Amvon
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acurateţea acestui articol sau a acestei secţiuni este disputată Vă rugăm vedeţi părerile exprimate în pagina de discuţie |
Amvonul este o piesă de mobilier sau o construcţie fixă, similară unui balcon aflat la oarecare la înălţime, caracteristic interioarelor bisericilor romano-catolice şi protestante, având ca destinaţie aceea de tribună pentru rostirea predicilor din cadrul slujbelor religioase.
În vechile biserici, amvonul era plasat în mijlocul navei. Avea dimensiuni mai mari şi la el se putea ajunge pe două scări, una spre est şi alta spre vest. Era folosit pentru cantori sau pentru cititorii Sfintei Scripturi. Mai târziu, în vremea lui Ioan Chrysostom, amvonul a fost amplasat în partea stângă a navei, fiind folosit numai de cler (preoţi şi diaconi) pentru citirea Evangheliei. Amvonul simbolizează piatra ce închidea mormântul lui Isus. [2]
Numeroase biserici vechi aveau două amvoane, şi anume unul pentru epistolă şi alte lecturi, şi altul pentru evanghelie şi omilie. Începând din evul mediu târziu, amvonul este situat în nava centrală a bisericii, e ridicat mai sus şi devine locul potrivit pentru oratoria sacră. În urma reformei liturgice înfăptuite de Conciliul Vatican II, amvonul este adus din nou în prezbiteriu. [3]
În dicţionarul ortodox, amvonul este definit ca podiumul sau platforma din faţa iconostasului, de unde se citeşte Evanghelia, se ţine predica şi se spune Rugăciunea Amvonului.[4]
Biserica mănăstirii Horaiţa este unică în România prin faptul că amvonul este aşezat deasupra uşilor împărăteşti din catapeteasmă, fiind amplasat în partea de est, şi nu în partea de nord, cum cere tradiţia Bisericii. [5]
[modifică] Note
[modifică] Legături externe
 |
Acest articol din domeniul arhitecturii este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea sa !. |
