Ceangăi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Ceangăi
csángók
Csángó.png
Port popular ceangăn moldovean,
la un festival de folclor în Debrețin
Populație totală
Regiuni cu populație semnificativă
 România 1 266 (declarați drept ceangăi)[1];

5 866 (declarați drept maghiari în Moldova)[2]

În total: cca 260 000, din care cca 60 - 70 000 vorbitori de lb. maghiară (număr maxim, estimat de Consiliul Europei)[3]

Estimare științifică: 103 543 (număr minim) din care 62 265 vorbitori (și) de limba maghiară (nr. estimat de Catedra de Etnografie Maghiară din Cluj-Napoca, conform cercetărilor profesorului Dr. Tánczos Vilmos în 110 localități din Moldova între 1992-1996, despre identitatea ceangăilor moldoveni)[4]

Nr. total romano-catolici din Moldova: 239 938[1][5]

Ungaria Ungaria
Limbi vorbite
maghiară (graiul ceangăn), română
Religii
Biserica Romano-Catolică din România
Note
Vezi și: Moldova, Ținutul Secuiesc, Deva, Cristur, Hunedoara, Țara Bârsei, Ghimeș

Ceangăi (maghiară: csángó) este denumirea etnografică și populară comună[6] a trei grupe de oameni:

Comunități de ceangăi s-au stabilit și în alte județe din țară precum Constanța și Tulcea.[8]

Din anul 1977, la recensăminte ceangăii figurează ca naționalitate de sine-stătătoare. Potrivit recensământului din 2002, numărul ceangăilor a fost de 1.370. Nu trebuie confundați cu secuii din Bucovina, o populație maghiară[9] care a trăit în județul Suceava între 1777 și 1940, și dintre care o parte au ajuns în Deva, fiind numiți în mod eronat ceangăi.[10][8]

În ultima vreme[8], în terminologia românească prin ceangăi se înțelege doar ramura din Moldova a ceangăilor. Aceștia se disting prin particularități lingvistice (limba maghiară arhaică[11]) și prin bogăția de tradiții și artă populară.[11][8]

Potrivit recensământului din 2011, numărul ceangăilor este de 1.536.[12]

Etimologia[modificare | modificare sursă]

Primele atestări ale cuvântului csángó:

  • ca antroponim:
  1. 8 iunie 1443: actul de donație al lui Ștefan, fiu al lui Alexandru cel Bun: „această adevărată slugă a noastră, pan Iliiaș Sanga, a slujit noua drept și credincios”;[13]
  2. anul 1560: la Moacșa, județul Covasna este amintit un anume Csángó András.[14]
  • ca etnonim:
  1. anul 1556: la Moacșa, județul Covasna este amintit un anume Michael csángó (scris cu minusculă);[15]
  2. anul 1772: preotul Péter Zöld redactează o petiție în numele comunității ecleziastice din Nicorești, în care cei din Nicorești se plâng împotriva ungurilor din Lonka, numiți ceangăi (csango dictis).[16]

Péter Zöld nu a creat artificial un etnonim, cum afirmă Anton Coșa. Preotul secui a transpus în scris o realitate pe care a constatat-o personal. La fel cum a făcut peste șase decenii Ince Petrás, care era originar din mijlocul acelor comunități de ceangăi și a trăit toată viața între ei.” (Marius Diaconescu, ibid.)

În unele dialecte maghiare (cel din Câmpia Transilvaniei și cel de la Tisa Superioară) „csángó”, „cángó” înseamnă „hoinar”.[17]

Dicționarul limbii maghiare din 1862 dă următoarea explicație: csangó, csángó = umblător, persoană care își schimbă locul. Aceeași explicație o dau și: Dicționarul etimologic al limbii maghiare, Budapesta 1967; Dicționarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania, București 1978; Dicționarul explicativ al limbii maghiare, editat de Academia maghiară la Budapesta în 1972; Noul dicționar de regionalisme, editat de Academia maghiară la Budapesta în 1979.

Se crede că termenul ceangău nu are legătură cu șalgău, șangău și cu alte variante derivate de la maghiarul șóvágó care semnifică „tăietor de sare” la ocnele de la Târgu Ocna,[18] așa cum afirma istoricul Nicolae Iorga în lucrarea Privilegiile șangăilor de la Târgu Ocna.[19]

O teorie a istoricului Antal Horger relatează faptul că ceangău provine de la czammog (ciomag), care face referire la un păstor care umblă cu ciomagul după turme.[18]

O altă teorie mai plauzibilă a lui Munkáksi Bernát explică faptul că provine de la verbul csángani ce în județul Ciuc înseamnă „a se corci”; csángadik – „se corcește”; csángo – „corcit”, mutilat, ciuntit.[18]

Origini[modificare | modificare sursă]

Migrația ceangăilor, secuilor din Bucovina, pecenegilor și teutonilor în interiorul și exteriorul Arcului Carpatic în Evul Mediu
Istoricul etnograf Pál Péter Domokos studiind în anul 1929 o comunitate ceangăiască din Cleja, Bacău
Răspândirea ceangăilor („Tchangeï”) în Moldova (1861)

Teoriile originii maghiare, secuiești, turcice, germane[modificare | modificare sursă]

O teorie cunoscută este cea a Dr. Endre Veress conform căreia primii ceangăi din Moldova ar fi fost cumani maghiarizați prin intermediul schimbului lingvistic și cultural cu cel al populației maghiarofone prezente pe văile Prutului și Siretului,[20][7] la sfârșitul secolului al XIV-lea[21], însă această variantă și altele asemănătoare (cea a cumanilor secuizați a lui Munkácsi Bernát sau a finlandezului Yrjö Wichmann) au fost respinse.[21] Alți istorici sugerează că aceștia ar putea proveni din pecenegi.[22] De asemenea, istoricul Sándor N. Szilágyi a adus ideea unui amestec dintre maghiari și cazari[21] iar Gheorghe I. Brătianu sugerează un posibil amestec al pecenegilor și cumanilor cu secuii și ungurii din Transilvania.[21]

Primele surse menționează prezența unei comunități etnice maghiare în Moldova încă din secolul al XIII-lea.[23]

Conform istoricilor secui și unguri Györffy Istvan, Bolbardi, Pray György (1774), Jerma Iános (1852), Rubiny Mozes (1901), Simonyi Zsigmond, Munkácsi Bernát, Tatrosi Iános, Boros Fortunat, Bitay Arpad, György Endre, Csüry Balint și Pál Péter Domokos primii ceangăi ar putea fi rămășițe ale ungurilor veniți din Etelköz. Tot printre aceștia mai există teoria conform căreia o parte din ei ar putea proveni din secui aduși de boieri pentru lucrarea moșiilor după anul 1400.[20]

Există o a doua părere potrivit căreia stratul de bază al ceangăilor moldoveni aparține unui grup a maghiarilor cuceritori care au rămas în afara Carpaților, în drumul lor spre Transilvania. Astăzi a devenit un concept general acceptat că maghiarii moldoveni au sosit în actuala lor locație în Evul Mediu nu dinspre est, ci dinspre vest, din Bazinul Carpatic. Rămâne de lămurit de unde au plecat ungurii spre Moldova, istoricii sunt de părere că aceștia ar fi putut veni de pe Valea Someșului și din bazinul Tisei superioare. Cu toate acestea, potrivit unei teorii bazate pe geografia lingvistică, majoritatea ceangăilor ar putea fi o ruptură a unui grup maghiar situat în Câmpia Transilvaniei.[23]

De asemenea, în regiunile sudice ale Moldovei (văile Siret și Trotuș,[23] cu precădere pe teritoriul fostului ținut Trotuș)[24] s-au stabilit încă din Evul Mediu secui proveniți tot din Transilvania,[23] cele mai importante localități de așezare fiind Solonț, Moinești, Băhnășeni, Brusturoasa, Dărmănești, Dofteana, Grozești, Bogdănești, Slănic, Târgu Ocna, Târgu Trotuș, Onești, Berzunți, Valea Rea-Târg, Sănduleni, Tescani, Nadișa, Bogdana, Căiuți.[25] Apogeul trecerii secuilor în Moldova a fost după Masacrul de la Siculeni din 1764, când generalul Nikolaus von Buccow a încercat să-i încorporeze pe aceștia în nou-createle regimente de grăniceri, acțiune soldată cu opoziția unor săteni și represiuni din partea autorităților.[8]

Istoricii români precum Radu Rosetti, Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Alexandru D. Xenopol, Constantin Gane, Romulus Cândea[26] Bogdan Petriceicu Hasdeu[27] și alții susțin că ceangăii ar putea proveni din secui, unguri și sași.[26]

Georg von Reicherstorffer, sas transilvănean din Biertan, a lăsat o importantă descriere a Moldovei, subliniind că alături de moldoveni trăiesc și un număr „mare de sași catolici risipiți în această țară”.[28]

Un alt punct de vedere al geografului Gheorghe I. Năstase este acela că Regatul Ungariei ar fi colonizat unguri în grupuri așezate până la cursul mijlociu al râului Siret, în zona gurii de vărsare a Bistriței, creând astfel o frontieră stabilă înaintea întemeierii statului feudal al Moldovei,[29] dar nu mai devreme de sfârșitul secolului XIII.[23] Aceștia fiind susținuți de politica defensivă a Regatului Ungariei, sarcina lor era de a controla și de a apăra granița estică ale statului. Această graniță se întindea de-a lungul râului Siret, indicând faptul că deplasarea maghiarilor nu s-a oprit la Munții Carpați. Regii maghiari au încercat să exercite controlul militar asupra teritoriilor dincolo de graniță, împingându-și punctele de supraveghere, avanposturile și fortificațiile până în dreptul râurilor Nistru și Dunăre (Chilia, Dnestrovsc (Dnesterfehervar)/Akerman, Brăila, Orhei, etc.). Primele așezări din regiunea de frontieră au apărut cel mai probabil după invazia mongolă din 1241-1242, apoi la începutul secolului al XVI-lea.[23] Înainte de bătălia de la Mohács (1526), maghiarii din Moldova au beneficiat de protecția Regatului Ungar datorită aportului acestora în politica împotriva migratorilor.[30]

Grupul etnic maghiar s-a stabilit în zona cea mai productivă a celui mai mare râu, Siret, în principal în jurul gurilor de vărsare a afluenților acestuia (Moldova, Bistrița, Trotuș). Regiunea populată de maghiari era alcătuită din așezări continue (spre exemplu: între Suceava și Roman, pe teritoriul județului Bacău pe malul drept al râului Siret, pe cursul inferior al râului Trotuș). Chiar și orașe au fost așezate în locuri de importanță majoră din punct de vedere economic, comercial, militar-strategic (Roman, Bacău, Adjud, Târgu Trotuș,Târgu Ocna, Baia, Iași, Huși, Bârlad, etc.). Urbanizarea și comerțul în Moldova a luat avânt mai ales datorită activității maghiarilor și germanilor în secolele XIV-XV ce erau stabiliți în aceste orașe. Cu toate acestea, dezvoltarea economică și socială a fost întârziată de condițiile nefavorabile politico-militare încă la sfârșitul secolului al XVI-lea și a fost în cele din urmă stopată la un moment dat ca urmare a campaniilor militare ale migratorilor din est. Populația acestor orașe a ajuns într-un final asimilată de către majoritatea românească.[30]

Începând cu secolul al XV-lea,[23] din anul 1436,[31] numărul maghiarilor moldoveni a crescut și mai mult prin sosirea ereticilor husiți, plecați din zona Szerémség[31] din sudul Ungariei[23] și din sudul Transilvaniei pentru a scăpa de inchiziție.[23] Mai târziu, în anii 1480, în conformitate cu notele lui Bandinus, alte valuri de husiți au plecat din zona de frontieră nord-estică a Ungariei și din împrejurimile orașului Bratislava. Nu există date aproximative referitoare la numărul lor, dar se presupune că au fost câteva mii. Această presupunere este fondată de un raport scris în anul 1571 de către Vásári György, secretar al episcopului de Kamenyec, afirmând că Thabuk Mihály, vicar de Târgu Trotuș, a convertit aproximativ 2.000 de husiți[31] din Huși, Târgu Trotuș, Roman și din 5 sate din jurul Romanului (care au stat sub această confesiune timp de 150 de ani)[32] la catolicism iar episcopul trimițând 12 preoți din Polonia pentru a-l ajuta în acest sens.[31]

Studiile internaționale în domeniu au ajuns la concluzia că, cu mici excepții de elemente asimilate de origine română, germană, poloneză, italiană și țigănească – ceangăii sunt de origine maghiară.[7]

Cu toate acestea, maghiarii moldoveni nu constituie un grup omogen nici din punct de vedere istoric, nici din punct de vedere lingvistico-etnografic. Majoritatea cercetătorilor în domeniu nu sunt de acord cu utilizarea termenului ceangău (csángó) ca desemnare generală pentru acești oameni, preferând să se facă diferența între maghiarii stabiliți aici în Evul Mediu și refugiații secui care au sosit în secolele XVII-XIX (mai ales la sfârșitul secolului al XVIII-lea) în valuri mai mici sau mai mari. Alți cercetători folosesc termenii de maghiarii moldoveni și secuii moldoveni, în timp ce alții încearcă să definească diferențele evidente prin folosirea termenilor ceangăi-maghiari și maghiari-secui.[7]

În lipsa unor rezultate adecvate ale cercetărilor cu privire la asimilarea ceangăilor, în prezent se presupune doar că asimilarea lor în secolele XVI-XVIII nu a fost doar de natură lingvistică, ci și religioasă, în anumite sate oamenii pierzându-și atât limba cât și religia sub presiunea boierilor locali dar și ca urmare a lipsei preoților de cult romano-catolic. Unele denumiri ale localităților din regiunea Moldovei, denumiri geografice, nume de familie, precum și documente istorice conduc, fără îndoială, la astfel de concluzii.[7]

Prima sursă care atestă trecerea catolicilor la ortodoxism este scrisoarea Papei Grigore al IX-lea adresată regelui Ungariei Béla al IV-lea la 14 octombrie 1234 ce arată faptul că germanii și ungurii de la Episcopia Cumaniei sunt asimilați de către valahii ortodocși.[33] Un raport cu autor anonim trimis de la Sibiu la 11 aprilie 1552 arată intenția voievodului Ștefan al VI-lea Rareș de a converti toți ungurii din Moldova la religia ortodoxă.[34] La porunca lui Despot Vodă un alt raport a fost redactat la Roman de agentul habsburgic Ioan Belsius către Ferdinand I pentru a arăta faptul că Alexandru Lăpușneanu a silit toate națiunile Moldovei să se boteze din nou și să urmeze religia ortodoxă.[34] Între anii 1583 și 1586 misionarul iezuit Giulio Mancinelli relatează faptul că populația catolică a trecut la ortodoxism din cauza lipsei preoților și că a găsit într-o biserică romano-catolică preoți și credincioși unguri și germani de confesiune luterană.[35]

O analiză genetică din anul 1996 a sprijinit teoria că ceangăii ar putea proveni dintr-un grup lăsat în urmă de cuceritorii maghiari în anul 896. Un studiu similar publicat în anul 2007 în Annals of Human Genetics a scos în evidență faptul că, există o diferență genetică pronunțată între două eșantioane de populație analizate, unul fiind de secui din Miercurea Ciuc și celălalt find de ceangăi din zona Ghimeșului (Lunca de Sus), ceea ce este surprinzător, dată fiind apropierea geografică a celor două zone.[36]

Teoriile originii românești[modificare | modificare sursă]

Conform unui punct de vedere promovat de către profesorul Dumitru Mărtinaș[37] și de asociația omonimă,[38] strămoșii ceangăilor erau români ortodocși din Transilvania, care ar fi fost siliți să treacă la religia romano-catolică. Astfel, după ce au fost parțial „maghiarizați”[37] (sau „secuizați”)[39] în Transilvania, s-ar fi refugiat în Moldova în jurul anului 1700, ca să scape de opresiunea maghiară.[37]

Un exponent al acestei teorii este Anton Coșa.[38]

Asimilarea populației românești ortodoxe de limbă maternă română de către populația maghiară romano-catolică ar putea fi semnificativ mai mic proporțională decât cea a asimilării populației maghiare de către români, cu toate acestea, numele de familie românești care se găsesc în satele catolice atrag atenția asupra existenței unui asemenea proces.[7]

Numirea românilor transilvăneni drept unguri de către moldovenii ortodocși, se datora, potrivit episcopului de Bacău, Stanislau Jezierski în 1763, faptului că erau de confesiune romano-catolici și veneau din Țara Ungurească (Transilvania).[40]

Controverse[modificare | modificare sursă]

Paginile de introducere la secțiunea despre origini în „Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri” de Iosif Petru M. Pal, sub titulatura „Teorii bizare” aflându-se teoriile istoricilor unguri și secui (Györffy Istvan și alții) și români (Radu Rosetti, Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Xenopol și alții) iar sub „Români de drept” figurând citate și comentarii.
Prima pagină a Buletinului eugenic și biopolitic, Vol. XIV, 1943

Teoria originii românești a ceangăilor a fost lansată propriu-zis în timpul dictaturii lui Ion Antonescu, în 1942, prin cartea preotului Iosif Petru Pal, „Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri”, fiind o reacție de apărare față de politica regimului antonescian. Câțiva preoți catolici din Moldova, printre care și Iosif Petru Pal, au fost anchetați, fiind învinuiți de o așa-zisă atitudine antiromânească și ofensă adusă autorității de stat. De aceea, Iosif Petru Pal a luat apărarea preoților și a credincioșilor catolici, încercând să demonstreze că în Moldova, comunitatea catolică ar avea origine românească, iar în acest fel preotul spera să convingă guvernul și autoritățile locale să nu le restricționeze drepturile cetățenești.[37]

Conform teoriei create de preot, ce prezintă multe inadvertențe istorice, cu prilejul despărțirii bisericii în cea ortodoxă și romano-catolică (1054), o parte din românii din Moldova ar fi rămas fideli bisericii romano-catolice, ei fiind apoi maghiarizați de biserica catolică chiar în Moldova.[37] Până acum această afirmație nu a putut fi dovedită din punct de vedere științific.[23]

În cadrul cercetării rasiale instrumentate în crearea biopoliticii românești utopice în timpului regimului Antonescu este cercetarea lui Petre Râmneanțu a comunităților catolice din Moldova[41] din „Buletin eugenic și biopolitic Vol. 14”, secțiunea „Grupele de sânge la Ciangăii din Moldova”.[42] Acesta a contestat ambele teorii (a originii maghiare occidentale și a unor triburi maghiare rămase în drumul spre Bazinul Panonic) ce predominau în perioada interbelică istoriografia română și maghiară privind originea ceangăilor, dezvoltând o interpretare rasială a ceangăilor bazată pe principii naționaliste românești. Acesta avea ca pilon de sprijin recensământul din 1941 (unde rasa se considera ca fiind o categorie de identificare), unde afirma că erau doar 8.523 de ceangăi în Moldova, acesta a menționat faptul că ei vorbesc doar limba română și au religie romano-catolică.[42]

Utopia etnică românească a lui Râmneanțu a favorizat și apariția a unui nou model biologic de identitate: odată ce au fost găsite anumite grupe sanguine specifice populației românești, singura explicație posibilă pentru apariția lor în alte grupuri etnice a fost faptul că populația acestor grupuri erau, de fapt, la origine „românească” care fusese influențată cultural-lingvistic într-un mod diferit față de alte populații românești, afirmând cu această ocazie că ceangăii și secuii sunt români.[43]

Românizarea ceangăilor a ajuns într-un punct critic în istoriografia românească în anul 1944, când Râmneanțu a publicat „Die Abstammung der Tschangos”, fiind cea mai radicală reconstrucție a trecutului național al unui grup etnic minoritar în România modernă.[43]

La 1 aprilie 1943 a fost trimis un memoriu către Serviciul Special de Informații (SSI) de către câțiva preoți catolici ce conținea un suport pentru originea românească a ceangăilor, făcând referire la un articol pe această temă a lui Iosif Petru Pal „Glasul sângelui” din „Originea” ce susținea categoric teza lui Râmneanțu.[44]

Istoricul Dumitru Mărtinaș a reluat ipoteza originii române a ceangăilor, aplicând-o la modul generalist, de această dată afirmând că strămoșii ceangăilor erau români ortodocși din Transilvania, care ar fi fost siliți să treacă la religia romano-catolică. Astfel, după ce au fost parțial maghiarizați în Transilvania, s-ar fi refugiat în Moldova în jurul anului 1700, ca să scape de opresiunea maghiară. Această nouă teorie a originii românești a fost lansată în timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu, în anul 1985, când la intervenția secției de propagandă a partidului a fost publicată cartea „Originea ceangăilor din Moldova”.[37] Indiferent în ce mod este abordată această teorie, ea se dovedește a fi eronată,[45] amestecând adevăruri, jumătăți de adevăruri și falsuri.[46]

Acesta și-a bazat argumentele în principal pe date lingvistice, lăsând problemele istorice și etnografice altor experți. Documentele istorice, toponimia, dovezile etnografice și arheologice indică faptul că ceangăii au trăit în Moldova și mai înainte de secolul al XVII-lea.[45] În „Codex Bandinus” scris în anul 1646 de episcopul Marcus Bandinus sunt amintite așezări conservate cu element unguresc de proveniență anterioară acestui secol precum Grozești, Târgu Trotuș, Faraoani, Valea Seacă, Trebeș, Tămășeni, Adjudeni, Răchiteni, Tescani, Săbăoani, Hârlău, Cotnari, Huși și probabil Bacău și Roman. În acestea se aflau și sași, care însă erau mai puțin numeroși.[29] Mai mult decât atât, dialectul lor dezvăluie trăsături arhaice pierdute în limba maghiară curentă,[45] dialect menținut până în prezent cu toate că au trăit timp de secole între români vorbitori de limbă română.[47]

După apariția cărții profesorului Mărtinaș în 1985 a urmat interzicerea cuvântului ceangău în cărți și reviste, astfel încât numai după Revoluția din 1989 s-a mai putut scrie despre ceangăii din România. În aceeași perioadă s-au interzis și cercetările etnografice și istorice referitoare la ceangăi.[37]

Conform opiniei lui Gabriel Andreescu din volumul Extremismul de dreapta în România, teoria profesorului Dumitru Mărtinaș a fost lansată în cadrul politicii asimilaționiste practicate în ultimii ani ai regimului comunist care pe de o parte luase forma național-comunismului iar pe de altă parte regimul Ceaușescu dorea să iasă de sub controlul sovietic, Securitatea română find instruită într-un spirit naționalist. Printre sarcinile avute erau supravegherea măsurilor de asimilare a maghiarilor – în particular, a ceangăilor maghiari, combaterea acțiunilor externe care pătau imaginea țării, conlucrarea cu foști prolegionari din străinătate în scopul promovării unei istorii convenabile acestora.[37]

În anii 70'–80' raporturile dintre autoritățile comuniste și reprezentații bisericii romano-catolice din România au fost marcate de încercările de influențare pozitivă a clericilor catolici de etnie română în problema originii ceangăilor din Moldova. Astfel, de la propunerea favorabilă înființării de regiuni autonome după model sovietic, de la începutul deceniul șase, s-a ajuns în ultimii ani ai regimului la o campanie susținută împotriva „iredentismului” și „șovinismului” maghiar, inclusiv sprijinirea apariției unor lucrări care demonstrau originea românească a ceangăilor.[48]

Pe fondul acestor tensiuni, în cursul anului 1978, Securitatea a inițiat o amplă operațiune cu numele de cod „Trotuș” în cadrul căreia au fost întreprinse câteva „măsuri complexe și combinative” de mare amploare cum ar fi beatificarea călugărului Ieremia Valahul, sfințirea episcopului Ioan Robu sau tipărirea la Vatican a cărții „Originea ceangăilor din Moldova”. În cadrul acestei operațiuni, un plan de măsuri al Direcției I din cadrul Departamentului Securității Statului din 28 decembrie 1978, prevedea ca în scopul „cunoașterii și neutralizării intențiilor episcopului Áron Márton de a-și extinde, în scopuri ostile, jurisdicția canonică în unele localități din județul Bacău și Neamț”, să se încerce „atragerea preotului romano-catolic Pătrașcu Gheorghe ca să acționeze la Vatican – prin interpunerea informatorului Bucur – să-i transmită lui Petru Tocănel să scrie și să publice în Occident, materiale în legătură cu intențiile lui Márton Áron de a desfășura acțiuni naționaliste în rândul unor parohii romano-catolice din Moldova”.[49] Petru Tocănel a început să acționeze în exterior și să-l sprijine pe preotul de origine română Mihai Caităr, stabilit în R.F.G. pentru finanțarea și publicarea cărții profesorului Dumitru Mărtinaș, cu privire la originea românească a ceangăilor din Moldova.[50]

Pe urmă s-a decis scrierea unui articol pe tema originii române a ceangăilor cu sprijinul Serviciului D [Dezinformare] care să fie publicat în presa din Italia.[50]

După 1989 tendința asocierii tuturor ceangăilor la originea românească a continuat,[37] în anul 2002 Ecaterina Andronescu, ministrul Educației și Cercetării, făcând propagandă tezelor istoricului Dumitru Mărtinaș la postul național de televiziune.[51]

Conform raportului final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România din anul 2006, politica de asimilare a regimului comunist a avut consecințe grave și asupra situației ceangăilor din regiunea Moldovei, comunitate formată din aproximativ 60.000 de persoane cunoscătoare de limbă maghiară în cadrul romano-catolicilor din județele Neamț și Bacău. Primele încercări de asimilare forțată a ceangăilor datează din perioada interbelică, Biserica Catolică asumându-și un rol important în acest proces. Facilitarea pierderii identității lingvistice a ceangăilor i-a permis Bisericii Catolice oprirea asimilării acestora în Biserica Ortodoxă iar ca urmare a acestor politici, ceangăii nu au beneficiat de slujbe religioase și educație în limba maternă.[52]

De asemenea, se menționează faptul că în cadrul ofensivei împotriva cultelor, PMR s-a folosit de Uniunea Populară Maghiară, facilitând înființarea, începând cu anul 1948, a unei rețele de aproape 40 școli cu predare în limba maghiară în regiunile locuite de ceangăi, acestea având menirea să slăbească influența Bisericii în cadrul comunității. Școlile au fost închise treptat în perioada 1953-1958.[52]

În anii 1970-80, în contextul accelerării procesului de asimilare, ceangăii care s-au declarat maghiari au fost persecutați de organele de Miliție și de Securitate.[52]

Limba[modificare | modificare sursă]

Graiul ceangăiesc din Moldova se încadrează în categoria bilingvismului dialectal.[53]

În 1880 ziarul românesc Amicul Familiei, care apărea în orașul Gherla din Austro-Ungaria, scria astfel despre ceangăii din Moldova:

„În Moldova, în doue din cele mai mari și mai frumoase județie, mai cu semă Bacăulu și Romanulu, locuitorii țierani, cari suntu mai toți răzăși, moșneni și proprietari mici, vorbesc numai unguresce. Cându intri în satele loru, e mai reu decâtu în mijloculu Ungariei; trebue să mergi cu tălmaci: femeile și copii nu sciu se dea nici "bună demaneția" românesce. Culpa neiertată este a oameniloru noștri de statu că n-au îngrigitu nici odată de romanisarea acestui elementu și a lăsatu în inima Moldovei o populațiune de peste doue sute de mii, streină și de limbă și de religiune. Domnule Nicolae Crețiulescu, Ministru culteloru și instucțiunei publice, se vede că seculii ți-a păstratu d-tale resolvarea acestei cestiuni naționale. Fă ca poporulu ruralu, căruia i-au datu pământu la 2 maiu, se fie unulu și același și în limbă și în animă, căci în elu stă vieția țierei; româniseză pre acești Ciangăi, scapă-i de urâtulu nume, ce nu voru nici ei să-lu poarte, și vei ave eterna recunoscinția. Mesurile ce ar trebui să se ia suntu: mai întâiu îndesuirea scoleloru prin tote satele, cătunele și fundăturile unguresci; copii luați cu vătășielulu și duși la scola erna si vera, mai cu seama fetele, care devenindu mame și voru înveția copii românesce; și alu doilea, pe la tote bisericile loru, aduși preoți dintre Românii din Transilvania, ca să le vorbească și să le ceteasca românesce. Cându preotulu le va da binecuventarea în limba română, cându dascălu le va cânta românesce, și cându mama va legăna copilulu si-i va dice: haidi, nani, puiulu mamei, resultatulu va fi dobânditu.”
—Ioan Polescu – Limba ungurească în Moldova, „Amicul familiei”, an. IV. 27 ianuarie-8 februarie 1880, pag. 127

Grupul de grai al ceangăilor[modificare | modificare sursă]

Grupurile de graiuri ale limbii maghiare, cele două grupuri dialectale ale ceangăilor (grupul de Nord și grupul de Sud) semnate cu galben (9).

Limba cengăilor (bineînțeles, cei care sunt vorbitori de limba maghiară și azi) se încadrează în grupul de grai ceangău al limbii maghiare.[54][55] Deși sunt diferențe relativ mari între dialectele grupului de grai ceangău (ceangăii de azi provenind din diferite grupuri ardelene[56]), acestea se încadrează în două grupuri mari: grupul de nord și grupul de sud al dialectelor.[55] Trăsătură comună întregului grup de graiuri este că toate variantele acestuia sunt dialecte arhaice ale unei limbi maghiare medievale și nu includ cuvintele apărute în timpul reformei limbii maghiare (proces de înnoire a limbii maghiare, care a avut loc între 1790 și 1870, determinat de intelectuali ca György Bessenyei și Ferenc Kazinczy) sau cele apărute în urma acesteia. Pe lângă un substrat lingvistic arhaic maghiar, toate dialectele conțin un număr relativ mare de cuvinte preluate din română (folosite, însă, conform gramaticii maghiare[57][58]), mai ales pe planul neologismelor. Lipsesc cu desăvârșire cuvintele maghiare inventate în secolul al XX-lea, acestea fiind înlocuite ori cu cuvinte preluate din română ori cu invenții proprii în limba maghiară.[55] De exemplu: război mondial în standardul maghiar este világháború, în graiurile ceangăilor însă se folosește termenul nagy verekedés (marea încăierare) cu sensul: marea bătălie, fapt care demonstrează în același timp și influența puternică a limbii române (în care cuvintele „bătaie” și „bătălie” sunt asemănătoare).[59][60][61]

Caracteristici generale[modificare | modificare sursă]

Dialectele ceangăilor moldoveni sunt răspândite mai ales în județele Bacău, Neamț, Iași, Vrancea și Vaslui fiind vorbite de circa 62.000 de persoane.[62][63]

Fonetismul prezintă asemănări cu graiurile ardelene și secuiești, de exemplu tratarea vocalei o (înlocuită cu [ɒ]).

Lexicul se caracterizează prin lipsa cuvintelor intrate în limba maghiară în perioada „înnoirii limbii” (secolul al XIX-lea), prin prezența multor cuvinte formate pe teren propriu și prin numeroase împrumuturi din limba română.

În structura gramaticală este de menționat păstrarea, ca în graiurile secuiești, a timpurilor trecute corespunzătoare perfectului simplu și mai-mult-ca-perfectului: mene ’merse’, kére ’ceru’, respectiv ment vala ’mersese’, kért vala ’ceruse’.

Se deosebesc două subgrupuri de graiuri:

  • Graiurile arhaice (sau de nord) sunt vorbite de circa 8.000 de persoane. Din Evul Mediu s-au dezvoltat complet separat de restul limbii maghiare, putând fi considerate ca aparținând unei limbi regionale aparte. Păstrează elemente de limbă din Evul Mediu.

Fonetismul lor se caracterizează prin așa-numita „vorbire sâsâită”, adică s [ʃ] este apropiat de sz [s], distingându-se totuși de fonemul din urmă. Altă caracteristică de pronunțare este frecvența fonemului [ʤ]:

Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere
[ʤɛrmɛk] gyermek copil
[ʤio:] dió nucă
[mɛʤ] megy merge

Lexicul ceangău arhaic este greu de înțeles de către ceilalți vorbitori de maghiară, chiar și de către cei care cunosc limba română, deoarece conține multe arhaisme ale limbii maghiare în general, dar și cuvinte dialectale specifice:

Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere
bücsü becsület cinste
csúkmony tojás ou
eszüdni hozzáérteni a se pricepe
filjesz nyúl iepure
hét mikor când
ő el / ea
külpis / külbécs csiga melc

În domeniul lexico-gramatical este specifică folosirea foarte frecventă a sufixelor diminutive, aplicate nu numai substantivelor (nume de persoane, dar și de animale și de obiecte), ba chiar și adjectivelor și adverbelor. Sufixul -ka/-ke chiar a devenit marca femininului la numele de etnii:

Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere
magyarka magyar nő unguroaică

Particularități sintactice:

Fenomen Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere
omiterea predicatului (verbul „a fi”) Arra a kecke a heden. Arra van a kecske a hegyen. Capra e pe-acolo, pe deal.
omiterea articolului hotărât în unele cazuri Feredik a búza napba. Fürdik a búza a napban. Se scaldă grâul în soare.
indicativul în locul condiționalului Mintha úszik búzába. Mintha úszna a búzában. Parcă ar înota în grâu.

Lexicul ceangău arhaic este cel mai puternic influențat de limba română, prin termeni de specialitate din agricultură, creșterea vitelor, administrație, justiție, industrie, comerț, tehnici, dar și prin adverbe, conjuncții și interjecții. Multe împrumuturi au intrat în lexicul de bază și îmbogățesc mai departe vocabularul prin compunere și derivare.

  • Graiurile cu influență secuiască (sau de sud) sunt înrudite îndeaproape cu graiurile secuiești din Trei-Scaune și Ciuc, și prezintă mai puține împrumuturi românești decât graiurile de nord. Sunt vorbite de majoritatea ceangăilor, aproximativ 44.500. Mai sunt în jur de 9.500 de persoane care vorbesc graiuri intermediare între cele două subgrupuri.

Vechiul dialect ceangău și ceangăii de Nord[modificare | modificare sursă]

Ceangăii din România (harta: Dr. Rétvári László, Dr. Hajdú-Moharos József). Ceangăii de Sud ceangăii de Nord și secuii din Bucovina sunt marcate cu albastru, ceangăii ghimeșeni cu galben, ceangăii din Țara Bârsei cu roșu. Harta arată prezența ceangăilor, indiferent de procentul lor din populația totală.

Ceangăii de nord alcătuiesc o comunitate relativ mică în apropierea municipiului Roman (în maghiară Románvásár, Târgul Românilor), în satele Săbăoani (Szabófalva), Pildești (Kelgyest), Tămășeni (Tamásfalva), Adjudeni (Dzsidafalva), Iugani, Traian (Újfalu) și în alte sate mai mici, unde astăzi abia de loc nu se mai vorbește limba maghiară.[4][63][64] Este cel mai mic și asimilat grup al ceangăilor, iar dialectul lor constituie varianta cea mai arhaică a limbii maghiare dintre graiurile de azi: de fapt o limbă maghiară medievală cu preluări și neologisme românești. Nivelul de cunoștință a limbii maghiare aici este cea mai mică între comunitățile ceangăilor, conform cercetărilor etnografice. Etnograful Vilmos Tánczos a găsit doar 8.180 persoane care au mai cunoscut limba maghiară dintr-o populație totală de 21.094 de ceangăi (în 7 localități), majoritatea lor bătrâni.[4][63] Doar un singur sat mai există unde și copii vorbesc bine ungurește: satul Pildești (Kelgyest), unde procentul locuitorilor vorbitori (și) de limba maghiară era 82% în 1992. Câteva familii s-au mai găsit în Bălușești (Balusest), Ploscuțeni (Ploszkucény) și Săbăoani (Szabófalva) unde și copii au cunoscut limba maghiară. În ultimele trei sate părinții încă mai cunoșteau limba, în restul satelor doar bunicii.

Dialectul vechi ceangău (ősi moldvai csángó dialektus) se mai numește și dialectul ceangău cu „s” (sz-elő csángó dialektus), dialectul cu șuierături (sziszegő dialektus) sau dialectul de Nord (északi csángó dialektus) în lingvistica maghiară, deși este vorbit și de un mic grup al ceangăilor de Sud. Termenul dialectul ceangău cu „s” provine din faptul că dialectul vechi conține o consoană „s” care în limba maghiară nu mai există și se diferă de consoana „sz” (care se folosește și în acest dialect) și stă de obicei în locul unui „ș” (s) unguresc.[65]

Dialectul vechi ceangău este cel mai greu de înțeles și pentru maghiarii vorbitori de limbă română (de exemplu pentru transilvăneni), deoarece, pe lângă preluările și neologismele românești, conține un număr relativ mare de arhaisme și regionalisme specifice, inexistente (sau ne-mai-existente) în limba maghiară.

Arhaisme tipice vechiului dialect ceangău
Cuvânt În vechiul dialect ceangău În limba maghiară literară
iepure filjesz nyúl
când hét mikor
pe când ahét amikor
cinste bücsü becsület
ouă csúkmony tojás
a se pricepe eszüdni hozzáérteni
a face csánni csinálni

Cel mai apropiat dialect de vechiul dialect ceangău este varianta câmpeană al graiului transilvănean (mezőségi).

Ceangăii de Sud și dialectele lor[modificare | modificare sursă]

Grupul mai mare și mai puternic al ceangăilor este cel de Sud. Majoritatea localităților ceangăilor de Sud se află în Județul Bacău.[64] Între ceangăii de Sud nivelul de cunoștință a limbii maghiare este mult mai ridicată decât în comunitățile de Nord, existând multe familii unde și acasă se mai vorbește ungurește. Diferențele însă sunt relativ mari chiar și în localitățile unde și copii vorbesc încă limba maghiară. În anumite sate copiii nu folosesc maghiara decât în comunicarea cu părinții lor (copii între ei nu mai vorbesc ungurește) sau numai cu bunicii (în cazul în care și generația părinților s-a asimilat deja). Din cauza relațiilor sociale tradiționale nivelul de cunoștință a limbii maghiare este mult mai scăzută în cadrul bărbaților față de femei. Femeile rareori părăsesc satul și de obicei sunt mai puțin educate decât bărbații - ca urmare nu le influențează atât de grav de caracterul asimilator al educației române și nu sunt nevoiți să se încadreze în alte comunități decât cea de acasă (de exemplu: armată, loc de muncă la oraș, etc.).[4][63]

Ceangăii de Sud vorbesc două dialecte diferite:

Ceangăii de Sud, vorbitori de vechiul dialect[modificare | modificare sursă]

Vechiul dialect ceangău se vorbește în șase sate mai mari: Pădureni (Szeketura), Valea Seacă (Bogdánfalva), Nicolae Bălcescu (Újfalu), Galbeni (Trunk), Gioseni (Gyoszény) și Valea Mare (Nagypatak).[4][63][64] Se mai găsesc localități mai mici, unde doar bătrânii cunosc limba maghiară. În cele șase sate sus-menționate 9.520 persoane au mai vorbit limba maghiară în 1992, dintr-un număr total de 12.979 romano-catolici.[4][63] Dialectul acestor ceangăi este aproape identic cu cel al ceangăilor de Nord, cu diferența că se simte influența ceangăilor vorbitori de dialectul ceangău-secuiesc.

Dialectul ceangău secuiesc[modificare | modificare sursă]

Cea mai mare parte a ceangăilor de sud (cca 70% din numărul total al vorbitorilor de lb. maghiară) aparține la grupul secuiesc al ceangăilor (székelyes csángók).[4][63] Între variantele dialectului ceangău-secuiesc se observă asemănările cu diferite dialecte secuiești și o accentuare specifică secuilor. În relațiile sociale și în cultura ceangăilor secuiești se simte o influență puternică secuiască. Acest grup a ajuns în Moldova mai târziu decât vorbitorii dialectului vechi, și este mai puțin asimilat și izolat lingvistic decât celălalt. Ceangăii secuiești trăiesc în valea râurilor Siret (Szeret), Tazlău (Tázló) și Trotuș (Tatros, Tatáros).

În timpul cercetărilor sale (între 1992 și 1996) etnograful Vilmos Tánczos a găsit în 72 sate 44.565 persoane care au mai vorbit ungurește dintr-un număr total de 69.470 romano-catolici.[4][63] Între comunitățile cercetate a găsit 8 sate în care toată populația romano-catolică știe ungurește (și vorbește această limbă și acasă) și încă 17 sate unde mulți copii știu și limba maghiară.[4][63]


Deși sunt mai puțin asimilați lingvistic, nici ceangăii secuiești nu au sentimente puternice naționale, comunitățile lor izolate nefiind influențați în trecut de curentele naționalismului european, iar identitatea lor este mai degrabă o identitate așa-zis locală, bazată pe apartenența la cultul romano-catolic și pe dialectul comun. În ciuda faptului că în marea majoritate nu se declară maghiari, de aici provin cele mai multe cereri pentru introducerea limbii maghiare (ca subiect facultativ) în educație și pentru slujbă maghiară în biserici. Cea mai numeroasă comunitate al ceangăilor secuiești trăiește la Luizi-Călugăra (Lujzakalagor), unde în 1992 s-au găsit 4.700 vorbitori de limba maghiară (90% dintre romano-catolici, respectiv 89% din populația totală).[4][63] Cea mai puternică comunitate însă este considerat cea din Pustiana (Pusztina), unde există și o casă comunitară („casa maghiară”)[66] și unul dintre cele două sedii al Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM).[67] Aici funcționează și Asociația Sfântul Ștefan al Ungariei (patronul bisericii din sat fiind Sfântul Ștefan).[68] În multe localități există învățământ în limba maghiară (extrașcolar sau facultativ în școală). Majoritatea celor peste 1.500 de elevi care învață maghiară în școală sau în grup extrașcolar sunt ceangăi secuiești.[67]

Grupurile ceangăiești[modificare | modificare sursă]

Ceangăii moldoveni locuiesc în județele Bacău și Neamț, ceangăii ghimeșeni în județele Harghita și Bacău, iar ceangăii din Țara Bârsei în județul Brașov. Descendenții soldaților ceangăi care au luptat în primul război mondial și care au primit pământ în Dobrogea locuiesc în satul Oituz din județul Constanța.[69]

Ceangăii din Moldova[modificare | modificare sursă]

Ceangăii din Moldova (în maghiară: moldvai csángók) trăiesc pe văile Trotușului, Tazlăului, Siretului, Bistriței și în zona Podișului Moldovei pe teritoriul județelor Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui și Vrancea.[7]

Ceangăii ghimeșeni[modificare | modificare sursă]

Ceangăii ghimeșeni (în maghiară: gyimesi csángók)[70] trăiesc în Munții Ciucului și în valea Trotușului în 3 comune (alcătuite din 21 localități), dintre care 2 (respectiv 15 sate) se află în Județul Harghita și 1 (alcătuit din 6 sate) se află în Județul Bacău. Cele trei comune ale ceangăilor ghimeșeni sunt: Ghimeș-Făget (Gyimesbükk), Lunca de Sus (Gyimesfelsőlok) și Lunca de Jos (Gyimesközéplok). Dialectul ceangău ghimeșean este o variantă al dialectului secuiesc din Ciuc. Ghimeș-Făget este singura comună din Județul Bacău unde există școli cu limba de predare maghiară.[71][72] Deși în regimul comunist predarea în limba maghiară era interzisă și aici[73], după 1990 pedagogii maghiari au reușit să reînființeze clasele maghiare, iar mai târziu și școala maghiară - totuși, în ciuda faptului că 60% dintre localnici se declară maghiari, doar 20% dintre copii învață în clasele cu limbă de predare maghiară.[72]

Comuna Ghimeș-Făget este singura comună din Bacău (și în toată Moldova) unde în bisericile romano-catolice se celebrează (și) slujbă maghiară, deoarece comunitatea aparține la Arhidieceza de Alba Iulia în cadrul căreia fiecare naționalitate are posibilitatea să participe la slujbă celebrată în limba maternă.[72]

Vorbesc un dialect al graiului de Ciuc al grupului de grai secuiesc.

Ceangăii din Țara Bârsei[modificare | modificare sursă]

Pereche de ceangăi din Țara Bârsei

Ceangăii din Țara Bârsei (în maghiară: hétfalusi csángók) trăiesc în Județul Brașov și sunt descendenții diferitor grupuri secuiești. Ca urmare, dialectul lor aparține graiului secuiesc. Ceangăii din Țara Bârsei au posibilitatea de a învăța în limba maternă (de la grădiniță până la universitate) și să participe la slujbe maghiare (fiind luterani sinodo-presbiterieni), deși astăzi sunt deja în minoritate pe plan local.

Vorbesc un dialect apropiat de graiul de Trei Scaune al grupului de grai secuiesc.

Fizionomia și temperamentul[modificare | modificare sursă]

Conform preotului Iosif Petru Pal bărbatul ceangău este bine format, voinic, înalt de la 1,60 cm la 1,80 cm în general și de la 0,80-0,90 grosimea toracică, capul lungăreț, rar rotund, fruntea mai mult lată, fața potrivită, părul castaniu sau blond, mai ales pe Valea Siretului din fostul județ Roman. Femeia are o statură mai mică decât cea a bărbatului, aproximativ de la 1,55 la 1,68 cm, părul castaniu sau blond, fața însă mai roșcovană în județul Bacău și mai blondă în județul Roman. Au o fire blândă și potolită, sunt supuși, răbdători.[74]

Cultura[modificare | modificare sursă]

La Roma, în cetatea Sfântului Petru, Vaticanul publică revista Culturi și credință (Culture e fede). Cultura populară și limba veche a catolicilor din Moldova au o valoare mare pentru Europa - acesta este mesajul unui articol din revistă.

Religia[modificare | modificare sursă]

Prezența romano-catolică conform recensământului din 2002, Județul Bacău poziționat pe locul 2 în țară ca număr (119.618) după Județul Harghita cu 212.937 locuitori
Prezența romano-catolică conform recensământului din 2002, la nivel de comună ca unitate administrativă

Analizând raportul amănunțit al episcopului Bandinus despre Moldova secolului al XVII-lea, savantul român Mircea Eliade s-a ocupat de ritualurile și credințele pre-creștine ale locuitorilor din Moldova. Acesta era de părere că „incantatores” întâlniți de Marcus Bandinus nu erau români, ci ceangăi, având ritualuri șamanice asemănătoare cu cele din culturile fino-ugrică și siberiană, precum cel de apărare împotriva ciumei, așa cum era atestat la slavi și la fino-ugrienii orientali, practicat în secolul al XVII-lea în regiunea Moldovei vizitată de episcop.[75]

Până la sfârșitul secolului al XVI-lea existau două episcopate romano-catolice în Moldova. Funcțiile lor au fost treptat preluate de Episcopia de Bacău, pe când o mănăstire franciscană a fost fondată acolo, aparținând de provincia franciscană din Transilvania. Datorită războaielor și sărăciei, în secolele XVI-XVII multe comunități catolice din Moldova și-au pierdut preoții, câțiva dintre aceștia fiind înlocuiți de călugări și preoți italieni și polonezi. În anul 1884 apiscopatul de la Bacău a fost dizolvat, fiind create Arhidieceza de București și Episcopia Romano-Catolică de Iași. În anul 1895 o lege a interzis folosirea catehismelor bilingve.[76]

De asemenea, și în anul 1938 a fost introdusă o lege asemănătoare:

„Primăria Ferdinand [azi Nicolae Bălcescu, popular Újfalu/Ujfalău]
Plasa Bistrița
Județul Bacău
No. 685
1938. Luna Maiu. Ziua 6
Publicațiune

Noi primarul comunei Ferdinand I. Jud. Bacău. În baza ordinului prefecturei Jud. Bacău No. 7621 din 3 Mai 1938. Se aduce la cunoștință populațiunei din această comună că nu este permis de a se vorbii în altă limbă decât românește în localurile publice, în Primărie sau în alte locurii. În bisericele catolice slujba religioasă se va face în limba Latină și Românește. Preoții și cântăreți bisericești nu au voie de a face cântări religioase decât în limba latină și românește. Preoții și cântăreții au ordine în această privință. Toți acei care vor contraveni vor fii aspru pedepsiți conform Legei. Făcut azi, 5 Mai 1938.”
—Ordinul prefecturei jud. Bacău 1938

Activități culturale[modificare | modificare sursă]

Porturi populare maghiare la un festival de folclor în Debrețin, portul ceangău moldovean fiind ultimul la stânga
„Festivalul Secuiesc” de la Budapesta în anul 2017, în cadrul căruia se află expoziția „Satul ceangăiesc”

Printre obiectivele primordiale ale Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova păstrarea tradițiilor se situează în fruntea activităților principale. Pentru atingerea acestui scop, încă de la înființarea sa, AMCM a organizat întâlniri în localitățile ceangăiești unde s-au pus bazele unor grupuri folclorice și de păstrare a tradițiilor. Aceste grupuri au participat la diferite manifestații culturale atât în țară, cât și peste hotare, prezentând publicului larg cântece, balade, dansuri, obiceiuri, povești și jocuri ale ceangăilor.

Cele mai populare festivaluri la care grupurile sunt invitate :

  • Balul Ceangăiesc de la Budapesta, în 2005 fiind la ediția a IX-a
  • Tabăra Internațională de Dans și Cântece Populare de la Jászberény, aflată la ediția a XXIV-a
  • Zilele Sf. Gheorghe
  • Festivalul și Săptămâna Satului Fundu-Răcăciuni
  • Săptămâna Satului Somușca
  • Zilele Pustiana
  • Tabăra de Folclor de la Lunca de Jos
  • Ziua Ceangăilor - organizată anual în orașele din Ardeal

După implementarea programului educațional grupurile de folclor au fost completate și de copii, în majoritatea locațiilor de învățământ aceștia formând grupe folclorice de tineri. Acești copii sunt îndrumați de nume consacrate în folclorul ceangăiesc.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Numărul exact al ceangăilor e greu de stabilit, și depinde de sensul în care folosim termenul ceangău. Evaluarea exactă a ceangăilor este grea fiindcă mulți dintre ei refuză să declare etnicitatea lor actuală (după rromi și secui în cazul ceangăilor este cea mai mare diferență între numărul evaluat la recensăminte și numărul estimărilor științifice).

Din anul 1977, la recensăminte ceangăii figurează ca naționalitate de sine-stătătoare. Potrivit recensământului din 2002, numărul persoanelor care au ales să se declare ceangăi este de 1.370.[77]

Ceangăii (în sensul științific al cuvântului) reprezint totodată un grup etnografic maghiar. În acest sens al cuvântului putem vorbi despre un număr total de cel puțin 7.132 persoane, numărul persoanelor declarați drept maghiari fiind 5.866 în Moldova (la care se adaugă numărul persoanelor care și-au declarat drept ceangăi).[77]

În sensul etnolingvistic al cuvântului ceangăii reprezint un număr mult mai mare decât cel evaluat la recensămintele oficiale: azi existând cca. 60-70.000 de vorbitori de limba maghiară în Moldova[3] (indiferent de naționalitatea lor declarată). Cea mai precisă estimare minimă este cea din 1996 al etnografului Dr. Vilmos Tánczos, care în timpul cercetărilor sale (între 1992 și 1996) în 110 localități moldovene a găsit 62.265 vorbitori de limba maghiară dintr-un număr total de 103.543 de romano-catolici.[78] Menționând că poate să mai existe câteva sute de vorbitori a limbii maghiare și în alte localități, acest număr minim estimat este cel mai acceptat în literatura de specialitate.

Tánczos a repetat cercetarea sa între 2008-2010 și a dovedit existența unui proces de asimilație lingvistică extrem de rapidă în cadrul ceangăilor: pe când în 1996 a găsit peste 62.265 de vorbitori de limba maghiară în Moldova, în 2009 acest număr a fost cu 14.000 mai puțin (numărul vorbitorilor limbii maghiare scăzând la doar 48.752 de persoane în același grup de localități).[79]

În 2009 Tánczos a evaluat deja și nivelul de cunoștințe lingvistice și vârsta vorbitorilor. Asimilația lingvistică a ceangăilor s-a demonstrat în aproape toate localitățile cercetate: bătrânii (peste 60 de ani) în general cunosc foarte bine limba maghiară și o folosesc ca limba maternă (prima limbă vorbită). Între adulți sunt diferențe mari, în unele localități chiar și adulții mai tineri (30-44 ani) vorbeau limba maghiară ca limbă maternă, în localitățile mai asimilate, doar adulții mai în vârstă (45-59 ani). Tinerii și copiii vorbesc limba maghiară doar în localitățile pur ceangăiești, dar și aici o folosesc limba doar ca a doua limbă, aproape exclusiv pentru comunicarea cu părinții și / sau bunicii (copiii între ei vorbesc românește). Copiii sub 10 ani în cele mai multe localități nici nu mai înțeleg limba maghiară. Tánczos a observat mari diferențe între mediul rural și cel urban: în mediul rural 26% dintre catolici au vorbit limba maghiară (14% ca limba maternă, 12% ca a doua limbă) și 33% au înțeles limba (7% fiind procentul celor care au un vocabular pasiv). În mediul urban nivelul de cunoaștere a limbii maghiare este mult mai scăzută: doar 8% dintre catolici vorbesc ungurește (din care doar 3% ca limba maternă și 5% ca a doua limbă) și 5% au un vocabular pasiv, procentul total celor care înțeleg limba maghiară fiind 13%.[79]

Tánczos a observat mari diferențe și între diferitele grupuri ceangăiești, cele mai asimilați fiind ceangăii de nord, pe când ceangăii secuiești sunt mai puțin asimilați. Ca urmare putem afirma, că cea mai arhaică variantă a limbii maghiare (dialectul vechi de nord) este pe cale de dispariție, deoarece nu mai există nici o comunitate în care tinerii (15-29 ani) sau copiii ar mai înțelege limba maghiară. În comunitățile ceangăilor de nord doar bătrânii peste 60 de ani vorbesc limba maghiară ca limbă maternă și doar adulții peste 45 ani o folosesc ca a doua limbă.

Ceangăii de sud sunt mai puțin asimilați, mai ales cei care vorbesc dialectul secuiesc. În unele sate locuite de ceangăi secuiești chiar și copiii mai mari (peste 10 ani) vorbesc bine ungurește.[79]

În sensul larg al cuvântului numărul ceangăilor este de 300-350.000. Aceste estimări se referă la numărul total al catolicilor (și al ortodocșilor cu origine catolică) și sunt mai puțin precise, deoarece le consideră pe toți catolicii moldoveni ca fiind ceangăi, sau - cel puțin - de origine ceangăiască. În mod sigur, majoritatea romano-catolicilor moldoveni sunt de origine ceangăiască (respectiv maghiară), însă trebuie să menționăm, că există între ei o minoritate relativ largă de altă origine: Dr. Vilmos Tánczos citează surse istorice conform cărora numărul maghiarilor ar fi fost 20-25.000 dintr-un număr total de 25-30.000 romano-catolici la începutul secolului al XVI-lea.[78] Ca urmare, putem afirma că un număr de cca 5.000 de catolici erau de altă naționalitate și în aceste timpuri (români, polonezi, eventual țigani), deși naționalitatea lor exactă nu este menționată.[78]

Populația istorică[modificare | modificare sursă]

În ceea ce privește evoluția demografică a ceangăilor moldoveni, nu cunoaștem decât numărul ceangăilor neasimilați, deoarece înainte de 1977 nu exista posibilitatea de a se declara drept ceangău. Deși cunoaștem destul de bine evoluția numărului romano-catolicilor, nu avem surse despre ortodocșii de origine ceangăiască (de exemplu: căsătorii mixte), și nici despre acei ceangăi care aveau o identitate oarecum ceangăiască, deși nu s-au declarat maghiari, înainte de 1977. Numărul persoanelor declarați maghiari a fost însă bine evaluat la mai multe recensăminte (1859, 1899, 1930, etc.).

Evoluția populației maghiare la recensămintele oficiale[4][modificare | modificare sursă]

Anul evaluării Populația totală Numărul catolicilor Procentul catolicilor Numărul maghiarilor Procentul maghiarilor în populația totală Procentul maghiarilor în populația de confesiune catolică Sursa datelor
1859 1 325 406 52 881 4,0% 37 825 2,9% 71,6% SZABADOS 1989. pag. 91., recensământ oficial
1899 1 848 122 88 803 4,8% 24 276 1,3% 27,3% SZABADOS 1989. pag. 94., recensământ oficial
1912 2 139 154 97 771 4,6% - - - recensământ oficial
1930 2 433 596 109 953 4,5% 23 894 1,0% 21,7% recensământ oficial
1941 2 769 380 - - 9 352 0,3% - recensământ oficial
1948 2 598 259 - - 6 618 0,3% - recensământ oficial
1956 2 991 281 - - 8 829 0,3% - recensământ oficial
1966 3 391 400 - - 4 748 0,14% - recensământ oficial
1977 3 763 221 - - 3 276 0,09% - recensământ oficial
1992 4 079 046 240 038 5,9% 3 098 0,08% 0,8% recensământ oficial
2002 3 993 120 243 708 6,1% 5 866 0,14% 2% recensământ oficial
2011 4 178 694 195 738 4,7% 4 926 0,11% 2,5% recensământ oficial
(Moldova+Bucovina)

Atitudinile etnice ale populației ceangăilor[modificare | modificare sursă]

Studiul s-a efectuat de către Universitatea din București, Centrul de Sociologie Urbană și Regională, printr-un sondaj în cadrul populației ceangăilor din Moldova.[80] Eșantionarea a avut ca obiect de referință satele cu ceangăi” din Moldova. Eșantionul are un volum de 1056 persoane și este reprezentativ pentru populația rurală din satele cu „ceangăi”, cu o marjă de eroare maximă de ±3% la un nivel de încredere de 95%. Studiul populației care locuiește în satele cu „ceangăi” din Moldova (33 de sate) atestă că din punct de vedere al identificării prioritare sau autocentrării etnice, locuitorii acestor zone se consideră în primul rând:

1) 92,8% din totalul acestei populații se declară în primul rând români;

2) 5,0% din totalul populației adulte din satele cu „ceangăi” în regiunea Moldova, se declară maghiari;

3) 0,4% dintre cei ce locuiesc în satele cu ceangăi din Regiunea Moldova se declară „ceangăi”.

4) 0,7% se consideră de alte etnii, respectiv romi și germani.

5) 1,1% nu știu / nu răspund.

Pe baza indicatorilor de autoidentificare și heteroidentificare s-a constatat că grupul „ceangăilor” este un grup de „populație cu identitate cultural-religioasă”.

Ce înseamnă pentru “ceangăi” să fii considerat “ceangău” din punct de vedere al naționalității:

• că sunt români chiar dacă sunt numiți “ceangăi” 78%;

• că sunt maghiari chiar dacă sunt numiți “ceangăi” 7%;

• nu știu / nu răspund 5%.

În raport cu religia, a fi considerat “ceangău” înseamnă pentru această populație:

• sunt român de religie catolică 80%;

• sunt maghiar de religie catolică 8%;

• nu știu / nu răspund 12%

Studiul situației românilor: La români (93% din totalul populației în satele cu ceangăi din Moldova),

49% cunosc vorbirea „ceangăiască” și, pe de altă parte,

27% dintre ei declară că, de obicei, utilizează în familie vorbirea ceangăiască.

Studiul situației românilor

Sub alt aspect s-a constatat că 25% dintre români declară că se consideră și / sau sunt considerați „ceangăi”. Se poate observa o reținere a românilor de a se considera „ceangăi” (echivalentă cu circa 2%), de vreme ce peste 27% dintre ei folosesc de obicei vorbirea ceangăiască. Pentru românii care se consideră și/sau sunt considerați “ceangăi”, a fi “ceangău” înseamnă din punct de vedere etnic a fi român, în proporție de 98%, chiar dacă sunt numiți de alții “ceangăi” și doar pentru 2% dimensiunea etnică nu are importanță sau semnificație.

Studiul situației maghiarilor:

20,7% dintre ei se consideră ceangăi, și 19% declară că sunt „identificați” ca atare (heteroidentificare). Circa 33% dintre cei care se consideră maghiari apreciază că cunosc vorbirea ceangăiască. Doar 12% dintre maghiari declară că utilizează de obicei vorbirea ceangăiască în familie față de peste 86% procentul celor care declară că utilizează de obicei limba maghiară. Nici un maghiar din satele cu ceangăi din Moldova nu se consideră etnic ceangău, nici în primul rând, nici în al doilea rând. De altfel pentru 96% dintre ceangăii maghiari acest lucru înseamnă ca sunt maghiari de religie catolică.

Recensământul din 1890[modificare | modificare sursă]

„După recensământul din 1890, județul Bacău numără 172.496 de locuitori.

După naționalitate, populațiunea urbană se împarte în 9.665 Români, 1.199 Unguri, 7.369 Evrei, 530 Armeni, 45 Greci, 629 Germani, 20 Ruși, 5 Sârbi, 18 Francezi, 55 Italieni, 12 Elvețieni, 2 Turci, 36 Bulgari, în total 19.200 suflete.

Populațiunea rurală se compune din 123.132 Români, 24.715 Unguri, 5.197 Evrei, 47 Greci, 111 Germani, 5 Ruși, 5 Francezi, 58 Italieni, 1 Englez, 35 Bulgari, în total 152.296 suflete.

Locuitori pământeni sub protecțiune română, de care, afară de Români, țin și Armenii, Ungurii și Evreii: 170.883.

Cultul catolic numără în acest județ 32.463 credincioși, mai mult ca în orice alt județ din țară.

Episcopul catolic are sub autoritatea sa, în județul Bacău, doi vicari: unul se chiamă al Trotușului cu reședința în Târgul-Trotușul. De acest vicariat depind 4 parohii: cea din Târgul-Trotușul și cele din satele cu Săcui: Dărmănești, Pustiana și Grozești. Al doilea vicariat este al Bacăului, cu reședința în Bacău. De acest vicariat depind parohii de prin locurile locuite de Ciangăi și anume: Prăjești, Bacău, Liuzi-Călugăra, Valea Seacă, Valea-Mare, Cleja și Faraoani. Bisericile catolice sunt 62 active, 2 în construcție, deservite de 12 preoți, 54 cântăreți și eclesiarhi. De acest rit țin Ungurii, în număr de 25.914, din cari 24.715 prin mai mult de 80 sate.”[81]

Învățământul în limba maghiară[modificare | modificare sursă]

Biserica Sfânta Elisabeta a Ungariei și Liceul Teologic Romano-Catolic Sfânta Elisabeta a Ungariei din Lunca de Sus

În Transilvania ceangăii de limbă maghiară învață în școli maghiare. În Moldova, în 13 localități au fost organizate cursuri extrașcolare, iar în 11 localități limba maghiară e înclusă în programul școlar. În anul școlar 2005-2006, 725 de elevi au învățat maghiara în grupuri școlare, iar 369 în grupuri extrașcolare (în total: 1094), iar în anul școlar 2010-2011 în total 1500 de elevi.[82] Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM) și Asociația Pedagogilor Maghiari din România[83] sunt cele două asociații care se îngrijesc de bunul mers al programului. Cca 7500 de copii vorbitori de limba maghiară (din cele 9000)[82] însă nu au posibilitatea nici azi de a învăța limba străbunilor în instituții de specialitate (școli sau instituții private), acestea vorbind limba lor maternă doar în familie. Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova îi poate ajuta în fiecare an școlar 75 elevi ceangăi în continuarea studiilor în licee maghiare.

În momentul de față învățământul în limba maghiară este organizată în 25 sate moldovene (în afară de Comuna Ghimeș-Făget), în majoritatea lor în grupuri extrașcolare:[82]

Pentru cei care doresc să continuă studiile în licee cu limba de predare maghiară, Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova le asigură această posibilitate în Miercurea Ciuc. Aici s-a înființat și un cămin pentru elevii și studenții ceangăi (Căminul Ceangău din Miercurea Ciuc), în care acestea sunt ajutați în studiile lor în limba maghiară de profesori de specialitate (lecții particulare) și de călugării piariști al orașului.[84][85][86]

Personalități[modificare | modificare sursă]

Ince János Petrás, preot, călugăr minorit, etnograf.

Toponimia maghiară în Moldova[modificare | modificare sursă]

Drept mărturie a prezenței ceangăilor de limbă maghiară în Moldova stau unele toponime păstrate până în prezent.

Nume de familii ungurești[modificare | modificare sursă]

Cele mai frecvente nume de familii ceangăi sunt: Andor, Ádám (Adam), Baka (Baca, Boca ~ 'soldat'), Balázs (Balazs, Blaj), Balog (Balogh, Bologh, Bolog, Bulug), Bartha (Barta), Bálint (Balint ~ 'Valentin'), Bilibók (Biliboc), Bodó, Budai (~ '(cel) de la Buda'), Budó (Budău), Bulai, Cadar, Chihălău, Dani, Diós (~ '(cel) cu nuci'), Diósi, Duma, Demeter, Farcadi (Farczadi, Fartzadi, Fartadi, Farțadi), Farkas (Fărcaș, Forcoș, Forcos ~ 'Lup(u)'), Fekete (Fechete, Fecheta ~ 'Negru'), Ferenc (Ferencz, Ferentz, Ferenț ~ 'Francisc'), Gábor (Gabor ~ 'Gabriel'), Gáspár (Gașpar), Gergely (Gherghel ~ 'Grigore'), Gyurka (Ghiurca ~ 'Gheorghe'), Kelemen (Caliman, Căliman), Ignác (Ignácz, Ignátz, Ignaț), Jakab (Iacobuș), Kis (Kiss, Chiș, Châșu ~ 'Mic(u)'), Kovács (~ 'fierar'), Kós, Kósa (Coșa), László (Laszlo, Laslo, Laslău ~ 'Ladislau, Vasile'), Lukács (Lucaci ~ 'Luca'), Márton (Marton, Martin), Mihály, Miklós (~ 'Nicolaie'), Nagy (~ 'Mare'), Nyisztor, Pál, Petrás, Petres, Pógár (Pogár, Pogar), Puskás (Pușcaș, Pușcașu ~ '(cel) cu pușcă'), Rab (~ 'rob(u)'), Róka (Roca ~ 'vulpe'), Salamon, Simon, Sipos (Șipoș ~ '(cel) cu fluier'), Szabó (Szabo, Sabău ~ 'croitor'), Szarka, Tamás (Tamas, Tămaș, Tamaș), Zerkula, Zajzon, Zajzoni, etc.

Citate[modificare | modificare sursă]

„Acei incantatores întâlniți de Bandinus în Moldova nu erau români ci ciangăi (populație maghiară din Carpații moldovenești). Ungurii au adus din Asia șamanismul în teritoriul pe care-l ocupă astăzi. (...) Este posibil ca ritualul de apărare împotriva ciumei, așa cum era atestat la slavi și la fino-ugrienii orientali, să fi fost, de asemenea, practicat în secolul XVII în regiunea Moldovei vizitată de Bandinus. Totuși, este mai probabil că, tot ca în cazul acelor incantatores, informațiile nu-i privesc pe români ci pe ciangăi. (...) Nu este singura analogie între informațiile transmise de Bandinus și ritualurile fino-ugriene și siberiene." ”
—Mircea Eliade, „De la Zalmoxis la Genghis-Han”
„Secuii au trecut și dincolo de Carpați, formând în Moldova populația numită a ceangăilor.”
—Petre P. Panaitescu, „Istoria românilor pentru clasa a VIII-a secundară”, București 1990
„Rușii și ungurii au fost totdeauna în Moldova țărani. Aceia care au fost aduși din Țara Leșească (Polonia) în mijlocul Moldovei și-au uitat, cu scurgerea vremii, limba lor și și-au însușit-o pe cea moldovenească; iar aceia care locuiesc la hotarul Podoliei vorbesc și astăzi leșește sau rusește. Fiindcă ungurii au rămas neclintiți în legea lor papistășească, și-au păstrat și limba țării lor: dar ei înțeleg cu toții și limba moldovenească.”
—Dimitrie Cantemir, „Descriptio Moldaviae”, 1716

„Un sat bine ținut, cu coșare împletite, cu case care se pot asămăna uneori cu casele-model din partea muntelui. Locuitorii au alt trai și altă față decât ale țăranilor noștri. Ploscuțenii, întemeiați cândva de românul Ploscuță, sunt în adevăr un sat de unguri (...). Ungurii păstrează până astăzi îmbrăcămintea lor, care nu se deosebește întru nimic de aceea a sătenilor de prin Bacău și Roman: bărbații poartă pălăria cu margeni mici și panglică roșie, femeile sunt îmbrobodite cu ștergarul ca un văl aruncat peste cozile făcute conci, sus (birjarul nostru, un băietan român, numește cu despreț "coarne" podoaba albă, învoaltă a frunții); fetele au panglici întrețesute cu părul lor bălan și flori de târg prinse în ele; cămașa largă, cu arnici roșii pe mâneci și la sân, fota neagră, dintr-o singură bucată, strânsă pe șolduri, mântuie îmbrăcămintea.
Satul e catolic, deși parohul trebuie să vie tocmai din Focșani, așa încât toată slujba o face dascălul, sau n-o face nici el. După îndemnul învățătorului și notarului, locuitorii au cerut un preot statornic, amenințând altfel cu trecerea la ortodoxie.
Legea singură și aici îi ține așa de deosebiți de români. Ea a păstrat desigur și limba. Sunt copii care n-o știu mai deloc pe a noastră; femeile spun că învață românește numai pentru nevoia de a se înțelege când ies din cuprinsul satului. Ei se socotesc toți unguri.”
Nicolae Iorga Fragment din „România cum era până la 1918”
„Populația catolică ce locuiește în satele din Moldova și este cunoscută sub numele de ceangăi nu este omogenă. Ea este dispersată în masa populației moldovenești. Cea mai mare parte a ceangăilor este concentrată în regiunea orașelor Roman (grupul de nord) și Bacău (grupul de sud). Ei poartă costumul național românesc și cea mai mare parte a lor vorbește o limbă română specifică Transilvaniei. Ținând cont de limbă, tradițiile și moștenirea etnografică, este vorba de o populație provenită din românii din Transilvania. Chiar și unii istorici unguri, precum Laszlo Mikecs, sunt de acord că nu sunt secui.
Pe valea Trotușului și a afluentului său Tazlău - plus o mică comunitate pe valea Siretului - există un alt grup de ceangăi, a căror limbă este foarte apropiată de cea a secuilor, ceea ce îndrumă către o origine secuiască a acestora. Limba le este însă amestecată cu cuvinte românești. Au aceleași costume și un mod de viață asemănător cu cel al secuilor. În prezent, sunt bilingvi, vorbind și dialectul lor și limba română. Trăiesc în aproximativ 30 sate, amestecați cu românii.
Unii cercetători unguri au considerat că ceangăii, adică toți catolicii din Moldova, sunt o enclavă de origine maghiară. Deși mărturiile misionarilor italieni pledau pentru originea românească a ceangăilor, Péter Zöld, preot catolic din parohia Delnița din Transilvania, îi consideră maghiari, de fapt, secui. Trebuie să ținem cont și de mentalitatea epocii, când religia dădea naționalitatea. Astfel, o persoană convertită la catolicism devenea pentru maghiarii catolici tot un maghiar. Adesea, chiar și misionarii catolici veniți din Italia erau denumiti în documente unguri. Nicolae Iorga a publicat un astfel de document, în care se vorbește despre "preotul ungur Felicsi Antonio Zaulu", de fapt Felix Antonio Zauli, autorul unui catehism și al unei culegeri de predici în limba română. La rândul lor, misionarii catolici nu făceau diferență între ungur și ungurean (transilvănean).
Cea mai mare parte a acestor cercetători [maghiari] are tendința să considere că ceangăii sunt în exclusivitate maghiarofoni și că aceia care vorbesc românește au fost victimele unei asimilări recente. O asemenea atitudine deliberată nu poate decât să îndrume cercetarea pe o cale greșită, mai ales în condițiile în care există atât de puține informații despre originea ceangăilor. În același timp, trebuie să spunem că unii istorici români (A.D. Xenopol, Radu Rosetti) au acceptat afirmația că ceangăii sunt de origine maghiară.”
—Jean Nouzille, autorul unui studiu elaborat pentru Comisia de cultură și învățământ a Consiliului Europei


„Ceangău (< magh.) Denumire dată populației (de grai românesc și maghiar) din Moldova (mai ales jud. Bacău) de religie catolică, emigrată aici, de-a lungul timpului, din SE Transilvaniei. Trăiesc și în alte regiuni ale țării.”
—Enciclopedia României, București 1993
„CIANGĂI (provine din cuvântul maghiar Csángó): Locuitori de origine maghiară (secui) din Moldova, în ținutul Bacău și Roman. Stabiliți acolo, începând din secolul al XIII-lea, colonizați la marginea regatului maghiar sau ca lucrători la minele de sare (valea Trotuș-Ocna). Până azi au păstrat limba, religia catolică, obiceiurile și satele lor.”
—Dicționar de istoria românilor, București, 1997
„De sute de ani cultura ceangăilor s-a păstrat în România. Situația ceangăilor a fost studiată de organizațiile internaționale, mai ales de Consiliul Europei. Reprezentanții Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au mers de mai multe ori în România.
Ceangăii sunt un grup de catolici care cuprinde mai multe ramuri. Acest grup etnic a supraviețuit timp de secole încă din Evul Mediu și trăiește în Moldova, la răsărit de Carpații României. Ceangăii vorbesc o formă timpurie a limbii maghiare și se deosebesc prin tradiții foarte vechi, o cultură și o artă populară foarte bogată, care au o valoare foarte mare pentru Europa.
Timp de veacuri, identitatea ceangăilor s-a bazat pe religia romano-catolică și pe limba lor proprie, vorbită în familie și în sat. Acest lucru poate să lămurească, pe lângă modul de viață arhaic și felul cum înțeleg ei lumea, și faptul că legăturile cu religia catolică au fost foarte strânse iar graiul lor încă mai trăiește.
Persoanele care mai vorbesc încă dialectul ceangău sau cei care-l consideră limba maternă sunt o parte din ce în ce mai mică din populație.
Deși această cifră nu este acceptată de toată lumea, se apreciază că din cel mult 260.000 de catolici, numai vreo 60.000 - 70.000 vorbesc dialectul ceangău. Această cultură este astăzi în pericol de dispariție. Este nevoie de ajutorul Europei pentru salvarea acestei culturi.
Ceangăii nu au vreo revendicare politică, dar vor numai să fie recunoscuți ca o cultură deosebită.
Diversitatea de culturi și limbi ar trebui considerată ca un izvor prețios care îmbogățește patrimoniul nostru european și întărește identitatea fiecărei națiuni și a fiecărei persoane.
Ajutorul european și mai ales al Consiliului Europei se justifică pentru a salva orice cultură și se dovedește a fi necesar în cazul ceangăilor. Scopul principal al tuturor acțiunilor trebuie să fie păstrarea și dezvoltarea identității culturale, de limbă și de religie a acestei comunități și această problemă trebuie tratată în afara oricărui interes politic.”
—extras din Culture e fede, nr.2/2001, Vatican

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b http://recensamant.referinte.transindex.ro/?pg=8
  2. ^ http://recensamant.referinte.transindex.ro/?pg=9&id=17
  3. ^ a b Csango minority culture in Romania
  4. ^ a b c d e f g h i j k A moldvai csángók lélekszámáról
  5. ^ http://assembly.coe.int/Documents/AdoptedText/TA01/EREC1521.htm
  6. ^ Magyar Néprajzi Lexikon /
  7. ^ a b c d e f g h i Vilmos Tánczos; Csángós in Moldavia, publicat original în Magyar nemzeti kisebbségek Kelet-Közép-EurópábanHányan vannak a moldvai csángók?, Ed. Magyar Kisebbség, No. 1-2, 1997. (III), pp. 370-390, pag. 1
  8. ^ a b c d e szeret.klezse.ro, decembrie 2006. „Magunkról – Ceangăii”. Accesat în . 
  9. ^ Magyar Néprajzi Lexikon /
  10. ^ Magyar Néprajzi Lexikon /
  11. ^ a b ceangai.ro. „Europa și ceangăii”. Accesat în . 
  12. ^ Recensământul populației și al locuințelor, 2011, constanta.insse.ro
  13. ^ Măgirescu Ecaterina, Cedric Măgirescu; File din cartea Scorțenilor în Carpica Vol. XVIII-XIX, 1986-1987, pag. 388
  14. ^ Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár - Dicționarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania, București 1978, vol. II
  15. ^ Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár, vol. II.
  16. ^ Marius Diaconescu: Péter Zöld și "descoperirea" ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII, in: Anuarul Institutului de Istorie "A.D. Xenopol", XXXIX-xL, 2002-2003, p. 263.
  17. ^ Új Magyar Tájszótár - Noul Dicționar de Regionalisme -, articolul "csángó"
  18. ^ a b c Pr. Iosif Petru M. Pal (). Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri. Tipografia „Serafica” Săbăoani-Roman. p. 96. 
  19. ^ Nicolae Iorga (). Privilegiile șangăilor de la Târgu Ocna. Librăriile Socec & Comp. și C. Sfetea București. p. 3/247. 
  20. ^ a b Dr. Iosif Petru M. Pal (). Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri. Tipografia „Serafica” Săbăoani-Roman. p. 12. 
  21. ^ a b c d Baker, Robin; On the Origin of the Moldavian Csángós din volumul The Slavonic and East European Review, vol. 75, no. 4, 1997, pag. 662
  22. ^ ceangai.ro. „Raportul despre ceangăi prezentat Consiliului Europei – III. Fundal istoric”. Accesat în . 
  23. ^ a b c d e f g h i j Vilmos Tánczos; Csángós in Moldavia, publicat original în Magyar nemzeti kisebbségek Kelet-Közép-EurópábanHányan vannak a moldvai csángók?, Ed. Magyar Kisebbség, No. 1-2, 1997. (III), pp. 370-390, pag. 2
  24. ^ Radu Rosetti; Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova, în Analele Academiei Române, Tom. XXVII, Memoriile Secțiunii Istorice No. 10, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl” București, 1905, pag. 2/248
  25. ^ Radu Rosetti; Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova, în Analele Academiei Române, Tom. XXVII, Memoriile Secțiunii Istorice No. 10, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl” București, 1905, pag. 3/248
  26. ^ a b Pr. Iosif Petru M. Pal (). Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri. Tipografia „Serafica” Săbăoani-Roman. p. 14-15. 
  27. ^ Hasdeu, Bogdan Petriceicu (). Istoria toleranței religioase în România. Tipografia Lucrătorilor Associați, Bucurescii. p. 37. 
  28. ^ Gheorghe Burlacu; Ocolul domnesc Trotuș (sec. XV-XIX), partea a III-a, Carpica - Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, nr. XXVI/2, Corgal Press Bacău, pag. 139
  29. ^ a b Attila, Hegyeli (). Din Arini la Săbăoani. Fundația Culturală Siret, Roman. p. 9. 
  30. ^ a b Vilmos Tánczos; Csángós in Moldavia, publicat original în Magyar nemzeti kisebbségek Kelet-Közép-EurópábanHányan vannak a moldvai csángók?, Ed. Magyar Kisebbség, No. 1-2, 1997. (III), pp. 370-390, pag. 3
  31. ^ a b c d Diószegi László; Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia, Teleki László Foundation - Pro Minoritate Foundation, Budapesta, 2002, pag. 24
  32. ^ Gabor, Iosif (). Dicționarul comunităților catolice din Moldova. Conexiuni, Bacău. p. 8. 
  33. ^ Horváth, Antal (). Strămoșii catolicilor din Moldova. Trisedes Press, Sfântu Gheorghe. p. 13. 
  34. ^ a b Horváth, Antal (). Strămoșii catolicilor din Moldova. Trisedes Press, Sfântu Gheorghe. p. 17. 
  35. ^ Horváth, Antal (). Strămoșii catolicilor din Moldova. Trisedes Press, Sfântu Gheorghe. p. 23. 
  36. ^ A. Brandstatter, B. Egyed, B. Zimmermann, N. Duftner, Z. Padar and W. Parson (). „Migration Rates and Genetic Structure of two Hungarian Ethnic Groups in Transylvania, Romania”. Annals of Human Genetics, Volume 71, Issue 6, pages 791–803. John Wiley & Sons Ltd/University College London. pp. 792–793, 800–801. doi:10.1111/j.1469-1809.2007.00371.x. Accesat în . 
  37. ^ a b c d e f g h i ceangai.ro (WebArchive). „Teoria originii românești”. Accesat în . 
  38. ^ a b adevarul.ro, Mircea Merticariu, 3 mai 2016. „Ce sunt ceangăii la origini, români sau maghiari. Controversele dure pe tema bizarei comunități catolice din Moldova”. Accesat în . 
  39. ^ Consiliul Europei; The Csángó Minority Culture in Moldavia, Preliminary draft report, Committee on Culture, Science and Education Rapporteur: Mrs Tytti Isohookana-Asunmaa, Finland, III. Historical background, pag. 4
  40. ^ asrocatolic.ro. „Asociația romano-catolicilor „Dumitru Mărtinaș". Accesat în . 
  41. ^ Turda, Marius; Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania, în Slavic Review, Vol. 66, No. 3, The American Association for the Advancement of Slavic Studies, 2007, pag. 433
  42. ^ a b Turda, Marius; Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania, în Slavic Review, Vol. 66, No. 3, The American Association for the Advancement of Slavic Studies, 2007, pag. 434
  43. ^ a b Turda, Marius; Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania, în Slavic Review, Vol. 66, No. 3, The American Association for the Advancement of Slavic Studies, 2007, pag. 435
  44. ^ Turda, Marius; Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania, în Slavic Review, Vol. 66, No. 3, The American Association for the Advancement of Slavic Studies, 2007, pag. 432
  45. ^ a b c Baker, Robin; On the Origin of the Moldavian Csángós din volumul The Slavonic and East European Review, vol. 75, no. 4, 1997, pag. 664
  46. ^ Attila, Hegyeli (). Din Arini la Săbăoani. Fundația Culturală „Siret”, Roman. p. 13. 
  47. ^ Consiliul Europei – Comitetul de Cultură, Știință și Educație (WebArchive) (). „Csango minority culture in Romania”. Accesat în . 
  48. ^ Andrea Dobeș; Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu (1958 - 1989), în „Forme de represiune în regimurile comuniste”, Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (coordonatori), Editura Polirom, Iași, 2008 , pp. 304-318, pag. 11
  49. ^ Andrea Dobeș; Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu (1958 - 1989), în „Forme de represiune în regimurile comuniste”, Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (coordonatori), Editura Polirom, Iași, 2008 , pp. 304-318, pag. 12
  50. ^ a b Andrea Dobeș; Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu (1958 - 1989), în „Forme de represiune în regimurile comuniste”, Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (coordonatori), Editura Polirom, Iași, 2008 , pp. 304-318, pag. 14
  51. ^ Gabriel Andreescu; Extremismul de dreapta... , pag. 21
  52. ^ a b c Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Vladimir Tismăneanu (președinte); RAPORT FINAL, București, 2006, pag. 537
  53. ^ Ioan Dănilă: Destinul unui idiom - Graiul ceangăiesc din Moldova
  54. ^ Magyar Néprajzi Lexikon /
  55. ^ a b c Csango.hu : : : Kik a csángók
  56. ^ csángó nyelvjárás – Magyar Katolikus Lexikon
  57. ^ http://erdelyitarsadalom.adatbank.transindex.ro/pdfdok/et5_2k5_1_tanulmany_1_1.pdf
  58. ^ A Moldvai Csángók Nyelvjárása
  59. ^ http://adatbank.transindex.ro/html/cim_pdf431.pdf
  60. ^ http://erdely.ma/hatranyban.php?id=28845&cim=latogatas_a_legkeletibb_magyar_faluban
  61. ^ http://keresztszulok.hu/wp-content/uploads/A-moldvai-cs%C3%A1ng%C3%B3k-magyar-nyelv%C5%B1-hit%C3%A9let%C3%A9nek-t%C3%B6rt%C3%A9net%C3%A9r%C5%91l.pdf
  62. ^ Estimare a lui Vilmos Táncos (accesat la 16 octombrie 2009).
  63. ^ a b c d e f g h i j http://noborders.interfree.it/hung.htm
  64. ^ a b c New Page 1
  65. ^ Csango.hu : : : Kik a csángók
  66. ^ Pusztina - Pustiana - Liga Pro Europa
  67. ^ a b csango.ro | Moldvai Csángómagyarok szövetsége
  68. ^ Pusztina 2
  69. ^ Fascinanta poveste a ceangăilor care au ridicat un sat în pustiul dobrogean, adevarul.ro, 25 aprilie 2018.
  70. ^ Magyar Néprajzi Lexikon /
  71. ^ • GYIMESBÜKKI Dani Gergely Általános Iskola
  72. ^ a b c • Gyimesbükk iskolái
  73. ^ • GYIMESBÜKKI Dani Gergely Általános Iskola
  74. ^ Pr. Iosif Petru M. Pal (). Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii de veacuri. Tipografia „Serafica” Săbăoani-Roman. p. 82. 
  75. ^ ceangai.ro. „Intelectuali români despre ceangăi”. Accesat în . 
  76. ^ Attila, Hegyeli (). Din Arini la Săbăoani. Fundația Culturală Siret, Roman. p. 23. 
  77. ^ a b http://recensamant.referinte.transindex.ro/
  78. ^ a b c A moldvai csángók lélekszámáról
  79. ^ a b c http://www.jakabffy.ro/magyarkisebbseg/pdf/005Forum.Tanczos.pdf
  80. ^ http://www.rgnpress.ro/rgn_11/images/stories/2011/06/Raport-Ceangai-FINAL.pdf
  81. ^ Marele dicționar geografic al României întocmit de George Ioan Lahovari și editat de Societatea Geografică Română, București 1898
  82. ^ a b c csango.ro | Moldvai Csángómagyarok szövetsége
  83. ^ http://itthon.transindex.ro/?hir=28154
  84. ^ csango.ro | Moldvai Csángómagyarok szövetsége
  85. ^ Piarista Tanulmányi Ház, Csíkszereda
  86. ^ Piarista Tanulmányi Ház, Csíkszereda

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • en Baker, Robin; On the Origin of the Moldavian Csángós din volumul The Slavonic and East European Review, vol. 75, no. 4, 1997, pp.
  • hu Diószegi, László; „…nálunk most es a Templomban a nyelvünk tiltva vann.” - A moldvai csángók magyar nyelvű hitéletének története és jelene („..la noi în biserică și azi e interzisă limba noastră” – Istoria vieții religioase în limba maternă a ceangăilor moldoveni), pp.
  • en Diószegi, László; Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia, Teleki László Foundation - Pro Minoritate Foundation, Budapesta, 2002, pp.
  • ro Andreescu, Gabriel; Extremismul de dreapta în România, seria Diversitate etnoculturală în România, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj Napoca, 2003, pag. 21
  • ro Horváth, Antal; Strămoșii catolicilor din Moldova, Trisedes Press, Sfântu Gheorghe, 1994, pp.
  • hu Piro, Krisztina; A moldvai csángó nyelvjárásról (Despre graiurile ceangăilor din Moldova), pp.
  • hu Pozsony, Ferenc; Etnokulturális folyamatok a moldvai csángó falvakban (Procese etnoculturale în satele ceangăilor din Moldova), pp.
  • ro Rosetti, Radu; Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova, în Analele Academiei Române, Tom. XXVII, Memoriile Secțiunii Istorice No. 10, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl” București, 1905, pp.
  • en Turda, Marius; Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania, în Slavic Review, Vol. 66, No. 3, The American Association for the Advancement of Slavic Studies, 2007, pp. 432-435
  • hu Tánczos, Vilmos; Csángós in Moldavia, publicat original în Magyar nemzeti kisebbségek Kelet-Közép-EurópábanHányan vannak a moldvai csángók?, Ed. Magyar Kisebbség, No. 1-2, 1997. (III), pp. 370-390
  • hu Tánczos, Vilmos; A moldvai csángók lélekszámáról (Despre numărul ceangăilor din Moldova), pp.
  • hu Tánczos, Vilmos; Hányan vannak a moldvai csángók? (Câți sunt ceangăii din Moldova), pp.

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • ro Tánczos, Vilmos; „Vrau să fiu român!”: Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova, 472 pagini, Editura ISPMN, 2018
  • ro Wald, Lucia; Slave, Elena; Ce limbi se vorbesc pe glob, Editura Științifică, București, 1968 și [1]

Video[modificare | modificare sursă]

Despre ceangăii din Moldova[modificare | modificare sursă]

Filme documentare[modificare | modificare sursă]
Interviuri[modificare | modificare sursă]
Dansuri și cântece[modificare | modificare sursă]

Despre ceangăii ghimeșeni[modificare | modificare sursă]