Tătarii din România
| Tătarii din România |
|---|
 |
| Populație totală |
|
70.000 |
| Regiuni cu populație semnificativă |
| România: 50.000 Bulgaria: |
| Limbi vorbite |
| limba tătară română |
| Religii |
| Islam |
Tătarii, un grup etnic vorbitor de limba tătară, sunt prezenți pe teritoriul actual al României din secolul al XIII-lea. Conform recensământului din 2011, 19.006 de oameni s-au declarat tătari, majoritatea acestora fiind tătari crimeeni din județul Constanța. Tătarii sunt principalii reprezentați ai islamului în România.
Începutul istoriei[modificare | modificare sursă]
Tătarii au ajuns prima dată la gura de vărsare a Dunării la mijlocul secolului XIII, la apogeul Hoardei de Aur. În anul 1241, sub conducerea hanului Kadan, tătarii au traversat Dunărea, cucerind și jefuind regiunea Dobrogea.[1] Probabil că regiunea nu a fost sub controlul direct al Hoardei, ci mai degrabă sub conducerea unui vasal al hanului din Bahciîsarai.[2]
Se cunoaște, din sursele arabe, că la sfârșitul secolului XIII și începutul celui XIV, unii descendenți ai Hoardei Nogai s-au stabilit în Isaccea. Despre Sari Saltuk Baba, dervișul venit cu misiunea de a răspândi religia islamică, se spune că ar fi descălecat în Dobrogea în anul 1262.[3] Dobrogea era pe atunci un teritoriu al nimănui, aproape nepopulat, stăpânit la sud de Imperiul Bizantin, dar ocupat la nord de Hoarda de Aur.[3]
Un alt explorator arab, Ibn Battuta, care a călătorit în zonă în anii 1330-1331, scrie despre Baba Saltuk (Babadag) ca fiind cel mai sudic oraș al tătarilor.[2] Hoarda de Aur a început să își piardă influența după războaiele dintre anii 1352-1359; la acea vreme un jupân local creștin presupus tătar, Demetrius, este citat ca apărând orașele de la gurile de vărsare ale Dunării.
Spre sfârșitul secolului XVI, grupuri de tătari nogai s-au stabilit în Dobrogea, provenind din Hanatul Crimeei (care cuprindea atunci Bugeacul și Edisanul).[4] În perioada 1809-1820, consecutiv războiului Ruso-Turc din 1806–1812 și a tratatului de la București ce a urmat, în jur de 30.000 de tătari crimeeni[4] au fost aduși în Dobrogea din Bugeacul devenit parte a Imperiului rusesc, fiind înlocuiți de coloniști Găgăuzi și Bulgari.[5] În perioada 1850-1878 așezarea Çatal-Osman a fost centrul unui mic hanat autonom al acestor tătari.[6]
Personalități[modificare | modificare sursă]
- Murat Iusuf, muftiu al Cultului Musulman din România;
- Gelil Eserghep, politician, Președinte Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România;
- Negiat Sali, deputat
- Varol Amet, deputat.
- Aihan Omer, antrenor handbal
- Geavit Musa Velulla, profesor universitar, doctor în fizică nucleară, cercetător fizica plasmei
- Güner Akmolla[nefuncțională], poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România
- Selim Abdulakim, senator și deputat tătar în legislativele Partidului Liberal din perioada interbelică
- Abdul Agi Kerim, primar al localității Medgidia în perioada 1878-1886.
- Kemal Agi Amet, primar al localității Medgidia în perioada 1886-1898
- Melek Amet, model
- Denis Alibec, fotbalist
- Mehmet Niyazi, poet
- Sebat Husein, compozitor, tenor
- Negip Hagi Fazîl, poet, prozator, dramaturg, erou național
- Deniz Giafer, fotbalist
- Edris Fetisleam, tenismen
- Kadriye Nurmambet, cântăreață
Tătarii crimeeni[modificare | modificare sursă]
Tătarii crimeeni au fost aduși în Dobrogea de către otomani, după creșterea puterii Rusiei și ulterior a anexării Crimeei în anul 1783. Totuși, după Independența României din 1877-1878, între 80.000-100.000 de tătari crimeeni s-au mutat în Anatolia, o migrație ce a continuat ulterior. Prin urmare, ponderea tătarilor din Dobrogea de Nord a scăzut de la 21% în 1880 la 5,6% în 1912. În anul 2002 aceștia formau 2,4% din populație.
Tătarii nogai[modificare | modificare sursă]
Tătarii nogai nu sunt enumerați separat în recensămintele României. Majoritatea lor a emigrat în Turcia, dar se estimează că încă mai trăiesc câteva mii de tătari nogai în Dobrogea, în special în localitățile Mihail Kogălniceanu, Medgidia, Lumina și Cobadin.
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Războinicii care au terorizat principatele române timp de secole: cine au fost cu adevărat tătarii, cei pe care „nici apa cea mai repede nu-i poate opri“, 5 iulie 2016, Cosmin Pătrașcu Zamfirache, Adevărul, accesat la 19 septembrie 2016
- ^ a b Stănciugel et al., p.44-46
- ^ a b Fascinanta istorie a turcilor și tătarilor din România: de la stăpânii Dobrogei otomane la supușii unei țări ortodoxe, 14 februarie 2015, Sinziana Ionescu, Adevărul, accesat la 19 septembrie 2016
- ^ a b Stănciugel et al., p.147
- ^ Ion Nistor Istoria Basarabiei (Cernăuți, 1923; reeditat la Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1991).
- ^ Jonesco, J., Excursion agricole dans la plaine de la Dobrodja (« Excursie agricolă în câmpia Dobrogei »), editura „Journal de Constantinople”, 1856, p. 82.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Robert Stănciugel și Liliana Monica Bălașa, Dobrogea în Secolele VII-XIX. Evoluție istorică, București, 2005