Ștefan cel Mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ştefan cel Mare)
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la Domnul Moldovei. Pentru alte sensuri, vedeți Ștefan cel Mare (dezambiguizare).
Ștefan cel Mare
Domn al Moldovei
Ştefan cel Mare
Ștefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor, considerată cea mai exactă reprezentare a domnului.
Domnie 1457 - 2 iulie 1504
Născut 1438 sau 1439
Borzești (azi în județul Bacău)
Decedat 2 iulie 1504 (~65-66 de ani)
Suceava
Predecesor Petru Aron
Succesor Bogdan al III-lea cel Orb
Căsătorit cu Evdokia Olelkovici (1463 - 67)
Maria din Mangop (1472 - 77)
Maria Voichița (1478 - 1504)
Casa Regală Dinastia Mușatinilor
Tată Bogdan al II-lea
Mamă Doamna Oltea
Venerare ca sfânt
Date importante
Venerat în Biserica Ortodoxă Română
Canonizat 12 iulie 1992, București, Biserica Ortodoxă Română
Rămășițe pământești Mănăstirea Putna
Sărbătoare 2 iulie
Gloriole.svg Sfinți

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română Ștefan cel Mare și Sfânt (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.

Ștefan ce Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.

Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni proveniți preponderent din mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor militare, loialității față de domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De asemenea a sprijinit foarte mult dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși, în special în urma războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și forța umană pentru a avea o armată de masă -„oastea cea mare”.

Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: impunerea sau susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici – Țara Românească și Hanatul Crimeei – și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A încercat, fără succes realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.

În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de fortificații permanent la granițele țării - în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua de cetăți ce cuprindea cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin. Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate moderne cu o componentă permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de masă, formată din corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii militare.

Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria de la Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-Pașa - beylerbegul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, În anul următor sultanul Mehmed al II-lea va conduce în persoană o expediție în Moldova încheiată cu înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni.

După 1476, Ștefan a fost nevoit să acepte suzeranitatea Imperiului Otoman, dar a obținut obținând condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva intacte instituțiile și autonomia politică internă.

Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind peste 40 de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.

A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, Maria din Mangop - din familia imperială bizantină și Maria Voichița - fiica lui Radu cel Frumos, căsătorii în care s-au născut șapte copii. Începând cu 1497 l-a asociat la domnie pe fiul său Bogdan al III-lea, care-i va succede la tron. A murit la 2 iulie 1504 fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

Biografie și familie

Evdochia de Kiev
Maria de Mangop
Maria Voichița
Mormântul de la Mănăstirea Putna

Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-a născut la moșia tatălui său de la Borzești, ca fiu nelegitim al viitorului domn al Moldovei, Bogdan al II-lea și al Oltei. Bogdan era la rândul său fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, iar soția sa, Oltea provenea dintr-o familie de boieri de lângă Bacău, cei doi cunoscându-se în perioada în care Bogdan s-a aflat în exil la curtea lui Vlad Dracul. Familia a mai avut încă trei băieți: Ioachim, Ion și Crâstea și două fete: Maria și Sora. [1][2][3]:p. 35

Data nașterii nu este cunoscută cu certitudine, cele mai plauzibile variante fiind anii 1438[4] sau 1439.[3]:p. 36 Despre copilăria lui Ștefan cel Mare nu sunt date cunoscute, cel mai probabil acesta și-a petrecut-o la reședința familiei.

În toamna anului 1449, tatăl său, Bogdan sprijinit cu un corp de oaste trimis de Iancu de Hunedoara, învinge armata lui Alexandru al II-lea la Tămășeni, lângă apa Moldovei, la 12 octombrie 1449 și se proclamă domn.[5]:p. 46 Alexandru se refugiază în Moldova, de unde va încerca să își recapete tronul. La rândul său , Bogdan, după o încercare nereușită de a căpăta sprijinul și protecția polonezilor, se va îndrepta către Ungaria. [5]:p. 47

La 11 februarie 1450, Bogdan emite în „târgul de jos” - Roman, un hrisov de recunoaștere a suzeranității lui Iancu de Hunedoara, căruia îi făgăduiește sprijin și ajutor, în orice împrejurare, pentru ca în schimb „iubitul nostru părinte să ne ocrotească sub mâna sa și să ne apere de orice dușmani ai noștri”. La sfârșitul actului, unde sunt enumerați martorii care girau acel document este menționată, imediat după domn credința iubitului meu fiu, Ștefan Voevod. Actul reprezintă prima atestare documentară a viitorulu domn al Moldovei.[6]:p. 26 Din menționarea de către tatăl său ca asociat la domnie, rezultă Ștefan împlinise în 1450 cel puțin unsprezece ani, vârsta minimă impusă de cutumele vremii pentru o astfel de demnitate. [3]:p. 36

Bogdan avea să fie asasinat, la 15 octombrie 1451, la Reuseni, de către fratele său vitreg Petru, alt fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun și care va domni ulterior sub numele de Petru Aron.[7] Cronicarul polonez Jan Długosz relata astfel scena:

„Un oarecare Petru, care pretindea că are drept la domnia Moldovei și se înțelesese cu Alexandru ca să împărțească toate deopotrivă, alegând prilejul când Bogdan, poftit la țară, la un unchi de frate al aceluiași Petru, era beat, pe o noapte urâtă, sosind numai cu o sută de moldoveni, înșelă străjile lui Bogdan și, prinzându-l, îi tăie capul.”[8]

_____ Jan Długosz, Historiae Polonicae

După omorârea lui Bogdan, familia sa, inclusiv tânărul Ștefan vor pleca în exil în Transilvania și apoi în Țara Românească, după instalarea ca domn a lui Vlad Țepeș.[9]:p. 13 Mama sa, Oltea avea să moară la 4 noiembrie 1465.[10]:p. 71

Ștefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori. Dacă predecesorii săi încercaseră prin căsătorii și alianțe matrimoniale să se apropie de suzeranii lor catolici, regii Ungariei și Poloniei, politica dinastică a lui Ștefan cel Mare privind căsătoriile a fost diferită - după cum remarca istoricul P. P. Panaitescu - toate trei soțiile lui sunt principese ortodoxe din țări vecine: Evdochia, fiica lui Simeon Olelkovici de la Kiev, Maria din Paleologii de la Mangup, în Crimeea, Maria, fiica lui Radu cel Frumos din Țara Românească. [11]:p. 25

Căsătoria cu Evdochia a avut loc la 5 iulie 1463 când, după cum scrie Grigore Ureche, luatu-s-au doamnă de mare rudă, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui Simeon Împăratul. Iară cronicariul cel leșescu scrie că au fostu Evdochiia fată lui Simeon Împăratul, iară nu soră.[12]:p. 36 Căsătoria a durat doar patru ani. Din această căsătorie au rezultat doi băieți și o fată. Băieții, Bogdan-Vlad născut în 1466 și Petru născut în 1467, au murit amândoi de tineri în anul 1479, la câteva luni distanță, fiind îngropați împreună în același mormânt. Fata, Elena, avea să se mărite cu țarul Ivan al III-lea al Rusiei. Evdochia moare și ea în 1467, posibil la nașterea lui Petru, fiind înmormântată în Biserica Mirăuți din Suceava.[13]:pp. 449-440

La 14 septembrie 1472 Ștefan se căsătorește din nou, cu Maria, din familia domnitoare din micul regat Mangop-Theodoro, din Crimeea. Isaac, fratele noii doamne, poartă titlul de „domn de Theodoro și al întregii Khazarii”, iar Mariei înseși i se atribuie o multiplă obârșie împărătească. [14]:pp. 585-587 Cuplul nu a avut copii. Căsătoria a fost una de conveniență și interes politic, care a durat atâta timp cât acest interes a existat.

„În 1475 însă după luna lui iulie, în care Caffa fiind luată de turci, Mangopul intră in stăpînirea lor, Ștefan cel Mare ne mai având nici un interes a păstra ca soție pe moștenitoarea acelei domnii pierdute, se desparte de odrasla Comnenilor și duce la altar pe cealaltă Marie sau Vochița, fata lui Radu Vodă.”[13]:p. 398

_____ A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană

Maria va mai trăi puțin după divorț, la 19 decembrie 1477, după cum nota Grigore Ureche pristăvitu-s-au doamna Maria ce era de la Mangop, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna.[12]:p. 36

În anul 1475, după divorțul de Maria de Mangop, Ștefan s-au încununat cu doamna Voichița, fata Radului Vodă.[12]:p. 48. Căsătoria avea să dureze până la moartea domnului, Maria Voichița supraviețuindu-i încă șapte ani. A murit în 1511 find înmormântată la Mănăstirea Putna. Din căsătoria lor au rezultat doi copii, un băiat, viitorul domn Bogdan al III-lea și o fată, Maria, decedată în 1518 și înmormântată la Mănăstirea Putna. [13]:pp. 398-401

Ștefan a avut și un număr de concubine, cea mai cunoscută fiind Maria Rareș din Hârlău, mama viitorului domn Petru Rareș. [13]:p. 399 Un alt fiu nelegitim, a cărui mamă nu este cunoscută a fost viitorul domn Ștefan Lăcustă.[5]:p. 280

Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 în urma infectării unei răni mai vechi, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.[15]

Personalitatea

Accederea la tron

Locul luptei de la Dolhești
Coroana lui Ștefan cel Mare

La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând spre Suceava, de-a lungul văii Siretului. Era însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos. [9]:p. 13[16]:p. 59

Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strângă în grabă o armată cu care îl atacă pe Ștefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru Aron este învins și părăsește câmpul de luptă. A încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a anului 1457, dar e din nou înfânt și e silit să ia calea exilului, în Polonia.[6]:p. 54

„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457, în luna lui aprilie, în săptămâna mare dinaintea Paștilor, veni Stefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste. Și veniră asupra lor Aron Vodă la un părău sau apă cu numele Hreasca, la Doljesti. Așa, goni Ștefan Vodă pe Aron Vodă din țară și rămase însuși domn prin silnicie.”[16]:p. 59

_____ Cronica lui Ștefan cel Mare

Despre locul exact al luptei au existat mai multe variante vehiculate de-a lungul vremii. Majoritatea istoricilor (Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Ilie Minea Minea ș.a.) au propus ca loc al bătăliei localitatea Doljești, de lângă Romanului, pornind de la relatările cronicilor moldovenești. A. D. Xenopol, pornind de la o versiune a letopisețului lui Grigore Ureche, a presupus că lupta a avut loc la Joldesti, în ținutul Botoșani.[9]:p. 13 Cea mai plauzibilă pare a fi cea a lui Alexandru I. Gonța, care identifică drept loc al bătăliei localitatea Dolhesti, de pe valea râului Șomuzul Mare, pornind de la toponimul menționat în cronica germană - Dolschecht, dar luând în considerare că acest sat aparținea surorii sale, căsătorită cu Șendrea, viitorul portar al Sucevei.[17]

După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan va organiza o mare ceremonie publică de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului.

„Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă Direptatea și i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toții au strigat într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii.”[12]:p. 35

_____ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei

Politica internă

Consolidarea bazei politico-sociale

Moldova în timpul lui Ștefan cel Mare (1483)
Sigiliul Moldovei

Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei avea ca scop principal consolidarea puterii centrale a domnului și asigurarea liniștii sociale. În acest sens, principalele direcții de acțiune au fost reprezentate de: repopularea țării prin împroprietărirea cu pământ și acordarea de privilegii răzeșimii, crearea unei noi clase aristocratice (mica boierime) pe baza meritocrației militare, întărirea puterii militare și a capacității de apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii boierești și rechemarea celor plecați în exil, asigurarea loialității Sfatului Domnesc - prin creșterea ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și introducerea unui număr însemnat de membri ai familiei sale.[9]:pp. 16-17

În încercarea de a găsi o contrapondere politică la clasa marilor boieri, Ștefan a manifestat o preocupare constantă pentru dezvoltarea micii boierimi (curtenii și slujitorii) și a țărănimii libere. Marea proprietate, acordată boierilor, era din punct de vedere juridic „feudă”, fiind grevată de obligația titularului de a efectua serviciul militar cu oamenii săii în schimbul garantării de către domn a posesiuni pământului. În schimb, mica proprietate, deși nu se se bucura de vreo garanție din partea domnului, era lipsită și de constrângeri militare, fiind una de tip alodial.[9]:p. 48

Din acest motiv, până la urcarea pe tron a lui Ștefan, țăranii liberi nu erau obligați să presteze serviciul militar, deoarece pământul pe care îl stăpâneau nu era primit de la domn. Ștefan avea să facă o reformă radicală în sistemul realțiilor feudale, prin obligarea țărănimii libere la prestarea serviciului militar, conferind astfel acestei clase o funcție politică importantă în viața statului. Utilizarea răzeșimii în armată a reprezenta o lovitură importantă la situația privilegiată a marii boierimi, singura care avea monopolul obligațiilor militare. În momentul în care Ștefan a implicat în chestiunile de apărare a țării și alte elemente sociale, care executau serviciul militar fără a primi în schimb imunități și privilegii, ponderea marii boierimi mari ca bază socială a țării, s-a diminuat în in mod esențial.[9]:pp. 112-114

Puterea lui Ștefan vodă a stat în «curtea» lui, în această oaste de țară, am putea zice în oameni de arme sădiți de el pe tot întinsul țării. Căci acesta a fost actul politic mai însemnat, care lămurește puterea și politica marelui domn. El a fost un mare colonizator de oșteni. Toate «locurile pustii», adică fără proprietar, erau de drept ale domniei și domnul coloniza pe ele oșteni-plugari. Aceștia au format puterea de neînfrânt a domnului, înăuntru și în afară. [11]:p. 16

_____ P. P. Panaitescu, Ștefan cel Mare. O încercare de caracterizare

Acest fapt este confirmat și de numărul mare de hrisoave de împroprietărire cu „loc în pustiu” în diferite regiuni ale țării, preponderent în cele de graniță. [18][9]:p. 36

Relația cu marea boierime

Sala Tronului

Relația sa cu marea boierime a fost una în general pașnică, caracterizată prin autoritarism domnesc, cu puține manifestări de nesupunere sau revoltă din partea boierilor. Relația a evoluat în timp, pe măsură ce autoritatea centrală a domnului se întărea. Astfel, în primii ani de domnie, Ștefan a căutat să țină sub control puterea boierilor prin menținerea privilegiilor, iertarea celor care l-au slujit pe Petru Aron și trimiterea de cărți de iertare și rechemarea în țară a boierilor fugari, în frunte cu boierul Mihu. [5]:p. 74

Ștefan a schimbat de asemenea și ierarhia boierească, creând imediat sub domn un nivel al conducătorilor administrațiilor locale, pârcălabii de cetăți (ținuturi), cărora le-a acordat puteri lărgite. Pentru a-și consolida puterea și a-și asigura controlul asupra acestora, el a încredințat aceste posturi de mare raspundere doar rudelor sale și celor mai apropiați dintre boieri. Ca semn al importanței pe care o aveau, pârcălabii erau situați întotdeauna inaintea dregătorilor de curte, cu exceptia marelui vornic.[6]:p. 109

În aceeași idee Ștefan a asigurat o stabilitate mare pe funcții a marilor dregători, mulți rămânând în aceeași poziție pentru un număr mare de ani, cum ar fi: marele spătar Câlnău – optsprezece ani, marele vistiernic Iuga – douăzeci și unu de ani sau marele logofăt Tăutu – mai mult de treizeci de ani. Acest lucru a asigurat totodată și o mare stabilitate administrației țării.[6]:p. 109

Ca urmare a acestor măsuri, Ștefan a avut de înfruntat doar două conspirații boierești în cei patruzeci și șapte de ani de domnie, cea din 1471 - când au fost decapitați trei mari boieri în frunte cu cumnatul său, marele vornic Isaia și cea organizată în 1504 - cu două zile înainte de moartea sa, care viza îndepărtarea fiului său Bogdan de la tron, terminată identic cu omorârea capilor conspirației.[5]:p. 129, 267

Crearea noii elite conducătoare

Viața economică și socială

Politica externă

Vezi și: Politica externă a lui Ștefan cel Mare

Războaie și bătălii

Bătălia de la Baia
Sabia lui Ștefan cel Mare

Arta, cultura și religia

Tabloul votiv al bisericii Sf. Nicolae Domnesc Iași

Moldova după Ștefan cel Mare

Controverse, neclarități și incertitudini

Figura și epoca lui Ștefan cel Mare reflectate în literatură și artă

Portret de Constantin Lecca

Figura și perioada lui Ștefan au fost o puternică sursă de inspirație pentru scriitori români. Iată o listă neexhaustivă de asemenea creații:

Galerie foto

Referințe și note

  1. ^ Constantin C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la moartea lui Alexandru cel Bun (1432), Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1946, p. 530
  2. ^ Mihai Costăchescu, Observații istorice. Cu privire la neamul lui Ștefan cel Mare, Iași, 1927, p. 5
  3. ^ a b c Leon Șimanschi, Formarea personalității lui Ștefan cel Mare, în „Ștefan cel Mare și Sfânt. 1504 – 2004: Portret în istorie, Editura „Mușatinii”, Putna, 2003
  4. ^ Universitatea Ștefan cel Mare, Ștefan cel Mare (1457-1504), accesat la 25.11.2016
  5. ^ a b c d e Nicolae Iorga, Istoria lui Ștefan cel Mare, Institutul de arte grafice și editură „Minerva”, București, 1904
  6. ^ a b c d Constantin C. Giurescu, Istoria românilor. Volumul II, Partea I, de la Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1943
  7. ^ Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI publicate de Ion Bogdan, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1959, p. 7
  8. ^ Ilie Minea, Informațiile românești ale cronicii lui Jan Długosz, Institutul de Arte Grafice Viața Românească, Iași, 1926, p. 43.
  9. ^ a b c d e f g Alexandru Boldur, Ștefan cel Mare, voievod al Moldovei, Editura „Carpații”, Madrid, 1970
  10. ^ Maria Magdalena Székely, Ștefan S. Gorovei, „Semne și minuni” pentru Ștefan Voievod. Note de mentalitate medievală, în „Ștefan cel Mare și Sfânt. 1504 – 2004: Portret în istorie, Editura „Mușatinii”, Putna, 2003
  11. ^ a b P. P. Panaitescu, Ștefan cel Mare. O încercare de caracterizare, în „Ștefan cel Mare și Sfânt. 1504 – 2004: Portret în istorie, Editura „Mușatinii”, Putna, 2003
  12. ^ a b c d Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, Editura Litera Internațional, Chișinău, 1997
  13. ^ a b c d A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. II, Tipo-litografia H. Goldner, Iași, 1888
  14. ^ Dumitru Năstase, Ștefan cel Mare împărat , în „Ștefan cel Mare și Sfânt. 1504 – 2004: Portret în istorie, Editura „Mușatinii”, Putna, 2003
  15. ^ Ioan Ursu, Ștefan cel Mare, domn al Moldovei de la 12 aprilie 1457 până la 2 iulie 1504, Editura de Arte Grafice "Antonescu", București, 1925
  16. ^ a b Ion Constantin Chițimia, Cronica lui Ștefan cel Mare (versiunea germană a lui Schedel), București, Casa Școalelor, 1942
  17. ^ Alexandru I. Gonța, O problemă de geografie istorică: locul unde s-a dat bătălia dintre Ștefan cel Mare și Petru Aron [1457], în „Studii. Revista de istorie”, vol. 6 (1958) p. 200
  18. ^ Ion Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare. Vol. I: Hrisoave și cărți domnești. 1457-1492, Editura Socec & Co, 1913, pp. 113-136

Bibliografie

  • Constantin C.Giurescu & Dinu C.Giurescu Istoria Românilor volum II (1352-1606) p. 154-192. Editura Ștințifică și Enciclopedică București (1976)
  • Șerban Papacostea, Ștefan cel Mare domn al Moldovei (1457-1504), Editura Enciclopedică București, 1990
  • Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viața domnilor care scrie de la Dragoș până la Aron-vodă

Vezi și

Legături externe

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ștefan cel Mare