Sari la conținut

Vlad Țepeș

 Acest articol este semiprotejat pe termen nelimitat pentru a preveni vandalismul.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Vlad Ţepeş)

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol.
Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.
Pentru alte sensuri, vedeți Vlad Țepeș (dezambiguizare).
Vlad al III-lea
(Vlad Țepeș)

Domn al Țării Românești

Vlad Țepeș (portret postum, a doua jumătate a secolului XVI-lea, Muzeul de Artă, Viena).
Date personale
Născut1431[1] Modificați la Wikidata
Sighișoara, Regatul Ungariei⁠(d) Modificați la Wikidata
Decedatdecembrie 1476 (45 de ani) Modificați la Wikidata
București, Țara Românească[2] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatMănăstirea Snagov Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiomucidere[3] (decapitare[4]) Modificați la Wikidata
PărințiVlad al II-lea Dracul[5]
Vasilisa[*]​[5] Modificați la Wikidata
Frați și suroriRadu cel Frumos
Vlad al IV-lea Călugărul
Mircea al II-lea Modificați la Wikidata
Căsătorit cuIlona Szilágyi Modificați la Wikidata
CopiiMihnea I cel Rău[5]
Vlad[*][[Vlad (Abt 1477 -)|​]][5] Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox
catolicism[6] Modificați la Wikidata
Ocupațieguvernator[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba slavonă[7]
limba română
limba maghiară
limba turcă otomană Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
TitluriPrincipe
voievod[7]
Familie nobiliarăDinastia Drăculeștilor
Domn al Țării Românești (1x)
Domnieoctombrie – noiemberie 1448[8]
PredecesorVladislav al II-lea
SuccesorVladislav al II-lea
Domn al Țării Românești (2x)
Domnieiulie 1456 – august 1462[8]
PredecesorVladislav al II-lea
SuccesorRadu cel Frumos
Domn al Țării Românești (3x)
Domnie8 noiembrie[8] – 14 decembrie 1476
PredecesorBasarab Laiotă cel Bătrân
SuccesorBasarab Laiotă cel Bătrân
Semnătură
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Vlad al III-lea Țepeș (n. 1431, Sighișoara, Regatul Ungariei⁠(d) – d. decembrie 1476, București, Țara Românească), cunoscut și ca Vlad Drăculea sau Dracula, a fost domn al Țării Românești în trei rânduri: în 1448, între 1456 și 1462 și în 1476. Este una dintre cele mai cunoscute figuri ale istoriei medievale românești, remarcat pentru politica sa autoritară, conflictele cu Imperiul Otoman și metodele dure de pedepsire a adversarilor, în special execuția prin tragere în țeapă, de la care provine supranumele său.[9]

Origini și familie

Vlad al III-lea s-a născut în jurul anului 1431, cel mai probabil la Sighișoara, în Voievodatul Transilvaniei, unde tatăl său, Vlad Dracul, locuia în acea perioadă.[10] Identitatea mamei sale nu este cunoscută cu certitudine din sursele contemporane. În istoriografie au fost formulate diverse ipoteze privind originea acesteia (transilvăneană sau moldoveană), însă acestea rămân insuficient documentate și controversate.[11]

Tatăl său, Vlad al II-lea Dracul, a fost domn al Țării Românești și membru al Ordinul Dragonului, o societate cavaleresc-religioasă fondată în 1408 de Sigismund de Luxemburg.[12] Supranumele „Drăculea” înseamnă „fiul lui Dracul”, derivat din porecla tatălui său, asociată atât cu simbolul dragonului, cât și cu sensul medieval al cuvântului „drac”.

Datele privind căsătoriile lui Vlad Țepeș sunt incomplete și discutate în istoriografie. Sursele istorice nu oferă informații certe asupra numărului exact de soții și asupra identității tuturor acestora, iar unele atribuiri din literatura târzie sunt considerate nesigure sau insuficient susținute documentar.[13]

Este în general acceptat că a avut urmași, dintre care cel mai cunoscut este Mihnea cel Rău, viitor domn al Țării Românești. Alte filiații atribuite în tradiția istoriografică rămân incerte și nu sunt confirmate unanim de sursele contemporane.

Originea supranumelui „Dracula” și a poreclei „Țepeș”

Tatăl său, Vlad Dracul, a fost primit în Ordinul Dragonului, o confrerie cavaleresc-religioasă fondată în 1408 de Sigismund de Luxemburg, cu scopul apărării creștinătății în fața expansiunii otomane.[14][15]

Apartenența la acest ordin i-a adus lui Vlad al II-lea supranumele „Dracul”, derivat din latinescul draco („dragon”). În limba română medievală, termenul „drac” avea atât sensul de „dragon”, cât și pe cel de „diavol”, fapt care a contribuit ulterior la interpretări diferite ale supranumelui.[16]

Supranumele „Drăculea”, purtat de Vlad al III-lea, înseamnă literal „fiul lui Dracul” și apare în documentele și cronicile epocii sub diverse forme (Draculea, Drakulya, Dracula). În izvoarele occidentale și slave, forma „Dracula” a devenit cea mai răspândită.

Porecla „Țepeș” i-a fost atribuită ulterior, în legătură cu utilizarea frecventă a execuției prin tragere în țeapă ca metodă de pedeapsă și intimidare, practică întâlnită în contextul penal al epocii medievale. În sursele otomane este menționat cu apelativul Kazıklı Bey („Prințul Țepeș”). Denumirea „Țepeș” apare târziu în tradiția cronicarilor, fiind atestată documentar abia în secolul al XVI-lea și consacrată ulterior în istoriografia românească.

Domn al Țării Românești

Începutul domniei

În iarna anului 1436, Vlad Dracul a devenit domn al Țării Românești și s-a stabilit la Curtea domnească din Târgoviște. Vlad al III-lea, supranumit ulterior „Drăculea”, și-a petrecut o parte a copilăriei la curtea domnească, în acest context politic.

În 1442, din motive politice legate de raporturile dintre Țara Românească și Imperiul Otoman, Vlad și fratele său mai mic, Radu cel Frumos, au fost trimiși ca ostatici la curtea sultanului Murad al II-lea. Vlad a rămas în captivitate până în jurul anului 1448, perioadă care a coincis cu asasinarea tatălui său, Vlad Dracul, și cu moartea fratelui său mai mare, Mircea al II-lea, în contextul luptelor interne pentru tronul Țării Românești.

În același an, beneficiind de sprijin otoman, Vlad a ocupat pentru scurt timp tronul Țării Românești, însă a fost înlăturat după câteva luni de rivalul său, Vladislav al II-lea. A doua și cea mai importantă domnie a început în 1456, când Vlad l-a învins pe Vladislav al II-lea și a preluat din nou conducerea țării.

În primii ani ai domniei sale, Vlad a urmărit consolidarea autorității domnești și limitarea influenței marii boierimi, implicată frecvent în conflictele pentru succesiunea la tron. Potrivit tradiției cronicarilor, în jurul anului 1459 ar fi ordonat arestarea unor boieri considerați responsabili de instabilitatea politică și de moartea membrilor familiei sale, o parte dintre aceștia fiind executați, iar alții constrânși să participe la lucrări de fortificare, inclusiv la cetatea Poenari, de pe valea Argeșului.

Imaginea lui Vlad Țepeș ca conducător de o severitate extremă provine în mare măsură din pamfletele și cronicile săsești și germane din secolul al XV-lea, redactate în contextul conflictelor comerciale și militare dintre domnitor și orașele săsești din Transilvania. Aceste surse îl descriu recurgând la pedepse dure, inclusiv execuția prin tragere în țeapă, metodă de pedeapsă utilizată în epoca medievală în diverse spații europene și orientale.

Porecla „Țepeș” este asociată tocmai cu frecvența folosirii acestei forme de execuție, menită să aibă un rol de intimidare și descurajare a revoltelor și a infracționalității. Campaniile sale împotriva orașelor săsești din Transilvania, desfășurate în anii 1457–1460, au fost determinate atât de conflicte politice și economice, cât și de sprijinul acordat de aceste centre urbane pretendenților la tronul Țării Românești.

Reprezentările iconografice contemporane și ulterioare, precum gravurile și tablourile atribuite mediului german și central-european, reflectă în mare parte această imagine propagandistică a voievodului.

Conflictul cu Imperiul Otoman

Spațiul carpato-danubiano-pontic în 1461, în timpul campaniei lui Vlad al III-lea la sud de Dunăre.

În anul 1459, Vlad Țepeș a refuzat plata tributului către Imperiul Otoman, gest interpretat în contextul politic mai larg al inițiativelor antiotomane din Europa Centrală și de Est, susținute de Papalitate și de regele Ungariei, Matia Corvin. În această perioadă, domnitorul muntean a căutat apropierea de Regatul Ungariei, în vederea unei eventuale acțiuni comune împotriva otomanilor.

Potrivit izvoarelor contemporane, otomanii au încercat să-l captureze prin intermediul unor emisari, între care este menționat Hamza pașa de Nicopole. Tentativa a eșuat, iar Vlad Țepeș a ordonat executarea solilor și a escortei acestora, episod care a contribuit la escaladarea conflictului.

În iarna anilor 1461–1462, Vlad Țepeș a inițiat o campanie militară la sud de Dunăre, devastând mai multe așezări otomane din zona de frontieră, de la regiunea Dunării de Jos până spre Nicopole și Rahova. Într-o scrisoare adresată lui Matia Corvin (11 februarie 1462), domnitorul afirma că ar fi provocat pierderi semnificative forțelor otomane, solicitând totodată sprijin militar din partea regelui ungar.

Ca reacție, sultanul Mahomed al II-lea a organizat în primăvara anului 1462 o amplă campanie împotriva Țării Românești. Estimările privind efectivele armatei otomane variază considerabil în izvoare și în istoriografie, acestea fiind probabil mult exagerate în sursele epocii. Forțele lui Vlad erau numeric inferioare, motiv pentru care acesta a recurs la tactici de hărțuire, retragere strategică și pustiire a resurselor, inclusiv distrugerea recoltelor și otrăvirea fântânilor, pentru a îngreuna înaintarea armatei otomane.

Un episod central al campaniei a fost atacul de noapte din 16–17 iunie 1462, îndreptat împotriva taberei otomane de lângă Târgoviște. Scopul acțiunii a fost asasinarea sultanului și demoralizarea armatei invadatoare. Deși obiectivul principal nu a fost atins, atacul a produs pierderi și a avut un impact psihologic semnificativ, fiind consemnat în numeroase izvoare contemporane.

În retragerea sa spre capitală, Vlad Țepeș a continuat politica de pământ pârjolit. Cronicile menționează existența unor execuții în masă ale prizonierilor otomani, prezentate adesea sub forma unei „păduri de țepe” în apropierea Târgoviștei, imagine care a contribuit la consolidarea reputației sale de conducător sever, dar care trebuie analizată și în contextul propagandei vremii.

După retragerea armatei otomane, sultanul l-a sprijinit pe Radu cel Frumos, fratele lui Vlad, ca pretendent la tronul Țării Românești. O parte a boierimii a trecut de partea acestuia, preferând o politică de acomodare cu Imperiul Otoman, în timp ce Vlad susținea continuarea rezistenței antiotomane. Izolat politic și confruntat cu opoziția internă, Vlad Țepeș s-a retras în Transilvania în toamna anului 1462 pentru a solicita ajutorul lui Matia Corvin.

În locul sprijinului militar așteptat, Vlad a fost arestat de regele ungar, sub acuzația de trădare, posibil pe baza unor scrisori atribuite domnitorului, a căror autenticitate este discutată în istoriografie. A fost închis la Visegrád timp de aproximativ 12 ani, iar ulterior a trăit o perioadă la Buda sub supraveghere. A fost eliberat în 1475, în contextul agravării presiunii otomane în regiune și al intervenției lui Ștefan cel Mare.

Ultima domnie, sfârșitul vieții și locul mormântului

Vlad Țepeș a revenit pe tronul Țării Românești pentru scurt timp în 1476, cu sprijinul lui Ștefan cel Mare și al regelui Matia Corvin. Domnia sa a fost însă de scurtă durată, fiind ucis în cursul unei confruntări militare la sfârșitul anului 1476. Potrivit tradiției, capul său ar fi fost trimis la Constantinopol ca dovadă a înfrângerii.

Locul exact al înmormântării rămâne incert. Ipoteza tradițională indică Mănăstirea Snagov, însă cercetările arheologice nu au confirmat identificarea mormântului cu certitudine. Unii istorici, între care Constantin Rezachevici, au avansat ipoteza că mormântul s-ar fi aflat la Mănăstirea Comana, ctitorie atribuită voievodului.[17]

Reprezentări

În ceea ce privește înfățișarea lui Vlad Țepeș, s-au păstrat puține izvoare contemporane, constând într-o descriere atribuită unui martor al epocii și într-o serie de reprezentări vizuale, precum desene, gravuri (păstrate în mai multe copii), miniaturi și tablouri.[18] Aceste imagini au o importanță documentară limitată, dar oferă indicii asupra modului în care voievodul a fost perceput și reprezentat în diferite contexte culturale și artistice.

Reprezentările iconografice ale lui Vlad Țepeș provin în mare parte din spațiul central-european și reflectă atât tradițiile artistice ale epocii, cât și imaginea sa politică și propagandistică, conturată în special în mediul german și săsesc în secolul al XV-lea. De-a lungul timpului, aceste reprezentări au contribuit la consolidarea unei imagini variabile a voievodului, oscilând între cea de conducător sever și cea de personaj tiranic.

În afara reprezentărilor directe, în arta medievală exista și practica criptoportretului, prin care persoane contemporane erau înfățișate în ipostaze biblice, istorice sau alegorice. Unele lucrări au fost interpretate de cercetători ca posibile criptoportrete ale lui Vlad Țepeș, însă asemenea identificări rămân ipotetice și discutate în istoriografia de specialitate.

Dracula

Romanul Dracula (1897), scris de autorul irlandez Bram Stoker, este o operă de ficțiune gotică ale cărei acțiuni se desfășoară în principal în Transilvania și Anglia sfârșitului de secol XIX. Personajul fictiv Dracula nu reprezintă o transpunere directă a lui Vlad Țepeș, ci o creație literară inspirată din folclorul vampiric european, din surse istorice și din imaginarul gotic al epocii.

Asocierea dintre Vlad Țepeș și personajul Dracula s-a realizat în principal la nivel onomastic, Stoker preluând numele „Dracula” din lucrări istorice și geografice consultate în perioada documentării romanului. În notițele sale de lucru apare mențiunea unui voievod valah numit „Dracula”, însă nu există dovezi că autorul ar fi cunoscut în detaliu biografia istorică a lui Vlad al III-lea.

Unii cercetători au sugerat că Stoker ar fi putut avea acces la lucrări istorice precum cele ale lui Johann Christian von Engel sau la informații transmise indirect prin intermediul orientalistului Ármin Vámbéry, menționat în corespondența și în mediul intelectual al autorului. Aceste ipoteze rămân însă discutate în istoriografie și nu pot fi demonstrate cu certitudine.

Imaginea occidentală a lui Vlad Țepeș, cunoscută în spațiul german și central-european prin pamfletele și gravurile din secolul al XV-lea, îl prezenta adesea ca pe un conducător crud și tiranic. Această tradiție propagandistică a contribuit, indirect, la receptarea ulterioară a numelui „Dracula” în cultura europeană.

Din punct de vedere istoric, legătura dintre Vlad Drăculea (1431–1476) și mitul modern al vampirului este una limitată și în mare parte culturală. Personajul lui Stoker este rezultatul unei sinteze literare care combină elemente de folclor, mitologie vampirică, exotism est-european și referințe istorice fragmentare, fără a constitui o biografie ficționalizată a voievodului muntean.

În urma succesului romanului și al adaptărilor ulterioare, numele „Dracula” și regiunea Transilvania au devenit puternic asociate în cultura populară globală cu mitologia vampirică, contribuind la construirea unei imagini ficționale distincte de realitatea istorică a lui Vlad Țepeș.

Ecranizări

Pe lângă numeroasele filme inspirate de personajul fictiv Dracula, care au doar legături indirecte cu figura istorică a lui Vlad Țepeș, există și producții cinematografice care îl prezintă explicit ca personaj istoric.

În anul 1979, regizorul Doru Năstase a realizat filmul istoric Vlad Țepeș, în care rolul principal a fost interpretat de Ștefan Sileanu. Pelicula urmărește episoade din viața și domnia voievodului, într-o manieră inspirată din interpretările istorice și din tradiția cinematografiei istorice românești.

O reprezentare ficționalizată a copilăriei lui Vlad Țepeș apare în filmul Mircea (1989), regizat de Sergiu Nicolaescu, unde personajul este interpretat de Vlad Nemeș. Această portretizare constituie o licență artistică, nefiind susținută de izvoare istorice contemporane.

În cultura cinematografică internațională, figura lui Vlad Țepeș este adesea asociată cu mitul literar al lui Dracula, ceea ce a condus la numeroase adaptări și reinterpretări ficționale, în care elementele istorice sunt frecvent combinate cu cele fantastice.

Note

  1. ↑ „NBC News”. New York. OL 2634569A. Wikidata Q2877626. Accesat în .
  2. ↑ „Geni.com” (în mai multe limbi). Geni.com[*]. Wikidata Q2621214.
  3. ↑ Marc Lallanilla (). „NBCNews.com”. Wikidata Q12184050.
  4. ↑ Andrew Bell. „Vlad Țepeș” (în engleză). Ilustrator: Andrew Bell. Encyclopædia Britannica Online[*]. OCLC 71783328. OL 15859174W. Wikidata Q5375741.
  5. 1 2 3 4 Leo van de Pas (). „Vlad Țepeș” (în engleză). Genealogics[*]. Wikidata Q19847326.
  6. ↑ https://warfarehistorynetwork.com/article/the-origins-of-dracula-vlad-the-impaler/. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  7. 1 2 Citare goală (ajutor)
  8. 1 2 3 http://www.ghyka.org/Histoire/Basarab.pdf
  9. ↑ Hughes, David (), The British Chronicles (în engleză), Heritage Books, ISBN 978-0-7884-4491-3, accesat în
  10. ↑ Florescu, Radu (), Dracula, Prince of Many Faces: His Life and His Times, Back Bay Books
  11. ↑ C. Giurescu, D. Giurescu, 1976, p. 143–144
  12. ↑ Boulton, D'Arcy Jonathan Dacre (). The Knights of the Crown: The Monarchical Orders of Knighthood in Later Medieval Europe, 1325–1520. Woodbridge: Boydell Press. p. 349.
  13. ↑ Hughes, David (), The British Chronicles (în engleză), Heritage Books, ISBN 978-0-7884-4491-3, accesat în
  14. ↑ Boulton, D'Arcy Jonathan Dacre (). The Knights of the Crown: The Monarchical Orders of Knighthood in Later Medieval Europe, 1325–1520. Woodbridge: Boydell Press. p. 349.
  15. ↑ Constantin Rezachevici, „From the Order of the Dragon to Dracula”, Journal of Dracula Studies, 1 (1999), pp. 3–7.
  16. ↑ Matei Cazacu, A propos du récit russe Skazanie o Drakule voevode, în: Cahiers du monde russe et soviétique, 15 (1974), nr. 3–4, pp. 279–296.
  17. ↑ Constantin Rezachevici, Unde a fost mormântul lui Vlad Țepeș? (II), Magazin Istoric, nr. 3, 2002.
  18. ↑ Pokorny 2008, p. 21.

Bibliografie

  • Ștefan Andreescu - Vlad Țepeș (Dracula). Între legendă și adevăr istoric.
  • Denis Buican - Dracula și avatarurile sale, Bucuresti, Scripta, 1993.
  • Denis Buican- Metamorfozele lui Dracula, Bucuresti, Scripta, 1996.
  • Sergiu Bacalov, Tangențe moldovenești în istoria neamului Drăculeștilor (Dracula) https://bacalovsergiu.files.wordpress.com/2016/04/deschide-pdf-sergiu-bacalov-tangenc5a3e-moldovenec59fti-c3aen-istoria-neamului-drc483culec59ftilor_dracula.pdf
  • Neagu Djuvara -De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul, Editura Humanitas, ISBN 973-50-0438-0
  • Constantin C. Giurescu, Dinu C.Giurescu - Istoria Românilor vol. 2 Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1976
  • Florin Andreescu - România - Vlad Țepeș - Dracula, Editura Ad Libri
  • Ileana Toma - Singurătatea lui Vlad Țepeș, Editura Didactică și Pedagogică, 2001.
  • Florin Șperlea - De la Vlad Țepeș la Ceaușescu, Editura Corint, 2001.
  • Emil Stoian - Vlad Țepeș - mit și realitate istorică, Editura Albatros
  • Radu Florescu - The Life and Times of the Historical Dracula, curs de istorie, 1988, Boston College
  • Radu Florescu și Raymond T. McNally - Dracula - Prince of Many Faces; His life and His Times, Back Bay Books, Little, Brown and Company, New York / Boston, ISBN 0-316-28655-9 (cartonată) și ISBN 0-316-28656-7 (copertă normală)
  • Bartholomäus Ghotan: Van deme quaden thyranne Dracole Wyda, nicht vor 1488 (Digitalisat (7,88 MB) des Exemplars der Széchényi-Nationalbibliothek mit ungarischer Einleitung)
  • Wörly: So die Christen mit Gottes hilff unnd beystandt widerumb bey 500000 Türcken bey Ostrahitz inn Croatien den 29. Octobris, anno des 87. Jar aberhalten, unnd uberwunden haben, 1587.
  • Magdeburg: Historia Wie grewlich der grosse Mahomet, Türckischer Keiser, des Namens der ander die hoch berühmte Stadt Constantinopel, mit viermal hundert tausend Man belagert, erobert, geplündert vnd endlich in seine gewalt bracht hat, 1595.
  • Sebastian Henricpetri: Walachischen Kriegs oder Geschichten warhaffte Beschreibung, 1578.
  • Bukoavn: Alphabetarium der Walachen in Siebenbürgen, um 1600.
  • Mathiae Corvini Hungariae Regis, 1891.
  • S. Lurie: Povest’ o Drakule / issledovanie i podgotovka tekstov, 1964.
  • Radu Florescu: Dracula a biography of Vlad the Impaler 1431–1476, 1973.
  • Nicolae Stoicescu: Vlad Țepeș. Bukarest 1976 (engl. Ausgabe 1978: Vlad Țepeș : prince of Walachia) [Beides nur noch antiquarisch]
  • Dieter Harmening: Der Anfang von Dracula. Zur Geschichte von Geschichten, 1983.
  • Matei Cazacu : Histoire du prince Dracula, Paris-Genève, Droz, (1988) et Taillandier (2004) ISBN 2-84734-143-9.
  • Matei Cazacu: L’Histoire du Prince Dracula en Europe centrale et orientale (XVe siècle), 1988.
  • Buican (Denis): Dracula de Vlad l'Empaleur à Staline et Ceaușescu, La Garenne-Colombes, Éditions de l'Espace européen, 1991.
  • Ralf-Peter Märtin: Dracula. Das Leben des Fürsten Vlad Țepeș, Fischer, Frankfurt am Main ²1993, ISBN 3-596-10330-4.
  • Vasile Mărculeț - art.Vlad Dracul p. 200-2002 și art.Vlad Țepeș p. 203-205, în V.Mărculeț (coord) Dicționarul Domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București 2009
  • Denis Buican : Les Métamorphoses de Dracula. L'histoire et la légende, Paris, Le Félin, 1993.
  • Kurt W. Trptow: VladIII. Dracula, The Life and the Times of the historical Dracula, Center for Romanian Studies, ISBN 973-98392-2-3, 2000
  • Academia Româna (Académie Roumaine): Istoria Românilor vol.IV (Histoire des Roumains), Bucarest, Editura Enciclopedicǎ, 2001.
  • Jean Nouzille : La moldavie - Histoire tragique d'une région européenne, Paris, Ed. Belier, 2004 ISBN 2-9520012-1-9
  • Constantin Dobrila : Entre Dracula et Ceaucescu. La tyrannie chez les Roumains, Bucarest, Institut culturel roumain, 2006.
  • Dracula.Woiwode und Vampir. hsg. von Wilfried Seipel, Ausstellung. Kunsthistorisches Museum, Sammlungen Schloss Ambras, bearbeitet von Margot Rauch, Alfred Auer, Veronika Sandbichler, Katharina Seidl, Thomas Kuster. Innsbruck 2008, ISBN 978-3-85497-139-9
  • Michael Kroner: Dracula. Wahrheit, Mythos und Vampirgeschäft, Johannis Reeg Verlag, Heilbronn, 2005, ISBN 978-3-937320-33-5
  • Олег Талмазан : Авторский вымысел в Сказании о Дракуле воеводе, Философский полилог, журнал Международного центра изучения русской философии, СПб, 2018, №3, ISSN 2587-7283, 196с, стр.151-176. DOI: https://doi.org/10.31119/phlog.2018.3.10

Lectură suplimentară

  • Stoicescu Nicolae. Vlad Țepeș. Sub imperiul terorii. București, Paul Editions, 237 p. ISBN 9786069703977
  • (redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904
  • Dimitrie Gusti: Enciclopedia României, Imprimeria Națională, București, 1938–1943
  • (redactor șef) Athanase Joja: Dicționar enciclopedic român I-IV., Editura Politica, București, 1962–1966
  • Rezachevici, Constantin: Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 – 1881, Editura Enciclopedică, București, 2001
  • Vasile Mărculeț – Alexandru V. Ștefănescu – Stănel Ion – Gherghina Boda – George Marcu – Mihai Chiriac – Elena Gabriela Maximciuc – Ioan Mărculeț – Stan Stoica: Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București, 2009 Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Radu Lungu: Domnitori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, București, 2010

Vezi și

Legături externe


Predecesor:
Vladislav al II-lea
Domn al Țării Românești
1448		 Succesor:
Vladislav al II-lea
Predecesor:
Vladislav al II-lea
Domn al Țării Românești
1456 – 1462		 Succesor:
Radu cel Frumos
Predecesor:
Basarab Laiotă cel Bătrân
Domn al Țării Românești
1476		 Succesor:
Basarab Laiotă cel Bătrân


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Vlad_Țepeș&oldid=17579346