Sari la conținut

Sinteză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pagina „Sinteza” trimite aici. Pentru o companie chimică vedeți Sinteza Oradea.

Sinteza (din gr. σύνθεσις, σύν (cu) și θεσις (plasând)), este o îmbinare a două sau mai multe elemente existente anterior care rezultă într-un lucru nou.[1] (Concretizat) Lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc.

Sinteză și analiză

[modificare | modificare sursă]

În unitate cu analiza, sinteza este o funcție generală a creierului , constând din asamblarea informațiilor, din structurări și modelare, din globalizare și generalizare.[2] În ordine psihică, sinteza se efectuează la mai multe niveluri: nivelul primar sau de surprindere a câmpului, nivelul senzorio-motor sau de structurare perceptivă, nivelul secundar sau de reconstrucție și schematizare și propriu-zis de sinteză intelectuală, conceptual-teoretică. Beneficiind de analiză și fiind complementară acesteia, sinteza se dezvoltă împreună și în dependență de dezvoltarea analizei. Totodată, sinteza este un mijloc al analizei, după cum este și un cadru al acesteia.

Sinteza informațională întotdeauna presupune și o sinteză de structuri operaționale. De exemplu, geneza numărului necesită, după Jean Piaget, sinteza dintre grupările de clase și cele de relații. Există o deosebire dintre sinteza perceptivă ce este senzorio-motorie și strict obiectuală, și sinteza ca subproces sau operație a gândirii. Aceasta se bazează pe analiza verbală ce discriminează și individualizează elementele și de aceea le poate selecționa, ierarhiza și regrupa nu numai pentru a reconstitui un obiect sau sistem, ci și pentru a genera prin combinații originale noi obiecte.

  1. Academia Română, Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2016, articolul Sinteză.
  2. Paul Popescu-Neveanu, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978, articolul Sinteză, p. 660.