Meglenoromâni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Spaţiul etnic tradiţional al meglenoromânilor este trecut în culoare portocalie

Meglenoromânii sunt una din cele patru ramuri de români. Meglenoromânii (numiți și megleniți sau vlași) sunt o populație care trăiește ca minoritate națională nerecunoscută ca atare de statul grec, în câteva sate din regiunea Meglen din nordul Greciei, numărul lor fiind estimat la 12.000 - 20.000 de oameni. Ei vorbesc o limbă romanică numită limba meglenoromână. Încă din trecut, numărul lor a început să scadă constant din cauza presiunilor făcute de către greci. Numele de român s-a pierdut în timp, fiind înlocuit cu denumirea de "vlasi", iar termenul de meglenoromâni a fost dat de cei care le-au studiat limba și obiceiurile, avându-se în vedere și regiunea în apropierea căreia locuiesc. Este interesant că spre deosebire de alte populații romanizate din est (numite în mod generic vlahi), ei nu se numesc pe ei înșiși cu un nume derivat de la romanus, ci folosesc numai numele vlași. Ei au locuit la nord de Salonic, în regiunea Meglen, în turcește Caragiova, la vest de râul Vardar. Erau așezați într-un orășel, Nânta și zece sate: Lunguța, Birislav, Huma, Oșani, Liumnița, Cupa, Țârnarcea, dintre care trei comune cu români bulgarizați: Barovița, Coinsco și Sirminina. Regiunea propriu zisă, Meglen, se află mai spre răsărit de teritoriul locuit de ei, întinzându-se de la Vodena spre nord est până la comunele Lunguța și Birislav. Datele precise istorice asupra trecutului meglenoromânilor lipsesc și numai cu ajutorul studierii limbii se poate dezlega, în parte, trecutul lor.

Aşezările meglenoromâne din Grecia şi Republica Macedonia

Începând cu anul 1913 cea mai mare parte a localităților meglenoromâne sunt situate în Grecia. Localitățile nordice se află in componența fostei republici iugoslave Macedonia.

Origini[modificare | modificare sursă]

Așezarea slavilor la sud de Dunăre a avut un efect important față de populația romanică din estul Europei. Prin amestecul cu slavii și prin procesele de slavizare, ea a scăzut numeric, ca mai apoi să fie împărțită în două: daco-romani și aromâni. Din grupa daco-romanilor s-au desprins ulterior istroromânii, iar câteva secole mai târziu și meglenoromânii. Alte grupuri mai reduse numeric (de ex. morlacii din Munții Dinarici) au fost asimilate de slavi până în secolul XVIII.

Totuși, părerile celor care s-au ocupat cu studierea meglenoromânilor, G. v. Han, G. Weigand, C. Jirecek, O. Densușianu, dar și alții, diferă.

  • Densușianu și Jirecek, îi consideră descendenții unor colonii pecenege, stabilite în Macedonia și amestecate cu elementul românesc găsit acolo, de origine daco-română.
  • Nicolae Iorga, luând în considerare rolul elementului românesc și albanez la formarea Imperiului Bulgar sub țarul Simeon, îi consideră o colonie de prizonieri formată din românii care au luptat sub steagul țarului bulgar și așezată de împăratul bizantin Vasile, în regiunea Rodope.
  • Theodor Capidan, în "Meglenoromânii - istoria și graiul lor", îi consideră ca aparținând grupului românilor sud-dunăreni din care au făcut parte și aromânii. Acesta consideră că ei au venit din nordul Balcanilor, rupându-se din masa românilor sud-dunăreni, după ce au stat un timp mai îndelungat în contact cu românii din nordul Dunării.

Asupra momentului despărțirii elementului sud-dunărean, părerile istoricilor diferă, atât ale celor români cât și străini. Unii cred că istro-românii s-au desprins din masa de români din nordul Dunării (deși nu ar fi imposibil ca ei să fie urmașii românilor sud-dunăreni), iar aromânii și meglenoromânii ar fi români din sudul Dunării, care s-au aflat în contact cu cei din nord până prin secolul al IX-lea.

Theodor Capidan, considerând independent dialectul meglenit (și nu un subdialect al celui aromân), susține că meglenoromânii sunt o ramură a românilor sud-dunăreni. El crede că ei au întrerupt contactul cu românii din nordul Dunării mai târziu decât aromânii și au coborât în Meglenia prin secolul al XII-lea și poate al XIII-lea. El nu crede posibil un amestec între ei și pecenegi și din lipsa documentelor care să dovedească asta, dar și datorită faptului că ei au venit cu mult mai târziu decât colonizarea acestora în Meglenia.

Românii din Gopeși și Moloviște au fost primii meglenoromâni care au ajuns mai aproape de centrele aromâne, contopindu-se cu graiul aromânilor. Numărul meglenoromânilor era înainte de primul război mondial de vreo 16.000. Ei s-au bucurat ca și ceilalți români de propria administrație, până când au apărut neânțelegerile cu ceilalți. Centrul cel mai important a fost la Nânta, însă românii de aici au fost obligați să treacă la islam. Înainte de a-și părăsi credința strămoșească, ei erau conduși, ca și în celelalte sate, de un căpitan. Stabilindu-se între ei turcii, aceștia i-au forțat să treacă la islam, în frunte cu episcopul lor, dar și-au păstrat multe din obiceiurile credinței lor (probabil prin a doua jumătate a sec al XVII-lea). Limba a început să fie înlocuită cu cea bulgară, în urma încuscririi cu pomacii din Meglen. După trecerea acestora s-a început o prigoană a tuturor românilor din Meglenia. Satele, în cea mai mare parte, au ajuns sub stăpânirea beilor, care le exploatau neomenește în schimbul apărării. Comuna Oșani, a rezistat mai mult timp, fiind apărată de un căpitan oșan mai iscusit.

Locuințele meglenoromânilor erau, în general, asemănătoare cu ale celorlați români, în timp ce portul a fost influențat de cel al bulgarilor vecini, însă se remarcă afinitățile cu românii nord-dunăreni, la fel ca și în obiceiuri: deochiul, îmbrăcarea hainei pe dos, strigoii, ș.a.m.d. Ocupațiile principale erau legate de agricultură, păstorit, cultura viermilor de mătase, apicultura, olăritul și prelucrarea fierului.

După războiul balcanic din 1912, teritoriul ocupat de meglenoromâni intră sub stăpânire grecească, iar ei sunt siliți să emigreze spre nordul Dunării, ca urmare a tratamentului barbar la care au fost supuși, mulți fiind împușcați în mijlocul satelor. Primul război mondial le-a adus și mai multă suferință, deoarece teritoriul lor a fost în zona frontului bulgar și în bătaia tunurilor, iar după ce grecii au adus aici coloniști din Asia, pentru a asigura frontiera cu Iugoslavia, un nou val de meglenoromâni au emigrat, fiind așezați în Dobrogea. Meglenoromânii musulmani din Nânta au plecat în Turcia, mai ales în Tracia orientală, în urma schimbului de populație dintre Grecia și Turcia; erau cunoscuți sub numele Karadjovalides, adică locuitori ai districtului Karadjova.[1]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ en A. Vacalopoulos, „History of Macedonia 1354-1833”

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Les Mégléno-roumains, Tănase Bujduveanu, Editura Cartea Aromână, 2005
  • Ethnic Groups in Macedoni: Romani People, Bulgarians, Macedonians, Megleno-Romanians, Vlachs, Aromanians in the Republic of Macedonia, Mijaks, LLC Books, Editura General Books LLC, 2010

Legături externe[modificare | modificare sursă]