Tătarii din România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Distribuţia tătarilor în România (2002)

Tătarii, un grup etnic vorbitor de limba turcă, sunt prezenți pe teritoriul actual al României din secolul al XIII-lea. Conform recensământului din 2011, 20.464 de oameni s-au declarat tătari, majoritatea acestora fiind tătari crimeeni din județul Constanța. Tătarii sunt principalii reprezentați ai islamului în România.

Începutul istoriei[modificare | modificare sursă]

Tătarii au ajuns prima dată la gura de vărsare a Dunării la mijlocul secolului al XIII-lea la apogeul Hoardei de Aur. În 1241, sub conducerea lui Kadan, tătarii au traversat Dunărea, cucerind și jefuind regiunea.[1] Probabil regiunea nu a fost sub controlul direct al Hoardei, ci mai degrabă un vasal al hanului din Bahciîsarai.[2]

Se cunoaște din sursele arabe că la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea descendenții Hoardei Nogai s-au stabilit în Isaccea. Despre Sari Saltuk Baba, dervișul trimis cu misiunea de a răspândi religia islamică, se spune că ar fi descălecat în Dobrogea în 1262.[3] Dobrogea era pe atunci un teritoriu al nimănui, aproape nepopulat, stăpânit la sud de Imperiul Bizantin, dar ocupat la nord de Hoarda de Aur.[3]

Un alt explorator arab, Ibn Battuta, care a călătorit în zonă în 1330-1331, scrie despre Baba Saltuk (Babadag) ca fiind cel mai sudic oraș al tătarilor.[2]

Hoarda de Aur a început să își piardă influența după războaiele din 1352-1359 iar la acea vreme un lider militar tătar, Demetrius, este citat ca apărând orașele de la gura de vărsare a Dunării.

Spre sfârșitul secolului al XVI-lea în jur de 30.000 de tătari nogai au fost aduși în Dobrogea din Bugeac.[4]

Tătarii crimeeni[modificare | modificare sursă]

Tătarii crimeeni au fost aduși în Dobrogea de otomani după creșterea puterii Rusiei și ulterior a anexării Crimeei în 1783. Totuși, după independența României din 1877-1878, între 80.000 și 100.000 de tătari crimeeni s-au mutat în Anatolia, o migrație ce a continuat și după aceea. Prin urmare, ponderea tătarilor din Dobrogea de Nord a scăzut de la 21% în 1880 la 5,6% în 1912. În 2002 aceștia formau 2,4% din populație.

Tătarii nogai[modificare | modificare sursă]

Tătarii nogai nu sunt enumerați separat în recensămintele României. Majoritatea au emigrat în Turcia dar se estimează că încă mai trăiesc câțiva mii de tătari nogai în Dobrogea, în special în orașele Mihail Kogălniceanu și Medgidia și în satele Lumina și Cobadin.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Războinicii care au terorizat principatele române timp de secole: cine au fost cu adevărat tătarii, cei pe care „nici apa cea mai repede nu-i poate opri“, 5 iulie 2016, Cosmin Pătrașcu Zamfirache, Adevărul, accesat la 19 septembrie 2016
  2. ^ a b Stănciugel et al., p.44-46
  3. ^ a b Fascinanta istorie a turcilor și tătarilor din România: de la stăpânii Dobrogei otomane la supușii unei țări ortodoxe, 14 februarie 2015, Sinziana Ionescu, Adevărul, accesat la 19 septembrie 2016
  4. ^ Stănciugel et al., p.147

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Robert Stănciugel și Liliana Monica Bălașa, Dobrogea în Secolele VII-XIX. Evoluție istorică, București, 2005