Eugen Simion

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ioan Eugen Simion
Eugen-simion.jpg
Date personale
Născut (84 de ani)
Chiojdeanca, România
Naționalitate român --  România
Cetățenie România[1] Modificați la Wikidata
Ocupație critic literar, istoric literar, academician
Limbi limba română[2]  Modificați la Wikidata
Studii Universitatea din București  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Operă de debut Proza lui Eminescu
Note
Premii Ordinul național Steaua României
Ordinul Republicii  Modificați la Wikidata
Logo of the Romanian Academy.png Membru titular al Academiei Române
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Ioan Eugen Simion (n. 25 mai 1933, Chiojdeanca, Prahova) este critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române[3] și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în aprilie 2006.

Biografia[modificare | modificare sursă]

Anii de formare[modificare | modificare sursă]

Este fiul Sultanei (n. Moise) și al lui Dragomir Simion, moșneni având o ascendență ardelenească. A fost căsătorit cu Adriana Manea (19572006) și are o fiică. A studiat la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, devenit Liceul „I.L.Caragiale”, astăzi Colegiul National „I.L.Caragiale” din Ploiești, unde a fost coleg cu Nichita Stănescu. Între 1952 și 1957 a urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din București. Printre profesorii săi se numărau Tudor Vianu, G. Călinescu, Alexandru Rosetti și Iorgu Iordan. A obținut titlul de doctor în științe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Șerban Cioculescu (1969).

Activitatea profesională[modificare | modificare sursă]

După absolvirea facultății, a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române (1957-1962), lucrând în colectivul „Eminescu”, condus de Perpessicius. În perioada 1962-1968 a fost redactor al „Gazetei literare”. Între anii 1964-1971 a fost lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București. A funcționat apoi, între anii 1970-1973, ca lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne (Paris - IV), apoi a obținut o bursă de studii în Republica Federală Germania (1974). Din 1971 a devenit conferențiar universitar, iar din 1990 profesor universitar al Facultății de Litere de la Universitatea din București. Din 2006 este director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București.

Activitatea culturală și publicistică[modificare | modificare sursă]

A debutat publicistic cu un articol despre Caietele Eminescu în revista „Tribuna” (1958). A început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Viața românească”. Din 1968 a colaborat săptămânal la „România literară” și din 1991, la „Literatorul”. Din 1983 este redactor al revistei „Caiete critice”, revistă de critică și teorie literară, iar din 1990, director al publicației. În 1993 a devenit membru al Academiei Române. În anul 1998 a fost ales președinte al Academiei Române. Doctor Honoris Causa al universităților din Iași, Galați, Târgoviște, Arad și al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. În 2006 și-a încheiat mandatul de președinte al Academiei Române. În prezent este președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. A scris în mod regulat la ziarul „Ziua”. A publicat peste 3.000 studii și articole în reviste de specialitate. Este coordonatorul Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004-2009, un proiect grandios, care a fost atacat însă de unii critici.[4][5][6] Din 2005, sub numele Ariergarda avangardei, ține o rubrică permanentă în revista „Cultura”. Este președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale”.

Opera[modificare | modificare sursă]

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

  • Proza lui Eminescu, 1964
  • Orientări în literatura contemporană, 1965
  • Eugen Lovinescu, scepticul mântuit – (Eugen Lovinescu, the Redeemed Skeptic), 1971 (ediția a doua, 1994)
  • Scriitori români de azi, I, 1974 (ediția a doua, 1978)
  • Scriitori români de azi, II, 1977
  • Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian, 1977, (a doua ediție, 1979, a treia ediție, 1986), a patra ediție, 1999, 1983 – ediția în limba maghiară
  • Dimineața poeților, 1980, (a doua ediție, 1996, a treia ediție, 1998, a patra ediție, 2008) [7]
  • Întoarcerea autorului, 1981; ediția a II-a, 1993); ediția a III-a, 2005
  • Scriitori români de azi, III, 1983
  • Sfidarea retoricii. Jurnal german, 1985, ediția a II-a, 1999
  • Scriitori români de azi, IV, 1989
  • Moartea lui Mercutio, 1993
  • Limba maternă și limba poeziei - Cazul Christian W. Schenk, colecția Phoenix 1993
  • Convorbiri cu Petru Dumitriu, 1994
  • Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, 1995
  • Fragmente critice, I, Scriitura publică, scriitura taciturnă, 1997
  • Fragmente critice, II, Demonul teoriei a obosit, Fundația „Scrisul Românesc” & Univers Enciclopedic, 1998
  • Fragmente critice, III, Fundația „Scrisul Românesc” & Univers Enciclopedic, 1999
  • Clasici români, I, Grai și Suflet & Cultura Națională, 2000
  • Fragmente critice, IV, Univers Enciclopedic, 2000
  • Ficțiunea jurnalului intim, vol. I-III, Editura Iri & Univers Enciclopedic, 2001
  • Genurile biograficului, Univers Enciclopedic, 2002; ed. a II-a, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2008
  • Mircea Eliade, nodurile și semnele prozei, ediția a II-a, Univers Enciclopedic, 2005, ediția a III-a, Junimea, 2006
  • Tânărul Eugen Ionescu, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2006;[8] Editura Muzeului Literaturii Române, 2009
  • Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial, Iași, Princeps Edit, 2011[9]
  • Cioran – o mitologie a nedesăvârșirilor, București, Editura Tracus Arte, 2014

Cărți traduse în limbi străine[modificare | modificare sursă]

  • Élmények kora, vallomások kora. Párizsi napló, 1983
  • Imagination and Meaning. The Scholarly and Literary Worlds of Mircea Eliade, (coautor), The Seasbury Press, New York, SUA, 1984
  • Die Mitte der Aufsätze zu Mircea Eliade (coautor), Suhrkamp Verlag, Frankfurt, Germania, 1984
  • The Return of the Author, Northwestern University Press, Evanston, Illinois, SUA, 1996
  • Le Retour de l'Auteur, L'Ancrier Editeur, Strassbourg, Franța, 1996
  • Mircea Eliade, Spirit of Amplitude, East European Monographs, SUA, 2001
  • Mircea Eliade, romancier, Paris, Oxus, 2004
  • Le Jeune Eugen Ionescu, traduit du roumain par Virgil Tănase, Paris, L’Harmattan, 2013

Ediții[modificare | modificare sursă]

  • Mihai Eminescu, Proză literară, 1964 (în colaborare cu Flora Șuteu)
  • Mihai Eminescu, Poezii, 1991
  • E. Lovinescu, Scrieri, vol. I-IX, 1969-1982
  • Lucian Blaga, Ce aude unicornul, 1975
  • Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. I-V, 1991-1992
  • Tudor Vianu, Cunoașterea de sine, 1997; reed. 2000
  • G. Călinescu, Fals jurnal, 1999

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

  • Ion Simuț, Incursiuni în literatura actuală, Oradea, Editura Cogito, 1994, p. 187-200
  • Dicționarul esențial al scriitorilor români, București, Editura Albatros, 2000, p. 754-758
  • Andrei Grigor, Eugen Simion (monografie, antologie comentată, receptare critică), Brașov, Editura Aula, 2001
  • Alex. Ștefănescu, Eugen Simion, în „România literară”, 2002, nr. 17, 18
  • Eugen Simion ‒70. Manual de trudire a cuvântului, București, Editura Univers Enciclopedic, 2003
  • Dicționarul general al literaturii române, vol. VI, S-T, București, Editura Univers Enciclopedic, 2007, p. 205-211
  • Iordan Datcu, Marile proiecte, în „România literară”, 2008, nr. 20
  • Eugen Simion 80, volum îngrijit de Lucian Chișu, Gheorghe Chivu, Andrei Grigor, București, Editura Tracus Arte, 2013

Afilieri[modificare | modificare sursă]

  • Membru titular și președinte al Academiei Române
  • Membru al Uniunii Scriitorilor din România
  • Membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei
  • Membru al Academiei Regale de Științe din Danemarca
  • Membru corespondent al Academiei de Științe Morale și Politice din Franța
  • Președinte al Consiliului Național pentru Certificarea Diplomelor și Certificatelor Universitare, până în aprilie 2006. Președinte al Comisiei Naționale pentru Certificarea Diplomelor și Certificatelor Universitare în domeniul Filologie, din aprilie 2006.

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

Controverse[modificare | modificare sursă]

„Eugen Simion, un carierist implacabil, un parvenit, un intelectual la prima generație. Cu unele calități și un defect: parvenirea socială... Cel puțin un Vadim, un Adrian Păunescu, oricât de respingători ar fi, sunt totuși parcă mai sinceri în fanatismul lor abject decât acest ipocrit inegalabil.[10]

—Adrian Marino
  • Scandalul editarii caietelor ramase de la Mihai Eminescu - Mircea Popescu, om de afaceri si membru PNL Timiș a prezentat un denunt procurorilor de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in legatura cu modul in care au fost cheltuiti 2.4 milioane de dolari in proiectul de editare a caietelor manuscrise ramase de la Mihai Eminescu, coordonat de Eugen Simion.[11]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ general catalog of BnF, accesat la 27 martie 2017 
  2. ^ "Eugen Simion", data.bnf.fr[*] http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb12034702n, accesat la 10 octombrie 2015  Missing or empty |title= (ajutor)
  3. ^ Academia Română - Membri titulari, accesat 10 iulie 2017
  4. ^ Marius Chivu (2005), „DGLR față cu receptarea critică”, România literară, numărul 41, http://www.romlit.ro/dglr_fa_cu_receptarea_critic?caut=Roxana%20Sorescu, accesat la 25 august 2013 
  5. ^ Roxana Sorescu (martie 2007), „Dictatura Dicționarului”, Observator cultural, Numarul 365, http://www.observatorcultural.ro/Dictatura-Dictionarului*articleID_17301-articles_details.html, accesat la 25 august 2013 
  6. ^ Roxana Sorescu (10 noiembrie 2005), „Colosul cu picioare de lut”, Observator cultural, Numărul 294, http://www.observatorcultural.ro/Colosul-cu-picioare-de-lut*articleID_14259-articles_details.html, accesat la 25 august 2013 
  7. ^ CRONICA / Un discurs indragostit, 23 aprilie 2009, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 27 martie 2013
  8. ^ Punctul pe i, 25 mai 2007, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 31 martie 2013
  9. ^ Vechiul Creangă, 23 septembrie 2011, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 26 martie 2013
  10. ^ "Mafia Liiceanu-Pleșu", una dintre mafiile literare de la noi. Scandal post-mortem Adrian Marino
  11. ^ Denunț Penal

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri


Predecesor:
Virgiliu Niculae G. Constantinescu
Președintele Academiei Române
19982006

Succesor:
Ionel Haiduc