Traci
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
- Termenul de "trac" se poate atribui oricărui locuitor din provincia antică Tracia, indiferent de etnie; vezi Tracia.
Tracii au fost un grup de triburi indo-europene care vorbeau limba tracică - componentă a familiei limbilor indo-europene. Aceste populaţii s-au răspândit în estul, centrul şi sudul Peninsulei Balcanice şi în părţile adiacente Europei de Est.
Tracii au locuit în provinciile antice: Tracia, Moesia, Dacia, Sciţia Minor, Sarmaţia, Bythinia, Mysia, Macedonia, Panonia şi în alte regiuni din Balcani şi din Anatolia. Aceste provincii ocupau cea mai mare parte a Balcanilor, iar geţii se întindeau dincolo de Dunăre ajungând până la râul Bug.[1] Limba şi obiceiurile tracice sunt în prezent dispărute. Ramura ştiinţei care se ocupă cu studiul Traciei şi al tracilor se numeşte tracologie.
Cuprins |
[modifică] Origini
În absenţa unor scrieri istorice, originile preistorice ale tracilor rămân obscure. Dovezile existenţei unei civilizaţii proto-tracice în perioada preistoriei sunt legate de păstrarea unor materiale arheologice. S-a stabilit că proto-tracii s-au format din popoare indigene şi indo-europene, în vremea expansiunii Proto-Indo-Europene ce a avut loc la începuturile Epocii Bronzului. [2].
Istoriografia lingvistică modernă clasifică tracii ca pe un popor indo-european aparţinând subgrupei estice (satem), fapt ce-i leagă practic de iranieni, slavi şi baltici. Asemănările cu popoarele antice iraniene (sciţi, cimerieni, sarmaţi) sunt confirmate de dovezile istorice şi arheologice rămase de la începuturile tracilor, de stilul lor de viaţă, de meseriile lor, de obiectele de artă descoperite şi de ritualurile de înmormântare.
Xenofan din Colofon (poet şi filosof grec care a trăit la sfârşitul secolului al VI-lea î.Hr. şi la începutul secolului al V-lea î.Hr.) spunea: Etiopienii spun că zeii lor sunt cârni şi negri; Tracii spun că ai lor au ochii albaştri şi sunt roşcaţi. (fragmentul B16) en [2] Dacă dăm crezare acestor afirmaţii, putem bănui că măcar o parte dintre triburile tracice aveau un ten deschis, ochii albaştri şi părul roşcat.
Alţii spun că: Numele regiunii provine de la poporul trac, popor de sorginte indo-europeană. Conform cu sursele antice, tracii care s-au aşezat şi au trăit în zona munţilor Haimos şi Rhodope erau neamuri primitive, războinice, în vreme ce tracii ce s-au stabilit de-a lungul coastelor Mării Egee şi Mării Marmara erau mult mai civilizaţi şi mai paşnici. en [3]
De curând, au apărut noi ipoteze conform cărora tracii aveau un ten închis la culoare - aspect mediteraneean, ten măsliniu şi ochi negri.[4] [5] [6] Savanţii bulgari (Alexander Fol, Ivan Marazov, Elka Penkova) susţineau că tracii făceau parte dintr-un grup de popoare mult mai larg: traco-pelasgienii. Cei trei şi-au bazat teoria pe observarea unor paralele între cultura tracică şi culturile antice (civilizaţia minoică, civilizaţia miceniană şi civilizaţia phrygiană).
Se cunosc 22 de triburi tracice, fiecare cu particularităţile sale. en [7]
Prima însemnare istorică referitoare la traci apare în Iliada, unde sunt amintiţi ca aliaţi ai troianilor.
[modifică] Perioada clasică
Până în secolul al V-lea î.Hr., tracii au devenit un popor atât de numeros încât Herodot (cartea a 5-a) îi numea cel mai numeros popor după indieni. De asemenea, el adăuga că tracii ar fi putut deveni cea mai mare putere a lumii dacă n-ar fi fost atât de dezbinaţi. În această perioadă erau împărţiţi în nenumărate grupuri şi triburi. Totuşi existau şi câteva state tracice puternice, bine organizate: Regatul Odrysian şi Regatul Dac al lui Burebista. Este foarte probabil ca soldaţii infanterişti din acea perioadă, denumiţi peltast, să fi fost originari din Tracia.
În această perioadă s-au intensificat contactele dintre traci şi grecii antici, fapt ce a condus la o creştere a influenţei greceşti în societatea, în cultura şi în ocupaţiile tracilor. Pentru că limba lor nu era una scrisă, în unele regiuni, administraţia şi aristocraţia tracică au adoptat limba greacă ca limbă oficială. Astfel, negustorii traci au început să o utilizeze în contactele lor cu celelalte popoare şi triburi. În consecinţă, în secolele ce au urmat, elenizarea a devenit evidentă, fiind în cele din urmă impusă în secolul al III-lea î.Hr. de macedonenii care au cucerit Tracia.
[modifică] Etnicitate şi limbă
Limba acestor popoare antice este una demult dispărută, iar cultura lor a fost puternic influenţată şi dizolvată de invaziile barbare repetate: prin Balcani au trecut celţii, hunii, goţii şi sarmaţii, aducând cu ei elenizarea, romanizarea şi mai târziu slavizarea. Contribuţia etnică a tracilor şi a daco-geţilor care au trăit pe teritoriul actual al Bulgariei şi al României a fost des dezbătută pe parcursul secolului al XX-lea. Câteva studii genetice recente au dovedit că aceste popoare au avut într-adevăr o contribuţie însemnată la dezvoltarea naţiunilor amintite mai sus.
După subjugările repetate ale regelui macedonean Alexandru cel Mare şi ale Imperiului Roman, majoritatea tracilor a fost elenizată (în Tracia) sau romanizată (în Moesia, Dacia, etc.). Triburile romanizate din Dacia au reprezentat substratul etnic al vlahilor (populaţie atestată documentar în secolul al X-lea), respectiv românii de astăzi.
În secolul al VI-lea, triburile tracice situate la sud de Dunăre au fost invadate de slavi şi au fost mai târziu slavizate. Ele au devenit unul din principalele elemente etnice ale consolidării naţiunii bulgare în secolele al VIII-lea - al IX-lea. Demonstraţia lingvistică a acestei teorii este reprezentată de existenţa în limba bulgară a cuvintelor provenite din tracică şi latină.
Anumiţi filosofi au susţinut că albanezii de azi sunt descendenţii triburilor tracice care şi-au menţinut limba lor iniţială. Dar această teorie este puternic controversată deoarece istoriografia albaneză oficială consideră că poporul albanez este urmaşul ilirilor. Istoricii bulgari consideră de asemenea că este posibil ca vlahii şi sărăcăcianii din Bulgaria să fie descendenţii triburilor tracice elenizate şi romanizate.
[modifică] Arheologia
Articol principal: Cultura tracă
Căutările arheologice ale rămăşiţelor culturii tracice au demarat în secolul al XX-lea, în special după Al Doilea Război Mondial. Ele s-au desfăşurat cu precădere în sudul Bulgariei. În urma săpăturilor intense din anii 1960 şi anii 1970 au fost descoperite o serie de morminte şi sanctuare tracice. Printre cele mai importante se numără: mormântul de la Sveštari, mormântul de la Kazanlak, Tatul, Seuthopolis, Perperikon, mormântul lui Aleksandrovo, Sarmizegetusa, etc.
De asemenea a fost scos la suprafaţă un număr însemnat de obiecte din aur, lucrate manual şi comori din argint, toate datând din secolele al V-lea - al IV-lea î.Hr. În deceniile ce au urmat ele au fost expuse în muzeele din întreaga lume, atrăgându-şi popularitatea şi devenind o emblemă a culturii tracice. Începând cu anul 2000, arheologul bulgar Georgi Kitov a făcut unele descoperiri în regiunea centrală a Bulgariei, descoperiri recunoscute sub numele de "Valea Regilor traci".
În data de 19 august 2005, câţiva arheologi bulgari au anunţat că au reuşit să găsească prima capitală tracică şi că aceasta era localizată undeva lângă oraşul Karlovo din Bulgaria. Au fost descoperite o mulţime de obiecte din ceramică şlefuită (bucăţi de ceramică-ţiglă şi vase asemănătoare celor greceşti) demonstrându-se astfel bogăţia oraşului. Ca urmare, Ministrul bulgar al Culturii şi-a declarat sprijinul pentru continuarea săpăturilor.
La Dabene, în Bulgaria, au fost extrase peste 15000 de artefacte tracice, din aur, inclusiv mii de inele. În august 2006, lângă satul Dubovo a fost făcută o descoperire senzaţională. Într-un mormânt în apropierea acestei localităţi s-a găsit un pumnal ascuţit, în perfectă stare, realizat dintr-un aliaj de aur şi platină. [8]
[modifică] Surse
În Iliada se scrie că tracii din zona Hellespont (Dardanele) şi tribul Ciconi au luptat alături de troiani (Iliada, cartea a II-a). Odiseea aminteşte că Odiseu şi oamenii săi i-au atacat pe traci pe drumul de întoarcere acasă din război. Multe dintre figurile mitologice au fost împrumutate de greci de la vecinii lor traci: zeul Dionis, prinţesa Europa şi eroul Orfeu.
În cartea a 7-a a lucrării sale Istorii, Herodot descrie echipamentul de luptă folosit de traci pe vremea dominaţiei persane:
- Tracii mergeau la luptă purtând pe cap piei de vulpe, iar corpurile şi le acopereau cu o tunică, peste care aşezau o mantie lungă de diferite culori. În picioare purtau botine făcute din piele de cerb; ca arme foloseau suliţe, pumnale mici şi scuturi. După trecerea în Asia, aceşti oameni erau denumiţi bitinieni; înainte se numeau strimonieni, fiindcă locuiau în valea superioară a râului Strimon; de aici ei fuseseră izgoniţi de misieni şi de troieni. Conducătorul acestor traci asiatici a fost Bassaces, fiul lui Artabanus.
În cartea a 5-a, Herodot descrie obiceiurile diverselor triburi tracice:
- Tracii care locuiesc deasupra Crestonaens au următoarele obiceiuri. Fiecare bărbat are mai multe femei; şi cum moare acesta, între ele se încinge o dispută aprigă pentru a stabili care a fost preferata defunctului; prietenii fiecăreia pledează cu inflăcărare în numele respectivei, iar cea care îşi adjudecă onoarea de a fi fost cea mai iubită de fostul soţ este omorâtă deasupra mormântului acestuia de către cea mai apropiată rudă a ei, după ce în prealabil primeşte laudele tuturor bărbaţilor şi femeilor; în final ea este îngropată alături de soţul ei. Celelalte rămân foarte mâhnite, pentru că nu există ruşine mai mare decât aceasta.
- Tracii care nu aparţin acestor triburi au următoarele obiceiuri. Îşi vând copiii negustorilor. Pe fete nu le supraveghează, lăsându-le complet în voia sorţii; în schimb, sunt foarte atenţi la comportarea soţiilor lor. Miresele sunt cumpărate de la părinţi pe sume mari de bani. Existenţa unui tatuaj sugerează naşterile de nobili, iar lipsa lui, naşterile oamenilor de rând. A nu avea o ocupaţie este cel mai onorant lucru cu putinţă, în timp ce a fi agricultor reprezintă ruşinea supremă. A trăi din război şi jaf este cel mai glorios lucru. Acestea sunt cele mai importante obiceiuri ale lor.
O frescă a unei nobile roşcate din Ostrusha, în regiunea centrală a Bulgariei - Se închină la doar trei zei: Marte, Bacchus şi Diana. Spre deosebire de restul cetăţenilor, regii lor se închină cel mai mult la Mercur, jurând întotdeauna în numele lui şi susţinând că sunt născuţi din acesta.
- Bogaţii sunt îngropaţi după cum urmează. Corpul le este aşezat afară timp de trei zile; în acest timp, tracii comit crime şi după ce îl jelesc pe mort, ei sărbătoresc deasupra lui. Apoi, ori ard cadavrul, ori îl îngroapă în pământ. În cele din urmă, ridică o colină deasupra mormântului şi dispută tot felul de jocuri în urma cărora unuia dintre participanţi i se acordă premiul cel mare. Acesta este ritualul înmormântării la traci.
Iosephus pretinde că întemeietorul tracilor a fost personajul biblic Tiras, fiul lui Iafet:
- Tiras i-a numit tirasieni pe cei pe care i-a condus; dar grecii le-au schimbat numele în traci. AotJ I:6.
Într-un binecunoscut fragment, Xenofan spunea:
- Oamenii îşi creează zeii după propria înfăţişare; cei ai etiopienilor sunt negri şi cârni; cei ai tracilor sunt roşcaţi şi cu ochi albaştri.
[modifică] Traci şi daci celebri
- Amadoc I, un rege după care a fost denumit Punctul Amadok (Antarctica).
- Burebista a fost regele Daciei între 70 î.Hr. - 44 î.Hr.; el i-a unit pe traci sub domnia sa, regatul său întinzându-se de la Moravia în vest, la Bug (Ucraina) în est şi de la Munţii Carpaţi în nord, la Dionysopolis în sud.
- Sitalces a fost unul din regii statului trac Odrisi. A fost unul din aliaţii atenienilor în timpul războiului Peloponesiac.
- Dionis, zeiţa vinului la traci, reprezenta nu numai puterea ameţitoare a vinului, dar avea şi influenţe benefice asupra societăţii.
- Orfeu, în mitologia greacă a fost reprezentantul cântului, al cântecului din liră, arhetipul artistului; a avut un rol foarte important în culturile religioase din Tracia şi din Grecia.
- Spartacus a fost un trac care a condus o mare răscoală a sclavilor de pe teritoriul actual al Italiei, în 73 î.Hr. - 71 î.Hr.. Înainte de a fi înfrânt, a învins câteva legiuni romane împreună cu armata sa de gladiatori şi sclavi. Lupta este cunoscută drept Al Treilea Razboi al Sclavilor.
[modifică] Note
- ^ en Catalogul Muzeului de Artă Kimbell, expoziţia Aurul antic: Bogăţia tracilor, din 1998, indică o extindere a aşezărilor trace. Acestea au ajuns să ocupe cea mai mare parte din teritoriul Ucrainei, toată Ungaria şi părţi din Slovacia[1]
- ^ Hoddinott (1981), p. 27.
[modifică] Referinţe
- Hoddinott, Ralph F. The Thracians. Thames & Hudson (1981), ISBN 0-500-02099-X.
- Best, Jan and De Vries, Nanny. Thracians and Mycenaeans. E.J. Brill Academic Publishers, Boston, MA. (1989), ISBN 90-04-08864-4.


