Ierusalim

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ierusalim
יְרוּשָׁלַיִם (Ierușalaim)
القدس (Al Quds)
De la stânga sus : Vedere aeriană a Ierusalimului din Givat ha'Arba, Mamilla, Orașul Vechi și Cupola Stâncii, bazar în Orașul Vechi, clădirea Knessetului, Zidul de Vest, Turnul lui David și zidurile Orașului Vechi.
De la stânga sus : Vedere aeriană a Ierusalimului din Givat ha'Arba, Mamilla, Orașul Vechi și Cupola Stâncii, bazar în Orașul Vechi, clădirea Knessetului, Zidul de Vest, Turnul lui David și zidurile Orașului Vechi.
Drapel
Drapel
Stema Ierusalim
Stemă
Ierusalim se află în Israel
{{{alt}}}
Ierusalim
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 31°47′N 35°13′E / 31.783°N 35.217°E / 31.783; 35.21731°47′N 35°13′E / 31.783°N 35.217°E / 31.783; 35.217

Țară Israel Israel
District Ierusalim

Guvernare
 - Primar Nir Barkat

Suprafață
 - Oraș 125,156  km²

Populație (2011)
 - Oraș 804.355 locuitori
 - Densitate 6,426,8 loc./km² 
 - Metropolitană 1.700.000 locuitori

Fus orar EET (UTC+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (UTC+3)

Site: Sit oficial

Ierusalim (ebraică modernă Ierușalaim, Sunet Yerushalayim - ירושלים; identificat uneori și ca Țion ציון (Sion); în ebraică clasică Ierușalaim sau Ierușalem ירושלם; în arabă Al-Quds القدس sau Ur Shalim al Quds, în latină Hierosolyma, în greacă: Ιερουσαλήμ sau Ιεροσόλυμα, în engleză Jerusalem) este un oraș din regiunea istorică Palestina (pentru evrei și creștini „Țara Sfântă” sau „Țara lui Israel”), în Orientul Mijlociu, considerat oraș sfânt pentru credințele iudaică, creștină și musulmană. Ca număr de populație (800,000 locuitori) și ca arie (12,500 hectare) Ierusalimul este în zilele noastre cel mai mare oraș din Israel și din regiunea Palestinei istorice. Ierusalimul este situat în Munții Iudeei, pe cumpăna apelor a Palestinei de la vest de Iordan, dintre Marea Mediterană și Marea Moartă, la o altitudine de 570-857 metri deasupra nivelului mării.

Oraș cu o zbuciumată istorie antică și medievală, Ierusalimul s-a extins din a doua jumătate a secolului al XIX-lea în afara zidurilor cetății vechi, mai cu seamă în partea de vest, care acoperă în zilele noastre cea mai mare parte a suprafeței orașului. În centrul Ierusalimului se înalță Muntele Templului (Har Habait) , denumit de musulmani, sanctuarul Haram al Sharif. Acolo se află Zidul de apus, principalul loc sacru al evreilor, și Moscheea Al Aqsa cu sanctuarul islamic Cupola Stâncii. În partea de nord a orașului vechi se află Biserica Sfântului Sepulcru, cu mormântul lui Isus Hristos. În oraș își au sediul Rabinatul central al Israelului, Muftiul Ierusalimului, Custodia catolică a locurilor sfinte, patriarhii ale mai multor biserici - romano-catolică (latină), ortodoxă, greco-catolică, armeană,etc.

La Ierusalim se află principalele instituții politice, administrative și juridice ale Israelului:sediul primului ministru, majoritatea ministerelor, sediul președintelui statului, Knessetul (parlamentul israelian), Curtea Supremă a Israelului. Orașul găzduiește și alte instituții însemnate ca Agenția Evreiască ,Universitatea Ebraică, Muzeul Israel, Muzeul Rockefeller, Biblioteca Națională a Israelului, Memorialul Yad Vashem și Memorialul Herzl.

În anul 1981 Orașul Vechi din Ierusalim a fost recunoscut de UNESCO ca patrimoniu universal al omenirii.

Istorie[modificare | modificare sursă]

După tradiția poporului evreu, reflectată în Biblie (după estimări aproximative ale unor istorici - prin anul 1010 î.Hr.), David, al doilea rege antic al evreilor, a cucerit Șalemul, o cetate a unei populații canaanene locale, înrudită cu evreii, numită ievusiți, și și-a stabilit aici capitala. Orașul, care a devenit cunoscut ca Ierușalaim sau Ierușalem, a devenit centrul religios, politic, economic și administrativ al regatului evreiesc antic. Narativul biblic în general, și cel cu privire la întemeierea regatului antic unit Israel și la fondarea Ierusalimului ebraic în particular, este obiectul criticii istoricilor (critica Bibliei) și chiar al scepticismului unui număr semnificativ de arheologi,[1] fiind apreciate în vremea modernă ca fiind rezultatul unor redactări mai târzii - denumite deuteronomiste, după numele grecesc al cărții biblice a Deuteronomului. Conform Bibliei regele Solomon (Shlomó), fiul lui David, a construit în Ierusalim primul Templu evreiesc și un palat regal, ale căror urme nu au fost găsite de arheologi, ceea ce-i face pe mulți dintre ei să se îndoiască de faptul că ele ar fi existat vreodată.[2][3]

„Din punct de vedere arheologic și istoric, redatarea acestor orașe de la epoca lui Solomon la perioada omridă are implicații enorme. Ea înlătură singura dovadă arheologică după care ar fi existat vreodată o monarhie unită cu capitala în Ierusalim și arată că David și Solomon erau, în termeni politici, nimic altceva decât căpitani ai ținutului deluros, a căror rază administrativă era limitată la un nivel relativ local, adică la ținutul deluros.[1]
—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.
„Dar excavările din orașul lui David au oferit descoperiri impresionante din Epoca mijlocie a bronzului și din secolele ulterioare ale Epocii fierului - dar nu din secolul al X-lea î.e.n. Cea mai optimistă evaluare a acestei dovezi negative este că Ierusalimul din secolul a X-lea era limitat ca suprafață, probabil nu mai mare decât un sat tipic pentru ținutul deluros.[2]
—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.

În anul 586 î.Hr. Nabucodonosor al II-lea, rege al Babilonului, a cucerit capitala evreiască, a distrus Templul, palatul regal și zidurile de apărare. Mulți evrei, între care mulți meseriași și cărturari au fost deportați în Babilon.

În anul 519 î.Hr., cu permisiunea regelui persan Cyrus al II-lea cel Mare, care a cucerit Babilonul și întreaga regiune, s-au întors mulți evrei din familiile deportate. Evreii au reconstruit zidurile orașului și au ridicat un al doilea Templu evreiesc. Ierusalimul, având în centrul său Templul, a redevenit centrul religiei și culturii evreiești.

În anul 332 î.Hr. Alexandru cel Mare a cucerit orașul fără luptă și a permis evreilor să-și continue cultul și ritualul religios. În anul 167 î.Hr., când Antioh al IV-lea a încercat să reprime ritualul religios evreiesc și să impună cu forța la Ierusalim politeismul elen, evreii s-au revoltat sub conducerea familiei Hasmoneilor (Hașmonaim) și în luptele care au urmat i-au învins pe greci și și-au recîștigat independența statală. Noul regat al evreilor antici, cunoscut în lumea de atunci ca Iudeea, a avut și el capitala la Ierusalim. După dinastia Hasmoneilor a urmat pentru o mai scurtă perioadă cea a Antipatrizilor.

Reprezentantul acesteia, Irod cel Mare (sau Herodes, cunoscut în ebraică ca Hordos) a renovat în mod substanțial Templul din Ierusalim, a construit un nou palat regal și multe alte edificii în capitală și pe cuprinsul țării.

Poarta principală a Bisericii Sfântului Mormânt

În anul 63 î.Hr. Ierusalimul a fost cucerit de Imperiul Roman. Templul evreiesc și simbolurile entității statale evreiești a fost distruse de romani în timpul războiului cu evreii răsculați (primul război evreo-roman) în anii 68 - 73 d.Hr.

După ultima mare răscoală antiromană a evreilor în anii 132-135 d.Hr. Ierusalimul a fost transformat într-o urbe romană numită Aelia Capitolina în cinstea împăratului Adrian (Aelius Hadrianus). Vreme de aproape un mileniu a încetat de a fi capitală a unui stat până la întemeierea în zonă a regatului cruciat al Ierusalimului în anii 1099 - 1187. După recucerirea lui de către musulmani i s-a luat din nou statutul de capitală vreme de încă aproape un mileniu.

La sfârșitul secolului al XIX-lea a devenit capitală a sandjakului otoman al Ierusalimului (Kuds), iar apoi între anii 1917-1948 a fost sediul administrației britanice în Palestina, inclusiv al înalților comisari britanici. În urma războiului arabo-israelian din 1948-1949, orașul a fost împărțit în două zone: cea de vest, mai nouă în cea mai mare parte, a rămas sub controlul Israelului, iar cea de est, incluzând orașul vechi, cucerite de Legiunea Arabă, a intrat în componența statului arab al Iordaniei cu capitala la Amman.

În decembrie 1949 Ierusalimul, respectiv partea lui de vest, a fost proclamat de David Ben Gurion capitală a noului stat evreiesc Israel‏‏[4].

La 20 iulie 1951, în Moscheea al-Aksa din Ierusalim, a fost asasinat regele Iordaniei, Abdullah I (1921–1951), de către un extremist arab local (arab palestinian). În 1964, în timpul administrației iordaniene în estul orasului, s-a ținut congresul de constituire a Organizației de Eliberare a Palestinei, care a reunit o mare parte parte din organizațiile politice și combatante ale arabilor palestineni.

În iunie 1967, în cursul Războiului de Șase Zile armata israeliană a ocupat partea de est a orașului, inclusiv orașul vechi, realizând reunificarea teritorială a localității. La 30 iulie 1981 Ierusalimul de acum întregit a fost proclamat de Knesset drept capitala Israelului.

Însă în ultimele decenii mișcarea națională arabă palestiniană reprezentată de Organizația pentru Eliberarea Palestinei, și după 1994 Autoritatea Națională Palestiniană revendică și ea Ierusalimul, cel puțin partea lui de est, drept capitală a statului arab palestinian viitor.

Revendicările religioase și politice arabe în Ierusalim sunt susținute,în afară de Liga Arabă, și de Conferințele statelor islamice care au numit un Comitet al Ierusalimului prezidat de regele Marocului.

Conducători musulmani extremiști din regiune, ca de pildă fostul dictator al Irakului, Saddam Hussein, și organizații paramilitare fanatice ca Al-Qaida au lansat apeluri pentru recucerirea Ierusalimului din mâinile „necredincioșilor” uneori și ca pretext sau lozincă de luptă pentru inițiative militare sau teroriste având cu obiective diferite sau cu mult mai largi.

Zidul de vest, sanctuarul religios al evreilor, ultima rămășiță din al doilea Templu evreiesc

În prezent orașul are o populație de 800.000 de locuitori; aglomerarea urbană totalizează aproximativ 1.088.000 de locuitori. Limitele municipale ale Ierusalimului de astăzi au fost stabilite în urma „războiului de șase zile” folosindu-se criterii „strategice” și nu de urbanism. "Orașul Vechi" cuprins între zidurile ridicate în secolul al XVI-lea în timpul Imperiului Otoman și domniei sultanului Suleiman Magnificul, are o suprafață de cca. 1 km pătrat, iar Ierusalimul în limitele lui municipale ajunge la 125 de km pătrați.

După reunificarea și extinderea orașului în anul 1967 a început o intensă activitate de construcție de cartiere noi, amplasate la sud (Gilo, Har Homa), la nord și nord-vest (Ramot, Ramat-Eșkol, Ghivat Țarfatit), sau la nord-est (Neve Yakov și Pisgat Zeev).

Ierusalimul este un oraș eterogen, în care sunt reprezentate grupuri dintr-o vastă diversitate religioasă, națională și socio-economică. Așa-numita "cetate veche" (sau „orașul vechi”) este împărțită după o tradiție seculară în patru zone: „iudaică”, „creștină”, „armeană” (deși armenii sunt și ei creștini) și musulmană.

Astăzi majoritatea[necesită citare] populației în cartierele creștin, armean și musulman din orașul vechi este de fapt arabă musulmană. La fel și populația părții de est a municipiului. În Ierusalim trăiesc cca. 550000 de evrei și cca. 220000 arabi. În partea de vest a capitalei și în cartierul evreiesc din Orașul Vechi populația este formată din evrei.

Palatul Cărţii din cadrul Muzeului Israel

Note[modificare | modificare sursă]

1 Ierusalim-ul este capitala oficială a Israelului și sediul președintelui Israelului, al guvernului și al parlamentului (Knesset) acestui stat. De asemenea aici se află Curtea Supremă a Israelului și Șef Rabinatul țării. Totuși, în prezent practic toate țările, (în trecut au fost aici ambasadele a 17 state, dar ele au fost închise sau mutate începând din anul 1973) datorită litigiului încă nerezolvat dintre Israel și națiunile arabe și musulmane asupra statutului orașului, își mențin ambasadele în alte orașe, ca Tel Aviv, Ramat Gan, Herzliya, etc. iar la Ierusalim mai multe state (Statele Unite ale Americii, Franța, Grecia, Belgia, Marea Britanie, Italia etc.) dețin consulate. Consulatul Statelor Unite la Ierusalim este independent de ambasada aflată la Tel-Aviv, consulul general raportând direct Departamentului de Stat și nu ambasadorului.

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ierusalim

Demografia[modificare | modificare sursă]



Circle frame.svg

Structura religiosă în 2011

     Evrei (62.05%)

     Musulmani - arabi (35.08%)

     Creștini arabi (1.75%)

     Creștini nearabi,alte etnii și confesiuni, neafiliați (1.12%)

populația Ierusalimului în diverse perioade:
An Evrei Musulmani Creștini total
1525 1000 3700  ?  ?
1538 1150 6750  ?  ?
1553 1634 11,750  ?  ?
1562 1200 11,450  ?  ?
1844 7120 5000 3390 15,510
1876 12,000 7560 5470 25,030
1896 28,110 8560 8750 45,420
1922 34,000 13,400 14,700 62,600
1931 51,200 19,900 19,300 90,500
1944 97,000 30,600 29,400 157,000
1948 100,000 40,000 25,000 165,000
1967 195,700 54,963 12,646 263,307
1980 292,300  ?  ? 407,100
1985 327,700  ?  ? 457,700
1987 340,000 121,000 14,000 475,000
1990 378,200 131,800 14,400 524,400
1995 482,000 164,300 16,300 662,600
1996 421,200  ?  ? 602,100
2000 448,800 208,700  ? 657,500
2004 458,000 225,000 15,000 706,000
2009 476,000 247,800 15,200 760,800
2011 497,000 281,000 14,000 801,000

În anul 1967 s-au introdus în hotarele orașului câteva sate vecine cu locuitori arabi. Din anul 1967 și până în anul 2011 populația orasului s-a triplat. Populația evreiască a orașului, care numără 62.1% din locuitori, a crescut cu 159%, iar populația arabă (circa 36% din locuitori) a crescut cu 327%. Musulmanii din oraș reprezintă 35%, iar creștinii - 2 % din locuitori, din care 3/4 creștini arabi.

Galerie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „8. In the Shadow of Empire (842-720 BCE)” (în engleză). The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts. (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. pp. 189–190. ISBN 978-0-684-86913-1. http://books.google.nl/books?id=lu6ywyJr0CMC&pg=PA190&dq=david+and+solomon+%22little+more+than+hill-country+chieftains&hl=nl&ei=36DVTPbjG4ej4Qa7qoniBw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=4&ved=0CDcQ6AEwAw#v=onepage&q=david%20and%20solomon%20%22little%20more%20than%20hill-country%20chieftains&f=false. „Archaeologically and historically, the redating of these cities from Solomon's era to the time of Omrides has enormous implication. It removes the only archeological evidence that there was ever a united monarchy based in Jerusalem and suggests that David and Solomon were, in political terms, little more than hill country chieftains, whose administrative reach remained on a fairly local level, restricted to the hill country.” 
  2. ^ a b Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „5. Memories of a Golden Age?” (în engleză). The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts. (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 133. ISBN 978-0-684-86913-1. http://books.google.nl/books?id=lu6ywyJr0CMC&pg=PA133&dq=bible+unearthed+jerusalem+country+village&hl=nl&ei=kd7VTMG0AY2Z4Aa685mhBw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCsQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false. „Yet excavations in the city of David revealed impressive finds from the Middle Bronze Age and from later centuries of the Iron Age--just not from the tenth century BCE. The most optimistic assessment of this negative evidence is that tenth century Jerusalem was rather limited in extent, perhaps not more than a typical hill country village.” 
  3. ^ Golden, Jonathan Michael (2004) (în engleză). Ancient Canaan and Israel: new perspectives. Santa Barbara: ABC-CLIO, Inc. p. 274. ISBN 1-57607-897-3. http://books.google.com/?id=yTMzJAKowyEC&pg=PA274&dq=archaeological+proof+king+david#v=onepage&q=archaeological%20proof%20king%20david&f=false. Accesat la 14 ianuarie 2011 
  4. ^ Declarația lui Ben Gurion cu privire la proclamarea Ierusalimului ca capitala Israelului

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Ierusalimul. Biografia unui oraș, Simon Sebag Montefiore, Editura Trei, 2012 - recenzie

Legături externe[modificare | modificare sursă]