Luncă
 | Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Lunca este o zonă umedă sub formă de șes aflată, de obicei, de-a lungul unei ape curgătoare sau în jurul lacurilor mari,[1] caracterizată prin vegetație specifică și prin soluri aluvionare care sunt (supra-)saturate cu apă periodic, parțial sau pe parcursul întregului sezon de creștere a nivelului acestora.
Caracteristici[modificare | modificare sursă]
Spre deosebire de o mlaștină sau de o pădure inundabilă, lunca nu are apă permanentă, cu excepția perioadelor scurte când apa râurilor crește la limita de inundare, datorită topirii zăpezilor sau a ploilor abundente. Umiditatea solului luncilor variază între saturație spre inundare alternând cu perioade în care este doar constant umed sau chiar uscat.
În lunci cresc o varietate de plante specifice zonelor umede, care pot adesea supraviețui ca semințe, rizomi sau bulbi, atunci când este secetă, dar se pot rapid regenera atunci când este apă din belșug.[2] Ca urmare, luncile nu pot menține, de obicei, o viață acvatică cu animale subacvatice, așa cum sunt peștii. În schimb, luncile au o largă diversitate de plante, care atrag numeroase varietăți de păsări, mici mamifere și insecte, incluzând fluturi.
Dezbateri[modificare | modificare sursă]
Există dezbateri dacă o luncă ar fi un tip de mlaștină sau un tip complet separat de zonă umedă.[3] Luncile pot să apară din cauza drenajului restrâns sau la recepționarea unor cantități mari de apă de ploaie sau zăpadă.
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ en Wilcox, D.A, Thompson, T.A., Booth, R.K. and Nicholas, J.R. 2007. Lake-level variability and water availability in the Great Lakes. USGS Circular 1311. 25 p.
- ^ Keddy, P.A. 2010. Wetland Ecology: Principles and Conservation (2nd edition). Cambridge University Press, Cambridge, UK. 497 p.
- ^ en Keddy, P.A. 2010. Wetland Ecology: Principles and Conservation (2nd edition). Cambridge University Press, Cambridge, UK. 497 pages