Egipt

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la un stat african. Pentru un personaj mitologic vedeţi Egipt (mitologie). Pentru un cătun din Regatul Unit vedeţi Egipt, Buckinghamshire.


Drapel	Stema

Imn naţional
Bilady, Bilady, Bilady

Capitală
• Populaţie
• Coordonate Cairo
7.734.614 (2004)
30°2′0″N 31°13′00″E / 30.03333, 31.216667

Limbă oficială arabă¹

Sistem politic

republică semi-prezidenţială

Preşedinte
Prim Ministru

Hosni Mubarak
Ahmed Nazif

Formare
– Prima Dinastie Egipteană
– Independenţa faţă de Regatul Unit
– Declararea republicii cca. 3150 î.Hr.
28 februarie 1922

18 iunie 1953

Suprafaţă
• Totală
• % apa Loc 30
1.002.450 km²
0,632

Populaţie
• Totală
• Densitate Loc 14
75.360.000 (iulie 2008)
74 loc./km²

PIB (nominal)
• Total (2007)
• PIB per capita $127.966 miliarde
$1.739

PIB (PPC)
• Total (2007)
• PIB per capita Loc 27
$404.293 miliarde^[1]
$5.495

IDU (2007) 0,708 (loc 112) – mediu

Monedă Liră egipteană (EGP)

Fus orar
• vară UTC+2
UTC+3

Domeniu internet .eg

Prefix telefonic +20

¹ varianta vorbită este Araba egipteană.

Toate statele lumii

Egiptul( în arabă جمهورية مصر العربية) este o ţară arabă din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea Mediterană, la est de Fâşia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul căruia are contact cu Iordania şi cu Arabia Saudită) şi de Marea Roşie, la sud de Sudan iar la vest de Libia. Capitala sa este Cairo.

[modifică] Istorie

Articol principal: Istoria Egiptului Antic

Miṣr, numele arab oficial al Egiptului, este de origine semitică, însemnând probabil 'o ţară' sau 'un stat'. Numele Egipt îşi are originea în latinul Aegyptus derivat din cuvântul grecesc antic Αἴγύπτος "aiguptos", care la randu-i este derivat din antica frază egipteană ḥwt-k3-ptḥ ("Hut ka Ptah"), numele unui templu al zeului Ptah la Memphis.^{[necesită citare]}

Regularitatea şi bogăţia revărsărilor Nilului, precum şi o oarecare izolare determinată de deşerturile din est şi vest, au condus la dezvoltarea uneia din cele mai importante civilizaţii ale antichităţii. Pe Valea Nilului, strânsă între maluri înalte şi stâncoase, s-a făurit, cu multe milenii înaintea erei noastre o veche civilizaţie a lumii mediteraniene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfăţişează cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administraţie, o fiscalitate, o justiţie şi o armată comparabile cu cele ce-au luat naştere mai apoi în ţările de pe toate continentele, înainte şi după era noastră. Dar lumea Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o admirau grecii vechi şi romanii care se minunau precum fac azi mulţimile de turişti, să contemple templele, piramidele sau obeliscurile înălţate de faraoni şi supuşii lor.

Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Ch, fiind stăpânit de numeroase dinastii aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes şi Ramses, prin cucerirea Africii şi Asiei, Egiptul devine un imperiu. Ultima dinastie nativă, a căzut sub dominaţia persanilor, în 595 î.Ch. şi cucerit apoi de Alexandru cel mare în 320 î.Ch.

Sfinxul şi Piramida lui Keops de la Giza

Nu numai arta egipteană şi monumentele colosale au atras prin frumuseţea tainică şi prin splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi şi pe romani ca şi pe noi cei de azi ; călătorii veneau să găsească mai cu seamă cultura egipteană, "înţelepciunea egipteană" pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.

[modifică] Politică

Egiptul este republică din 18 iunie 1953. Hosni Mubarak este preşedintele republicii din 14 octombrie 1981, urmându-i în funcţie lui Anwar Sadat. Mubarak este în prezent la al cincilea mandat în fruntea ţării. Este liderul Partidului Naţional Democrat, în prezent la putere. Ahmed Nazif a fost ales în funcţia de prim-ministru în 9 iulie 2004 în urma demisiei lui Ateb Obied.

Egiptul operează după reformele din 2005 sub un sistem prezidenţial multipartit unde puterea executivă este împarţită între preşedinte şi prim-ministru. Alegeri prezidenţiale şi parlamentare sunt organizate în mod frecvent, ultimele fiind ţinute în 2005, dar ca în toate statele arabe ele sunt formale, regimul politic fiind o dictatură a unui singur partid. Partidele au dreptul să propună candidaţi în alegeri doar în măsura în care sunt recunoscuţi de puterea politică, fapt care exclude atât reformatorii modernizatori şi secularişti, cât şi partidele islamiste. Organizaţiile non-guvernamentale internaţionale şi-au manifestat în mod repetat îngrijorarea în privinţa libertăţii de expresie şi a intervenţiei guvernului în alegerile locale. Minorităţile etnice sunt barbar discriminate, copţii (care sunt creştini) neavând dreptul să ocupe funcţii în administraţie, iar dreptul de acces în universităţi este limitat; când vor să-şi construiască sau măcar repare lăcaşe de cult trebuie să primească o aprobare din partea statului (decretul Hamayuni, care datează din epoca otomană), fapt foarte improbabil, şi când totuşi o primesc, sunt victimele atacurilor grupurilor de radicali musulmani, care le ard bisericile. Ei nu au dreptul la emisiuni radio sau TV religioase. Copţii sunt victimele convertirilor forţate a fiicelor lor (legea musulmană nu permite decât convertirea de la altă religie la islam, niciodată invers). "Profilajul", care este reprimat în ţările democratice, este practică legală în Egiptul de azi, unde pe documentele de identitate este specificată religia posesorului. Legea permite emiterea de formulare de angajare cu rubrică unde se cere precizarea religiei candidatului. Mass media este adesea sursa unor campanii de ură contra acestei minorităţi, care se soldează cel mai frecvent cu "pogromuri". Statulul femeilor este şi el unul de cetăţean de mâna a doua: pentru că legislaţia este influenţată de legea islamică (shariah), o femeie nu poate obţine un paşaport sau o viză fără acordul soţului ei, anumite meserii fiindu-le interzise. Conform statisticilor ministerului sănătăţii, o femeie din două este bătută de către soţul ei, iar legile de protecţie, deşi există, sunt inaplicabile pentru că cer, în mod absurd, un martor ocular altul decât victima. Aşa numitele "crime de onoare" care sunt monedă curentă în toată lumea musulmană, sunt mai puţin pedepsite decât alte crime. O femeie creştină care se căsătoreşte cu un musulman trebuie să-şi crească copiii conform shariah, ea fiind obligată să urmeze cursuri religiose islamice. Musulmancele nu au voie să se căsătorească cu un creştin sau evreu. Legile Egiptului permit poligamia, fapt ce are efecte perverse: un studiu realizat de centrul Ibn Khaldun interogând 500 de femei egiptene, a arătat că unul dintre motivele principale pentru care femeia egipteană doreşte să aibă copii este faptul că asta face mai improbabilă repudierea (permisă de legea islamică) şi poligamia. (64 la sută). Ca în aproape toate ţările islamice, femeia are dreptul la jumătate din moştenirea la care este îndreptăţit legal un bărbat: astfel că atunci când o fiică unică îşi moşteneşte părinţii, ea va împărţi moştenirea cu unchii ei.

Reşedinţa permanentă a Ligii Statelor Arabe este Cairo. Egiptul a fost primul stat arab care a încheiat pacea cu Israelul prin semnarea tratatului de pace Israelo-Egiptean la Camp David în 1978, fapt ce i-a atras ura celorlalte state arabe, care l-au şi sancţionat de altfel, muncitorii egipteni fiind trimişi acasă din statele petroliere ale Golfului. Acelaşi lucru s-a repetat şi când regimul egiptean s-a aliniat politicii americane în timpul primului război din Golf contra Irakului. Un alt drept călcat în picioare de către autorităţi este libertatea presei: ca în România de altă dată, în Egiptul contemporan există un oficiu al cenzurei sub privirile căruia trec toate publicaţiile ca şi toate formele de expresie artistică. Anumite subiecte rămân tabuu, fie că acestea sunt de natură critică la adresa regimului, fie că abordează subiecte sensibile pentru societatea patriarhală musulmană, cum este critica religiei sau oamenilor religiei. De altfel, ca în multe alte state musulmane, funcţionează o poliţie a viciului (sau moralei), numită Adab. În cadrul acestei poliţii există, de exemplu, un departament care se ocupă cu dansatoarele din buric, însă tot ea are sub control şi presa, radioul, televiziunea, în ce priveşte chestiunea "moralei" în sens musulman. Astfel, în Egipt există tot timpul 2 cozi, una pentru bărbaţi, alta pentru femei. În metroul cairiot există vagoane rezervate femeilor, iar dacă de exemplu într-un lift se află deja 2 femei singure, bărbatul egiptean va refuza să se urce.

[modifică] Regiuni

Articol principal: Regiunile Egiptului

Egiptul este împărţit în 26 de regiuni:

[modifică] Geografie

Articol principal: Geografia Egiptului

Pe lângă capitala Cairo, alte oraşe importante ale Egiptului sunt Alexandria, al-Mansurah, Aswan, Asyut, El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port Safaga, Porto Said, Sharm el Sheikh, Shubra-El-Khema, Suez şi Zagazig.

Pe teritoriul Egiptului se întind şi părţi din deşertul Sahara şi deşertul Libian. Aici se găsesc oaze, printre care se află Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau Siwa.

Egiptul se învecinează cu Libia la vest, cu Sudanul la sud şi cu Israelul la nord-est. Ţara controlează canalul Suez, care leagă Mediterana de marea Roşie.

Rolul important pe care îl are Egiptul în geopolitică vine de la poziţia sa strategică ca punte terestră între Africa şi Asia, şi ca punct de trecere între Marea Mediterană şi Oceanul Indian.

[modifică] Vegetaţie

Pentru detalii, vezi: Vegetaţia Egiptului.

Vegetaţia saracă este alcătuită din specii mediteraneene în nord (palmier, lotus, leandru) şi specii xerofite în deşert. Se remarcă oazele în care cresc curmali.

[modifică] Climă

Pentru detalii, vezi: Clima Egiptului.

Clima este subtropicală pe litoralul Mării Mediterane şi în Delta Nilului, cu valori medii ale temperaturii de 16°C iarna şi 24°C vara. Precipitaţiile sunt scăzute şi cad îndeosebi în timpul iernii: 322 mm la Alexandria şi numai 160 mm la Cairo. La sud de capitală clima este tropical-deşertică cu precipitaţii aproape inexistente şi valori ridicate ale temperaturilor.

[modifică] Economie

Articol principal: Economia Egiptului

Afiş de publicitate guvernamentală pentru conştientizarea populaţiei în ce priveşte rolul vital al turismului pentru economia Egiptului: bancnota egipteană de o liră care prezintă imaginea templului lui Ramses II este însoţită de textul „Graţie turismului, lira noastră e mai puternică.”

Afiş de publicitate guvernamentală pentru conştientizarea populaţiei în ce priveşte rolul vital al turismului pentru economia Egiptului: bancnota egipteană de o liră este prezentată fără imaginea templului lui Ramses II, însoţită de textul „Imaginaţi-vă ce ar fi lira noastră fără turism.”

Economia Egiptului este dependentă în principal de turism, exporturile de petrol şi de cei peste 5 milioane de egipteni care lucrează în străinătate, preponderent în Arabia Saudită, Golful Persic şi Europa. O sursă importantă de venituri este ajutorul financiar acordat de S.U.A. în mod permanent după încheierea păcii între Egipt şi Israel. Activitatea principală a populaţiei este agricultura. Prima sursă de venituri a ţări este turismul (aşa numita "pensie a lui Ramses"), care aduce 8 miliarde de dolari anual. De aceea autorităţile duc campanii susţinute pentru a explica populaţiei importanţa turismului, şi astfel a descuraja terorismul islamic care a afectat în ultimii ani această activitate economică vitală. O altă sursă de venituri este ... "pensia lui Ferdinand", adică banii obţinuţi pentru permisiunea de trecere a vaselor comerciale prin canalul de Suez (Ferdinand De Lesseps este francezul care a construit canalul) - aprox. 2 miliarde de dolari anual. Şi încă o altă sursă importantă de venituri este şi "pensia lui David", referire la ajutorul financiar pe care Statele Unite îl acordă anual ţării ca urmare a încheierii păcii la Camp David în 1978 - alţi 2 miliarde de dolari anual, deşi ajutorul american depăşeşte cel mai adesea această cifră.

Construirea barajului de la Aswan în 1971 şi a lacului Nasser rezultat în urma acestuia au alterat pozitia Nilului în agricultura şi ecologia Egiptului. O populaţie în continua creştere (cea mai mare din lumea arabă), teren arabil limitat şi dependenţa de Nil determină suprataxarea resurselor si stres social.

Guvernul a încercat să pregătească economia pentru noul mileniu prin reforme economice şi investiţii masive în comunicaţii şi infrastructură, finanţate cu fonduri americane. Egiptul este cel de-al doilea beneficiar de asemenea fonduri din partea Statelor Unite după Israel. Condiţiile economice încep să se îmbunătaţeasca considerabil după o perioadă de stagnare datorită adoptării unor politici liberale de către guvern cât si datorită veniturilor din ce în ce mai ridicate din turism şi a bursei de valori.

[modifică] Demografie

Artico principal: Demografia Egiptului

Egiptul este cea mai populată ţară a Africii cu o populaţie de apoximativ 78,5 milioane de persoane. Majoritatea populaţiei este concentrată de-a lungul Nilului, fiind în proporţie de 80% de religie islamică, restul fiind creştini(în pincipal copţi)- 17%.

[modifică] Cultură

Vestimentaţia Egiptului Antic

Articol principal: Vestimentaţia Egiptului Antic

Arta egipteană

S-a spus foarte des despre arta egipteană că este o artă hieratică, care prezintă reprezentarea personajelor în atitudini convenţionale, solemne, rigide, conform regulilor fixate de canoanele religioase. În realitate este mai degrabă o artă funerară, a artă ale cărei monumente erau destinate cultului morţilor sub diferite forme. Ar fi inexact să considerăm operele de artă egiptene ca o expresie a vieţii religioase intense.

Arta egipteană nu este o adeziunea la divinitate şi nici o credinţă fierbinte în transfigurarea vieţii după poruncile lui Maat ce reprezentau adevărul şi dreptatea. Această artă exprimă năzuinţa ca fericirea din lumea aceasta, a celor nobili, bogaţi şi puternici, să continue şi pe lumea cealaltă.

Putem admira valoarea estetică a multor opere de artă egiptene, dar nu putem ignora faptul că ele au fost create cu preţul unor mari suferinţe omeneşti. Herodot relatează, admirând piramidele, suferinţele şi munca istovitoare ale egiptenilor ca să le înalţe: “Au fost necesari două zeci de ani ca să se zidească piramida însăşi…” Despre faraonul care a construit-o scrie: “După ce Keops a domnit, poporul a îndurat tot felul de suferinţe … el sili pe egipteni să lucreze pentru el. Unora le-a dat sarcina să tragă până la Nil pietre extrase din malul libian (malul libian = malul Nilului). Ei lucrează fără odihnă în număr de o sută de mii, schimbaţi la fiecare trei luni. Poporul copleşit a construit drumul pe care erau aduse pietrele în zece ani, şi el era o lucrare, cu puţin mai mică decât piramida însăşi, după cât mi se pare.”

Sigur este însă că arta egipteană există de peste trei zeci şi trei de secole, adică, după cum afirma E. Drioton şi P. du Bourguet în studiul lor Arta faraonilor, mai mult decât oricare alta din lume. Lucrul remarcabil este că de la ea ne-a rămas cel mai mare număr de mărturii ale apogeului ei, chiar mai mult decât de la arta grecească, romană sau asiro-babiloniană.

Dar egiptenii nu aveau noţiunea de artă în sensul pe care îl cunoaştem noi astăzi. Artiştii lor, sculptori sau pictori, se confundau cu artizanii. De abia în Grecia din sec. VI-V î.H. sculptorul şi pictorul capătă un statut aparte în rândul artizanilor. Cea mai mare parte a operelor de artă egiptene sunt anonime tocmai fiindcă artistul nu era socotit demn de o cinste deosebită. Pe de altă parte, arta egipteană era o artă angajată, având scopuri precise. Ea nu urmărea realizarea frumosului, aş cum o icoană ortodoxă nu năzuieşte la exprimarea frumosului, ci să reprezinte o alegorie a binelui, a virtuţii. În ceea ce priveşte conceptul de frumos în egipteană se ştie că acest termen are şi sensul de “bun” (moral şi utilitar) şi sensul de “frumos” (estetic). Aceste tendinţe sunt vizibile încă din imperiul vechi, unde cele două sensuri coexistă. În greacă termenul “frumos” – kalos capătă sensul de “bun” doar în epoca creştină.

Opera de artă egipteană nu trebuie admirată pentru frumuseţea ei, ci înţeleasă, interpretată prin degajarea sensului magic şi mitic pentru care a fost creată. Mesajul ei trebuie citit şi pus în relaţie cu împrejurările, locurile, personajele, zeităţile, episoadele mitice sau acţiunile magice la care se referă. O operă de artă egipteană trebuie aşadar nu admirată pentru frumuseţea ei, ci citită, înţeleasă în sensul în care scrie Spinoza: “Non ridere, nec flere; neque mirari sed intelligere” (“Să nu râzi, să nu plângi, nici să admiri, ci să înţelegi”).

Este de remarcat imobilismul artei egiptene, faptul că nici variaţii de gust, nici influenţe exterioare nu au putut să modifice vreodată această artă. Acest imobilism nu trebuie pus pe seama imobilismului credinţelor şi religiilor egiptene, ci pe stabilitatea şi constanţa modului de producţie tributal, care s-a menţinut până în vremea dominaţiei bizantine şi arabe. Neschimbate au rămas şi interdicţiile ritualice, vrăji, descântece, mituri, ceremonii sacre şi practici magice pe care le putem numi “religiile egiptene”. Odată cu declinul statului egiptean şi cu biruinţa creştinismului se dezvoltă o altă artă, diferită de cea “arhaică” egipteană.

Câtea caractere esenţiale ale creaţiei egiptene de-a lungul veacurilor ar fi:

O operă de artă egipteană este recunoscută cu multă uşurinţă printre multe alte creaţii pentru că ea are atribute absolut specifice. Unicitatea artei egiptene frapează pe orice om de cultură prin originalitatea singulară a caracterelor ei constituente.

O operă de artă egipteano nu este o creaţie gratuită, o căutare a frumosului în sine, ci are un sens mitologic ori mistic care trebuie căutat, identificat.

Imobilismul artei egiptene şi lipsa ei de evoluţie sunt urmări ale imobilismului modului de producţie tributal.

Arta egipteană a fost anonimă şi nu cunoaştem decât foarte rar numele sculptorilor sau al pictorilor care au realizat o operă. Aceasta se datora şi faptului că la o operă au colaborat mai mulţi artizani, creaţia artistică fiind colectivă. Diodor din Sicilea scrie: “Astfel, după ce artizanii s-au înţeles între ei asupra înălţimii statuii, se duc să facă fiecare la el acasă părţile pe care şi le-au ales.”

În pictură şi în sculptură artiştii egipteni folosesc o serie de reguli cu privire la proporţiile corpului omenesc, canon: reprezentarea feţei şi chipul omenesc în general urmează o convenţie impusă de fondul magic şi mitic al artei egiptene.

Culorile din picturi, ca şi cele cu care se acopereau statuile, aveau un anumit sens magic.

Pentru studierea artei egiptene criteriul cronologic este lipsit de semnificaţie din două motive. Primul este datorită imobilismului artei, care face creaţiile din imperiul vechi să fie similare celor din mileniul I î.H. Al doilea motiv este faptul că a existat în istoria artei egiptene o epocă marcată de arhaism, în vremea dinastiei saite, când au început să se reproducă opere similare celor din imperiul vechi.

[modifică] Vezi şi

Mitologia Egiptului antic

[modifică] Bibliografie:

Daniel, Constantin – Cultura spirituală a Egiptului antic, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985

Drimba, Ovidiu – Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984

Popa, Eugen – Jurnal egiptean, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988
Hitti, Philip K. - Istoria arabilor, Traducere, note şi index: Irina Vainovski-Mihai, Bucureşti, Editura All, ISBN: 973-571-855-8

**Sărbători**
Dată	Nume în română	Nume local	Note

[modifică] Diverse subiecte

[modifică] Referinţe

^ Egypt. International Monetary Fund. Accesat în 2008-10-09.

[modifică] Legături externe

ro Îndrumar de afaceri Document elaborat de Ministerului Comerţului din România

	Subiecte Egipt --- Egipteni -- Limba arabă
	Apărare • Aşezări • Capitala • Climă • Conducători • Cultură • Demografie • • Economie • Educaţie • Faună • Floră • Geografie • Hidrografie • Istorie • Oraşe • Politică • • Sănătate • Sport • Steag • Stemă • Subdiviziuni • Turism • • Cioturi • • Formate • • Imagini • • Portal • •

[imf2-0] Egypt. International Monetary Fund. Accesat în 2008-10-09.

[1]