophy of Abstract Expressionism 1940-1960. Cambridge, U.K., 2000
- Barbara Hess: Abstrakter Expressinismus. Köln, 2005
[modifică] Legături externe
|
||||||||||||||||
