Emil Cioran

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Emil Cioran
Sigla academia romana.gif Membru postum al Academiei Române
Emil Cioran
Emil Cioran, filósofo y escritor.jpg
Naștere 8 aprilie 1911
Rășinari, comitatul Sibiu, Regatul Ungariei
Deces 20 iunie 1995 (84 ani)
Paris, Franța
Ocupație filosof, scriitor
Naționalitate Flag of Romania.svg română
Activitatea literară
Activ ca scriitor epoca interbelică și postbelică
Mișcare/curent literar modernism, expresionism
Specie literară filosofie, eseistică, estetică
Operă de debut Pe culmile disperării, 1934

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.

Familia[modificare | modificare sursă]

Emil Cioran s-a născut la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.

Formarea[modificare | modificare sursă]

După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă "incoveniența existenței". În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages.

Casa unde s-a născut, în Răşinari

Primele volume[modificare | modificare sursă]

Emil Cioran

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua aparută la începutul anilor '90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretențioase și stupide".

Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente.[1] Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune[2], ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.

Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid.[3]

Opera franceză[modificare | modificare sursă]

21 rue de l'Odéon (punctul roşu)
de la Coasta Boacii la rue de l'Odéon

În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940- începutul lui 1941), el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard - editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale - prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.

Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.

Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. "N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele", va constata mai târziu.[necesită citare] Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influențat de mișcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existențialistă (sub varianta ei românească, cu accente creștine și mistice, "trăirismul").

Tematica operei[modificare | modificare sursă]

Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente. Preocupat de problema morții și a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: "Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?"[necesită citare]

Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoaștea bine din vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență, de unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste, oarecum în linia spengleriană, asupra destinului omului și civilizației. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producție și reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparență și prin triumful artificialului.

Ironia destinului a vrut ca Emil Cioran să devină celebru tocmai în limba franceză, ale cărei constrângeri le repudiase în tinerețe.[necesită citare]

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

  • Premiul Rivarol, 1950[4]
  • Centre National du Livre din Paris acordă o bursă pe an numită în cinstea lui [5]
  • La Paris, București, Sibiu, Cluj, Rășinari există câte o stradă numită în cinstea lui
  • În anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.[6]

O particularitate onomastică: inițiala M.[modificare | modificare sursă]

Curând după debutul francez, Cioran începe să-și semneze volumele E.M. Cioran. Destui au presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, inițiala "M." din semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real și a fost adoptată de filozof exclusiv din rațiuni fonetice și de reprezentare. După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel - consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane - s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala. Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic prenume Mihai sau Michel al filozofului. (Cf. Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian, București, ed. Humanitas, 1996, p. 191.)

Post scriptum de dincolo de moarte[modificare | modificare sursă]

Mormântul lui Emil Cioran şi al lui Simone Boué din Cimitirul Montparnasse

După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja aparute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1972 (anul în care se opresc Caietele sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima scriere inedită a filozofului.

Bibliografie completă[modificare | modificare sursă]

Opera în limba română[modificare | modificare sursă]

(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, corespondență, fragmente)

Opera în limba franceză[modificare | modificare sursă]

Volume de autor[modificare | modificare sursă]

(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, traduceri din română sau fragmente din celelalte volume, apărute separat)

  • Œuvres (Opere complete), éd. Yves Peyré, Paris, Gallimard, 1997, 1999, 2001, 2003
  • Précis de décomposition (Tratat de descompunere), Paris, Gallimard, 1949
  • Syllogismes de l'amertume (Silogismele amărăciunii), Paris, Gallimard, 1952
  • La Tentation d'exister (Ispita de a exista), Paris, Gallimard, 1956
  • Histoire et utopie (Istorie și utopie), Paris, Gallimard, 1960
  • La Chute dans le Temps (Căderea în timp), Paris, Gallimard, 1964
  • Le Mauvais Démiurge (Demiurgul cel rău), Paris, Gallimard, 1969
  • De l'inconvénient d'être né (Despre neajunsul de a te fi născut), Paris, Gallimard, 1973
  • Écartèlement (Sfârtecare), Paris, Gallimard, " Les essais " (Eseurile), 1979
  • Exercices d'admiration: essais et portraits (Exerciții de admirație: eseuri și portrete), Paris, Gallimard, 1986
  • Aveux et anathèmes (Mărturisiri și anateme), Paris, Gallimard, 1986.
  • Le Livre des leurres (Cartea amăgirilor), 1936, trad. Grazyna Klewek, Thomas Bazin, Paris, Gallimard, 1992.
  • Bréviaire des vaincus (Breviarul învinșilor), 1940-1944, trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 1993.
  • L'âge d'or (Vârsta de aur), Châteauroux, 1995 (eseu din Histoire et utopie)
  • Anthologie du Portrait. De Saint-Simon à Tocqueville (Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville), Paris, Gallimard, 1996.
  • Cahiers (Caiete), 1957-1972, cu o prefață de Simone Boué, Paris, Gallimard, 1997.
  • Solitude et destin (Singurătate și destin), trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 2004 (culegere cuprinzând articolele publicate în presa românească între 1931 și 1943)
  • Des Larmes et des Saints (Lacrimi și sfinți), 1937, traducere din limba română și prefață de Sanda Stolojan, Paris, L'Herne, 1986
  • Sur les cimes du désespoir (Pe culmile disperării), 1933, trad. André Vornic, Christiane Frémont, Paris, L'Herne, 1990
  • Cahier de Talamanca (Caietul de la Talamanca), 1966, Paris, Mercure de France, 2000.
  • Ébauches de vertige, (Schițe de vertij), Paris, Gallimard, 2004 (extras din Écartèlement)
  • Le Crépuscule des pensées (Amurgul gândurilor), 1940, trad. Mirella Patureau-Nedelco, Paris, L'Herne, 1991
  • Valéry face à ses idoles (Valery față în față cu idolii săi), Paris, L'Herne, 2007 (reluat din Exercices d'admiration)
  • Essai sur la pensée réactionnaire: à propos de Joseph de Maistre (Eseu asupra gândirii reacționare, apropo de Joseph de Maistre), text introductiv de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, ed. Fata Morgana, 1977 (reluare a prefeței la antologia de texte despre Joseph de Maistre, alese de Cioran, apărută la Monaco, la ed. du Rocher, în 1957)
  • Vacillations (Clătinări), 1970, illustrații de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, 1998.
  • Sissi ou la vulnérabilité (Sissi sau despre vulnerabilitate), în Jean CLAIR (dir.), Vienne 1880-1938. L'Apocalypse joyeuse, Paris, éd. du Centre Pompidou, 1986 (retipărire)
  • L'Élan vers le pire (Elanul către mai rău), fotografii de Irmeli Jung, Paris, Gallimard, 1988.

Antologii[modificare | modificare sursă]

  • Cioran, Emil (ed.) Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceza si note de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997
  • Cioran (antologie)
  • Cioran si muzica, selecția textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996.

Convorbiri, interviuri[modificare | modificare sursă]

  • E. M. CIORAN, Sylvie JAUDEAU, Entretiens (Convorbiri), Paris, ed. Corti, 1990
  • Entretiens (Convorbiri), Paris, Gallimard, 1995.
  • E. M. CIORAN, Mariana SORA, Cioran jadis et naguère, Entretien à Tübingen (Cioran astăzi și ieri, O convorbire la Tübingen), Paris, L'Herne, 1988
  • Gabriel Liiceanu, Constantin Chelba, Exerciții de admirație, film de televiziune, transmis de Televiziunea Romana în 1992
  • Gabriel Liiceanu, Sorin Ilieșiu, Apocalipsa după Cioran, film de televiziune, comercializat pe casetă video.

Monografii despre Cioran[modificare | modificare sursă]

  • Mircea A. Diaconu, Cui i-e frică de Emil Cioran?, Editura Cartea Românească, București, 2008, 270 p., ISBN 978-973-23-1954-3.
  • Philippe Tiffreau, Cioran ou la Dissection du gouffre (Cioran sau disecția hăului), ill. Santiago Arranz, Jacques Barry, Sergio Birga et al., Paris, Henri Veyrier, 1991
  • Gabriel Liiceanu, Itinéraires d'une vie: E. M. Cioran (Itinerariul unei vieți: E. M. Cioran), urmat de Les continents de l'insomnie: entretien avec E.M. Cioran (Continentele insomniei: dialog cu E.M. Cioran), ediția românească se numeste Apocalipsa după Cioran), traducere de Alexandra Laignel-Lavastine, Paris, Michalon, 1995.
  • Patrice Bollon, Cioran l'hérétique (Cioran ereticul), Paris, Gallimard, 1997
  • Fernando Savater, Eseu despre Cioran, ed. Humanitas, 1999
  • Livius Ciocârlie, Caietele lui Cioran, editura Scrisul Românesc, Craiova, 2000
  • Ion Vartic, Cioran naiv și sentimental, ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 2000
  • Armel Guerne, Lettres de Guerne à Cioran 1955-1978 (Scrisorile lui Guerne către Cioran 1955-1978), prefață Charles Le Brun, Lectoure, le Capucin, 2001.
  • Sylvie Jaudeau, Cioran ou le Dernier Homme (Cioran sau Ultimul om), Paris, José Corti, 1990, 2001
  • Nicole Parfait, Cioran ou Le défi de l'être (Cioran sau provocarea ființei), Paris, Desjonquères, 2001
  • Alexandra Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco, L'oubli du fascisme (Cioran, Eliade, Ionesco, Uitarea fascismului), Paris, P.U.F., 2002
  • George Bălan, Emil Cioran, la lucidité libératrice? (Emil Cioran, luciditatea eliberatoare?), prefață, cronologie și note de Alain Cophignon, Paris, J. Lyon, 2003.
  • Simona Modreanu, Le Dieu paradoxal de Cioran (Dumnezeul paradoxal al lui Cioran), Monaco, 2003.
  • Simona Modreanu, Cioran, Paris, Oxus, 2003.
  • Coll., Seine et Danube, nr. 1, Cioran inédit (Sena și Dunărea, nr. 1, Cioran inedit), Paris, Esprit des péninsules, 2003, cuprinde: "Spengler et Cioran: des philosophies parallèles" (Spengler și Cioran: filozofii paralele), Marta Petreu, "Cioran et la fin de l'histoire" (Cioran și sfârșitul istoriei), Marian V. Buciu, "Les Cahiers de Cioran" (Caietele lui Cioran), Livius Ciocârlie; și un text inedit tradus de A. Paruit: La tragédie des petites cultures (Tragedia culturilor mici))
  • Marta Petreu, Un trecut deocheat sau Schimbarea la față a României, Ed. Institutului Cultural Român, București, 2004.
  • Livius Ciocârlie, Bătrânețe și moarte în mileniul trei, editura Humanitas, 2005
  • Roland Jaccard, Cioran et compagnie (Cioran și compania), Paris, P.U.F., 2005.
  • Friedgard Thoma, Pentru nimic în lume. O iubire a lui Cioran, traducere Nora Iuga, Est Editeur, 2005, 151 pag, corespondență.
  • Bernd Mattheus Cioran: Porträt eines radikalen Skeptikers Berlin: Matthes & Seitz, 2007 ISBN 978-3-88221-891-6
  • Nicolae Turcan, Cioran sau excesul ca filosofie, cuvânt înainte de Liviu Antonesei, Ed. Limes, Cluj, 2008.
  • Ciprian Vălcan, La concurrence des influences culturelles francaises et allemandes dans l'oeuvre de Cioran, București, Editura Institutului Cultural Român, 2008.
  • Marius Dobre, Certitudinile unui sceptic - Emil Cioran, București, Editura Trei, 2008.
  • Iulian Băicuș, E.M.Cioran, Un fenomenolog al Neantului, București, Editura Corect Books, 2013, e-book

Comentarii în diverse studii[modificare | modificare sursă]

  • Mathurin Maugarlonne [François George], À la rencontre des disparus (La întâlnirea cu cei disparuți), Paris, Grasset et Fasquelle, 2004.
  • Nancy Huston, Professeurs de désespoir (Profesorii disperării), Arles, Actes Sud /Montréal, Léméac, 2004 (Wittgenstein, Schopenhauer, Beckett, Cioran, Améry, T. Bernhardt, printre alții).
  • Gérard Bocholier, Les Ombrages fabuleux (Umbrele fabuloase), Bordeaux/Chauvigny, L'escampette, 2003
  • Annaba, Bienheureux les stériles (Fericiți cei sterili), Toulon, Presses du Midi, 2002.
  • Guido Ceronetti, Le Silence du corps (Tăcerea corpurilor), trad. André Maugé, postfața: Lettre à l'éditeur, Cioran (Scrisoare editorului, Cioran), Paris, Albin Michel, 1984
  • Didier Nordon (dir.), L'ennui. Féconde mélancolie (Plictisul. Fecunda melancolie), Paris, Autrement, 1998.
  • Norbert Dodille, Gabriel Liiceanu (eds.), Lectures de Cioran (Lecturi din Cioran), (Centre culturel français de Iasi) (Centrul cultural francez din Iași), Paris, L'Harmattan, 1997
  • Coll., Le Vide: expérience spirituelle en Orient et en Occident (Vidul: experiență spirituală în Orient și în Occident), Paris, Hermès, 1969
  • Rupert Guth, Die Philosophie der einmaligen Augenblicke: Überlegungen zu E. M. Cioran. Königshausen & Naumann, Würzburg 1990.
  • Cornelius Hell, Skepsis, Mystik und Dualismus. Eine Einführung in das Werk E. M. Ciorans. Bouvier, Bonn 1985.
  • Till Kinzel, "Autorenporträt Emil Cioran", în: Sezession 16 (Februar 2007), 6-10.
  • Thomas Knöfel; Klaus Sander (ed.), Cafard: Originaltonaufnahmen 1974–1990. (CD) supposé, Köln 1998.
  • Richard Reschika, E. M. Cioran zur Einführung, Junius, Hamburg, 1995.
  • Fernando Savater, Versuch über Cioran Raben-Verlag, München, 1985.
  • Peter Sloterdijk, Der selbstlose Revanchist. In: Nicht gerettet: Versuche nach Heidegger, Suhrkamp, Frankfurt, 2001.
  • Thomas Stölzel, Ein Säulenheiliger ohne Säule: Begegnung mit E. M. Cioran, Droschl, Wien, 1998.
  • Friedgard Thoma, Um nichts in der Welt: Eine Liebe von Cioran, Weidle, Bonn, 2001.
  • William Totok, Die Generation von Mircea Eliade im Bann des rumänischen Faschismus, în: Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, Anul 7, Nr. 1/1995, pp. 42-55; (versiune scurtă în: Die Neue Gesellschaft/Frankfurter Hefte, Anul 42, Nr. 10/1995, pp. 921-928. Versiune în limba maghiară: Mircea Eliade generáció a román fasizmus bűvkörében, în: Magyar Filozófiai Szemle, Nr. 1-2-3/1996, pp. 274-291.)
  • Bernd Mattheus, "Sein Leben verunstalten. Émile Cioran, die Eiserne Garde und die Versuchung des Faschismus", în: Lettre international (Berlin) Nr. 63/2003.
  • Patrice Bollon, Cioran, der Ketzer, Suhrkamp, Frankfurt, 2006.
  • Franz Winter, Emil Cioran und die Religionen. Eine interkulturelle Perspektive., Bautz (Interkulturelle Bibliothek), Nordhausen, 2007.
  • Emile M. Cioran, Ein Gespräch: geführt von Gerd Bergfleth, Konkursbuchverlag, Tübingen, 1985.
  • E.M. Cioran; Ein Gespräch mit Sylvie Jaudeau, Erker Verlag, St Gallen, 1992.
  • "Cioran și religia. Partea îngerului", Tribuna, nr. 128, 1-15 ian. 2008
  • "Dumnezeul plagiat", Tribuna, nr. 135, 16-30 apr. 2008
  • Giovanni Rotiroti, Il demone della lucidità. Il «caso Cioran» tra psicanalisi e filosofia, Rubbettino, 2005.
  • Constantin Aslam, Constantin Noica-Spre un model neoclasic de gândire, Editura Academiei Române, 2011

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ NationMaster - Encyclopedia: Emil Cioran
  2. ^ Z. Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Ed. Fundației Culturale Române, București, 1995, p. 190, 191, 193, 198
  3. ^ Matei Călinescu, cuvânt înainte, în: Ilinca Zarifopol-Johnston, Searching for Cioran, Indiana University Press 2009, pag. XVI.
  4. ^ sau 1956 cf. http://www.elenasalibra.it/wp-content/uploads/2011/09/Scrisul_Romanesc-IX_8_2011.pdf
  5. ^ Bourse Cioran. http://www.centrenationaldulivre.fr/?Bourse-Cioran. 
  6. ^ http://www.acad.ro/membri_ar/armembri_pm.htm Academia Română - Membrii post-mortem ai Academiei Române

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Emil Cioran
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Emil Cioran.