Timișoara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Timişoara)
Salt la: Navigare, căutare
Timișoara
Temesvár
Temeschwar
—  Municipiu  —
Piața Victoriei cu Opera
Piața Victoriei cu Opera
Stemă
Stemă
Poreclă: Mica Vienă
Timișoara is located in România
Timișoara
Timișoara
Timișoara (România)
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 45°44′58″N 21°13′38″E / 45.74944°N 21.22722°E / 45.74944; 21.2272245°44′58″N 21°13′38″E / 45.74944°N 21.22722°E / 45.74944; 21.22722

Țară Flag of Romania.svg România
Județ Actual Timis county CoA.svg Timiș

SIRUTA 155243
Atestare documentară 1212/1244
Numit după Râul Timiș

Reședință Timișoara[*]
Componență Timișoara[*]

Guvernare
 - Primar Nicolae Robu[2] (PNL)

Suprafață
 - Total 130,5 km²
Altitudine 89 m.d.m.

Populație (2011)[1]
 - Municipiu 319,279 locuitori
 - Densitate 2.446 loc./km²
 - Metropolitană 393.321

Fus orar UTC+2
Cod poștal 300000

Localități înfrățite
 - 20 orașe înfrățite listă

Site web: http://www.primariatm.ro/

Timișoara în Harta Iosefină a Banatului, 1769-1773Click (aici) pentru imagine interactivă
Timișoara în Harta Iosefină a Banatului, 1769-1773
Click (aici) pentru imagine interactivă

Timișoara (în latină: Тimisvaraia; în maghiară: Temesvár; în germană: Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar; în sârbă Темишвар, cu alfabet latin Temišvar) este municipiul de reședință al județului Timiș și al regiunii Banat, România. În anul 2011 avea 319.279 de locuitori[1] și era al treilea oraș ca populație din România. Numele localității provine de la cel al râului Timiș, combinat cu substantivul maghiar vár, „cetate”, adică Cetatea Timișului. În septembrie 2016 Timișoara a fost desemnată Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021.[3]

Cuprins

Cadrul fizio-geografic[modificare | modificare sursă]

Municipiul Timișoara este așezat la intersecția paralelei de 45°47' latitudine nordică, cu meridianul de 21°17" longitudine estică, aflându-se, ca poziție matematică, în emisfera nordică, la distanțe aproape egale de polul nord și de ecuator și în emisfera estică, în fusul orar al Europei Centrale. Ora locală a orașului (considerată după meridian) este în avans cu 1h 25’ 8’’ față de ora meridianului 0, Greenwich, dar se află în întârziere cu 34’52’’ față de ora oficială a României (ora Europei Orientale).

Solurile și resursele de subsol[modificare | modificare sursă]

Solurile[modificare | modificare sursă]

Învelișul de sol din zona Timișoarei este de o foarte mare diversitate, numeroasele tipuri și subtipuri încadrându-se în clasele: cernisoluri, luvisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri,  hidrisoluri, pelisoluri, vertisoluri și protisoluri.

Câmpia Banatului este dominată de solurile cu fertilitate ridicată (cernoziomuri, calcarice cambice și argice , preluvosoluri molice etc.), fără limitări în exploatare, constituindu-se astfel într-o importantă resursă naturală pentru dezvoltarea producției agricole intensive.

Resursele de subsol[modificare | modificare sursă]

Sunt valorificate resursele de apă termominerală și termală de la Timișoara și împrejurimi (Calacea, Buziaș, Ciacova, Ivanda, etc). În perioada postbelică au fost exploatate și resursele de hidrocarburi, petrol și gaze naturale, cu centre de exploatare în nord-vest și vest, în Câmpia Vingăi și Câmpia Arancăi.

Resursele regenerabile[modificare | modificare sursă]

Sunt exploatate resursele de energie solară și fotovoltaică, nivelul de dezvoltare din acest domeniu menținându-se foarte ridicat, în special datorită eficientizării și introducerii de tehnologii avansate, existând un potențial substanțial de creștere a utilizării acestor resurse în viitor.

Flora și fauna[modificare | modificare sursă]

Flora[modificare | modificare sursă]

Spațiul timișorean se încadrează, din punct de vedere geobotanic, în zona pădurilor de stejar.

În prezent, cu excepția arealelor împădurite cu cer și gârniță (Pădurea Verde, Pădurea Bistra, Pădurea Giroc, Șag), teritoriul se încadrează în silvostepa antropogenă ce caracterizează întreaga Câmpie Panonică.

Peisajul este diversificat și de apariția vegetației de luncă, de-a lungul principalelor râuri, în cadrul căreia predomină arborii de esență moale.

De remarcat este prezența parcului dendrologic de la Bazoșul Nou: rezervație forestieră cu o suprafață de cca 60,4 ha, situată la cca 10 km SE de orașul Timișoara, pe teritoriul constituit din rezervația propriu-zisă (17,8 ha) și zona din jurul rezervației.

Zona din jurul orașului este formată din câmpie, păduri și ierburi. Se găsesc plante rare cum ar fi păpucul doamnei, stânjenelul, căpșunica, șerparița ș.a.

Fauna[modificare | modificare sursă]

Fauna pădurilor cuprinde mamifere, reprezentate de insectivore și rozătoare. Păsările sunt numeroase, având importanță cinegetică (fazanul).

Fauna de silvostepă și stepă, prezintă un număr mare de specii de interes cinegetic (iepurele, căprioara, prepelița, potârnichea, fazanul etc.).

Hidrografia[modificare | modificare sursă]

Teritoriul zonei Timișoara dispune de o bogată rețea hidrografică, formată din râuri și lacuri.

Principalul curs de apă este râul Bega, cel mai sudic afluent al Tisei. Izvorând din Munții Poiana Ruscă , Bega este canalizată, iar de la Timișoara până la vărsare este amenajată pentru navigație (115 km). Pentru regularizarea debitului în limite care să-i permită satisfacerea funcțiilor pentru care a fost concepută lucrarea, la Coștei a fost construit un nod hidrotehnic, a cărui principală funcție este cea de regularizare a debitului, respectiv asigurarea transferului cantității de apă, din Timiș în Bega. Canalul Bega a fost conceput pentru accesul șlepurilor de 600-700 tone și o capacitate anuală de transport de 3.000.000 vagoane. Pentru a înlătura pericolul inundațiilor, lucrarea a fost completată ulterior cu sistemul hidrotehnic de la Topolovățul Mic care, în perioadele de ape mari, dirijează surplusul de debit înregistrat de Bega în râul Timiș.

Pe teritoriul orașului se găsesc și numeroase lacuri, fie naturale, formate în locul vechilor meandre sau în arealele detasate (cum sunt cele de lângă colonia Kuntz, de lângă Giroc, Lacul Șerpilor din Pădurea Verde, etc.), fie de origine antropică (spre Fratelia, Freidorf, Moșnița, Mehala, Ștrandul Tineretului, etc.), notabile prin situarea lor pe linia de contact cu localitățile periurbane.

Din punct de vedere al apelor subterane, se poate constata că pânza freatică a Timișoarei se găsește la o adâncime ce variază între 0,5 - 4 m. Pânzele de adâncime cresc numeric, de la nord la sud, de la 4 la 9 m  - până la 80 m adâncime - și conține apă potabilă, asigurând cerințele necesare consumului urban. Apar, de asemenea, ape de mare adâncime, captate în Piața Unirii (hipotermale), apoi la sud de Cetate și în Cartierul Fabric (mezotermale), cu valoare terapeutică, utilizate în scop balnear.

Climă[modificare | modificare sursă]

Timișoara se încadrează în climatul temperat continental moderat, caracteristic părții de sud-est a Depresiunii Panonice, cu influențe submediteraneene.

Trăsăturile sale generale sunt marcate de diversitatea și neregularitatea proceselor atmosferice.

Masele de aer dominante, în timpul primăverii și verii, sunt cele temperate, de proveniență oceanică, care aduc precipitații semnificative. În mod frecvent, chiar în timpul iernii, sosesc dinspre Atlantic mase de aer umed,  aducând ploi și zăpezi însemnate.

Din septembrie până în februarie se manifestă frecvente pătrunderi ale maselor de aer polar continental, venind dinspre est. Cu toate acestea, în Banat se resimte puternic și influența ciclonilor și maselor de aer cald dinspre Marea Adriatică și Marea Mediterană, care iarna generează dezgheț complet, iar vara impun perioade de căldură toridă.

Temperatura medie anuală este de 10,6ºC, luna cea mai caldă fiind iulie (21,1ºC), rezultând o amplitudine termică medie de 22,7ºC, sub cea a Câmpiei Române, ceea ce atestă influența maselor de aer oceanic. Din punct de vedere practic, numărul zilelor cu temperaturi favorabile dezvoltării optime a culturilor, adică cele care au medii de peste 15ºC, este de 143/an, cuprinse între 7 mai și 26 septembrie. Temperatura activă, însumând 2761ºC, asigură condiții foarte bune pentru maturizarea plantelor de cultură și a celor de proveniență mediteraneană.

Aflându-se predominant sub influența maselor de aer maritim dinspre nord-vest, Timișoara primește o cantitate de precipitații mai mare decât orașele din Câmpia Română. Media anuală, de 592 mm, este realizată îndeosebi ca urmare a precipitațiilor bogate din lunile mai, iunie, iulie (34,4% din totalul anual) și a celor din lunile noiembrie și decembrie, când se înregistreză un maxim secundar, reflex al influențelor climatice submediteraneene. În perioada propice culturilor agricole, cad aproape 80% din precipitații, ceea ce constituie o condiție favorabilă dezvoltării plantelor de cultură autohtonă.

Urmare a poziției sale în câmp deschis, dar situat la distanțe medii de masivele carpatice și de principalele culoare de vale care le separă în această parte de țară (culoarul Timiș-Cerna, valea Mureșului etc.), Timișoara suportă, din direcția nord-vest și vest, o mișcare a maselor de aer puțin diferită de circulația generală a aerului deasupra părții de vest a României. Canalizările locale ale circulației aerului și echilibrele instabile dintre centrii barici impun o mare variabilitate a frecvenței vânturilor pe principalele direcții.

Cele mai frecvente sunt vânturile de nord-vest (13%) și cele de vest (9,8%), reflex al activității anticiclonului Azorelor, cu extensiune maximă în lunile de vară. În aprilie-mai, o frecvență mare o au și vânturile de sud (8,4% din total). Celelalte direcții înregistrează frecvențe reduse. Ca intensitate, vânturile ating uneori gradul 10 (scara Beaufort), furtunile cu caracter ciclonal venind totdeauna dinspre vest, sud-vest (1929, 1942, 1960, 1969, 1994). Distribuția vânturilor dominante afectează, într-o anumită măsură, calitatea aerului orașului Timișoara, ca urmare a faptului că sunt antrenați poluanții emanați de unitățile industriale de pe platformele din vestul  și sudul localității, stagnarea acestora deasupra  fiind facilitată atât de morfologia de ansamblu a vetrei, cu aspect de cuvetă, cât și de ponderea mare a calmului atmosferic (45,9%).

Temperatura medie a aerului (media lunară și anuală)*
Perioada Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Nov Dec Anual
1901-2000 -1,5° 0,6° 5,7° 11,1° 16,3° 19,6° 21,5° 20,9° 16,8° 11,2° 5,7° 1,2° 10,7°
2006 -1,7° 0,0° 5,0° 12,4° 16,2° 19,5° 23,6° 20,1° 17,5° 12,5° 6,4° 2,1° 11,1°
Maxima și minima absolută lunară în perioada 1901-2000
Anul 1979 1994 1952 1950 1950 1938 1939 1952 1946 1935 1926 1957
Maxima 17,4° 20,5° 28,2° 32,0° 34,5° 38,4° 39,6° 41,0° 39,7° 33,8° 27,1° 20,2°
Anul 1963 1935 1932 1931 1935 1962 1962 1949 1970 1971 1922 1927
Minima -35,3° -29,2° -20,0° -5,2° -5,0° 2,2° 5,9° 5,0° -1,9° -6,8° -15,4° -24,8°
Precipitații (media lunară și anuală în mm)
1901-2000 39,1 37,5 36,5 48,2 63,4 81,0 58.3 51,5 43,9 49,7 48,7 49,4 583,9
2006 30,3 41,7 49,3 78,8 50,2 87,8 50,4 98,0 24,6 17,4 31,3 21,3 581,1
*Anuarul statistic al României 2007'[1]'

Istoria Timișoarei[modificare | modificare sursă]

Istoria apartenenței statale
Catedrala Mitropolitană (1936 – 1946),
un simbol al orașului

Timișoara are o istorie îndelungată care începe cu antice așezări umane pe actuala vatră a orașului și mai apoi cu apariția primei cetăți fortificate, în jurul secolului XII. Cetatea a trecut prin diferite stăpâniri care i-au marcat profund cursul dezvoltării. A început să se dezvolte sub stăpânirea ungară a lui Carol Robert de Anjou, în secolul XIV, devenind pentru scurt timp și capitală a Regatului Ungar. Cetatea a fost apoi cucerită de otomani, în 1552, și pentru aproape două secole a devenit un important bastion militar turcesc. În 1716 istoria Timișoarei ia o puternică întorsătură, când cetatea e cucerită de Imperiul Habsburgic și începe reconstrucția și dezvoltarea orașului drept capitală a Banatului. Colonizarea Banatului face din Timișoara un adevărat centru multicultural și multiconfesional. Construcția canalului navigabil Bega dă un avânt puternic dezvoltării economice și a comerțului. Orașul cunoaște o perioadă de înflorire fără precedent, ajungând să primească numele de "Mica Vienă" ca recunoaștere a importanței și frumuseții lui. În 1919Banatul se unește cu România și în Timișoara se instaurează pentru prima dată administrația română. Ocupația sovietică postbelică marchează începutul perioadei comuniste, perioadă care ia sfârșit în 1989 odată cu Revoluția anticomunistă: revoluție pornită tocmai din orașul de pe Bega.

Timișoara timpurie[modificare | modificare sursă]

Vechea stemă a Timișoarei

Primele urme umane existente pe teritoriul de astăzi al Timișoarei datează din neolitic, mai bine de 10.000 de ani în urmă. Poziția geografică a vetrei pe care s-a dezvoltat orașul Timișoara, în centrul unei zone delimitate de trei artere importante de circulație (MureșTisaDunărea), fertilitatea Câmpiei bănățene, luncile și mlaștinile întinse din preajmă au oferit încă din vechime, condiții favorabile de hrană și viețuire a oamenilor. În cartierul Fratelia au fost descoperite vase ceramice aparținând culturii Vinca, iar în altă locație, un complex de locuințe și ceramică. De asemenea, au fost descoperite obiecte aparținând acestei perioade (anul 4000 î.Chr) în cartierele CetateMehala și la Pădurea Verde.

Referitor la perioada bronzului, cea mai relevantă descoperire este o necropolă de incinerație în cartierul Fratelia, unde arheologii au scos la lumină 300 de morminte și 600 de vase. Această necropolă susține ipoteza că aici exista o așezare stabilă. Au mai fost descoperite urme din epoca bronzului și în siturile din cartierele Fabric și Mehala.

Epoca fierului, legată de înflorirea civilizației geto-dacă, este și ea reprezentată. Au fost descoperite ceramică, monede romane din aur și bronz precum și un cuțit la Pădurea Verde. Din perioada romană au fost descoperite monede, fibule și un vârf de lance în cartierele 1 Mai și Mehala. În vatra orașului este atestată o continuitate și după retragerea aureliană. În cartierul Freidorf au fost găsite fragmente de râșniță, semințe carbonizate, gropi de aprovizionare, toate datând din secolele III-IV și care atestă practicarea agriculturii și creșterea animalelor, iar resturile de vânat indică practicarea vânătorii. De asemenea în situl de la Cioreni s-a descoperit ceramică autohtonă, dar și romană aparținând secolelor II-IV, iar locuirea așezării se prelungește până în secolele VIII-IX. Tot în acestă așezare a fost identificată o necropolă aparținând feudalismului timpuriu din care s-au cercetat 50 de morminte. Este vorba de același lucru și în cazul cercetărilor de la Dumbrăvița unde materialul ceramic și celelalte obiecte descoperite au dus la concluzia existenței unei așezări daco-romane datând din secolele II-III.

Atestarea documentară a castrului Tymes[modificare | modificare sursă]

Se presupune că în secolul IX, cneazul Glad domnea peste aceste locuri. El a acceptat suveranitatea ungară. Totuși, până acum nu a fost descoperit nici un document care să dateze din acea perioadă. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști fie în 1212, fie în 1266. În această perioadă, cetatea ocupa o suprafață dreptunghiulară, iar fortificația consta dintr-un val de pământ cu palisadă care era apărată din trei părți de brațe de apă, iar pe a patra latură de un canal. Așezarea care a evoluat în această zonă nu dobândise până atunci o importanță politică, economică, socială sau religioasă, pentru că rolul dominant în zonă, în plan politic și spiritual, îl avea Cenadul. În 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. În momentul atestării sale, acesta făcea parte din comitatul Timiș, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat, cu centrul administrativ în „Urbs Morisena” (apoi Cenad) fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 și încorporat regatului ungar.

Timișoara medievală, în Regatul maghiar (până în 1554)[modificare | modificare sursă]

Iancu de Hunedoara

Fiind așezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timișoara cât și funcția de comite de Timiș devin din ce în ce mai importante. Timișoara primește un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou care în urma vizitei sale din 1307 ordonă construirea unui palat regal, pe locul unde este acum Castelul Huniazilor construit de Ioan de Hunedoara, iar în timpul anarhiei feudale, acesta chiar își va muta capitala la Timișoara. Stabilirea curții regale în acest loc a determinat o creștere demografică a așezării, dar importanța ei devine și comercială și politică. Timișoara devine capitala regatului ungar pentru o perioadă de 8 ani, între 1316-1323. Carol Robert de Anjou va mai reveni la Timișoara în 1330 când pornește de aici împotriva lui Basarab I, Domnul Țării Românești. Palatul regal a fost ridicat cu meșteri italieni și era organizat în jurul unei curți dreptunghiulare având un corp principal care era prevăzut și cu un donjon sau un turn.

Timișoara va juca un rol important și în lupta cu noua amenințare de la Sud: turcii otomani. În 1394, turcii conduși de Baiazid trec pe lângă Becicherecul Mare și Timișoara în drumul lor spre Țara Românească unde vor fi înfrânți de către voievodul muntean Mircea cel Bătrân în bătălia de la Rovine. Timișoara va servi din nou ca punct de concentrare a forțelor armate creștine, de data aceasta în vederea confruntării de la Nicopole. După înfrângerea creștinilor, turcii vor devasta Banatul până la Timișoara, de unde vor fi alungați de către comitele de Timiș, Ștefan de Lossoncz (Lossonczy István).

Numirea lui Ioan Huniade în 1440 în funcția de comite de Timiș marchează un capitol aparte din istoria Timișoarei. Ioan Huniade va fi cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad, asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creștinătății. El va transforma orașul într-o tabără militară permanentă și în domiciliul său, pentru că se mută împreună cu familia. Astfel, cetatea va rămâne în posesia Corvineștilor până în 1490. Iancu de Hunedoara se ocupă și de refacerea vechiului castel, cu ajutorul unui arhitect italian. După moartea lui Ladislau al V-lea, regele Ungariei, Matei Corvin, fiul lui Ioan Huniade, este ales suveran al Ungariei (1458). Acesta este considerat de către istoriografia maghiară drept unul dintre cei mai mari regi din istoria Ungariei. Odată cu extinderea teritorială a Imperiului Otoman în această parte a Europei, Timișoara, prin poziția sa și prin forța garnizoanei sale devine cheia unui întreg sistem defensiv ce asigura partea sud-estică a Ungariei. Din această cauză încercările de cucerire ale turcilor devin din ce în ce mai insistente. Astfel, tentative de cucerire a cetății au loc în anii 14621467, dar toate aceste expediții au eșuat. În anul 1478, Matei Corvin numește în funcția de comite de Timiș pe Paul Chinezu.

Răscoala lui Gheorghe Doja (1514)[modificare | modificare sursă]

Execuția lui Gheorghe Doja

Un episod deosebit din istoria Timișoarei îl reprezintă asediul cetății de către oastea țăranilor răsculați condusă de Gheorghe Doja. Războiul țărănesc a pornit din Transilvania, după ce Gheorghe Doja a fost numit comandant al cruciadei anti-otomane, inițiate de Papa Leon al X-lea. Acesta promisese iobagilor participanți la cruciadă, eliberarea, însă cum războiul nu a mai avut loc, nemulțumirea maselor oprimate a dus la transformarea revoltei într-o răscoală. Armatele răsculate, formate din iobagi români și unguri au înfrânt mai întâi nobilimea condusă de comitele Ștefan Bathory și episcopul Nicolaie Csaki, dar au fost înfrânte lângă Timișoara de comitele Ioan Zapolya. Gheorghe Doja a încercat să schimbe albia Begăi pentru a se putea apropia mai ușor de cetate, dar nu a reușit și a fost înfrânt. Se spune că locul unde Doja a suferit o cumplită moarte, fiind pus pe un scaun din fier înroșit și ars de viu, este marcat de statuia Sfintei Marii din Piața cu același nume a cartierului Iosefin. Totuși, ultimele ipoteze susțin că torturarea lui Doja a avut loc chiar lângă castel, de unde nobilii au putut urmări macabrul spectacol. Deci este mult mai probabil ca locul execuției să fie undeva în fața Hotelului Central de lângă Muzeul Banatului.

Atacul otoman (1552)[modificare | modificare sursă]

După moartea lui Ioan Zapolya, Transilvania și Banatul, împreună cu Timișoara, vor ajunge în mâinile Habsburgilor. După un asediu eșuat în anul 1551, turcii se regrupează și se întorc cu o nouă strategie. La 22 aprilie 1552o armată de 160.000 de oameni sub comanda lui Ahmed–Pașa pleacă de la Adrianopol, iar peste două luni ajunge în fața Timișoarei, înconjurând-o în două zile. Se construiesc poduri peste râu, iar mlaștinile sunt acoperite cu lemn și scânduri. Luptele au continuat 25 de zile, iar cei 160.000 de mii de turci atacau cetatea apărată de numai câteva mii de creștini. Lovitura de grație este distrugerea Turnului de apă care făcea legătura între oraș și castel, iar cei din cetate rămân fără apă pe o căldură dogoritoare. Așadar, comitele Ștefan de Losoncz nu mai are altă soluție decât să negocieze predarea cetății și reușește să obțină promisiunea că trupele creștine decimate și civilii din oraș vor putea trece cu tot avutul lor, lăsând cetatea în mâna turcilor. Astfel, la 30 iulie 1552 soldații, civilii și răniții ies din cetate încrezători în vorbele pașei însă acesta își încalcă jurământul și toți supraviețuitorii, sunt măcelăriți cu cruzime de către ieniceri. Rănit grav, Ștefan de Losoncz, comandantul garnizoanei, este adus în fața lui Ahmed – Pașa și decapitat. Orașul este apoi prădat, devastat, bisericile creștine sunt transformate în geamii musulmane, iar clopotele, aruncate din turnuri.

Timișoara otomană, vilaietul (1552-1716)[modificare | modificare sursă]

Transformarea Timișoarei în capitală de vilayet otoman, sub conducerea unui vali (guvernator) sau beilerbei(uneori cu rang de pașă sau chiar de vizir), schimbă mult orașul, în primul rând în ceea ce privește compoziția etnică. Musulmanii privilegiați (și odată cu ei și primii evrei, de rit sefard) vin aici și, pe lângă agricultură s-a dezvoltat mult și comerțul. În această perioadă o parte din Banat este organizată de către turci în Vilaiet. Aceasta cuprinde 6 sangeacuri: Timișoara, CenadLipova, Gyula, Moldova Veche și Orșova, dar reședința Vilaietului rămâne la Timișoara, care avea atunci același statut cu Buda și Belgrad, unde conducea un supus direct al sultanului, un beglerbeg. Orașul va fi împărțit în patru districte, iar suburbiile în 10 mahalale. Casele au fost construite din lut și acoperite cu țigle din lemn, străzile fiind pavate cu lemn. Apa folosită pentru spălat și băut provenea din râul Bega (numit din greșeala Timiș), dar tot aici se aruncau și gunoaiele. Orașul avea un caracter policentrat, din cauza condițiilor geografice (foarte multe canale și mlaștini). Din necesități de ordin militar a fost nevoie ca fiecare cartier să fie fortificat. Fortificațiile, în afară de castel, sunt realizate din lemn și pământ.

Cu excepția unei perioade de la sfârșitul secolului XVI, orașul nu va mai suferi asedii până la sfârșitul secolului XVII. Dar rolul său militar, strategic rămâne foarte important prin implicarea garnizoanei turcești în acțiunile desfășurate în alte zone de interes pentru Poarta Otomană. Puternica garnizoană va fi mereu prezentă în confruntările dintre partidele nobiliare ardelene, dintre pretendenții la tronurile Țărilor Române. Vreme de peste o sută de ani Cetatea și orașul cunosc un permanent du-te–vino de oști, căpetenii (inclusiv sultanul), de suite militare sau nobiliare, solii străine. La Timișoara s-au refugiat și au căutat să obțină sprijin militar diferite căpetenii nobiliare filo-turce, care râvneau la tronul Transilvaniei. Tot de aici încercau să primească ajutor și unii pretendenți la tronul Țării Românești și chiar al Moldovei. Ca reședință de vilayet (elayet), Timișoara va fi unul dintre cele mai importante centre ale stăpânirii otomane și un punct-cheie în această parte a Europei.

Răscoala antiotomană (1594)[modificare | modificare sursă]

În 1594, Banul de Lugoj-Caransebeș, Gheorghe Pantelici declanșează o răscoală antiotomană în Banat, având centrul la Becicherecul Mare. După patru eșecuri consecutive, beglerbegul de Timișoara, Hassan cel Mic, va reuși să o înfrângă doar după ce adună o armată de 30.000 de oameni și o puternică artilerie. În urma unei puternice ofensive transilvănene condusă de George Borbely, armata creștină cucerește cetățile BocșaȘoimoșCenadNădlacPâncotaAradFăgetLipova și Vârșeț dar Timișoara rămâne neatinsă.

Tentative de recucerire[modificare | modificare sursă]

O primă încercare de recucerire a orașului are loc în 1596 când o oaste a lui Sigismund Bathory, împreună cu 4000 de soldați trimiși de Mihai Viteazul și 4000 de creștini din Banat încep asediul cetății, iar mai târziu în sprijinul asediaților vin și 10.000 de tătari. După 40 de zile de eforturi zadarnice asediatorii se retrag. O nouă oaste transilvăneană revine anul următor, dar și de această dată încercarea se soldează cu un eșec. Din timpul revoltei antiotomane a țărilor românești mai este de menționat un raid al soldaților lui Mihai Viteazul, care devastează mahalalele în 23 februarie 1600, iar apoi încercarea lui Basta și a lui Radu Șerban de eliberare a cetății în anul 1603, ale căror armate însă nu ajung nici măcar sub zidurile orașului.

Nici imperialii nu subestimau importanța Timișoarei, din moment ce principele elector Friedrich August von Saxen intenționează în repetate rânduri să asedieze cetatea (1695 și 1696). Pe de altă parte, zădărnicirea acestor planuri prin intervenția trupelor otomane conduse de însuși sultanul Mustafa II, fuga acestuia la Timișoara în urma înfrângerii suferite la Zenta (1697), dar și reconstruirea fortificațiilor din porunca noului sultan Ahmed II (1703), demonstrează importanța cetății în planurile otomanilor.

Cucerirea Timișoarei de către Habsburgi[modificare | modificare sursă]

După 17 ani de relativă liniște izbucnește un nou război austro-turc. După victoria de la Petrovaradin (5 august 1716) asupra oștilor otomane, prințul Eugeniu de Savoia decide cucerirea cetății Timișoara, pentru a pune stăpânire pe această importantă poziție strategică. În urma unui asediu de 48 de zile, însoțit de bombardamente repetate, care au distrus în mare parte clădirile din interiorul cetății, la 12 octombrie 1716, Mehmed Pașa, ultimul comandant otoman al Timișoarei, acceptă capitularea, iar garnizoana turcă părăsește definitiv orașul. La 18 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoia își face intrarea triumfală într-o cetate grav răvășită de violentul asediu. Garnizoana otomană se retrage în sudul Dunării, iar după 164 de ani cetatea intră din nou sub stăpânirea europenilor.

Timișoara în Imperiul Habsburgic[modificare | modificare sursă]

Prințul Eugeniu de Savoia

În 21 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoia adresează împăratului Carol al VI-lea, propunerea ca Banatul să fie organizat și guvernat astfel încât să aducă folos Casei Imperiale. În 12 iulie 1717 generalul – conte Mercy înaintează Camerei Aulice de la Viena „Proiectul modest de organizare a Banatului Timișoarei”. După aprobarea proiectului s-a întocmit „Comisia de organizare a Țării Banatului”, care va funcționa sub conducerea contelui Mercy. În sfârșit, la 28 iunie 1719, Împăratul a semnat Decretul care numea Administrația Banatului și stabilea sediul acesteia la Timișoara, care devenea astfel capitala unei provincii importante a Monarhiei Habsburgice și reședința principalelor structuri administrative. S-a creat însă un aparat administrativ stufos, care impunea treptat o nouă mentalitate în viața orașului. Până în anul 1751 Banatul a fost guvernat militar. Începând cu anul 1751 și până în anul 1778, când Banatul a fost reîncorporat la regatul maghiar, administrația a fost una civilă. O schimbare, de ordin administrativ, survine în anul 1778, când Banatul, cu excepția graniței militare, este reîncorporat regatului maghiar, fiind acum divizat în 3 comitate. Timișoara pierde statutul de reședință a unei provincii imperiale, devenind un oraș provincial în regatul maghiar. În administrație a fost introdusă limba maghiară.

Timișoara, oraș liber regesc[modificare | modificare sursă]

Un moment important în existența Timișoarei intervine în anul 1781. Prin Diploma din 21 decembrie 1781, emisă de împăratul Iosif al II-lea, Timișoara dobândea statutul privilegiat de „Oraș liber regesc”. Va fi reînnoit în anul 1790 de împăratul Leopold al II-lea. Beneficia de acum de o serie de avantaje importante care vor îngădui o dezvoltare mai accelerată a activităților urbane. Era scos de sub jurisdicția comitatului (reînființat în 1780); trimitea reprezentanți proprii în Dietă; își alegea proprii dregători și jurați; percepea vamă la intrarea și ieșirea mărfurilor; avea dreptul de a organiza târguri anuale și săptămânale de a-și stabili bugetul propriu de venituri și cheltuieli anuale; era scutit de anumite obligații fiscale; avea dreptul la o stemă proprie etc.

Colonizarea germană[modificare | modificare sursă]

Timișoara în Harta Iosefină a Banatului, 1769-1773

După cucerirea Banatului, autoritățile imperiale de la Viena au început un amplu proces de colonizare, folosind în special germani catolici (șvabi) din WürttenbergSchwabenNassau, etc. Clima neprimitoare a dus la o rată crescută a mortalității, mulți dintre imigranți murind de malarie la 2-3 luni de la sosire. De aceea, pentru o vreme, creșterea populației a fost asigurată doar din procesul de imigrare. Ca rezultat ponderea germanilor catolici a ajuns la un moment dat la 50% din totalul populației.

Fiind buni meșteșugari, germanii au dezvoltat industria și comerțul. În Timișoara, șvabii s-au stabilit mai ales în Fabric, unde au dezvoltat puternic meșteșugăritul. Datorită nevoii de a asigura condiții bune de viață populației colonizatoare autoritățile austro-ungare au început o reorganizare a tuturor satelor din Banat, clădind în același timp altele noi. Astfel, regiunea a devenit o rețea organizată, ordonată și cu o structură compactă. În cetate nu au fost acceptați decât catolici. Populația sârbă și românească locuia în suburbii.

Comandanții cetății Timișoara[modificare | modificare sursă]

  • Franz Paul conte de Wallis (n.1677, d.1737) - comandant între 1716 - 1729.
  • Johann Friedrich Edler von Spring (d.1732) - comandant între 1730 - 1732.
  • Franz Anton Leopold von Engelshofen (n.1692, d.1761) - comandant între 1732 - 1740.
  • Don Joan conte de Escotti/Scotti (d.1747) - comandant între 1740 - 1747.
  • Emanuel Lorenz baron de Vogtern/Voghtern (d.1770) - comandant între 1747 - 1751.
  • Franz Leopold Ludwig conte de Thierheimb/Thürheim(b) (n.1710, d.1782) - comandant între 1751 - 1752.
  • Johann Sebastian conte de Soro (d.1761) - comandant între 1752 - 1761.
  • Alexander conte de Villars(d.1767) - comandant între 1761 - 1767.
  • Johann conte de Soro (n.1730, d.1809) - comandant între 1767 - 1791.

Canalul Bega[modificare | modificare sursă]

Dacă inițial, apa a jucat un rol important în apariția așezării, dimpotrivă, în secolul XVIII, mlaștinile erau considerate principala sursă a molimelor. Cele mai importante realizări teritoriale au ținut de hidrotehnică: regularizarea debitelor râurilor și asanarea mlaștinilor. Între 1728 și 1732 cursul râului Bega a fost regularizat, creându-se un canal navigabil între Timișoara și cursul inferior. Astfel orașul a fost conectat, prin intermediul râului Tisa și al Dunării, la rețeaua fluvială central europeană, devenind apt să facă față transporturilor masive înainte de apariția căii ferate. Prin urmare, lucrările de regularizare a cursului Bega și Timișului și desecarea mlaștinilor au schimbat radical imaginea orașului.

Epidemiile de ciumă și holeră[modificare | modificare sursă]

Orașul este lovit în martie 1738 de o cumplită epidemie de ciumă, care face un mare număr de victime (aproximativ 1.000 din totalul de 6.000 de locuitori). Un incendiu devastator distruge aproape tot vechiul cartier Palanca Mare, cel mai grav afectat de epidemie. Epidemiile de holeră și ciumă s-au repetat la diferite intervale. Cimitirul înființat în 1723 ajunge neîncăpător și în anul 1749 este sfințit un nou cimitir, pe locul actualului Parc Central. Și acesta se umple până în anul 1771, când este închis. În 1831 și 1836 o nouă epidemie de holeră se abate asupra Timișoarei, împuținând ulterior numărul locuitorilor.

Revoluția de la 1848[modificare | modificare sursă]

În 1848 izbucnește revoluția în Europa. În Imperiul Habsburgic aceasta a avut un caracter preponderent național, maghiarii vedeau momentul oportun pentru a ieși de sub autoritatea Casei Imperiale, în timp ce minoritățile din regatul maghiar doreau să folosească momentul să se desprindă de regatul maghiar. În acest an, trupele revoluționare maghiare înfrâng trupele imperiale austriece din Transilvania și Banat asediind timp de 114 zile cetatea Timișoarei, fără a o cuceri. Totuși pierderile de vieți umane și pagubele materiale au fost semnificative. Revoluția a fost înnăbușită în Banat și Transilvania prin intervenția trupelor imperiale. Ca o urmare directă a revoluției, Ungaria a fost pusă sub o administrație militară, unele provincii intrând, ca domenii ale coroanei, sub jurisdicția nemijlocită a Casei de Habsburg, printre acestea numărându-se și nou-înființata provincie “Voevodina sârbească și Banatul timișan” cu reședința în Timișoara.

Capitală a provinciei Voivodina sârbească și Banatul timișan [modificare | modificare sursă]

Anii 1849-1850 au însemnat pentru românii bănățeni și ardeleni anii protestelor. În această perioadă a fost elaborată o cerere „Petiția generală din 13 februarie 1849”, semnată de 7 reprezentanți ai Transilvaniei și 3 reprezentanți ai Banatului, prin care se cerea unificarea tuturor românilor din Imperiul Habsburgic, cu o administrație proprie. Însă, prin Constituția din 4 martie 1849, bănățenii au fost scindați în Voivodina sârbească și Banatul timișan care aparțineau de Austria. Noua provincie imperială a cărei existență fusese consfințită și prin decretul imperial din 18 noiembrie 1849, era condusă atât militar, cât și civil, iar limba oficială era cea germană. Timișoara a fost desemnată drept reședință a guvernatorului iar orașul își menținea privilegiile obținute ca oraș liber regesc. Prin desființarea vămilor interne, dar și prin vămile protecționiste impuse țărilor vestice dezvoltate s-a creat un cadru favorabil dezvoltării economice din Imperiu, dezvoltând puternic zona și favorizând un impuls economic ce va ajuta la reconstrucția suferită după revoluția de la 1848.

Timișoara avea acum diverse manufacturi (fabrica de bere, mori, fabrica de țesut mătase, săpun, covoare) și era bine aprovizionată cu produse agricole din zona de câmpie a Banatului. Ca și consecință imediată, este introdusă o linie de telegraf, iluminatul stradal cu gaz și orașul este legat prin cale ferată de rețeaua din imperiu și de portul de la Baziaș. În numai câțiva ani, aici se deschid bănci, se înființează Camera de Comerț.

Timișoara în regatul maghiar (1860-1918)[modificare | modificare sursă]

Piața Domului, actuala Piață a Unirii, în 1860

În anul 1859, se întâmplă două evenimente importante, Unirea Principatelor Române și războiul austro-franco-piemontez soldat cu înfrângerea Austriei, fapt care a determinat o apropiere a împăratului de aristocrația maghiară. Fruntașii români au aflat despre tratativele dintre austrieci și unguri în privința Banatului, ca regiunea să fie trecută sub administrare maghiară. Andrei Mocioni, a cerut o audiență la împărat, a arătat că în Banat nu este motivată o administrație maghiară unde populația este predominant de naționalitate română, apoi sârbă și maghiară. Între 18 și 19 noiembrie 1860, la Timișoara a avut loc o întâlnire tot pe această temă, dar încorporarea Banatului la Ungaria fusese deja decisă la Viena și era una din condițiile pentru o mai strânsă apropiere de Ungaria, respectiv de aristocrația maghiară, de care împăratul avea atâta nevoie pentru succesul politicii sale. Astfel, nici memoriul din decembrie 1860, semnat de peste 12.000 de intelectuali, negustori și meseriași din Banat, nici jalbele și doleanțele sârbilor nu și-au gasit ecou. Prin patenta din 27 decembrie 1860, împăratul Franz Joseph I a decis anexarea Banatului la Ungaria.

Pe data de 16 februarie 1868, se dau noi legi prin care se dispune ca limba țării și a regiunii să se folosească în scris la toate dezbaterile judecătorești și comunale, în școlile primare, medii și superioare. Comunele puteau să dispună liber asupra pășunilor comunale. Orașele în care nu erau comunitați militare, urmau să se organizeze ca și comunele grănicerești cu primari și consilieri comunali. Ca primă măsură a fost evident o politică de maghiarizare, dar totuși, pentru Timișoara această epocă a reprezentat o perioadă de înflorire, sub aspect economic și demografic. Instituțiile de credit investesc sume importante în dezvoltarea industriei locale, la trecerea în secolul XX aici există numeroase întreprinderi: două fabrici de spirt, o turnătorie de fier, o fabrică de chibrituri, o fabrică de cărămizi, o fabrică de gaz, o fabrică de lanțuri, o fabrică de pălării, o fabrică de ciocolată. Prin intermediul canalului Bega Timișoara era legată, prin Tisa și Dunăre, la sistemul fluvial al Europei Centrale, iar căile ferate facilitau comunicarea cu importante orașe din vestul Europei. Tot în această perioadă a fost introdus tramvaiul cu cai, telefonul, iluminatul public electric, s-au asfaltat arterele mari de circulație. În 1899 s-a introdus la Timișoara al doilea tramvai electric din România. În această perioadă se dezvoltă mult suburbiile cetății, unde există manufacturi și meșteșugari pricepuți.

Pentru că Timișoara își pierde importanța militară și era nevoie de o lărgire a spațiului, se decide defortificarea cetății. Astfel, sunt demolate rând pe rând vechile porți ale cetății, se construiesc bulevarde de legătură cu suburbiile iar acestea sunt înghițite rând pe rând de marele oraș.

Secolul XX[modificare | modificare sursă]

Primul război mondial[modificare | modificare sursă]

Anii primului război mondial au adus multiple greutăți în viața populației timișorene. Nivelul de trai a scăzut rapid datorită creșterii masive a prețurilor. Spre exemplu prețul pâinii a crescut de patru ori în timpul războiului, al făinii de șapte ori, al cartofilor de 14 ori. Inflația accentuată a redus drastic veniturile reale ale populației. Din cauza repetatelor rechiziții, rațiile alimentare puse la dispoziția locuitorilor au fost mereu micșorate, devin insuficiente și aduc numeroase familii în pragul foametei. Pe baza unor legi excepționale sunt suprimate aproape total și puținele libertăți cetățenești existente. O parte a întreprinderilor industriale a fost militarizată și orientată spre producția de război. A sporit durata zilei de lucru și s-a extins utilizarea muncii femeilor și copiilor în fabrici, în locul bărbaților trimiși pe front. Până în ianuarie 1918, din Timișoara au fost mobilizați și trimiși pe front 12.832 bărbați, dintre care mulți nu s-au mai întors la familiile lor. Mii de femei au rămas văduve, mii de copii au rămas orfani. Pe fondul acestui tablou sumbru, marcat de numeroase lipsuri și pierderi de vieți omenești, nemulțumirile acumulate izbucnesc în agitații de stradă, în frământări sociale. În 2 decembrie 1917 peste 4.000 de oameni au ieșit în stradă și cer încheierea imediată a păcii, încetarea războiului.

Republica bănățeană[modificare | modificare sursă]

Sfârșitul primului război mondial a văzut populația Timișoarei într-o stare extrem de tensionată. La 31 octombrie 1918, are loc o mare demonstrație de stradă la Timișoara. În aceeași zi, în sala cazarmei militare, are loc o întrunire a celor mai importante personalități politice și militare locale și se înființează un Consiliu Național al Banatului, cu reprezentanți ale celor mai importante etnii din Banat: români, sârbi, germani și unguri.

Cu o zi înainte, dr. Otto Roth, membru în conducerea Partidului Social Democrat din Ungaria și locotenentul colonel Albert Bartha, șeful Statului Major al Comandamentului Militar Timișoara, au participat, în Budapesta, la întrunirea liderilor politici maghiari. Întorși la Timișoara, au convorbiri, în seara de 30 octombrie, cu fruntașii maghiari locali și decid ca la adunarea populară din ziua următoare, care încheia demonstrația de stradă, să proclame Republica Banat,un stat ce urma să fie organizat urmând modelul elvețian și să înființeze Sfatul Poporului din Banat. Lider avea să fie dr. Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha. La adunarea din 31 octombrie, dr. Otto Roth proclamă Republica Bănățeană. În martie 1919 Otto Roth îi propune comandantului trupelor franceze Franchet d'Esperey, crearea unui Banat independent, sub protecția Franței. În 1919 Banatul a fost împărțit între România și Regatul Serbiei, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Iugoslavia). Mai târziu, o ultimă încercare de independență vine din partea germanilor din Banat, care în data de 16 aprilie 1920 trimit o petiție la Conferința de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul dar și regiunea vecină Bačka. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărțită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton. Conferința de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere. Republica Banat însă nu era agreată de o parte a românilor care doreau unirea Banatului cu Regatul Român. Aurel Cosma, liderul românilor din Banat, a răspuns deciziilor lui Otto Roth astfel: "Noi, românii, nu putem primi propunerea domnului Otto Roth. Aspirațiile neamului nostru ne îndeamnă să urmăm altă cale. Vom constitui Consiliul nostru național." Fruntașii românilor părăsesc consfătuirea și, într-o întrunire separată, alcătuiesc Consiliul Militar Național Român, având ca președinte pe dr. Aurel Cosma.

Tot în ziua de 31 octombrie s-a constituit Sfatul Național Militar al Șvabilor din Banat, având ca lider pe locotenentul colonel Albert Fuchs. În seara de 31 octombrie, mii de români din Timișoara și satele învecinate participă la o impresionantă adunare națională în Piața Libertății. Aprobă cu ovații cuvintele rostite de dr. Aurel Cosma: „De astăzi înainte s-au rupt pentru totdeauna lanțurile robiei națiunii române." Consiliul Militar Național Român se impune încă din primele zile cu o importantă forță politică, iar prin Comitetul Executiv a susținut interesele locuitorilor români și va acționa cu hotărâre pentru Unirea Banatului cu România. Va avea o contribuție majoră la impulsionarea procesului de instaurare a conducerii politico-administrative în localitățile bănățene. Într-un comunicat adresat populației arată că s-a atașat Consiliului Național Român Central de la Arad și va recunoaște numai dispozițiile acestuia. Era o declarație fermă prin care respingea ideea autonomiei Banatului sub forma Republicii Bănățene și totodată o exprimare limpede a voinței de Unire cu România.

La mijlocul lunii noiembrie situația din Timișoara se complică și mai mult. În baza unei Convenții Militare semnate la Belgrad, armata maghiară trebuia retrasă la nord de râul Mureș. Teritoriul evacuat trebuia ocupat de forțele aliate. Pe acest temei, unitățile militare sârbe intră în Banat și la 14 noiembrie 1918 ocupă Timișoara. Comandamentul sârb preia administrația militară, dizolvă Gărzile naționale, iar mai târziu preia și administrația civilă.

În 1919 Banatul a fost împărțit între România și Regatul Serbiei, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Iugoslavia). Mai târziu, o ultimă încercare de independență vine din partea germanilor din Banat, care în data de 16 aprilie 1920 trimit o petiție la Conferința de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul dar și regiunea vecină Bačka. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărțită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton. Conferința de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere.

Unirea Banatului cu Regatul Român[modificare | modificare sursă]

3 august 1919 - intrarea armatei române în Timișoara

În 28 iulie se instalează administrația română în Banat, iar în 3 august 1919 intrau în Timișoara primele unități ale armatei române, în ziua următoare regatul român încheind tratatul cu puterile aliate în urma căruia Banatul intra în granițele României Mari. În urma măririi considerabile a teritoriului, România devenea un stat multietnic în care procentul cetățenilor de altă naționalitate decât cea română era 24%. Deși majoritatea locuitorilor Banatului era reprezentată de români, în Timișoara situația era alta în această vreme. Un alt aspect important, care ar trebui cercetat, este încadrarea orașului în sfera culturală românească, dat fiind faptul că locuitorii Timișoarei trăiseră atâta timp într-o alta sferă culturală, caracterizată printr-un alt set de valori.

Se poate constata faptul că, după unire, a avut loc modificarea structurii etnice a orașului cauzată de noile drepturi de stabilire a tuturor românilor mărginași Timișoarei, în cadrul noului oraș, din cauza desvoltării orasului și înglobării comunelor adiacente sub forma de noi cartiere (Mehala, Iosefin etc.). Astfel, dintr-o populatie de aproximativ 9% (1910 - populația totală: 72.000 locuitori), populația românească ajunge până în 1990 la 82% (populația totală : 351.000 locuitori). În anii care au urmat unirii s-a avut în vedere asigurarea unui cadru economico-financiar, administrativ și legislativ comun întregii Românii, majoritatea locuitorilor germani, maghiari, sârbi integrându-se în structurile sistemului social-politic românesc. Astfel, după unire, România a devenit un stat multietnic, în 1918 24% din populație fiind de altă enie decât cea română.

Timișoara interbelică[modificare | modificare sursă]

Perioada interbelică a însemnat pentru Timișoara o etapă de remarcabil progres economic, edilitar, cultural, spiritual. Integrată în România Mare, aflată pe coordonatele unui regim politic democratic, Timișoara se impune ca un centru urban modern, cu o viață publică complexă și dinamică, în care buna-nțelegere etnică și confesională, s-a asociat cu un spirit creator, cu un interes mereu sporit pentru cultură și valorile civilizației europene. Datorită respectării libertăților cetățenești, înscrisă în Constituția din anul 1923, Timișoara s-a definit în societatea românească ca un model de conviețuire a locuitorilor, ca un exemplu de participare nediscriminatorie și efectivă a oamenilor la activitățile orașului. Se menține și se accentuează spiritul de ordine, bazat pe muncă și moralitate, pe disciplină și respect reciproc, grăbind integrarea deplină în structurile regimului social-politic românesc. În peisajul economic apar zeci de întreprinderi industriale, unități comerciale, bancare etc. Zeci de instituții școlare cu limbile de predare română, maghiară, germană, sârbă, ebraică asigură instruirea, fără opreliști, a tinerei generații. Zeci de asociații culturale și confesionale fac posibilă manifestarea nestânjenită a tradițiilor naționale și dezvoltă un model de civilizație europeană modernă.

Anii interbelici au fost marcați de multiple împliniri pentru locuitorii orașului. La 15 noiembrie 1920 Timișoara devine Centru universitar, prin Decretul semnat de Regele Ferdinand I, întemeindu-se Universitatea Școala Politehnică. În 11 - 13 noiembrie 1923 timișorenii fac o primire sărbătorească Regelui Ferdinand IReginei Maria, primului ministru I.C.Brătianu. În octombrie 1925 Timișoara găzduiește cea mai mare Expoziție zootehnică organizată până atunci de Regatul României. Prezentă la eveniment, familia Regală pune acum și piatra de fundament a Bisericii Ortodoxe Române din Mehala.

Imagine de epocă din cartierul Fabric

Populația orașului se manifestă plenar pentru apărarea integrității statului național român, a valorilor și instituțiilor democratice. Au fost organizate impresionante adunări populare pentru condamnarea intențiilor revizioniste. În 16 decembrie 1934 s-a desfășurat adunarea inițiată de Liga antirevizionistă din România. Participă zeci de mii de locuitori. Mulțimea depune jurământ solemn că "se leagă în fața lui Dumnezeu să apere cu orice sacrificiu fruntăriile României întregite". O semnificație aparte are marea întrunire antifascistă din 24 mai 1936. Și acum participă zeci de mii de oameni. În 4 octombrie 1936 s-a desfășurat altă adunare populară antirevizionistă. Potrivit relatărilor vremii, au fost prezenți 40.000-50.000 de oameni, alături de Iuliu ManiuIon Mihalache, N. Lupu, Sever BocuMihai Popovici, etc. Se aprobă acum o Moțiune prin care se proclama "voința neclintită pentru păstrarea și apărarea în orice fel de hotarelor de azi ale României, statornicite pentru vecie potrivit poruncilor Dreptății". Populația orașului a contribuit în anii 1938 – 1940 cu mari sume de bani pentru dotarea corespunzătoare a Armatei Române și fortificarea graniței de vest.

O preocupare importantă s-a orientat spre afirmarea Timișoarei în plan cultural și spiritual. În 18 ianuarie 1922, din inițiativa Primăriei orașului, elita intelectuală pune bazele Comitetului Artistic Regional, care va milita pentru afirmarea valorilor culturale ale Banatului. O contribuție majoră are Sfatul Parlamentarilor Bănățeni, constituit cu scopul să susțină construirea Catedralei Ortodoxe Române în Timișoara; înființarea Asociației Culturale a Banatului, înființarea Universității de Vest, a Academiei de Agricultură, reconstituirea Mitropoliei Banatului, etc. Stăruințele, mereu repetate, ale locuitorilor orașului s-au materializat în valoroase și semnificative acte culturale. În 21 noiembrie 1934, mii de oameni au luat parte la dezvelirea bustului luptătorului național Vicențiu Babeș, monument așezat în Parcul Central al orașului. În 13 septembrie 1936 s-a dezvelit bustul lui Alexandru Mocioni, una dintre cele mai importante personalități ale Banatului. Monumentul a fost înlăturat mai târziu de autoritățile comuniste. La 20 decembrie 1936, în cadrul unei ceremonii solemne, în prezența a zeci de mii de oameni și a președintelui Senatului, Alexandru Lapedatu, episcopul Andrei Mager sfințește piatra fundamentală a Catedralei Ortodoxe (Mitropolitane) Române. A fost un moment de emoționantă sărbătoare pentru populația orașului. Peste doi ani, la 28 august 1938, episcopul Andrei Mager a sfințit, în prezența unei mari mulțumi, cele șapte clopote ale Catedralei , simbolizând cele șapte taine ale Legii celei Noi. Tot atunci sfințește și crucile care vor împodobi turlele Catedralei, simbolizând îngerii păzitori și ocrotitori ai Comunității timișorene. Strădanii importante, rămase însă neîmplinite, în perioada interbelică, au fost depuse pentru construirea Palatului Cultural, înființarea Postului de Radio Timișoara, înființarea Universității de Vest, a Academiei de Agricultură.

Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Progresul general al municipiului Timișoara și prosperitatea înregistrată de o parte importantă a populației în perioada interbelică vor fi simțitor afectate în timpul celei de-al Doilea Război Mondial. Anul 1940, cu gravele pierderi teritoriale suferite de România, provoacă în rândul românilor timișoreni profunde nemulțumiri și permanentă contestare a nedreptăților impuse țării. La 3 septembrie 1940, o mare demonstrație populară organizată în centrul orașului, întrunește peste 10.000 de oameni care protestează împotriva Dictatului de la Viena.

Intrarea României în război în iunie 1941 aduce asupra populației orașului o serie de neajunsuri. Mii de bărbați au fost mobilizați și trimiși pe front; sute de familii sunt îndoliate; o serie de întreprinderi sunt obligate să-și orienteze producția spre cerințele războiului; numeroase fabrici întâmpină mari dificultăți în obținerea materiei prime. Deși Timișoara nu s-a confruntat cu lipsuri majore la produsele de consum, iar populația a fost aprovizionată ritmic cu produse alimentare, cerințele războiului au obligat Primăria să adopte măsuri de raționalizare a consumului.

În iunie 1944 războiul se răspândește pâna la Timișoara. În noaptea de 16/17 iunie are loc primul bombardament efectuat de Aliați asupra orașului. Au fost aruncate atunci doar bombe incendiare. Locuitorii, instruiți din timp, s-au refugiat în adăposturi, suferind pierderi minime. În zilele următoare, bombardamentele se repetă cu intensitate sporită; se aruncă bombe incendiare și explozive, fiind provocate pierderi materiale și umane. Bombardamentul din 3 iulie a fost cel mai violent și devastator. În valuri succesive, bombardierele aruncă sute de bombe asupra orașului. Centrul municipiului, Gara de Nord, MehalaIosefin sunt puternic lovite, provocând sute de morți și răniți și mari distrugeri. După 3 iulie atacurile continuă dar de mică intensitate. În noapte de 30/31 octombrie 1944, Timișoara este lovită de aviația germană, fiind distruse 188 de imobile particulare și uciși 10 de oameni. Sute de imobile au fost distruse și peste 4.000 de locuitori au fost sinistrați în urma bombardamentelor din vara și toamna anului 1944.

După lovitură de stat din 23 august 1944, Timișoara trece prin alte momente dificile. Ca nod feroviar și rutier, cu potențial industrial însemnat, orașul avea valoare strategică pentru forțele militare hitleriste. În 26 august 1944, personalul Comandamentului german din Timișoara luat prin surprindere de ostașii români, s-a predat fără să opună rezistență. Însă, începând cu 11 septembrie 1944, timp de o săptămână, unitățile hitleriste și cele maghiare declanșează acțiuni ofensive repetate pentru a se apropia și ocupa Timișoara, apărată de Divizia 9 Cavalerie Română. Cu mari pierderi în tehnică și oameni, se apropie de periferiile orașului. În 16 septembrie, tancurile germane intră în ChișodaGirocRonațMehalaFreidorfFratelia. Un cerc de foc se strânge în jurul Timișoarei. O parte din populație se refugiază spre Lugoj. Apărătorii români rezistă, resping asalturile inamice cu sacrificiul a 352 de ostași și ofițeri. Timișoara nu a putut fi cucerită. Luptele au continuat și în zilele următoare, dar bătălia pentru Timișoara a fost câștigată definitiv de Armata Română. Cu septembrie 1944 și intrarea trupelor sovietice în oraș, cursul istoriei Timișoarei va lua un alt drum timp de patru decenii și jumătate.

Timișoara sub regimul comunist[modificare | modificare sursă]

Timișoara în timpul ocupației militare sovietice[modificare | modificare sursă]

După terminarea războiului, Timișoara intră sub ocupație sovietică pentru aproape 14 ani (1944 - 1958). Unitățile militare sovietice se instalează în cazărmi și în cele mai spațioase imobile. Sunt ani marcați de mari lipsuri materiale, de terorizarea fizică și psihică a populației, de umilire și frică, de anulare a drepturilor cetățenești. Încă din toamna anului 1944 se impune orașului un statut de ocupație militară. Deși Guvernul României a precizat clar (29 septembrie 1944) raporturile dintre populație și unitățile sovietice, în realitate militarii sovietici au pătruns de nenumărate ori în casele locuitorilor și în magazine particulare și sub amenințarea armei, au luat importante bunuri materiale.

Ca oraș la granița de vest a țării, cu o numeroasă populație de origine etnică germană, ca oraș bine cunoscut prin tradiția democratică, Timișoara va suporta din plin metodele „puterii roșii” și consecințele ocupației sovietice. Începând cu 28 septembrie 1944 s-a trecut la confiscarea întreprinderilor, magazinelor, autovehiculelor, bunurilor aparținând locuitorilor germani din Timișoara. A urmat deportarea femeilor și bărbaților de origine etnică germană în lagărele de muncă din URSS. În locuințele acestora se instalează ofițeri sovietici. În 29 decembrie 1944 s-a înființat Comisia pentru purificarea administrației municipale și a unor întreprinderi timișorene. Se declanșează de acum un val de epurări, arestări și o violentă propagandă de "demascare" a celor cunoscuți pentru convingerile lor democratice, propagandă care devine o preocupare zilnică a celor care considerau "marele prieten de la răsărit" ca salvator al României. Prin Decretul Lege 1640/1945 numeroși timișoreni (bărbați între 17-45 de ani, femei între 17-30 de ani) au fost ridicați și deportați în lagăre de muncă, iar în întreprinderile industriale și comerciale sunt numiți administratori de supraveghere. Profesori universitari, medici, ingineri, avocați, artiști, tehnicieni, muncitori, funcționari, precum legionari și membri ai partidelor liberal și național-țărănesc, sunt trecuți pe liste cu "dușmani ai clasei muncitoare" și persecutați.

Perioada 1948 - 1958, până la plecarea trupelor sovietice din țară, s-a identificat cu procesul de sovietizare, cu aplicarea metodelor staliniste și cu terorizarea brutală a mii de locuitori ai Timișoarei. Au fost ani de umilințe suspiciune și teamă, de enormă încordare și tensiune psihică. În plus s-au adăugat drastice măsuri de restricționare a bunurilor de consum, motivate de cerința trimiterii lor în URSS, potrivit Convenției de Armistițiu.

Premierele Timișoarei[modificare | modificare sursă]

Tramvaiul electric din Timișoara - 1899
  • 1718 – atestarea fabricii de bere, cea mai veche de pe teritoriul actual al Romaniei[4]
  • 1718 – deschiderea primei școli elementare din cartierul Cetate, prima de acest gen din România;
  • 1728 – începutul canalizării Begăi, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul actual al României
  • 1732Cartierul Fabric, prima zonă industrială de pe teritoriul actual al României
  • 1745 – construcția Spitalului Municipal (cu 24 ani înaintea Vienei și cu 34 ani înaintea capitalei Ungariei)
  • 1760 – primul oraș al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi
  • 1771 – primului ziar care a apărut pe teritoriul actual al României și totodată primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten
  • 1815 – Se înființează biblioteca tipografului Josef Klapka, prima bibliotecă publică de împrumut din Imperiul Austriac[5]
  • 1823-1826 - Janos Bolyai, servind la garnizoana din Timișoara, lucrează la elaborarea geometriei neeuclidiene
  • 1854 – primul serviciu telegrafic într-un oraș al României de azi
  • 1855 – primul oraș al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz
  • 1869 – primul tramvai tras de cai de pe teritoriul actual al României
  • 1869 – primul oraș de pe teritoriul actual al României cu trafic fluvial regulat de pasageri și mărfuri
  • 1881 – prima rețea de telefonie de pe teritoriul actual al României
  • 1884 – primul oraș din Europa continentală cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi[6]
  • 1886 – prima stație de salvare din Ungaria și de pe teritoriul actual al României
  • 1897 – primele proiecții cinematografice de pe teritoriul actual al României
  • 1899 – al doilea tramvai electric într-un oraș din România de azi, după cel din București, 1894[7]
  • 1910 – prima hidrocentrală pe un curs de apă de pe teritoriul actual al României
  • 1938 – prima mașină de sudat șine de cale ferată și tramvai din lume, invenție a prof.univ.Corneliu Micloși
  • 1942 – prima linie de troleibuz din România
  • 1953 – singurul oraș european cu trei teatre de stat în limbile română, maghiară și germană
  • 1969 – primul computer alfanumeric din România
  • 1989 – pornirea revoluției române împotriva regimului comunist și primul oraș liber din România
  • 1995 - primul CD de blues-jazz din România, realizat de grupul timișorean Bega Blues Band
  • 1995 – realizarea fertilizării in vitro și a embriotransferului uman în România prin înființarea primului Centru de Laparoscopie, Chirurgie laparoscopică și Fertilizare în vitro
  • 2005 - prima facultate de jazz din România, "Richard Oschanitzky", în cadrul Universitãții Tibiscus
  • 2016 – primul oraș-Capitală a Tineretului din România[8]
  • 2021Capitală Europeană a Culturii[9]

Populație[modificare | modificare sursă]

Demografie[modificare | modificare sursă]


Circle frame.svg

Componența etnică a municipiului Timișoara

     Români (81.35%)

     Maghiari (4.87%)

     Germani (1.31%)

     Sârbi (1.51%)

     Necunoscută (8.98%)

     Altă etnie (1.95%)

Circle frame.svg

Componența confesională a municipiului Timișoara

     Ortodocși (74.99%)

     Romano-catolici (7.1%)

     Reformați (1.3%)

     Penticostali (2.04%)

     Greco-catolici (1.14%)

     Baptiști (1.23%)

     Necunoscută (9.4%)

     Altă religie (2.75%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Timișoara se ridică la 319.279 de locuitori,[1] în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 317.660 de locuitori.[10] Majoritatea locuitorilor sunt români (81,36%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (4,87%), sârbi (1,52%) și germani (1,31%). Pentru 8,98% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[11] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (74,99%), dar există și minorități de romano-catolici (7,11%), penticostali (2,05%), reformați (1,3%), baptiști (1,23%) și greco-catolici (1,15%). Pentru 9,41% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[12]

Structura confesională[modificare | modificare sursă]

Densitatea populatiei in 2009.

Datorită tradiției multietnice și multiconfesionale, Timișoara este un oraș cu una dintre cele mai diversificate structuri confesionale din România. Astăzi, circa 80,6% din timișoreni se declară ortodocși (marea majoritate ținând de Biserica Ortodoxă Română, iar restul de Biserica Ortodoxă Sârbă) și 10% romano-catolici (marea majoritate germani și maghiari). Urmează confesiunea penticostală cu 8.408 de adepți (2,6 %), reformată (calvinistă), (2 %, majoritatea maghiari), greco-catolică (unită) (in marea majoritate români) cu 4.191. Sunt reprezentate și diverse alte comunități mai mici, cum este cea evreiască (mozaică), cu o istorie de circa 450 de ani, astăzi având aproximativ 300 de membri, în cea mai mare parte vârstnici. De asemenea există în oraș un număr mic de credincioși creștini ortodocși greci, armeni, precum și musulmani (arabi și turci). 359 de timișoreni se declară atei.

Timișoara - evoluția demografică


Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia


Structura etnică[modificare | modificare sursă]

Recensământul[13] Structura etnică
Anul Populația Români Germani Maghiari Sârbi Evrei Țigani Slovaci Bulgari Ucraineni Alte etnii
1880 38.702 5.188 21.121 7.745 2.487  ?  ? 416  ? 29 1.716
1890 45.948 5.594 24.973 11.100 2.363  ?  ? 332  ? 27 1.559
1900 60.551 6.312 30.892 19.162 2.730  ? - 288  ? 13 1.154
1910 74.003 7.593 32.963 28.645 3.490  ? - 341  ? 149 957
1920 86.850 16.047 32.097 27.189  ? 8.307 -  ?  ?  ? 3.210
1930 102.390 25.207 33.162 31.773 2.237 7.264 379 652 279 56 1.381
1941 125.052 46.466 37.611 24.891  ?  ?  ?  ?  ?  ? 16.084
1956 142.257 75.855 24.326 29.968 3.065 6.700 122 575 280 56 1.310
1966 174.243 109.100 25.058 31.016 4.188 2.590 120 490 475 71 1.135
1977 269.353 191.742 28.429 36.724 6.776 1.629 1.109 404 942 299 1.299
1992 334.115 274.511 13.206 31.785 7.748 549 2.668 675 1.314 756 903
2002[14] 317.660 271.677 7.157 26.287 6.311 367 3.062 570 1.218 762 2.249
2011[15] 319.279 270.454 4 193 28.993 4.843 176 2.145 385 859 556 3.717

Politica și guvernarea[modificare | modificare sursă]

Primăria Timișoara
Palatul Administrativ, sediu al Prefecturii Timiș, construit între 1938 - 1942

Primele alegeri libere din Timișoara post-comunistă au avut loc în 1992. Câștigător a fost Viorel Oancea, al Partidului Alianța Civică (PAC), ulterior fuzionat cu PNL. Acesta s-a remarcat prin faptul că a fost primul ofițer care a vorbit mulțimii de revoluționari adunați în Piața Operei. La alegerile din 1996 fotoliul de primar a fost câștigat de Gheorghe Ciuhandu, din partea PNȚCD. Acesta a deținut patru mandate, după ce a câștigat și alegerile din 2000, 2004 și 2008. Între timp Ciuhandu a preluat conducerea PNȚCD-ului și a candidat în 2004 la funcția de președinte al României.

În urma alegerilor locale din 2012, din totalul de 27 de consilieri, 8 au fost aleși din partea PNL, 7 din partea PSD, 5 din partea Partidului Democrat Liberal PDL, 4 din partea Alianței pentru Timiș (PNȚCD+FDGR), 3 din partea PPDD. Primarul Timișoarei, ales în 2012, este Nicolae Robu.

Pe 6 iunie 2016 a avut loc un nou scrutin pentru alegerea reprezentanților locali, compunerea consiliului nesuferind modicări majore. În continuare, PNL deține majoritatea cu un număr de 12 aleși. Cele 27 de mandate de consilieri locali ai municipiului Timișoara au fost împartite astfel: PNL - 12 mandate, PSD - 9 mandate, PMP - 2 mandate, UDMR - 2 mandate iar Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - un singur mandat. Pentru prima dată în istoria orașului în consilul local a intrat și un candidat independent: Adrian Orza, fost viceprimar al orașului între anii 2000 - 2012. Totodată, Timișoara are pentru prima dată, după Revolție, un viceprimar de etnie maghiară reprezentant al partidului UDMR. Nicolae Robu a fost reconfirmat în funcția de primar al municipiul Timisoara, el fiind preferat de 52,9% din alegatorii prezentați la urne.

    Partid Consilieri Componența Consiliului
  Partidul Național Liberal (PNL) 12                        
  Partidul Social Democrat (PSD) 9                        
  Partidul Mișcarea Populară (PMP) 2                        
  Uniunea Democrată Maghiară din România 2                        
  Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) 1                        
  Independent 1                        

Pentru componența istorică a Consiliului Local Timișoara vezi: Guvernarea locală din Timișoara.

În 2003 au fost înființate „Consiliile Consultative de Cartier” ca „instrumente de participare cetățenească pentru îmbunătățirea procesului decizional în administrația publică locală, în scopul realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii și proiecte de interes public local” (Art.1 HCL 195/2003).

Stemă[modificare | modificare sursă]

Stema Timisoarei

Stema municipiului a suferit de-a lungul timpului mai multe modificări însă a păstrat mare parte din elementele caracterizante. În prezent stema oficială este tăiată în două părți printr-o linie orizontală. Jumătatea superioară este împărțită din nou în două părți egale printr-o linie verticală. Deasupra stau 7 turnuri care simbolizează cele 7 provincii românești. În partea din stânga sus, pe fundal roșu, peste valuri un pod de aur cu două deschizături boltite, construit din piatră cioplită (podul lui Traian) din care iese un leu de aur. În dreapta sus, un turn de piatră având cornișe duble (reprezentând turnul de apă al cetății), două ferestre rotunde la etaj, iar la parter o poartă pe care se vede o roată de fier neagră (moara de apă). În partea de sus a turnului se văd la stânga un steag purpuriu cu o cruce argintie, la dreapta steagul tricolor găurit, introdus după 1989, simbol al Revoluției pornite la Timișoara.

În jumătatea de jos, pe câmp albastru, la stânga plutește soarele cu chip uman iar la dreapta semiluna, simbol al trecutului orașului sub stăpânire otomană. Dedesubtul lor se vede Cetatea Timișoara, cu clădirile publice și industriale, înconjurat de citadele iar la poalele cetății curge canalul Bega. La mijlocul stemei se află un scut.

Economie[modificare | modificare sursă]

Centrul Regional de Afaceri - CCIAT
Hotelul Continental
Construcția clădirilor Bosch (în față) și Fructus Plaza (în fundal)

Timișoara este unul dintre cele mai dinamice centre economice și comerciale din România, cu tradiție istorică în comerț, transporturi, educație, comunicații și turism, fiind orașul românesc cu cel mai ridicat standard al vieții.[16]

Timișoara s-a afirmat ca puternic centru economic în secolul al XVIII-lea, odată cu instalarea administrației habsburgice. Colonizarea cu șvabi, diversitatea etnică și religioasă, reconstrucția cetății dar și sistemul legislativ favorabil proprietății private, au determinat formarea unui puternic țesut de meșteșugari și comercianți. Când Revoluția industrială a început să se manifeste, Timișoara prezenta toate condițiile favorabile pentru adoptarea ei. Rând pe rând au fost introduse cele mai moderne inovații ale vremii. Micile ateliere meșteșugărești au lăsat locul industriei mijlocii și mari. Un al doilea atu important l-a constituit Canalul Bega. Acesta a constituit un avantaj competitiv necesar dezvoltării comerțului, permițând traficul de mărfuri pe apă, legătura pe Dunăre și comerțul atât cu Europa dar și cu restul lumii, prin porturile de la Marea Neagră. În 1857 la Timișoara a ajuns și calea ferată, completând astfel toate premisele necesare dezvoltării economiei industriale moderne. Însă acest model economic specific, dezvoltat în mod organic de-a lungul a aproape 250 de ani, a luat fine în 1948 odată cu naționalizarea, suprimarea proprietății individuale și instaurarea economiei de stat planificate. Timișoara a fost succesiv masiv industrializată, urmărind însă criterii diferite de dezvoltarea precedentă.

După căderea regimului comunist, sectorul industrial din Timișoara continuă să furnizeze peste 4% din producția industrială națională. Caracteristic economiilor de piață avansate, sectorul serviciilor acoperă un procent tot mai mare din economia timișoreană.

În prezent, Timișoara cunoaște o dezvoltare economică fără precedent, datorată investițiilor străine din sectoarele de automotive, înaltă tehnologie si IT. Într-un articol din 2005, revista franceză L'Expansion a numit Timișoara "vitrina economică a României"[5], referindu-se la numărul mare de de investiții străine, considerate ca o "a doua revoluție" prin care orașul trece. În anul 2016, la gala Romanian Best Cities, Forbes a desemnat Timișoara, pentru a doua oară consecutiv și pentru a treia dată in istorie, cel mai dinamic oraș din România din punct de vedere economic și cel mai bun oraș pentru afaceri. [17]

Capitalul străin investit la Timișoara provine în special din țări precum Germania, Italia, Franța, Statele Unitesau Ungaria. Printre cele mai mari companii stabilite aici se numără producătorul de anvelope Continental, producătorul de componente auto Hella, Flextronics (telefonie mobilă, aparatură electronică), Dräxlmaier (componente auto pentru BMW), Linde Gas (gaze tehnice), Procter & Gamble (detergenți), Nestlé (napolitane), GTM Logistics Europe, Mahle (componente auto), TRW (volane), DM (drogherie), Profi (supermarket), etc.

În prezent Timișoara deține un produs intern brut/locuitor mai mult de dublul mediei naționale conform datelor Institutului Național de Statistică.

Zone industriale[modificare | modificare sursă]

Zonele industriale existente sunt:

  • Zona Industrială Calea Șagului
  • Zona Industrială Calea Buziașului
  • Zona Industrială Freidorf
  • Parcul Industrial Freidorf
  • Zona Industrială Calea Torontalului
  • Zona industrială Solventul - Gara de Nord
  • Zona industrială IMT (Intreprinderea Mecanică)
  • Zona de industrie și depozitare centrală

Infrastructură[modificare | modificare sursă]

Municipiul are acces direct la magistralele feroviare și rutiere care îl traversează, lucru care asigură legătura cu principalele orașe europene, naționale și cu centrele regionale, atât pentru transportul călătorilor cât și pentru marfă.

Drumuri de interes național și european[modificare | modificare sursă]

Timișoara este traversată de drumul european E70 (Timișoara - Drobeta Turnu Severin - Craiova - Slatina - Pitești - București), drumul european E671 (Satu-Mare - Oradea - Arad - Timișoara) , precum și de autostrada A1 (București - Nădlac).

Transportul auto[modificare | modificare sursă]

Transportul auto cunoaște o adevărată explozie după 1990, astfel că în 2003, gradul de motorizare înregistrat la Timișoara era cel mai mare din România, cu 361 de autovehicule la 1.000 de locuitori, în comparație cu doar 315 înregistrate în capitală.

Transportul public[modificare | modificare sursă]

Transportul public este asigurat de 9 linii de tramvaie (a căror trasee au o lungime totală de 134,3 de km) pe o rețea de 37,8 km (33,7 km cale dublă, 4 km cale simplă bidirecțională), 9 linii de troleibuz (cu trasee în lungime de 70,46 de km) pe o rețea de 26,9 km (18,9 km cale dublă, 6,9 km cale simplă, 4,5 km cale dublă acces depou),[18] 19 linii urbane de autobuz (trasee în lungime de 118,7 de km), 3 linii curse convenție de autobuz (în lungime de 278 km) și 9 companii de taxi.[19]

Transportul feroviar[modificare | modificare sursă]

Pe planul infrastructurii de transport Timișoara este nodul feroviar din centrul celei mai dense rețele de căi ferate și industriale din România, fapt care permite multiple legături cu localitățile din județ. Principala gară de călători este Timișoara Nord, construită în 1857 prin care trec zilnic peste 130 de trenuri care oferă legături cu toate zonele țării. Alte stații, importante pentru transportul local, sunt: Timișoara Est, Timișoara Vest, Timișoara Sud sau Gara Timișoara Ronaț. De la Timișoara există legături internaționale directe spre Vârșeț, Budapesta, Viena, Belgrad și Sofia.

Aeroportul Internațional Timișoara[modificare | modificare sursă]

O importanță deosebită o are transportul aerian. Timișoara dispune de Aeroportul Internațional Traian Vuia. De aici operează curse către 28 de destinații naționale și internaționale, nouă companii aeriene, precum TAROM, Lufthansa, Ryanair sau Wizz Air. Printre orașele conectate cu Timișoara pe calea aerului se numără: Barcelona, Berlin, București Londra, Madrid, Milano, Munchen, Roma sau Paris. Atât Ryanair cât și Wizz Air și-au constituit baze de operare pe Aeroportul Timișoara, cu câte una respectiv două aernove dedicate.

Cultură[modificare | modificare sursă]

Centru cultural marcant, orașul găzduiește numeroase instituții și centre culturale și educaționale de prim rang.

Teatrul German și Maghiar

Timișoara este un oraș multicultural, multiconfesional, cu tradiție culturală istorică, influențat de diversele comunități etnice, în special de cea germană, maghiară și sârbă, dar și de cele bulgară, italiană, greacă, franceză, spaniolă și ucraineană. Cu cele peste 12 instituții culturale profesioniste, Timișoara este, după București, al doilea pol cultural din țară din punct de vedere al mărimii și diversității ofertei culturale. O mare tradiție o are teatrul timișorean, care prin cele trei teatre de stat, (în premieră în Europa): Teatrul Național, Teatrul German de Stat[20] și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”,[21] oferă spectacole în limbile română, germană și maghiară. Cele trei instituții împart aceeași clădire-simbol cu Opera Română.

Filarmonica Banatul întregește paleta de oferte culturale de cea mai înaltă calitate, păstrând astfel tradiția orașului care a văzut interpretând pe scenele lui nume celebre precum Franz Liszt, Johann Strauss (fiul), George Enescu sau premiera Traviatei lui Giuseppe Verdi la 9 februarie 1855.

Capitală Europeană a Culturii 2021[modificare | modificare sursă]

În septembrie 2016 Timișoara a fost desemnată Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021 din partea României.[3]Aceasta va deține titlul împreună cu orașul sârbesc Novi Sad și orașul grecesc Eleusina.

Centre culturale[modificare | modificare sursă]

  • Centrul Cultural Francez
  • Centrul Cultural Britanic
  • Biblioteca Britanică
  • Centrul Cultural German
  • Centrul pentru Cultură și Artă al Județului Timiș
  • Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
  • Casa de Cultură a Studenților
  • Institutul Intercultural
  • Sala Vieneză

Festivaluri în Timișoara[modificare | modificare sursă]

Festivaluri de muzică[modificare | modificare sursă]

  • Festivalul Jazz TM este un festival de jazz care se desfășoară în aer liber, în Piața Victoriei, în luna iulie și aduce pe scenă artiști din scena internațională a muzicii Jazz.
  • Revolution Festival - lansat în 2015 și desfășurat în cadrul Muzeul Satului Bănățean, se axează pe muzică alternativă, rock și indie
  • Gala de Blues Jazz Kamo
  • Festivalul internațional Timișoara Muzicală – aflat la peste 30 de ediții, festivalul Timișoara Muzicală este o tradiție între iubitorii timișoreni ai teatrului liric.
  • Festivalul de Muzică Veche Timișoara – aduce în prim plan muzică de salon și compoziții din secolele al XVI-lea și al XVII-lea.[22]
  • Serbările de la Hanul Timișoreana – festivalul, care durează 8 zile, sărbătorește berea locală Timișoreana prin concerte de muzică live și oferte pentru mâncare și băutură.
  • Festivalul zilele muzicale Enescu Bartok – o săptămână de concerte simfonice, desfășurate la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul [23]
  • Festivalul de Operă și Operetă - Opera Națională Română Timișoara organizează o săptâmână de concerte în aer liber în Parcul Rozelor
  • Festivalul Blues pentru Timișoara
  • West DJ Festival – Festival concurs pentru tinerii pasionați de muzica electronică
  • Vest Fest – Festival dedicat muzicii si culturii urbane.[2]

Festivaluri cinematografice[modificare | modificare sursă]

Festivaluri de teatru[modificare | modificare sursă]

  • Festivalul de teatru pentru în limba engleză pentru adolescenți T4T – sub umbrela asociației AT4T, festivalul reunește trupe de teatru de liceeni din România, pentru spectacole, competiții și ateliere de lucru.[26]
  • Săptămâna de teatru Diogene V. Bihoi – Festival concurs de teatru, desfășurat anual, iarna, în Timișoara.[27]
  • Festivalul European de teatru Eurothalia – Organizat de Teatrul German de Stat Timișoara, festivalul se desfășoară anual, din 2010, timp de o săptămână în luna noiembrie.[28]
  • FEST - FDR - organizat de Teatrul National Timisoara, festivalul cuprinde mai multe sectiuni: concurs de dramaturgie ce aduna laolata texte contemporane, sectiunea - concurs al spectacolelor de teatru pe text romanesc si sectiunea FEST - ce aduce spectacole în aer liber, performance-uri și spectacole de teatru-dans atat din tara cat si din strainatate.
  • TESZT, Festivalul Euroregional de Teatru din Timisoara, proiect al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timisoara are ca scop promovarea multiculturalității și familiarizarea publicului spectator cu cele mai noi evenimente teatrale din euroregiunea DKMT (Dunărea, Criș, Mureș, Tisa) și nu numai. Festivalul este, astfel, o platformă de schimburi culturale, dar și o invitație la dialog cu artiști și oameni de teatru.[3]

Festivaluri de literatură[modificare | modificare sursă]

Festivaluri de modă[modificare | modificare sursă]

  • Timișoara Fashion Days – Festival concurs de modă, adresat în principal studenților.[30]

Festivaluri de dans[modificare | modificare sursă]

  • Festivalul Internațional de Dans Timișoara – Festivalul se întinde pe durata a 10 zile, și este împărțit în trei secțiuni, dans sportiv, dans contemporan și tango argentinian.
  • Festivalul Internațional de Tango Argentinian - Festivalul are loc anual, începând cu 2013, în ultima săptămână a lunii mai. Acest unic eveniment din vestul țării este organizat de Școala de Tango Argentinian „Tango Embrace”, din cadrul Asociației "Art Embrace". Agenda festivalului cuprinde întotdeauna atât seminarii, workshop-uri private, Milongas (petreceri de zi și de seară), precum și spectacole de referință ale marilor artiști internaționali invitați.

Festivaluri de arte combinate[modificare | modificare sursă]

Târguri tradiționale[modificare | modificare sursă]

Cu ocazia sărbătorilor se organizează în Piața Victoriei Târgul de Crăciun precum și Târgul de Paște, precum și alte târguri tematice.

Gastronomie[modificare | modificare sursă]

Bucătăria bănațeană a fost puternic influențată de-a lungul timpului de cea austro-ungară, dar, intr-o oarecare masură, si de bucătăria grecească, italiană, spaniolă si franceză.

Multe dintre bucatele tradiționale bănățene s-au păstrat însă şi îşi găsesc şi astăzi locul pe mesele românilor.

Gastronomie specifică:

  • Papricaș
  • Gomboți
  • Crumpi cu găluște
  • ,,Iofca” cu brânză dulce, lapte sau mac
  • Tașche cu pegmez

Parcuri și spații verzi[modificare | modificare sursă]

Parcul Rozelor

Timișoara este cunoscută ca „Orașul florilor”, fiind lăudată pentru spațiile verzi și parcurile sale. Multitudinea de parcuri de diferite dimensiuni, precum și grădina zoologică, sunt destinații cunoscute ale Timișoarei pentru agrement și activități recreative în aer liber.

Unul dintre cele mai cunoscute parcuri din Timișoara este Parcul Central, cu o istorie bogată, el fiind considerat o atracție a orașului și adăpostind un Monument al Eroilor. Pe lângă latura istorică ,statuile ce împânzesc parcul, există și un skate park amenajat precum și o secțiune de bănci speciale amenajate pentru joc de șah sau domino.

Tot aproape de centrul orașului se regăsește și Parcul Rozelor, care la începutul secolului XX i-a adus renumele Timișoarei de oraș al trandafirilor. Aranjamentele florale și pergolele dispuse pe aleile din parc numără peste 1200 de soiuri de trandafiri. Aici este și scena teatrului de vară unde pe parcursul anului se desfășoară numeroase festivaluri,concerte și spectacole .

În Parcul Botanic, un parc dendrologic de dimensiuni mari, se pot admira specii de colecție grupate în 11 sectoare, în funcție de regiunea de proveniență a plantei. De asemenea, pe lista parcurilor orașului Timișoara se regăsește și Parcul Poporului, cel mai vechi din oraș, datând din 1852.[33]

Pentru activitățile interactive ale copiilor există spații special amenajate tematic în Parcul Copiilor, inaugurat în 2012 după renovarea completă.

Parcurile din Timișoara:[modificare | modificare sursă]

  • Parcul Andrei Mocioni
  • Parcul Alpinet
  • Parcul Regina Maria

Grădina Zoologică[modificare | modificare sursă]

La ieșirea din Timișoara, spre Lugoj, în zona Pădurea Verde se găsește Grădina Zoologică care în prezent adăpostește peste 150 de animale din 29 de specii diferite,dintre care:

  • Europa: cerb,urs carpatin
  • Australia: lebădă neagră, cangur pitic, pasărea Emu
  • America de Sud: maimuță capucin, guanaco
  • Africa: struț ; ș.a.

Educație[modificare | modificare sursă]

Învățământul preuniversitar[modificare | modificare sursă]

Fostul Liceu al Piariștilor

Învățământul școlar se desfășoară în 64 de grădinițe, cu 498 de educatoare și 8095 de copii; învățământul primar și gimnazial este organizat în 47 de unități, cu 2401 cadre didactice și 45.186 elevi, învățământul liceal, în 34 de unități, cu 2359 cadre didactice și 27.472 elevi, cel post-liceal în 11 unități, cu 1058 cursanți, cel de maiștri în 6 unități cu 367 cursanți. Rețeaua școlară mai cuprinde două școli speciale pentru elevii cu deficiențe, o școală specială pentru ambliopi, un centru de educație specială și un centru pentru învățământ alternativ, prin Școala Waldorf, înființată în anul 1993. Specificul învățământului preuniversitar timișorean este diversitatea limbilor de predare. Bogata tradiție multietnică a orașului s-a menținut și în mare parte datorită școlilor cu predare în limba germană, maghiară și sârbă, care, împreună cu limba română au o tradiție și o continuitate de aproape 4 secole. În prezent acestor limbi li s-au adăugat în unele unități de învățământ slovaca și ucraineana.

Printre cele mai importante licee și colegii se numără:

    • Colegiul National Ana Aslan
    • Colegiul Național Bănățean
    • Colegiul Național Constantin Diaconovici Loga
    • Colegiul Național de Artă Ion Vidu
    • Colegiul Economic F.S. Nitti
    • Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu
    • Colegiul Tehnic Ion Mincu
    • Colegiul Tehnic Henri Coandă
    • Liceul de Arte Plastice
    • Liceul de Muzică Ion Vidu
    • Liceul Grigore Moisi
    • Liceul Ioan Slavici
    • Liceul Pedagogic Carmen Sylva, fost Eftimie Murgu
    • Liceul Penticostal Logos
    • Liceul cu Program Sportiv Banatul
    • Liceul Rudolf Waldorf
    • Liceul Teologic Baptist
    • Liceul Teologic Romano - Catolic Gerhardinum
    • Liceul Teoretic Bartók Béla (biling, limba maghiară)
    • Liceul Teoretic Dositei Obradovici (biling, limba sârbă)
    • Liceul Teoretic Jean Louis Calderon (biling, limba franceză)
    • Liceul Teoretic Millenium
    • Liceul Teoretic Nikolaus Lenau (bilingv, limba germană)
    • Liceul Teoretic Vlad Țepeș
    • Liceul Teoretic William Shakespeare (biling, limba engleză)
    • Grupul Școlar Agricol Iulian Dracea
    • Grupul Școlar de Arte și Meserii Spiru Haret
    • Grupul Școlar de Industrie Alimentară
    • Grupul Școlar de Poștă și Telecomunicații
    • Grupul Școlar Energetic
    • Grupul Școlar Industrial de Chimie Industrială Azur
    • Grupul Școlar Industrial de Transporturi Auto
    • Grupul Școlar Industrial Electrotimiș
    • Grupul Școlar Industrial Transporturi Căi Ferate
    • Grupul Școlar Silvic
    • Grupul Școlar Tudor Tănăsescu
    • Școala Profesională Gheorghe Atanasiu

La nivel gimnazial Timișoara are următoarele unități de învățământ:

Învățământul superior[modificare | modificare sursă]

Universitatea de Medicină din Timișoara
Palatul Lloyd (1910 - 1912), sediul rectoratului Politehnicii

Învățământul universitar are o tradiție de aproape 100 de ani, odată cu înființarea Politehnicii în 1920. De atunci și până azi Timișoara a devenit cel mai important centru universitar și academic din vestul țării , cu circa 60.000 de studenți.

Cele mai importante universități sunt:

Biblioteca Universității Politehnica

În municipiu se află mai multe biblioteci publice. Cele mai importante sunt:

În paralel, există numeroase biblioteci pe lângă diverse instituții educative sau culturale.

Cercetarea științifică[modificare | modificare sursă]

Timișoara este un centru al elitelor din domeniul științei.  

În cadrul Filialei din Timișoara a Academiei Române, își desfășoară activitatea următoarele institute profilate pe cercetarea științifică fundamentală: Institutul de Chimie , Institutul de Cercetări Socio - Umane ,,Titu Maiorescu'',precum și Observatorul astronomic (secție a Institutului Astronomic al Academiei Române). 

Tot în Timișoara mai activează numeroase institute naționale de cercetare-dezvoltare, precum și din diferite ramuri: Institutul de Cercetări în Metode Avansate de Studiu al Fenomenelor Fizice; Institutul de Cercetări pentru Energii Regenerabile; Institutul de Cercetări în Mecatronică și Robotică; Institutul de Cercetări pentru Materiale Anorganice și Energii Alternative; Centrul de Cercetări în Inginerie și Management.

Anual, este organizată manifestarea științifică „Zilele academice timișene”. La Timișoara funcționează, de asemenea, filiale ale Academiei de Științe Medicale, respectiv ale Academiei de Științe Tehnice din România.

Primul computer românesc[modificare | modificare sursă]

MECIPT - 1961

In 1961 a fost dat in funcțiune primul computer construit în România. Acest lucru s-a intamplat la Timișoara, în cadrul Institutului Politehnic. Se numea MECIPT, acronimul de la Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic din Timișoara.

Proiectarea acestuia a inceput din 1956 de catre un colectiv condus de Iosif Kaufmann, Wilhelm Loewenfeld si Vasile Baltac. La construirea MECIPT au contribuit, de asemenea, si cercetările profesorului Grigore C. Moisil.

Patrimoniul arhitectural[modificare | modificare sursă]

Timișoara deține cel mai amplu ansamblu de clădiri istorice din România (cca 14.500), constituit din ansamblurile urbane ale cartierelor Cetate, Iosefin, Fabric și Elisabetin. Diversitatea arhitecturală, reprezentată de baroc, istorism și Wiener Secession, au adus Timișoarei renumele de „Mica Vienă”.

Bastionul Maria Therezia cuprinde cea mai mare parte a zidului de apărare a vechii Cetăți a Timișoarei, care s-a păstrat până azi. Mai există un fragment din zidurile fostei Cetăți în Parcul Botanic și încă un fragment, pe Calea Alexandru Ioan Cuza.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, structura urbanistică a Timișoarei a suferit un proces amplu de modernizare. Fostele bastioane și spațiile militare au fost demolate și înlocuite cu bulevarde și cartiere noi. În 1904, Primăria a înființat postul de arhitect-șef și l-a atribuit tânărului arhitect László Székely. Acesta a adus o contribuție decisivă la remodelarea zonei centrale și la introducerea stilului Art Nouveau, secession și eclectic în peisajul urbanistic al orașului. Stau mărturie palatele din Piața Victoriei, Baia Publică Neptun sau Casa Brück din Piața Unirii. Tot datorită lui s-a conturat și arhitectura industrială, Abatorul sau Uzina de apă fiind numai câteva exemple.

Cartierele Fabric și Iosefin păstrează intactă amprenta diversității etniilor și meșteșugarilor care le-au construit. Se păstrează influența germană, maghiară și sârbă. Clădirile au o arhitectură impresionantă , sunt viu colorate și foarte bogat ornate. În cartiere precum Mehala, Iosefin și Freidorf se păstrează trăsăturile tipice ale satelor tradiționale de șvabi bănățeni: case mari cu front stradal, frumos ornate și cu spații verzi în fața caselor.

Ultimul curent arhitectural care influențează orașul este cel românesc, introdus odată cu trecerea Timișoarei sub administrație românească. Cel mai bun exemplu este Catedrala Mitropolitană realizată în arhitectură tradițională românească, în stil moldovenesc, fiind in prezent cea mai înaltă biserică ortodoxă din România, cu o înălțime de 90,5 m.

În perioada interbelică se construiesc și noi cartiere de vile în jurul centrului, unde se resimte influența stilului modern interbelic, a stilului brâncovenesc sau chiar francez.

Piețe publice[modificare | modificare sursă]

Lăcașuri de cult[modificare | modificare sursă]

Catedrala Millenium

Clădiri istorice[modificare | modificare sursă]

Monumente și statui[modificare | modificare sursă]

Muzee și galerii de artă[modificare | modificare sursă]

  • Muzeul Național Bănățean, cu sediul central în clădirea Castelului Huniade. La parter se află Sanctuarul Neolitic de la Parța, un monument unic în Europa. Muzeul cuprinde Secția de istorie, Secția de Arheologie, Secția Șiințele Naturii și Laboratorul zonal de restaurare. Printre exponate se numără și cea mai mare colecție de păsări și fluturi din Estul Europei.[34]
  • Muzeul de Artă, situat în Palatul baroc din Piața Unirii. Spațiul expozițional include colecții de artă contemporană, decorativă și europeană. Muzeul include o colecție unică de lucrări și obiecte personale ale pictorului Corneliu Baba,cu 90 de lucrari,dar și exponate ale pictorilor Nicolae Grigorescu,Ștefan Luchian,Nicolae Tonitza.[35]
  • Muzeul Militar, situat în Piața Libertății, cu peste 2000 de obiecte muzeale: hărți, documente de epocă, machete ale unor monumente istorice, fotografii, armament și ținute militare. Este organizat tematic, în șase săli, cinci dintre ele reflectând perioade distincte din istoria României — Decebal, Evul Mediu timpuriu, Evul Mediu, Mihai Viteazul, Unirea Principatelor Române și cele două războaie mondiale — și sala numită „Sala armelor și a ținutelor militare”.
  • Muzeul Satului Bănățean, singurul muzeu cu profil etnografic din România care cuprinde un centru civic al satului, format din Primărie, Biserică, Școală, Casă Națională (cu destinație culturală), în care se desfășoară majoritatea activităților administrative-politice și spirituale ale satului.[36]
  • Muzeul de artă bisericească veche din subsolul Catedralei Mitropolitane. Patrimoniul actual adăpostește aproape 1.000 de piese printre care un însemnat număr de icoane pe lemn, pe sticlă și pânză, obiecte de cult brodate, sculptate sau lucrate în metal și un important fond de carte veche religioasă. Toate provin din biserici bănățene și datează din secolele XIV, XVI, XVII și XIX.
  • Galeria Calina, situată lângă Opera Națională, este un spațiu de artă contemporană. A fost deschisă pe data de 26 februarie 2007, primul vernisaj fiind cel al expoziției sculptorului Péter Jecza. Dintre artiștii care și-au expus operele aici se numără Corneliu Vasilescu, Felix Aftene, Silvia Radu și Ion Sălișteanu.[37]

Aleea personalităților[modificare | modificare sursă]

Aleea personalităților este alcătuită din 24 de busturi de bronz: de la Carol Robert de Anjou, care și-a stabilit  capitala la Timișoara, la comandanți de oști, primari, precum și medici, ingineri, scriitori, muzicieni și artiști, care au contribuit la dezvoltarea orașului și renumele regiunii[18]

Aleea Personalitatilor din Parcul Central „Anton Scudier”

Ordinea busturilor este în sensul acelor de ceasornic, cu bustul lui Sever Bocu în dreptul intrării dinspre Catedrala Mitropolitană:

  1. Sever Bocu
  2. Aurel Cosma
  3. Eugeniu de Savoia
  4. Claudius Florimund Mercy
  5. Carol Telbisz
  6. Iancu de Hunedoara
  7. Deliu Petroiu
  8. Ion Românu
  9. Pius Brânzeu
  10. Gheorghe Tohăneanu
  11. Nicolae Boboc
  12. Anghel Dumbrăveanu
  13. Carol Robert de Anjou
  14. Ormós Zsigmond
  15. Corneliu Miklosi
  16. Dositej Obradović
  17. Ioachim Miloia
  18. Romul Ladea
  19. Virgil Birou
  20. Béla Bartók
  21. János Török
  22. Carol Küttel
  23. Stan Vidrighin

Sport[modificare | modificare sursă]

Fotbal:

  • ACS Poli Timișoara, club fondat in 2012.
  • Ripensia Timișoara (club istoric de fotbal, 1928-1948, reînființat în 2012), primul club de fotbal cu statut profesionist din România. Echipa a fost înființată în noiembrie 1928, a dispărut în 1948, s-a reînființat în 2012. Clubul Ripensia Timișoara a fost înființat de Dr. Cornel Lazăr, unul dintre cei mai faimoși promotori ai fotbalului bănățean și fost președinte al unei alte echipe legendare din RomâniaChinezul Timișoara. Prima participare, în sezonul 1932-1933, aduce primul titlu de campioană. Au urmat alte trei titluri, la finalul sezoanelor 1934-1935, 1935-1936 și 1937-1938. Ripensia câștigă și două Cupe ale României în 1934 și 1936. Rezultate obținute pe plan european: 2-0 cu Ujpest în 1931, 4-2 cu Gradzanski în 1932, 2-1 cu Ferencváros Budapesta în 1933, 4-2 cu Admira Viena în 1935, 3-0 cu Ferencváros Budapesta în 1936, 2-1 cu Leicester în 1937.
  • C.S. Chinezul Timișoara (club istoric de fotbal, 1910-1946) unul din cele mai mari cluburi din istoria fotbalului european, campioana României de șase ori consecutiv: 1921-1922, 1922-1923, 1923-1924, 1924-1925, 1925-1926 și 1926-1927, record egalat doar 71 de ani mai târziu de Steaua București, deținând supremația incontestabilă a fotbalului românesc în acele timpuri, întreaga echipă fiind de asemenea echipa reprezentativă A a României. Dintre rezultatele deosebite obținute de "Chinezul" pe plan internațional se regăsesc: 8-0 cu Zidenice (în 1925), 4-2 cu BSK Belgrad, 3-0 cu Athletic Bilbao (1926), 7-1 cu Oxford City, 4-0 cu Ujpest Budapesta (1927).
  • FC Politehnica Timișoara - Vicecampioana Ligii 1 2008-092010-11; Castigatoarea Cupei României : 1957-581979-80 ; UEFA Champions League: Turul 3 (2009-2010)
  • CFR 1933 Timișoara - finalista Cupei României 1947-48; Liga 1 - Locul 2 (1947-1948), Locul 3 (1946-1947)
  • Clubul Atletic Timișoara - primul club de fotbal fondat în spațiul românesc
  • CAM Timișoara - Liga II(1); finalista Cupei României (1937-38)
  • Banatul Timișoara - semi-finalista Cupei României (1933)
  • SS Progresul Timișoara;
    Chinezul Timișoara înaintea finalei cu Oradea câștigată cu 4-1
    Finala Cupei Romaniei 1934 - Ripensia Timisoara-U Cluj 5:0

Baschet[modificare | modificare sursă]

Rugby[modificare | modificare sursă]

  • RCM Timișoara Campioană în 2012 și 2013 Superliga de Rugby și Campionatul Național Universitar de Rugby în 7 în 2011. În 2014 a semnat un parteneriat cu clubul englez Saracens în cadrul rețelei „Saracens Global Network”.[1]

Arte marțiale

  • Uniunea Timișoreană de Karate (U.T.K)

Infrastructura sportivă[modificare | modificare sursă]

Stadioane[modificare | modificare sursă]

Echipa ACS Poli Timișoara dispune de al doilea stadion ca și capacitate din România, Stadionul Dan Păltinișanu (32.972), depășit doar de Arena Națională.

Altă arenă existentă este Stadionul Electrica cu o capacitate de 10.000 de locuri, pe care evoluează echipele Ripensia Timișoara și CFR Timișoara.

Sala sporturilor „Constantin Jude”[modificare | modificare sursă]

Cunoscută în trecut drept Sala Olimpia, este o sală multifuncțională situată pe aleea FC Ripensia nr.7. Este folosită ca bază locală pentru echipele masculine și feminine de baschetvolei,handbal și noua echipă de futsal din oraș. Capacitatea sălii este de 2.500 de locuri.

Proiecte[modificare | modificare sursă]

În zona stadionului ,,Dan Paltinișanu'' va apărea în viitor un complex sportiv ce va include o arenă de fotbal cu o capacitate de 45.000 de locuri, o sală polivalentă de 16.000 de locuri, un bazin olimpic de înot, un velodrom, o sală de atletism precum și un hotel.

Agrement[modificare | modificare sursă]

Câteva ștranduri aflate în oraș sunt:

  • Ștrandul Heaven, situat lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”.[38]
  • Ștrandul Termal ZHH, din proximitatea pasajul Michelangelo și a canalului Bega.[38]
  • Ștrandul No Name.[38]
  • Strandul Sun Beach, aflat în spatele terenurilor de tenis de pe Calea Buziașului.[38]
  • Ștrandul UMT, cu apă termală, care vine din foraje de la adâncime de 1.270 de metri.[38][39]

Alte opțiuni pentru agrement acvatic sunt albia râului Timiș, unde există două zone amenajate: la Șag (distanță 10 kilometri de oraș) și la Albina (15 kilometri de Timișoara). Alte ștanduri în afara orașului, frecventate de timișoreni sunt cel de la Sânmihaiul German (20 de kilometri de oraș, apă termală) și ștrandul de la Băilea Calacea, la 18 kilometri de Timișoara.[38][39]

Relații diplomatice[modificare | modificare sursă]

Orașe înfrățite[modificare | modificare sursă]

Municipiul Timișoara este înfrățit cu:[39]

Consulate[modificare | modificare sursă]

Cartiere[modificare | modificare sursă]

Personalități marcante[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  2. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central[*] 
  3. ^ a b Monica Stoica, Orașul Timișoara, desemnat Capitală culturală europeană 2021 / Primarul Robu: „A fost dăruire și muncă enormă”, mediafax.ro, 16 septembrie 2016, accesat 2016-09-17
  4. ^ MĂRCI ROMÂNEȘTI DE TRADIȚIE: Berea Timișoreana – AGERPRES”, Agerpres.ro, http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/03/03/marci-romanesti-de-traditie-berea-timisoreana-11-05-47, accesat la 23 martie 2016 
  5. ^ Timișoara - Mica Vienă și prima Bibliotecă din Imperiu, 13 februarie 2013, Leonard Horvath, România liberă, accesat la 14 februarie 2014
  6. ^ Ilieșiu 2006, op. cit. p. 330
  7. ^ Transporturi urbane”. Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu și Informatică Industrială din Universitatea din Craiova. http://em.ucv.ro/cercetare/ciitt/transporturi.htm. Accesat la 21 noiembrie 2011. 
  8. ^ Ziarul Financiar. „Timisoara Capitala Tineretului din Romania. http://www.zf.ro/eveniment/timisoara-a-primit-titlul-de-capitala-a-tineretului-din-romania-in-2016-15204571. Accesat la 6 aprilie 2016. 
  9. ^ http://stirileprotv.ro/stiri/social/cele-patru-orase-din-romania-care-rivalizeaza-pentru-titlul-de-capitala-culturala-in-2021-cand-se-va-afla-rezultatul.html
  10. ^ Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  11. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  12. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  13. ^ Varga E. Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naționalitate, jud. Timiș 1880 - 1992
  14. ^ Centrul de resurse pentru diversitate etnoculturală
  15. ^ Recensământul populației și al locuințelor. http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/. 
  16. ^ Timisoara, orasul cu cea mai buna calitate a vietii din romania.. http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/timisoara-este-orasul-cu-cea-mai-buna-calitate-a-vietii-din-romania-410380. 
  17. ^ http://www.forbes.ro/articles/timisoara-cel-mai-bun-oras-pentru-afaceri-53902
  18. ^ Rețelele de transport electric din Romania
  19. ^ RATT
  20. ^ Teatrul German de Stat din Timișoara
  21. ^ Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara
  22. ^ A opta editie a festivalului Muzica Veche. http://adevarul.ro/locale/timisoara/a-opta-editie-festivalului-muzica-veche-incepe-timisoara-1_522860fec7b855ff564b6acf/index.html#. 
  23. ^ Zilele muzica Enescu Bartok. http://www.timisoreni.ro/poze/zilele_muzicale_enescu__bartok/#ph245180. 
  24. ^ Festivalul Filmului Francez. http://www.primariatm.ro/epress.php?epress_id=8689. 
  25. ^ Cinecultura la Timisoara. http://www.paginidecultura.ro/2011/03/incepe-cinecultura-festival-ce-aduce-la-timisoara-filme-din-sase-tari/. 
  26. ^ Editia T4T. http://at4t.org/t4t/editia-actuala/. 
  27. ^ Festivalul de teatru Diogene V. Bihoi. http://thespis.ro/articol/festivalul-de-teatru-%E2%80%9Es%C4%83pt%C4%83m%C3%A2na-de-teatru-diogene-v-bihoi%E2%80%9D-16-22-decembrie. 
  28. ^ Festival European de teatru Eurothalia. http://www.tion.ro/festival-european-si-aniversare-la-teatrul-german-din-timisoara/1348867. 
  29. ^ Festivalul International de Literatura de la Timisoara. http://adevarul.ro/cultura/carti/start-festivalul-international-literatura-timisoara-1_526780f7c7b855ff566d5fed/index.html. 
  30. ^ Timisoara Fashion Days. http://oradeparty.oradestiri.ro/2013/06/haute-couture-toata-scena-fashion-s-a-adunat-la-timisoara-fashion-days-galerie-foto/. 
  31. ^ Bega Bulevard. http://www.timisoreni.ro/despre/festivalul_bega_bulevard_2013/. 
  32. ^ Festivalul Condeierilor Plugari. http://muzeulsatuluibanatean.ro/index.php?pagina=proiecte. 
  33. ^ Istoria parcurilor din Timisoara. Vezi ce povesti au in spate locurile de promenada din oras. http://stirileprotv.ro/stiri/timis/istoria-parcurilor-din-timisoara-vezi-ce-povesti-au-in-spate-locurile-de-promenada-din-oras.html. 
  34. ^ Muzeul National Banatean. „Muzeul National Banatean. http://www.muzeulbanatului.ro/. Accesat la 10 februarie 2016. 
  35. ^ Muzeul de Arta din Timisoara. „Muzeul de Arta din Timisoara. http://www.muzeuldeartatm.ro/. Accesat la 10 februarie 2016. 
  36. ^ Muzeul Satului Banatean. „Muzeul Satului Banatean Timisoara. http://muzeulsatuluibanatean.ro/. Accesat la 10 februarie 2016. 
  37. ^ Galeria Calina. „Galeria Calina Timisoara. http://calina.ro/. Accesat la 10 februarie 2016. 
  38. ^ a b c d e f Vali Silaghi (22 mai 2013), „Tot ce trebuie să știi despre ștrandurile din Timișoara”, Adevărul, http://adevarul.ro/locale/timisoara/foto-trebuie-stii-despre-strandurile-timisoara-1_519c8466c7b855ff56161a9b/index.html, accesat la 25 martie 2014 
  39. ^ a b Stefan Both (10 mai 2012), „Unde intrăm la apă în această vară la Timișoara”, Adevărul, http://adevarul.ro/locale/timisoara/unde-intram-apa-vara-timisoara-galerie-foto-1_50aed1db7c42d5a663a0e952/index.html, accesat la 25 martie 2014 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Barat, Armin, Die königliche Freistadt Temesvar. Eine monographische Skizze, Selbstverlag des Verfassers, Temesvar, 1902
  • Ilieșiu, Nicolae Timișoara. Monografie istorică, Timișoara, 1943, reeditat de Editura Planetarium, Timișoara, 2006, ISBN 973-97327-2-0, ISBN 978-973-7836-92-2
  • Medeleț, Florin , Dan Buruleanu, Timișoara. Povestea orașelor sale, Timișoara, 2004 ISBN 973-661-276-7
  • Mircea Opriș, Timișoara. Mică monografie urbanistică, Ed. Tehnică, București, 1987.
  • Munteanu, Ioan , Munteanu, Rodica , Timișoara. Monografie, Ed.Mirton, Timișoara, 2002 ISBN 973-585-650-6
  • Preyer, Johann Nepomuk, Monografia orașului liber crăiesc Timișoara, 1853
  • Schuster, Else von , O plimbare prin Timișoara, 1996 ISBN 973-97541-3-9

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Timișoara

Reportaje

Reportaje despre cartiere

Hărți