Plinius cel Bătrân
| Plinius cel Bătrân | |
 |
|
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4][5][6]  Como, Imperiul Roman |
| Decedat | (56 de ani) Stabiae, Imperiul Roman |
| Copii | Plinius cel Tânăr |
| Cetățenie | Roma Antică |
| Ocupație | scriitor istoric avocat naturalist |
| Activitate | |
| Profesor pentru | Plinius cel Tânăr |
Modifică date / text  |
|
Plinius sau Pliniu cel Bătrân, (în latină : Gaius Plinius Secundus, sau Plinius Maior), s-a născut în anul 23 e.n. la Novum Comum (Como, Italia) și a murit la data de 24 august 79 în Stabies (în latină : Stabiæ). A fost un important și renumit erudit al Imperiului Roman.
Cuprins
Viața și opera[modificare | modificare sursă]
Plinius, zis „cel Bătrân”, (pentru a nu fi confundat cu nepotul său, Plinius cel Tânăr senator roman și scriitor, care a descris moartea unchiului său) s-a născut în orașul Como, la malul lacului Como, într-o familie de crescători de cai. După moartea tatălui său, Gaius Plinius Cæcilius („Chiorul”) Secundus a fost crescut de sora sa mai mare, Plinia.
Plinius face carieră în cavaleria romană, sub comanda lui Equitum, inclusiv în provincia Germania superior, fiind numit și procurator. Îi însoțește pe împărații Vespasian și Titus în campaniile militare din Germania.
Cea mai cunoscută, și singura păstrată, este opera lui Plinius despre științele naturale „Istoria Naturală” (în latină -genetiv: Naturalis Historiæ), o enciclopedie alcătuită din 37 de volume, de neprețuită valoare, ce ne transmite cunoștințele naturale, antropologice, artă, medicină, din lumea animală și vegetală, cosmologie, botanică, prelucrarea metalelor, fiziologie, zoologie și mineralogie din acea perioadă. Primele zece volume vor fi publicate după moartea sa.
A mai descris în lucrările sale războaiele romanilor cu popoarele germanice, o prezentare a istoriei Romei în 31 de volume, continuând opera istoricului roman Basus din anul 47. Istoricul roman Tacitus a folosit mai târziu lucrările lui Plinius.
Decesul[modificare | modificare sursă]
Plinius cel bătrân moare la erupția vulcanului Vezuviu, la data de 24 august 79 (e.n.), sufocat de gazele toxice emanate. El era atunci prefectul flotei romane în Misenum. În momentul erupției el se găsea pe puntea unui vas în estuarul orașului Pompei, împreună cu Plinius cel Tânăr nepotul său, senator roman și în același timp scriitor, care a relatat moartea unchiului său. „Celor doi, afati se pare pe o corabie, le-a fost dat să vadă de la distanță cum se cutremura Vezuviul, dupa care din vârful muntelui țâșnește un nor de fum gros, insotit de o revărsare de lavă și pietre. Un râu gros de noroi fierbinte a început să îngroape cele două orașe din apropiere: Pompei si Herculaneum. Vaporii nocivi au ucis păsările din zbor și numeroase alte finițe vii. Pliniu cel Batran a decedat, sufocat de vaporii toxici, dar nepotul sau s-a salvat.”[7].
Citate atribuite lui Plinius cel Bătrân[modificare | modificare sursă]
- "In vino veritas" (În vin este adevărul) din (Naturalis historia)
- "Nulla dies sine linea" (Nicio zi pierdută fără rost) din (Naturalis historia)
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ A Short History of Astronomy
- ^ "Plinius cel Bătrân", Gemeinsame Normdatei, accesat în 14 octombrie 2015
- ^ SNAC, accesat în 9 octombrie 2017
- ^ Isidore, accesat în 9 octombrie 2017
- ^ Royal Academy of Arts, accesat în 9 octombrie 2017
- ^ Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, accesat în 9 octombrie 2017
- ^ ***: Mari catastrofe din trecutul Pamantului - O tragedie preistorica[1]
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Plinius cel Bătrân (Plinius Maior), trad. - Dinu Tudor și Costa Ioana (Univ. București): Naturalis historia, colecția Polirom.
Surse externe[modificare | modificare sursă]
- Plinius cel Bătrân: Istoria Naturală - fragmente privind Dacia, I(III,IIII),47. Cartea a IV-a cuprinde așezarea geografică, neamurile...Daciei, Sarmației, Sciției, a insulelor din Pont, „Izvoare privind istoria Romîniei”, Editura Republicii Populare Romîne, București, 1964, [2]
- Popovici, Iulia: Cronica Traducerilor: Pliniu cel Bătrîn, România Literară, nr. 49, 2001, [3].
