Sari la conținut

Uzi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru alte sensuri, vedeți Uzi (dezambiguizare).
Asia în anul 600, uzii fiind aflați în estul Mării Caspice, pe teritoriul Hanatului Turcilor Albaștri Onoq

Uzii (ghuzz, guozz, kuz, oguz, oğuz, okuz, oufoi, ouz, ouzoi, torks, turkmen, turcoman, găgăuz, uguz, uğuz, uz[necesită clarificare][necesită citare]) au fost un popor nomad[1][necesită clarificare] de limbă turcică, originar din Asia Centrală. În secolele V-VI ei au populat partea estică a Mării Caspice, iar în secolul IX au pătruns în Europa de Est și au ajuns cu timpul până la Munții Carpați.[necesită citare]

Uzii au trecut prin zona viitoarelor principate românești între 1060—1065, când au ajuns în regiunea intracarpatică a Ungariei prin trecătorile din Carpați.[2] Toponime turanice din zona Ardealului de la sud de Olt, incluzând ținutul Făgărașului, dovedesc prezența acolo a unei populații de pecenegi și uzi.[3] Aceste toponime au fost preluate de coloniștii sași, lucru care indică existența în zona a turanicilor la momentul sosirii germanilor (secolul al XII-lea) și a cumanilor.[3] În 1065, în vremea împăratului Constantin X Duca, uzii au trecut Dunărea, învingând forțele bizantine de la sud de fluviu.[2]

Moșteniri lingvistice

[modificare | modificare sursă]

Este probabil că toponimul Uz, care desemnează atât satul ardelean (Valea Uzului) cât și (râul Uz), alături de toponimul Oituz, amintește de trecerea uzilor prin acea zonă.[2][4] Ana Comnena, în lucrarea „Alexiada”, a menționat faptul că uzii au lăsat denumirea Uzo-Limna, în traducere „mlaștinile uzilor”, la gurile Dunării.[2][4] Mai există și denumirea turcească a orașului Oceacov, Ossy-Kala, care înseamnă „Întăritura Uzilor”, sau pe scurt „Uzu”.[4] Etnonimul găgăuzilor este de asemenea derivat de la numele uzilor.[2]

  1. Constantin C. Giurescu susține că erau un trib peceneg și găgăuzii se trag din ei, dar Ion N. Nistor susține că erau un trib cuman.
  2. 1 2 3 4 5 Constantin Necșulescu (). „Năvălirea Uzilor prin Țările Române în Imperiul Bizantin” (PDF). Revista istorică română. București (9): 185–206 (v. pag. 193, 204). Accesat în .
  3. 1 2 Adrian Nicolae Șovrea (). „Grupuri de pecenegi pe valea mijlocie a Târnavei Mari / Groups of Pechenegs in the middle valley of Târnava Mare”. Acta Musei Porolissensis. Zalău. 42: 31-42 [33]. Accesat în .
  4. 1 2 3 Ioan Ferenț; Cumanii și episcopia lor, Tipografia seminarului teologic greco-catolic, Blaj, 1931, pag. 4

Legături externe

[modificare | modificare sursă]