Antanta

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

A nu se confunda cu Tripla Intervenție sau cu Tripla Alianță.

Alianțele militare europene înainte de Primul Război Mondial

Antanta (sau Tripla Înțelegere) a fost un bloc politico-militar creat cu puțin timp înainte de Primul Război Mondial și format din Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus. Convenția de aderare a României la Antanta a fost semnată pe data de 4 /17 august 1916. Blocul a fost victorios în Primul Război Mondial, cu excepția Rusiei, care a ieșit din război în 1917.

Antanta a fost formată în trei etape succesive. Prima etapă a fost cea a semnării unor acorduri franco-ruse (1891-1893), care prevedeau ajutor militar reciproc, în cazul în care vreuna dintre cele două țări ar fi fost atacată de către Tripla Alianță. Etapa a doua s-a consumat în anul 1904, când s-a semnat acordul anglo-francez numit Antanta cordială, iar etapa a treia a constat în acordul anglo-rus, din anul 1907, prin care cele două țări și-au delimitat sferele de influență în Asia, făcând posibile viitoare colaborări politico-militare în Europa.

Context[modificare | modificare sursă]

Rusia a fost anterior membră a Ligii celor Trei Imperii, alianță din 1873 cu Austria, Ungaria și Germania. Alianța a făcut parte din planul cancelarului german Otto von Bismarck de a izola diplomatic Franța. Acesta era alarmat de aspirațiile revanșarde ale Franței în vederea recăpătării pierderilor din 1871 în Războiul franco-prusac.[1] Liga se confrunta cu mari dificultăți provocate de tensiunile între Imperiile Rus si Austro-Ungar, în special în Balcani, unde creșterea naționalismului și declinul continuu al Imperiului Otoman au creat premise provinciilor otomane de inițiere a luptelor pentru independență. Situația din Balcani, în special în urma Războiului sârbo-bulgar și a Tratatului de la Berlin din 1878, care a făcut ca Rusia să se simtă înșelată de câștigurile obținute în Războiul ruso-turc, a împiedicat reînnoirea Ligii în 1887. Într-o încercare de a opri alianța Rusiei cu Franța, Bismarck a semnat tratatul secret de reasigurare cu Rusia în 1887. Tratatul a asigurat că ambele părți rămân neutre în cazul izbucnirii războiului. Alianța dintre Rusia și Franța și excluderea Rusiei de către Bismarck de pe piața financiară germană în 1887 a împiedicat reînnoirea tratatului în 1890. Aceasta a pus capăt alianței dintre Germania și Rusia.[2]

Coaliția împotriva Germaniei[modificare | modificare sursă]

Țara Data intrării în război Comentarii
 Serbia Serbia 28 iulie 1914 După război, a devenit baza Iugoslaviei.
 Rusia Rusia 1 august 1914 A încheiat Tratatul de pace de la Brest cu Germania, 3 martie 1918.
 Franța Franța 3 august 1914
 Belgia Belgia 4 august 1914 menținea neutralitatea, a refuzat să permită trecerea armatei germane, fapt ce a determinat intrarea în război de partea blocului Antanta.
 Marea Britanie Marea Britanie 4 august 1914
 Muntenegru Muntenegru 5 august 1914 După război devine parte componentă a Iugoslaviei.
 Imperiul Japonez Japonia 23 аugust 1914
 Egipt Egipt 18 decembrie 1914
 Italia Italia 23 mai 1915 Fiind parte a Triplei Alianțe, inițial a refuzat să susțină Germania, apoi a trecut de partea Antantei.
 Portugalia Portugalia 9 martie 1916
Hidjaz Hidjaz 30 mai 1916 O parte a Imperiului Otoman și a populației arabe.
 România România 27 august 1916 A semnat Tratat de pace separat la 7 mai 1918, dar la 10 noiembrie 1918 a intrat în război.
 SUA SUA 6 aprilie 1917
 Panama Panama 7 aprilie 1917
 Cuba Cuba 7 aprilie 1917
 Grecia Grecia 29 iunie 1917
 Thailanda Siam 22 iulie 1917
 Liberia Liberia 4 august 1917
 Republica Chineză China 14 august 1917 China oficial a intrat în război de partea Antantei, dar a participat formal, în acțiunile de luptă forțele militare chineze nu au participat[3].
 Brazilia Brazilia 26 octombrie 1917
 Guatemala Guatemala 30 аprilie 1918
 Nicaragua Nicaragua 8 mai 1918
 Costa Rica Costa Rica 23 mai 1918
 Haiti Haiti 12 iulie 1918
 Honduras Honduras 19 iulie 1918
 Bolivia Bolivia
 Republica Dominicană Republica Dominicană
 Peru Peru
 Uruguay Uruguay
 Ecuador Ecuador
 San Marino San Marino

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Edgar Feuchtwanger, Imperial Germany 1850-1918 (2002). p 216.
  2. ^ Norman Rich, Great power diplomacy, 1814-1914 (1992) pp 244-62
  3. ^ Китай в Первой мировой войне

Vezi și[modificare | modificare sursă]