Nicolae Văcăroiu
Nicolae Văcăroiu (n. ,[1] Cetatea Albă, Județul Cetatea-Albă, România) este un politician român, cel de-al 55-lea prim-ministru al României între 1992 și 1996 din partea PDSR. Între 2000 și 2008 a fost președinte al Senatului României din partea PSD.
Origine[modificare | modificare sursă]
Nicolae Văcăroiu s-a născut în anul 1943, în orașul Cetatea Albă din Bugeac (azi în Ucraina), într-o familie de români basarabeni.[2]
Studii[modificare | modificare sursă]
În 1969, a absolvit Academia de Studii Economice București - Facultatea de Finanțe, specialitatea Finanțe-Credit.
Activitate profesională[modificare | modificare sursă]
În perioada 1996-1997 a fost vicepreședinte al Băncii Comerciale Române.
În perioada 1990-1992 a fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, șef al Departamentului Impozite și Taxe din Ministerul Economiei și Finanțelor (1991), Președinte al Comitetului interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior (1992).
În 1990, a fost adjunct al ministrului Economiei Naționale.
Între 1975 și 1985 a fost profesor asociat la Facultatea de economie tehnologică din cadrul Academiei de Studii Economice.
În perioada 1969-1990 a lucrat în Comitetul de Stat al Planificării, ajungând director general în 1987.
Cariera politică[modificare | modificare sursă]
Prim-ministru al României[modificare | modificare sursă]
În urma victoriei FDSN în alegerile din 1992, Văcăroiu a fost desemnat prim-ministru independent,pana in 1996,La 20 noiembrie 1992 a fost învestit în funcție,independent,pana in 1996,când s-a înscris in PDSR.Pe plan intern, mandatul său de premier a început cu unele reforme economice limitate în domeniile prețurilor, fiscal-bugetar, monetar și industrial, care au făcut posibilă reluarea, începând cu 1993, a creșterii economice a României. În perioada 1993–1996, PIB-ul a crescut cu 17,5%, după o contractare de 24,5% în perioada 1990–1992 imediat după căderea regimului comunist. După o scădere a producției industriale, în perioada 1990-1992, cu 49% s-a realizat în perioada 1993-1996 o creștere în acest sector de 22%. Această creștere nu era însă sustenabilă, multe întreprinderi rămânând sub managementul defectuos al statului, și au produs mult pe stoc doar pentru a raporta cifre în creștere ale producției; în același timp, investițiile străine erau aproape inexistente,[3] întrucât Guvernul se opunea oricărei privatizări semnificative în industrie, deși la acea dată multe întreprinderi încă mai puteau fi vândute la prețuri rezonabile. Amânările acestea au făcut ca România să intre în recesiune la sfârșitul guvernării lui Văcăroiu, ca și Bulgaria.[4] În schimb, Văcăroiu a optat pentru o metodă ineficientă de privatizare — distribuirea unor titluri de acționar populației generale, cu opțiunea de a subscrie la unele companii de stat, fără însă a oferi nicio informație reală și pertinentă privind situația economică a acelor întreprinderi. La sfârșitul mandatului său, situația majorității întreprinderilor de stat era dezastruoasă, chiar și a Bancorex (o bancă ce se ocupa de comerțul exterior și avea perspective de succes), ceea ce a făcut ca România să fie aproape de incapacitatea de plată.[5]
Pe plan internațional, în ce privește perspectiva aderării la Uniunea Europeană, la 1 februarie 1993 a fost semnat Acordul European de Asociere la Comunitatea Europeană, care a intrat în vigoare la 1 februarie 1995,[6] iar în iunie 1995 a obținut acordul tuturor forțelor politice privind obiectivul aderării țării la Uniunea Europeană. De asemenea, s-a făcut prima cerere de aderare la NATO.[5] În ce privește relațiile cu vecinii, convenirea de tratate bilaterale a întârziat. Cum Iugoslavia era sub embargo internațional din cauza acțiunilor sale în Croația și Bosnia, relațiile cu aceasta au fost înghețate. Republica Moldova și Ucraina acuzau România de iredentism, printre altele și pentru că coaliția ce sprijinea guvernul lui Văcăroiu cuprindea forțe naționaliste și conservator-comuniste (Partidul Unității Naționale Române, Partidul România Mare și Partidul Socialist al Muncii) și deoarece insista ca tratatele bilaterale să facă referire la pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, care dusese la pierderi teritoriale pentru România în favoarea Uniunii Sovietice, de la care Ucraina și Moldova își moșteniseră frontierele (tensiunile s-au redus după vizite ale lui Văcăroiu și Oliviu Gherman la Chișinău și Kiev în prima jumătate a lui 1995). Ungaria, la rândul ei, negocia un tratat de bază, dar România refuza să accepte introducerea în acest tratat a unui angajament de a respecta recomandarea 1201 a Consiliului Europei privind minoritățile.[7] Tratatul cu Ungaria s-a semnat în septembrie 1996,[8] și în mai 1996 s-a putut semna și tratatul cu Iugoslavia, după acordul de la Dayton și ridicarea embargoului asupra acelei țări.[9]
Președintele Senatului, activitate parlamentară[modificare | modificare sursă]
În legislaturile 1996-2000, 2000-2004 și 2004-2008 a fost senator PDSR, și apoi PSD, de Argeș, ocupând în această calitate funcția de Președinte al Biroului Permanent al Senatului (1999–2000) și președinte al Senatului României (2000–2008) pe parcursul a două mandate consecutive (2000–2004 și 2004–2008). În legislatura 1996-2000, Nicolae Văcăroiu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg și Republica Federativă a Braziliei. În legislatura 2000-2004, Nicolae Văcăroiu a inițiat 4 propuneri legislative care au fost promulgate lege. În această legislatură, Nicolae Văcăroiu a avut 1753 de luări de cuvânt. În legislatura 2004-2008, Nicolae Văcăroiu a inițiat 8 propuneri legislative din care 4 au fost promulgate lege și a avut 3686 de luări de cuvânt. Nicolae Văcăroiu a demisionat din Senat pe data de 20 octombrie 2008 și a fost înlocuit de senatoarea Luminița Gheorghiu.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b Nicolae Vacaroiu, Munzinger Personen, accesat în
- ^ BBCRomanian.com, www.bbc.co.uk
- ^ Cristian Hostiuc (), „Au nevoie de dolarii, nu de voturile lor”, Ziarul financiar, accesat în
- ^ „1992 - 1996 - Epoca liniștii și a stagnării cu Iliescu și Văcăroiu”, Adevărul, , accesat în
- ^ a b Larisa Bernaschi (), „Nicolae Văcăroiu, primul premier cu mandat întreg”, Evz.ro, accesat în Text " Serial EVZ -" ignorat (ajutor)
- ^ Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, „Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte (Acordul European sau Acordul de asociere)”, Mdrl.ro, accesat în
- ^ „Building Democracy. The OMRI Annual Survey of Eastern Europe and the Former Soviet Union, 1995”. Open Media Research Institute. Accesat în .
- ^ „Astazi :: Tratatul de la Timișoara”, Vestul.ro, accesat în
- ^ „Lege nr. 112/1996 pentru ratificarea Tratatului cu privire la relațiile de prietenie, bună vecinătate și cooperare dintre România și Republica Federală Iugoslavia, semnat la Belgrad la 16 mai 1996 – DRI”, Dri.gov.ro, accesat în
Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]
- Nicolescu, Nicolae C. (), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 344–350
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Articole biografice
- Curtea de Conturi a Romaniei - Istoric conducere
- Nicolae Văcăroiu - Curriculum Vitae, 20 aprilie 2007, Amos News
- Vom avea "un președinte pentru liniștea noastră", 20 aprilie 2007, Evenimentul zilei - pagina 2
- Amintiri negre din prima republică "Văcăroiu", 20 aprilie 2007, Evenimentul zilei
| Predecesor: Traian Băsescu |
Președintele interimar al României 20 aprilie 2007 — 19 mai 2007 |
Succesor: Traian Băsescu |
| Predecesor: Theodor Stolojan |
Prim-ministrul României 4 noiembrie 1992 — 12 decembrie 1996 |
Succesor: Victor Ciorbea |
| ||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||
- Nașteri în 1943
- Nașteri pe 5 decembrie
- Guvernul Nicolae Văcăroiu
- Membri ai Partidului Social Democrat
- Președinți interimari ai României
- Prim-miniștrii României
- Români basarabeni
- Senatori români 1996-2000
- Senatori români 2000-2004
- Senatori români 2004-2008
- Președinți ai Senatului României
- Oameni din Cetatea Albă
- Oameni din județul interbelic Cetatea-Albă