Uniunea lingvistică balcanică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Uniunea lingvistică balcanică este numele dat unor similarități în gramatică (morfologie și sintaxă), lexic și fonologie găsite în limbile balcanice. Este remarcabil faptul că deși dimensiunea lexicului comun este relativ mică, gramaticile limbilor prezintă un grad mult mai mare de similaritate.

Țările balcanice, conform uniunii lingvistice balcanice.
Evoluția limbilor balcanice în decursul istoriei după Capidan, Gołąb, Graur, Jirecek, Kopitar, Sanfeld și Weigand.

Scurt istoric al cercetărilor[modificare | modificare sursă]

Primul care a observat similaritățile între limbile balcanice care aparțin unor familii diferite a fost lingvistul sloven Jernej Kopitar, în 1829[1], dar abia în anii 1920 și 1930 a fost dezvoltată o teorie lingvistică, prin contribuțiile lui Gustav Weigand[2] și Kristian Sandfeld-Jensen[3].

Denumirea „uniunea lingvistică balcanică” a fost utilizată pentru prima dată de lingvistul român Alexandru Rosetti în 1958. Theodor Capidan a afirmat că structura limbilor balcanice ar putea fi redusă la o limbă standard, „tipic balcanică”.

Oponenții acestei teorii (printre care Alexandru Graur[4]) pretind că utilizarea termenului „lingvistică balcanică” nu este necesară, deoarece proprietățile limbilor pot fi explicate independent prin evoluții interne în fiecare limbă, iar în anumite cazuri este vorba de o „reciprocitate lingvistică”, aceasta nefiind îndeajuns pentru a se putea vorbi de o lingvistică balcanică, cum se vorbește de „lingvistica romanică” sau „lingvistica germanică”.

Limbile în cauză[modificare | modificare sursă]

Limbile din Balcani care au în comun anumite proprietăți aparțin mai multor ramuri distincte ale limbilor indo-europene:

Ultimele sunt doar parțial incluse în această uniune lingvistică. Trebuie menționat și rolul de |suprastrat deținut de limba turcă, aceasta nefiind însă participantă la această uniune.

Nu toate aceste limbi au același număr de proprietăți în comun. De aceea, ele se împart în trei categorii:

  1. albaneza, româna, bulgara și macedoneana cu cele mai multe în comun;
  2. sârba și greaca cu mai puține elemente;
  3. turca, mai ales cu elemente de lexic.

Lingvistul finlandez Jouko Lindstedt a calculat în anul 2000 un „factor de balcanizare”, care dă fiecarei limbi un scor proporțional cu numărul de proprietăți pe care le are în comun cu alte limbi din uniunea lingvistică balcanică. Rezultatele au fost:

Limba Scor
slave balcanice 11,5
albaneza 10,5
greaca, româna 9,5
romani 7,5

Altă limbă influențată de uniunea lingvistică balcanică este ladino sau iudeo-spaniola, vorbită de evreii sefarzi (numiți și spanioli) odinioară în număr destul de mare în Balcani. Unii cercetători au considerat că „sistemul [ei] gramatical” a fost „probabil împrumutat din greacă”. Lexicul său este romanic (preponderent iberic), cu elemente lexicale ebraice, turcice și altele în măsură mai mică (bulgară, greacă, arabă etc.)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • en Batzarov, Zdravko, Balkan Linguistic Union (Uniunea lingvistică balcanică), Encyclopædia Orbis Latini (accesat la 12 mai 2019)
  • en Du Nay, André, The Origins of the Rumanians (Originile românilor), Toronto – Buffalo, Matthias Corvinus, 1996, ISBN 1-882785-08-8 (accesat la 12 mai 2019)
  • en Grey Thomason, Sarah, Linguistic areas and language history (Arii lingvistice și istoria limbilor), Studies in Slavic and General Linguistics, vol. 28, Languages in Contact (Limbi în contact), 2000, pp. 311–327 (accesat la 12 mai 2019)
  • en Joseph, Brian D., Romanian and the Balkans: Some Comparative Perspectives (Limba română și Balcanii. Câteva perspective comparative), Sheila Embleton; John E. Joseph; Hans-Josef Niederehe (coord.), The Emergence of the Modern Language Sciences (Apariția științelor moderne ale limii), vol. 2, John Benjamins, 1999, pp. 217–238 (accesat la 12 mai 2019)
  • Rosetti, Alexandru, Istoria limbii române, vol. I, De la origini până la începutul secolului al XVII-lea, ediție definitivă, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986 (accesat la 12 mai 2019)
  • Russu, Ioan Iosif, Limba traco-dacilor, Boșorod, jud. Hunedoara, 2013, ISBN 978-606-92035-8-3 (ediția I: 1959)
  • Steinke, Klaus; Vraciu, Ariton, Introducere în lingvistica balcanică, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 1999, ISBN 973-9312-48-9
  • en Mišeska Tomić, Olga, The Balkan Sprachbund morpho-syntactic properties: An introduction (Proprietățile morfosintactice ale uniunii lingvistice balcanice. Introducere), Olga Mišeska Tomić (coord.), Balkan Syntax and Semantics (Sintaxă și semantică balcanice), ISBN 9789027227904, 2004, pp. 1–55

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ de Jernej Kopitar, „Albanische, walachische und bulgarische Sprache” (Limbile albaneză, valahă, și bulgară), Jahrbücher der Literatur, nr. 46, 1829, pp. 59–106.
  2. ^ de Gustav Weigand, „Vorwort, zugleich Programm des Balkan-Archivs” (Cuvânt înainte la și program al revistei Balkan-Archiv), Balkan-Archiv, nr. 1, 1925, pp. V–XV; Gustav Weigand, „Texte zur vergleichenden Syntax der Balkansprachen” (Texte pentru sintaxa comparată a limbilor balcanice), Balkan-Archiv, nr. 4, 1928, pp.53–70.
  3. ^ fr Kr. Sandfeld, Linguistique balkanique: Problèmes et résultats (Lingvistica balcanică. Probleme și rezultate), Paris, Champion, 1930.
  4. ^ fr Alexandru Graur, „Coup d'œil sur la linguistique balkanique” (Privire asupra lingvisticii balcanice), Bulletin linguistique, nr. 4, 1936, pp. 31–45.