Limba engleză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Engleză
English
Pronunție /ˈɪŋɡlɪʃ/
Număr de vorbitori 360–400 de milioane (2006)[1]
Vorbitori L2: 400 de milioane; ca limbă străină: 600–700 de milioane[1] (locul 2[2])
Limbă-mamă Proto-germanică
Sistem de scriere Alfabetul latin (alfabetul englez)
Alfabetul Braille
Tipologie lingvistică Limbă flexionară
Clasificare
Limbi indo-europene
Statut oficial și codificare
Limbă oficială în 67 de țări
27 de entități nesuverane
Organ de
reglementare
Nu există
ISO 639-1 en
ISO 639-2 eng
ISO 639-3
(cel mai
răspândit dialect)
eng
Răspândire în lume
     Țări unde limba engleză este limba nativă a majorității populației      Țări unde limba engleză este oficială dar nu limba majoritară

     Țări unde limba engleză este limba nativă a majorității populației

     Țări unde limba engleză este oficială dar nu limba majoritară

Această pagină poate conține caractere Unicode

Limba engleză (engleză: English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”). Este o limbă folosită intensiv ca limbă secundară sau ca limbă oficială de-a lungul lumii, în special în țări din Commonwealth precum India, Sri Lanka, Pakistan sau Africa de Sud, precum și în multe organizații internaționale.

Engleza modernă este denumită adeseori „lingua franca” globală. Engleza este limba dominantă pe plan internațional în domeniile comunicației, științei, afacerilor, aviației, divertismentului, radioului și diplomației. Influența Imperiului Britanic este motivul principal pentru răspândirea inițială a limbii mult dincolo de limitele Arhipelagului Britanic. În urma celui de-al Doilea Război Mondial, influența economică și culturală crescândă a Statelor Unite a accelerat profund răspândirea acestei limbi. Într-o zi obișnuită de școală, aproximativ un miliard de oameni învață, într-o formă sau alta, limba engleză.

Cunoașterea limbii engleze este necesară pentru angajarea în anumite domenii, profesii sau ocupații. Rezultatul acestei necesități este că peste un miliard de oameni din întreaga lume vorbesc engleza măcar la un nivel de bază. Engleza este de asemenea una din cele șase limbi oficiale ale Națiunilor Unite.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Engleza este o limbă anglo-frizonă. Popoare vorbitoare de limbi germanice din nord-vestul Germaniei (angli și saxoni) și din Iutlanda (iuți) au invadat ceea ce astăzi este partea de est a Angliei, în jurul secolului V d. Hr. Încă se dezbate dacă vechea engleză s-a răspândit prin dispersarea vechii populații sau dacă celții nativi au adoptat gradual limba și cultura clasei dominante, nefiind exclusă nicio combinație a acestor două procese.

Inscripții în engleza veche pe cadranul solar de la Kirkdale, North Yorkshire

Indiferent de origini, aceste dialecte germanice s-au unit până la un punct (încă mai rămăseseră variațiuni geografice) și au format ceea ce astăzi se numește vechea engleză. Vechea engleză se aseamănă cu unele dialecte de pe coasta de nord-vest a Germaniei și Olandei de astăzi. De-a lungul istoriei scrise a vechii engleze, aceasta și-a păstrat o structură sintetică mai degrabă apropiată de cea a limbii proto-indo-europene, adoptând convențiile saxonei de vest, în timp ce engleza orală a devenit din ce în ce mai analitică în natura sa, pierzând sistemul complex al cazurilor și bazându-se mai mult pe prepoziții și ordine fixă a cuvintelor pentru a transmite sensurile. Acest fenomen devine evident de-a lungul perioadei „englezei de mijloc”, când literatura era până la un punct redactată cu variațiunile dialectale orale aproape intacte, după ce vechea engleză și-a pierdut statutul de limbă literară a nobilimii. Se afirmă că dezvoltarea timpurie a limbii a fost influențată de substratul celt. Mai târziu, a fost influențată de limba nord-germanică înrudită nordica veche, vorbită de vikingii care s-au stabilit în principal pe coasta de nord și est, ajungând până la Londra, în regiunea cunoscută ca „Danelaw”.

La Bastarde Angloise, pagina 20 din Theatrum artis scribendi de Jodocus Hondius (1596)
„Marea rocadă a vocalelor”

Cucerirea Angliei de către normanzi, în 1066, a influențat profund evoluția limbii. Timp de aproximativ 300 de ani după cucerire, normanzii vorbeau anglo-normanda, o limbă apropiată de franceza veche, ca limba oficială la Curte, în drept și administrație. Un număr foarte mare de cuvinte normande s-au strecurat în engleza veche, în special în domeniile legale și administrative, dar și în cuvinte din vocabularul de bază, precum mutton (carne de miel) sau beef (carne de vită). Mai târziu, multe cuvinte au fost împrumutate direct din latină sau greacă, lăsând un vocabular paralel care a ajuns până în zilele noastre. Influența normandă a dat naștere la ceea ce azi se cheamă „engleza de mijloc”.

De-a lungul secolului al XV-lea, engleza de mijloc a fost transformată de „marea rocadă a vocalelor”, de răspândirea prestigiosului dialect sud-estic la Curte, în administrație și în viața academică, și de efectul uniformizator al imprimării. În anul 1476, William Caxton a introdus tiparul în Anglia, iar până în anul 1640 erau 20.000 de scrieri tipărite în limba engleză. Aceast lucru a avut o mare importanță în răspândirea unei engleze standardizate, uniformizate, pe tot teritoriul Angliei. Renașterea, Shakespeare, creșterea Angliei ca forță la nivel mondial și epoca de aur a coloniilor engleze în lume, dezvoltarea modalităților de transport (tren, vapor etc.) și de acces la informație (ziare, literatură etc.) au avut toate influențe puternice asupra limbii engleze și au contribuit la formarea și transformarea ei în ceea ce cunoaștem azi.

Clasificare și limbi înrudite[modificare | modificare sursă]

Limba engleză aparține sub-ramurii vestice a ramurii germanice aparținând familiei de limbi indo-europene.

Întrebarea privind care este limba cea mai înrudită cu engleza nu are un răspuns sigur. Aparte de limbile „creole”, cu împrumuturi din engleză, precum tok pisin, scots (vorbită în special în Scoția și părți din Irlanda de Nord), nu este o limbă galică, ci face parte din familia de limbi anglice: atât scots, cât și engleza modernă provin din engleza veche, cunoscută și ca „anglo-saxonă”. Ruda cea mai apropiată a englezei, după scots, este frizona, vorbită în nordul Olandei și nord-vestul Germaniei. Alte limbi vest-germanice mai puțin înrudite sunt: germana, saxona joasă, neerlandeza și afrikaans. Limbile nord-germanice din Scandinavia sunt mai puțin apropiate de engleză decât cele vest germanice.

Multe cuvinte franceze sunt inteligibile pentru un vorbitor de engleză (deși pronunția poate fi diferită), deoarece engleza a absorbit un număr mare de cuvinte din normandă și franceză, datorită cuceririi normande și apoi unor împrumuturi din franceză în secole mai târzii. Drept urmare, o parte importantă din vocabularul englez este derivată din franceză, cu diferențe minore de ortografie (terminații, folosirea ortografiei din franceza veche etc.), precum și diferențe ocazionale de semantică – așa-numiții faux amis, sau „prieteni falși”.

Peste 380 de milioane de oameni vorbesc engleza ca limbă maternă. Engleza este astăzi, probabil, a treia limbă ca număr de vorbitori nativi, după chineza mandarină și spaniolă.[3][4] Cu toate acestea, combinând vorbitorii nativi cu cei non-nativi, este probabil cea mai vorbită limbă din lume, deși pe locul doi dacă luăm în considerație combinația limbilor chineze, depinzând dacă variantele de chineză sunt considerate dialecte sau limbi de sine stătătoare.[5][6] Estimările care includ engleza ca limbă străină variază de la 470 de milioane la peste un miliard, depinzând de standardele folosite pentru a stabili nivelul și gradul de alfabetizare atins în limba respectivă.[7] Conform unor surse, numărul celor care vorbesc engleza ca limbă străină este de trei ori mai mare decât cel al vorbitorilor nativi.[8]

Distribuția englezei ca limbă maternă pe țări (Crystal, 1997)

Țările cu cele mai mari populații de vorbitori nativi de engleză sunt, în ordine descendentă: Statele Unite (225 milioane),[9] Marea Britanie (56,6 milioane),[10] Canada (19,4 milioane),[11] Australia (16,5 milioane),[12] Africa de Sud (4,89 milioane),[13] Irlanda (4,27 milioane)[14] și Noua Zeelandă (3,82 milioane).[15] Țări precum Jamaica și Nigeria au de asemenea milioane de vorbitori nativi ale unor dialecte care variază de la o creolă bazată pe engleză la o versiune aproape standard a englezei. Dintre acele țări unde engleza este vorbită ca limbă secundară, India are cei mai mulți vorbitori, iar profesorul de lingvistică David Crystal susține că, dacă se adună vorbitorii nativi și cei non-nativi, India are cel mai mare număr de oameni care vorbesc sau înțeleg engleza.[16] După India se află Republica Populară Chineză.[17]

Engleza nu este limbă oficială nici în Statele Unite,[18][19] nici în Regatul Unit.[20] Deși guvernul federal american nu are limbi oficiale, engleza are statut oficial în guvernele a 31 din cele 50 de state constituente.[21]

Engleza ca limbă globală[modificare | modificare sursă]

Deoarece engleza este atât de răspândită, a fost numită deseori „limbă globală” sau „lingua franca” a epocii moderne.[22] Cu toate că engleza nu este limbă oficială în multe țări, este în prezent limba cea mai studiată ca limbă secundară din lume. Unii lingviști consideră că nu mai este semnul cultural exclusiv al „vorbitorilor nativi de engleză”, ci mai degrabă o limbă care absoarbe aspecte ale unor culturi din întreaga lume, pe măsură ce influența ei se extinde. Este, prin tratat internațional, limba oficială pentru comunicațiile aeriene și maritime, precum și una din limbile oficiale ale Uniunii Europene, ale Națiunilor Unite și a majorității organizațiilor atletice internaționale, incluzând aici Comitetul Olimpic Internațional.

Engleza este limba cea mai studiată ca limbă străină în Uniunea Europeană (de către 89% dintre elevi),[23] urmată fiind de franceză (32%), germană (18%) și spaniolă (8%). În Uniunea Europeană, o mare parte din populație pretinde că poate conversa la un anumit nivel în engleză. Dintre țările non-anglofone, un procentaj important din populație a afirmat că poate conversa în engleză, în următoarele țări: Olanda (87%), Suedia (85%), Danemarca (83%), Luxemburg (66%), Finlanda (60%), Slovenia (56%), Austria (53%), Belgia (52%) și Germania (51%). Norvegia și Islanda prezintă de asemenea o majoritate de vorbitori competenți ai englezei.

Cărți, reviste și ziare scrise în engleză se pot găsi în multe țări de pe Glob. Engleza este de asemenea cea mai folosită limbă în științe.[22] În 1997, Indexul de Citare a Științelor a informat că 95% din articolele sale erau scrise în engleză,[24] cu toate că numai jumătate aparțineau unor autori din țări anglofone.

Răspândire geografică[modificare | modificare sursă]

Procentajul cunoașterii limbi engleze pe țară

     80–100%

     60–80%

     40–60%

     20–40%

     0–20%

Teritoriu Vorbitori L1[25] Vorbitori L2[25]
 Africa de Sud 4.890.000 11.000.000
 Anguilla 950
 Antigua și Barbuda 66.000
 Aruba 9.000 35.000
 Australia 16.500.000 3.500.000
 Bahamas 260.000 28.000
 Bahrain 10.500
 Barbados 262.000 13.000
 Belize 184.000 56.000
 Bermuda 63.000
 Bonaire 300
 Botswana 34.400 630.000
 Brunei 10.000 134.000
 Camerun 7.700.000
 Canada 19.400.000 7.000.000
 Curaçao 4.100
 Dominica 10.000 60.000
 Emiratele Arabe Unite 100
 Estonia 880 647.000
 Etiopia 1.870 170.000
 Fiji 6.000 170.000
 Filipine 20.000 40.000.000
 Gambia 1.000 40.000
 Ghana 1.400.000
 Gibraltar 28.000 2.000
 Grenada 750
 Guam 63.200 100.000
 Guernsey 62.500
 Guyana 650.000 30.000
 Honduras 31.500
 Hong Kong 238.000 2.200.000
 India 350.000 200.000.000
 Insula Man 85.000
 Insula Norfolk 1.680
 Insulele Cayman 50.000
 Insulele Cook 680 17.000
 Insulele Mariane de Nord 6.820 65.000
 Insulele Marshall 23.200 60.000
 Insulele Solomon 10.000 165.000
 Insulele Turks și Caicos 920
 Insulele Virgine Americane 98.000 15.000
 Insulele Virgine Britanice 20.000
 Irlanda 4.270.000 275.000
 Israel 103.000
 Jersey 59.500
 Kenya 2.700.000
 Kiribati 490 23.000
 Lesotho 500.000
 Liban 5.170
 Liberia 74.000 2.500.000
 Malaezia 380.000 7.000.000
 Malawi 16.000 540.000
 Malta 16.200 360.000
 Marea Britanie 56.600.000 1.500.000
 Mauritius 5.900 200.000
 Montserrat 100
 Namibia 129.000 300.000
 Nauru 710 10.700
 Nepal 2.030 7.000.000
 Nigeria 60.000.000
 Niue 160 510
 Noua Zeelandă 3.820.000 150.000
 Olanda 15.000.000
 Pakistan 12.500 17.000.000
 Palau 2.870 18.000
 Papua Noua Guinee 150.000 3.000.000
 Puerto Rico 100.000 1.840.000
 Republica Dominicană 8.000
 Rwanda 20.000
 Saba 1.190
Saint Barthélemy Saint-Barthélemy 100
Saint-Martin (Franța) Saint-Martin 5.000
 Saint Pierre și Miquelon 190
 Samoa 200 93.000
 Samoa Americană 2.000 65.000
 Seychelles 3.000 30.000
 Sfânta Lucia 1.600 40.000
 Sfântul Cristofor și Nevis 200
 Sfântul Vicențiu și Grenadinele 400
 Sierra Leone 500.000 4.400.000
 Singapore 1.100.000 2.000.000
 Sint Eustatius 1.900
 Sint Maarten 5.000
 Sri Lanka 10.000 1.900.000
 Statele Federate ale Microneziei 4.000 60.000
 Statele Unite ale Americii 225.000.000 25.600.000
 Swaziland 7.500 50.000
 Tanzania 4.000.000
 Tokelau 670
 Tonga 1.020 30.000
 Trinidad și Tobago 1.300.000
 Tuvalu 800
 Uganda 2.500.000
 Vanuatu 1.900 120.000
 Zambia 110.000 1.800.000
 Zimbabwe 250.000 5.300.000
Total 339.370.920 603.163.010

Dialecte și varietăți regionale[modificare | modificare sursă]

Expansiunea Imperiului Britanic și – de la al Doilea Război Mondial – dominația Statelor Unite au avut drept rezultat răspândirea englezei pe Glob. Datorită acestei răspândiri globale, s-au dezvoltat diverse dialecte ale englezei, precum și limbi creole bazate pe engleză.

Varietățile majore ale englezei includ, în cele mai multe cazuri, mai multe subvarietăți, precum argoul Cockney în cadrul englezei britanice; engleza Newfoundland în cadrul englezei canadiene; și engleza vernaculară afro-americană, precum și engleza sud-americană, în cadrul englezei americane. Engleza este o limbă pluricentrică, lipsită de o autoritate lingvistică centrală, cum de exemplu pentru Franța este Académie française; și, cu toate că nici o varietate nu este considerată cea standard, există unele accente care au mai mult prestigiu, cum ar fi RP – Received Pronunciation – în engleza britanică.

Scots s-a dezvoltat – în mare parte independent – pornind de la aceleași origini, dar în urma Actelor de Uniune din 1707 a început un proces de atrițiune, în care generațiile succesive au început să adopte tot mai multe caracteristici din engleză, cauzând o dialectalizare. Dacă este o limbă separată sau un dialect al englezei („engleza scoțiană”) se dezbate în prezent. Pronunția, gramatica și lexicul formelor tradiționale sunt distincte, uneori fundamental, de alte varietăți ale englezei.

Așa cum engleza a împrumutat cuvinte din multe limbi de-a lungul istoriei sale, împrumuturi din engleză există acum în multe dintre limbile lumii, indicând influența tehnologică și culturală a vorbitorilor ei. Mai multe limbi creole s-au format având engleza ca bază, precum jamaicana patois, pidginul nigerian sau tok pisin. Există cuvinte în engleză pentru a descrie diversele forme pe care le adoptă limbile non-engleze care conțin cuvinte englezești într-o proporție semnificativă. Franglais, de exemplu, este folosit pentru a descrie limba franceză vorbită cu multe cuvinte englezești; se găsește în Insulele Canalului. Altă variantă, vorbită în regiunile bilingve ale Québecului, este numită Frenglish.

Fonologie[modificare | modificare sursă]

Vocale[modificare | modificare sursă]

monoftongi
RP GA cuvânt
i need
ɪ bid
e ɛ bed
æ back
monoftongi
RP GA cuvânt
(ɪ) ɨ roses
ə comma
ɜː ɜr bird
ʌ but
monoftongi
RP GA cuvânt
u food
ʊ good
ɔː ɔ paw
ɒ cloth
ɑ box
ɑː bra
diftongi
RP GA cuvânt
bay
əʊ road
cry
cow
ɔɪ boy

Consoane[modificare | modificare sursă]

  bilabială labio-dentală dentală alveolară postalveolară palatală velară glotală labio-velară
explosivă p  b     t  d     k  ɡ    
nazală m     n     ŋ    
fricativă   f  v θ  ð s  z ʃ  ʒ   x h  
africată         tʃ  dʒ        
sonantă       ɹ   j     w
aproximantă laterală       l          

Reguli de pronunție[modificare | modificare sursă]

Gramatică[modificare | modificare sursă]

Ortografie[modificare | modificare sursă]

În comparație cu alte limbi în care reprezentarea în scris a unui sunet este regulat, în limba engleză un anumit sunet poate fi scris în mai multe variante. Această neregularitate se datorează atât istoriei complexe a limbii engleze, dar și faptului că de-a lungul timpului nu a fost implementată nicio reformă de ortografie sistematică.[26]

Pe lângă aceste aspecte, sunt anumite diferențe în ortografia cuvintelor depinzând de regiuni și țări, și anume (în termeni generali) între ortografia în cadrul englezei americane și englezei britanice. În Statele Unite, Canada și în alte țări care au fost puternic influențate de Statele Unite se vorbește (și se scrie) engleza americană; în timp ce în Marea Britanie și restul de peste 50 de țări care fac parte din așa-numita „British Commonwealth” (precum Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud și așa mai departe) se vorbește și scrie engleza britanică. Diferențele există fiindcă engleza britanică a menținut modul de scriere a cuvintelor preluate din alte limbi (precum limba franceză), în timp ce engleza americană a adaptat ortografia pentru a reflecta pronunția acestora. Deși populației din România îi este foarte cunoscut accentul american, datorită filmelor hollywoodiene, de obicei în cadrul cursurilor de limba engleză (atât în cadrul învățământului de stat cât și particular) se predă engleza britanică și implicit ortografia aferentă. Diferențele se pot observa în cinci cazuri:[27]

  • terminația „-our” (engleza britanică) se transformă în „-or” (engleza americană): colour – color (culoare);
  • terminația „-ise” sau „-isation” (engleza britanică) se transformă în „-ize”, respectiv „-ization” (engleza americană): organisation – organization (organizație);
  • terminația „-re” (engleza britanică) este transformată în „-er” (engleza americană): centre – center (centru, miez);
  • în cazul unelor cuvinte care au terminația „-ed” ori „-ing”, litera „l” se dublează în engleza britanică, în timp ce în cea americană nu: travelling – traveling (călătorie) și travelled – traveled (a călători);
  • în cazul unelor cuvinte care conțin diftongul „-ae” în engleza britanică, acestea rămân numai cu „-e” în cea americană: archaeology – archeology (arheologie).

Numărul și originea cuvintelor[modificare | modificare sursă]

Originile lexiconului englez. Diagramă realizată pe baza unei examinări computerizate a aproximativ 80.000 de cuvinte din vechiul Shorter Oxford Dictionary

Cea de-a doua ediție a Oxford English Dictionary (1933) cuprinde 600.000 de definiții, în timp ce Webster's Third New International Dictionary cuprinde 475.000 de cuvinte. În decembrie 2010, un studiu în care au colaborat Google și Harvard a arătat că limba conține 1.022.000 de cuvinte și crește la un ritm de 8.500 de cuvinte pe an.[28] Cele mai folosite cuvinte sunt în majoritate de origine germanică. Un studiu computerizat de 80.000 de cuvinte luate din vechiul Shorter Oxford Dictionary (a treia ediție), publicat în Ordered Profusion de Thomas Finkenstaedt și Dieter Wolff (1973), arată originea cuvintelor ca fiind următoarea:

  • limbi oïl, incluzând franceza și normanda veche – 28,3%;
  • latină, incluzând latina modernă științifică și tehnică – 28,24%
  • limbi germanice (incluzând cuvinte moștenite direct din engleza veche, dar neincluzând cuvinte gemanice provenind din elemente germanice ale francezei, latinei sau altei limbi latine) – 25%;
  • greacă – 5,32%;
  • fără etimologie precisă – 4,03%;
  • derivate din nume proprii – 3,28%;
  • toate celelalte limbi – mai puțin de 1%.

Cuvintele de origine olandeză sunt în principal cele despre nave, cele provenind din limba nordică veche sunt în principal moștenite din anii 800–1000 d. Hr., când vikingii cuceriseră estul și nordul Angliei, în timp ce majoritatea celor de origine franceză sunt din perioada cuceririi normande (multe altele însă de asemenea au fost adoptate în secolele XVII–XIX, când franceza era limba occidentală a politicii internaționale și a comerțului).

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de limba engleză
Wikimanuale
Wikimanuale are un manual despre engleză

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b en Richard Hogg, David Denison, ed (septembrie 2012). „English worldwide”. A History of the English Language. Cambridge University Press. pp. 420–439. doi:10.1017/CBO9780511791154. ISBN 9780511791154. https://www.cambridge.org/core/books/a-history-of-the-english-language/B4B008D01707BD1BFEBBC6D6DF8CA8EC 
  2. ^ en Interesting facts about languages”. BBC. http://www.bbc.co.uk/languages/guide/languages.shtml. 
  3. ^ en Top 100 Languages by Population”. Ethnologue. februarie 1999. http://www.ethnologue.com/13/top100.html. 
  4. ^ en Languages”. CIA World Factbook. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/fields/2098.html. 
  5. ^ en The World's Most Widely Spoken Languages”. Saint Ignatius High School. http://www2.ignatius.edu/faculty/turner/languages.htm. 
  6. ^ en Victor H. Mair, ed (septembrie 1991). „What Is a Chinese “Dialect/Topolect”? Reflections on Some Key Sino-English Linguistic Terms”. Sino-Platonic Papers (Philadelphia: University of Pennsylvania) (29). http://sino-platonic.org/complete/spp029_chinese_dialect.pdf. 
  7. ^ en English language”. The Free Dictionary by Farlex. http://encyclopedia2.tfd.com/English+language. 
  8. ^ en Not the Queen's English”. Newsweek. 6 martie 2005. http://europe.newsweek.com/not-queens-english-114797?rm=eu. 
  9. ^ en Camille Ryan. „Language Use in the United States: 2011”. American Community Survey Reports. U.S. Census Bureau. p. 3. https://www.census.gov/prod/2013pubs/acs-22.pdf. 
  10. ^ en Simon Rogers (31 ianuarie 2013). „Census 2011: the language data visualised”. The Guardian. https://www.theguardian.com/uk/datablog/2013/jan/31/census-2011-language-map. 
  11. ^ en Population by mother tongue and age groups (total), 2011 counts, for Canada, provinces and territories”. Statistics Canada. https://www12.statcan.gc.ca/census-recensement/2011/dp-pd/hlt-fst/lang/Pages/highlight.cfm?TabID=1&Lang=E&Asc=1&PRCode=01&OrderBy=999&View=1&tableID=401&queryID=1&Age=1. 
  12. ^ en Demographic Yearbook 2012”. United Nations Statistics Division. http://unstats.un.org/unsd/demographic/products/dyb/dyb2012.htm. 
  13. ^ en Publications”. UNSD. http://unstats.un.org/unsd/publications/statistical-yearbook. 
  14. ^ en Europeans and their Languages”. European Commission. iunie 2012. http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_386_en.pdf. 
  15. ^ en 2013 Census QuickStats about culture and identity”. Statistics New Zealand. 15 aprilie 2014. http://www.stats.govt.nz/Census/2013-census/profile-and-summary-reports/quickstats-culture-identity/languages.aspx. 
  16. ^ en Subcontinent raises its voice”. The Guardian. 19 noiembrie 2004. https://www.theguardian.com/education/2004/nov/19/tefl. 
  17. ^ en Yong Zhao, Keith P. Campbell (1995). „English in China”. World Englishes 14 (3): 377–390. 
  18. ^ en Jake Flanagin (4 august 2015). „Declaring an official language in the United States is unnecessary—and un-American”. Quartz. http://qz.com/470888/declaring-an-official-language-in-the-united-states-is-unnecessary-and-un-american/. 
  19. ^ en Amy H. Liu, Anand Edward Sokhey (18 iunie 2014). „When and why do U.S. states make English their official language?”. The Washington Post. https://www.washingtonpost.com/news/monkey-cage/wp/2014/06/18/when-and-why-do-u-s-states-make-english-their-official-language/. 
  20. ^ en Languages of United Kingdom”. An Ethnologue Country Report. http://www.ethnologue.com/product/19-Report-GB. 
  21. ^ en U.S. States with Official English Laws”. U.S. English. http://www.us-english.org/view/13. 
  22. ^ a b en Keira Ives-Keeler (13 iunie 2014). „What's the future of English?”. British Council. https://www.britishcouncil.org/voices-magazine/whats-future-english. 
  23. ^ en Steve Doughty (27 septembrie 2013). „English is the lingua franca of Europeans as two thirds speak the language which has squeezed out all its rivals”. Daily Mail. http://www.dailymail.co.uk/news/article-2436051/English-lingua-franca-Europeans-thirds-speak-language-squeezed-rivals.html. 
  24. ^ en John Edwards (2011). Challenges in the Social Life of Language. Springer. p. 177. doi:10.1057/9780230302204. ISBN 978-1-349-35246-3. https://books.google.ro/books?id=x42HDAAAQBAJ&pg=PA177&lpg=PA177&dq=Science+Citation+Index+95%25+in+english&source=bl&ots=qo2PwBa3SJ&sig=SXTxyQtoK_mslTEwSaQ5jU1jiB0&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjdwuHd_a_PAhXCOxQKHaUyDcsQ6AEIOjAE#v=onepage&q=Science%20Citation%20Index%2095%25%20in%20english&f=false. „(...) of the 925,000 scientific articles published in 1997, 95% were in English.” 
  25. ^ a b en English”. Ethnologue. https://www.ethnologue.com/language/eng. 
  26. ^ en English orthography”. Princeton University. http://www.princeton.edu/~achaney/tmve/wiki100k/docs/English_orthography.html. 
  27. ^ Diferențele între țările vorbitoare de limba engleză”. Absolute School. 24 martie 2014. http://www.absoluteschool.net/blog/diferentele-intre-tarile-vorbitoare-de-limba-engleza/. 
  28. ^ en Richard Alleyne (16 decembrie 2010). „English language has doubled in size in the last century”. The Telegraph. http://www.telegraph.co.uk/technology/internet/8207621/English-language-has-doubled-in-size-in-the-last-century.html. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]