România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Pagina „Romania” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Romania (dezambiguizare).

Format:Casetă ţară România este o ţară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică şi la ţărmul nord-vestic al Mării Negre.[1] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafaţa Deltei Dunării şi partea sudică şi centrală a Munţilor Carpaţi. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord şi est şi Republica Moldova la est, iar ţărmul Mării Negre se găseşte la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porţiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componenţa sau sub administraţia Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus sau a celui Austriac.

România a devenit stat suveran în 1859 prin unirea dintre Ţara Românească şi Moldova condusă de Alexandru Ioan Cuza şi a fost recunoscută ca ţară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, Transilvania, Bucovina şi Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut extinderea teritorială maximă din istoria României (295,641 km2).

În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), România Mare, sub presiunea lui Hitler şi colaborarea guvernului pro-nazist condus de Gigurtu, a încetat să mai existe prin cedarea de teritorii Ungariei (nordul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) şi Uniunii Sovietice (Basarabia, Herţa şi Bucovina de nord). După abolirea regimului lui Antonescu de la 23 august 1944 şi întoarcerea armelor contra Puterilor Axei, România şi-a recuperat nordul Transilvaniei, fapt definitivat prin Pactul de la Varşovia.

La momentul destrămării Uniunii Sovietice şi a înlăturării regimului comunist instalat în România (1989), ţara a iniţiat o serie de reforme economice şi politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) şi a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidenţială. Este a noua ţară după suprafaţa teritoriului (238 391 km²) şi a şaptea după numărul populaţiei (peste 22 milioane locuitori)[2] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala ţării, Bucureşti, este şi cel mai mare oraş al ei şi al şaselea oraş din UE după populaţie (1,9 milioane locuitori). În 2007, oraşul Sibiu a fost ales Capitală Europeană a Culturii[3]. România este membru al NATO (din 29 martie 2004), al Uniunii Europene (de la 1 ianuarie 2007), al Uniunii Latine, al Francofoniei şi al OSCE.

Etimologie

Numele de „România” provine de la „român”, cuvânt derivat din latinescul romanus.[4]

Cel mai vechi indiciu referitor la existenţa numelui de „român” ar putea fi conţinut de Cântecul Nibelungilor: „Ducele Ramunch din ţara Valahilor/cu şapte sute de luptători aleargă în întâmpinarea ei/ca păsările sălbatice, îi vedeai galopând”.[5] Ramunch ar putea fi o transliteraţie a numelui „Român” reprezentând în acest context un conducător simbolic al românilor.[6]

Cele mai vechi atestări documentare ale termenului de „rumân/român” cunoscute în mod cert sunt conţinute în relatări, jurnale şi rapoarte de călătorie redactate de umanişti renascentişti din secolul al XVI-lea care, fiind în majoritate trimişi ai Sfântului Scaun, au călătorit în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Astfel, Tranquillo Andronico notează în 1534, că valahii „se numesc romani”.[7] Francesco della Valle scrie în 1532 că valahii „se denumesc romani în limba lor”. Mai departe, el citează chiar şi o scurtă expresie românească: „Sti rominest?”.[8] După o călătorie prin Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se numesc pe ei înşişi „români” (romanesci).[9] Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Ţara Românească şi cea mai mare parte a Transilvaniei, „se consideră adevăraţi urmaşi ai romanilor şi-şi numesc limba «româneşte», adică romana”.[10]

Mărturii suplimentare despre endonimul de „rumân/român” furnizează şi autori care au venit în mod prelungit în contact direct cu românii. Astfel, umanistul sas Johann Lebel relatează în 1542 că „românii […] se numesc pe ei înşişi «Romuini»”.[11] Istoricul polonez Orichovius (Stanisław Orzechowski) scrie în 1554 că românii „se numesc pe limba lor romini după romani, iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiţi valahi, după italieni”,[12] în timp ce primatul şi diplomatul ungar Anton Verancsics scrie în 1570 că „românii se numesc romani”,[13] iar eruditul maghiar transilvan Martinus Szent-Ivany citează în 1699 expresii româneşti ca: „Sie noi sentem Rumeni” şi „Noi sentem di sange Rumena”.[14]

Cel mai vechi indiciu cunoscut asupra unei denumiri geografice cu menţiunea „rumânesc” este conţinută de unele versiuni ale operei Getica de Iordanes: „... Sclavini a civitate nova et Sclavino Rumunense et lacu qui appellantur Mursianus...”.[15] Denumirea Rumunense constituie o transliteraţie latinizantă a unei pronunţii slave pentru „rumânesc”. Deşi menţiunea Sclavino Rumunense s-a dovedit a fi apocrifă, ea fiind o interpolare ulterioară în textul lui Iordanes, relevanţa ei istorică rămâne considerabilă, interpolarea neputând fi mai târzie de secolele al X-lea–al XI-lea.

O hartă a ipoteticei Rumânii (România), datată 1855, realizată de Cezar Bolliac

Cea mai veche atestare documentară cunoscută a numelui de ţară este Scrisoarea lui Neacşu din 1521, ce conţine menţiunea cěra rumŭněskŭ (Ţeara Rumânească).

Miron Costin insistă asupra denumirii de „român, adică roman” ce o poartă românii din Principatele Române.[16] La fel, Constantin Cantacuzino explică pe larg în Istoria Ţării Rumâneşti originile şi semnificaţia denumirii de „român, românesc” dată Ţărilor Române. [17] Dimitrie Cantemir denumeşte în mod sistematic toate cele trei Principate locuite de români ca „Ţări Româneşti”.[18] Termenul de „România” în accepţiunea sa modernă este atestat documentar în a doua decadă a secolului al XIX-lea.[19]

Până în secolul al XIX-lea au coexistat pentru spaţiul dintre Nistru şi Tisa denumirile de „Rumânia” şi „România”, precum şi endonimul „rumâni” alături de „români”, forma scrisă cu „u” fiind predominantă.[20] Din termenul „rumân” s-a format la finele secolului XVIII exonimul modern a poporului român şi a statului român în cazul principalelor limbi europene: „Rumänen/Rumänien” (germană), „Roumains/Roumanie” (franceză), „Rumanians/Rumania” (denumirea învechită din engleză), „Rumuni/Rumunija” (în sârbă; totuşi, în cazul românilor timoceni s-a păstrat exominul de „vlahi”, vechiul exomin al tuturor românilor[21], până în ziua de azi, chiar dacă se autodefinesc în limba maternă drept „rumâni”[22][23]) etc. În ultimele decenii, în mai multe limbi s-a trecut la înlocuirea formei care derivă din „rumân” în cea care derivă din „român”. Astfel, în limba engleză forma „Rumania” a fost în locuită cu „Romania”. În limba italiană denumirea „Rumania” a fost înlocuită cu „Romania”, iar în limba portugheză se folosesc formele „Romenia” (pentru a desemna statul român) şi „Romeno” pentru a desemna poporul român.[24]

Istorie

Prin istoria României se înţelege, în mod convenţional, istoria regiunii geografice româneşti, a popoarelor care au locuit-o precum şi a statului Român modern. Una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia românească, problemă care de fapt indică însuşi drumul parcurs de aceasta, este problema originilor.[25][26][27][28] Astfel, originile românilor sunt disputate, existând mai multe teorii.[29]

Dacia şi Imperiul Roman

Se consideră că triburile creatoare ale culturii bronzului pe teritoriul României aparţin grupului indo-european al tracilor.[30][31][32] Strabon în Geografia menţiona că geţii aveau aceeaşi limbă cu tracii, iar dacii aceeaşi limbă cu geţii.[33] Totuşi, prima relatare despre geţi aparţine lui Herodot.[34][35] Cucerirea Daciei de către romani conduce la contopirea celor două culturi: daco-romanii sunt strămoşii poporului român.[36] După ce Dacia a devenit provincie a Imperiul Roman s-au impus elemente de cultură şi civilizaţie romană, inclusiv latina vulgară care a stat la baza formării limbii române.[37][38][39]

Pe baza informaţiilor din inscripţia de la Dionysopolis[40][41][42] şi de la Iordanes, se ştie că sub stăpânirea lui Burebista, ajutat de marele preot Deceneu, s-a format primul stat geto-dac.[43][44] În anul 44 î.Hr., Burebista este asasinat de unul dintre slujitorii săi.[45] După moartea lui, statul geto-dac se va destrăma în 4, apoi în 5 regate.[46] Nucleul statal se menţine în zona munţilor Şureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus şi Coryllus.[47] Statul centralizat dac va atinge apogeul dezvoltării sale sub Decebal.[48] În această perioadă se menţin o serie de conflicte cu Imperiul Roman, o partea a statului dac fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul roman Traian.[49] Între anii 271-275 d.Hr. are loc retragerea aureliană.[50]

Perioada principatelor şi Epoca fanariotă

În primul mileniu, peste teritoriul României au trecut valuri de popoare migratoare: goţii în secolul III - IV[51], hunii în secolul IV[52], gepizii în secolul V[53][54], avarii în secolul VI[55], slavii în secolul VII, ungurii în secolul IX, pecenegii[56], cumanii[57] , uzii şi alanii în secolele X - XII şi tătarii în secolul XIII.

În secolul al XIII-lea sunt atestate primele cnezate la sud de Carpaţi.[58] Mai apoi, în contextul cristalizării relaţiilor feudale, ca urmare a creării unor condiţii interne şi externe favorabile (slăbirea presiunii ungare şi diminuarea dominaţiei tătarilor) iau fiinţă la sud şi est de Carpaţi statele feudale de sine stătatoare Ţara Românească (1310), sub Basarab I şi Moldova (1359), sub Bogdan I.[48] Dintre domnitorii ce au avut un rol mai important, pot fi amintiţi: Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Dimitrie Cantemir în Moldova, Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş şi Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească şi Ioan de Hunedoara în Transilvania. Începând cu sfârşitul secolului al XV-lea cele două principate intra treptat în sfera de influenţă a Imperiului Otoman.

Transilvania, parte de-a lungul Evului Mediu a Regatului Ungariei[59], guvernată de voievozi, devine un principat de sine stătător, vasal Imperiului Otoman din 1526. La cumpăna secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea Mihai Viteazul domneşte pentru o foarte scurta scurtă perioada de vreme peste o bună parte din teritoriul României de astăzi.[60]

În secolul al XVIII-lea, Moldova şi Ţara Românească şi-au păstrat în continuare autonomia internă, dar în 1711 şi 1716 respectiv, începe perioada domnitorilor fanarioţi,[61] numiţi direct de turci din rândul familiilor nobile de greci din Constantinopol. Prin încheierea pactului dualist în 1867, Transilvania şi-a pierdut la scurtă vreme resturile autonomiei sale politice, fiind înglobată din punct de vedere politic şi administrativ Ungariei.[62]

Unirea şi Regatul României

Statul modern român a fost creat prin unirea principatelor Moldova şi Muntenia (sau Ţăra Românească), în anul 1859, odată cu alegerea concomitentă ca domnitor în ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza.[63][64][65] Acesta a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, Cuza fiind obligat să părăsească ţara.[66] În 1877, România îşi obţine independenţa iar în 1881, Carol I este încoronat ca Rege al României.[67] În 1913, România a intră în război împotriva Bulgariei, la capătul căruia a obţinut Cadrilaterul.[68][69][70] În 1914, regele Carol I moare, rege al României devenind Ferdinand I.[66]

În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei.[71] Deşi forţele române nu s-au descurcat bine din punct de vedere militar, până la sfârşitul războiului, Imperiile Austriac şi Rus s-au dezintegrat; Adunarea Naţională în Transilvania, şi Sfatul Ţării în Basarabia şi Bucovina şi-au proclamat Unirea cu România,[72] iar Ferdinand s-a încoronat rege al României la Alba Iulia în 1922.[73] Tratatul de la Versailles a recunoscut toate proclamaţiile de unire în conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declaraţia celor 14 puncte ale preşedintelui american Thomas Woodrow Wilson.[74]

În 1938, regele Carol al II-lea îşi asumă puteri dictatoriale.

Odată cu venirea sa la putere, Ion Gigurtu, preşedinte al Consiliului de miniştri, între 4 iulie şi 4 septembrie 1940, a declarat că va duce o politică nazistă pro-Axa Berlin–Roma, antisemită şi fascist-totalitară[75][76][77]. În urma Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, prin acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei (după ce Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa nazistă şi aderarea totală a României la Axa Berlin–Roma), România a cedat Ungariei nordul Transilvaniei, inclusiv oraşul Cluj.[78][79][80] Vastele teritorii din Transilvania care au fost cedate de Ion Gigurtu în favoarea Ungariei conţineau importante resurse naturale, inclusiv mine de aur.[81] Ion Gigurtu a fost de acord şi cu cedarea a 8000 km2 din Dobrogea de sud în favoarea Bulgariei[82] şi Uniunii Sovietice, Basarabia Herţa şi Bucovina de Nord.[83]

Faţă de retragerea haotică din Basarabia, cedările teritoriale, nemulţumirea opiniei publice şi protestele liderilor politici, regele Carol al II-lea suspendă Constituţia României şi îl numeşte ca prim-ministru pe Generalul Ion Antonescu. Aceasta, sprijinit de Garda de Fier, cere regelui să abdice în favoarea fiului său, Mihai. Apoi, Antonescu îşi asumă puteri dictatoriale şi devine şef de stat precum şi preşedinte al consiliului de miniştri. În 1941, ca aliat al Germaniei, România declară război Uniunii Sovietice[84][85]

România comunistă

La data de 23 august 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai îşi dă acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite.[86] În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor.[86]

La mai puţin de 3 ani după ce trupele sovietice ocupaseră România, în 1947, regele Mihai I este forţat să abdice şi e proclamată Republica Populară Română, stat comunist.[87] În 1965 moare principalul lider comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, după care România întră într-o perioadă de schimbări.[88] După o scurtă luptă pentru putere, în fruntea partidului comunist a venit Nicolae Ceauşescu.[88] La începutul anilor 1960, guvernul comunist român a început să-şi afirme o anumită independenţă faţă de Uniunea Sovietică.[89] Ceauşescu a devenit secretar general al Partidului Comunist Român în 1965 şi şef al Statului în 1967. Conducerea lungă de câteva decade a Preşedintelui Nicolae Ceauşescu a devenit din ce în ce mai cruntă în anii 1980.[89]

România după 1989

După căderea comunismului în tot restul Europei de Est, un protest început la mijlocul lunii decembrie 1989 la Timişoara s-a transformat rapid într-un protest naţional împotriva regimului lui Ceauşescu, înlăturându-l pe dictator de la putere.[90]

O organizaţie interimară formată din foste oficialităţi comuniste a preluat controlul guvernului, iar Ion Iliescu a devenit preşedintele provizoriu al ţării. Noul guvern a revocat multe din politicile oprimante[91][92][93] şi a închis câţiva dintre conducătorii regimului comunist.

În mai 1990 s-au organizat alegeri ale partidelor pentru legislatură şi preşedenţie. Iliescu a fost ales preşedinte, iar partidul său, Frontul Salvării Naţionale, a câştigat controlul legislativ. Petre Roman a devenit prim-ministru. Alegerile însă nu au pus punct demonstraţiilor antiguvernamentale. Dezlănţuirile minerilor au dus la demiterea guvernului Roman în septembrie 1991. În octombrie, fostul ministru de finanţe, Theodor Stolojan i-a urmat lui Roman ca prim-ministru şi a format un nou cabinet.[94] În alegerile naţionale din 1992, Ion Iliescu şi-a câştigat dreptul la un nou mandat. Cu sprijin parlamentar de la partidele parlamentare naţionaliste PUNR, PRM şi fostul partid comunist PSM, a fost format un guvern în noiembrie 1992, sub prim-minstrul Nicolae Văcăroiu.[95]

Emil Constantinescu din coaliţia electorală Convenţia Democrată Română (CDR) l-a învins în 1996 pe preşedintele Iliescu, după un al doilea scrutin şi l-a înlocuit la şefia statului. Victor Ciorbea a fost numit prim-ministru. Ciorbea a rămas în această funcţie până în martie 1998, când a fost înlocuit de Radu Vasile şi mai târziu de Mugur Isărescu.[95] Alegerile din 2000 au fost câştigate de PSD şi Ion Iliescu, iar Adrian Năstase a fost numit prim-ministru.[96] În 2004, alegerile l-au dat învingător pe Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al statului, în fruntea unei coaliţii formată din PNL şi PD, alături de UDMR şi PUR, iar în funcţia de prim-ministru a fost numit Călin Popescu Tăriceanu.[97]

Din 2004 România este membru NATO, iar din 2007 a devenit membră a Uniunii Europene.[98][99] În urma alegerilor legislative din noiembrie 2008, Partidul Democrat-Liberal a obţinut cele mai multe mandate, fiind urmat de alianţa dintre PSD şi PC, PNL şi UDMR.[100] Ulterior se formează un guvern de alianţă, între PSD+PC şi PD-L, condus de Emil Boc,[101] pentru ca din decembrie 2009, în urma votului Parlamentului, PD-L, UDMR şi grupul parlamentar al independenţilor (devenit UNPR) să alcătuiască cabinetul Boc 2.

Geografie

Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Munţilor Bucegi, la 2216 metri altitudine, măsoară 8 metri în înălţime şi 12 metri în lăţime.

Teritoriul actual al României mai este numit şi spaţiul carpato-danubiano-pontic, deoarece România se suprapune unui sistem teritorial european, conturat după forma cercului Carpaţilor Româneşti şi a regiunilor limitrofe impuse şi subordonate complementar Carpaţilor, fiind mărginită în partea de sud de fluviul Dunărea, iar în partea de est de Marea Neagră.

Pe Glob, România este situată în emisfera nordică, la intersecţia paralelei 45° latitudine nordică şi meridianului de 25° longitudine estică, iar în Europa în partea central sud-estică la distanţe aproximativ egale faţă de extremităţile continentului european.[102] România se învecinează la nord cu Ucraina, graniţa de sud este formată cu Bulgaria (o mare parte fiind frontieră acvatică, cu Dunărea), în vest cu Ungaria, în sud-vest cu Serbia, iar în est cu Republica Moldova (formată în totalitate de Prut). Frontierele României se întind pe 3150 km, din care 1876 km au devenit, în 2007, graniţe ale Uniunii Europene (spre Serbia, Moldova şi Ucraina), în timp ce cu Marea Neagră, graniţa formată are o lungime de 194 km pe platforma continentală (245 km de ţărm). Suprafaţa României este de 238 391 km², la care se adaugă 23 700 km² din platforma Mării Negre.

Relief

Hartă topografică a României

Relieful României este caracterizat prin patru elemente: varietate, proporţionalitate, complementaritate şi dispunere simetrică, dat fiind numărul mare de forme de relief, repartiţia aproximativ egală a principalelor unităţi de relief (35% munţi, 35% dealuri şi podişuri şi 30% câmpii) şi gruparea reliefului.[102] Carpaţii Româneşti se extind ca un inel, ce închide o mare depresiune în centrul ţării, cea a Transilvaniei.[102] Sunt munţi cu altitudine mijlocie, fragmentaţi, cu un etaj alpin, păşuni alpine şi întinse suprafeţe de eroziune, a căror altitudine maximă se atinge în vârful Moldoveanu (din Munţii Făgăraş), la 2 544 de metri. Pe teritoriul României, Munţii Carpaţi au o lungime de 910 km.[103]

La exterior Munţilor Carpaţi se află un inel de dealuri — Subcarpaţii şi Dealurile de Vest — locurile cele mai populate,[102] datorită bogatelor resurse de subsol (petrol, cărbuni, sare) şi condiţiilor favorabile culturii viţei-de-vie şi pomilor fructiferi. În est şi sud se extind trei mari podişuri (Moldovei, Dobrogei şi Getic), dar şi Podişul Mehedinţi, în timp ce în sud şi vest se întind două mari câmpii, Câmpia Română (îngustată spre est) şi Câmpia de Vest.

Delta Dunării este cea mai joasă regiune a ţării, sub 10 m altitudine, cu întinderi de mlaştini, lacuri şi stuf.[102] Ceva mai înălţate sunt grindurile fluviale şi maritime (Letea, Caraorman, Sărăturile) pe care se grupează satele de pescari. Este un teritoriu descris din Antichitate de numeroşi oameni de ştiinţă ai vremurilor, printre care Herodot, Strabon, Ptolemeu sau Plinius cel Bătrân.[104] Delta Dunării a fost introdusă în lista patrimoniului mondial al UNESCO în 1991 ca rezervaţie naturală a biosferei.[105]

România beneficiază de toate tipurile de unităţi acvatice: fluvii şi râuri, lacuri, ape subterane, ape marine. Particularităţile hidrografice şi hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziţia geografică a ţării în zona climatului temperat-continental şi de prezenţa arcului carpatic. Factorul antropic a contribuit la unele modificări ale acestor particularităţi.[106]

Faună şi floră

Pelicani zburând deasupra Dunării în Deltă

Pe teritoriul României au fost identificate 3700 de specii de plante din care până în prezent 23 au fost declarate monumente ale naturii, 74 dispărute, 39 periclitate, 171 vulnerabile şi 1253 sunt considerate rare.[107] Cele trei mari zone de vegetaţie în România sunt zona alpină, zona de pădure şi zona de stepă.[108] Vegetaţia este distribuită etajat, în concordanţă cu caracteristicile de sol şi climă,[109] dar şi în funcţie de altitudine, astfel: stejarul, gârniţa, teiul, frasinul (în zonele de stepă şi dealuri joase); fagul, gorunul (între 500 şi 1200 de metri); molidul, bradul, pinul (între 1200 şi 1800 de metri); ienupărul, jneapănul şi arborii pitici (într 1800 şi 2000 de metri); pajiştile alpine formate din ierburi mărunte (peste 2000 de metri).[102] În largul văilor mari, datorită umezelii persistente, apare o vegetaţie specifică de luncă, cu stuf, papură, rogoz şi adesea cu pâlcuri de sălcii, plopi şi arini. În Delta Dunării predomină vegetaţia de mlaştină.[110]

Fauna României este în special repartizată în funcţie de vegetaţie. Astfel, pentru etajul stepei şi silvostepei sunt specifice următoarele specii: iepurele, hârciogul, popândăul, fazanul, dropia, prepeliţa, crapul, carasul, ştiuca, şalăul, somnul; pentru etajul pădurilor de foioase (stejar şi fag): mistreţul, lupul, vulpea, mreanul, ciocănitoarea, cinteza; pentru etajul pădurilor de conifere: păstrăvul, lostriţa, râsul, cerbul, iar specifice faunei alpine sunt caprele negre şi vulturii pleşuvi.[102]

În particular, Delta Dunării este locul a sute de specii de păsări, incluzând pelicani, lebede, gâşte sălbatice şi păsări flamingo, protejate de lege (aşa cum sunt de altfel şi porcii sălbatici şi lincşii). de asemenea delta reprezintă un popas sezonal pentru păsările migratorii. Câteva dintre speciile rare de păsări aflate în zona Dobrogei sunt pelicanul creţ, cormoranul mic, lopătarul, gâsca cu piept roşu şi gârliţa mare, dar şi lebăda de iarnă.[111]

Climă

Clima României este determinată în primul rând de poziţia sa pe glob, precum şi de poziţia sa geografică pe continentul european. Aceste particularităţi conferă climei un caracter temperat continental cu nuanţe de tranziţie.[112]

Extinderea teritoriului ţării pe aproape 5° de latitudine impune diferenţieri mai mari între sudul şi nordul ţării în ceea ce priveşte temperatura decât extinderea pe circa 10 °C de longitudine, astfel dacă temperatura medie anuală în sudul ţării se ridică la circa 11 °C, în nordul ţării, la altitudini comparabile, valorile acestui parametru sunt mai coborâte cu circa 3 °C. Între extremitatea vestică şi cea estică a teritoriului naţional, diferenţa termică se reduce la 1 °C (10 °C în vest, 9 °C în est).[112]

Relieful ţării are un rol esenţial în delimitarea zonelor şi etajelor climatice. Munţii Carpaţi formează o barieră care separă climatele continentale aspre din est de cele din vest de tip oceanic şi adriatic. În concluzie, clima României este una de tip temperat-continentală, cu patru anotimpuri şi este marcată de influenţe ale climatelor stepice din est, adriatice din sud-vest, oceanice din vest şi nord-vest, păstrându-şi totuşi identitatea climatului carpato-ponto-danubian.[112]

Precipitaţiile sunt moderate, variind de la insuficienta cantitate de 400 mm din Dobrogea la 500 mm în Câmpia Română şi până la 600 mm în cea de Vest. Odată cu altitudinea, precipitaţiile cresc, depăşind pe alocuri 1000 mm pe an.

Primele înregistrări climatice în România s-au făcut odată cu înfiinţarea Institutului Meteorologic Central (în 1884) şi cu apariţia lucrărilor elaborate de Ştefan Hepites. După 1960 are loc o dezvoltare a reţelei de staţii meteorologice, apărând şi importante lucrări referitoare la caracteristicile climatice ale spaţiului montan, litoral, urban, etc.[106]

Demografie

Răspândirea celor patru dialecte ale limbii române.

Conform recensământului din 2002, România are o populaţie de 21 680 974 de locuitori[113][114] şi este de aşteptat ca în următorii ani să se înregistreze o scădere lentă a populaţiei ca urmare a sporului natural negativ.[115] Principalul grup etnic în România îl formează românii.[113] Ei reprezintă, conform recensământului din 2002, 89,5 % din numărul total al populaţiei.[113] După români, următoarea comunitate etnică importantă este cea a maghiarilor, care reprezintă 6,6 % din populaţie, respectiv un număr de aproximativ 1 400 000 de cetăţeni.[116] După datele oficiale, în România trăiesc 535 250 de romi.[117] Alte comunităţi importante sunt cele ale germanilor, ucrainenilor, lipovenilor, turcilor, tătarilor, sârbilor, slovacilor, bulgarilor, croaţilor, grecilor, rutenilor, evreilor, cehilor, polonezilor, italienilor şi armenilor.[118][113] Din cei 745 421 de germani câţi erau în România în 1930,[119][120] în prezent au mai rămas aproximativ 60 000.[121][122] De asemenea, în 1924, în Regatul României erau 796 056 de evrei,[123] însă la recensământul din 2002 au fost număraţi 6 179.[113]

Târgul Drăgaica - Carol Popp de Szathmary

Numărul românilor ori al persoanelor cu strămoşi născuţi în România care trăiesc în afara graniţelor ţării este de aproximativ 12 milioane.[124][125] Puţin timp după revoluţia din decembrie 1989, populaţia României a fost de peste 23 000 000 de locuitori. Însă începând cu 1991, aceasta a intrat într-o tendinţă de scădere treptată,[126][127] ajungând actualmente la circa 21 000 000 de locuitori. Acest fapt se datorează liberei circulaţii în statele din afara graniţelor României,[128] dar şi ratei natalităţii destul de scăzute.[129][130]

Limba oficială a României este limba română[131] ce aparţine grupei limbilor romanice de est şi este înrudită cu italiana, franceza, spaniola, portugheza, catalana[132] şi, mai departe, cu majoritatea limbilor europene. Româna este limba cu cel mai mare număr de vorbitori nativi ce reprezintă 91% din totalul populaţiei României,[113] fiind urmată de limbile vorbite de cele două minorităţi etnice principale, maghiarii şi romii. Astfel, maghiara este vorbită de un procent de 6,7% iar romani de respectiv 1,1% din numărul total al populaţiei ţării.[113] Până în anii '90, în România a existat o numeroasă comunitate de vorbitori de limbă germană, reprezentată în cea mai mare parte de saşi.[133] Deşi cei mai mulţi dintre membrii acestei comunităţi au emigrat în Germania,[134] au rămas totuşi în prezent într-un număr semnificativ de 45 000 de vorbitori nativi de limbă germană în România.[135] În localităţile unde o anumită minoritate etnică reprezintă mai mult de 20% din populaţie, limba respectivei minorităţi poate fi utilizată în administraţia publică şi în sistemul judiciar.[136][137] Engleza şi franceza sunt principalele limbi străine predate în şcolile din România.[138] Limba engleză este vorbită de un număr de 5 milioane de români în timp ce franceza de circa 4-5 milioane,[139] iar germana, italiana şi spaniola de câte 1-2 milioane fiecare. În trecut, limba franceză era cea mai cunoscută limbă străină în România,[140] însă de curând, engleza tinde să câştige teren. De obicei, cunoscătorii de limbă engleză sunt în special tinerii. În orice caz, România este membru cu drepturi depline a Francofoniei, iar în 2006 a găzduit la Bucureşti un important summit al acestei organizaţii.[141] Limba germană a fost predată în special în Transilvania, datorită tradiţiilor ce s-au păstrat în această regiune din timpul dominaţiei Austro-Ungare.[142]


Religie

Mănăstirea „Sfânta Ana” - Rohia, Maramureş

Viaţa religioasă în România se desfăşoară conform principiului libertăţii credinţelor religioase, principiu enunţat la articolul 29 din Constituţia României, alături de libertatea gândirii şi a opiniilor.[143] Chiar dacă nu se defineşte explicit ca stat laic, România nu are nicio religie naţională, respectând principiul de secularitate: autorităţile publice sunt obligate la neutralitate faţă de asociaţiile şi cultele religioase.[144]

Biserica Ortodoxă Română este principala instituţie religioasă din România. Ea este o biserică autocefală ce se află în comuniune cu celelalte biserici aparţinând Bisericii Ortodoxe. Cea mai mare parte a populaţiei României, respectiv 86,7 %, s-a declarat ca fiind de confesiune creştin ortodoxă, conform recensământului din 2002[145][146], deşi metodologia[147] favorizează mărirea în mod artifical a numărului credincioşilor prin nesepararea persoanelor practicante de cele non-practicante. De asemenea, importante comunităţi religioase ce aparţin altor ramuri ale creştinismului decât ortodoxia, sunt reprezentate de: romano-catolicism (4,7 %), protestantism (3,7 %), penticostalism (1,5 %) şi greco-catolicism (0,9 %).[148] Astfel, populaţia creştină din România, reprezintă 99,3 % din totalul populaţiei ţării. În Dobrogea există şi o minoritate islamică compusă majoritar din turci şi tătari.[149] De asemenea, la recensământul din 2002, în România existau 6 179 de persoane de religie mozaică, 21 349 de atei sau persoane fără religie şi 11 734 de persoane care nu şi-au declarat religia.[148]

Până la Unirea din 1918, cea mai mare parte a populaţiei din Transilvania era formată din credincioşi ai Bisericii Române Unite cu Roma,[150] ca urmare a trecerii unei mari părţi a românilor, până atunci ortodocşi, la Biserica Romei, la sfârşitul secolului al XVII-lea.[151] Catolicismul şi protestantismul sunt prezente mai ales în Transilvania şi Crişana.[148] În Bihor, de pildă, se află centrul cultului baptist din România,[152] comunitatea de aici numărând 22 294 de adepţi. De asemenea, în România există şi alte culte, precum ortodocşii pe stil vechi, cultul armean şi altele asemenea.

Educaţie

Învatamântul urmăreşte realizarea idealului educaţional întemeiat pe valorile democraţiei, ale diversităţii culturale, pe aspiraţiile individuale, sociale şi contribuie la păstrarea identităţii naţionale în contextul valorilor europene. Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă şi armonioasă a personalităţii individului în vederea unei integrări eficiente în societatea bazată pe cunoaştere.[153]

Înca de la Revoluţia română din 1989, sistemul de învăţământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât şi criticat.[154] În conformitate cu legea educaţiei (adoptată în 1995), sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI).[155] Fiecare nivel are propria sa formă de organizare şi este subiectul legislaţiei în vigoare.[153] Grădiniţa este opţională între 3 şi 6 ani. Şcolarizarea începe la vârsta de 7 ani (câteodată la 6 ani) şi este obligatorie până în clasa a 10-a (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17).[154] Învăţământul primar şi secundar este împărţit în 12 sau 13 clase.[153] Învăţământul superior este aliniat la spaţiul european al învăţământului superior. Sistemul oferă următoarele diplome: de absolvire (absolvirea şcolii generale, fără examen), Bacalaureat (absolvirea liceului, după examenul de Bacalaureat), licenţă (Cadru de absolvirea a Universităţii, după un examen şi / sau a tezei), Masterat (diplomă de master, după o teză şi, eventual, un examen), Doctorat (doctor, după o teză).[156]

Primii patru ani sunt predaţi de către un singur profesor (învăţător), pentru majoritatea elevilor.[157] Alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (de limbi Străine, informatică, etc.).[157] Cursurile sunt reconfigurate la sfârşitul clasei a parta, pe baza performanţelor academice. Selecţia pentru clase se face pe baza testelor locale. Începând cu clasa a 5-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie.[157] În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte). Studiile liceale sunt de patru ani, doi obligatorii (a 9-a şi a 10-a ), doi neobligatorii (a 11-a şi a 12-a).[157] Nu există examene între a 10-a şi a 11-a ani. Sistemul naţional de învăţământ superior este structurat pe 3 niveluri de studii universitare: studii universitare de licenţă, de masterat şi doctorat.[158]

Clădirea rectoratului Universităţii Politehnica

În 2004, aproximativ 4.4 milioane din populaţie era înscrisă la şcoală. Dintre aceştea, 650.000, în grădiniţă, 3.11 milioane (14% din populaţie), în învăţământul primar şi secundar şi 650.000 (3% din populaţie) la nivel terţiar (universităţi).[159][160] În acelaşi an, rata de alfabetizare a adulţilor români era de 97,3% (al 45-lea la nivel mondial), în timp ce raportul combinat brut de înscriere în sistemul educaţional primar, secundar şi terţiar a fost de 75% (al 52-a din întreaga lume).[161]

Asociaţia Ad Astra a cercetătorilor români a publicat ediţia din 2007 a topului universităţilor din România. Acest top, aflat la a 3-a ediţie, cuprinde un clasament general, respectiv un clasament pe domenii ştiinţifice, care reflectă pregătirea şi performanţa ştiinţifică a cadrelor didactice ale universităţilor. Clasamentele sunt realizate pe baza articolelor ştiinţifice publicate de personalul universităţilor în reviste ştiinţifice recunoscute pe plan internaţional. În clasamentul general, pe primele locuri se situează Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (locul 1), Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj (locul 2) şi Universitatea din Bucureşti (locul 3).[162] Comparativ cu ţările UE, competitivitatea forţei de muncă din România din punct de vedere al educaţiei şi competenţelor (abilităţilor) este încă redusă. În cadrul PISA, aproximativ 70% din elevii de 15 ani din România au avut performanţe situate sub nivelul cerut pentru un loc de muncă modern, faţă de 37% din elevii de 15 ani din Uniunea Europeană. Nivelul indicatorilor privind educaţia în România este scăzut comparativ cu al celor din UE.[163]

Aglomerări urbane

Bucureşti este cel mai mare oraş şi totodată capitala României.[164] La recensământul din 2002, populaţia oraşului depăşea 1,9 milioane de locuitori, în timp ce zona metropolitană Bucureşti concentrează o populaţie de aproximativ 2,2 milioane de locuitori. Pe viitor, sunt prevăzute planuri de extindere a graniţelor ariei metropolitane Bucureşti.[165][166]

În România mai există încă 5 oraşe care au o populaţie numeroasă (în jur de 300.000 de locuitori) şi care se înscriu în clasamentul celor mai populate oraşe din Uniunea Europeană. Acestea sunt: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Craiova. Alte oraşe cu o populaţie ce depăşeşte 200.000 de locuitori sunt: Galaţi, Braşov, Ploieşti, Brăila şi Oradea. De asemenea, există încă alte 13 oraşe care concentrează un număr mai mare de 100.000 de locuitori.[2]

În prezent, o parte din cele mai mari oraşe sunt incluse într-o zonă metropolitană: Constanţa (450.000 de locuitori), Braşov, Iaşi (ambele cu o populaţie de aproximativ 400.000 de oameni) şi Oradea (260.000 de locuitori), iar altele sunt planificate: Brăila-Galaţi (600.000 de locuitori), Timişoara (400.000 de locuitori), Cluj-Napoca (400.000 de locuitori), Craiova (370.000 de locuitori), Bacău şi Ploieşti.[167]

Cele mai mari oraşe din România

Bucureşti
Bucureşti
Iaşi
Iaşi

Loc Oraş Judeţ Pop. Loc Oraş Judeţ Pop.

Cluj-Napoca
Cluj-Napoca
Timişoara
Timişoara

1 Bucureşti - 1.921.751 11 Oradea Bihor 206.527
2 Iaşi Iaşi 321.580 12 Bacău Bacău 175.921
3 Cluj-Napoca Cluj 318.027 13 Arad Arad 172.824
4 Timişoara Timiş 317.651 14 Piteşti Argeş 168.756
5 Constanţa Constanţa 310.526 15 Sibiu Sibiu 155.045
6 Craiova Dolj 302.622 16 Târgu Mureş Mureş 149.577
7 Galaţi Galaţi 298.584 17 Baia Mare Maramureş 137.976
8 Braşov Braşov 283.901 18 Buzău Buzău 133.116
9 Ploieşti Prahova 232.452 19 Satu Mare Satu Mare 115.630
10 Brăila Brăila 216.929 20 Botoşani Botoşani 115.344
conform recensământului din 2002[168]


Politică

Constituţia României se bazează pe modelul Constituţiei celei de a cincea Republici Franceze,[169] şi a fost ratificată prin referendum naţional la data de 8 decembrie, 1991.[169][170] În anul 2003 a avut loc un plebiscit[171] prin care Constituţiei i-au fost aduse 79 de amendamente, devenind astfel conformă cu legislaţia Uniunii Europene.[169] Conform Constituţiei, România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Forma de guvernământ a statului român este republică semiprezidenţială. Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor — legislativă, executivă şi judecătorească — în cadrul unei democraţii constituţionale.[172] Preşedintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.[173] În urma amendamentelor din 2003, mandatul de preşedinte a fost prelungit de la 4 la 5 ani.[169] Preşedintele numeşte primul-ministru, care la rândul său numeşte Guvernul.[169] În timp ce şeful statului îşi are reşedinţa la Palatul Cotroceni,[174] primul-ministru împreună cu Guvernul îşi desfăşoară activitatea la Palatul Victoria.[175]

Parlamentul României este bicameral,[176] fiind alcătuit din Senat, cu 137 de membri, şi Camera Deputaţilor, cu 314 de membri. Un număr de 18 locuri suplimentare în Camera Deputaţilor sunt rezervate reprezentanţilor minorităţilor naţionale.[177][178][179] Parlamentul are rol legislativ, discutând şi votând legile ordinare şi organice, atât în comisiile de specialitate cât şi în plen. Membrii parlamentului sunt aleşi prin vot uninominal mixt, universal, direct şi secret. Sistemul electoral este unul proporţional (membrii parlamentului se aleg din toate partidele care au depăşit pragul electoral de 5 % din totalul sufragiilor exprimate, în baza unui algoritm). Alegerile se ţin o dată la 4 ani, ultimele având loc la 30 noiembrie 2008. Palatul Parlamentului găzduieşte din anul 1994 sediul Camerei Deputaţilor, iar din anul 2004 şi sediul Senatului.[180]

Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. Numirea Guvernului se face de Preşedintele României, pe baza votului de încredere acordat Guvernului de Parlament.[181] Guvernul este alcătuit din primul-ministru şi miniştri. Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor legale care le revin. De asemenea, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.[182]

Potrivit principiului separării puterilor în stat, sistemul judiciar din România este independent de celelalte ramuri ale guvernului şi este compus dintr-o structură de instanţe organizate ierarhic. În România, justiţia se înfăptuieşte numai de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, respectiv curţile de apel, tribunalele, tribunalele specializate şi judecătoriile.[183] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa cea mai înaltă în grad,[184] iar rolul său fundamental este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Sistemul judiciar românesc este puternic influenţat de modelul francez.[169][185] Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, independentă faţă de orice altă autoritate publică şi care are, conform Constituţiei României, rolul de garant al supremaţiei Constituţiei.[186] Constituţia, introdusă în 1991, poate fi amendată doar printr-un referendum public, iar ultimul referendum de modificare a fost organizat în 2003. De atunci, de la acea modificare, Parlamentul nu mai are dreptul să treacă peste deciziile Curţii Constituţionale, indiferent de majoritate.

Integrarea României în Uniunea Europeană din 2007 [187] a avut o influenţă semnificativă asupra politicii interne a ţării. Ca parte a acestui proces, România a iniţiat reforme, inclusiv reforma din justiţie, a intensificat cooperarea judiciară cu alte state membre şi a luat măsuri împotriva corupţiei. Cu toate acestea, în raportul de ţară din 2006, România şi Bulgaria au fost descrise ca fiind cele mai corupte ţări ale Uniunii Europene.[188][189]

Relaţiile externe

După decembrie 1989, România şi-a reorientat politica pe calea întăririi legăturilor cu occidentul, în mod special cu Statele Unite şi Uniunea Europeană. Dacă, în 1972, România devenea membră a Băncii Mondiale şi a FMI şi de asemenea a Organizaţiei Mondiale a Comerţului,[190] în 2004 ea a devenit membră a NATO[191] iar din 2007 face parte din Uniunea Europeană.[192]

Liderii României postdecembriste au făcut declaraţii publice în ceea ce priveşte strângerea relaţiilor cu alte ţări europene şi, de asemenea, în ceea ce priveşte ajutorul dat acestora în procesul integrării euro-atlantice, în special în cazul Moldovei, Ucrainei şi Georgiei.[193][194] Liderii români au declarat public în mai multe ocazii că se aşteaptă ca într-o perioadă de aproximativ 10 ani, toate ţările democratice postsovietice din Europa Răsăriteană şi din Caucaz să acceadă în UE şi NATO.[195] În decembrie 2005, preşedintele Traian Băsescu şi secretarul de stat SUA Condoleezza Rice au semnat un acord care permite instalarea de baze militare americane în România.[196]

România şi-a arătat în mod public sprijinul pentru Turcia şi Croaţia în eforturile făcute de aceste ţări pentru aderarea la Uniunea Europeană.[195] Relaţiile economice turco-române au statut privilegiat.[197] În acelaşi timp, relaţiile româno-maghiare s-au aflat tot timpul la nivelul cel mai înalt, Ungaria sprijinind eforturile României de aderare la UE.[198][199]

Relaţiile României cu Republica Moldova au un statut special,[195] având în vedere că cele două ţări folosesc practic aceaşi limbă şi au un fond istoric comun. România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova, la numai câteva ore după proclamarea independenţei noului stat (27 august 1991). Din declaraţia guvernului român, făcută cu acest prilej, reiese clar că, în viziunea autorităţilor de la Bucureşti, independenţa Moldovei era considerată o formă de emancipare de sub tutela Moscovei şi un pas spre reunificarea cu România.[200] În prezent, România concepe relaţia sa cu Republica Moldova pe două coordonate majore: afirmarea caracterului special al acestei relaţii, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură, tradiţii - realităţi ce nu pot fi eludate sau negate; dimensiunea europeană a cooperării bilaterale, având la bază obiectivul strategic al ambelor state de integrare în Uniunea Europeană.[201] În aprilie 2009 relaţiile dintre România şi Republica Moldova s-au înrăutăţit prin introducerea de vize cetăţenilor români şi expulzarea ambasadorului României la Chişinău. Fostul Preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin a acuzat România de intervenţii în politica internă a Republicii Moldova.[202][203]

România a avut neînţelegeri cu Ucraina în legătură cu Insula Şerpilor şi cu platforma continentală a Mării Negre la est de Sulina, miza principală fiind zăcămintele de petrol şi de gaze din zonă. Problema a fost prezentată în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie. Astfel, CIJ, prin decizia nr. 2009/9 din 3 februarie 2009 a acordat 79,34% din zona în dispută României. României îi revin 9.700 km² iar Ucrainei îi revin 2.300 km²[204][205][206] Prin decizia CIJ Insula Şerpilor rămâne în componenţa Ucrainei. Aceasta a fost a 100-a decizie a CIJ de la înfiinţarea sa. O altă problemă dintre cele două ţări este cea a construcţiei Canalului Bâstroe.[207][208]

Administraţie

Printre obiectivele Uniunii Europene se află promovarea progresului economic şi social, echilibrat şi durabil, prin întărirea coeziunii între ţările membre. Regiunea (Unitatea Administrativ Teritorială) este privită, în accepţiunea Consiliului Europei, ca unitate situată imediat sub nivelul statului cu autoritate aleasă a Administraţiei Publice şi mijloace financiare proprii. România este împărţită în mai multe unităţi administrativ-teritoriale denumite judeţe. Pentru a putea fi aplicată politica de dezvoltare regională, pe teritoriul României s-au înfiinţat 8 regiuni de dezvoltare ca un rezultat al unui acord liber între consiliile judeţene şi cele locale.[209]

Conform Constituţiei, teritoriul Romaniei este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe.[210] În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.[211] Din punct de vedere istoric, exista 3 provincii tradiţionale: Valahia (formată din regiunile Oltenia, Muntenia şi Dobrogea), Moldova şi Transilvania (formată din regiunile Banat şi Transilvania).[212]

Comuna, unitatea elementară de organizare administrativă, este formată dintr-unul sau mai multe sate şi este condusă de un consiliu local şi un primar ales.[213] România are 2 685 de comune însumând 13 285 de sate, respectiv cu o medie de cinci sate pe comună.[214]

Oraşul este unitatea administrativă condusă de un consiliu local şi un primar ales.[215] Oraşele mai importante pot fi declarate municipii. România are 263 de oraşe, dintre care 82 sunt municipii.[214]

Judeţul este unitatea administrativă condusă de un consiliu judeţean şi un prefect.[216] Consiliul judeţean este ales pentru a coordona activitatea consiliilor comunale şi orăşeneşti, având ca scop concentrarea interesului asupra serviciilor publice de importanţă la nivel judeţean. Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ pentru a fi reprezentantul său local.[217] România are 41 de judeţe plus municipiul-capitală Bucureşti,[218] care are un statut similar cu acela de judeţ. Un judeţ are, în medie, o suprafaţă de 5 800 km2 şi o populaţie de 500 000 de locuitori.[219] Bucureşti este considerat şi el municipiu,[220] dar este singurul care nu face parte din niciun judeţ. Nu are consiliu judeţean, dar are un prefect.[221] Cetăţenii Bucureştiului aleg un primar general şi un consiliu general.[222] Fiecare din cele şase sectoare ale Bucureştiului aleg şi ele un primar şi un consiliu local.[223]

În afară de împărţirea pe judeţe, România este împărţită şi în opt regiuni de dezvoltare, corespondente nivelului NUTS-2 de diviziuni al UE, dar fără a avea capacităţi administrative. Regiunile de dezvoltare se referă la subdiviziile regionale ale României creeate în 1998[224] şi sunt folosite în special pentru coordonarea proiectelor de dezvoltare regională.[225] Regiunile de dezvoltare nu sunt unităţi administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile judeţene şi cele locale.[226] Regiunile de dezvoltare ale României, numite după poziţia geografică în ţară, sunt: Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, Bucureşti şi Ilfov.[227]

Împărţirea României în judeţe este atestată documentar la 8 ianuarie 1392, când domnitorul Mircea cel Bătrân printr-un hrisov numeşte „ţinutul Vâlcii” judeţ. Astfel, judeţul Vâlcea este primul judeţ atestat documentar de pe teritoriul actual al României.[228] Ultima reformă administrativ-teritorială majoră din România a avut loc în anul 1968[229] când s-a trecut de la împărţirea pe regiuni şi raioane la reîmpărţirea pe judeţe, desfiinţată de autorităţile comuniste după 1948.[230]

Economie

Fișier:Bucharest Chamber of Commerce.jpg
Camera de Comerţ şi Industrie a României

Cu un PIB estimat de 404,7 miliarde de lei şi de 18.791 lei pe cap de locuitor în 2007[231], România este o ţară cu un venit mediu-superior.[232] Produsul intern brut al României a urcat în ultimul trimestru din 2008 cu 2,9%, temperând creşterea pe întregul an la 7,1%. Valoarea PIB în 2008 a fost de 503,959 miliarde lei (136,8 miliarde euro).[233]

După căderea regimului comunist, ţara a cunoscut un deceniu de instabilitate şi profund declin economic, consecinţe provocate de o administrare defectuoasă şi coruptă şi de lipsa unor reale reforme structurale. De la începutul mileniului, economia României s-a transformat într-o economie relativ stabilă, caracterizată de o creştere vizibilă, dublată de reducerea şomajului şi a inflaţiei. În 2006, conform Institutului Naţional de Statistică, PIB-ul a cunoscut o creştere în termeni reali de 7,9%, una dintre cele mai ridicate din Europa şi a egalat PIB pe locuitor realizat de România în 1988.[234] Şomajul în România a fost de 3,9% în septembrie 2007,[235] un procent scăzut dacă se compară cu cel al altor ţări mijlocii şi mari din Europa precum Polonia, Franţa, Germania şi Spania. Datoria externă a României este relativ mică, reprezentând 20,3% din PIB.[236]

Principalele industrii ale României sunt cea textilă şi de încălţăminte, industria metalurgică, de maşini uşoare şi de ansamblare de maşini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcţii, chimică, alimentară şi cea de rafinare a petrolului. O importanţă secundară o au industriile farmaceutică, a maşinilor grele şi a aparatelor electrocasnice.[237] În prezent, industria constructoare de maşini este foarte dinamică, fiind susţinuta în principal de producătorul de autovehicule Dacia. Industria românească de IT cunoaşte de asemenea o creştere anuală constantă.[237] În general, România întreţine un comerţ intens cu ţări din Uniunea Europeană, în special cu Germania[238] şi Italia,[239] care sunt unii dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai României.

După o serie de privatizări şi reforme de la sfârşitul anilor '90 şi începutul anilor 2000,[240] intervenţia guvernului în economia ţării a fost destul de absentă, în comparaţie cu economiile celorlalte state din Europa.[241] În 2005, România a înlocuit sistemul progresiv de impozitare în care cota maximă era de 40%, cu o cotă unică de 16%. În 2007, aceasta era cea mai mică cotă din UE.[242] Însă, în 2008, România a fost eclipsată de Bulgaria care are acum o cotă unică de 10% şi de Republica Cehă, unde s-a introdus recent o cotă de 15%.[243][244]

Economia este, predominant, bazată pe servicii, care reprezintă 55% din PIB, iar industria şi agricultura au de asemenea o contribuţie importantă de 35%, respectiv 10% din PIB. În schimb, 32% din populaţia tării este angajată în agricultură şi producţie, una dintre cele mai mari rate din Europa.[236] Începând cu anul 2000, România a atras tot mai mulţi investitori străini, devenind cea mai importantă destinaţie de investiţii străine în Europa Centrală şi de Sud-Est. Investiţiile străine directe au fost, in 2006, în valoare de 8,3 miliarde €.[245] Un aport însemnat în economia românească îl reprezintă sumele de bani trimise de cetăţenii români care lucrează în alte ţări ale lumii. Conform ultimelor estimări ale Băncii Mondiale, această sumă s-a ridicat în anul 2008 la 9 miliarde dolari[246].

Potrivit unui raport din 2006 al Băncii Mondiale, economia României se clasează pe locul 49 dintr-un număr total de 175 economii naţionale în privinţa uşurinţei de a face afaceri, înregistrând astfel o poziţie mai bună decât alte ţări din regiune, precum Ungaria şi Cehia.[247] În plus, acelaşi studiu a considerat că Romania a fost in 2006 a doua ţară din lume ca ritm al reformelor mediului de afaceri, după Georgia[248]. Pe de alta parte în România rata corupţiei continuă să rămână la un nivel îngrijorător de mare.

Salariul mediu brut în România, în luna ianuarie 2009, a fost de 1839 lei[249].

Transport

Hartă cu reţeaua rutieră din România

Prin aşezarea sa geografică, România reprezintă o zonă de intersecţie a mai multor magistrale de transport, care leagă nordul de sudul Europei şi vestul de estul acesteia. Pe de altă parte, reţeaua de transport din România asigură legătura între reţeaua de transport comunitară şi reţeaua de transport a statelor necomunitare vecine din Europa de Est şi Asia.[250] Totuşi, datorită investiţiilor, reparaţiilor şi întreţinerii insuficiente, infrastructura de transport nu satisface nevoile economiei actuale, fiind mult în urma Europei de Vest.[251][252]

În ultima perioadă se fac eforturi pentru a aduce principalele şosele din România la nivelul reţelei de coridoare europene.[253] Au fost începute mai multe proiecte de modernizare a reţelei de coridoare europene, finanţate din fonduri ISPA[254] şi din împrumuturi garantate de stat de la instituţiile financiare internaţionale. Guvernul urmăreşte finanţarea externă sau parteneriate public-private pentru alte modernizări ale reţelei rutiere, şi în special ale autostrăzilor.[255] În martie 2009, România are finalizaţi 280 km de autostradă.[256] Singurele autostrăzi din România sunt: A1, de la Piteşti la Bucureşti şi A2, de la Bucureşti la Cernavodă.[257] Se ia in discuţie construirea unei autostrăzi prin Transilvania.[258] Alte tronsoane care se află în diferite stadii sunt: autostrada Transilvania, care leagă Braşovul de Oradea (PCTF Borş), Bucureşti - Braşov, Cernavodă - Constanţa, Turda - Dej, Nădlac - Arad - Timişoara, Bucureşti - Roşiori de Vede - Craiova.[259][260]

Compania naţională de transport feroviar este Căile Ferate Române.[261] În 2004 infrastructura feroviară cuprindea 22.247 km de căi ferate, din care aproximativ 8.585 km electrificate şi 2.617 km linii duble, majoritatea la ecartament standard de 1.435 mm,[262][263] reţeaua CFR fiind a patra ca mărime de Europa.[264] În perioada 1990 - 2002, numărul de pasageri transportaţi pe calea ferată pe rute interne şi internaţionale a inregistrat o scădere continuă, mai accentuată între 1990 şi 1994 şi mai lentă după 1994.[169] Cauzele care au condus la reducerea continuă a călătorilor expediaţi şi a parcursului călătoriilor sunt legate de situaţia generală economică şi sociala din ţară, de reducerea veniturilor populaţiei, de creşterea somajului (în cazul navetiştilor), precum şi de creşterea numărului de autoturisme personale. Transportul feroviar de călători se asigură cu un numar de 817 locomotive, din care mai mult de jumătate au vechimi mai mari de 20 de ani.[265] Începând cu anul 2005, a fost liberalizat transportul feroviar de călători, mai multe linii secundare fiind concesionate operatorilor privaţi.[266]

Reţeaua de aeroporturi destinate traficului aerian public este formata din 17 aeroporturi civile,[267] toate fiind deschise traficului internaţional. 12 dintre ele sunt deschise permanent, iar restul la cerere. Din cele 17 aeroporturi , 4 funcţionează sub autoritatea MTCT, 12 sub autoritatea consiliilor judeţene şi un aeroport a fost privatizat.[268] Ca o observaţie generală, flota aeriană din România se află într-un amplu proces de modernizare. Flota de aeronave destinate traficului comercial s-a redus de la 55 de aeronave în anul 1991 la 34 de aeronave în anul 2004, prin scoaterea din exploatare a aeronavelor vechi.[269]

După ce Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă au contribuit prin rezultate de pionierat la dezvoltarea aviaţiei, în 1920 a luat fiinţă Compania de Navigaţie Aeriană Franco-Română, care oferea servicii de transport aerian de pasageri, mărfuri şi poştă, fiind prima companie aeriană din lume care a efectuat zboruri transcontinentale.[270] În anii următori au fost infiinţate companiile LARES (Liniile Aeriene Române), SARTA (Societatea Română de Transporturi Aeriene), TARS (Transporturile Aeriene Româno-Sovietice).[270]

La 18 septembrie 1954 s-a înfiinţat compania TAROM (Transporturile Aeriene Române),[271] care mai funcţionează şi astăzi. La câţiva ani după lansare, TAROM opera deja zboruri către aproape toate ţările europene, iar din 1966 efectuează zboruri peste Atlantic. Începând cu anul 1974 a realizat zboruri către Sydney via Calcutta şi a introdus curse regulate spre New York şi Beijing.[272] Pe piaţa autohtonă sunt prezente cele mai mari companii aeriene europene clasice (Lufthansa şi Air France) şi low-cost (Easyjet şi Ryanair). În 2004 s-a înfiinţat Blue Air, prima companie românească de transporturi aeriene cu tarif redus.[273]

Transportul fluvial românesc se află încă la un nivel foarte redus (sub un procent) dar având potenţial de creştere mare datorită râurilor navigabile dar şi a fluviului Dunărea. În 2006, în România existau 1.731 km de ape navigabile. România are 2.251 de nave fluviale de categoria I, care pot efectua misiuni economice pe apele fluviale internaţionale şi circa 587, care pot naviga doar pe partea românească a Dunării şi pe râurile interioare. Cele mai multe nave inmatriculate sunt cele de agrement, circa 13.246, turismul de agrement pe Dunăre şi cel în apele maritime ale României dezvoltându-se în ultimii ani.[274] Important pentru România este Canalul Dunăre-Marea Neagră ce leagă portul Cernavodă cu portul maritim Constanţa, scurtând cu aproximativ 400 ruta mărfurilor de la Marea Neagră până la porturile dunărene din Europa Centrală.[275]

Principalele mijloace de transport în comun sunt autobuzele, troleibuzele, tramvaiele şi microbuzele, în general operate de regii autonome administrate de autorităţile locale (de exemplu, Regia Autonomă de Transport Bucureşti). Singurul oraş care dispune de un sistem de metrou este Bucureşti. Metroul din Bucureşti a fost deschis în 1979, fiind astăzi cel mai folosit mijloc de transport din Bucureşti, cu peste 650.000 de pasageri zilnic.[276]

Turism

Traversată de apele Dunării, România are un relief variat, incluzând frumoşii şi împăduriţii Munţi Carpaţi, coasta Mării Negre şi Delta Dunării, cea mai bine păstrată deltă europeană[277]. Satele româneşti păstrează în general un mod de viaţă tradiţional. România se bucură de o abundenţă a arhitecturii religioase şi păstrează câteva oraşe medievale şi castele.[278]

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale şi a istoriei sale bogate, având de asemenea o contribuţie importantă la economia ţării. În 2006, turismul intern şi internaţional a asigurat 4,8% din PIB şi aproximativ o jumătate de milion de locuri de muncă (5,8% din totalul locurilor de muncă).[279] După comerţ, turismul este cea de-a doua ramură importantă din sectorul de servicii. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este unul dinamic şi în curs rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare potenţial de extindere.[280] După estimările en:World Travel and Tourism Council, România ocupă locul 4 în topul ţărilor care cunosc o dezvoltare rapidă a turismului, cu o creştere anuală a potenţialului turistic de 8% din 2007 până în 2016.[281] Numărul turiştilor a crescut de la 4,8 milioane în 2002, la 6,6 milioane în 2004. De asemenea, în 2005, turismul românesc a atras investiţii de 400 milioane de euro.[282]

În ultimii ani, România a devenit o destinaţie preferată pentru mulţi europeni (mai mult de 60%[283] dintre turiştii străini provin din ţările membre UE), rivalizând şi fiind la concurenţă cu ţări precum Bulgaria, Grecia, Italia sau Spania. Staţiuni precum Mangalia, Saturn, Venus, Neptun, Olimp şi Mamaia (numite uneori şi Riviera Română) sunt printre principale atracţii turistice pe timp de vară.[284] În timpul iernii, staţiunile de schi de pe Valea Prahovei şi din Poiana Braşov sunt destinaţiile preferate ale turiştilor străini.[285][286] Pentru atmosfera lor medievală sau pentru castelele aflate în apropiere, numeroase oraşe transilvănene precum Sibiu, Braşov, Sighişoara, Cluj-Napoca sau Târgu Mureş au devenit importante puncte de atracţie pentru turişti. De curând s-a dezvoltat şi turismul rural ce se concentrează asupra promovării folclorului şi tradiţiilor.[287] Principalele puncte de atracţie le reprezintă Castelul Bran, mânăstirile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din Transilvania ori Cimitirul Vesel din Săpânţa.[288] România oferă şi atracţii turistice naturale, precum Delta Dunării, Porţile de Fier, Peştera Scărişoara şi alte peşteri din Munţii Apuseni.[289]

Vedere peste satul Brădet cu biserica de lemn

Prin funcţiile sale complexe, prin poziţia în cadrul ţării şi prin numeroasele obiective cu valoare istorică, arhitectonică şi de altă natură, Bucureştiul reprezintă unul dintre principalele centre turistice ale României.[290][289] Bucureştiul se remarcă prin de amestecul eclectic de stiluri arhitecturale, începând de la Curtea Veche, rămăşiţele palatului din secolul al XV-lea al lui Vlad Ţepeş - cel care a fost fondatorul oraşului şi, totodată, sursa de inspiraţie pentru personajul Dracula -, la biserici ortodoxe, la vile în stil Second Empire, la arhitectura greoaie stalinistă din perioada comunistă şi terminând cu Palatul Parlamentului, o clădire colosală cu şase mii de încăperi, a doua ca mărime în lume după Pentagon.[291]

Printre cele mai importante obiectivele turistice ale municipiului Bucureşti se numără: Ateneul Român, Arcul de Triumf, Palatul Băncii Naţionale, Teatrul Naţional, Universitatea Bucureşti, Parcul Cişmigiu, Grădina Botanică, Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie al României, Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Biserica Stavropoleos, Hanul lui Manuc.[292][293] De asemenea, aici se organizează, în fiecare an, Târgul de Turism al României.[294][295]

Bucovina este situată în partea de nord a României, în nord-vestul Moldovei. Regiune montană pitorească, cu tradiţii etnografice ce dăinuie nealterate, Bucovina se remarcă printr-o activitate turistică dinamică, datorată în primul rând mânăstirilor. Cele cinci mânăstiri cu pictură exterioară, intrate în patrimoniul turistic mondial, îşi păstreaza frumuseţea după mai bine de 450 de ani.[296][297]

Cultură

România are o cultură unică datorită aşezării sale geografice şi a evoluţiei istorice distincte.[298] Este fundamental definită ca fiind un punct de întâlnire a trei regiuni: Europa Centrală, Europa de Est şi Europa de Sud-Est, dar nu poate fi cu adevărat inclusă în nici una dintre ele.[299] Identitatea românească a fost formată pe un substrat din amestecul elementelor dacice şi romane, cu multe alte influenţe.[300]

Cultura de tip folcloric din spaţiul românesc funcţionează în cea mai mare parte ca sinteză a elementelor împrumutate de la alte populaţii, originalitatea ei constând în modul de îmbinare şi selectarea acestora.[301] În antichitate şi în evul mediu, cele mai importante influenţe au fost din partea popoarelor slave care au migrat în spaţiul carpato-dunărean şi care s-au format în vecinătatea ei — Bulgaria, Serbia, Ucraina, Polonia şi Rusia —, din partea grecilor din Imperiul Bizantin şi mai apoi, sub protecţie turcă, din Fanar, din partea Imperiului Otoman, de la maghiari, precum şi de la germanii care trăiesc în Transilvania.[302] Cultura modernă română a apărut şi s-a dezvoltat în aproximativ ultimii 250 ani sub o puternică influenţă din partea culturilor din vestul Europei, în special cea franceză[303] şi cea germană.[304][305][306] În plus, sub influenţa tradiţiei bizantine şi slavone, românii sunt, de asemenea, singurul popor creştin ortodox dintre popoarele latine.[307][308]

Artă

Umanismul a apărut în Moldova în secolul al XVII-lea venit, în general, pe filieră poloneză.[309] Cel mai important reprezentant al său, Miron Costin, a scris o cronică a istoriei Moldovei.[310][311] Alţi umanişti au fost Dimitrie Cantemir[312] şi Constantin Brâncoveanu.[313] Principalii reprezentanţi ai Iluminismului au fost Gheorghe Asachi, Ion Budai Deleanu şi Dinicu Golescu.[314] Unirea Principatelor Române din 1859 a dat un impuls deosebit societăţii şi culturii româneşti.[315] Pe baza unor înalte şcoli deja existente au fost întemeiate universităţi la Iaşi[316] şi la Bucureşti,[317] iar numărul de instituţii culturale şi ştiinţifice a crescut semnificativ.[318] Un mare impact în literatura română l-a avut cercul literar Junimea, fondat de un grup de personalităţi în jurul criticului literar Titu Maiorescu, în 1863.[319] Acesta a tipărit revista Convorbiri literare, unde au publicat, printre alţii, Mihai Eminescu, poetul naţional al României, Ion Creangă, Vasile Alecsandri şi Ion Luca Caragiale, cel mai important dramaturg român.[319][320] În aceeaşi perioadă, Nicolae Grigorescu a fost unul dintre fondatorii picturii române moderne.[321]

Prima jumătate a secolului al XX-lea este un moment important pentru cultura română, aceasta atingând nivelul său maxim de afirmare internaţională în armonie cu tendinţele culturale europene.[322] Cel mai de seamă artist plastic, care a ocupat un loc deosebit şi în istoria artei mondiale, a fost sculptorul Constantin Brâncuşi, o figură centrală a mişcării artistice de avangardă şi un pionier al captărilor, inovator în sculptura mondială prin imersiunea în sursele primordiale ale creaţiei populare.[323] Începutul secolului al XX-lea a fost, de asemenea, o perioadă importantă pentru proza românească, în care au activat personalităţi precum romancierii Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu şi Camil Petrescu. În dramaturgie, un talent aparte a fost Mihail Sebastian, iar Lucia Sturdza Bulandra a fost actriţa cea mai reprezentativă pentru această perioadă.[315]

Poezia interbelică va ajunge să se sincronizeze cu marea poezie europeană. Cei mai însemnaţi poeţi din această perioadă sunt: George Bacovia,[324] Tudor Arghezi şi Ion Barbu.[325] De asemenea, Tristan Tzara, unul dintre fondatorii mişcării dadaiste, era originar din România.[326] De asemenea, în timpul acestei epoci s-au ivit şi în filozofia română figuri ca Lucian Blaga, Dimitrie Gusti, Tudor Vianu şi Vasile Conta.[315] În domeniul istoriei, perioada a fost dominată de marele erudit Nicolae Iorga.[315]

După cel de-al Doilea Război Mondial, regimul comunist a introdus o cenzură aspră şi a folosit cultura ca pe un mijloc de control şi subordonare a poporului. Libertatea de exprimare a fost constant restricţionată pe diverse căi. În această perioadă, personalităţi dintre cele mai reprezentative au fost: scriitorii Marin Preda, Nicolae Breban, poeţii Nichita Stănescu, Marin Sorescu, precum şi criticii literari Nicolae Manolescu şi Eugen Simion.[327] O altă consecinţă a atitudinii comuniste faţă de elite, în general, a fost apariţia, pentru prima dată in istoria României, a unei diaspore adevărate incluzând mari personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale: George Emil Palade, Premiul Nobel în Biologie; Mircea Eliade, renumitul istoric al religiilor; Eugen Ionescu, dramaturg al absurdului şi Emil Cioran.[306] Alţi membri al diasporei, au fost Sergiu Celibidache şi Ionel Perlea, renumiţi dirijori.

România Revoluţionară
C.D. Rosenthal

Muzica românească cuprinde totalitatea creaţiilor muzicale elaborate de către români şi strămoşii acestora. Posibilitatea de a trata muzica daco-geţilor şi a protoromânilor este foarte limitată din pricina documentaţiei minime păstrate. Începând cu Evul Mediu, situarea la confluenţa dintre est şi vest a determinat o diferenţiere între muzicile gustate în primele state româneşti: cele aşezate în apus beneficiază de influenţe vestice, în vreme ce statele situate în est preiau elemente din muzicile bizantină, slavă şi, mai târziu, turcească. Aceste influenţe au acţionat atât asupra muzicii folclorice, cât şi a muzicii erudite (muzică religioasăgregoriană în apus şi bizantină în răsărit – şi muzică cultă laică).[328] Folclorul muzical românesc cuprinde toate creaţiile culturii spirituale populare româneşti din domeniul artei sunetelor. Se face referire la moştenirea muzicală a românilor de la sat dintotdeauna şi a popoarelor din care ei au luat naştere.[329] Sub delimitarea folcloristicii,[330] folclorul muzical constituie o ramură a creaţiei tradiţionale româneşti, alături de: folclorul literar, dans şi teatrul popular.[331][332] La începutul secolului XX se remarcă compozitorul George Enescu, primul creator român ce realizează o sinteză organică, profundă între muzica folclorică românească şi tendinţele muzicii culte ale vremii sale (este epoca romantismului târziu);[333] el foloseşte un limbaj muzical modern şi experimentează în ariile modală şi microtonală.[334] Enescu este considerat cel mai valoros compozitor român din toate timpurile.[335]

Ştiinţă şi cinematografie

În domeniul tehnic se pot nota realizări spectaculoase în domeniul aviaţiei, făcute de Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Aurel Persu şi Henri Coandă.[336][337] Unul dintre întemeietorii ingineriei româneşti este Anghel Saligny —- remarcabil inginer constructor, realizatorul multor invenţii şi premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat.[338] În arhitectură, printre realizările semnificative, putem cita: Biserica Neagră, Castelul Bran, Castelul Huniazilor şi Castelul Peleş.[339] În epoca modernă, Ion Mincu este fondatorul şcolii române de arhitectură.[340] În medicină, o mare contribuţie adusă societăţii umane a fost rolul jucat în descoperirea insulinei de către omul de ştiinţă român Nicolae Paulescu.[341] De asemenea, Gheorghe Marinescu a fost un important neurolog, iar Victor Babeş a fost unul dintre primii bacteriologi.[342] Gheorghe Ţiţeica a fost unul dintre cei mai remarcabili matematicieni români.[343]

Cinematograful a apărut în România la 27 mai 1896 iar primele proiecţii au avut loc în Bucureşti la sediul ziarului de limba franceză L’Indépendance Roumaine.[344] Printre cei mai importanţi regizori români, se numără: Jean Georgescu, Victor Iliu, Liviu Ciulei, Ion Popescu-Gopo, Lucian Pintilie, Dan Piţa, Alexandru Tatos, Mircea Daneliuc şi Sergiu Nicolaescu. Dintre filmele româneşti cu distincţii internaţionale pot fi amintite: Pădurea spânzuraţilor, Răscoala, A fost sau n-a fost? şi California Dreamin' (Nesfârşit). Alte filme din ultimii ani care s-au bucurat de succes internaţional sunt: Moartea domnului Lăzărescu, regizat de Cristi Puiu şi 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile realizat de Cristian Mungiu şi premiat cu Palme d’Or la Cannes.[345] Printre cei mai talentaţi actori români, se numără: Radu Beligan, C-tin Tănase, Florin Piersic, Gheorghe Dinică, Toma Caragiu, Florian Pittiş, Mircea Diaconu, Marcel Iureş, Maia Morgenstern şi Dan Puric.

Patrimoniul Mondial

Lista Patrimoniului Mondial UNESCO include monumente din România precum: aşezările săseşti cu biserici fortificate din Transilvania, bisericile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din Maramureş, Mănăstirea Horezu, Cetatea Sighişoarei, fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei şi Delta Dunării.[346][105] De asemenea, în 2007, oraşul Sibiu a fost capitală europeană a culturii împreună cu Luxemburg.[347]


Armată

Paradă militară de Ziua Naţională a României.

Armata Românǎ este formată din trei categorii de arme: Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, aflate sub comanda Statului Major General, direct subordonat Ministerului Apărării Naţionale. Pe timp de război, Preşedintele României este comandatul suprem al Forţelor Armatei. Ministerul Apărării Naţionale are prevăzute, potrivit proiectului pe 2009, cheltuieli în valoare de 7,65 miliarde de lei, respectiv 1,3% din PIB,[348] ceea ce reprezintă cu aproximativ două miliarde de lei mai puţin faţă de suma prevazută în proiectul fostului Guvern Tăriceanu.[349] Modernizarea armatei române necesită, în următorii 10 ani, 13 miliarde euro, doar pentru programele mari de înzestrare, planificate atât pentru forţele aeriene, cât şi pentru cele terestre şi navale.[350] În prezent, numărul total de efective participante la misiuni internaţionale este de 1601.[351] Momentan, sunt trupe române în Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Irak şi Afganistan.[352] Serviciul militar obligatoriu a fost eliminat din 2007.[353][354][355]

Dotări

Ca urmare a aderării României la NATO în 2004, a urmat o perioadă de pregătiri intensive pentru transformarea armatei într-o instituţie profesionistă până în anul 2007, urmând a avea 90.000 de angajaţi, dintre care aproximativ 75.000 de militari şi 15.000 civili.[356] Dintre cei 75.000, circa 45.800 vor reprezenta forţele terestre, circa 13.250 forţele aeriene şi 6.800 forţele navale, restul de 8.800 având alte sarcini.[357] În prezent Armata Română trece printr-un proces de restructurare în trei stagii. Primul stagiu va fi completat în 2007. Anul 2015 va marca sfârşitul celui de-al doilea stagiu, când forţele armate vor fi reduse la 80.000 de oameni. Întregul proces este estimat să fie completat în 2025. Aceste modificări au ca scop modernizarea structurii forţelor armate, prin reducerea personalului şi achiziţionarea de tehnologie nouă şi îmbunătăţită, compatibilă cu standardele NATO.[358]

Potrivit unui material difuzat de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prioritatea în domeniul achiziţiilor de echipamente moderne o deţin forţele aeriene.[359] O realizare a Forţelor Aeriene a fost modernizarea elicopterului IAR - 330 SOCAT, realizată cu ajutorul unei firme israeliene, care a dus la asigurarea interoperabilităţii cu sistemele NATO[359] Tancul mijlociu românesc TR-85 M1 a intrat recent în dotarea Forţelor Terestre ale armatei române, el fiind varianta modernizată a principalului vehicul de luptă al infanteriei.[359] Obiectivul principal al Statului Major al Forţelor Navale a fost şi este achiziţia, revitalizarea şi modernizarea fregatelor Regele Ferdinand şi Regina Maria.[359]

Istoric

La 12/24 noiembrie 1859, Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este înfiinţat Statul Major General.[360] Bazele moderne ale constituirii şi consacrării Forţelor Terestre pot fi plasate în timp din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.[361] Aviaţia militară română a luat fiinţă în anul 1910 datorită colaborării societăţii civile cu Ministerul de Război, iar primul avion militar de concepţie şi construcţie românească, proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu şi realizat la Arsenalul Armatei, a zburat la 17 iunie 1910.[362]

După unirea Principatelor Române, în anul 1859, s-a acţionat pentru contopirea flotelor din Moldova şi Muntenia şi organizarea unei structuri navale unitare ce s-a numit Corpul Flotilei. Prima flotilă militară a statului român a avut în compunere 6 salupe-canoniere şi era dispusă în 6 baze, în porturile Chilia, Ismail, Galaţi, Brăila, Giurgiu şi Calafat.[363] NMS Delfinul este numele a primului din cele două submersibile cu acest nume ale Marinei Militare Române.[364] Cel actual, numit tot „Delfinul” în memoria primului, a fost construit în URSS.[365] Marina militară Română mai avea înainte de al Doilea Război Mondial alte două submarine: Rechinul şi Marsuinul.[366]

În Armata României, uniformele militare sunt purtate conform unui regulament.[367] Toţi militarii, indiferent de grad, inclusiv cei în rezervă şi în retragere care au aprobare de a purta ţinută militară, sunt obligaţi să cunoască şi să aplice prevederile acestuia privind ţinutele.[367] Etapele de evoluţie a uniformelor militare româneşti sunt legate de momente ale organizării armatei şi reflectă caracterele epocii.[367] Distincţiile militare onorifice sunt însemne care simbolizează aprecierea faptelor deosebite săvârşite în timpul îndeplinirii misiunilor militare. Ele cuprind embleme, insigne onorifice, plachete, denumiri onorifice şi distincţii de serviciu.[368]

Clubul sportiv al armatei, Steaua, a fost înfiinţat la 6 iunie 1947, pentru a continua într-un cadru instituţionalizat vechea tradiţie a practicării sportului în Armata României. În cei 60 de ani de existenţă, sportivii clubului s-au aflat în permanenţă printre protagoniştii întrecerilor naţionale şi internaţionale.[369] În fiecare an, pe 25 octombrie se sărbatoreşte Ziua Armatei,[370] iar pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, în Bucureşti şi la Alba-Iulia au loc numeroase parade militare.[371] În Bucureşti se află Universitatea Naţionala de Apărare[372] şi Muzeul Militar Naţional.[373]

Sport

Primele asociaţii sportive din România a fost înfiinţate la mijlocul secolului al XIX-lea. Una din primele s-a numit „Societatea de dare la semn” (înfiinţată în timpul domniei lui Al. I. Cuza).[374] În primii ani ai secolului al XX-lea s-au extins sporturi precum boxul, ciclismul şi mai târziu jocurile de echipă. Primul meci de fotbal s-a jucat la Timişoara în 1902 iar în 1910 a fost înfiinţat primul club de rugby în Bucureşti. Doi ani mai târziu a fost înfiinţată în capitală Federaţia Societăţilor Sportive din România, fiind urmată de înfiinţarea Comitetului Olimpic Român în 1914.[375] Prima instituţie de învăţământ superior în acest domeniu, Institutul Naţional de Educaţie Fizică, şi-a deschis porţile în 1923. În perioada dintre cele două războaie mondiale sportivii români au obţinut primele victorii în concursurile internaţionale.[374]

Oină

Oina — sau hoina cum i se mai spunea — este socotită un joc sportiv naţional pentru români, având, pe pământul românesc, o vechime de cel puţin 6 secole, aşa cum menţionează cronici şi hrisoave care îi subliniază popularitatea de care se bucura printre copii şi tineri, oşteni şi voievozi. În timpul lui Vlaicu Vodă, anul 1364, oina se juca în Ţara Românească, ea pătrunzând peste tot: în sate, în comune, în viaţa oamenilor.[376] Jocul de oină aminteşte de o veche îndeletnicire a daco-romanilor, păstoritul. A „oina” oile înseamnă a le coborî toamna de la munte la şesul verde, într-o zonă sau localitate din apropierea unui râu, fenomen numit transhumanţă.[377]

Fotbal

Echipa naţională de fotbal a României îşi începe activitatea prin meciul de la 8 iunie 1922 de la Belgrad, contra Iugoslaviei, scorul fiindu-ne favorabil cu 2-1. La 20 mai 1923 Comisia de Fotbal a FSSR (Federatia Societatilor Sportive din Romania) este admisă la Congresul de la Zürich ca membră a FIFA. În această calitate de membră a FIFA, România participă la Turneul Olimpic de Fotbal de la Jocurile Olimpice din 1924 desfăşurate la Paris. Federaţia Română de Fotbal este membră fondatoare a UEFA în 1954. Din august 1990, FRF a devenit organ independent de conducere al mişcării fotbalistice din România, primul preşedinte ales fiind Mircea Sandu.[378]

La nivel internaţional, selecţionata de fotbal a României a participat până acum la 7 Campionate Mondiale de Fotbal. Cele mai mari succese le-a înregistrat pe parcursul anilor '90. În 1994, la Campionatul Mondial din Statele Unite, echipa României a reuşit să ajungă până în sferturi, clasându-se atunci pe poziţia 6 în clasamentul FIFA. Liderul generaţiei de aur[379] a fotbalului românesc este Gheorghe Hagi.[380] În prezent, dintre fotbaliştii români celebri pot fi amintiţi Adrian Mutu şi Cristian Chivu.

Cel mai cunoscut club de fotbal din România este Steaua Bucureşti, care în 1986 a fost prima echipă din estul Europei şi singura din România ce a câştigat Cupa Campionilor Europeni.[381] De asemenea, în 1989 a mai jucat o finală a Cupei Campionilor Europeni.[381] Altă echipă de succes din fotbalul românesc este Dinamo Bucureşti care a jucat o semifinală a Cupei Campionilor Europeni în 1984 iar 1990 semifinala Cupei Cupelor UEFA.[382] Alte cluburi importante de fotbale sunt Rapid Bucureşti, Poli Timişoara, FC Universitatea Craiova, FC Unirea Urziceni şi CFR 1907 Cluj-Napoca.

Alte sporturi şi Jocurile Olimpice

Prima participare a României al Jocurile Olimpice a fost în 1900 când a participat doar cu un singur sportiv. Mai apoi, delegaţia României a fost prezentă la toate ediţiile Jocurilor Olimpice începând cu anul 1924, excepţie făcând două ediţii de vară, cele din 1932 şi 1948 şi una de iarnă, cea din 1960. România are un palmares de 292 de medalii (din care 86 de aur, 89 de argint şi 117 de bronz)[383] câştigate de sportivi la Jocurile Olimpice de vară, de la prima ediţie, Paris, 1924 până la ediţia Beijing 2008.[375] Prima medalie olimpică, una de bronz, a fost câştigată la Paris în 1924 de către echipa de rugby. Ea a fost urmată de una de argint la cursele de cai la Olimpiada din Berlin din 1936.[374] Primele titluri de campion mondial au fost câştigate în 1934 şi 1936 la sanie, în timp ce boxul românesc obţinea primul titlu european în 1930 prin Lucian Popescu. În anii '50 s-au înregistrat succese notabile la tenis de masă feminin, tir, box, lupte şi haltere.[374] Dintre sportivii din această perioadă pot fi amintiţi Iosif Sîrbu şi Iolanda Balaş. La caiac-canoe România s-a remarcat prin Ivan Patzaichin[384] iar la canotaj prin Elisabeta Lipă.[385]

Gimnastica românească a avut un număr semnificativ de succese fapt pentru care România a devenit cunoscută în întreaga lume. Nadia Comaneci, prin performanţele sale răsunătoare consemnate de istoria sportului ca expresie a perfecţiunii este recunoscută peste ani de mişcarea olimpică ca sportiva secolului al XX-lea.[386]

La 2 mai 1910 se înfiinţează grupare polisportiva „Tenis Club Roman” (TCR). Aceasta reunea mai multe discipline: sporturi atletice, canotaj, footbal-rugby (denumirea englezească a rugby-ului), fotbal, înot, patinaj, sporturi de iarnă, scrimă, tenis şi tir. Culorile noului club erau alb si verde, iar numarul membrilor se apropia de 350. Jocul de rugby avea să apară în cadrul acestui club peste doi-trei ani, printre promotorii acestei discipline numărându-se Grigore Caracostea şi Mircea Iconomu.[387] La fel cum s-a întâmplat şi cu jocul de fotbal, primele noţiuni legate de rugby, precum şi cele dintâi baloane de joc, au fost aduse la Bucureşti de către tineri români care studiaseră la Paris. Acest proces s-a petrecut pe la începutul secolului al XX-lea.[388][389][390][391]

Jocul de baschet se răspândeşte în Europa la începutul secolului al XX-lea, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904, de la St. Louis. În 1932 se constituie Federaţia Internaţională de Baschet Amator (F.I.B.A.). România s-a aflat printre cele 8 ţări membre fondatoare ale forului mondial alături de Anglia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Lituania, Elvetia şi Portugalia. Din 1935 se dispută campionatele europene (la care a participat şi o echipă din această ţară). În România, primele demonstraţii de baschet au fost efectuate în 1920. Până în 1923, baschetul se practica în special în liceele din capitală, organizându-se sporadic competiţii interşcolare. Federaţia Română de Baschet şi Volei ia fiinţă în 1931. Dintre performanţele României pe plan internaţional menţionăm clasarea de 3 ori pe locul IV la campionatele feminine europene (1964,1966, 1968) şi de 2 ori pe locul V la cele masculine (1957,1967). În 1981, la Campionatele Mondiale Universitare echipa de fete a României s-a clasat pe locul III, cucerind medalia de bronz, iar echipa masculină a ocupat locul IV.[392]

Cu Ion Ţiriac şi Ilie Năstase (ultimul fiind câştigătorul marelui premiu FILT în 1972 şi 1973) România a fost de trei ori finalistă în Cupa Davis, fără însă a o câştiga vreodată.[374] Echipa masculină de handbal a câştigat 4 titluri mondiale.[393]

În România, scrima este rezultatul împletirii mânuirii armelor şi activităţilor militare organizate cu influenţa străină pătrunsă prin intermediul războaielor şi schimburilor economice şi culturale, fiecare epoca aducându-şi contribuţia la scrima sportivă de astăzi. În perimetrul ţării această activitate s-a aflat printre primele discipline sportive. Prima participare românească la un concurs intenaţional de scrimă are loc în 1910, în Franţa, Mihai Savu ocupând locul I. În 1911, la Paris, românul Dinu Cesianu cucereşte primul loc la un concurs internaţional de spadă. În 1932, forul sportiv U.F.S.R. recunoşte oficial Federaţia Română de Scrimă.[394]

Atletismul apare în România la sfârşitul secolului al XIX-lea, la iniţiativa studenţilor care studiau în ţările occidentale. În timpul vacanţelor, aceştia promovau atletismul organizând competiţii de alergări, sărituri şi aruncări. Primele Campionate Naţionale ale României sunt organizate în 1914, la 16 probe, şi se adresează doar bărbaţilor. Un an mai târziu, în 1915, se inaugurează la Bucureşti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Primul concurs organizat de atletism are loc în 1882 la Bucureşti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava şi Matei Basarab.[395] La atletism, Gabriela Szabó a fost, de asemenea, de trei ori campioană mondială.[396]


Referinţe

  1. ^ Raport al OTAN. Accesat la 15 decembrie 2008.
  2. ^ a b „Anuarul Statistic al României” (PDF). Institutul Naţional Român de Statistici. 2005. Accesat în 15 decembrie.  Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  3. ^ „Raportul nominalizărilor din Louxembourg şi România pentru Capitala Europeană a Culturii 2007” (pdf). Juriul de Alegere a Capitalei Europene a Culturii 2007. 5 aprilie 2004. Accesat în 15 decembrie.  Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  4. ^ Cuvântul „român” în DEX, 1998 şi Noul DEX, 2002
  5. ^ Der herzoge Ramunch vzer Vlâchen lant/mit Sibenhunduert mannen chom er fvr si gerant/sam die wilden vogele so sah man si varn
  6. ^ Der Nibelunge not, XII, ed. K. Lachmann, Berlin, 1878, p. 174; Francis P. Magoun jr., Geographical and Ethnic Names in the Nibelungenlied, p. 129–130; Fritz Schuster, Herzog Ramunc aus dem Walachenland, în „Sudost-Forschungen”, XI, 1946–1952, p. 284–290
  7. ^ nunc se Romanos vocant” în: Endre Veress, Fontes rerum transylvanicarum: Erdélyi történelmi források, Történettudományi Intézet, Magyar Tudományos Akadémia, Budapesta, 1914, p. 204
  8. ^ ... si dimandano in lingua loro Romei... se alcuno dimanda se sano parlare in la lingua valacca, dicono a questo in questo modo: Sti Rominest ? Che vol dire: Sai tu Romano, ...” în: Claudio Isopescu, Notizie intorno ai romeni nella letteratura geografica italiana del Cinquecento, în Bulletin de la Section Historique, XVI, 1929, p. 1–90
  9. ^ Anzi essi si chiamano romanesci, e vogliono molti che erano mandati quì quei che erano dannati a cavar metalli...” în: Maria Holban, Călători străini despre Ţările Române, Bucureşti, Editura Stiinţifică, 1970, vol. II, p.158–161
  10. ^ Tout ce pays la Wallachie et Moldavie et la plus part de la Transivanie a esté peuplé des colonie romaines du temps de Traian l’empereur… Ceux du pays se disent vrais successeurs des Romains et nomment leur parler romanechte, c'est-à-dire romain…”, Voyage fait par moy, Pierre Lescalopier l’an 1574 de Venise a Constantinople, în: Paul Cernovodeanu, Studii şi materiale de istorie medievală, IV, 1960, p. 444
  11. ^ Ex Vlachi Valachi, Romanenses Italiani,/Quorum reliquae Romanensi lingua utuntur.../Solo Romanos nomine, sine re, repraesentantes./Ideirco vulgariter Romuini sunt appelanti”, Ioannes Lebelius, De opido Thalmus, Carmen Istoricum, Cibinii, 1779, p. 11–12 apud Adolf Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, Editura Ştiinţifică Bucureşti, 1992, S. 84
  12. ^ qui eorum lingua Romini ab Romanis, nostra Walachi, ab Italis appellantur” în: Stanislaus Orichovius, Annales polonici ab excessu Sigismundi în: I. Dlugossus, Historiae polonicae libri XII, col 1555, apud Adolf Armbruster, Auf den Spuren der eigenen Identität. Ausgewählte Beiträge zur Geschichte und Kultur Rumäniens, Editura Enciclopedica, 1991, p. 182
  13. ^ ... Valacchi, qui se Romanos nominant...”, „Gens quae ear terras (Transsylvaniam, Moldaviam et Transalpinam) nostra aetate incolit, Valacchi sunt, eaque a Romania ducit originem, tametsi nomine longe alieno...”, Antonius Verantius, De situ Transsylvaniae, Moldaviae et Transaplinae în Monumenta Hungariae Historica, Scriptores, II, Pesta, 1857, p. 120, apud Krista Zach, Konfessionelle Pluralität, Stände und Nation. Ausgewählte Abhandlungen zur südosteuropäischen Religions- und Gesellschaftsgeschichte, LIT Verlag Berlin, Hamburg, Münster, 2004, p. 40
  14. ^ Valachos [...] dicunt enim communi modo loquendi: Sie noi sentem Rumeni: etiam nos sumus Romani. Item: Noi sentem di sange Rumena: Nos sumus de sanguine Romano”, Martinus Szent-Ivany, Dissertatio Paralimpomenica rerum memorabilium Hungariae, Tyrnaviae, 1699, p. 39 apud Adolf Armbruster, Der Donau-Karpatenraum in den mittel- und westeuropäischen Quellen des 10.-16. Jahrhunderts. Eine historiographische Imagologie., 1990, p. 161
  15. ^ Citat din De rebus Geticis de Iordanes, după Manuscrisul Vienez
  16. ^ Aşa şi neamul acésta, de carele scriem, al ţărâlor acestora, numele vechiŭ şi mai direptŭ ieste rumân, adecă râmlean, de la Roma. Acest nume de la discălicatul lor de Traian, şi cât au trăit [...] tot acest nume au ţinut şi ţin pănă astăzi şi încă mai bine munténii decât moldovénii, că ei şi acum zic şi scriu ţara sa rumânească, ca şi românii cei din Ardeal. [...] Şi aşa ieste acestor ţări şi ţărâi noastre, Moldovei şi Ţărâi Munteneşti numele cel direptŭ de moşie, ieste rumân, cum să răspundŭ şi acum toţi acéia din Ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: Ţara Românească.” în De neamul moldovenilor
  17. ^ Însă vlahii, aceşti gheografi şi mai toţi istoricii câţi scriu de aceste ţări, zicea şi Moldovei şi ceştiia; apoi o împarte în doao, una de sus; alta de jos, îi zic. Le zic şi: mai mare şi mai mică; cea de sus, adecăte şi mai mare, Moldova; cea de jos şi mai mică, ţara această Muntenească numeind, cum îi zic mai mulţi aşa; că Rumânească numai lăcuitorii ei o chiamă, şi doar unii den ardeleni ăiî rumâni, pentru că şi aceia şi ceştea numai când să întreabă, ce iaste? Ei răspund: rumâni; iar moldovénii să osebesc de să răspund: moldovani, săvai că şi ei sunt de un neam şi de un rod cu ceştea, cum mai nainte mai pre larg vom arăta cu mărturiile multora. [...] şi cum că apoi Traian mulţime de romani du pretutindenea den biruinţele lui au adus aicea de au aşezat lăcuitori şi paznici acestor ţărî, den carii şi pănă astăzi să trag aceşti rumâni ce le zicem noi, iară grecii şi latinii, vlahi şi volahi le zic, încă ne-am adeverit den istoricii cei mai de credinţă şi mai numeiţi ce sunt. [...] Şi mai chiar vedem că rumânii den Ardeal, moldovénii şi céştea de ţara aceasta, tot un neam, tot o limbă fiind, încă între dânşii mult să osebesc, care aceasta iaste cum să véde den amestecătura vecinilor lor. Aşadară şi acéle trei neamuri, ce zicem mai sus, den preavecinătatea romanilor, luând de-ale acelora cuvinte, şi cu céle de moşie ale lor amestecându-le, şi stricându-şi limba, au rămas în această ce acum sunt. [...] Însă dară, valahii, adecăte rumânii, cum sunt rămăşiţele romanilor celor ce i-au adus aici Ulpie Traian, şi cum că dintr-aceia să trag şi până astăzi, adevărat şi dovedit iaste de toţi mai adevăraţii şi de crezut istorici, măcară că apoi le-au mutat şi numele, valahi zicându-le.” în Istoria Ţării Rumâneşti
  18. ^ Hronicon a toată Ţara Românească (care apoi s-u împărţit în Moldova, Munteniască şi Ardealul)...” în: D. Cantemir, Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor în: Operele Principelui Dimitrie Cantemir, Academia Română, Bucureşti, 1901, p. 180
  19. ^ Dimitrie Daniil Philippide publică în greceşte la Leipzig în 1816 Istoria României urmată în acelaşi an de Geografia României. Termenul pare a fi pătruns deja în limabjul comun în primele decenii ale secolului al XIX-lea, astfel încât inscripţia de pe piatra funerară a lui Gheorghe Lazăr din Avrig, datând din 1823 arată că: „Precum Hristos pe Lazăr din morţi a înviat/Aşa tu România din somn ai deşteptat.”
  20. ^ http://www.orbilat.com/Languages/Rumanian/Rumanian_vs_Romanian.html
  21. ^ Cuvântul „valah” în DEX online
  22. ^ Pagina Federaţiei Românilor din Serbia
  23. ^ http://www.formula-as.ro/2007/774/spectator-38/dr-ivo-gheorghiev-8071
  24. ^ http://www.orbilat.com/Languages/Rumanian/Rumanian_vs_Romanian.html
  25. ^ Pentru istoricul probleme vezi: A. Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, Bucureşti, 1972.
  26. ^ Nicolae Stoicescu, Continuitatea românilor, Privire istoriografică, Bucureşti, 1980, p. 9-86.
  27. ^ Ligia Bârzu, S. Brezeanu, Originea şi continuitatea românilor. Arheologie şi tradiţie istorică, Bucureşti, 1991 , p. 13-81.
  28. ^ Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Bucureşti, 1997, p. 83-144.
  29. ^ Scribd - Şerban Papacostea, Istoria Românilor, pag. 264 - Accesat la data de 16.03.2009
  30. ^ Vasile Pârvan, Getica, Capitolul I, Migraţii cimmero-scythe. Sec. X-VI î.e.n., pag 25. - Editura Meridiane, Bucureşti, 1982.
  31. ^ „Aşadar, arheologia a dovedit că poporul geto-dac era deplin format cu cel puţin patru sau chiar cinci sute de ani mai înainte ca numele său să figureze în filele izvoarelor literare ale lumii antice. Cât despre antecesorii şi strămoşii nemijlociţi ai geto-dacilor, ramura nordică a neamurilor trace, aceeaşi ştiinţă auxiliară a istoriei le confirmă prezenţa şi înfloritoarea lor cultură materială şi spirituală o dată cu debutul epocii bronzului, fapt petrecut pe la circa 2000 - 1800 Î.Hr.” - Extras din cartea „Decebal” de Liviu Mărghitan, Editura Militară, Bucureşti, 1987, pag. 41.
  32. ^ Muzeul Olteniei -> Epoca bronzului, cultura Gârla Mare şi Verbicioara - Accesat la data de 15.03.2009
  33. ^ Scribd - Geografia de Strabon, pag 22 - Accesat la data de 15.03.2009
  34. ^ Herodotus - The Ancient History of Herodotus By Herodotus, pag. 213–217, Derby & Jackson.
  35. ^ „Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după acel al inzilor. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înţelege între ei, el ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile după socotinţa mea... Tracii au mai multe nume, după regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleaşi la toţi, afară de geţi, trausi şi de acei care locuiesc la nord de crestonai.” - Herodot, Istorii, V, 3.
  36. ^ „Europa celor 27 - Bun venit Bulgariei şi României” (PDF). Uniunea Europeană. Accesat în 15-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  37. ^ Learn Romanian - Istoria României - Accesat la data de 15.03.2009
  38. ^ Matley, Ian (). Romania; a Profile. Praeger. p. 85. 
  39. ^ Giurescu, Constantin C. (). The Making of the Romanian People and Language. Bucharest: Meridiane Publishing House. pp. 43, 98–101,141. 
  40. ^ „Cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia” - Inscriptia cetăţeanului grec Acornion din Dionysopolis.
  41. ^ Observatorul - Publicat in Toronto, Canada - România, stâlp oriental al latinităţii - Accesat la data de 01.05.2009
  42. ^ Dacia - Dacia în timpul lui Burebista - Accesat la data de 15.03.2009
  43. ^ MAE - Istoria României - Accesat la data de 15.03.2009
  44. ^ Hadrian Daicoviciu, Dacii - Capitolul III - Burebista, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968.
  45. ^ Buresbita and his time - Ion Horaţiu Crişan, Bibliotheca Historica Romaniae, Bucharest, 1978
  46. ^ România, istorie - Despre România - Accesat la data de 15.03.2009
  47. ^ Istoria Daciei - Dacia între Burebista şi Decebal - Accesat la data de 15.03.2009
  48. ^ a b Mică enciclopedie de istorie universală - pag. 284 - Marcel D. Popa, Horia C. Matei - Editura Politică, Bucureşti, 1988.
  49. ^ De Imperatoribus Romanis - An Online Encyclopedia of Roman Emperors - Battle of Sarmizegetusa (Sarmizegetuza), A.D. 105 - Accesat la data de 15.03.2009
  50. ^ „Britannica Encyclopedia, History of Romania - Antiquity - The Dacians”. 
  51. ^ Jordanes (551 A.D.). Getica, sive, De Origine Actibusque Gothorum. Constantinople. Accesat în 2008-08-31.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  52. ^ Iliescu, Vl.; Paschale, Chronicon (). Fontes Historiae Daco-Romanae. II. Bucureşti. pp. 363, 587. 
  53. ^ Teodor, Dan Gh. (). Istoria României de la începuturi până în secolul al VIII-lea. 2. Bucureşti. pp. 294–325. 
  54. ^ Bóna, István (). Köpeczi, Béla, ed. „History of Transylvania: II.3. The Kingdom of the Gepids”. New York: Institute of History of the Hungarian Academy of Sciences. Accesat în .  Parametru necunoscut |distributor= ignorat (posibil, |publisher=?) (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |distributor= și |publisher= (ajutor)
  55. ^ Bóna, István (). Köpeczi, Béla, ed. „History of Transylvania: II.4. The Period of the Avar Rule”. New York: Institute of History of the Hungarian Academy of Sciences. Accesat în .  Parametru necunoscut |distributor= ignorat (posibil, |publisher=?) (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |distributor= și |publisher= (ajutor)
  56. ^ Constantine VII, Porphyrogenitus (). Constantine Porphyrogenitus De Administrando Imperio. Constantinople. Accesat în . 
  57. ^ Xenopol, Alexandru D. (). Histoire des Roumains. i. Paris. p. 168. 
  58. ^ În Diploma Cavalerilor Ioaniţi sunt atestate primele formaţiuni prestatale româneşti de la sud de Carpaţi : cnezatele lui Ioan şi Farcaş, voievodalte lui Litovoi şi Seneslau. Copia textului original, în limba latină, al Diplomei Ioaniţilor.
  59. ^ Makkai, László (). Köpeczi, Béla, ed. „History of Transylvania: III. Transylvania in the Medieval Hungarian Kingdom (896–1526)”. New York: Institute of History of the Hungarian Academy of Sciences. Accesat în .  Parametru necunoscut |distributor= ignorat (posibil, |publisher=?) (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |distributor= și |publisher= (ajutor)
  60. ^ Rezachevici, Constantin (). „Mihai Viteazul: itinerariul moldovean”. Magazin istoric (în Romanian) (5). Accesat în . 
  61. ^ Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne - Un pic de istorie, pag. 34, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002
  62. ^ Anton Dörner, Administraţia Transilvaniei în perioada anilor 1867–1876, Institutul de Istorie „George Bariţ” din Cluj-Napoca - Accesat la data de 02.05.2009
  63. ^ Jurnalul Naţional - 150 de ani de la Unirea Principatelor Române - Accesat la data de 15.03.2009
  64. ^ Muzeul Naţional de Istorie a României - Unirea Principatelor Române, 150 de ani - Accesat la data de 15.03.2009
  65. ^ Bobango, Gerald J (). The emergence of the Romanian national State. New York: Boulder. ISBN 9780914710516. 
  66. ^ a b Constantiniu, Florin: O istorie sinceră a poporului român, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1997 - ISBN 973 9243 07 X
  67. ^ TVR -> Carol I - un neamţ care a obţinut independenţa României - Accesat la data de 15.03.2009
  68. ^ Radio România Internaţional - România în războaiele balcanice - Accesat la data de 15.03.2009
  69. ^ „Pe data de 27 iunie/10 iulie 1913, România si-a chemat ambasadorul de la Sofia şi, printr-o notă diplomatică ultimativă, a anunţat Bulgaria că, în condiţiile în care aceasta nu încetează acţiunile agresive împotriva Greciei şi Serbiei, Armata Româna va intra în acţiune.” - Locotenent-colonel drd. Rizescu Alexandru - Aspecte ale politicii de securitate a României în sud-edtul Europei la începutul secolului al XX-lea - Accesat la data de 15.03.2009
  70. ^ Anderson, Frank Maloy; Hershey, Amos Shartle (). Handbook for the Diplomatic History of Europe, Asia, and Africa 1870-1914. Washington D.C.: Government Printing Office. 
  71. ^ Casa Română - Istoria românilor - Accesat la data de 15.03.2009
  72. ^ CIMEC - România înainte şi după 1918 - Acceast la data de 15.03.2009
  73. ^ Familia Regală a României - Ferdinand - Accesat la data de 15.03.2009
  74. ^ Fourteen Points Speech”, Woodrow Wilson. Wikisource.
  75. ^ Le Figaro, 6 iulie 1940, p. 2.
  76. ^ Le Figaro, 9 iulie 1940, p. 1.
  77. ^ New York Times, 5 iulie 1940; New York Times, 7 iulie 1940; New York Times, 30 iulie 1940; New York Times, 9 august 1940.
  78. ^ Le Figaro, 9 august 1940; New York Times, 9 august 1940.
  79. ^ Constantiniu, Florin: Între Hitler şi Stalin; România şi pactul Ribbentrop-Molotov, Bucureşti, Editura Danubius, 1991.
  80. ^ Constantiniu, Florin: Hitler, Stalin şi România - România şi geneza Operaţiunii „Barbarossa”, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2002.
  81. ^ Le Figaro, 4 septembrie 1940.
  82. ^ Le Figaro, 23 august 1940.
  83. ^ Constantiniu, Florin: Între Hitler şi Stalin; România şi pactul Ribbentrop-Molotov, Bucureşti, Editura Danubius, 1991.
  84. ^ Constantiniu, Florin: Hitler, Stalin şi România - România şi geneza Operaţiunii „Barbarossa”, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2002
  85. ^ Encarta - History of Romania - Accesat la data de 14.03.2009
  86. ^ a b Revista Memoria - Eugen Denize - Accesat la data de 15.03.2009
  87. ^ Ziarul Adevărul - Abdicarea Regelui Mihai I - Accesat la data de 15.03.2009
  88. ^ a b Encyclopaedia Britannica - History » Communist Romania - Accesat la data de 15.03.2009
  89. ^ a b ICI - Istorie - Accesat la data de 15.03.2009
  90. ^ Istoria României - Learn Romanian - Accesat la data de 15.03.2009
  91. ^ Carothers, Thomas. „Romania: The Political Background” (PDF). Accesat în . This seven-year period can be characterized as a gradualistic, often ambiguous transition away from communist rule towards democracy. 
  92. ^ Hellman, Joel (). „Winners Take All: The Politics of Partial Reform in Postcommunist”. Transitions World Politics. 50 (2): 203–234. 
  93. ^ Info Ghid Romania - Istorie - Accesat la data de 15.03.2009
  94. ^ Agriland - România, prezentarea ţării - Istorie - Accesat la data de 15.03.2009
  95. ^ a b ICI - Beneficiile democraţiei şi bolile tranziţiei - Accesat la data de 15.03.2009
  96. ^ Institutul Naţional de Statistică - Statistică electorală - Accesat la data de 16.03.2009
  97. ^ Alegeri TV - Alegerile din 2004, turul 2 - Accesat la data de 16.03.2009
  98. ^ MAE - România în Uniunea Europeană - Accesat la data de 15.03.2009
  99. ^ „EU approves Bulgaria and Romania”. BBC News. Accesat în . 
  100. ^ „BEC, rezultate finale”. Hotnews.ro. . 
  101. ^ Antena 3 - Guvernul Boc a trecut de Parlament. Miniştrii au depus jurământul în faţa preşedintelui. Accesat la data de 15.03.2009
  102. ^ a b c d e f g Lungu, Marius (). Antologia Statelor Lumii (ed. a doua ediţie). Constanţa: Editura Steaua Nordului. pp. 622—625. ISBN 973-8459-11-7. 
  103. ^ Cruceru, Nicolae (). Introducere în geografia regionala a României. Bucureşti: Editura Fundaţiei „România de Mâine”. pp. 39 – 108. ISBN 978-973-163-224-7. 
  104. ^ „Delta Dunării - Istoric”. Future Real Estate. Accesat în 3 mai.  Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  105. ^ a b „Obiective culturale şi naturale din România înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial”. Comisia Naţională a României pentru UNESCO. Accesat în 10 martie.  Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  106. ^ a b Pătru, Ileana (). Geografia fizică a României — Climă, Ape, Vegetaţie, Soluri. Bucureşti: Editura Universitară Bucureşti. pp. 35 – 111. ISBN 973 749 065 7.  Citare cu parametru depășit |coauthors= (ajutor)
  107. ^ „Flora şi fauna sălbatică”. Starea Mediului în România în anul 2000. GRID-Arendal. Accesat în 18 decembrie.  Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  108. ^ Valeriu Enescu. „Forest Genetic Resources Conservation in Romania”. Forest Genetic Resources N.24. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie. Accesat în 6 aprilie.  Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  109. ^ „Capitolul 12: Relieful, apele, clima, vegetaţia, fauna, ariile protejate”. Aproape totul despre România. Radio România Internaţional. Accesat în 6 aprilie.  Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  110. ^ „Vegetaţia Deltei în câteva cuvinte”. Delta Dunării. Liscom Tour. Accesat în 6 aprilie.  Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  111. ^ Encyclopædia Britannica (2009). „Land » Plant and animal life”. Romania. Encyclopædia Britannica Online. Accesat în 2 mai.  Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  112. ^ a b c „Clima României”. Administraţia Naţională de Meteorologie. Accesat în 1 aprilie.  Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  113. ^ a b c d e f g Site-ul oficial cu rezultatele recensamantul din 2002
  114. ^ În 2002, în România erau 21.680.974 persoane - Evenimentul.ro - Accesat la data de 25.02.2009
  115. ^ Statistică - Populaţia României continuă să scadă - Jurnalul Naţional - Accesat la data de 25.02.2009
  116. ^ Maghiari din România - Situaţia după 1990 - Accesant 25.02.2009
  117. ^ „European effort spotlights plight of the Roma”. usatoday. Accesat în . 
  118. ^ Potrivit recensământului din anul 2002, numărul armenilor din România este de 1780 (sub 0,1% din populaţie), în scădere faţă de cei 1957 recenzaţi în 1992. - Divers.ro - Armeni - Perioada contemporană - Accesat la data de 25.02.2009
  119. ^ Recensământul general al populaţiei României din 29 Decemvrie 1930, vol. II, pag. XXIV.
  120. ^ German Population of Romania, 1930-1948
  121. ^ Minoritatea germană din România - Coat of arms of Germany.svg Ambasada Germaniei Bucureşti - Accesat la data de 25.02.2009
  122. ^ German minority, Auswärtiges Amt
  123. ^ The Virtual Jewish History Tour - Romania
  124. ^ „Romania”. focus-migration.de. Accesat în . 
  125. ^ 12 milioane de români, reprezentând jumatate din populaţia României, trăiesc în afara hotarelor ţării - Moldova.go.ro - Accesat la data de 25.02.2009
  126. ^ 9am.ro - Populaţia României ar putea să scadă sub 17 milioane de locuitori în următorii 50 de ani - Accesat la data de 25.02.2009
  127. ^ BERD: 13 milioane de locuitori în România în 2050 - Standard.ro - Accesat la data de 25.02.2009
  128. ^ Populaţia României- efectele emigraţiei în scop de muncă - muncainstrainatate.anofm.ro - Accesat la data de 25.02.2009
  129. ^ România are tot mai puţini locuitori - Ziare.ro - Accesat la data de 25.02.2009
  130. ^ Fondul ONU pentru populaţie - Declinul demografic şi viitorul populaţiei României - Accesat la data de 25.02.2009
  131. ^ Constituţia României - Articolul 13, Limba oficială -> În România, limba oficială este limba română. - Accesat la data de 25.02.2009
  132. ^ Uniunea Latină - State membre - Accesat la 25.02.2009
  133. ^ The History of Transylvania and the Transylvania Saxons by Dr. Konrad Gündisch
  134. ^ Calendar Intercultural - Germanii din România - Accesat la 25.02.2009
  135. ^ Raportul Ethnologue pentru limba germană - Accesat la data de 25.02.2009
  136. ^ „Recomandările de la Oslo” (pfd). Accesat în 25-02-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  137. ^ „Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei” (pfd). Accesat în 25-02-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  138. ^ Gândul.info - 6 din 10 elevi români vorbesc o limbă străină - Elevii români preferă limba engleză - Accesat la data de 25.02.2009
  139. ^ Business-Adviser - Engleza, cea mai cunoscută limba în administraţie - Accesat la data de 25.02.2009
  140. ^ Rumanie de France - Câteva argumente pentru francofonia si francofilia românilor - Accesat la data de 25.02.2009
  141. ^ „Chronology of the International Organization La Francophonie” (pfd) (în franceză). Accesat în 31-08-2008.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  142. ^ „Intelectualitatea română din Transilvania în veacul al XVIII-lea” (pfd). Accesat în 25-02-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  143. ^ Constituţia României, Articolul 29: Libertatea conştiinţei
  144. ^ Ministerul Culturii şi Cultelor - Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor Publicată în Monitorul oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007 -> „În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.” - Accesat la data de 25.02.2009
  145. ^ Creştin-Ortodox - Populaţia după religie la recensământul din 2002 - Accesat la data de 25.02.2009
  146. ^ Din totalul de 18.817.975 de cetăţeni care s-au declarat de religie ortodoxă la recensământul din 2002, 18.251.823 de persoane s-au declarat de etnie română, 482.862 de etnie romă, 48.262 ucrainieni, 28.287 maghiari, 20.476 sârbi etc. (Institutul Naţional de Statistică din România)
  147. ^ STRUCTURA ETNICĂ ŞI CONFESIONALĂ - Descrierea metodologiei si a indicatorilor
  148. ^ a b c Recensământul din 2002 - Structură după religie - Accesat la data de 25.02.2009
  149. ^ Liga Islamică şi Culturală din România - Musulmanii din România - Accesat la data de 25.02.2009
  150. ^ Recensământul general al populaţiei României din 29 decemvrie 1930, vol. II: Neam, limbă maternă, religie, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938, p. XXVII.
  151. ^ Unirea românilor din Transilvania cu Biserica Romei - Accesat la data de 25.02.2009
  152. ^ Uniunea Baptistă din România - Istoric - Accesat la data de 25.02.2009
  153. ^ a b c Ministerul Învăţământului - Legea Învăţământului Preuniversitar (proiect de lege aflat în dezbatere publică începând cu data de 17 decembrie 2007) - Accesat la data de 12.03.2009
  154. ^ a b „The Romanian Educational Policy in Transition”. UNESCO. Accesat în . 
  155. ^ CDEP - Lege nr.84 din 24 iulie 1995 - Legea învăţământului - Accesat la data de 12.03.2009
  156. ^ EDU - Legea Învăţământului Superior (proiect aflat în dezbatere publică începând cu data de 17 decembrie 2007) - Accesat la data de 12.03.2009
  157. ^ a b c d „Curs de pedagogie” (PDF). Conf. univ. dr. Adriana Nicu. Accesat în 13-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  158. ^ EDU - Învăţământ superior - Accesat la data de 12.03.2009
  159. ^ „Romanian Institute of Statistics Yearbook - Chapter 8” (PDF) (în Romanian). Accesat în . 
  160. ^ INSSE - Educaţie - Accesat la data de 12.03.2009
  161. ^ „UN Human Development Report 2006” (PDF). Arhivat din original (pdf) la . 
  162. ^ „Topul universităţilor din România, 2007” (PDF). Realizat de asociaţia Ad Astra a cercetătorilor români. Accesat în 12-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  163. ^ „România - Notă privind politicile educaţionale” (PDF). Banca Mondială. Accesat în 12-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  164. ^ „Population of the largest cities and towns in Romania”. World Gazetteer. Accesat în . 
  165. ^ „Metropolitan Zone of Bucharest will be ready in 10 years” (în Romanian). Romania Libera. Accesat în . 
  166. ^ „Official site of Metropolitan Zone of Bucharest Project” (în Romanian). Accesat în . 
  167. ^ „Map of Romanian municipalities that can have metorpolitan areas in maroon”. Accesat în .  Text "zmi.com" ignorat (ajutor)
  168. ^ Recensământul din 2002 - Date la nivel de ţară (etnie, limba maternă, religie) - Accesat la data de 20.04.2009
  169. ^ a b c d e f g Romania. The Europa World Year Book. 2 (ed. 48). Londra şi New York: Routledge. . pp. 3734–3759. ISBN 9781857434125.  Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "Europaworld" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  170. ^ Encyclopedia Britannica - Romania-> Government and society - Accesat la data de 12.02.2009
  171. ^ Drept Online - Constitutia Romaniei din 2003 - Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului naţional din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituţiei României. - Accesat la data de 12.02.2009
  172. ^ Constituţia României - Titlul I, Principii generale - Statul român, Articolul 1. - Accesat la data de 12.02.09
  173. ^ Art.81 din Constituţia României
  174. ^ Preşedintele României - Palatul Cotroceni - Accesat la data de 12.02.2009
  175. ^ Guvernul României - Palatul Victoria - Accesat la data de 12.02.2009
  176. ^ Senat.ro - Organizarea şi funcţionarea - Accesat la data de 12.02.2009
  177. ^ BIRN Romania Partners EDRC on Ethnic Minority Issues - Accesat la data de 25.02.2009
  178. ^ 18 organizaţii ale minorităţilor naţionale vor fi reprezentate în Parlament - HotNews.ro - Accesat la data de 25.02.2009
  179. ^ „Monitorizarea activităţii parlamentare a reprezentanţilor minorităţilor naţionale” (PDF). Material editat de Fundaţia Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală şi Asociaţia Pro Democraţia. 2007. Accesat în 25 februarie.  Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); line feed character în |publisher= la poziția 83 (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  180. ^ Camera Deputaţilor - Palatul Parlamentului - Accesat la data de 12.02.2009
  181. ^ Art. 85 din Constituţia României
  182. ^ Gov.ro - Guvernul României - Prezentare - Accesat la data de 12.02.09
  183. ^ „Organizarea sistemului judiciar în România” (PDF). Consiliul Suprem al Magistraturii. 2008. Accesat în 12 februarie.  Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  184. ^ Prezentare. - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României - Accesat la data de 12.02.2009
  185. ^ „Romanian Legal system”. CIA Factbook. . Accesat în . 
  186. ^ Curtea Constituţională a României - Legea Nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale - Accesat la data de 12.02.2009
  187. ^ Bos, Stefan (01 January 2007). „Bulgaria, Romania Join European Union”. VOA News. Voice of America. Accesat în 2 January 2009.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  188. ^ „Romania will be EU's most corrupt new member”. Accesat în . 
  189. ^ Ziua.ro - Presa germană: Este tot mai clar că România şi Bulgaria au aderat cu decenii prea devreme la UE - Accesat la data de 13.02.2009
  190. ^ Banca Naţională a României - Relaţiile BNR cu organisme internaţionale - Accesat la data de 28.02.2009
  191. ^ North Atlantic Treaty Organization - NATO Member Countries - Romania, 2004 - Accesat la data de 28.02.2009
  192. ^ European countries - Member states of the EU -> Romania - Accesat la data de 28.02.2009
  193. ^ România sprijină proiectele NATO - România şi-a achitat contribuţia la două fonduri NATO, pentru sprijinirea Republicii Moldova şi Georgia - Accesat la data de 28.02.2009
  194. ^ 9am News - România şi Ungaria sprijină aderarea Ucrainei în UE - Accesat la data de 28.02.2009
  195. ^ a b c „Ministerul Afacerilor Externe”. Accesat în . 
  196. ^ „Background Note: Romania - U.S.-Romanian Relations”. U.S. Department of State. 
  197. ^ „Turkey & Romania hand in hand for a better tomorrow” (PDF). The New Anatolian, February 1, 2006. 
  198. ^ Primăria Municipiului Satu Mare - Ungaria sprijină aderarea României la UE - Accesat la data de 28.02.2009
  199. ^ „Relaţiile comerciale româno-maghiare sunt într-o dezvoltare spectaculoasă” (PDF). Media România. Accesat în . 
  200. ^ „Raporturile României cu Republica Moldova”. Centrul de Sudii Internaţionale - Gabriel Andreescu - Valentin Stan - Renate Weber. Accesat în 28-02-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  201. ^ Ambasada României la Chişinău - Relaţii politico-diplomatice - Accesat la data de 28.02.2009
  202. ^ Ziare.com - Diaconescu: Limitarea regimului calatoriilor in R. Moldova, un demers abuziv - Accesat la data de 13.05.2009
  203. ^ EVZ - Voronin atacă România din toate părţile - Accesat la data de 13.05.2009
  204. ^ ICJ Maritime Delimitation in the Black Sea (Romania v. Ukraine) icj-cij.org, 3 februarie 2009
  205. ^ MAE Comunicat de presă din 3 februarie 2009 mae.ro, accesat 4 februarie 2009
  206. ^ Verdict la Haga: România a câştigat 9.700 km pătraţi de platou continental, 79% din suprafaţa disputată
  207. ^ Antena 3 - MAE: Momentan, Ucraina nu are voie să lucreze la canalul Bâstroe. - Accesat la data de 28.02.2009
  208. ^ Ziua - George Damian - Canalul Bâstroe şi Insula Şerpilor, dublu atac ucrainean - Accesat la data de 28.02.2009
  209. ^ Primăria din Motru - Municipiul Motru cuprins în Dezvoltarea Regională Sud - Vest Oltenia - Accesat la data de 28.02.2009
  210. ^ Casa Română - România, Împărţirea administrativă - Accesat la data de 28.02.2009
  211. ^ Constituţia României - Principii generale - Articolul 3, Teritoriul - Accesat la data de 28.02.2009
  212. ^ Descoperă.net - Geografia României - Împărţirea teritorială a României - Accesat la data de 28.02.2009
  213. ^ Roposturo - Congresul Mondial de Posturologie 2005 - Despre România - Accesat la data de 28.02.2009
  214. ^ a b MAE - Bruxelles - Reprezentanţa permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană - România, Data generale - Accesat la data de 28.02.2009
  215. ^ Roembus - România - Date generale, Împărţirea administrativă - Accesat la data de 28.02.2009
  216. ^ Administraţie - Portalul Naţional de Administraţie Publică - Accesat la data de 28.02.2009
  217. ^ ICI - România - Judeţe - Accesat la data de 28.02.2009
  218. ^ Municipalities of Romania (including Transylvania) - Románia és Erdély önkormányzattal rendelkező városai és községei - Accesat la data de 28.02.2009
  219. ^ Schengen România - România şi Uniunea Europeană - Informaţii generale despre România
  220. ^ RomTurism - Bucureşti, judeţul Bucureşti - Accesat la data de 28.02.2009
  221. ^ Prefectura Bucureşti - Rolul prefectului - Accesat la data de 28.02.2009
  222. ^ PMB - Legislaţie în vigoare ce reglementează alegerea Primarului General al Municipiului Bucureşti - Accesat la data de 28.02.2009
  223. ^ CDEP - Lege nr.67 din 25 martie 2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale - Accesat la data de 28.02.2009
  224. ^ Primăria Online - Regiuni de dezvoltare - Accesat la data de 28.02.2009
  225. ^ Info Turist - România - Accesat la data de 28.02.2009
  226. ^ Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei - Politica de dezvoltare regională - Accesat la data de 28.02.2009
  227. ^ Smart Financial - Integrarea unităţilor teritoriale de statistică ale României şi Bulgariei în NUTS - Accesat la data de 28.02.2009
  228. ^ Ioan Silviu Nistor (). Comuna Şi Judeţul: Evoluţia Istorică. Cluj-Napoca: Editura Dacia. 
  229. ^ Replica - Administraţie: Judeţele, depăşite? - Accesat la data de 28.02.2009
  230. ^ Prefectura Braşov - Istoric - Accesat la data de 28.02.2009
  231. ^ România in cifre 2008
  232. ^ „Country Classification Groups”. World Bank. . Accesat în . 
  233. ^ Bank News - Economia românească a crescut anul trecut cu 7,1%, după un avans de doar 2,9% in trimestrul IV - Accesat la data de 13.02.2009
  234. ^ „GDP in 2006” (PDF) (în Romanian). Romanian National Institute of Statistics. Accesat în . 
  235. ^ „Main Macroeconomic Indicators, September 2007” (PDF) (în Romanian). National Institute of Statistics of Romania. Accesat în . 
  236. ^ a b „Romania”. CIA World Factbook. . Accesat în . 
  237. ^ a b Ghid România - România, economie - Accesat la data de 12.03.2009
  238. ^ Ziarul Adevărul -> România - Germania: scurt istoric al cooperarii economice - Accesat la data de 12.03.2009
  239. ^ MAE - Roma - Evoluţia schimburilor comerciale bilaterale - România - Italia - Accesat la data de 12.03.2009
  240. ^ „Privatizarea MEBO în România - Procesul de privatizare şi rezultatele împroprietăririi” (PDF). Álmos Telegdy - Universitatea de Ştiinţe Economice, Budapesta şi Universitatea Central-Europeană, Budapesta. Accesat în 12-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  241. ^ „Index of Economic Freedom: Romania”. heritage.org. Accesat în . 
  242. ^ „Taxation trends in the EU” (pdf). Eurostat. . Accesat în . 
  243. ^ „Reducerea cotelor de impozit pe venit la nivel global pe fondul creşterii mobilităţii forţei de muncă forţează guvernele să concureze în privinţa impozitelor, aşa cum reiese din studiul KPMG Interanţional” (PDF). Maria Stancu - KPMG. Accesat în 12-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  244. ^ Banat Business - România nu are un regim fiscal favorabil, în ciuda impozitului scăzut pe venitul global - Studiu realizat de KPMG - Accesat la data de 12.03.2009
  245. ^ „Romania: FDI reached over EUR 8.3 bn”. Accesat în . 
  246. ^ Remittance flows
  247. ^ „Economy Ranking”. Doing Business. World Bank. . Accesat în . 
  248. ^ „Doing Business 2007 Report”. World Bank. Accesat în . 
  249. ^ Institutul National de Statistica
  250. ^ Centrul Logistic - Localizare România - Coridorul IV Pan European - Accesat la data de 08.03.2009
  251. ^ Transport - Business - Infrastructura rutieră ne ţine în loc - Accesat la data de 08.03.2009
  252. ^ Rompres - România nu are infrastructura rutieră necesară dezvoltării economice - Accesat la data de 08.03.2009
  253. ^ „Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport” (PDF). Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Accesat în 08-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  254. ^ Euractiv - Ritmul de absorbţie a fondurilor ISPA trebuie accelerat - Accesat la data de 08.03.2009
  255. ^ Guvernul României - Capitolul 13 - Infrastructura de transport - Accesat la data de 08.03.2009
  256. ^ Evenimentul Zilei - Bilanţul a 42 de ani de autostrăzi în România: 280 de kilometri - Accesat la data de 08.03.2009
  257. ^ Infrastructură - Info - Accesat la data de 08.03.2009
  258. ^ România ar trebui sa aiba 2000 km de autostradă până in 2015
  259. ^ „Programul de construcţie autostrăzi” (PDF). Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Accesat în 08-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  260. ^ „Strategia pentru România” (PDF). Document al Băncii Europene Pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Accesat în 08-03-2009.  line feed character în |publisher= la poziția 28 (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  261. ^ Căile Ferate Române - Site oficial - Prezentare Companie - Accesat la data de 08.03.2009
  262. ^ CFR - Site oficial - Infrastructura publică - Accesat la data de 08.03.2009
  263. ^ „Guía País Rumania” (PDF) (în spaniolă). Elaborada por la Oficinia Económica y Comercial de España en Bucarest. Accesat în 08-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  264. ^ Curierul Naţional - CFR administrează a patra reţea feroviară din Europa ca volum de pasageri şi marfă. - Accesat la data de 08.03.2009
  265. ^ Adevărul.ro - Jumătate dintre locomotivele şi vagoanele CFR-ului sunt „expirate” - Accesat la data de 08.03.2009
  266. ^ Wall Street - Opt companii vor asigura transportul feroviar de scurt parcurs - Accesat la data de 08.03.2009
  267. ^ E-Transport - Dintre cele 17 aeroporturi din România doar 11 sunt considerate aeroporturi de interes european. - Accesat la data de 08.03.2009
  268. ^ Ziarul de Iaşi - Economic - Accesat la data de 08.03.2009
  269. ^ Fonduri Structurale Europene - Transportul aerian - Accesat la data de 08.03.2009
  270. ^ a b Proavion - Clubul călătorului de oriunde - Despre compania aeriană Tarom - Accesat la data de 08.03.2009
  271. ^ TAROM - Istoricul aviaţiei în România - Accesat la data de 08.03.2009
  272. ^ Compania TAROM - Scurt istoric al TAROM - Accesat la data de 08.03.2009
  273. ^ Blue Air - Despre noi - Accesat la data de 08.03.2009
  274. ^ Economie, Wall-Street - Turismul creşte transportul fluvial de agrement - Accesat la data de 08.03.2009
  275. ^ Administraţia Canalelor Navigabile - Istoric - Accesat la data de 08.03.2009
  276. ^ Gazeta de Olt - Bombardier se extinde în România - Trenurile produse de această companie transportă în prezent peste 650.000 de pasageri zilnic, pe cele trei magistrale bucureştene. - Accesat la data de 08.03.2009
  277. ^ UNESCO - Delta Dunării - Accesat la data de 05.05.2009
  278. ^ Romanian Monasteries - Turismul în România - Accesat la data de 27.02.2009
  279. ^ „Country/Economy Profiles: Romania, Travel&Tourism” (PDF). World Economic Forum. Accesat în . 
  280. ^ Wall Street - Numărul turiştilor străini care vor alege România pentru vacanţă va creşte - Accesat la data de 27.02.2009
  281. ^ „WTTC spells out policy recommendations for Romania to tap travel and tourism potential”. WTTC. Accesat în . 
  282. ^ „Turismul a atras în 2005 investiţii de 400 milioane de euro”. Gândul. Accesat în . 
  283. ^ Business Point - Numărul turiştilor străini sosiţi în România a crescut - Accesat la data de 27.02.2009
  284. ^ „Tan and fun at the Black Sea”. UnseenRomania. Accesat în . 
  285. ^ ICI - Valea Prahovei - Accesat la 28.02.2009
  286. ^ Ziare.com - Mii de turişti pe Valea Prahovei - Accesat la data de 28.02.2009
  287. ^ „Turismul renaşte la ţară” (în Romanian). Romania Libera. . Accesat în . 
  288. ^ „Bine ati venit pe site-ul de promovare a pensiunilor agroturistice din Romania !!!” (în Romanian). RuralTourism.ro. Accesat în . 
  289. ^ a b Horia C. Matei, Ion Nicolae, Silviu Neguţ, Caterina Radu, Enciclopedia statelor lumii, ediţia a VII-a, Bucureşti, Editura Meronia, 2001 - ISBN 973 99451 5 6
  290. ^ Info Travel Romania - Bucureşti, Turism - Accesat la data de 27.02.2009
  291. ^ Turism în România - Bucureşti, o combinaţie eclectică de stiluri - Accesat la data de 27.02.2009
  292. ^ Travel World - Atracţii turistice din Bucureşti - Accesat la data de 27.02.2009
  293. ^ Micul Paris - Turul Bucureştiului - Accesat la data de 27.02.2009
  294. ^ Târgul de turism - Romexpo - Accesat la data de 27.02.2009
  295. ^ Ziarul Adevărul - Vacanţe naţionale, la Târgul de Turism Bucureşti - Accesat la data de 27.02.2009
  296. ^ Centrul de pelerinaj - Bucovina - Obiective turistice şi de pelerinaj - Accesat la data de 27.02.2009
  297. ^ Mânăstiri în Bucovina - Prima pagina - Accesat la data de 28.02.2009
  298. ^ Observator Cultural - Dezbatere la Veneţia despre o Românie între Orient şi Occident -> „România – scrie autorul – se prezintă ca o împletire peste secole de culturi şi confesiuni religioase diferite, un fel de sinteză, uneori armonioasă, alteori plină de conflicte, dintre Orient şi Occidentul european, şi datorită unor dificultăţi de natură etnico-istorică şi religioasă nesoluţionate nici pînă astăzi şi bine înrădăcinate pe teritoriul său.” - Alberto Castaldini
  299. ^ Romania - Culture, Historical Background - Accesat la data de 08.03.2009
  300. ^ Claudio Mutti - Mircea Eliade -> România, răscruce a Eurasiei - Accesat la data de 08.03.2009
  301. ^ Oprea, Gheorghe (2002). Folclorul muzical românesc, Editura Muzicală, Bucureşti. ISBN 973-42-0304-5
  302. ^ Agriland - Prezentarea ţării - Cultura - Accesat la data de 08.03.2009
  303. ^ „Rareori influenţa unui popor asupra altuia a fost mai completă, mai cuprinzătoare decât influenţa franceză în România.... Este recunoscută în toate manifestările spiritului uman, în politică cât şi în legislaţie, în literatură cât şi în organizarea administrativă sau în viaţa socială” - Pompiliu Eliade, „Influenţa franceză asupra spiritului public în România secolului XIX”, Paris, 1914
  304. ^ Ambasada României la Paris - Relaţiile Culturale - Accesat la data de 08.03.2009
  305. ^ Ambasada României la Berlin - Scurt istoric al relaţiilor culturale - Accesat la data de 08.03.2009
  306. ^ a b ICI - Aspecte culturale - Scurtă istorie - Accesat la data de 08.03.2009
  307. ^ Ministerul Culturii şi Cultelor - Biserica Ortodoxă Română - Accesat la data de 08.03.2009
  308. ^ Academia Română - Ziua internaţională a latinităţii - Accesat la data de 08.03.2009
  309. ^ Universitatea Ovidius din Constanţa - Studii româneşti în Polonia, Florentina Nicolae - Accesat la data de 08.03.2009
  310. ^ Creştin Ortodox.ro - Miron Costin - Accesat la data de 09.03.2009
  311. ^ Filosofie Românească - Miron Costin - Autorul celui dintâi poem filosofic din cultura română - Mona Mamulea - Accesat la data de 09.03.2009
  312. ^ Ziua - Dimitrie Cantemir, eruditul carturar - Accesat la data de 09.03.2009
  313. ^ „Constantin Brâncoveanu - ctitor de cultura” (PDF). Lect. univ. dr. Agnes Erich. Accesat în 09-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  314. ^ George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini şi pînă în prezent, Editura Minerva, Bucreşti, 1981
  315. ^ a b c d Rest Romania - Istoria Culturii Române - Accesat la data de 09.03.2009
  316. ^ Universitatea din Iaşi - Despre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” - Accesat la data de 09.03.2009
  317. ^ Universitatea Bucureşti - Repere istorice - Accesat la data de 09.03.2009
  318. ^ „Învăţământul public din România în secolul al XIX-lea - evoluţie şi consecinţe sociale” (PDF). Dan Constantin Rădulescu. Accesat în 09-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  319. ^ a b Muzeul Literaturii Române din Iaşi - Junimea - Accesat la data de 09.03.2009
  320. ^ I.L. Caragiale - Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români. - Accesat la data de 10.03.2009
  321. ^ Institul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - Nicolae Grigorescu - Accesat la data de 09.03.2009
  322. ^ Observatorul - „Mioriţa: Istorie şi Globalizare” - Accesat la data de 09.03.2009
  323. ^ Constantin Brâncuşi - Bio - Accesat la data de 09.03.2009
  324. ^ Scriitori români, George Bacovia - Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978
  325. ^ Pompiliu Constantinescu, Literatura română - Clasicii. Secolele 19-20. - Casa de Editură şi Impresariat „Euro-Asia”, Braşov, 2008.
  326. ^ Huntfor - Dadaism - Accesat la data de 10.03.2009
  327. ^ ICI - Literatura - Accesat la 10.03.2009
  328. ^ Cosma, Mihai (2009). Cursuri de istoria muzicii româneşti, Conservatorul din Bucureşti
  329. ^ Ştiinţele folclorului nu se interesează de anumite demersuri ale studiului istoric sau ale ştiinţelor politice; în speţă, problema continuităţii poporului român şi disputa apartenenţelor la teritorii sunt irelevante. Mai grăitor pentru folclorişti este în ce măsură se „îmbină” mărturiile culese şi cât de bine exprimă o evoluţie clară. Cu alte cuvinte, folclorul nu îşi asumă decât sarcina de a atribui noile element descoperite teritoriilor unde se manifestă; de aici şi până la a numi etnia care le-a produs (mai cu seamă în situaţii istorice delicate, acolo unde nu există izvoare care să facă referire la indigeni), răspunderea aparţine altor discipline. Conchidem că apartenenţa etnică în studiul folcloric se realizează statistic, cu erorile de rigoare. Folcloriştii români Emilia Comişel şi Gheorghe Oprea adoptă poziţia publicistului André Varagnac (vezi bibliografia):
    „Lipsa izvoarelor scrise dintr-o anumită perioadă nu înseamnă inexistenţa datinilor respective, ci dimpotrivă, menţionarea acestora după un timp, în care sunt atestate, arată tocmai persistenţa lor.”
    —Gheorghe Oprea - Folclorul muzical românesc, pag. 319
  330. ^ Punctul de vedere al etnomuzicologilor va reveni pe parcursul articolului, neconstituind totuşi baza sa teoretică; de pildă, aspectele comparative ale studiului folcloric vor fi corelate cu această disciplină (sau alte subiecte cu impact mai larg decât la nivel naţional). În cea mai mare parte, însă, va avea întâietate perspectiva folcloristicii, urmând tradiţia şcolii româneşti.
  331. ^ Oprea (2002), pag. 18
  332. ^ Oprea (2002), pag. 64
  333. ^ Sava, Iosif şi Vartolomei, Luminiţa (1979). Dicţionar de muzică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, pag. 74.
  334. ^ Sandu-Dediu, Valentina (2008). Cursuri de istoria muzicii universale, Conservatorul din Bucureşti
  335. ^ Sava, pag. 73
  336. ^ „Pionierii aviaţiei româneşti” (PDF). Bogdan Benea. Accesat în 10-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  337. ^ Forţele Aeriene Române - Începuturi - Accesat la data de 10.03.2009
  338. ^ Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Ialomiţa - Podurile dintre Feteşti şi Cernavodă - „Anghel Saligny” - Accesat la data de 10.03.2009
  339. ^ ICI - Arhitectura - Accesat la data de 10.03.2009
  340. ^ „Istoria culturii române moderne” (PDF). Prof. univ. dr. Grigore Georgiu. Accesat în 10-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  341. ^ Medical Student - Nicolae Constantin Paulescu - Accesat la data de 10.03.2009
  342. ^ Travel World - Victor Babeş - Accesat la data de 10.03.2009
  343. ^ Craiova.ro - Personalităţi - Gheorghe Ţiţeica - Accesat la data de 10.03.2009
  344. ^ Centrul Naţional al Cinematografiei - Istoria filmului românesc în 7000 de cuvinte - Marian Ţuţui - Accesat la data de 10.03.2009
  345. ^ IMDb - Awards for 4 luni, 3 săptamâni şi 2 zile - Accesat la data de 10.03.2009
  346. ^ UNESCO - Romania, Properties inscribed on the World Heritage List - Accesat la data de 10.03.2009
  347. ^ Sibiu/Hermannstadt - Capitala Culturală Europeană în 2007 - Accesat la data de 10.03.2009
  348. ^ Săptămâna Financiară - Înzestrarea armatei, un faliment garantat, Radu Tudor - Accesat la data de 14.03.2009
  349. ^ Mondo News - Buget MApN: Suma alocata este cu 2 mld lei mai mică faţă de proiectul fostului Guvern - Accesat la data de 14.03.2009
  350. ^ Standard.ro - 13 mld. € în zece ani - Accesat la data de 14.03.2009
  351. ^ Defense - Efective participante la misiuni internaţionale - Actualizat la 9 martie 2009 - Accesat la data de 14.03.2009
  352. ^ Forţele Terestre Române - Misiuni internaţionale - Accesat la data de 14.03.2009
  353. ^ MApN - Lege Nr. 395 din 16 decembrie 2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat. - Accesat la data de 14.03.2009
  354. ^ HotNews - De luni, serviciul militar e facultativ - Accesat la data de 14.03.2009
  355. ^ Tion - S-a eliminat obligativitatea serviciului militar - Accesat la data de 14.03.2009
  356. ^ Curierul Naţional - În 2007, armata română va avea 90.000 de oameni - Accesat la data de 14.03.2009
  357. ^ Distribuţia pe arme, estimată pentru 2007
  358. ^ MApN - Informaţii generale - Strategia de transformare a Armatei României - Accesat la data de 14.03.2009
  359. ^ a b c d Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană - Bruxelles - Armata română pregăteşte dotarea forţelor sale cu echipamente şi sisteme de armament modernizate - Accesat la data de 14.03.2009
  360. ^ MApN - Repere istorice - Accesat la data de 14.03.2009
  361. ^ Forţele Teresre Române - Istoricul Forţelor Terestre - Accesat la data de 14.03.2009
  362. ^ Forţele Aeriene Române - Istoric - Începuturi - Accesat la data de 14.03.2009
  363. ^ Forţele Navale Române - Istoric - Accesat la data de 14.03.2009
  364. ^ Marinarii - Nave de istorie - Submarinul Delfinul - Accesat la data de 14.03.2009
  365. ^ Ziua - „Delfinul” face valuri în Armată - Accesat la data de 14.03.2009
  366. ^ „Delfinul” - Cu submarinul la reparat Jurnalul Naţional, 7 octombrie 2007
  367. ^ a b c MApN - Statul Major General - Uniforme Militare - Accesat la data de 14.03.2009
  368. ^ Statul Major General - Distincţiile militare onorifice din Armata Română - Accesat la data de 14.03.2009
  369. ^ Ministerul Apararii Nationale - Statul Major General - Clubul sportiv al armatei, Steaua - Accesat la data de 14.03.2009
  370. ^ Realitatea - Astăzi este Ziua Armatei - Accesat la data de 14.02.2009
  371. ^ Mediafax - Paradă militară de Ziua Naţională a României, la Arcul de Triumf - Accesat la 14.03.2009
  372. ^ UNAP - Prezentare generală - Accesat la data de 14.03.2009
  373. ^ Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I - Home - Accesat la data de 14.03.2009
  374. ^ a b c d e Institul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI - Sport - Accesat la data de 15.03.2009
  375. ^ a b Comitetul Olimpic si Sportiv Roman - Istoric - Accesat la data de 15.03.2009
  376. ^ Istoria oinei. Naţionala României. Accesat la data de 15 martie 2009.
  377. ^ Originea jocului. Asociaţia Oina. Accesat la data de 15 martie 2009.
  378. ^ Federatia Romana de Fotbal - Istoric - Accesat la data de 15.03.2009
  379. ^ „Hagi leaves Romania post”. BBC Sport. . Accesat în . 
  380. ^ Gheorghe Hagi - Biografie - Accesat la data de 15.03.2009
  381. ^ a b F.C. Steaua - Trofeele Clubului - Accesat la data de 15.03.2009
  382. ^ F.C. Dinamo - Parlamares - Accesat la data de 15.03.2009
  383. ^ „All-Time Medal Standings, 1896-2004”. Accesat în . 
  384. ^ Mari români - Ivan Patzaichin - Accesat la data de 15.03.2009
  385. ^ Federaţia Română de Canotaj - Istoric - Accesat la data de 15.03.2009
  386. ^ „Scurt istoric 1906-2006” (PDF). Federaţia Română de Gimnastică. Accesat în 15-03-2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  387. ^ Rugby Românesc - Istori - Accesat la data de 11.05.2009
  388. ^ Rugby.ro - Pionierii - Accesat la data de 11.05.2009
  389. ^ Aurel Barbu, Tiberiu Stama – „File din istoria rugbiului românesc” - Editura Consiliului.
  390. ^ Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti, 1969.
  391. ^ Dumitru Manoileanu - „Rugby. Mică enciclopedie” - Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982.
  392. ^ Halfcourt.info - Istoria baschetului românesc. Aspecte generale - Accesat la data de 11.05.2009
  393. ^ Federaţia Română de Handbal - Istoric - Accesat la data de 15.03.2009
  394. ^ Romanian Fencing - Scrima în România - Accesat la data de 11.05.2009
  395. ^ Federaţia Română de Atletism - Istoric - Accesat la data de 11.05.2009
  396. ^ Mari sportivi - Gabriela Szabó - Accesat la data de 15.03.2009

Legături externe

Administraţie
Informaţii suplimentare
Hărţi
Turism

Format:Legătură AF