Egipt

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la statul modern Egipt. Pentru alte sensuri, vezi Egipt (dezambiguizare).
Egipt
جمهوريّة مصرالعربيّة
Ǧumhūriyyat Miṣr al-ʿArabiyyah
Republica Arabă Egipt
Drapelul Egiptului Stema Egiptului
Drapel
Imnul național
Bilady, Bilady, Bilady
Țara mea, țara mea, țara mea
Amplasarea Egiptului
Localizarea Egiptului
Capitală Flag of Cairo.png Cairo
30°02′N 01°13′E / 30.033°N 1.217°E / 30.033; 1.217
Limbi oficiale arabă1
Etnonim (masc.) egiptean, (fem.) egipteancă, (pl.) egipteni
Sistem politic Republică semiprezidențială
 -  președinte Abdel Fattah Saeed Hussein Khalil el-Sisi
 -  prim-ministru Ibrahim Mahlab
Legislativ Camera Reprezentanților (dizolvată)
Stat independent
 -  Unificarea Vechiului Egipt 3100 î.Hr. 
 -  Independența față de Regatul Unit 28 februarie 1922 
 -  Declararea Republicii Arabe Egipt 18 iunie 1953 
 -  Ziua Revoluției 25 ianuarie 2011 
 -  Actuala Constituție 18 ianuarie 2014 
Suprafață
 -  Total 1,002,450 km² (locul 30)
Populație
 -  Estimare 2014 86.000.000 [1] (locul 15)
 -  Recensământ 2006 72.798.000 
 -  Densitate 84 loc/km² (locul 126)
PIB (PPC) estimări 2014
 -  Total 576.350 miliarde $[2] 
 -  Pe cap de locuitor 6.714 $ 
PIB (nominal) estimări 2014
 -  Total 275.748 miliarde $ 
 -  Pe cap de locuitor 3.213 $ 
Gini (2008) 30.8 (mediu
IDU (2013) 0,708 (mediu) (locul 112)
Monedă liră egipteană (EGP)
Prefix telefonic +20
Domeniu Internet .eg
ISO 3166-2 EG
Fus orar EET (UTC+ 2)
1 varianta vorbită este Araba egipteană.

Egipt (în arabă جمهورية مصر العربية) (Ǧumhūriyyat Miṣr al-ʿArabiyyah) este o țară arabă din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea Mediterană, la est de Fâșia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul căruia are contact cu Iordania și cu Arabia Saudită) și de Marea Roșie, la sud de Sudan iar la vest de Libia. Capitala sa este Cairo. Are o întindere de aproximativ 1,000,000 km2, fiind pe poziția a 30-a ca intindere și o populație de 80,300,000 de oameni, densitatea fiind de 82.3/km2 de persoane (a 120-a).

Istorie[modificare | modificare sursă]

Perioada antică[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Istoria Egiptului Antic

Miṣr, numele arab oficial al Egiptului, este de origine semitică, însemnând probabil "o țară" sau "un stat". Numele Egipt își are originea în latinul Aegyptus derivat din cuvântul grecesc antic Αἴγύπτος "aiguptos", care la rându-i este derivat din antica frază egipteană ḥwt-k3-ptḥ ("Hut ka Ptah"), numele unui templu al zeului Ptah la Memphis.[necesită citare]

Regularitatea și bogăția revărsărilor Nilului, precum și o oarecare izolare determinată de deșerturile din est și vest, au condus la dezvoltarea uneia dintre cele mai importante civilizații ale antichității. Pe Valea Nilului, strânsă între maluri înalte și stâncoase, s-a făurit, cu multe milenii înaintea erei noastre, o veche civilizație a lumii mediteraneene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfățișează cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administrație, o fiscalitate, o justiție și o armată comparabile cu cele ce-au luat naștere mai apoi în țările de pe toate continentele, înainte și după era noastră. Dar lumea Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o admirau grecii vechi și romanii care se minunau, precum fac azi mulțimile de turiști, să contemple templele, piramidele sau obeliscurile înălțate de faraoni și supușii lor.

Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Hh, fiind stăpânit de numeroase dinastii aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes și Ramses, prin cucerirea Africii și Asiei, Egiptul devine un imperiu. Ultima dinastie nativă, a căzut sub dominația persanilor, în 595 î.Hh. și cucerit apoi de Alexandru cel Mare în 320 î.Hh.

Sfinxul și Piramida lui Keops de la Giza

Nu numai arta egipteană și monumentele colosale au atras prin frumusețea tainică și prin splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi și pe romani, ca și pe noi cei de azi; călătorii veneau să găsească mai cu seamă cultura egipteană, "înțelepciunea egipteană" pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.

Arabii au cucerit Alexandria în 642 și în 647, completând astfel cucerirea musulmană a Egiptului și sfârșind 975 de ani de dominație greco-romană asupra Egiptului.

Perioada modernă[modificare | modificare sursă]

Vezi și:

Politică[modificare | modificare sursă]

1953-2011[modificare | modificare sursă]

Egiptul este republică din 18 iunie 1953. Hosni Mubarak a devenit președintele republicii în 14 octombrie 1981, urmându-i în funcție lui Anwar Sadat. Mubarak a îndeplinit cinci mandate în fruntea țării, ca lider al Partidului Național Democrat, îndepărtat de la putere în 2011.

Sub conducerea lui Mubarak, Egiptul a fost administrat după reformele din 2005 sub un sistem prezidențial multipartit, unde puterea executivă era împărțită între președinte și prim-ministru. Alegeri prezidențiale și parlamentare erau organizate în mod frecvent, ultimele fiind ținute în 2005, dar, ca în toate regimurile autoritare, ele erau formale, regimul politic fiind o dictatură a unui singur partid. Formațiunile politice aveau dreptul să propună candidați în alegeri doar în măsura în care erau recunoscuți de puterea politică, fapt care excludea atât reformatorii modernizatori și seculariști, cât și partidele islamiste. Organizațiile non-guvernamentale internaționale și-au manifestat, în mod repetat, îngrijorarea în privința libertății de expresie și a intervenției guvernului în alegerile locale.Coptii când voiau să-și construiască sau măcar repare lăcașe de cult, trebuiau să primească o aprobare din partea statului (decretul Hamayuni, care datează din epoca otomană), fapt foarte improbabil. Când totuși o primeau, erau victimele atacurilor grupurilor de radicali musulmani, care le incendiau bisericile. Ei nu aveau dreptul la emisiuni radio sau TV religioase. Copții erau victimele convertirilor forțate ale fiicelor lor (legea musulmană nu permite decât convertirea de la altă religie la islam, niciodată invers). "Profilajul", care este interzis în țările democratice, este practică legală în Egiptul de azi, unde pe documentele de identitate se specifică religia posesorului. Legea permite emiterea de formulare de angajare cu rubrică unde se cere precizarea religiei candidatului. Mass-media era adesea sursa unor campanii de ură contra acestei minorități, care se solda cel mai frecvent cu "pogromuri". Statutul femeilor este și el unul de cetățean de mâna a doua: pentru că legislația este influențată de legea islamică (shariah), o femeie nu poate obține un pașaport sau o viză fără acordul soțului ei[3], anumite meserii fiindu-le interzise.[4] Conform statisticilor Ministerului Sănătății[5], o femeie din două este bătută de către soțul ei, iar legile de protecție, deși există, sunt inaplicabile pentru că cer, în mod absurd, un martor ocular, altul decât victima.[6] Așa numitele "crime de onoare", care sunt monedă curentă în toată lumea musulmană, sunt mai puțin pedepsite decât alte crime. O femeie creștină care se căsătorește cu un musulman trebuie să-și crească copiii conform shariah, ea fiind obligată să urmeze cursuri religiose islamice. Musulmancele nu au voie să se căsătorească cu un creștin sau evreu. Legile Egiptului permit poligamia, fapt ce are efecte perverse: un studiu realizat de centrul Ibn Khaldun interogând 500 de femei egiptene, a arătat că unul dintre motivele principale pentru care femeia egipteană dorește să aibă copii este faptul că asta face mai improbabilă repudierea (permisă de legea islamică) și poligamia. (64 la sută).[7] Ca în aproape toate țările islamice, femeia are dreptul la jumătate din moștenirea la care este îndreptățit legal un bărbat: astfel că, atunci când o fiică unică își moștenește părinții, ea va împărți moștenirea cu unchii ei.

Sediul Ligii Statelor Arabe se află la Cairo. Egiptul a fost primul stat arab care a încheiat un acord de pace cu Israelul prin semnarea tratatului de pace israeliano-egipean la Camp David în 1978, fapt ce i-a atras ura celorlalte state arabe, care l-au și sancționat de altfel, muncitorii egipteni fiind trimiși acasă din statele petroliere ale Golfului. Același lucru s-a repetat și când regimul egiptean s-a aliniat politicii americane în timpul primului război din Golf contra Irakului. Un alt drept încălcat de către autorități este libertatea presei: ca în România de altă dată, în Egiptul contemporan există un oficiu al cenzurii sub privirile căruia trec toate publicațiile, ca și toate formele de expresie artistică. Anumite subiecte rămân tabu, fie că acestea sunt de natură critică la adresa regimului, fie că abordează subiecte sensibile pentru societatea patriarhală musulmană, cum este critica religiei sau oamenilor religiei. De altfel, ca în multe alte state musulmane, funcționează o poliție a viciului (sau moralei), numită Adab. În cadrul acestei poliții există, de exemplu, un departament care se ocupă cu dansatoarele din buric, însă tot ea are sub control și presa, radioul, televiziunea, în ce privește chestiunea "moralei" în sens musulman. Astfel, în Egipt există tot timpul două cozi, una pentru bărbați, alta pentru femei. În metroul cairiot există vagoane rezervate femeilor, iar dacă, spre exemplu, într-un lift se află deja două femei singure, bărbatul egiptean va refuza să urce.

Diviziuni administrative[modificare | modificare sursă]

Harta administrativă a Egiptului

Egiptul este împărțit în 27 de regiuni:

  1. Matruh
  2. Al Iskandariyah Alexandria
  3. Al Buhayrah
  4. Kafr ash Shaykh
  5. Ad Daqahliyah
  6. Dumyat
  7. Bur Sa'id
  8. Shamal Sina'
  9. Al Gharbiyah
  10. Al Minufiyah
  11. Al Qalyubiyah
  12. Ash Sharqiyah
  13. Al Isma'iliyah
  14. Al Jizah
  15. Al Fayyum
  16. Al Qahirah
  17. As Suways
  18. Janub Sina'
  19. Bani Suwayf
  20. Al Minya
  21. Al Wadi al Jadid
  22. Asyut
  23. Al Bahr al Ahmar
  24. Suhaj
  25. Qina
  26. Luxor
  27. Aswan

Geografie[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Geografia Egiptului, Geografia Egiptului antic

Harta Egiptului

Pe lângă capitala Cairo, alte orașe importante ale Egiptului sunt Alexandria, al-Mansurah, Aswan, Asyut, El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port Safaga, Port Said, Sharm el-Sheikh, Shubra-El-Khema, Suez și Zagazig.

Pe teritoriul Egiptului se întind și părți din Deșertul Sahara și Deșertul Libian. Aici se găsesc oaze, printre care se află Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau Siwa.

Egiptul se învecinează cu Libia la vest, cu Sudanul la sud și cu Israelul la nord-est. Țara controlează canalul Suez, care leagă Marea Mediterană de Marea Roșie.

Rolul important pe care îl are Egiptul în geopolitică vine de la poziția sa strategică, ca punte terestră între Africa și Asia și ca punct de trecere între Marea Mediterană și Oceanul Indian.

Vezi și:

Vegetație[modificare | modificare sursă]

Vegetația saracă este alcătuită din specii mediteraneene în nord (palmier, lotus, leandru) și specii adaptate mediului uscat din deșert (xerofite). Se remarcă oazele în care cresc curmali.

Climă[modificare | modificare sursă]

Clima este subtropicală pe litoralul Mării Mediterane și în Delta Nilului, cu valori medii ale temperaturii de 16 °C iarna și 24 °C vara. Precipitațiile sunt scăzute și cad îndeosebi în timpul iernii: 322 mm la Alexandria și numai 160 mm la Cairo. La sud de capitală clima este tropical-deșertică cu precipitații aproape inexistente și valori ridicate ale temperaturilor.

Economie[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Economia Egiptului

Economia Egiptului este dependentă în principal de turism, exporturile de petrol și de cele peste cinci milioane de egipteni care lucrează în străinătate,[8][9] preponderent în Arabia Saudită, Golful Persic și Europa. O sursă importantă de venituri este ajutorul financiar acordat de S.U.A. în mod permanent după încheierea păcii între Egipt și Israel. Activitatea principală a populației este agricultura. Prima sursă de venituri a țării este turismul (așa-numita "pensie a lui Ramses"), care aduce opt miliarde de dolari anual. De aceea, autoritățile duc campanii susținute pentru a explica populației importanța turismului și, astfel, a descuraja terorismul islamic, care a afectat în ultimii ani această activitate economică vitală. O altă sursă de venituri este așa-numita "pensie a lui Ferdinand", adică banii obținuți pentru permisiunea de trecere a vaselor comerciale prin Canalul Suez (francezul Ferdinand de Lesseps este cel care a construit canalul) - aproximatic două miliarde de dolari anual. Și încă o sursă importantă de venituri este și așa-numita "pensie a lui David", referire la ajutorul financiar pe care Statele Unite îl acordă anual țării, ca urmare a încheierii păcii la Camp David în 1978 - alte două miliarde de dolari anual, deși ajutorul american depășește cel mai adesea această cifră.

Construirea barajului de la Aswan, în 1971, și a lacului Nasser, rezultat în urma acestuia, au alterat poziția Nilului în agricultura și ecologia Egiptului. O populație în continuă creștere (cea mai mare din lumea arabă), teren arabil limitat și dependența de Nil determină suprataxarea resurselor și stres social.

Guvernul a încercat să pregătească economia pentru noul mileniu prin reforme economice și investiții masive în comunicații și infrastructură, finanțate cu fonduri americane. Egiptul este cel de-al doilea beneficiar al unor astfel de fonduri din partea Statelor Unite, după Israel. [necesită citare] Condițiile economice încep să se îmbunătățească considerabil după o perioadă de stagnare, datorită adoptării, de către guvern, a unor politici liberale, cât și datorită veniturilor din ce în ce mai ridicate din turism și a bursei de valori.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Densitatea populaţiei în Egipt (locuitori/km2)

Egiptul are o populație de apoximativ 78,5 milioane de persoane. Majoritatea populației este concentrată de-a lungul Nilului, fiind în proporție de 80% de religie islamică, restul fiind creștini (în pincipal copți)- 17%.

Educație[modificare | modificare sursă]

Mai mult de jumătate din studenții universităților egiptene sunt femei.[10]

Fauna[modificare | modificare sursă]

Fauna Egiptului este concentretă aproape în exclusivitate în valea și delta Nilului și în oaze. Cuprinde puține specii de mamifere – gazele, hiene, șacali, manguste egiptene, șopârle, șerpi veninoși, numeroase păsări.

Cultură[modificare | modificare sursă]

Vestimentația Egiptului Antic[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Vestimentația Egiptului Antic

Arta egipteană antică[modificare | modificare sursă]

S-a spus foarte des despre arta egipteană că este o artă hieratică, care prezintă reprezentarea personajelor în atitudini convenționale, solemne, rigide, conform regulilor fixate de canoanele religioase. În realitate este mai degrabă o artă funerară, a artă ale cărei monumente erau destinate cultului morților sub diferite forme. Ar fi inexact să considerăm operele de artă egiptene ca o expresie a vieții religioase intense.

Arta egipteană nu este o adeziunea la divinitate și nici o credință fierbinte în transfigurarea vieții după poruncile lui Maat ce reprezentau adevărul și dreptatea. Această artă exprimă năzuința ca fericirea din lumea aceasta, a celor nobili, bogați și puternici, să continue și pe lumea cealaltă.

Putem admira valoarea estetică a multor opere de artă egiptene, dar nu putem ignora faptul că ele au fost create cu prețul unor mari suferințe omenești. Herodot relatează, admirând piramidele, suferințele și munca istovitoare ale egiptenilor ca să le înalțe: “Au fost necesari două zeci de ani ca să se zidească piramida însăși…” Despre faraonul care a construit-o scrie: “După ce Keops a domnit, poporul a îndurat tot felul de suferințe … el sili pe egipteni să lucreze pentru el. Unora le-a dat sarcina să tragă până la Nil pietre extrase din malul libian (malul libian = malul Nilului). Ei lucrează fără odihnă în număr de o sută de mii, schimbați la fiecare trei luni. Poporul copleșit a construit drumul pe care erau aduse pietrele în zece ani, și el era o lucrare, cu puțin mai mică decât piramida însăși, după cât mi se pare.”

Sigur este însă că arta egipteană există de peste trei zeci și trei de secole, adică, după cum afirma E. Drioton și P. du Bourguet [necesită citare] în studiul lor Arta faraonilor, mai mult decât oricare alta din lume. Lucrul remarcabil este că de la ea ne-a rămas cel mai mare număr de mărturii ale apogeului ei, chiar mai mult decât de la arta grecească, romană sau asiro-babiloniană.

Dar egiptenii nu aveau noțiunea de artă în sensul pe care îl cunoaștem noi astăzi. Artiștii lor, sculptori sau pictori, se confundau cu artizanii. De abia în Grecia din secolelor VI-V î.H. sculptorul și pictorul capătă un statut aparte în rândul artizanilor. Cea mai mare parte a operelor de artă egiptene sunt anonime tocmai fiindcă artistul nu era socotit demn de o cinste deosebită. Pe de altă parte, arta egipteană era o artă angajată, având scopuri precise. Ea nu urmărea realizarea frumosului, aș cum o icoană ortodoxă nu năzuiește la exprimarea frumosului, ci să reprezinte o alegorie a binelui, a virtuții. În ceea ce privește conceptul de frumos în egipteană se știe că acest termen are și sensul de “bun” (moral și utilitar) și sensul de “frumos” (estetic). Aceste tendințe sunt vizibile încă din imperiul vechi, unde cele două sensuri coexistă. În greacă termenul “frumos” – kalos capătă sensul de “bun” doar în epoca creștină.

Opera de artă egipteană nu trebuie admirată pentru frumusețea ei, ci înțeleasă, interpretată prin degajarea sensului magic și mitic pentru care a fost creată. Mesajul ei trebuie citit și pus în relație cu împrejurările, locurile, personajele, zeitățile, episoadele mitice sau acțiunile magice la care se referă. O operă de artă egipteană trebuie așadar nu admirată pentru frumusețea ei, ci citită, înțeleasă în sensul în care scrie Spinoza: “Non ridere, nec flere; neque mirari sed intelligere” (“Să nu râzi, să nu plângi, nici să admiri, ci să înțelegi”).[necesită citare]

Este de remarcat imobilismul artei egiptene, faptul că nici variații de gust, nici influențe exterioare nu au putut să modifice vreodată această artă. Acest imobilism nu trebuie pus pe seama imobilismului credințelor și religiilor egiptene, ci pe stabilitatea și constanța modului de producție tributal, care s-a menținut până în vremea dominației bizantine și arabe. Neschimbate au rămas și interdicțiile ritualice, vrăji, descântece, mituri, ceremonii sacre și practici magice pe care le putem numi “religiile egiptene”. Odată cu declinul statului egiptean și cu biruința creștinismului se dezvoltă o altă artă, diferită de cea “arhaică” egipteană.

Câteva caractere esențiale ale creației egiptene de-a lungul veacurilor ar fi:

  • O operă de artă egipteană este recunoscută cu multă ușurință printre multe alte creații pentru că ea are atribute absolut specifice. Unicitatea artei egiptene frapează pe orice om de cultură prin originalitatea singulară a caracterelor ei constituente.
  • O operă de artă egipteană nu este o creație gratuită, o căutare a frumosului în sine, ci are un sens mitologic ori mistic care trebuie căutat, identificat.
  • Imobilismul artei egiptene și lipsa ei de evoluție sunt urmări ale imobilismului modului de producție tributal.
  • Arta egipteană a fost anonimă și nu cunoaștem decât foarte rar numele sculptorilor sau al pictorilor care au realizat o operă. Aceasta se datora și faptului că la o operă au colaborat mai mulți artizani, creația artistică fiind colectivă. Diodor din Sicilia scrie: “Astfel, după ce artizanii s-au înțeles între ei asupra înălțimii statuii, se duc să facă fiecare la el acasă părțile pe care și le-au ales.”[necesită citare]
  • În pictură și în sculptură artiștii egipteni folosesc o serie de reguli cu privire la proporțiile corpului omenesc, canon: reprezentarea feței și chipul omenesc în general urmează o convenție impusă de fondul magic și mitic al artei egiptene.
  • Culorile din picturi, ca și cele cu care se acopereau statuile, aveau un anumit sens magic.

Pentru studierea artei egiptene criteriul cronologic este lipsit de semnificație din două motive. Primul este datorită imobilismului artei, care face creațiile din imperiul vechi să fie similare celor din mileniul I î.Hr. Al doilea motiv este faptul că a existat în istoria artei egiptene o epocă marcată de arhaism, în vremea dinastiei saite, când au început să se reproducă opere similare celor din imperiul vechi.

Patromoniul universal UNESCO[modificare | modificare sursă]

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective din Egipt:

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Daniel, Constantin – Cultura spirituală a Egiptului antic, Editura Cartea Românească, București, 1985
  • Drimba, Ovidiu – Istoria culturii și civilizației, vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984
  • Popa, Eugen – Jurnal egiptean, Editura Sport-Turism, București, 1988
  • Hitti, Philip K. - Istoria arabilor, Traducere, note și index: Irina Vainovski-Mihai, București, Editura All, ISBN 973-571-855-8
  • Egipt//Horia Matei, Țările Lumii, Enciclopedie, Ed. Meronia, București, 2002
  • Egipt//Horia Matei, Enciclopedie de istorie, B., 2007
  • Egipt// Enciclopedia Universală Britannica, B.- Chișinău, Ed. Litera, 2010
  • Egipt//Factmonster

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ "Population Clock". Central Agency for Public Mobilization and Statistics. 27 April 2013. Retrieved 27 April 2013.
  2. ^ Egypt”. International Monetary Fund. http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2008/02/weodata/weorept.aspx?sy=2004&ey=2008&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c=469&s=NGDPD%2CNGDPDPC%2CPPPGDP%2CPPPPC%2CLP&grp=0&a=&pr.x=52&pr.y=9. Accesat la 9 octombrie 2008. 
  3. ^ p. 159 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars 2006.).
  4. ^ p. 159 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars 2006 (Violences : Selon leministère de la Santé, une femme sur deux est battue par son mari. La quasi-totalité de fillettes entre 7 et 12 ans, coptes ou musulmanes, sont soumises à l'excision.).
  5. ^ p. 159 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars 2006 ("Violences : Selon le ministère de la Santé, une femme sur deux est battue par son mari. La quasi-totalité de fillettes entre 7 et 12 ans, coptes ou musulmanes, sont soumises à l'excision.").
  6. ^ p. 159 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars 2006.
  7. ^ "64 procente văd nașterea (de copii) ca un gaj pentru viitor, și un mijloc de a se păzi de divorț (adică repudiere) sau luarea de către soț a unei alte neveste." - p. 167 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars 2006 ("64 % voient les naissances comme un gage de sécurité pour le futur, et un moyen de se prémunir contre le divorce (i.e. la répudiation) ou la prise d'une seconde épouse.").
  8. ^ Economia depinde enorm de agricultură, turism și banii trimiși de egiptenii care muncesc în străinătate, în special în Arabia saudită și țările Golfului. - BBC - Egypt country profile http://www.bbc.co.uk/news/world-africa-13313370 (The economy depends heavily on agriculture, tourism and cash remittances from Egyptians working abroad, mainly in Saudi Arabia and the Gulf countries.)
  9. ^ Din 2005 pâna în 2009, petrolul și gazul au reprezentat între 44 și 55 procente din export și între 6 și 10 procente din PNB. - Revenue Watch Institute, Egypt http://www.revenuewatch.org/countries/middle-east-and-north-africa/egypt/extractive-industries (From 2005-2009, oil and gas accounted for 44 to 55 percent of total exports, and 6 to 10 percent of GDP.)
  10. ^ The Middle East feminist revolution, aljazeera.net, accesat la 28 martie 2011

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikipedia
Vezi și articolele la

Guvern

Date generale

Primăvara arabă

Altele


Flag of Egypt.svg Subiecte EgiptEgipteni -- Limba arabă

Apărare  • Așezări  • Capitala  • Climă  • Conducători  • Cultură  • Demografie  •
 • Economie  • Educație  • Faună  • Floră  • Geografie  • Hidrografie  • Istorie  • Orașe  • Politică  •
 • Sănătate  • Sport  • Steag  • Stemă  • Subdiviziuni  • Turism  • • Cioturi  • • Formate  • • Imagini  • • Portal  • •