Granit

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Granitul (italiană granito, „granulat“) este o rocă magmatică masivă, cu granulație grosolană (cristale cu dimensiunea de câțiva milimetri), formată la adâncimi mari (făcând deci parte dintre plutonite), conținând în principal cuarț, feldspat sau minerale de culoare închisă ca mica.

Formare[modificare | modificare sursă]

Granitele se formează din magma acidă bogată în silicați, care vine din adâncime (fenomen favorizat de mișcările tectonice) și care în apropierea suprafeței pământului (adâncime de sub 2 km) se solidifică prin răcire lentă în crăpăturile scoarței având uneori un diametru de câteva sute de kilometri; granitele cu o granulație mai mare se numesc pegmatite.
Bazaltul în comparație cu granitul provine dintr-o magmă bazică. Caracteristic pentru granit numit și plutonit sunt adâncimile mari unde se formează, rocile care se formează la adâncimi mai mici ca 2 km, sunt numite subvulcanite sau "roci de gangă" (steril) în minerit.

Granit în Oberpfalz Germania

Deoarece procesul de răcire a magmei are loc la adâncimi relativi mari, răcirea magmei se produce lent, cristalizarea mineralelor producându-se în funcție de punctul lor de topire, de aceea mineralele de culoare închisă cu punct de topire ridicat care au de obicei și o densitate mai mare blendă, piroxen se solidifică la început, urmate apoi de feldspat și cuarț.
Din această cauză în camera sau cuibul de granit vom găsi mineralele cu densitate mai mică ca feldspat și cuarț mai aproape de suprafață. Influența temperaturii ridicate a magmei influențează rocile vecine care își modifică culoarea, (frecvent albăstruie) structura formându-se minerale noi la contactul magmei cu rocile învecinate, aceste proces de transformare determină formarea de fapt a rocilor metamorfice.
Prin mișcări tectonice ulterioare formării granitului, sau prin procesele de eroziune și transport a apei, vântului, sunt îndepărtate straturile care acopereau granitul, acesta apărând la suprafață, fiind supus la rândul lui intemperiilor, razelor solare ce duce la o schimbare a culorii sale într-o nuanță gălbuie, mineralele mai puțin dure fiind erodate.
Aspectul granitului, este diferit în masa lui se pot vedea cristale de minerale de mărime de câțiva milimetri, culoarea granitului variază de la cenușiu deschis până la albăstrui, roșu, galben.

Compoziția chimică[modificare | modificare sursă]

Compoziție chimică medie
in procente
a granitului
TiO_2 0,25
Fe_2O_3 0,77
FeO 1,41
MnO 0,04
MgO 0,67
CaO 1,85
Na_2O 3,58
K_2O 4,01
P_2O_5 0,07
CO_2 0,06
H_2O 0,54
\mbox{ppm} Rb 220
\mbox{ppm} Sr 110

In compoziția granitului predomină cuarțul, feldspatul și minerale de culoare închisă ca: biotit si mai rar amfiboli. Din grupa feldspatilor - predomină feldspatul potasic. Minerale accesorii sunt: Zirconiu, Apatit, Titanit, de asemenea Magnetit, Rutil, Ilmenit sau alte minerale de zăcământ (minerale utile).
Granitul este frecvent radioactiv, datorită urmelor de uraniu, rubidiu dar pot fi urme radioactive și în feldspat sau glimer.

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Granitul se poate spune că ar fi roca cea mai răspândită din scoarță, fiind prezent în zonele tectonice sau sedimentare.

Locuri cu granit din Europa[modificare | modificare sursă]

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Granitul era folosit la pavarea trotuarelor, datorită durității și rezistenței la erodare, intemperii, în construcție la:

  • pavarea străzilor, bordurii trotuarelor
  • cale ferată (terasamente)
  • acoperirea pereților clădirilor cu plăci de granit, la ferestre și uși
  • în grădini la fântâni, sau pavaj

Granitul se exploatează frecvent în cariere de piatră, însă sunt asociate des cu minerale utile ca : Pirită (FeS2), Magnetită (Fe3O4).

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]