Italienii din România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Italienii din România (2002)

Italienii sunt o minoritate etnică din România[1], numărând 3.203 de persoane, conform recensământului din 2011. Italienii se află dispersați într-un mod relativ uniform pe teritoriul țării, comunități aflându-se în București, Brașov, Caracal, Fălticeni, Roman, Tulcea, Iași, Suceava, Câmpulung-Muscel, Ploiești, Pitești, Arad, Calafat, Sulina, Turnu Severin, Bacău, Neamț, Cluj, Bistrița, Satu Mare, Timișoara, etc.

Ca minoritate etnică recunoscută oficial prin Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT.), italienii din România au un loc asigurat în Camera Deputaților.

Istorie[modificare | modificare sursă]

„Pe teritoriul românesc, italienii s-au stabilit peste tot, însă există regiuni unde numărul lor este semnificativ: Hațeg, unde comunele Clopotiva, Râu de Mori, Sântămaria-Orlea au populație preponderent italiană. Aceștia au venit pe la 1850 pentru a lucra in domeniul forestier. Cataloi, comuna din județul Tulcea și alte câteva sate din împrejurimi, unde s-au stabilit italieni specialiști în lucrări în piatră și care printre altele au contribuit la construcția podurilor de pe Dunăre. Craiova, dar îndeosebi în satele din jur unde se găsește un număr mare de italieni lucrători în piatră. Toader Nicoara”
Farul Genovez (Constanța) a fost construit în jurul anului 1300[2] de către genovezii care făceau comerț în port și restaurat între anii 1858-1860

Punct de vedere istoric Republica Genova a fost cea care a stabilit primele contacte între Italia și România în anii 1200-1300, atunci când Constanța devenise baza comercială a genovezilor. La Constanța a fost construit Farul Genovez, care a rezistat peste timp. Genovezii au fondat mai multe porturi de la gurile Dunării, inclusiv "Vicina" (lângă Isaccea), (Sfântu Gheorghe) și "San Giorgio" (Giurgiu). Imperiul Otoman a distrus aceste așezări. În 1821 un nou val de italieni a ajuns în România, de la Friuli și Veneto.[3]

În unele orașe din Transilvania au existat cartiere italiene, precum Olosigul (Italienimea) și Velența din Oradea. Erudiți din Italia au ocupat funcții de seamă, precum Rogerius, care a devenit canonic, Giorgio Martinuzzi, guvernator etc. În Țara Românească Anton Maria Del Chiaro a ocupat funcția de secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Prezența italienilor în România este mult mai semnificativă decât apare în multe din materialele specifice minorităților editate în ultimul timp.[necesită citare] În majoritatea acestor documente se invocă cifra de 3.331 de persoane. Se știe acum, că a recunoaște, la un moment dat în istorie că sunt italieni, a însemnat pentru cetățenii români cu această origine, mai ales după anii 1947, un act de curaj.[necesită citare] Drept pentru care, mulți au preferat să ascundă că au această origine. Au ascuns acte, documente, și-au schimbat numele, și-au schimbat cetățenia pentru a avea aceleași drepturi cu majoritatea. Unii au preferat să se întoarcă în Italia, lăsând în urmă rude, părinți, frați, copii și tot ce au agonisit o viață.[4]

Clemansa (Mansi) Barberis, compozitoare, interpretă la violă, profesor de canto la Conservator. Aceasta din urmă era descendenta unei vechi familii franco-italiene împământenite în Moldova

Nu este județ în România unde să nu se fi declarat la recensământ măcar câțiva italieni. În număr mare, chiar în grupuri compacte, au venit începând cu secolul al XVIII-lea și mai ales de la jumătatea secolului al XIX-lea, emigrând în Transilvania, Bucovina, Banat și Basarabia. Motivul a fost în principal cel economic. S-au stabilit și au întemeiat comunități în locuri diferite din țară. S-au așezat acolo unde au găsit de lucru corespunzător pregătirii și profesiei lor. Totuși, cei mai mulți italieni pot fi întâlniți în orașe. Marea comunitate care a existat la Târgoviște prin anii 1937, a impus la un moment dat necesitatea înființării unei agenții consulare italiene. Aceasta se întemeiase pe numeroasele familii de constructori veniți aici în mare exod în timpul regelui Carol I de Hohenzollern între anii 1887-1897.

Conform recensământului din Ministerul Afacerilor Externe ("Ministero Affari Esteri"), numărul de emigranți italieni în România a crescut de aproape zece ori mai mult de trei decenii, crescând de la 830 în 1871 la mai mult de 8.000 în 1901. A continuat și în perioada dintre cele două războaie mondiale (unele estimări au calculat prezența în România, în 1935, aproximativ 60.000 italieni), emigrarea a fost treptat în criză de după 1940.[5]

Italienii pot fi astfel întâlniți în marile aglomerări urbane ca: antreprenori, unde au participat la construirea unor mari edificii în București, Ploiești, Câmpulung-Muscel, Craiova, Galați, Suceava, Iași, Sinaia, Timișoara, Târgoviște, Pitești, Sibiu, Brașov și alte localități. Au lucrat la drumuri și poduri, șosele, căi ferate, aducțiuni de apă, viaducte, dar și fântâni, biserici, monumente funerare, bănci, școli. Mărturie stau: spitalul Colțea și multele mozaicuri de la Palatul Cotroceni, Casa de Economii și Cercul Militar din București, podul de la Cernavodă, calea ferată Brașov-București, Liceul Dinicu Golescu și biserica Flamandă - Câmpulung Muscel, catedralele din Craiova și Galați... O categorie aparte în cadrul minorității italiene din România o constituie comercianții. Pentru aceștia, România a însemnat o bună piață de lucru în toate timpurile. Îi întâlnim mai ales în porturile de la Dunăre și Marea Neagră. La Constanța, în porturile Galați și Brăila (unde există una din marile Burse de grâu din Europa) au format comunități care există și azi.[6] Dovadă a mărimii și importanței acestor comunități stau consulatele italiene care au funcționat la Constanța, Galați și Brăila, dar și edificii unde se întâlneau membri comunităților numite "Casa Italia".

Personalități italiene în România[modificare | modificare sursă]

Italienii în România au îmbrățișat diverse activități și meserii încă din Evul Mediu: muzicieni, actori, medici, ziariști, pictori, oameni de litere, profesori. Un descendent de imigranți italieni, Theodor Rosetti, a fost un jurist și om politic român, prim-ministru al României în perioada 1888-1889 și membru de onoare al Academiei Române.[7]

Primul episcop romano-catolic de București a fost Ignazio Feliciano Paoli, cel care a inițiat introducerea calendarului gregorian în România. Tot Paoli a ctitorit Catedrala Sfântul Iosif din București.

Printre personalitățile italiene din România se numără Vintilă Cossini, Altieri Zanvettor, Florin Bogardo, Mansi Barberis, Sorana Coroamă-Stanca, Alexandru Pesamosca, Ivanca Olivotto, Amelio Olivotto, Livio Bellegante, Nicolo Girardi, Dante Viecelli, Virgil Toso, Puschiazis Vicenzo, Mădălina Coracin, Mihaela Profiriu Mateescu-Culluri, Horia Moculescu, Mișu Fotino, Angela Tomaselli, Mircea Grosaru precum și avocatul Andi - Gabriel Grosaru, căruia, în anul 2015, Ambasada Italiei la București împreună cu Ministerul Afacerilor Externe si Cooperării Internaționale, i-au acordat o frumoasă mențiune și a fost inclus în registrul italieniștilor editat de către Farnesina, pentru eforturile și implicarea sa activă în apărarea, revitalizarea, conservarea și promovarea identității, culturii, istoriei și civilizației italiene în România.

La sate se întâlnesc italieni în zone de câmpie sau de munte unde au lucrat ca agricultori, muncitori forestieri, mineri sau la exploatările de piatră, ca cioplitori în piatră. Azi mai pot fi găsiți la Cataloi, jud. Tulcea, urmașii lucrătorilor din carierele de piatră de la Iacobdeal și Turcoaia, apoi la Câmpulung Muscel, la Nucșoara și Albești.

Modesto Gino Ferrarini a scris în cartea sa "Istorioare din viața etnicilor italieni în România" că aceștia sunt urmașii unor constructori, specialiști în construcții de tunele, viaducte, ba chiar și cioplitori de piatră, veniți din Belluno. Italienii au lucrat și în minele din Tg. Ocna, județul Bacău.

Harnici agricultori, grădinari și viticultori pot fi întâlniți și azi în Dobrogea și Banat. Să ne amintim de o veche și "importantă colonie din Dobrogea, cea de la Cataloi, cu oameni harnici, friulani de origine, care pe la 1888 au luat în arendă de la guvernul român peste opt mii de hectare de teren de pădure, le-au desțelenit și le-au cultivat cu viță de vie și cereale".[8] Aceștia au alcătuit una din cele mai unite și stabile comunități din zonă.

Integrarea rapidă în viața socială din România a fost posibilă și pentru că au fost purtătorii unor valori de care era atâta nevoie într-un timp, aici. Au fost buni constructori și meseriași. Un exemplu edificator ar fi cel al lui Osvaldo Zuliani care împreună cu soția sa Anna Crovato și cei doisprezece copii ai lor s-au ocupat de construcții. Ei au avut o mică fabrică de ciment în orașul Focșani și o antrepriză. Numeroase și importante sunt obiectivele realizate de aceștia în oraș și în împrejurimi.

În prezent[modificare | modificare sursă]

„În România, italienii sunt organizati într-o asociație, denumită sugestiv, Asociația Italienilor din România - RO.AS.IT. născută cu mai bine de 20 de ani în urmă, bazele acesteia fiind pusă de către fostul reprezentant al italienilor în Parlamentul României, deputatul Mircea Grosaru:[9] "care si-a adus aportul la statutul minoritatilor. Asteptam Legea Statutului Minoritatilor pentru a lucra cu un act concret si valabil. În structura asociației vom include si noul val de italieni, cei veniti în România, dupa Revolutie, pentru afaceri. Unul din principalele roluri ale asociatiei italienilor din tara este acela de a mai aerisi puitin economia, dupa parerea mea, mai ales ca, desi oficial sunt înregistrati ca etnici italieni doar 3.331, eu estimez ca în România sunt acum peste 40.000 de italieni" EVZ.ro:"Mica Italie din Tara Hategului"”

Câștigând alegerile din 2004, Asociația Italienilor din România, asociație recunoscută ca fiind de utilitate publică și unica succesoare de drept a tuturor comunităților istorice ale minorității italiene, încearcă să unească sub aceeași "umbrelă" toată această diversitate de comunități, grupuri și individualități. Unitate în diversitate, întrucât italienii din România provin din diverse regiuni ale Italiei, dar cei mai mulți din partea de nord, din Friuli-Venezia Giulia, Emilia-Romagna, Trento și Belluno. Aceștia, mai ales, au sosit și trăiesc în grupuri etnice compacte și iși spun: bellunezi, friulani, trentini sau romagnoli. Se întâlnesc italieni din Genova, Napoli, Bari, Milano și chiar din Sicilia.

Activitatea sa se bazează pe inițierea de programe și proiecte vizând integrarea în viața interetnică bazându-se pe sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.

Urmărește să angreneze un număr mare de membri în activități diverse pentru menținerea și promovarea identității naționale, a tradițiilor specifice, a limbii și a culturii. O latură importantă a preocupărilor sale, o constituie culegerea de date, documente, și dovezi materiale ale existenței, continuității și implicării acestei etnii în viața românească.

Interesul pentru editarea și publicarea de cărți, care evidențiază multiplele fațete ale prezenței italienilor pe acest teritoriu, dar și contribuția la evoluția societății din care au făcut și fac parte acum, îmbogățește activitatea asociației dar și a comunităților din diferitele filiale ale ei.[necesită citare]

Până în februarie 2014, președintele Asociației Italienilor din România-RO.AS.IT., a fost Mircea Grosaru, el fiind și reprezentantul la acea vreme al minorității italiene în Parlamentul României. În realitate a fost cel de-al treilea deputat al minorității italiene, câștingând mandatul pierdut cu ocazia alegerilor parlamentare din anul 2000 conform Deciziei C.E.D.O.- Strasbourg - 25 nov. 2008 în Dosarul nr.78039/2001, Grosaru împotriva României. A câștigat încă trei mandate de deputat cu ocazia alegerilor din 2004, 2008 și 2012. În prezent, președintele Asociației Italienilor din România - RO.AS.IT. este Ioana Grosaru.

Predecesorii săi au fost: Iuliano Valentin (mandatul 1992 - 1996), Marilena Tomov (mandatul 1996 - 2000) și Ileana Stana Ionescu (mandatul 2000 - 2004).

Asociația Italienilor din România-RO.AS.IT., a luat ființă în urmă cu douăzeci de ani, la inițiativa unor etnici italieni care au dat un anunț într-un ziar local. Obiectul de activitate consta în prezentarea de filme documentare, în organizarea de expoziții de fotografie, grafică și pictură, de cursuri de limbă, cultură și civilizație italiană etc. În foarte scurt timp, un număr mare de persoane a aderat la acest proiect, care a crescut în anvergură de la an la an.[judecată de valoare]

În prezent, Asociația Italienilor din România-RO.AS.IT., este o unica asociație a minorității naționale italiene din România, succesoare de drept a tuturor comunităților istorice ale minorității italiene, recunoscuta de Guvernul României ca fiind de utilitate publică în baza Hotărârii de Guvern Nr. 109 din 30 ianuarie 2008, care funcționează pe baza unui statut și a legislației române în vigoare, potrivit Legii 21/1924 si Art. 59 din Constituția României și este asimilată partidelor politice. Din anul 2014, este membră a Partidului Democrat European. Asociația colaborează atât cu instituțiile care reprezintă statul italian în Romania, cât și cu instituțiile românești politice, sociale, economice, sportive sau culturale precum: Ambasada Italiei la București, Institutul italian de Comerț Exterior (ICE), Camera Italiană de Comerț pentru România, Consulatul Italiei, Patronatul INAS, Confindustria România, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Guvernul României, Parlamentul României, Liceul „Dante Alighieri” etc.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Comunitatii italiene din Romania
  2. ^ Bălan, Șt.; Mihăilescu, N. Șt. - Istoria științei și tehnicii în România, date cronologice, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1985, p. 37.
  3. ^ Caritas. "Immigrazioni e lavoro in Italia. Statistiche, problemi e prospettive". IDOS Roma, 2008 (p. 61)
  4. ^ Italiani in Romania. Sergio Bontempelli
  5. ^ Caritas Italiana. Immigrazioni e lavoro in Italia. Statistiche, problemi e prospettive. (p.63-68)
  6. ^ Italienii din Galați
  7. ^ Theodor Rosetti
  8. ^ I Friulani di Craiova : Rapporti socio-culturali italo-romeni = Friulanii din Craiova : Interferențe socio-culturale italo-române; Conf. univ. dr. Ion Pătrașcu, lector univ. dr. Elena Pîrvu, Ediția a 2-a rev. și adăugită, Editura Aius, 1999
  9. ^ Mircea Grosaru website

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Giulio Vignoli, Sulla minoranza italiana storica di Romania: Gli Italiani dimenticati. Minoranze italiane in Europa, Giuffrè, Milan, 2000.
  • R. Scagno, Veneti in Romania, Longo Editore, Ravenne, 2008.
  • Caritas Italiana. Immigrazioni e lavoro in Italia. Statistiche, problemi e prospettive IDOS. Roma, 2008.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]