Northumbria
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
|||||||||||||||||||||||||||||
Northumbria a fost unul dintre regatele medievale al anglo-saxonilor, care a făcut parte din aşa-zisa Heptarhie. Numele reflectă de asemenea şi graniţa sudică a regatului, formată de estuarul Humber.
Cuprins |
[modifică] Întemeierea şi începutul creştinării
Northumbria a fost întemeiată de către anglii pe teritoriul Marii Britanii în vremuri anglo-saxone, prin unificarea, la începutul secolului al VII-lea, regatelor Bernicia şi Deira. Bernicia cuprindea teritoriile de la nord de râul Tees, iar Deira teritoriul de astăzi al comitatului Yorkshire. Bernicia şi Deira au fost unite prima oară de către Ethelfrith, un rege al Berniciei, care a cucerit Deira în jurul anului 604. Acesta a fost însă înfrânt şi ucis la Bătălia de la râul Idle, în 616 de Raedwald al Angliei de Est, care l-a aşezat pe tron pe Edwin, fiul lui Aella, un fost rege al Deirei.
Edwin, care a adoptat creştinismul în 627, a devenit în scurt timp cel mai puternic rege din Anglia la acea vreme, fiind recunoscut Bretwalda după ce a cucerit insula Man şi Gwynedd din nordul Ţării Galilor. Chiar şi aşa, a fost învins de o alianţă formată de regele exilat din Gwynedd, Cadwallon ap Cadfan şi Penda, regele Merciei, la Bătălia de la Hatfield Chase în 633.
[modifică] Regele Oswald
După moartea lui Edwin, Norhumbria s-a destrămat din nou în Bernicia, unde a preluat puterea Eanfrith, fiul al lui Ethelfrith, şi în Deira, unde un văr al lui Edwin, Osric, a devenit rege. Amândoi conducătorii au fost ucişi în anul următor de Cadwallon. După moartea lui Eanfrith, fratelui său, Oswald, a recrutat lupători, şi l-a înfrânt şi ucis pe Cadwallon la Bătălia de la Heavenfield în 634.
Oswald şi-a mărit considerabil regatul, în nord a cucerit ţinutul Gododdin şi în vest obţinând rămăşite ale Cumbriei, precum Rheged şi Strathclyde. Astfel, Northumbria nu numai că se întindea pe partea nordică a teritoriului actual al Angliei, dar şi pe partea sud-vestică a Scoţiei.
King Oswald a readus creştinismul în regat, rugându-l pe Sf. Aidan, un călugăr irlandez de pe insula scoţiană Iona, să-i convertească poporul. Aceasta a dus la crearea creştinismului celtic, diferit celui de rit latin, iar o mânăstire a fost ridicată la Lindisfarne.
Războiul cu Mercia continua însă, şi în 642, Oswald a fost ucis la Bătălia de la Maserfield, Mercia fiind condusă la vremea aceea de regele Penda, care în 655, lansează o invazie masivă asupra Northumbriei, susţinut şi de regele Deirei, Ethelwald, dar suferă o gravă înfrângere în faţa forţelor lui Oswiu, succesorul lui Oswald, la Bătălia de la Winwaed. Bătălia a fost foarte importantă pentru Northumbria: Penda murise în luptă, Oswiu obţinând supremaţie asupra Merciei, devenind cel mai puternic rege din Anglia.
[modifică] Unificarea religioasă şi pierderea Merciei
În anul 664 un mare sinod a fost ţinut la Whitby, unde s-au discutat probleme cu privire la data Sărbătorii Paştelui. Disputa apăruse între Biserica Celtică din Northumbria şi cea Romano-Catolică. În cele din urmă, Northumbria a fost convinsă să treacă la obiceiul latin.
Northumbria a pierdut controlul asupra Merciei la sfârşitul anilor 650, după o revoltă a fiului lui Penda, Wulfhere, dar a rămas într-o poziţie dominantă până când a suferit o înfrângere dezastruoasă la Bătălia de la Nechtansmere în faţa picţilor, în 685, unde regele Northumbriei, Ecgfrith (fiul lui Oswiu), a fost ucis, şi stabilitatea regatului în partea de nord a fost grav redusă. Datorită domniei paşnice a lui Aldfrith, fratele vitreg al lui Ecgfrith, regatul a fost restabilizat parţial, dar după moartea acestuia în 704, puterea Northumbriei a intrat în declin.
[modifică] Declinul
În 867 Northumbria a întrat în componenţa regatului danez Danelaw, după ce a fost cucerită de către fraţii Halfdan Ragnarsson şi Ivar, fiind numit rege Ecgberht, un rege-manionetă. În ciuda raidurilor, vikingii au adus şi un tip de comerţ contructiv, mai ales în capitala lor, Jórvík, (York).
După ce englezii au recuperat teritoriul, scoţii au invadat Northumbria, mai târziu ajungându-se la o dispută între nou-formatele regate Anglia şi Scoţia asupra zonei respective. Teritoriul de la nord de râul Tweed a fost cedat în final Scoţiei în 1018, ca rezultat al Bătăliei de la Carham, restul aparţinând şi acum Angliei.
[modifică] Bibliografie
- Higham, N.J., The Kingdom of Northumbria AD 350-1100 (1993) ISBN 0-86299-730-5
- Rollason, D., Northumbria, 500-1100: Creation and Destruction of a Kingdom (2003) ISBN 0-521-81335-2
[modifică] Legături externe
|
|||||
