Dimitrie Cantemir

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Dimitrie Cantemir (dezambiguizare).
Dimitrie Cantemir
Portret în prima ediție a operei Descriptio Moldaviae (1716)
Portret în prima ediție a operei Descriptio Moldaviae (1716)
Domn al Moldovei
Domnie 1693
Predecesor Constantin Cantemir
Succesor Constantin Duca
Domn al Moldovei
Domnie 1710 - 1711
Predecesor Nicolae Mavrocordat
Succesor caimacan Lupu Costachi
Căsătorit(ă) cu Casandra Cantacuzino
Anastasia Trubetskaia
Urmași Maria Cantemir
Constantin Cantemir
Antioh Cantemir
Smaragda Cantemir
Tată Constantin Cantemir
Mamă Doamna Ana
Naștere 26 octombrie 1673
Silișteni, Fălciu
Deces 21 august 1723 (49 de ani)
Dmitrovsk, Rusia

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie - aprilie 1693 și 1710 - 1711) și un mare cărturar al umanismului românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin. George Călinescu, în Istoria literaturii române. Compendiu [1]scrie: "D.Cantemir (1673 - 1723) e un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru."

Dimitrie era fiul domnului moldovean Constantin Cantemir. La moartea tatălui său în 1693, a fost proclamat domn după modelul lui Constantin Brâncoveanu, însă Poarta nu l-a confirmat în domnie. Și-a petrecut următorii ani la Constantinopol, unde a fost capuchehaie, și a însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii otomanilor în Bătălia de la Zenta, unde s-a convins de decadența Imperiului Otoman.

În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru cel Mare. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale.

Viața și cariera politică[modificare | modificare sursă]

Portret din tinerețe

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, într-o familie de răzeși săraci, în satul Silișteni pe malul râului Elan în ținutul Fălciu, azi în comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, în partea de sud a orașului Huși.[2] Genealogiștii au stabilit că un strămoș obscur ar fi dobândit în secolul al XVI-lea cătunul Silișteni din Moldova și că familia era de "origine pur românească" [3]Răzeșii moldoveni erau oameni săraci, dar pe care sărăcia îi făcuse luptători dârzi și aspri. "Aveau acolo un codru, codrul Tigheciului, fără copaci mari, dar cu spini mulți, cu arbori deși și mici, în care dușmanul nu poate pătrunde. Nici boierii nu izbutiră să le cotropească răzășiile, nici tătarii din Bugeac, vecinii lor, nu-i speriaseră și nu-i putuseră prăda[4]. A fost fiul lui Constantin și al Anei, născută Bantăș, care a fost a treia soție a lui Constantin Cantemir. Dimitrie Cantemir menționează cele 3 soții ale tatălui său: 1. Anastasia, nepoată de văr după tată a domnului Țării Românești Gr. Ghica; 2. Ruxandra Gane; 3. Ana Bantăș, mama lui Dimitrie Cantemir. Anița Bantăș a făcut parte "din vechea stirpe moldovenească a Bantășilor, nepoată după mamă a Anastasiei, soția Ducăi-vodă".[5] Ana Bantăș descinde dintr-un personaj vestit în aristocrația moldovenească, Ioan Tăutu, mare logofăt în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. (Ștefan Lemny, op.cit., p.45.). Dimitrie Cantemir spune că a purtat acest nume [Dimitrie], fiindcă a fost botezat de Dumitrașco vodă Cantacuzino.[6] La 14 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 12 ani, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei. Tatăl său, Constantin vodă, dorea să facă din fiul său un om învățat, de aceea a ales ca educator al lui Dimitrie pe dascălul Ieremia Cacavelas, din Creta, un grec cu studii în Germania. Acest învățat grec a avut o mare influență asupra formației spirituale a lui Dimitrie Cantemir. Cacavelas a aruncat un văl de misticism asupra spiritului clar al lui Cantemir, acesta a urmărit însă în anii maturității să se dezbare de această înrâurire, părăsind fondul mistic al cugetării.

În perioada martie - aprilie 1693, după moartea tatălui său, a fost ales de boierii mari, în frunte cu Iordache Ruset, vornicul, domn al Moldovei, la 19 ani. Dar după o domnie care a ținut mai puțin de trei săptămâni, turcii plătiți de Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești, nu l-au recunoscut și au impus în scaunul domnesc pe Constantin Duca (la 18 aprilie1693)[7], instrumentul domnului muntean. Dimitrie s-a întors la Constantinopol pentru a-și continua studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice, filială spirituală a universității de la Padova. Aici erau profesori care predau geografia, anatomia și deschideau elevilor cunoștința tezaurelor literaturii clasice, elină și latină. Cu prilejul unui război turco-Austriac, soldat cu bătălia de la Zenta (10 septembrie 1697), a traversat Banatul. Antioh, fratele mai mare, și-a însușit întreaga moștenire, lăsându-l într-o situație precară. Din 1695 a fost capuchehaie, adică reprezentant la Constantinopol al fratelui său Antioh, acesta fiind ales domn.

S-a căsătorit în 1699 cu fiica lui Șerban Cantacuzino, Casandra, care i-a dăruit pe Matei, Constantin, Șerban, Maria și Antioh (viitorul poet, scriitor și diplomat rus Antioh Cantemir (1708 - 1744). După moartea Casandrei, din a doua căsătorie (la 14 ian. 1717), cu fiica principelui rus Ivan Iurevici Trubețkoi, Anastasia Ivanovna Trubețkaia[8], a avut o fată: Ecaterina-Smaragda (1720-1761), care s-a căsătorit cu Dmitri Mihailovici Golițîn.Fiul său Antioh Cantemir , ambasador al Rusiei în Marea Britanie și Franța este cunoscut ca "părintele poeziei Rusiei."

Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iași în 14 noiembrie 1710, având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luțk în Rusia (azi în Ucraina, transliterat în ucr. Луцьҝ), la 13/24 aprilie 1711[9], un tratat secret de alianță cu Petru cel Mare, țarul Rusiei, în speranța eliberării țării de sub dominația turcă și precizând integritatea granițelor și faptul că ele vor fi apărate de armata Moldovei. Conform unei scrisori a țarului adresată generalului Șeremetiev la 7 mai 1711, întregul text al Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel Mare a confirmat acest text ce i-a fost trimis de domnul Moldovei. Tratatul de la Luțk a fost semnat de Petru cel Mare și de ministrul său, contele Golovkin. Tratatul conține 17 articole. Prin Tratat se stipula că domnia va rămâne, prin descendență masculină, în familia Cantemir, afară de cazul în care unul dintre domni s-ar lepăda de Rusia și de ortodoxie (art.III). "După vechiul obicei moldovenesc, toată puterea să fie la domn"(art.VI). Articolul al XI-lea prevedea retrocedarea la Moldova a Tighinei și Buceagului, cu cetățile de la Dunăre, Chilia și Cetatea Albă, pierdute în vremea lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș. A existat un conflict între Dimitrie Cantemir și boierii mari ai Moldovei, conflict care izbucnește în timpul războiului ruso-turc din 1711. Când Dimitrie vodă anunță că a trecut de partea rușilor, boierul Iordache Ruset îi strigă de față cu ceilalți boieri: Te-ai cam grăbit, măria ta, cu chiematul Moscalilor".[10] Tratatul de la Luțk a fost publicat de Cantemir în spațiul german. În politica externă s-a orientat spre Rusia ca entitate ortodoxă, opusă Islamului. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi și a fost împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi. În monografia închinată marelui cărturar moldovean, P.P. Panaitescu[11] consideră că încă din tinerețe, D.Cantemir ar fi urmărit realizarea unui scop bine determinat, și anume instaurarea monarhiei absolute și ereditare în Moldova, împotriva anarhiei feudale a boierilor.

Gravură poloneză, reprezentându-l în timpul domniei (1710 - 1711)
Stema

După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce armata rusească și contingentele moldovenești au fost înconjurate de uriașa armată a marelui vizir Mehmed Pașa (Baltaci) și au fost înfrânte de turci în Bătălia de la Stănilești - ținutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, s-a refugiat în Rusia ( la16 iulie 1711), unde a rămas cu familia sa. Dimitrie Cantemir a stat în Rusia doisprezece ani, până la moarte în 1723. Primii ani i-a petrecut în Ucraina, pe moșiile dăruite de țar, înconjurat de oștenii moldoveni, țăranii liberi și mazilii care l-au urmat pe domn în exil. A devenit consilier intim al lui Petru I (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal și a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg.

A scris Hronicul a vechimei romano-moldo-vlahilor, susținând latinitatea limbii și a poporului format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că româna are patru dialecte. Această lucrare a devenit o referință fundamentală pentru corifeii Școlii Ardelene.

Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse.

A murit în refugiu, după campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică, în zona Derbent la 21 august 1723 , în urma unui diabet avansat și a fost înmormântat în Rusia, la Dmitrievka (actualul Dmitrovsk⁠(en)), în biserica Sf. Nicolae, construită după planurile sale și cu hramul ca al Bisericii Domnești din Iași.

Politica internă[modificare | modificare sursă]

Dimitrie Cantemir , în scurta sa domnie a făcut unele reforme, pentru anumite pături sociale mai puțin bogate. La înscăunarea în domnie, Cantemir a scăzut "birul steagului", adică darea ce se lua la domnie nouă, ca să plătească cheltuielile steagului de domnie de la turci. O altă reformă fiscală a fost desființarea deseatinei (deseatină = dijmă, a zecea parte din produse, în special din stupi), care privea în special boierimea mică, crescători de albine. Din celelalte privilegii date de Dimitrie Cantemir se remarcă lipsa unor favoruri domnești date marilor boieri, mai multe acte fiind date oamenilor săraci. Astfel este privilegiul pentru breasla mișeilor calici din Roman, pentru breasla cioclilor din Iași, pentru niște "jupânese sărace" văduve etc.(P.P.Panaitescu, op.cit. p.98). Domnul Moldovei obține reluarea pentru țară a mănăstirilor închinate patriarhiei din Ierusalim (în urma unei înțelegeri cu patriarhul de Ierusalim Chrisant Notara) și anume a unor mănăstiri mari și bogate ca Bistrița, Tazlău, Probota. Astfel, biserica reprezenta pentru domnie un sprijin sigur, financiar și spiritual, împotriva încercărilor marii boierimi de cotropire a puterii. Politica internă a lui Dimitrie Cantemir a însemnat în primul rând statornicirea unui stat centralizat domnesc, înlăturându-se astfel statul cârmuit de oligarhia marilor familii de boieri.

O atenție specială a fost acordată elementului militar, recrutat din păturile mijlocii ale societății. Un număr mare de boiernași și slujitori , care luptaseră până acum ca mercenari în oștile străine, a venit în țară și s-a grupat în jurul domnului. Cu ajutorul lor, Cantemir a organizat, în preajma războiului ruso- turc din anul 1711, șapte sau opt unități militare.[12]

În politica sa internă, Cantemir s-a sprijinit pe aceleași pături sociale ca și tatăl său Constantin și fratele său Antioh. Cronicarii vremii ni-l arată ca pe un domn foarte popular. "Că așa arăta de bun și de blând - spunea Ion Neculce (cf.Ion Neculce, Letopisețul...) încât tuturor le era ușa sa deschisă și era nemăreț de vorovea cu toți copiii".

Posteritate[modificare | modificare sursă]

Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iași, repatriate grație lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea raclei sale este scris următorul text: „Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”.[13]

Memoria lui Cantemir este onorată prin atribuirea numelui său unor străzi importante din București și din alte orașe ale României, prin liceele și universitățile care îl au ca patron. În sudul Republicii Moldova există orașul Cantemir și un întreg raion Cantemir.

În 1975, în România a fost turnat un film artistic de lung metraj, intitulat Cantemir și Muschetarul român, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în Republica Moldova, în 1973, Dimitrie Cantemir de Vlad Ioviță și Vitali Kalashnikov.

În aprilie 2003 un parc din Istanbul a primit numele lui Dimitrie Cantemir.[14]

La 25 iunie 2007, președintele Traian Băsescu a inaugurat la Istanbul Muzeul Dimitrie Cantemir, aflat în Casa Cantemir din cartierul Fener, unde cărturarul a locuit.[15][16][17][18]

Colegiul economic din Suceava îi poartă numele. În curtea instituției de învățământ a fost amplasat un bust închinat voievodului.

Opera[modificare | modificare sursă]

În opera lui Cantemir, influențată de umanismul Renașterii, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea.

Opere principale[modificare | modificare sursă]

  • Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul, scrisă în l. română și l.greacă, tipărită la Iași în 1698, din porunca fratelui lui Dimitrie, Antioh vodă Cantemir. Această operă este prima lucrare românească originală de gândire religioasă. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii, susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să definească concepte filozofice și să alcătuiască o terminologie filozofică (substări, asuprastări, împregiur-stări, macrocosmos, microcosmos).(G.Călinescu, Op.cit.,p.29). În Divanul... omul cu aspirațiile lui morale e pus în fața implacabilei Firi, care se așează în poziția ispititoare a lui Mefistofeles. Șerban Cioculescu[19]apreciază că " opera lui de debut, Divanul...este un exercițiu de învățăcel, sub îndrumarea unui dascăl superior, cum a fost ieromonahul cretan Ieremia Cacavelas." De la Cacavelas a putut învăța Cantemir grecește și latinește, dar nu și disciplina gândirii științifice.
  • Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago (Icoana de nezugrăvit a științei sacrosante), 1700, lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, în linia lui Bacon, un fel de împăcare între știință și religie, între determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie și științele oculte, sacre, specifice Renașterii. Cantemir cunoaște și pune în discuție principalele probleme ale filozofiei din vremea lui: teoria cunoașterii, teoria atomilor și a originii materiei, controversa dintre teism și deism, problema timpului etc. Este o scriere filozofică de factură precumpănitor scolastică.[20]
  • Istoria ieroglifică scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este considerată prima încercare de roman politico-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boierești din țările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog și Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare. Istoria ieroglifică este un "adevărat Roman de Renard românesc, [apreciază George Călinescu(Op.cit.)] asupra tâlcului politic al căruia...s-a insistat cu exces. Corbul (Brâncoveanu), epitropul păsărilor, a dat poruncă să se înlăture Vidra (Const. Duca) de la epitropia dobitoacelor și să se înscăuneze Struțocămila (Mihai Racoviță). Vidra se apără ținând un discurs după toate regulile retoricii...Bâtlanul denunță caracterul amfibiu al Vidrei care la rându-i ironizează dubla înfățișare a Bâtlanului, "pasăre de apă sau pește de aer". Istoria ieroglifică aduce o contribuție prețioasă limbii noastre literare, prin infuzia unei bogate paremiologii [paremiologie = studiul proverbelor, n.n.], în parte de origine sacră, dar mai ales în sensul cel mai larg populară, cu binevenite aluviuni orientale la matca noastră autohtonă. (apud Serban Cioculescu, op. cit).
  • Istoria Creșterii și Descreșterii Curții Otomane , redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 și 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman și a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat și asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă și publicată în limbile engleză, franceză și germană.

    Prima publicare a operei s-a făcut în limba engleză în două volume, în 1734-1735, în Londra, prin efortul pastorului Nicolas Tindal, care era maestru în artele liberale și vicar la Great Waltham (în comitatul Essex).[21]; o nouă ediție, în 1756. Traducerea în limba franceză , tot după manuscrisul latin, a apărut la Paris ,în patru volume mici, în 1743, traducătorul fiind M. de Jonquières. În 1745 apare la Hamburg traducerea germană a lui Schmidt, ed. Christian Herold, după textul englez.

  • Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor în română[22] (1719 - 1722), cuprinde istoria românilor de la Traian până în pragul celei de a doua "descălecări" sau întemeierea principatelor. Susține ideea lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor românești. Hronicul vechimei...este încununarea erudită a eforturilor întreprinse de predecesori pentru a dovedi originea romană a românilor și unitatea lor de neam.[23]Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române și străine în limbile latină, greacă, polonă și rusă. Cantemir mărturisește: "nici o piatră neclătită și nici un unghi nescociorât n-am lăsat, pentru ca să ne înștiențăm de începătură, și purcederea, și așezământul, cel mai de pre urmă, a acestui neam, din care ne înștiințăm cu adevărat".( Șerban Cioculescu, Op.cit.,p.57)
  • Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin. Descrierea Moldovei reprezintă prima prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei și locuitorilor ei (Florin Constantiniu, Op.cit.). În Descrierea Moldovei, principele cărturar dă lista familiilor boierești din țară. Sunt consemnate numele a 77 familii boierești...[24]În Descrierea Moldovei a fost prezentată harta Moldovei, în manuscris ( în latină: Tabula Geographica Moldauiae), aceasta fiind prima hartă reală a țării, conținând detalii geografice, precum și informații administrative. Descrierea Moldovei a fost publicată pentru întâia oară în românește în anul 1825[25], sub titlul "Scrisoarea Moldovei", la Mănăstirea Neamț; ediția a II-a, Iași,1851, sub titlul Descrierea Moldaviei.

Alte opere[modificare | modificare sursă]

Paginile 147 și 148 din tomul al 8-lea al lucrării Russische Bibliothek de Hartwig Bacmeister (publicată în 1783), conținând începutul traducerii în germană a scrierii Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor. Bacmeister a fost primul care l-a identificat pe Cantemir drept autor, în nota de la pagina 148.[26]
  • Compendiolum universae logices institutiones (1701)(Prescurtare a sistemului logicii generale)
  • Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturală a monarhiilor)
  • Vita Constantini Cantemyrii (1716-1718), în l.latină
  • Sistema religiei mahomedane :în rusă Kniga sistema ili sostoianie muhammedanskoi religii, St.Petersburg,1722
  • Cartea științei muzicii (Kitab-i-musiki)

Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieții acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice și religioase, primul sistem de notație muzicală al muzicii otomane (a fost contemporan cu Johann Sebastian Bach) savantul punând în discuție și importanța muzicii religioase ortodoxe și influențarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor și tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor și gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoțit de o culegere de melodii a diverselor compoziții otomane, dar și folclor din Moldova, precum și un număr de 20 de creații proprii. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice și studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir), primind titlul de pașă cu trei tuiuri (ceilalți domni aveau două tuiuri) de la Ahmed al III-lea, cunoscut drept mare susținător al artelor.[27]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ G.Călinescu. Istoria literaturii române. Compendiu. Editura pentru literatură, 1968, p.28
  2. ^ P.P.Panaitescu, Dimitrie Cantemir. Viața și opera. Biblioteca Istorică III, Editura Academiei R.P.R.,1958, p. 28
  3. ^ Ştefan Lemny, Cantemireştii : aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. Prefaţă de Emmanuel Le Roy Ladurie. Trad. de Magda Jeanrenaud.Iaşi, Polirom, 2013, p.36
  4. ^ Istoria literaturii romîne. Editura Academiei R.P.R., București, 1964, p.608
  5. ^ Ștefan S. Gorovei, Cantemireștii- Eseu genealogic. În vol.: Dimitrie Cantemir (1673-1723), principe român și cărturar european. Editura Trinitas, Iași,2003, pp.19-53
  6. ^ Dimitrie Cantemir, Viața lui Constantin-Vodă Cantemir, București,1960 (în românește de Radu Albala).
  7. ^ Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea. Ediție anastatică Editura Saeculum I.O., Ed. Vestala, București,1999
  8. ^ Sever Zotta, Despre neamul Cantemireștilor (Extras din Buletinul "Ioan Neculce", fascicola IX), Iași, Institutul de Arte Grafice "Viața Românească", 1931, p.10
  9. ^ Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român. Editura Univers Enciclopedic, București, 1997, p.173
  10. ^ Ion Neculce, Letopisețul țării Moldovei, ediția I. Iordan, p. 270
  11. ^ P.P. Panaitescu. Dimitrie Cantemir, viața și opera, în Biblioteca istorică, III, Editura Academiei, 1958
  12. ^ Constantin Cihodaru, Gheorghe Platon (redactori responsabili), Istoria orașului Iași, volumul I, Editura Junimea, Iași, 1980, p.238
  13. ^ Dimitrie Cantemir
  14. ^ Dimitrie Cantemir dă numele unui parc din Istanbul, 4 decembrie 2003, Octavian Andronic, Amos News, accesat la 25 iunie 2013
  15. ^ Băsescu a inaugurat la Istanbul Muzeul Dimitrie Cantemir, 25 iunie 2007, Gândul, accesat la 21 iunie 2013
  16. ^ Dimitrie Cantemir are un muzeu în Istanbul, 12 ianuarie 2008, Simina Stan, Jurnalul Național, accesat la 21 iunie 2013
  17. ^ La Istanbul se deschide Muzeul Dimitrie Cantemir, 30 mai 2007, Bogdan Stoleru, Amos News, accesat la 21 iunie 2013
  18. ^ Traian Băsescu a dezvelit placa memorială Dimitrie Cantemir, la Istanbul, 25 iunie 2007, Amos News, accesat la 21 iunie 2013
  19. ^ Șerban Cioculescu. Varietăți critice. Editura pentru literatură,1966, în articolul Despre stilul lui Dimitrie Cantemir, p.54
  20. ^ Mic dicționar enciclopedic, Editura enciclopedică română, București, 1972, articolul Cantemir
  21. ^ Pippidi, Andrei (1970), „Constantin Brîncoveanu, personaj al abatelui Prévost”, Studii de Literatură Universală (București) XVI: 164 
  22. ^ Academia de Științe a Moldovei, 2008, anul Cantemir, „Hronicul vechimei a romano-moldovlahilor”
  23. ^ Florin Constantiniu O istorie sinceră a poporului român. Editura Univers enciclopedic, București, 1997, p. 192
  24. ^ Mihai Sorin Rădulescu. Genealogia românească. Istoric și bibliografie. Editura Istros, Brăila, 2000, p.13
  25. ^ Magdalena Popescu. Postfață în volumul : Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Editura Minerva, București, 1973, p.334
  26. ^ Cernovodeanu 1995, p. IX
  27. ^ Dimitrie Cantemir, la Parlamentul European - „Muzica lui Dimitrie Cantemir”, 9 decembrie 2010, Acad. Nicolae Dabija, Cotidianul, accesat la 20 februarie 2014

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cernovodeanu, Paul (1995), „Studiu introductiv”, în Cantemir, Dimitrie, Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, București: Editura Minerva, pp. 275-285 
  • Istoria filosofiei moderne și contemporane, Editura Academiei, București, 1984
  • Leonid Nikolaevici Maikov, Prințesa Cantemir. Portret de epocă și corespondență inedită, Editura Universitatea Al. I. Cuza Iași, 2005
  • Manuela Tănăsescu, Despre Istoria ieroglifică, Editura Cartea Românească, București, 1970
  • Ecaterina Țarălungă - Dimitrie Cantemir. Contribuții documentare la un portret, Editura Minerva, 1989; ediția a II-a cu adăugiri - Editura Litera Internațional, 2004

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Dimitrie Cantemir
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Dimitrie Cantemir.

Vezi și[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Constantin Cantemir
Domn al Moldovei
1693

Succesor:
Constantin Duca


Predecesor:
Nicolae Mavrocordat
Domn al Moldovei
1710 - 1711

Succesor:
caimacan Lupu Costachi