Nicolae Văcăroiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Nicolae Văcăroiu
Nicolae Văcăroiu.jpg
Date personale
Născut (74 de ani) Modificați la Wikidata
Cetatea Albă, Regatul României Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieom politic
economist Modificați la Wikidata
Președinte al consiliului de administrație în Curtea de Conturi Modificați la Wikidata
Deținător actual
Funcție asumată
Precedat deDan Drosu Șaguna
Președinte al României Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deTraian Băsescu
Succedat deTraian Băsescu
Președinte al Senatului României Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deMircea Ionescu-Quintus
Succedat deIlie Sârbu
Senator al României Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
CircumscripțiaArgeș
Prim-ministru al României Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deTheodor Stolojan
Succedat deVictor Ciorbea
În funcție
 – 
Precedat deTheodor Stolojan
Succedat deVictor Ciorbea

Partid politicPSD
Alma materAcademia de Studii Economice

Nicolae Văcăroiu (n. , Cetatea Albă, Regatul României) este un politician român, cunoscut mai ales ca prim-ministru al României între 1992 și 1996.

Între 2000 și 2008, a fost președinte al Senatului României.

Cariera politică[modificare | modificare sursă]

Prim-ministru al României[modificare | modificare sursă]

În urma victoriei FDSN în alegerile din 1992, Văcăroiu a fost desemnat prim-ministru. La 20 noiembrie 1992, a fost învestit. Pe plan intern, mandatul său de premier a început cu unele reforme economice limitate în domeniile prețurilor, fiscal-bugetar, monetar și industrial, care au făcut posibilă reluarea, începând cu 1993, a creșterii economice a României. În perioada 1993–1996, PIB-ul a crescut cu 17,5%, după o contractare de 24,5% în perioada 1990–1992 imediat după căderea regimului comunist. După o scădere a producției industriale, în perioada 1990-1992, cu 49% s-a realizat în perioada 1993-1996 o creștere în acest sector de 22%. Această creștere nu era însă sustenabilă, multe întreprinderi rămânând sub managementul defectuos al statului, și au produs mult pe stoc doar pentru a raporta cifre în creștere ale producției; în același timp, investițiile străine erau aproape inexistente,[1] întrucât Guvernul se opunea oricărei privatizări semnificative în industrie, deși la acea dată multe întreprinderi încă mai puteau fi vândute la prețuri rezonabile. Amânările acestea au făcut ca România să intre în recesiune la sfârșitul guvernării lui Văcăroiu, ca și Bulgaria.[2] În schimb, Văcăroiu a optat pentru o metodă ineficientă de privatizare — distribuirea unor titluri de acționar populației generale, cu opțiunea de a subscrie la unele companii de stat, fără însă a oferi nicio informație reală și pertinentă privind situația economică a acelor întreprinderi. La sfârșitul mandatului său, situația majorității întreprinderilor de stat era dezastruoasă, chiar și a Bancorex (o bancă ce se ocupa de comerțul exterior și avea perspective de succes), ceea ce a făcut ca România să fie aproape de incapacitatea de plată.[3]

Pe plan internațional, în ce privește perspectiva aderării la Uniunea Europeană, la 1 februarie 1993 a fost semnat Acordul European de Asociere la Comunitatea Europeană, care a intrat în vigoare la 1 februarie 1995,[4] iar în iunie 1995 a obținut acordul tuturor forțelor politice privind obiectivul aderării țării la Uniunea Europeană. De asemenea, s-a făcut prima cerere de aderare la NATO.[3] În ce privește relațiile cu vecinii, convenirea de tratate bilaterale a întârziat. Cum Iugoslavia era sub embargo internațional din cauza acțiunilor sale în Croația și Bosnia, relațiile cu aceasta au fost înghețate. Republica Moldova și Ucraina acuzau România de iredentism, printre altele și pentru că coaliția ce sprijinea guvernul lui Văcăroiu cuprindea forțe naționaliste și conservator-comuniste (Partidul Unității Naționale Române, Partidul România Mare și Partidul Socialist al Muncii) și deoarece insista ca tratatele bilaterale să facă referire la pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, care dusese la pierderi teritoriale pentru România în favoarea Uniunii Sovietice, de la care Ucraina și Moldova își moșteniseră frontierele (tensiunile s-au redus după vizite ale lui Văcăroiu și Oliviu Gherman la Chișinău și Kiev în prima jumătate a lui 1995). Ungaria, la rândul ei, negocia un tratat de bază, dar România refuza să accepte introducerea în acest tratat a unui angajament de a respecta recomandarea 1201 a Consiliului Europei privind minoritățile.[5] Tratatul cu Ungaria s-a semnat în septembrie 1996,[6] și în mai 1996 s-a putut semna și tratatul cu Iugoslavia, după acordul de la Dayton și ridicarea embargoului asupra acelei țări.[7]

Președintele Senatului, activitate parlamentară[modificare | modificare sursă]

În legislaturile 1996-2000, 2000-2004 și 2004-2008 a fost senator PDSR, și apoi PSD, de Argeș, ocupând în această calitate funcția de Președinte al Biroului Permanent al Senatului (1999–2000) și președinte al Senatului României (2000–2008) pe parcursul a două mandate consecutive (2000–2004 și 2004–2008). În legislatura 1996-2000, Nicolae Văcăroiu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg și Republica Federativă a Braziliei. În legislatura 2000-2004, Nicolae Văcăroiu a inițiat 4 propuneri legislative care au fost promulgate lege. În această legislatură, Nicolae Văcăroiu a avut 1753 de luări de cuvânt. În legislatura 2004-2008, Nicolae Văcăroiu a inițiat 8 propuneri legislative din care 4 au fost promulgate lege și a avut 3686 de luări de cuvânt. Nicolae Văcăroiu a demisionat din Senat pe data de 20 octombrie 2008 și a fost înlocuit de senatorul Luminița Gheorghiu.

Distincții, premii și diplome[modificare | modificare sursă]

  • Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler
  • Ordinul Național de Merit în grad de Marea Cruce Extraordinară – Paraguay
  • Ordinul Congresului Columbiei în grad de Marea Cruce Extraordinară cu Placa de Aur
  • Marea Decorație a Senatului Republicii Chile
  • Ordinul " Renaissance - First Order" al Regatului Hașemit al Iordaniei

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Nicolescu, Nicolae C. (), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 344–350 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice


Predecesor:
Traian Băsescu
Președintele interimar al României
20 aprilie 200719 mai 2007

Succesor:
Traian Băsescu




Predecesor:
Theodor Stolojan
Prim-ministrul României
4 noiembrie 199212 decembrie 1996

Succesor:
Victor Ciorbea