Ceangăi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Ceangăi
csángók
tschangos
Csángó.png
Port popular ceangăiesc moldovean,
la un festival de folclor în Debrețin
Populație totală
Regiuni cu populație semnificativă
 România 1 266 (declarați drept ceangăi)[1];

5 866 (declarați drept maghiari în Moldova)[2]

În total: cca 260 000, din care cca 60 - 70 000 vorbitori de limbă maghiară (număr maxim, estimat de Consiliul Europei)[3]

Estimare științifică: 103 543 (număr minim) din care 62 265 vorbitori (și) de limba maghiară (nr. estimat de Catedra de Etnografie Maghiară din Cluj-Napoca, conform cercetărilor profesorului Dr. Tánczos Vilmos în 110 localități din Moldova între 1992-1996, despre identitatea ceangăilor moldoveni)[4]

Nr. total romano-catolici din Moldova: 239 938[1][5]

Ungaria Ungaria
Limbi vorbite
maghiară (graiul ceangăiesc), română
Religii
Biserica Romano-Catolică din România
Note
Vezi și: Moldova, Ținutul Secuiesc, Deva, Cristur, Hunedoara, Țara Bârsei, Ghimeș

Ceangăi (maghiară csángók, germană tschangos) este denumirea etnografică și populară comună[6] a trei grupe de oameni:

Nu trebuie confundați cu secuii din Bucovina, o populație maghiară[8] care a trăit în județul Suceava între 1777 și 1940, și dintre care o parte au ajuns în Deva, fiind numiți în mod eronat ceangăi.[9][10]

Potrivit raportului întocmit de Consiliul Europei în anul 2001, ceangăii din regiunea Moldova sunt un grup neomogen de oameni de origine maghiară, existenți în acest spațiu încă din Evul Mediu. Aceștia au rezistat amestecului dintre nații petrecut de-a lungul timpului. În prezența factorilor ce țin de mediu, Biserică și autoritățile locale au atins un nivel ridicat de asimilare.[11]

Etimologia[modificare | modificare sursă]

Spațiul de origine al termenului „ceangău” a fost zona de sud-est a Transilvaniei.[12][13][14] Forma primară a termenului „ceangău” se găsește în maghiarul „csángó”[15][16] cu variantele „csángani”, „csángódni”[17], „elcsángódni”, cu înțelesul de „străin”, „înstrăinat” care arată o însușire, un nume calitativ, nu unul etnic. Acesta era folosit inițial de secui pentru a-i desemna pe cei care nu erau secui, trăitori în secuime ori la granițele teritoriului secuiesc.[18]

În unele dialecte maghiare (cel din Câmpia Transilvaniei și cel de la Tisa Superioară) „csángó”, „cángó” înseamnă „hoinar”.[19]

Termenii csangó, csángó = umblător, persoană care își schimbă locul (Dicționarul limbii maghiare, 1862; Dicționarul etimologic al limbii maghiare, Budapesta 1967; Dicționarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania, București, 1978; Dicționarul explicativ al limbii maghiare, Editura Academia Maghiară, Budapesta, 1972; Noul dicționar de regionalisme, Editura Academia Maghiară, Budapesta, 1979).

Istoricul Nicolae Iorga afirmă că șalgăii (șálgó) este numele lucrătorilor de la care vine numele de ceangăi.[20]

O teorie a istoricului Antal Horger relatează faptul că ceangău provine de la czammog (ciomag), care face referire la un păstor care umblă cu ciomagul după turme.[21] O altă ipoteză a lui Bernát Munkácsi explică faptul că termenul provine de la verbul csángani ce în județul Ciuc înseamnă „a se corci”; csángadik – „se corcește”; csángo – „corcit”, mutilat, ciuntit.[21]

Se crede că termenul ceangău nu are legătură cu șalgău, șangău și cu alte variante derivate de la maghiarul șóvágó care semnifică „tăietor de sare” la salinele de la Târgu Ocna.[21]

Primele atestări ale cuvântului csángó[modificare | modificare sursă]

  • ca antroponim:
  1. anul 1400: este amintit un anume Georgium Chango;[22]
  2. anul 1424: Petro Czanko;[23]
  3. 8 iunie 1443: actul de donație al lui Ștefan, fiu al lui Alexandru cel Bun: „această adevărată slugă a noastră, pan Iliiaș Sanga, a slujit noua drept și credincios”;[24]
  4. anul 1560: la Moacșa, județul Covasna este amintit un anume Csángó András.[25]
  • ca etnonim:
  1. anul 1556: la Moacșa, județul Covasna este amintit un anume Michael csángó (scris cu minusculă);[26]
  2. anul 1772: preotul Péter Zöld redactează o petiție în numele comunității ecleziastice din Nicorești, în care cei din Nicorești se plâng împotriva ungurilor din Lonka, numiți ceangăi (csango dictis).[27]
„Péter Zöld nu a creat artificial un etnonim, cum afirmă Anton Coșa. Preotul secui a transpus în scris o realitate pe care a constatat-o personal. La fel cum a făcut peste șase decenii Ince Petrás, care era originar din mijlocul acelor comunități de ceangăi și a trăit toată viața între ei.”
— Marius Diaconescu, conferențiar universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București[28]

Origini[modificare | modificare sursă]

Migrația ceangăilor (grupele de nord, sud și a secuilor), pecenegilor și teutonilor în interiorul și exteriorul Arcului Carpatic în Evul Mediu
Istoricul etnograf Pál Péter Domokos studiind în anul 1929 o comunitate ceangăiască din Cleja, Bacău
Răspândirea ceangăilor („Tchangeï”) în Moldova (1861)

Teoriile originii turcice[modificare | modificare sursă]

Teoria generală a originii turcice face referire la faptul că ceangăii ar putea fi descendenții unei populații turcice care a adoptat limba maghiară ori care s-a amestecat cu maghiari și secui înainte de secolul al XIII-lea, cea din urmă idee s-a bucurat de atenția cercetătorilor români de renume.[29] Géza Ferenczi susține totuși că doar grupa sudică (zona Bacăului) provine din elemente turcice.[29]

Istoricul maghiar Karácsonyi János presupunea că ceangăii sunt de origine cavară, deși nu se poate stabili nicio corespondență lingvistică sau etnografică între cabari și ceangăi.[30]

De asemenea, istoricul Sándor N. Szilágyi a adus ideea unui amestec dintre maghiari și khazari.[29]

Teoria originii cumane[modificare | modificare sursă]

În secolul XIX, „secolul naționalităților” a apărut un interes științific pentru „problema ceangăilor” din Moldova căutându-se originea și proveniența lor. La început, originea cumană a ceangăilor a fost teoria cea mai răspândită. Preotul Gegő Elek este trimis în 1837 în Moldova de către Societatea Maghiară de Științe pentru a-i studia pe ceangăi și ajunge la concluzia că aceștia sunt de origine cumană.[31]

Savantul german Gustav Weigand a cercetat personal din punct de vedere lingvistic câteva din satele acestora și a emis ipoteza originii cumane pe baza „rostirii siflante” considerând-o un reflex întârziat din limba cumană.[32]

Tot în acea perioadă și Munkácsi Bernát a fost de părere că locuitorii catolici din Moldova sunt de origine cumană.[33]

Istoricul Endre Veress (pseudonim Iános Tatrosi), este de părere că primii ceangăi din Moldova ar fi fost cumani maghiarizați prin intermediul schimbului lingvistic și cultural cu cel al populației maghiarofone prezente pe văile Prutului și Siretului,[34][7] la sfârșitul secolului al XIV-lea[29], însă această variantă și altele asemănătoare (cea a cumanilor secuizați a lui Munkácsi Bernát, bazată pe observații lingvistice și antropologice, sau a finlandezului Yrjö Wichmann) și-au pierdut din însemnătate.[29]

Ipoteza originii cumane a fost abandonată în prima jumătate a secolului XX.[35]

Teoria originii pecenege[modificare | modificare sursă]

Ipoteza originii pecenege a fost lansată de Nicolae Iorga într-o conferință din 1938, dar nici această ipoteză nu a fost confirmată de știința limbii.[36] Alți istorici sugerează, de asemenea, că aceștia ar putea proveni din pecenegi.[37] Gheorghe I. Brătianu sugerează un posibil amestec al pecenegilor și cumanilor cu secuii și ungurii din Transilvania. Tot acesta aduce aminte că secuii au venit în Moldova abia după fondarea principatului, ceea ce este demn de remarcat. Nicolae Iorga susține ideea originii din pecenegi sau cumani, fiind o explicație pentru diferențele dialectale comparativ cu secuii.[29]

Teoria originii din Etelköz[modificare | modificare sursă]

La începutul secolului al XX-lea Mózes Rubiny a dezvoltat ideea succesiunii din ungurii din Etelköz,[38] teorie formulată și de Istvan Györffy, Bolbardi, György Pray (1774), Iános Jerma (1852),[39] ce a câștigat adepți rapid. László Mikecs a remarcat că nu au fost aduse argumente în acest sens, în timp ce Pál Péter Domokos susținea teoria lui Mózes,[38] alături de Simonyi Zsigmond, Bernát Munkácsi, Iános Tatrosi (Endre Veress), Boros Fortunat, Arpad Bitay, György Endre, Balint Csüry.[39] Deși unii cercetători maghiari sunt de acord că grupuri ungurești au plecat din Etelköz, zonă ce se presupune a fi cuprins și văile Siret-Prut, în bazinul Carpatic, cucerit de Árpád împreună cu triburile maghiare, dovezile arheologice și istorice contrazic ideea originii ceangăilor dintr-un trib maghiar de înaintea epocii cuceririlor.[38]

Unii cercetători sunt de părere că provin dintr-un grup de maghiari care s-au desprins de grupul principal în drumul lor spre Ungaria, iar alții sugerează că provin din cumani, pecenegi sau alte triburi turcice.[40]

O analiză genetică din anul 1996 a sprijinit teoria că ceangăii ar putea proveni dintr-un grup lăsat în urmă de cuceritorii maghiari în anul 896. Un studiu similar publicat în anul 2007 în Annals of Human Genetics a scos în evidență faptul că, există o diferență genetică pronunțată între două eșantioane de populație analizate, unul fiind de secui din Miercurea Ciuc și celălalt fiind de ceangăi din zona Ghimeșului (Lunca de Sus), ceea ce este surprinzător, dată fiind apropierea geografică a celor două zone.[41]

Argumentele acestei ipoteze au fost de ordin lingvistic și arheologic, însă fără un suport științific solid. În vreme ce Etelköz se întindea din bazinul Siretului și de la Dunăre spre est, ceangăii stabiliți în Moldova se grupau îndeosebi între Carpați și Siret, unde au lăsat și urme în toponimie și hidronimie.[42][43][44][45] Ipoteza a fost combătută atât de cercetătorii români,[46][47] cât și de cei maghiari.[48] Prin urmare, teoriile potrivit cărora stratul de bază al ceangăilor moldoveni aparține unui grup al maghiarilor cuceritori care au rămas în afara Carpaților, în drumul lor spre Transilvania, au fost respinse.[49]

Teoria originii hunice[modificare | modificare sursă]

Teoria continuității ceangăilor se referă la faptul că aceștia nu au venit din bazinul Carpatic, ci din stepele Asiei.[38] Astfel, una din cele mai vechi și răspândite idei este cea a descendenței din hoardele lui Attila, dar, după Béla Gunda, acestă teorie a apărut în urma influenței secuiești a acestora.[50] Zoltán Zsupos menționeză că ceangăii s-au așezat pe teritoriul actual în prima fază în 670-680 d. Hr., fiind parte a confederației avar-sabir-hunice.[29] Continuitatea a fost contestată în repetate rânduri, dar încă rămâne valabilă pentru unii cercetători.[38]

Unii istorici au considerat cumanii la un moment dat un popor înrudit cu hunii, iar Petru Râmneanțu a lansat în 1944 ipoteza originii hunice.[51]

Teoria originii maghiare orientale[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul secolului al XIX-lea a fost emisă ipoteza că ceangăii ar fi descendenții unui trib maghiar așezați în Moldova înaintea românilor[52], iar câteva decenii mai târziu Jean Tatrosi (pseudonimul lui Endre Veress, alias Andrei Veress) credea că ceangăii au o origine mai veche decât românii în spațiul moldav.[53][54]

În prima jumătate a secolului al XX-lea, cercetătorii maghiari au renunțat la ipotezele emigrării ceangăilor dinspre est, lansând ipoteza migrării în Evul Mediu dinspre vest, după mutarea ungurilor din Etelköz în Panonia. Bakó Géza a emis ipoteza că ceangăii reprezintă un grup al poporului maghiar care, în decursul secolelor X-XIII, a trăit în regiunea apuseană a Ungariei de azi de unde s-a strămutat în Transilvania în cursul secolului al XII-lea.[55]

Astăzi a devenit un concept general acceptat că maghiarii moldoveni au sosit în actuala lor locație în Evul Mediu nu dinspre est, ci dinspre vest, din Bazinul Carpatic. Rămâne de lămurit de unde au plecat ungurii spre Moldova, istoricii fiind de părere că aceștia ar fi putut veni de pe Valea Someșului și din bazinul Tisei superioare. Cu toate acestea, potrivit unei teorii bazate pe geografia lingvistică, majoritatea ceangăilor ar putea fi o ruptură a unui grup maghiar situat în Câmpia Transilvaniei.[49]

Teoria originii maghiare occidentale[modificare | modificare sursă]

Primele surse documentare menționează prezența unei comunități etnice maghiare în Moldova încă din secolul al XIII-lea.[49]

Potrivit lui Dimitrie Cantemir, comunitățile catolice vorbitoare de limbă maghiară au fost aduse de Ștefan cel Mare în urma victoriei într-o luptă cu Matia Corvin. Contele d'Hauterive în descrierea acestuia asupra Moldovei din anul 1787 și austriacul Rudolf Bergner într-o carte a sa din 1887 sunt de aceeași părere.[50] După Péter Zöld, ceangăii au venit din Transilvania în Moldova în secolul al XV-lea, în timpul conducerii lui Sigismund de Luxemburg.[50] Mulți cercetători, mai ales unguri și români, au contestat originea acestora din secolul XV.[38]

Un alt punct de vedere al geografului Gheorghe I. Năstase este acela că Regatul Ungariei ar fi colonizat unguri în grupuri așezate până la cursul mijlociu al râului Siret, în zona gurii de vărsare a Bistriței, creând astfel o frontieră stabilă înaintea întemeierii statului feudal al Moldovei,[56] dar nu mai devreme de sfârșitul secolului XIII.[49] Aceștia fiind susținuți de politica defensivă a Regatului Ungariei, sarcina lor era de a controla și de a apăra granița estică ale statului. Această graniță se întindea de-a lungul râului Siret, indicând faptul că deplasarea maghiarilor nu s-a oprit la Munții Carpați. Regii maghiari au încercat să exercite controlul militar asupra teritoriilor dincolo de graniță, împingându-și punctele de supraveghere, avanposturile și fortificațiile până în dreptul râurilor Nistru și Dunăre (Chilia, Dnestrovsc (Dnesterfehervar)/Akerman, Brăila, Orhei, etc.). Primele așezări din regiunea de frontieră au apărut cel mai probabil după invazia mongolă din 1241-1242, apoi la începutul secolului al XVI-lea.[49] Înainte de bătălia de la Mohács (1526), maghiarii din Moldova au beneficiat de protecția Regatului Ungar datorită aportului acestora în politica împotriva migratorilor.[57]

Grupul etnic maghiar s-a stabilit în zona cea mai productivă a celui mai mare râu, Siret, în principal în jurul gurilor de vărsare a afluenților acestuia (Moldova, Bistrița, Trotuș). Regiunea populată de maghiari era alcătuită din așezări continue (spre exemplu: între Suceava și Roman, pe teritoriul județului Bacău pe malul drept al râului Siret, pe cursul inferior al râului Trotuș). Chiar și orașe au fost așezate în locuri de importanță majoră din punct de vedere economic, comercial, militar-strategic (Roman, Bacău, Adjud, Târgu Trotuș, Târgu Ocna, Baia, Iași, Huși, Bârlad, etc.). Urbanizarea și comerțul în Moldova a luat avânt mai ales datorită activității maghiarilor și germanilor în secolele XIV-XV ce erau stabiliți în aceste orașe. Cu toate acestea, dezvoltarea economică și socială a fost întârziată de condițiile nefavorabile politico-militare încă la sfârșitul secolului al XVI-lea și a fost în cele din urmă stopată la un moment dat ca urmare a campaniilor militare ale migratorilor din est. Populația acestor orașe a ajuns într-un final asimilată de către majoritatea românească.[57]

În urma dispariției comunităților din rândul așezărilor continue au rezultat două enclave lingvistice locuite de ceangăi non-secui (ceangăii de nord – zona Romanului și ceangăii de sud – zona Bacăului), zone ce se mențin și în prezent. Acestea se caracterizează prin prezența unei limbi maghiare arhaice și elemente culturale vechi.[58]

Începând cu secolul al XV-lea,[49] din anul 1436,[59] numărul maghiarilor moldoveni a crescut și mai mult prin sosirea ereticilor husiți, plecați din zona Szerémség[59] din sudul Ungariei[49] și din sudul Transilvaniei pentru a scăpa de inchiziție.[49] Mai târziu, în anii 1480, în conformitate cu notele lui Bandinus, alte valuri de husiți au plecat din zona de frontieră nord-estică a Ungariei și din împrejurimile orașului Bratislava. Nu există date aproximative referitoare la numărul lor, dar se presupune că au fost câteva mii. Această presupunere este fondată de un raport scris în anul 1571 de către Vásári György, secretar al episcopului de Kamenyec, afirmând că Thabuk Mihály, vicar de Târgu Trotuș, a convertit aproximativ 2.000 de husiți[59] din Huși, Târgu Trotuș, Roman și din 5 sate din jurul Romanului (care au stat sub această confesiune timp de 150 de ani)[60] la catolicism iar episcopul trimițând 12 preoți din Polonia pentru a-l ajuta în acest sens.[59]

Odată cu venire elementelor românești din Transilvania înainte de descălecat, în Moldova s-au stabilit și mici grupuri de sași, unguri și, eventual, secui. Cele mai vechi dovezi despre așezarea populației germane (Theutonici) și ungurești (Ungari) în sud-vestul Moldovei și nord-estul Munteniei, în cadrul Episcopiei Cumaniei, datează încă din anul 1234. Anterior avuseseră loc pătrunderi ale cavalerilor teutoni dincolo de curbura Carpaților, dar ele nu au lăsat urme durabile în structura etnică a regiunii. Distrugerea episcopiei prin invazia mongolă de la 1241-1242 și perioada care a urmat ocupării ținuturilor de la nordul gurilor Dunării de către mongoli au dus la plecarea elementelor coloniste venite din Transilvania. Ele au revenit, probabil, abia la începutul secolului al XIV-lea, când formațiunile prestatale pe cale de a se întări făceau eforturi de a asigura un climat de stabilitate, favorabil dezvoltării meșteșugurilor și comerțului.[61]

Teoria originii secuiești[modificare | modificare sursă]

Catolicii din Moldova au fost considerați la un anumit moment dat ca fiind un grup auxiliar al secuilor.[62][63] Mai există teoria conform căreia o parte din ceangăi ar putea proveni din secui aduși de boieri pentru lucrarea moșiilor după anul 1400.[39]

În regiunile sudice ale Moldovei (văile Siret și Trotuș,[49] cu precădere pe teritoriul fostului ținut Trotuș)[64] s-au stabilit încă din Evul Mediu secui proveniți tot din Transilvania,[49] cele mai importante localități de așezare fiind Solonț, Moinești, Băhnășeni, Brusturoasa, Dărmănești, Dofteana, Grozești, Bogdănești, Slănic, Târgu Ocna, Târgu Trotuș, Onești, Berzunți, Valea Rea-Târg, Sănduleni, Tețcani, Nadișa, Bogdana, Căiuți.[65] Apogeul trecerii secuilor în Moldova a fost după Masacrul de la Siculeni din 1764, când generalul Nikolaus von Buccow a încercat să-i încorporeze pe aceștia în nou-createle regimente de grăniceri, acțiune soldată cu opoziția unor săteni și represiuni din partea autorităților.[10]

La momentul culminării valului de emigrare (sfârșitul secolului al XVIII-lea), grupuri mari și omogene din punct de vedere etnic și religios de secui s-au stabilit în Moldova în satele Pustiana, Frumoasa,[58] Lespezi, Pârgărești și împrejurimile: Arini, Vladnic, Luizi-Călugăra, etc.), Având în vedere faptul că terenurile cele mai bune erau deja ocupate, noii coloniști au trebuit să se limiteze la văile înguste ale râurilor și zonele denivelate.[66]

Se poate presupune că, în cazul mai multor sate, secuii s-au suprapus peste o populație maghiară deja existentă, schimbând semnificativ limba și cultura populară a așezărilor. În mod evident, acest lucru s-a întâmplat în următoarele zone de pe Valea Siretului cum ar fi: Gioseni, Luizi-Călugăra, Cleja și Faraoani și probabil în Fundu Răcăciuni și Sascut. Unele sate de-a lungul râului Trotuș și afluenților săi, cum ar fi Oituz, Târgu Trotuș și probabil Onești ar fi putut fi locuite de maghiari mai devreme. Cu toate acestea, datorită influenței secuiești puternice a dispărut dialectul original, iar clasificarea unor astfel de sate conform dialectelor s-a dovedit a fi problematică pentru cercetătorii care folosesc metodele de geografie lingvistică. De remarcat faptul că ceangăii de nord nu s-au amestecat niciodată cu secui, ceea ce poate fi explicat prin densitatea mai mare a populației și influența culturală puternică a stratului de bază.[66]

Secuii sosiți în grupuri mici, izolate, cei veniți mai târziu (în secolul al XIX-lea) sau eventual proveniți din sate moldovenești existente s-au stabilit în sau în jurul comunităților românești existente. Probabil că unele sate a existat simultan o populație mixtă de români-secui. În așezările cum ar fi Gârleni, Lilieci, Solonț, Sârbi, Verșești, Enăchești, Turluianu, Bogata, Dărmănești, Szárazpatak, etc. și în cele din lunca Siretului precum Chetriș, Furnicari, Gheorghe Doja se poate întâlni amestecul cu populația ceangăiască-secuiască. Asemenea amestec etnic s-ar putea întâlni și în zonele muntoase cum ar fi: Ciugheș, Brusturoasa, Gutinaș, Ferestrău, Vizantea, etc. Unele așezări ungurești de mici dimensiuni sau doar părți din sate se găsesc în apropierea unor localități românești situate în regiuni montane: Cucuieți, Ripa, Lărguța, Strugari, Neszujest, Valea Rea, Berzunți (Butukár), Szálka, Slănic, Cerdac, Capăta, Pralea, etc.[66]

Alte ipoteze[modificare | modificare sursă]

Istoricii români precum Radu Rosetti, Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Alexandru D. Xenopol, Constantin Gane, Romulus Cândea,[67] Bogdan Petriceicu Hasdeu,[68] Octav George Lecca[56] și alții susțin că ceangăii ar putea proveni din secui, unguri și sași.[67]

Pál Péter Domokos a fost de părere că primii ceangăi au venit în perioada imediat următoare alungării cavalerilor teutoni din Regatul Ungariei în 1225. Totuși, Karl Auner a sugerat că aceștia au venit sub protecția cavalerilor teutoni între 1211 și 1225.[69]

Georg von Reicherstorffer, sas transilvănean din Biertan, a lăsat o importantă descriere a Moldovei, subliniind că alături de moldoveni trăiesc și un număr „mare de sași catolici risipiți în această țară”.[70] După anul 1562 umanistul Johann Sommer în lucrarea sa privitoare la viața lui Despot Vodă consemnează pe ungurii și sașii din Moldova ce căpătaseră obiceiul să nu mai respecte legământul căsătoriei, ordinul acestuia asupra construirii unei școli la Cotnari[71] și complotul împotriva lui Despot când oastea ungurească a acestuia a fost ucisă iar aderenții domnitorului din rândul străinilor (germani, italieni, etc.) au fost jefuiți sau uciși.[72][71]

Studiile internaționale în domeniu au ajuns la concluzia că, cu mici excepții de elemente asimilate de origine română, germană, poloneză, italiană și țigănească – ceangăii sunt de origine maghiară.[7]

Cu toate acestea, maghiarii moldoveni nu constituie un grup omogen nici din punct de vedere istoric, nici din punct de vedere lingvistico-etnografic. Majoritatea cercetătorilor în domeniu nu sunt de acord cu utilizarea termenului ceangău (csángó) ca desemnare generală, preferând să se facă diferența între maghiarii stabiliți aici în Evul Mediu și refugiații secui care au sosit în secolele XVII-XIX (mai ales la sfârșitul secolului al XVIII-lea) în valuri mai mici sau mai mari. Alți cercetători folosesc termenii de maghiarii moldoveni și secuii moldoveni, în timp ce alții încearcă să definească diferențele evidente prin folosirea termenilor ceangăi-maghiari și maghiari-secui.[7]

În lipsa unor rezultate adecvate ale cercetărilor cu privire la asimilarea ceangăilor, în prezent se presupune doar că asimilarea lor în secolele XVI-XVIII nu a fost doar de natură lingvistică, ci și religioasă, în anumite sate oamenii pierzându-și atât limba cât și religia sub presiunea boierilor locali dar și ca urmare a lipsei preoților de cult romano-catolic. Unele denumiri ale localităților din regiunea Moldovei, denumiri geografice, nume de familie, precum și documente istorice conduc, fără îndoială, la astfel de concluzii.[7]

Prima sursă care atestă trecerea catolicilor la ortodoxism este scrisoarea Papei Grigore al IX-lea adresată regelui Ungariei Béla al IV-lea la 14 octombrie 1234 ce arată faptul că germanii și ungurii de la Episcopia Cumaniei sunt asimilați de către valahii ortodocși.[73] Un raport cu autor anonim trimis de la Sibiu la 11 aprilie 1552 arată intenția voievodului Ștefan al VI-lea Rareș de a converti toți ungurii din Moldova la religia ortodoxă.[74] La porunca lui Despot Vodă un alt raport a fost redactat la Roman de agentul habsburgic Ioan Belsius către Ferdinand I pentru a arăta faptul că Alexandru Lăpușneanu a silit toate națiunile Moldovei să se boteze din nou și să urmeze religia ortodoxă.[74] Între anii 1583 și 1586 misionarul iezuit Giulio Mancinelli relatează faptul că populația catolică a trecut la ortodoxism din cauza lipsei preoților și că a găsit într-o biserică romano-catolică preoți și credincioși unguri și germani de confesiune luterană.[75]

Teoriile originii românești[modificare | modificare sursă]

Conform unui punct de vedere promovat de către profesorul Dumitru Mărtinaș[76] și de asociația omonimă,[77] strămoșii ceangăilor erau români ortodocși din Transilvania, care ar fi fost siliți să treacă la religia romano-catolică. Astfel, după ce au fost parțial „maghiarizați”[76] (sau „secuizați”)[40] în Transilvania, s-ar fi refugiat în Moldova în jurul anului 1700, ca să scape de opresiunea maghiară.[76]

Concepțiile ce neagă caracterul maghiar al limbii vorbite și a originii ceangăilor au rădăcini ideologice, ce se dovedesc a fi nefondate, bazându-se pe o structură de motivații și metodologie selectivă. Cartea prefesorului Mărtinaș a fost publicată în 1985, fiind tradusă imediat în italiană (1987) și engleză (1989) și propagată internațional, exagerându-se valoarea acesteia. Cartea a fost finalizată în anul 1963, dar la acel moment lectorii o considerau ca fiind neștiințifică și diletantă. Ideea cărții a devenit valabilă doar în cadrul intensificării naționalismului, în 1985, la șase ani după moartea autorului, când asupra manuscrisului de aproximativ 100 de pagini i s-au mai adăugat circa 60 de pagini de către istoricii V. M. Ungureanu și Ion Coja. Acesta din urmă a realizat ulterior, în 1987, o sinteză a cărții în limba germană. În fapt, lucrările traduse sunt și un răspuns împotriva operei istorice apărută în trei volume Erdély története (Istoria Transilvaniei), Köpeczi, 1986. De la acel moment, teoria Mărtinaș a devenit pentru elita intelectuală și politică română o opinie avizată și oficială.[78]

Teoria are ca fundament lucrări mai vechi pseudoștiințifice din timpul regimului totalitar din Al Doilea Război Mondial (Pal, 1941, Râmneanțu, 1943 și 1944), fiind vorba de o concepție anacronică și nefondată din punct de vedere istoric, lingvistic și etnografic; totuși structura ei, potrivit unei logici interne, dă impresia de coerență.[79]

Adepții teoriei folosesc în primă fază surse istorice (rapoarte ale misionarilor, jurnale de călătorie, etc.) prin care se încearcă atestarea limbii române în rândul ceangăilor. Cea mai citată lucrare este cea a preotului Péter Zöld, în care acesta remarcă pronunția siflantă (consoana s în loc de ș): „Înțeleg la fel de bine limba Valahă și cea Maghiară, folosesc corect ambele limbi, numai că limba Maghiară o pronunță clar, dar sâsâit.” În continuare acest fenomen lingvistic este răstălmăcit de către adepți, prin a se afirma că, ceangăii fiind români maghiarizați, folosesc anevoios limba maghiară. Însă Zöld remarcă faptul că, ceangăii ce trăiesc de secole în Moldova, vorbesc limba statului iar maghiara o pronunță în mod tradițional, siflant (în textul latin original multo blesius).[79]

Un alt argument folosit de aceștia, de ordin lexical, este existența în vocabularul ceangăilor de limbă maghiară cât și a celor de limbă română a cuvântului lér (lérike), respectiv ler (lerule), provenit din latinescul levir. În privința acestui argument, lingvistul László Murádin își exprimă nedumerirea de cazul unic întâlnit în lingvistică, și anume că teoria originii unei etnii este pusă pe seama unui singur cuvânt. Etimologia cuvântului lér - rér este cea de „soțul surorii mai în vârstă” și a fost interpretată în lingvistica maghiară de către lingviștii Dezső Pais (1943), Réka J. Lőrinczi (1980) ca fiind un cuvânt pătruns în dialectele limbii maghiare din vocabularul bisericesc latin medieval (levir). Deci, existența cuvântului ler în vocabularul ceangăilor vorbitori de limbă română se datorează împrumutului din vocabularul liturgic.[80] Existența acestuia în limba maghiară poate fi datată istoric și este prezent în mai multe dialecte, având totodată și un sens inexistent în latină și română, potrivindu-se cu structura istorică a termenilor de rudenie.[81]

Teza lui Mărtinaș având o importanță deosebită, fiind ridicată la rangul de dogmă și dispunând de o popularizare excesivă, a creat posibilitatea folosirii ei ca o unealtă în neacordarea drepturilor cuvenite ceangăilor. Se află în curs propagarea excesivă a acesteia pentru a servi drept fundament pentru fabricarea unor noi teze semidocte de acest fel (Bucur, I. M . 1997, Stan-Weber 1998, Nouzille 2003, Dănilă 2005, Coșa 2009, 2013, etc.). Adepții teoriei propagă ideile în unele foruri internaționale ale drepturilor omului, de multe ori acestea sunt etalate și cu ocazia unor conferințe științifice, inducând în eroare diplomații și chiar lingviștii necunoscători ai acestei problematici. Istoricul român Marius Diaconescu remarcă faptul că prin mitul lingvistic și istoriografic fabulos, tulbure, împreună cu un discurs naționalist aferent, s-a contribuit în mare măsură la adâncirea crizei actuale de identitate a ceangăimii.[81]

În pofida popularității sale în țară, teoria nu a câștigat recunoașterea academică internațională atât timp cât există dovezi istorice, toponime și nume proprii care atestă o prezență maghiară înaintea influxului românesc în Moldova.[82]

Asimilarea populației românești ortodoxe de limbă maternă română de către populația maghiară romano-catolică ar putea fi semnificativ mai mic proporțională decât cea a asimilării populației maghiare de către români, cu toate acestea, numele de familie românești care se găsesc în satele catolice atrag atenția asupra existenței unui asemenea proces.[7]

Controverse[modificare | modificare sursă]

Primele indicii ale unei posibile încercări de asimilare au fost semnalate de Ince János Petrás în anul 1845 la Săbăoani când la a doua duminică a fiecărei luni slujba trebuia ținută în limba română. O situație asemănătoare era la Bacău, în timp ce la Ploscuțeni cantorul avea voie să cânte slujba în maghiară doar în a treia duminică a fiecărei luni.[83]

În anul 1881, autoritățile române au cerut Vaticanului înființarea unei episcopii romano-catolice la Iași pentru a îndepărta ceangăii de credința lor identitară, prin aducerea de episcopi străini (Nicolae Iosif Camilli) și înființarea unui seminar pentru formarea preoților după spiritul românesc.[83] Ulterior episcopul a cerut în 1889 ca slujbele să nu fie ținute în alte limbi decât în română. În 1894 catehismele bilingve au fost interzise.[84] În ciuda faptului că locuitorii din Luizi-Călugăra au refuzat ordinul episcopului, acesta le-a replicat: „în România limba este româna și nu poate fi alta. Ar fi un act de nedreptate împotriva propriei națiuni, [...] ar fi rușinos dacă un român de cultură ar dori să vorbească o limbă străină, cum ar fi limba maghiară, în propria sa țară. Acum mă adresez locuitorilor din Luizi-Călugăra: [...] ei sunt maghiari, sau sunt români? Dacă sunt maghiari, lăsați-i să meargă în Ungaria unde vorbesc limba maghiară, dar dacă sunt români, așa cum sunt cu adevărat, atunci ei ar trebui să fie rușinați că nu cunosc limba țării lor.”[84]

De asemenea, în 1880 sarcinile și mijloacele propagandei naționaliste referitoare la ceangăi au fost dezvoltate de intelectualul român greco-catolic Ioan Polescu în ziarul românesc „Amicul Familiei” din Gherla. El a considerat a fi intolerabil faptul că, în județele din inima Moldovei, trăiesc în masă locuitori care vorbesc limba maghiară și a formulat cele mai importante mijloace de asimilare națională a comunităților de ceangăi vorbitori de limbă maghiară.[85]

În perioada următoare au fost înființate școli primare în limba română, unde elevii ce erau prinși vorbind limba maternă erau pedepsiți, iar numele de familie cu rezonanță maghiară au fost schimbate în unele românești (Bordás-Spătaru, László-Laslău, Veress-Roșu, etc.).[86]

Situația comunității s-a îmbunătățit parțial după unirea Transilvaniei cu România, moment în care aceștia puteau realiza pelerinaje la Șumuleu Ciuc fără pașaport, care înainte de eveniment era greu de obținut, iar preoții, călugării și turiștii unguri puteau să călătorească mult mai ușor în Moldova. Această situație a avut ca repercusiuni expulzarea turiștilor și etnografilor unguri. Perioada anilor 1930 a fost caracterizată de declarația celebră a parohului de Faraoani Romilla Bonaventura „limba maghiară și cei care o vorbesc să fie blestemați”. Tot acesta îi amenința pe viitorii miri că nu le va oficia căsătoria dacă nu cunosc catehismul în română.[87]

Înainte de Al Doilea Război Mondial prefectul județului Bacău a ordonat ca în bisericile catolice să se vorbească numai în română și latină și că se vor pedepsi cu asprime cei ce nu vor respecta legea. Acest ordin a afectat comunitățile ce erau vizitate de franciscani de la Șumuleu Ciuc[87] și cele unde cantorii aveau voie până atunci să cânte câteva rugăciuni în maghiară.[88]

Paginile de introducere la secțiunea despre origini în „Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri” de Iosif Petru M. Pal, sub titulatura „Teorii bizare” aflându-se teoriile istoricilor unguri și secui (Györffy Istvan și alții) și români (Radu Rosetti, Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Xenopol și alții) iar sub „Români de drept” figurând citate și comentarii.
Prima pagină a Buletinului eugenic și biopolitic, Vol. XIV, 1943

În contextul intensificării naționalismului și a politicilor rasiste ce au culminat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a propus purificarea națiunii, forțând populațiile nedorite să emigreze.[89] Unii politicieni români vizau expulzarea comunității ceangăiești, iar guvernul Ungariei și prim-ministrul László Bárdossy și-au propus să o instaleze pe teritoriul preluat de la Iugoslavia în aprilie 1941.[90] Comunitatea ceangăilor din Moldova a folosit ca metodă de ripostă redefinirea propriei identități. Cu scopul de a se opune deportării, clerul a solicitat intervenția unor antropologi din țară cu vederi rasiste, s-au colectat probe de sânge și și-au rescris istoria comunității pentru a-și demonstra descendența românească. Această strategie i-a ajutat pe ceangăi să evite discriminarea și violențele care au atacat comunitățile evreiești, țigănești, slave și altele.[89]

Teoria originii românești a ceangăilor a fost lansată propriu-zis în timpul dictaturii lui Ion Antonescu, în 1942, prin cartea preotului Iosif Petru Pal, „Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri”, fiind o reacție de apărare față de politica regimului antonescian. Câțiva preoți catolici din Moldova, printre care și Iosif Petru Pal, au fost anchetați, fiind învinuiți de o așa-zisă atitudine antiromânească și ofensă adusă autorității de stat. De aceea, Iosif Petru Pal a luat apărarea preoților și a credincioșilor catolici, încercând să demonstreze că în Moldova, comunitatea catolică ar avea origine românească, iar în acest fel preotul spera să convingă guvernul și autoritățile locale să nu le restricționeze drepturile cetățenești.[76]

Conform teoriei create de preot, ce prezintă multe inadvertențe istorice, cu prilejul despărțirii bisericii în cea ortodoxă și romano-catolică (1054), o parte din românii din Moldova ar fi rămas fideli bisericii romano-catolice, ei fiind apoi maghiarizați de biserica catolică chiar în Moldova.[76] Până acum această afirmație nu a putut fi dovedită din punct de vedere științific.[49]

Nu există date cu privire la colaborarea bisericii catolice cu Mișcarea Legionară, cu o excepție notabilă: conform Arhivei Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), preotul Ioan Mărtinaș (fratele profesorului Dumitru Mărtinaș) deținea funcția de șef de sector în cadrul statului legionar, fiind închis la Târgu Jiu pe 8 iulie 1941 după venirea lui Ion Antonescu la putere, dar eliberat la scurt timp datorită intervenției lui Andrea Cassulo, nunțiu apostolic. În arhivă este prezentată și dezamăgirea lui Mihai Robu, datorată dizgrației aduse bisericii în acest context.[91]

În cadrul cercetării rasiale instrumentate în crearea biopoliticii românești utopice în timpului regimului Antonescu este cercetarea lui Petre Râmneanțu a comunităților catolice din Moldova[92] din „Buletin eugenic și biopolitic Vol. 14”, secțiunea „Grupele de sânge la Ciangăii din Moldova”.[93] Acesta a contestat ambele teorii (a originii maghiare occidentale și a unor triburi maghiare rămase în drumul spre Bazinul Panonic) ce predominau în perioada interbelică istoriografia română și maghiară privind originea ceangăilor, dezvoltând o interpretare rasială a ceangăilor bazată pe principii naționaliste românești. Acesta avea ca pilon de sprijin recensământul din 1941 (unde rasa se considera ca fiind o categorie de identificare), unde afirma că erau doar 8.523 de ceangăi în Moldova, acesta a menționat faptul că ei vorbesc doar limba română și au religie romano-catolică.[93]

Utopia etnică românească a lui Râmneanțu a favorizat și apariția a unui nou model biologic de identitate: odată ce au fost găsite anumite grupe sanguine specifice populației românești, singura explicație posibilă pentru apariția lor în alte grupuri etnice a fost faptul că populația acestor grupuri erau, de fapt, la origine „românească” care fusese influențată cultural-lingvistic într-un mod diferit față de alte populații românești, afirmând cu această ocazie că ceangăii și secuii sunt români.[94]

Românizarea ceangăilor a ajuns într-un punct critic în istoriografia românească în anul 1944, când Râmneanțu a publicat „Die Abstammung der Tschangos”, fiind cea mai radicală reconstrucție a trecutului național al unui grup etnic minoritar în România modernă.[94]

La 1 aprilie 1943 a fost trimis un memoriu către Serviciul Special de Informații (SSI) de către câțiva preoți catolici ce conținea un suport pentru originea românească a ceangăilor, făcând referire la un articol pe această temă a lui Iosif Petru Pal „Glasul sângelui” din „Originea” ce susținea categoric teza lui Râmneanțu.[95]

În timpul regimului național-comunist al lui Nicolae Ceaușescu ceangăii au devenit ținta politicii de asimilare, una dintre strategii fiind susținerea originii românești a acestora prin cartea lui Dumitru Mărtinaș „Originea ceangăilor din Moldova”, publicată în anul 1985 prin intervenția secției de propagandă. Cooperând cu statul, Biserica Romano-Catolică din România prin intermediul Episcopiei de Iași a participat la politica de asimilare.[96]

În anii 70'–80' raporturile dintre autoritățile comuniste și reprezentații bisericii romano-catolice din România au fost marcate de încercările de influențare pozitivă a clericilor catolici de etnie română în problema originii ceangăilor din Moldova. Astfel, de la propunerea favorabilă înființării de regiuni autonome după model sovietic, de la începutul deceniul șase, s-a ajuns în ultimii ani ai regimului la o campanie susținută împotriva „iredentismului” și „șovinismului” maghiar, inclusiv sprijinirea apariției unor lucrări care demonstrau originea românească a ceangăilor.[97]

Pe fondul acestor tensiuni, în cursul anului 1978, Securitatea a inițiat o amplă operațiune cu numele de cod „Trotuș” în cadrul căreia au fost întreprinse câteva „măsuri complexe și combinative” de mare amploare cum ar fi beatificarea călugărului Ieremia Valahul, sfințirea episcopului Ioan Robu sau tipărirea la Vatican a cărții „Originea ceangăilor din Moldova”. În cadrul acestei operațiuni, un plan de măsuri al Direcției I din cadrul Departamentului Securității Statului din 28 decembrie 1978, prevedea ca în scopul „cunoașterii și neutralizării intențiilor episcopului Áron Márton de a-și extinde, în scopuri ostile, jurisdicția canonică în unele localități din județul Bacău și Neamț”, să se încerce „atragerea preotului romano-catolic Pătrașcu Gheorghe [preot urmărit de Securitate, închis în repetate rânduri pentru viziuni anticomuniste] ca să acționeze la Vatican – prin interpunerea informatorului Bucur – să-i transmită lui Petru Tocănel să scrie și să publice în Occident, materiale în legătură cu intențiile lui Márton Áron de a desfășura acțiuni naționaliste în rândul unor parohii romano-catolice din Moldova”.[98] Petru Tocănel a început să acționeze în exterior și să-l sprijine pe preotul de origine română Mihai Caităr, stabilit în R.F.G. pentru finanțarea și publicarea cărții profesorului Dumitru Mărtinaș, cu privire la originea românească a ceangăilor din Moldova.[99] Pe urmă s-a decis scrierea unui articol pe tema originii române a ceangăilor cu sprijinul Serviciului D [Dezinformare] care să fie publicat în presa din Italia.[99]

Tot în acest sens se intenționa ca în cursul anului 1980 să se întreprindă o călătorie la Vatican unde să se discute problema legată de intențiile arhidiecezei de Alba Iulia de a prelua localitățile din Moldova cu locuitorii ceangăi și de a impune păstrarea slujbelor în limba maghiară.[100]

Istoricul Dumitru Mărtinaș a reluat ipoteza originii române a ceangăilor, aplicând-o la modul generalist, de această dată afirmând că strămoșii ceangăilor erau români ortodocși din Transilvania, care ar fi fost siliți să treacă la religia romano-catolică. Astfel, după ce au fost parțial maghiarizați în Transilvania, s-ar fi refugiat în Moldova în jurul anului 1700, ca să scape de opresiunea maghiară.[76] La scrierea cărții a luat parte și Ioan Mărtinaș (născut Tamaș Mărtinaș Gabur), manuscrisul fiind început în jumătatea anilor 60', suferind de-a lungul timpului mai multe revizuiri înainte să fie finalizat în anul 1973 la Buzău. Însă, la publicarea cărții în 1985 ca autor a fost menționat doar fratele său mai mare, Dumitru, cel mai probabil din cauza faptului că Ioan fusese cleric anticomunist cu funcție în statul legionar.[91]

Indiferent în ce mod este abordată această teorie, ea se dovedește a fi eronată,[101] amestecând adevăruri, jumătăți de adevăruri și falsuri.[102] Mărtinaș și-a bazat argumentele în principal pe date lingvistice, lăsând problemele istorice și etnografice altor experți. Documentele istorice, toponimia, dovezile etnografice și arheologice indică faptul că ceangăii au trăit în Moldova și mai înainte de secolul al XVII-lea.[101] În „Codex Bandinus” scris în anul 1646 de episcopul Marcus Bandinus sunt amintite așezări conservate cu element unguresc de proveniență anterioară acestui secol precum Grozești, Târgu Trotuș, Faraoani, Valea Seacă, Trebeș, Tămășeni, Adjudeni, Răchiteni, Tescani, Săbăoani, Hârlău, Cotnari, Huși și probabil Bacău și Roman. În acestea se aflau și sași, care însă erau mai puțin numeroși.[56] Mai mult decât atât, dialectul lor dezvăluie trăsături arhaice pierdute în limba maghiară curentă,[101] dialect menținut până în prezent cu toate că au trăit timp de secole între români vorbitori de limbă română.[103]

După apariția cărții profesorului Mărtinaș în 1985 a urmat interzicerea cuvântului ceangău în cărți și reviste, astfel încât numai după Revoluția din 1989 s-a mai putut scrie despre ceangăii din România. În aceeași perioadă s-au interzis și cercetările etnografice și istorice referitoare la ceangăi.[76]

În urma unor măsuri complexe ale Securității, la 17 iunie 1989, un grup de aproximativ 30 de pelerini romano-catolici, printre care opt persoane „pregătite contrainformativ”, inclusiv o „sursă”, au fost primiți într-o audiență particulară de Papa Ioan Paul al II-lea. Scopul principal al Securității era de a demonstra opiniei publice occidentale că „în România libertatea de credință este asigurată”. În acest sens trebuie menționat și intenția Securității de a realiza o casetă video ce urma să conțină „aspecte privind viața religioasă, construcțiile bisericești, portul popular, realizările social-culturale din dieceza de Iași, urmărind crearea unei imagini cât mai concrete și realiste privind modul cum este asigurată libertatea religioasă din țară”. Caseta urma să fie folosită pentru activități de propagandă în exterior, urmând ca în cursul anului 1990, să fie prezentată inclusiv Papei Ioan Paul al II-lea.[104]

Conform opiniei lui Gabriel Andreescu din volumul Extremismul de dreapta în România, teoria profesorului Dumitru Mărtinaș a fost lansată în cadrul politicii asimilaționiste practicate în ultimii ani ai regimului comunist care pe de o parte luase forma național-comunismului iar pe de altă parte regimul Ceaușescu dorea să iasă de sub controlul sovietic, Securitatea română fiind instruită într-un spirit naționalist. Printre sarcinile avute erau supravegherea măsurilor de asimilare a maghiarilor – în particular, a ceangăilor maghiari, combaterea acțiunilor externe care pătau imaginea țării, conlucrarea cu foști prolegionari din străinătate în scopul promovării unei istorii convenabile acestora.[76]

Obiectivul asimilării a fost susținut și după 1990, când s-au făcut presiuni asupra încercării înființării de asociații ceangăiești și etnografilor străini ce făceau studii în interiorul comunităților. Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki a sesizat în investigația făcută în anul 1997 mai multe tipuri de violări ale drepturilor cetățenilor, printre care împiedicarea Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova să organizeze întâlniri locale, intimidarea cadrelor care intenționau să predea limba maghiară, propaganda anticeangăiască a presei din Bacău.[96] De asemenea, în anul 2002 Ecaterina Andronescu, ministrul Educației și Cercetării, a făcut propagandă tezelor istoricului Dumitru Mărtinaș la postul național de televiziune.[105]

În anul 2000 a fost înființată Asociația Romano-Catolică „Dumitru Mărtinaș”, menită să reaprindă concepția lui Dumitru Mărtinaș, aceasta având ca sprijin autoritățile locale, centrale și asistența Episcopiei de Iași. Politica acesteia constă în a da o mică importanță unei anumite identități, axându-se pe contestarea organizațiilor care susțin o interpretare diferită a originilor.[106]

În perioada următoare s-au făcut cereri către Inspectoratul Școlar Județean Bacău pentru studierea limbii maghiare ca limbă străină, instituția a respins solicitările, iar când elevii ceangăi mergeau să învețe în instituții private în Transilvania, suporterii acestei inițiative au fost amenințați de către autorități și preoți.[107]

Problematica ceangăilor a stârnit interesul oficialilor străini precum Jolt Nemeth, secretarul de stat al Ministerului de Afaceri Externe al Ungariei și James Rosapepe, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București. Consiliul Europei și-a arătat interesul pentru subiect și a semnalat pericolul dispariției comunității prin raportul Adunării Parlamentare a Consiliului elaborat de parlamentara liberală finlandeză Tytti Isohookana-Asunmaa⁠(en).[107]

Investigația condusă de Comitetul Helsinki și Liga Pro Europa în decembrie 2001 a produs pentru prima dată o largă publicitate în cadrul presei și televiziunii cu privire la presiunea și umilința la care este supusă comunitatea. În urma presiunii interne și internaționale, autoritățile române au fost nevoite să-și schimbe politica, iar în anul școlar 2002-2003 au fost oficializate pentru prima oară cursuri în limba maghiară.[106]

Conform raportului final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România din anul 2006, politica de asimilare a regimului comunist a avut consecințe grave și asupra situației ceangăilor din regiunea Moldovei, comunitate formată din aproximativ 60.000 de persoane cunoscătoare de limbă maghiară în cadrul romano-catolicilor din județele Neamț și Bacău. Primele încercări de asimilare forțată a ceangăilor datează din perioada interbelică, Biserica Catolică asumându-și un rol important în acest proces. Facilitarea pierderii identității lingvistice a ceangăilor i-a permis Bisericii Catolice oprirea asimilării acestora în Biserica Ortodoxă iar ca urmare a acestor politici, ceangăii nu au beneficiat de slujbe religioase și educație în limba maternă.[108]

De asemenea, se menționează faptul că în cadrul ofensivei împotriva cultelor, PMR s-a folosit de Uniunea Populară Maghiară, facilitând înființarea, începând cu anul 1948, a unei rețele de aproape 40 școli cu predare în limba maghiară în regiunile locuite de ceangăi, acestea având menirea să slăbească influența Bisericii în cadrul comunității. Școlile au fost închise treptat în perioada 1953-1958.[108]

În anii 1970-80, în contextul accelerării procesului de asimilare, ceangăii care s-au declarat maghiari au fost persecutați de organele de Miliție și de Securitate.[108]

În anul 2005 Episcopia Romano-Catolică de Iași a fost somată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru refuzul introducerii liturghiilor și în limba maghiară, reprezentând o îngrădire a practicării libere a religiei, aspect sesizat și în raportul cu privire la drepturile omului din România dat publicității de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii din anul 2007. Tot în acest raport se menționează elevii ce nu au avut acces la educație și în limba maghiară, pentru că autoritățile școlare și cele locale au dus o campanie de intimidare în urma căreia părinții și-au retras cererile pentru înființarea de clase cu predare în limba maghiară.[109][110]

La momentul actual în proiectul privind menținerea culturii ceangăiești în detrimentul ideii de omogenitate națională apar două obstacole: cel al militantismului pentru statutul de maghiar expus de UDMR în care ceangăii nu sunt recunoscuți ca minoritate națională distinctă și cel al autorităților române în cazul recensămintelor care îi obligă pe operatori, conform formularelor, să nu accepte variante de tipul „maghiar ceangău” sau „ceangău maghiar”.[111]

Grupurile ceangăiești[modificare | modificare sursă]

Radu Rosetti îi considera unguri pe catolicii din Moldova și-i împărțea în două grupuri: în ceangăi și în secui. Aceste grupuri erau delimitate geografic și deosebite prin grai și caracter.[112]

Analizând criteriile istorice, geografice, lingvistice și antropologice, Gh. I. Năstase împarte catolicii din Moldova tot în două grupuri, ceangăi și secui. El ajunge la concluzia că termenul ceangău, în sens istoric, nu se mai suprapune cu termenul ceangău, în sens geografico-lingvistic.[113]

În urma unei cercetări etnografice și lingvistice, cercetătorul maghiar Lükő Gábor împarte ceangăii în două grupe: de nord și de sud. Grupul nordic care se întinde în jurul Romanului și mai spre sud, în jurul Bacăului, amestecându-se cu zona satelor catolice din regiunea Siretului și a Trotușului. Ei își asumă denumirea de ceangău. Catolicii din ultima zonă nu-și asumă denumirea de ceangău, ci pe cea de secui, ei având o legătură etnografică și lingvistică cu secuii din sud-estul Transilvaniei. El ajunge la concluzia că grupul nordic al ceangăilor este grupul maghiar cel mai vechi fiind apropiați din punct de vedere etnografic cu maghiarii din Bazinul Someșului, iar cei din zona Siretului și a Trotușului au legături cu cei din secuime.[114]

Catolicii din Moldova erau eterogeni din punct de vedere etnic, documentele menționând din sec. XIII că erau valahi, unguri, secui, sași, cumani.[115]

Ceangăii din Moldova[modificare | modificare sursă]

În ultima vreme,[10] în terminologia românească se înțelege doar ramura din Moldova a ceangăilor. Aceștia se disting prin particularități lingvistice (limba maghiară arhaică[116]), etnie distinctă și bogăția de tradiții vechi, artă populară și cultură.[116][10] Ceangăii din Moldova (în maghiară: moldvai csángók) trăiesc pe văile Trotușului, Tazlăului, Siretului, Bistriței și în zona Podișului Moldovei pe teritoriul județelor Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui și Vrancea.[7]

Aceștia la rândul lor se împart în ceangăii de nord – zona Romanului și ceangăii de sud – zona Bacăului, fiind două enclave ce se caracterizează prin prezența unei limbi maghiare arhaice și elemente culturale vechi.[58]

Ceangăii ghimeșeni[modificare | modificare sursă]

Ceangăii ghimeșeni (în maghiară: gyimesi csángók)[117] trăiesc în Munții Ciucului și în valea Trotușului în trei comune (alcătuite din 21 localități), dintre care două (respectiv 15 sate) se află în Județul Harghita și una (alcătuită din 6 sate) se află în Județul Bacău. Cele trei comune ale ceangăilor ghimeșeni sunt: Ghimeș-Făget (Gyimesbükk), Lunca de Sus (Gyimesfelsőlok) și Lunca de Jos (Gyimesközéplok). Dialectul ceangău ghimeșean este o variantă al dialectului secuiesc din Ciuc. Ghimeș-Făget este singura comună din Județul Bacău unde există școli cu limba de predare maghiară.[118][119] Deși în regimul comunist predarea în limba maghiară era interzisă și aici,[118] după 1990 pedagogii maghiari au reușit să reînființeze clasele maghiare, iar mai târziu și școala maghiară – totuși, în ciuda faptului că 60% dintre localnici se declară maghiari, doar 20% dintre copii învață în clasele cu limbă de predare maghiară.[119]

Comuna Ghimeș-Făget este singura comună din Bacău (și în toată Moldova) unde în bisericile romano-catolice se celebrează (și) slujbă maghiară, deoarece comunitatea aparține la Arhidieceza de Alba Iulia în cadrul căreia fiecare naționalitate are posibilitatea să participe la slujbă celebrată în limba maternă.[119]

Ceangăii din Țara Bârsei[modificare | modificare sursă]

Ceangăii din Șapte Sate din Țara Bârsei (în maghiară: hétfalusi csángók) trăiesc în Județul Brașov și sunt descendenții diferitor grupuri secuiești. Ca urmare, dialectul lor aparține graiului secuiesc, apropiat de graiul de Trei Scaune. Ceangăii din Țara Bârsei au posibilitatea de a învăța în limba maternă (de la grădiniță până la universitate) și să participe la slujbe maghiare (fiind luterani sinodo-presbiterieni), deși astăzi sunt deja în minoritate pe plan local.

Ceangăii din Dobrogea[modificare | modificare sursă]

Comunități de ceangăi s-au stabilit și în alte județe din țară precum Constanța și Tulcea.[10] Ei sunt descendenții militarilor originari din Luizi-Călugăra, Bacău care au luptat în Primul Război Mondial și care au primit pământ în Dobrogea. Unii dintre ei locuiesc în satul Oituz din județul Constanța.[120]

Limba[modificare | modificare sursă]

Graiul ceangăiesc din Moldova se încadrează în categoria bilingvismului dialectal.

În 1880 ziarul românesc Amicul Familiei, care apărea în orașul Gherla din Austro-Ungaria, scria astfel despre ceangăii din Moldova:

„În Moldova, în doue din cele mai mari și mai frumoase județie, mai cu semă Bacăulu și Romanulu, locuitorii țierani, cari suntu mai toți răzăși, moșneni și proprietari mici, vorbesc numai unguresce. Cându intri în satele loru, e mai reu decâtu în mijloculu Ungariei; trebue să mergi cu tălmaci: femeile și copii nu sciu se dea nici "bună demaneția" românesce. Culpa neiertată este a oameniloru noștri de statu că n-au îngrigitu nici odată de romanisarea acestui elementu și a lăsatu în inima Moldovei o populațiune de peste doue sute de mii, streină și de limbă și de religiune. Domnule Nicolae Crețiulescu, Ministru culteloru și instucțiunei publice, se vede că seculii ți-a păstratu d-tale resolvarea acestei cestiuni naționale. Fă ca poporulu ruralu, căruia i-au datu pământu la 2 maiu, se fie unulu și același și în limbă și în animă, căci în elu stă vieția țierei; româniseză pre acești Ciangăi, scapă-i de urâtulu nume, ce nu voru nici ei să-lu poarte, și vei ave eterna recunoscinția. Mesurile ce ar trebui să se ia suntu: mai întâiu îndesuirea scoleloru prin tote satele, cătunele și fundăturile unguresci; copii luați cu vătășielulu și duși la scola erna si vera, mai cu seama fetele, care devenindu mame și voru înveția copii românesce; și alu doilea, pe la tote bisericile loru, aduși preoți dintre Românii din Transilvania, ca să le vorbească și să le ceteasca românesce. Cându preotulu le va da binecuventarea în limba română, cându dascălu le va cânta românesce, și cându mama va legăna copilulu si-i va dice: haidi, nani, puiulu mamei, resultatulu va fi dobânditu.”
—Ioan Polescu – Limba ungurească în Moldova, „Amicul familiei”, an. IV. 27 ianuarie-8 februarie 1880, pag. 127

Grupul de grai al ceangăilor[modificare | modificare sursă]

Grupurile de graiuri ale limbii maghiare, cele două grupuri dialectale ale ceangăilor (grupul de Nord și grupul de Sud) semnate cu galben (9).

Limba ceangăilor (a celor care sunt vorbitori de limba maghiară și în prezent) se încadrează în grupul de grai ceangău al limbii maghiare.[121][122] Deși sunt diferențe relativ mari între dialectele grupului de grai ceangău (ceangăii de azi provenind din diferite grupuri ardelene[123]), acestea se încadrează în două grupuri mari: grupul de nord și grupul de sud al dialectelor.[122] Trăsătură comună întregului grup de graiuri este că toate variantele acestuia sunt dialecte arhaice ale unei limbi maghiare medievale și nu includ cuvintele apărute în timpul reformei limbii maghiare (proces de înnoire a limbii maghiare, care a avut loc între 1790 și 1870, determinat de intelectuali ca György Bessenyei sau Ferenc Kazinczy) sau cele apărute în urma acestuia. Pe lângă un substrat lingvistic arhaic maghiar, toate dialectele conțin un număr relativ mare de cuvinte preluate din română (folosite, însă, conform gramaticii maghiare[124][125]), mai ales pe planul neologismelor. Lipsesc cu desăvârșire cuvintele maghiare inventate în secolul al XX-lea, acestea fiind înlocuite ori cu cuvinte preluate din română ori cu invenții proprii în limba maghiară.[122] De exemplu: „război mondial” în standardul maghiar este világháború, în graiurile ceangăilor însă se folosește termenul nagy verekedés (marea încăierare) cu sensul: marea bătălie, fapt care demonstrează în același timp și influența puternică a limbii române (în care cuvintele „bătaie” și „bătălie” sunt asemănătoare).[126][127][128]

Caracteristici generale[modificare | modificare sursă]

Dialectele ceangăilor moldoveni sunt răspândite mai ales în județele Bacău, Neamț, Iași, Vrancea și Vaslui fiind vorbite de circa 62.000 de persoane.[129][130]

Fonetismul prezintă asemănări cu graiurile ardelene și secuiești, de exemplu tratarea vocalei o (înlocuită cu [ɒ]).

Lexicul se caracterizează prin lipsa cuvintelor intrate în limba maghiară în perioada „înnoirii limbii” (secolul al XIX-lea), prin prezența multor cuvinte formate pe teren propriu și prin numeroase împrumuturi din limba română.

În structura gramaticală este de menționat păstrarea, ca în graiurile secuiești, a timpurilor trecute corespunzătoare perfectului simplu și mai mult ca perfectului: mene „merse”, kére „ceru”, respectiv ment vala „mersese”, kért vala „ceruse”.

Se deosebesc două subgrupuri de graiuri:

  • Graiurile arhaice (sau de nord) sunt vorbite de circa 8.000 de persoane. Din Evul Mediu s-au dezvoltat complet separat de restul limbii maghiare, putând fi considerate ca aparținând unei limbi regionale aparte. Păstrează elemente de limbă din Evul Mediu.

Fonetismul lor se caracterizează prin așa-numita „vorbire sâsâită”, adică s [ʃ] este apropiat de sz [s], distingându-se totuși de fonemul din urmă. Altă caracteristică de pronunțare este frecvența fonemului [ʤ]:

Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere
[ʤɛrmɛk] gyermek copil
[ʤio:] dió nucă
[mɛʤ] megy merge

Lexicul ceangăiesc arhaic este greu de înțeles de către ceilalți vorbitori de maghiară, chiar și de către cei care cunosc limba română, deoarece conține multe arhaisme ale limbii maghiare în general, dar și cuvinte dialectale specifice:

Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere
bücsü becsület cinste
csúkmony tojás ou
eszüdni hozzáérteni a se pricepe
filjesz nyúl iepure
hét mikor când
ő el / ea
külpis / külbécs csiga melc

În domeniul lexico-gramatical este specifică folosirea foarte frecventă a sufixelor diminutive, aplicate nu numai substantivelor (nume de persoane, dar și de animale și de obiecte), ba chiar și adjectivelor și adverbelor. Sufixul -ka/-ke chiar a devenit marca femininului la numele de etnii:

Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere
magyarka magyar nő unguroaică

Particularități sintactice:

Fenomen Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere
omiterea predicatului (verbul „a fi”) Arra a kecke a heden. Arra van a kecske a hegyen. Capra e pe-acolo, pe deal.
omiterea articolului hotărât în unele cazuri Feredik a búza napba. Fürdik a búza a napban. Se scaldă grâul în soare.
indicativul în locul condiționalului Mintha úszik búzába. Mintha úszna a búzában. Parcă ar înota în grâu.

Lexicul ceangăiesc arhaic este cel mai puternic influențat de limba română, prin termeni de specialitate din agricultură, creșterea vitelor, administrație, justiție, industrie, comerț, tehnici, dar și prin adverbe, conjuncții și interjecții. Multe împrumuturi au intrat în lexicul de bază și îmbogățesc mai departe vocabularul prin compunere și derivare.

  • Graiurile cu influență secuiască (sau de sud) sunt înrudite îndeaproape cu graiurile secuiești din Trei-Scaune și Ciuc, și prezintă mai puține împrumuturi românești decât graiurile de nord. Sunt vorbite de majoritatea ceangăilor, aproximativ 44.500. Mai sunt în jur de 9.500 de persoane care vorbesc graiuri intermediare între cele două subgrupuri.

Vechiul dialect ceangăiesc și ceangăii de nord[modificare | modificare sursă]

Repartiția ceangăilor pe localități în Moldova (hartă antebelică de István Győrffy). De remarcat enclavele ale ceangăilor de sud (zona Bacău) și nord (zona Roman) și zona vestică a Bacăului unde s-au suprapus ulterior secui.

Ceangăii de nord alcătuiesc o comunitate relativ mică în apropierea municipiului Roman (în maghiară Románvásár, Târgul Românilor), în satele Săbăoani (Szabófalva), Pildești (Kelgyest), Tămășeni (Tamásfalva), Adjudeni (Dzsidafalva), Iugani, Traian (Újfalu) și în alte sate mai mici, unde astăzi abia de loc nu se mai vorbește limba maghiară.[4][130][131] Este cel mai mic și asimilat grup al ceangăilor, iar dialectul lor constituie varianta cea mai arhaică a limbii maghiare dintre graiurile de azi: de fapt o limbă maghiară medievală cu preluări și neologisme românești. Nivelul de cunoștință a limbii maghiare aici este cea mai mică între comunitățile ceangăilor, conform cercetărilor etnografice. Etnograful Vilmos Tánczos a găsit doar 8.180 persoane care au mai cunoscut limba maghiară dintr-o populație totală de 21.094 de ceangăi (în 7 localități), majoritatea lor bătrâni.[4][130] Doar un singur sat mai există unde și copii vorbesc bine ungurește: satul Pildești (Kelgyest), unde procentul locuitorilor vorbitori (și) de limba maghiară era 82% în 1992. Câteva familii s-au mai găsit în Bălușești (Balusest), Ploscuțeni (Ploszkucény) și Săbăoani (Szabófalva) unde și copii au cunoscut limba maghiară. În ultimele trei sate părinții încă mai cunoșteau limba, în restul satelor doar bunicii.

Dialectul vechi ceangăiesc (ősi moldvai csángó dialektus) se mai numește și dialectul ceangău cu „s” (sz-elő csángó dialektus), dialectul cu șuierături (sziszegő dialektus) sau dialectul de Nord (északi csángó dialektus) în lingvistica maghiară, deși este vorbit și de un mic grup al ceangăilor de sud. Termenul dialectul ceangău cu „s” provine din faptul că dialectul vechi conține o consoană „s” care în limba maghiară nu mai există și se diferă de consoana „sz” (care se folosește și în acest dialect) și stă de obicei în locul unui „ș” (s) unguresc.[122]

Dialectul vechi ceangăiesc este cel mai greu de înțeles și pentru maghiarii vorbitori de limbă română (de exemplu pentru transilvăneni), deoarece, pe lângă preluările și neologismele românești, conține un număr relativ mare de arhaisme și regionalisme specifice, inexistente (sau ne-mai-existente) în limba maghiară.

Arhaisme tipice vechiului dialect ceangău
Cuvânt În vechiul dialect ceangău În limba maghiară literară
iepure filjesz nyúl
când hét mikor
pe când ahét amikor
cinste bücsü becsület
ouă csúkmony tojás
a se pricepe eszüdni hozzáérteni
a face csánni csinálni

Cel mai apropiat dialect de vechiul dialect ceangău este varianta câmpeană al graiului transilvănean (mezőségi).

Ceangăii de sud și dialectele lor[modificare | modificare sursă]

Grupul mai mare și mai puternic al ceangăilor este cel de sud. Majoritatea localităților ceangăilor de sud se află în Județul Bacău.[131] Între ceangăii de sud nivelul de cunoștință a limbii maghiare este mult mai ridicată decât în comunitățile de nord, existând multe familii unde și acasă se mai vorbește î limba maghiară. Diferențele însă sunt relativ mari chiar și în localitățile unde și copii vorbesc încă limba maghiară. În anumite sate copiii nu folosesc maghiara decât în comunicarea cu părinții lor (copii între ei nu mai vorbesc ungurește) sau numai cu bunicii (în cazul în care și generația părinților s-a asimilat deja). Din cauza relațiilor sociale tradiționale nivelul de cunoștință a limbii maghiare este mult mai scăzută în cadrul bărbaților față de femei. Femeile rareori părăsesc satul și de obicei sunt mai puțin educate decât bărbații – ca urmare nu le influențează atât de grav de caracterul asimilator al educației române și nu sunt nevoiți să se încadreze în alte comunități decât cea de acasă (de exemplu: armată, loc de muncă la oraș, etc.).[4][130]

Ceangăii de sud vorbesc două dialecte diferite:

Ceangăii de sud, vorbitori de vechiul dialect[modificare | modificare sursă]

Vechiul dialect ceangăiesc se vorbește în șase sate mai mari: Pădureni (Szeketura), Valea Seacă (Bogdánfalva), Nicolae Bălcescu (Újfalu), Galbeni (Trunk), Gioseni (Gyoszény) și Valea Mare (Nagypatak).[4][130][131] Se mai găsesc localități mai mici, unde doar persoanele în vârstă cunosc limba maghiară. În cele șase sate sus-menționate 9.520 persoane au mai vorbit limba maghiară în 1992, dintr-un număr total de 12.979 romano-catolici.[4][130] Dialectul acestor ceangăi este aproape identic cu cel al ceangăilor de nord, cu diferența că se simte influența ceangăilor vorbitori de dialectul ceangăiesc-secuiesc.

Dialectul ceangăiesc secuiesc[modificare | modificare sursă]

Cea mai mare parte a ceangăilor de sud (cca 70% din numărul total al vorbitorilor de limbă maghiară) aparține la grupul secuiesc al ceangăilor (székelyes csángók).[4][130] Între variantele dialectului ceangăiesc-secuiesc se observă asemănările cu diferite dialecte secuiești și o accentuare specifică secuilor. În relațiile sociale și în cultura ceangăilor secui se simte o influență puternică secuiască. Acest grup a ajuns în Moldova mai târziu decât vorbitorii dialectului vechi, și este mai puțin asimilat și izolat lingvistic decât celălalt. Ceangăii secui trăiesc în valea râurilor Siret (Szeret), Tazlău (Tázló) și Trotuș (Tatros, Tatáros).

Deși sunt mai puțin asimilați lingvistic, nici ceangăii secui nu au sentimente puternice naționale, comunitățile lor izolate nefiind influențate în trecut de curentele naționalismului european, iar identitatea lor este mai degrabă o identitate așa-zis locală, bazată pe apartenența la cultul romano-catolic și pe dialectul comun. În ciuda faptului că în marea majoritate nu se declară maghiari, de aici provin cele mai multe cereri pentru introducerea limbii maghiare (ca subiect facultativ) în educație și pentru slujbă maghiară în biserici. Cea mai numeroasă comunitate al ceangăilor secui trăiește la Luizi-Călugăra (Lujzakalagor), unde în 1992 s-au găsit 4.700 vorbitori de limba maghiară (90% dintre romano-catolici, respectiv 89% din populația totală).[4][130] Cea mai puternică comunitate însă este considerată cea din Pustiana (Pusztina), unde există și o casă comunitară („casa maghiară”)[132] și unul dintre cele două sedii al Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM).[133] Aici funcționează și Asociația Sfântul Ștefan al Ungariei (patronul bisericii din sat fiind Sfântul Ștefan).[134] În multe localități există învățământ în limba maghiară (extrașcolar sau facultativ în școală). Majoritatea celor peste 1.500 de elevi care învață maghiară în școală sau în grup extrașcolar sunt ceangăi secui.[133]

Fizionomia și temperamentul[modificare | modificare sursă]

Conform preotului Iosif Petru Pal bărbatul ceangău este bine format, voinic, înalt de la 1,60 cm la 1,80 cm în general și de la 0,80-0,90 grosimea toracică, capul lungăreț, rar rotund, fruntea mai mult lată, fața potrivită, părul castaniu sau blond, mai ales pe Valea Siretului din fostul județ Roman. Femeia are o statură mai mică decât cea a bărbatului, aproximativ de la 1,55 la 1,68 cm, părul castaniu sau blond, fața însă mai roșcovană în județul Bacău și mai blondă în județul Roman. Au o fire blândă și potolită, sunt supuși, răbdători.[135]

După Radu Rosetti, ceangăii sunt oameni cuprinși, harnici, gospodari cu capitaluri relativ însemnate. Sunt iuți de mânie, dârji, nesupuși, aplecați către beție și crimele de violență.[64] Ceangăii secui însă sunt în mare parte săraci, mai înclinați către consumul de alcool decât românii și se deosebesc de restul ceangăilor prin faptul că sunt mai blânzi și supuși.[136]

Cultura[modificare | modificare sursă]

La Roma, în cetatea Sfântului Petru, Vaticanul publică revista „Culturi și credință” (Culture e fede).

„De sute de ani cultura ceangăilor s-a păstrat în România. Situația ceangăilor a fost studiată de organizațiile internaționale, mai ales de Consiliul Europei. Reprezentanții Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au mers de mai multe ori în România.
Ceangăii sunt un grup de catolici care cuprinde mai multe ramuri. Acest grup etnic a supraviețuit timp de secole încă din Evul Mediu și trăiește în Moldova, la răsărit de Carpații României. Ceangăii vorbesc o formă timpurie a limbii maghiare și se deosebesc prin tradiții foarte vechi, o cultură și o artă populară foarte bogată, care au o valoare foarte mare pentru Europa.
Timp de veacuri, identitatea ceangăilor s-a bazat pe religia romano-catolică și pe limba lor proprie, vorbită în familie și în sat. Acest lucru poate să lămurească, pe lângă modul de viață arhaic și felul cum înțeleg ei lumea, și faptul că legăturile cu religia catolică au fost foarte strânse iar graiul lor încă mai trăiește.
Persoanele care mai vorbesc încă dialectul ceangău sau cei care-l consideră limba maternă sunt o parte din ce în ce mai mică din populație.
Deși această cifră nu este acceptată de toată lumea, se apreciază că din cel mult 260.000 de catolici, numai vreo 60.000 - 70.000 vorbesc dialectul ceangău. Această cultură este astăzi în pericol de dispariție. Este nevoie de ajutorul Europei pentru salvarea acestei culturi.
Ceangăii nu au vreo revendicare politică, dar vor numai să fie recunoscuți ca o cultură deosebită.
Diversitatea de culturi și limbi ar trebui considerată ca un izvor prețios care îmbogățește patrimoniul nostru european și întărește identitatea fiecărei națiuni și a fiecărei persoane.
Ajutorul european și mai ales al Consiliului Europei se justifică pentru a salva orice cultură și se dovedește a fi necesar în cazul ceangăilor. Scopul principal al tuturor acțiunilor trebuie să fie păstrarea și dezvoltarea identității culturale, de limbă și de religie a acestei comunități și această problemă trebuie tratată în afara oricărui interes politic.”
—extras din Culture e fede, nr.2/2001, Vatican

Religia[modificare | modificare sursă]

Prezența romano-catolică conform recensământului din 2002, Județul Bacău poziționat pe locul 2 în țară ca număr (119.618) după Județul Harghita cu 212.937 locuitori
Prezența romano-catolică conform recensământului din 2002, la nivel de comună ca unitate administrativă

Analizând raportul amănunțit al episcopului Bandinus despre Moldova secolului al XVII-lea, savantul român Mircea Eliade s-a ocupat de ritualurile și credințele pre-creștine ale locuitorilor din Moldova. Acesta era de părere că „incantatores” întâlniți de Marcus Bandinus nu erau români, ci ceangăi, având ritualuri șamanice asemănătoare cu cele din culturile fino-ugrică și siberiană, precum cel de apărare împotriva ciumei, așa cum era atestat la slavi și la fino-ugrienii orientali.[137]

Începuturile catolicismului și creștinării unor cumani prezenți[138] în prima parte a secolului al XIII-lea – temporar în partea de sud a Moldovei,[139] la est de curbura Carpaților, sunt strâns legate de neamul vecin al ungurilor, de peste munți. Constrânși din punct de vedere geo-politic, dar și religios, aceștia și-au dat seama că șederea lor în câmpia Panonică depindea în primul rând de acceptarea religiei creștine, de imitarea celorlalte popoare creștinate ale Occidentului, care, intraseră în comunitatea popoarelor ce alcătuiau creștinătatea occidentală. Polonezii din sud începuseră deja să se creștineze. La fel au început și rușii din Regatul de Kiev, conduși de principii lor Vladimir și Olga.[138]

Un cunoscut apostol ungur și profesor de științe juridice de la Universitatea din Bologna, Paul Ungurul, a devenit provincial al Ordinului predicatorilor și, prin inițiativa sa, s-a dezvoltat prima misiune printre cumanii prezenți în sudul actualei Moldove. Misionarii au fost însoțiți și protejați de teutoni, și probabil că, din această cauză, cumanii au refuzat mesajul creștin, temându-se de puterea militară a teutonilor. În anul 1222 cumanii au fost atacați de cruciații teutoni. În același an, misionarii s-au întors pe cont propriu printre cumani și eforturile lor au rămas fără rezultat. Cumanii se temeau de pericolul hoardelor tătare și, în strategia lor, au realizat că pentru a supraviețui aveau nevoie de protecția vecinilor unguri catolici, destul de consolidați și puternici.[138]

Atât așezarea cât și episcopia au fost distruse de mongoli de la 1241.[140]

Până la sfârșitul secolului al XVI-lea existau două episcopate romano-catolice în Moldova. Funcțiile lor au fost treptat preluate de Episcopia de Bacău, pe când o mănăstire franciscană a fost fondată acolo, aparținând de provincia franciscană din Transilvania. Datorită războaielor și sărăciei, în secolele XVI-XVII multe comunități catolice din Moldova și-au pierdut preoții, câțiva dintre aceștia fiind înlocuiți de călugări și preoți italieni și polonezi. În anul 1884 apiscopatul de la Bacău a fost dizolvat, fiind create Arhidieceza de București și Episcopia Romano-Catolică de Iași. În anul 1895 o lege a interzis folosirea catehismelor bilingve.[141]

De asemenea, și în anul 1938 a fost introdusă o lege asemănătoare:

„Primăria Ferdinand [azi Nicolae Bălcescu, popular Újfalu/Ujfalău]
Plasa Bistrița
Județul Bacău
No. 685
1938. Luna Maiu. Ziua 6
Publicațiune

Noi primarul comunei Ferdinand I. Jud. Bacău. În baza ordinului prefecturei Jud. Bacău No. 7621 din 3 Mai 1938. Se aduce la cunoștință populațiunei din această comună că nu este permis de a se vorbii în altă limbă decât românește în localurile publice, în Primărie sau în alte locurii. În bisericele catolice slujba religioasă se va face în limba Latină și Românește. Preoții și cântăreți bisericești nu au voie de a face cântări religioase decât în limba latină și românește. Preoții și cântăreții au ordine în această privință. Toți acei care vor contraveni vor fii aspru pedepsiți conform Legei. Făcut azi, 5 Mai 1938.”
—Ordinul prefecturei jud. Bacău 1938

Activități culturale[modificare | modificare sursă]

Porturi populare maghiare la un festival de folclor în Debrețin, portul ceangău moldovean fiind ultimul la stânga
Pelerinajul de la Șumuleu
„Festivalul Secuiesc” de la Budapesta în anul 2017, în cadrul căruia se află expoziția „Satul ceangăiesc”
Ansamblul Somos la Budapesta

Printre obiectivele Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova este păstrarea tradițiilor locale ceangăiești. Pentru atingerea acestui scop, asociația a organizat întâlniri în unele localități unde s-au pus bazele unor grupuri folclorice și de păstrare a tradițiilor. Aceste grupuri au participat la diferite manifestații culturale atât în țară, cât și în străinătate, prezentând publicului larg cântece, balade, dansuri, obiceiuri, povești și jocuri.

Cele mai populare festivaluri la care grupurile sunt invitate:

  • Balul Ceangăiesc de la Budapesta, în 2005 fiind la ediția a IX-a
  • Tabăra Internațională de Dans și Cântece Populare de la Jászberény, aflată la ediția a XXIV-a
  • Zilele Sf. Gheorghe
  • Festivalul și Săptămâna Satului Fundu-Răcăciuni
  • Săptămâna Satului Somușca
  • Zilele Pustiana
  • Tabăra de Folclor de la Lunca de Jos
  • Ziua Ceangăilor - organizată anual în orașele din Ardeal

După implementarea programului educațional grupurile de folclor au fost completate și de copii, în majoritatea locațiilor de învățământ aceștia formând grupe folclorice de tineri. Acești copii sunt îndrumați de nume consacrate în folclorul ceangăiesc.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Ceangăii au fost menționați pentru prima dată ca o etnie în cadrul recensământului din 2002 când s-au declarat ceangăi 1.370[142], iar la recensământului din 2011, numărul ceangăilor a fost de 1.536.[143]

În 2009 Tánczos a evaluat deja și nivelul de cunoștințe lingvistice și vârsta vorbitorilor. Asimilația lingvistică a ceangăilor s-a demonstrat în aproape toate localitățile cercetate: bătrânii (peste 60 de ani) în general cunosc foarte bine limba maghiară și o folosesc ca limba maternă (prima limbă vorbită). Între adulți sunt diferențe mari, în unele localități chiar și adulții mai tineri (30-44 ani) vorbeau limba maghiară ca limbă maternă, în localitățile mai asimilate, doar adulții mai în vârstă (45-59 ani). Tinerii și copiii vorbesc limba maghiară doar în localitățile pur ceangăiești, dar și aici o folosesc limba doar ca a doua limbă, aproape exclusiv pentru comunicarea cu părinții și / sau bunicii (copiii între ei vorbesc românește). Copiii sub 10 ani în cele mai multe localități nici nu mai înțeleg limba maghiară. Tánczos a observat mari diferențe între mediul rural și cel urban: în mediul rural 26% dintre catolici au vorbit limba maghiară (14% ca limba maternă, 12% ca a doua limbă) și 33% au înțeles limba (7% fiind procentul celor care au un vocabular pasiv). În mediul urban nivelul de cunoaștere a limbii maghiare este mult mai scăzută: doar 8% dintre catolici vorbesc ungurește (din care doar 3% ca limba maternă și 5% ca a doua limbă) și 5% au un vocabular pasiv, procentul total celor care înțeleg limba maghiară fiind 13%.[144]

Tánczos a observat mari diferențe și între diferitele grupuri ceangăiești, cele mai asimilați fiind ceangăii de nord, pe când ceangăii secuiești sunt mai puțin asimilați. Ca urmare putem afirma, că cea mai arhaică variantă a limbii maghiare (dialectul vechi de nord) este pe cale de dispariție, deoarece nu mai există nici o comunitate în care tinerii (15-29 ani) sau copiii ar mai înțelege limba maghiară. În comunitățile ceangăilor de nord doar bătrânii peste 60 de ani vorbesc limba maghiară ca limbă maternă și doar adulții peste 45 ani o folosesc ca a doua limbă.

Ceangăii de sud sunt mai puțin asimilați, mai ales cei care vorbesc dialectul secuiesc. În unele sate locuite de ceangăi secuiești chiar și copiii mai mari (peste 10 ani) vorbesc bine ungurește.[144]

Populația istorică[modificare | modificare sursă]

În ceea ce privește evoluția demografică a ceangăilor moldoveni, nu se cunoaște decât numărul ceangăilor neasimilați, deoarece înainte de 1977 nu exista posibilitatea de a se declara drept ceangăi. Deși se cunoaște destul de bine evoluția numărului romano-catolicilor, nu există surse despre ortodocșii de origine ceangăiască (de exemplu: căsătorii mixte), și nici despre acei ceangăi care aveau o identitate oarecum ceangăiască, deși nu s-au declarat maghiari, înainte de 1977. Numărul persoanelor declarați maghiari a fost însă bine evaluat la mai multe recensăminte (1859, 1899, 1930, etc.).

Evoluția populației maghiare la recensămintele oficiale[4][modificare | modificare sursă]

Anul evaluării Populația totală Numărul catolicilor Procentul catolicilor Numărul maghiarilor Procentul maghiarilor în populația totală Procentul maghiarilor în populația de confesiune catolică Sursa datelor
1859 1 325 406 52 881 4,0% 37 825 2,9% 71,6% SZABADOS 1989. pag. 91., recensământ oficial
1899 1 848 122 88 803 4,8% 24 276 1,3% 27,3% SZABADOS 1989. pag. 94., recensământ oficial
1912 2 139 154 97 771 4,6% - - - recensământ oficial
1930 2 433 596 109 953 4,5% 23 894 1,0% 21,7% recensământ oficial
1941 2 769 380 - - 9 352 0,3% - recensământ oficial
1948 2 598 259 - - 6 618 0,3% - recensământ oficial
1956 2 991 281 - - 8 829 0,3% - recensământ oficial
1966 3 391 400 - - 4 748 0,14% - recensământ oficial
1977 3 763 221 - - 3 276 0,09% - recensământ oficial
1992 4 079 046 240 038 5,9% 3 098 0,08% 0,8% recensământ oficial
2002 3 993 120 243 708 6,1% 5 866 0,14% 2% recensământ oficial
2011 4 178 694 195 738 4,7% 4 926 0,11% 2,5% recensământ oficial
(Moldova+Bucovina)


Recensământul din 1890[modificare | modificare sursă]

Județul Bacău:

„După recensământul din 1890, județul Bacău numără 172.496 de locuitori.

După naționalitate, populațiunea urbană se împarte în 9.665 Români, 1.199 Unguri, 7.369 Evrei, 530 Armeni, 45 Greci, 629 Germani, 20 Ruși, 5 Sârbi, 18 Francezi, 55 Italieni, 12 Elvețieni, 2 Turci, 36 Bulgari, în total 19.200 suflete.

Populațiunea rurală se compune din 123.132 Români, 24.715 Unguri, 5.197 Evrei, 47 Greci, 111 Germani, 5 Ruși, 5 Francezi, 58 Italieni, 1 Englez, 35 Bulgari, în total 152.296 suflete.

Locuitori pământeni sub protecțiune română, de care, afară de Români, țin și Armenii, Ungurii și Evreii: 170.883.

Cultul catolic numără în acest județ 32.463 credincioși, mai mult ca în orice alt județ din țară.

Episcopul catolic are sub autoritatea sa, în județul Bacău, doi vicari: unul se chiamă al Trotușului cu reședința în Târgul-Trotușul. De acest vicariat depind 4 parohii: cea din Târgul-Trotușul și cele din satele cu Săcui: Dărmănești, Pustiana și Grozești. Al doilea vicariat este al Bacăului, cu reședința în Bacău. De acest vicariat depind parohii de prin locurile locuite de Ciangăi și anume: Prăjești, Bacău, Liuzi-Călugăra, Valea Seacă, Valea-Mare, Cleja și Faraoani. Bisericile catolice sunt 62 active, 2 în construcție, deservite de 12 preoți, 54 cântăreți și eclesiarhi. De acest rit țin Ungurii, în număr de 25.914, din cari 24.715 prin mai mult de 80 sate.”[145]

Învățământul în limba maghiară[modificare | modificare sursă]

Biserica Sfânta Elisabeta a Ungariei de lângă Liceul Teologic Romano-Catolic Sfânta Elisabeta a Ungariei din Lunca de Sus

În Transilvania ceangăii de limbă maghiară învață în școli maghiare. În Moldova, în 13 localități au fost organizate cursuri extrașcolare, iar în 11 localități limba maghiară e inclusă în programul școlar. În anul școlar 2005-2006, 725 de elevi au învățat maghiara în grupuri școlare, iar 369 în grupuri extrașcolare (în total: 1094), iar în anul școlar 2010-2011 în total 1500 de elevi.[133] Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM) și Asociația Pedagogilor Maghiari din România[146] sunt cele două asociații care se îngrijesc de funcționarea programului. Circa 7500 de copii vorbitori de limba maghiară (din cei 9000)[133] însă nu au posibilitatea în prezent de a învăța limba maghiară în instituții de specialitate (școli sau instituții private), aceștia vorbind limba lor maternă doar în familie. Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova îi poate ajuta în fiecare an școlar 75 elevi ceangăi în continuarea studiilor în licee maghiare.

În momentul de față învățământul în limba maghiară este organizat în 25 sate moldovenești (în afară de Comuna Ghimeș-Făget), în majoritatea lor în grupuri extrașcolare:[133]

Pentru cei care doresc să continuă studiile în licee cu limba de predare maghiară, Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova le asigură această posibilitate în Miercurea Ciuc. Aici s-a înființat și un cămin pentru elevii și studenții ceangăi (Căminul Ceangău din Miercurea Ciuc), în care aceștia sunt ajutați în studiile lor în limba maghiară de profesori de specialitate (lecții particulare) și de călugării piariști ai orașului.[133][147]

Personalități[modificare | modificare sursă]

Toponimia maghiară în Moldova[modificare | modificare sursă]

Drept mărturie a prezenței ceangăilor de limbă maghiară în Moldova stau unele toponime păstrate până în prezent.

Nume de familie[modificare | modificare sursă]

Cele mai frecvente nume de familie sunt:

  • Andor
  • Ádám (Adam),
  • Baka (Baca, Boca – soldat)
  • Balázs (Blaj)
  • Balog (Balogh, Bologh, Bolog, Bulug)
  • Bartha (Barta)
  • Bálint (Balint – Valentin)
  • Bilibók (Biliboc)
  • Bodó, Budai ((cel) de la Buda – Budău)
  • Bulai
  • Cadar
  • Cardas (săbier, (cel) cu sabie – Kardas, cel mai adesea Cardaș )
  • Chihălău
  • Diós, Diósi ((cel) cu nuci)
  • Duma
  • Demeter
  • Farcadi (Farczadi, Fartzadi, Fartadi, Farțadi), Farkas (Fărcaș, Forcoș, Forcos – Lup(u))
  • Fekete (Fechete, Fecheta – Negru)
  • Ferenc (Ferencz, Ferentz, Ferenț – Francisc)
  • Gábor (Gabor – Gabriel)
  • Gáspár (Gașpar)
  • Gergely (Gherghel – Grigore)
  • Gyurka (Ghiurca – Gheorghe)
  • Kelemen (Caliman, Căliman)
  • Ignác (Ignácz, Ignátz, Ignaț)
  • Jakab (Iacobuș)
  • Kis (Kiss, Chiș, Châșu – Mic(u))
  • Kovács (fierar)
  • Kós, Kósa (Coșa)
  • László (Laszlo, Laslo, Laslău – Ladislau, Vasile)
  • Lukács (Lucaci – Luca)
  • Márton (Marton – Martin)
  • Mihály
  • Miklós (Nicolaie)
  • Nagy (Mare)
  • Nyisztor
  • Pál
  • Petrás, Petres
  • Pógár (Pogár, Pogar)
  • Puskás (Pușcaș, Pușcașu – (cel) cu pușcă)
  • Rab (rob(u))
  • Róka (Roca – vulpe)
  • Salamon
  • Simon
  • Sipos (Șipoș – (cel) cu fluier)
  • Szabó (Szabo, Sabău – croitor)
  • Szarka
  • Tamás (Tamas – Tămaș, Tamaș)
  • Zerkula
  • Zajzon, Zajzoni, etc.

În rândul ceangăilor cu ascendență săsească sunt întâlnite nume ca:[148]

  • Müller
  • Schuster, etc.[149]

Apariții culturale[modificare | modificare sursă]

Ceangăii sunt menționați în romanul „Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă” publicat în anul 1929 de Mihail Sadoveanu:

„[...] Venind steagul de răzăși, care e de rând la slujba domnească, a pus stăpânire pe satul Săbăoani. Dar și nemților le-a căzut ajutor de la margine; ș-a fost acolo învăluire și bătaie. Așa că ungurii din sat au pus mâna pe ce-au avut și unii stau să-și apere ce-i al lor, iar alții, lepădând tot, vor să fugă ca să-și scape viețile...”[150]

De asemenea, în romanul „Nicoară Potcoavă” apărut în anul 1952:

„[...] Iară până atuncea să ne mângâiem, fraților, cu nădejdea și cu acest vin cam acru din viile ceangăilor, de la ținutul Bacăului. Iaca, bine trăim noi cu acești ceangăi de lege și limbă străină. Și ei plugari, și noi plugari, suntem ca frații...”[151]

Scriitoarea Otilia Cazimir amintește de ceangăi în povestirea „În palatele lui moș Ghercă” din volumul „Întuneric-din carnetul unei doctorese”, apărut în anul 1928:

„Rezemat de sanie stătea un bărbat tânăr, cu obrajii peste măsură de roșii și, sub nas, cu două mustăcioare negre, subțiri ca două sprâncene. Era Giurgi, ginerele lui moș Ghercă din Răchiteni, unul din cei mai cuprinși unguri din sat. [...] Giurgi a plecat călare îndărăt, la spital, să-mi aducă trusa cu instrumente. Ceasul acela de așteptare a fost înspăimântător. Ruja leșina mereu. Și de câte ori leșina, ieșeau ca din pământ un stol de unguroaice bătrâne, cu tulpane negre peste colacii de lemn din creștet, cu sumăieșe scurte, cu catrințe vărgate și ciuboțele de iuft, înalte în călcâie. Boceau într-un glas și aprindeau la căpătâiul bolnavei lumânărele de ceară. Și toate se uitau urât la mine, vorbind încet și stropșit pe limba lor. [...]”[149]

„O întreb de sănătate. Sub cerdac, lângă căluții cei suri, Giurgi zâmbește cu viclenie, uitându-se aiurea. Ruja își lasă genele lungi peste lumina albastră a ochilor și se înroșește.”[149]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b recensamant.referinte.transindex.ro (Web Archive). Recensământ 2002 – Rezultate pe țară. Accesat în 6 aprilie 2019.
  2. ^ recensamant.referinte.transindex.ro (Web Archive). Recensământ 2002 – Rezultate în județul Bacău. Accesat în 6 aprilie 2019.
  3. ^ Parliamentary Assembly – Council of Europe, assembly.coe.int (Web Archive); Csango minority culture in Romania, Doc. 9078, 4 May 2001. Accesat în 6 aprilie 2019.
  4. ^ a b c d e f g h i kia.hu. Tánczos Vilmos: A moldvai csángók lélekszámáról – Történeti demográfiai adatok. Accesat în 6 aprilie 2019.
  5. ^ Parliamentary Assembly – Council of Europe, assembly.coe.int (Web Archive); Recommendation 1521 (2001) – Csango minority culture in Romania. Accesat în 6 aprilie 2019
  6. ^ mek.niif.hu. Magyar Néprajzi Lexikon – csángók. Accesat în 6 aprilie 2019.
  7. ^ a b c d e f g h i Csángós in Moldavia ..., Tánczos, 1997, pag. 1
  8. ^ mek.niif.hu. Magyar Néprajzi Lexikon – bukovinai székelyek. Accesat în 6 aprilie 2019.
  9. ^ mek.niif.hu. Magyar Néprajzi Lexikon – dévai csángók. Accesat în 6 aprilie 2019
  10. ^ a b c d e szeret.klezse.ro, decembrie 2006. „Magunkról – Ceangăii”. Accesat în . 
  11. ^ The Csángó Minority Culture in Moldavia ..., Isohookana-Asunmaa, 2001, pag. 3
  12. ^ Anton Coșa, Considerații asupra originii și evoluției fenomenului ceangău, Almanahul Presa Bună, Iași, 1996, p. 61-76
  13. ^ Anton Coșa, Catolicii din Moldova și „Fenomenul ceangău”, Augusta nr. 6, Sf. Gheorghe, 2001, p. 33-41
  14. ^ Anton Coșa, Românii din sud-estul Transilvaniei în secolele XIII-XV, Angustia, nr. 6, Sf. Gheorghe, 2001, p. 15-20
  15. ^ Révai nagy lexikona, IV, Budapest, 1912,, p. 754-755
  16. ^ Új magyar lexikon, vol. I, A-C, ‎Akadémiai Kiadó, Budapest, 1960, p. 480-481
  17. ^ Ion Podea, Monografia județului Brașov, I, Brașov, 1938, p. 50
  18. ^ Anton Coșa, Catolicii din Moldova în izvoarele Sfântului Scaun (Secolele XVII-XVIII), Editura SAPIENTIA, Iași, 2007, p. 27
  19. ^ Új Magyar Tájszótár - Noul Dicționar de Regionalisme – articolul „csángó”
  20. ^ Nicolae Iorga (). Privilegiile șangăilor de la Târgu Ocna. Librăriile Socec & Comp. și C. Sfetea București. p. 3/247. 
  21. ^ a b c Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri ..., Pal, 1941, pag. 96
  22. ^ On the Origin of the Moldavian Csángós ..., Baker, 1997, pag. 659
  23. ^ lexikon.katolikus.hu. „Magyar Katolikus Lexikon > C > csángók”. Accesat în . 
  24. ^ Măgirescu Ecaterina, Cedric Măgirescu; File din cartea Scorțenilor în Carpica Vol. XVIII-XIX, 1986-1987, pag. 388
  25. ^ Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár - Dicționarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania, București 1978, vol. II
  26. ^ Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár, vol. II.
  27. ^ Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII ..., Diaconescu, 2003, pag. 263.
  28. ^ Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII ..., Diaconescu, 2003
  29. ^ a b c d e f g On the Origin of the Moldavian Csángós ..., Baker, 1997, pag. 662
  30. ^ Karácsonyi János, A moldvai csángók eredete, Budapest, 1914, p. 18
  31. ^ Anton Coșa, Catolicii din Moldova în izvoarele Sfântului Scaun (Secolele XVII-XVIII), Editura SAPIENTIA, Iași, 2007, p. 18
  32. ^ Gustav Weingand, Der Ursprung der s-Gemeinden, în Neunter Jahresbericht des Institutes für Rumänische Sprache (Rumänisches Seminar) zu Leipzig, 1902, p. 137
  33. ^ Munkácsi Bernát, A moldvai csángók eredete, Ethnografia, Budapest, 1902, p. 433-440
  34. ^ Dr. Iosif Petru M. Pal (). Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri. Tipografia „Serafica” Săbăoani-Roman. p. 12. 
  35. ^ Anton Coșa, Catolicii din Moldova în izvoarele Sfântului Scaun (Secolele XVII-XVIII), Editura SAPIENTIA, Iași, 2007, p. 20
  36. ^ Nicolae Iorga, Considerații noi asupra rostului secuilor, Revista istorică, Anul XXV, Nr. 4-6, aprilie-iunie, București, 1939, p. 141
  37. ^ ceangai.ro. „Raportul despre ceangăi prezentat Consiliului Europei – III. Fundal istoric”. Accesat în . 
  38. ^ a b c d e f On the Origin of the Moldavian Csángós ..., Baker, 1997, pag. 661
  39. ^ a b c Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri ..., Pal, 1941, pag. 12
  40. ^ a b The Csángó Minority Culture in Moldavia ..., Isohookana-Asunmaa, 2001, pag. 4
  41. ^ A. Brandstatter, B. Egyed, B. Zimmermann, N. Duftner, Z. Padar and W. Parson (noiembrie 2007). „Migration Rates and Genetic Structure of two Hungarian Ethnic Groups in Transylvania, Romania”. Annals of Human Genetics, Volume 71, Issue 6, pages 791–803. John Wiley & Sons Ltd/University College London. pp. 792–793, 800–801. doi:10.1111/j.1469-1809.2007.00371.x. Accesat în . 
  42. ^ Victor Spinei, Realități etnice și politice în Moldova meridională în secolele X-XIII. Români și Turanici, Editura Junimea, Iași, 1985, p. 54
  43. ^ Radu Rosetti, Despre unguri și episcopiile catolice din Moldova, Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Istorice, 2/27, 1904-1905 p. 247-254
  44. ^ Lükő Gábor, Havaselve és Moldva népei a X–XII. században, Ethnografia népélet, 46/1-4, Budapest, 1935, p. 96-101
  45. ^ Ladislaus Mikecs, Ursprung und Schicksal der Tschango-Ungarn, Ungarische Jahrbucher, nr. 23, Berlin, 1943, p. 247-280
  46. ^ Victor Spinei, Realități etnice și politice în Moldova meridională..., Universitas, Chișinău, 1994, p. 53-54
  47. ^ Victor Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, Universitas, Chișinău, 1994, p. 242
  48. ^ István Fodor, Zur Problematik der Ankunft der Ungarn im Karpatenbecken..., în Interaktionen der mitteleuropäischen Slawen und anderen Ethnica im 6-10. Jahrhundert, Symposium, 1983, Nitra, 1984, p. 100-102
  49. ^ a b c d e f g h i j k Csángós in Moldavia ..., Tánczos, 1997, pag. 2
  50. ^ a b c On the Origin of the Moldavian Csángós ..., Baker, 1997, pag. 660
  51. ^ Petru Râmneanțu, Die Abstammung der Tschangos, Volumul 2 din Bibliotheca rerum Transsilvaniae, Centrul de studii și cercetări privitoare la Transilvania, Sibiu, 1944, p. 11
  52. ^ Atilla de Gerando, Les Tschangos, Revue de Géographie, vol. 2/3, juillete-décembre, Paris, 1878, p. 283
  53. ^ Jean Tatrosi, Revue de Hongrie, 15/26, Budapest, 1922, p. 129-134, 176-182
  54. ^ Jean Tatrosi, Encore quelques mots sur les Hongrois de Moldavie, 15/27, Budapest, 1922, p. 274
  55. ^ Bakó Géza, Contribuții la problema originii ceangăilor, în Studii și articole de istorie, vol. 4, București, 1962, p. 37-44
  56. ^ a b c Din Arini la Săbăoani ..., Hegyeli, 2004, pag. 9
  57. ^ a b Csángós in Moldavia ..., Tánczos, 1997, pag. 3
  58. ^ a b c Csángós in Moldavia ..., Tánczos, 1997, pag. 4
  59. ^ a b c d Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 24
  60. ^ Gabor, Iosif (). Dicționarul comunităților catolice din Moldova. Conexiuni, Bacău. p. 8. 
  61. ^ Victor Spinei; Moldova în secolele XI-XIV, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982, pag. 198
  62. ^ G. Szavas, în Magyar Nyelvör, Budapest, 1874, p. 54
  63. ^ J. Steuer, în Magyar Nyelvör, Budapest, 1893, p. 344
  64. ^ a b Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova ..., Rosetti, 1905, pag. 2/248
  65. ^ Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova ..., Rosetti, 1905, pag. 3/248
  66. ^ a b c Csángós in Moldavia ..., Tánczos, 1997, pag. 5
  67. ^ a b Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri ..., Pal, 1941, pag. 14-15
  68. ^ Hasdeu, Bogdan Petriceicu (). Istoria toleranței religioase în România. Tipografia Lucrătorilor Associați, Bucurescii. p. 37. 
  69. ^ On the Origin of the Moldavian Csángós ..., Baker, 1997, pag. 663
  70. ^ Gheorghe Burlacu; Ocolul domnesc Trotuș (sec. XV-XIX), partea a III-a, Carpica - Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, nr. XXVI/2, Corgal Press Bacău, pag. 139
  71. ^ a b Strămoșii catolicilor din Moldova ..., Horváth, 1994, pag. 20
  72. ^ Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu Dersca-Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Ion Totoiu; Călători străini în țările române, Volumul II, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Republicii Socialiste România, Editura Științifică, București, 1970, pag. 266
  73. ^ Strămoșii catolicilor din Moldova ..., Horváth, 1994, pag. 13
  74. ^ a b Strămoșii catolicilor din Moldova ..., Horváth, 1994, pag. 17
  75. ^ Strămoșii catolicilor din Moldova ..., Horváth, 1994, pag. 23
  76. ^ a b c d e f g h ceangai.ro (WebArchive). „Teoria originii românești”. Accesat în . 
  77. ^ adevarul.ro, Mircea Merticariu, 3 mai 2016. „Ce sunt ceangăii la origini, români sau maghiari. Controversele dure pe tema bizarei comunități catolice din Moldova”. Accesat în . 
  78. ^ Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ..., Tánczos, 2018, pag. 180
  79. ^ a b Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ..., Tánczos, 2018, pag. 181
  80. ^ Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ..., Tánczos, 2018, pag. 182
  81. ^ a b Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ..., Tánczos, 2018, pag. 183
  82. ^ Siarl Fedinand; Situation of the Csángó Dialect of Moldavia in Romania din Hungarian Cultural Studies, vol. 9, 2016, pag. 77
  83. ^ a b Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 54
  84. ^ a b Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 55
  85. ^ Pozsony Ferenc; Analize: Identitatea ceangăilor moldoveni în ziarul Provincia, octombrie 2001, anul II, nr. 10, ediția în limba română, pag. 8
  86. ^ Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 56
  87. ^ a b Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 58
  88. ^ Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 59
  89. ^ a b uwpress.wisc.edu. „R. Chris Davis; Hungarian Religion, Romanian Blood: A Minority's Struggle for National Belonging, 1920–1945”. Accesat în . 
  90. ^ The Biopolitics and Ethnogenealogy of Moldavian Catholics in 1940s Romania ..., Davis, 2008, pag. 97
  91. ^ a b The Biopolitics and Ethnogenealogy of Moldavian Catholics in 1940s Romania ..., Davis, 2008, pag. 99
  92. ^ Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania ..., Turda, 2007, pag. 433
  93. ^ a b Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania ..., Turda, 2007, pag. 434
  94. ^ a b Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania ..., Turda, 2007, pag. 435
  95. ^ Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania ..., Turda, 2007, pag. 432
  96. ^ a b Schimbări în harta etnică a României ..., Andreescu, 2005, pag. 48
  97. ^ Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag. 11
  98. ^ Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag. 12
  99. ^ a b Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag. 14
  100. ^ Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag. 13
  101. ^ a b c On the Origin of the Moldavian Csángós ..., Baker, 1997, pag. 664
  102. ^ Din Arini la Săbăoani ..., Hegyeli, 2004, pag. 13
  103. ^ Consiliul Europei – Comitetul de Cultură, Știință și Educație (WebArchive) (). „Csango minority culture in Romania”. Accesat în . 
  104. ^ Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag. 15
  105. ^ Extremismul de dreapta în România ..., Andreescu, 2003, pag. 21
  106. ^ a b Schimbări în harta etnică a României ..., Andreescu, 2005, pag. 51
  107. ^ a b Schimbări în harta etnică a României ..., Andreescu, 2005, pag. 49
  108. ^ a b c Raport final ..., Tismăneanu, 2006, pag. 537
  109. ^ csango.ro. „Raport cu privire la drepturile omului dat publicității de Departamentul de Stat al SUA”. Accesat în . 
  110. ^ state.gov, Bureau of Democracy, Human Rights, and Labor 2007. „Human Rights Reports - Romania, March 11, 2008”. Accesat în . 
  111. ^ Schimbări în harta etnică a României ..., Andreescu, 2005, pag. 53
  112. ^ Radu Rosetti, Despre unguri și episcopiile catolice din Moldova, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, București, 1905, p. 247-248
  113. ^ Gh. I. Năstase, Ungurii din Moldova la 1646 după Codex Bandinus, Arhivele Basarabiei, vol. 4, Chișinău, 1934, p. 397-414
  114. ^ Lükő Gábor, A moldvai csángók. I. A csángók kapcsolatai az erdélyi magyarsággal, Budapest, 1936
  115. ^ Eudoxiu Hurmuzachi, Documente privitoare la istoria românilor, vol. I, București, 1887, p. 108 și 132
  116. ^ a b ceangai.ro. „Europa și ceangăii”. Accesat în . 
  117. ^ mek.niif.hu. Magyar Néprajzi Lexikon – gyimesi csángók. Accesat în 6 aprilie 2019
  118. ^ a b danigergelyiskola.hupont.hu. Gyimesbükki „Dani Gergely” Általános Iskola. Accesat în 6 aprilie 2019.
  119. ^ a b c gyimesiplebania.hupont.hu. Gyimesbükk iskolái – A gyimesi iskoláztatás múltja és jelenje (S. J.). Accesat în 6 aprilie 2019.
  120. ^ adevarul.ro. Fascinanta poveste a ceangăilor care au ridicat un sat în pustiul dobrogean, Mariana Iancu, 25 aprilie 2018. Accesat în 25 aprilie 2018.
  121. ^ hu mek.niif.hu. Magyar Néprajzi Lexikon – moldvai magyarok. Accesat în 6 aprilie 2019
  122. ^ a b c d hu csango.hu. Kik a csángók – Ismertető. Accesat în 6 aprilie 2019.
  123. ^ lexikon.katolikus.hu. Magyar Katolikus Lexikon > C > csángó nyelvjárás. Accesat în 6 aprilie 2019.
  124. ^ hu Simon Boglárka; Hogyan „boldogulnak” a csángók? Az identitás kinyilvánításának versus elrejtésének stratégiái egy moldvai közösségben. Accesat în 6 aprilie 2019.
  125. ^ hu mkdsz1.freeweb.hu. Pozsony Ferenc; A Moldvai Csángók Nyelvjárása. Accesat în 6 aprilie 2019.
  126. ^ hu Pozsony Ferenc; Etnokulturális folyamatok a moldvai csángó falvakban. Accesat în 6 aprilie 2019.
  127. ^ hu erdely.ma (Web Archive), 17 octombrie 2007. Látogatás a legkeletibb magyar faluban. Accesat în 6 aprilie 2019.
  128. ^ hu Diószegi László; A moldvai csángók magyar nyelvű hitéletének története és jelene. keresztszulok.hu (Web Archive). Accesat în 6 aprilie 2019.
  129. ^ hu kia.hu. Tánczos Vilmos: A magyar nyelv helyzete a moldvai csángó falvakban. Accesay în 16 octombrie 2009.
  130. ^ a b c d e f g h hu noborders.interfree.it. Tánczos Vilmos: Hányan vannak a moldvai csángók? Csango Baráti Társaság  - Magyar lap. Accesat în 6 aprilie 2019.
  131. ^ a b c hu csangok.ro. Moldvai Csángók, Accesat în 6 aprilie 2019.
  132. ^ pustiana.ro. Pusztina - Pustiana - Liga Pro Europa. Accesat în 6 aprilie 2019.
  133. ^ a b c d e f hu csango.ro (Web Archive). Moldvai Csángómagyarok szövetsége. Accesat în 6 aprilie 2019.
  134. ^ hu erdely-szep.hu. Pusztina. Accesat în 6 aprilie 2019.
  135. ^ Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri ..., Pal, 1941, pag. 82
  136. ^ Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova ..., Rosetti, 1905, pag. 3/249
  137. ^ ceangai.ro. „Intelectuali români despre ceangăi”. Accesat în . 
  138. ^ a b c Dumea, Emil (). Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea. Sapientia, Iași. p. 34. 
  139. ^ E. HURMUZAKI - O. DENSUȘIANU, Documente privitoare la istoria românilor, vol. I, București, partea I, 1889, p. 102.
  140. ^ Carol Auner, Episcopia Milcoviei, în Revista catolică, an II (1912), pp. 540-551.
  141. ^ Din Arini la Săbăoani ..., Hegyeli, 2004, pag. 23
  142. ^ recensamant.referinte.transindex.ro (Web Archive). Recensământ 2002 – Rezultate pe țară. Accesat în 6 aprilie 2019.
  143. ^ Recensământul populației și al locuințelor, 2011 (Web Archive), constanta.insse.ro
  144. ^ a b Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite jakabffy.ro
  145. ^ George Ioan Lahovary; Marele Dicționar Geografic al României, Vol. I, editat de Societatea Geografică Română, București, 1898, pag. 171-172
  146. ^ hu itthon.transindex.ro, 3 februarie 2012, Április végéig az RMPSZ veszi át a csángó oktatási program irányítását - a Transindex.ro portálról. Accesat în 6 aprilie 2019.
  147. ^ hu csikszereda.piarista.hu. Piarista Tanulmányi Ház, Csíkszereda. Accesat în 6 aprilie 2019.
  148. ^ Racoviță, Ortensia; Dicționar geografic al județului Bacău, Stabilimentul grafic I. V. Socecŭ, București, 1897. pag. 74
  149. ^ a b c Otilia Cazimir; Întuneric-din carnetul unei doctorese, Editura Tineretului, 1956
  150. ^ Mihail Sadoveanu; Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă, Editura Hyperion, Chișinău, 1992, pag. 141
  151. ^ Mihail Sadoveanu; Nicoară Potcoavă, Editura pentru Literatură, București, 1962, pag. 40

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Andreescu, Gabriel; Extremismul de dreapta în România, seria Diversitate etnoculturală în România, editura Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973 85738 8 2, pag. 21
  • Andreescu, Gabriel; Schimbări în harta etnică a României, seria Diversitate Etnoculturală în România, editura Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj-Napoca, 2005, ISBN 973 7670 01 9, pp. 49-53
  • en Baker, Robin; On the Origin of the Moldavian Csángós din volumul The Slavonic and East European Review, vol. 75, no. 4, 1997, pp.
  • en Davis, R. Chris; Rescue and Recovery: The Biopolitics and Ethnogenealogy of Moldavian Catholics in 1940s Romania în Sandor Ilyés, et al. (eds), Local and Transnational Csángó Lifeworlds, 2008, ISBN 978 973 8439 36 8, pp. 97-99
  • Diaconescu, Marius; Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII, în Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”, XXXIX-XL, Iași, 2002-2003, pp.
  • hu Diószegi, László; „…nálunk most es a Templomban a nyelvünk tiltva vann.” - A moldvai csángók magyar nyelvű hitéletének története és jelene („..la noi în biserică și azi e interzisă limba noastră” – Istoria vieții religioase în limba maternă a ceangăilor moldoveni), pp.
  • en Diószegi, László; Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia, Teleki László Foundation - Pro Minoritate Foundation, Budapesta, 2002, ISBN 963 85774 4 4, pp.
  • Dobeș, Andreea; Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu (1958 - 1989), în „Forme de represiune în regimurile comuniste”, Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (coordonatori), Editura Polirom, Iași, 2008, ISBN 978 973 46 1088 4, pp. 304-318
  • Hegyeli, Attila; Din Arini la Săbăoani, Fundația Culturală Siret, Roman, 2004, ISBN 973 0 03492 3, pp. 9-23
  • Horváth, Antal; Strămoșii catolicilor din Moldova, Trisedes Press, Sfântu Gheorghe, 1994, pp.
  • Pal, M. Iosif Petru; Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri, Tipografia „Serafica” Săbăoani-Roman, 1941, pp. 12, 14-15, 82, 96
  • hu Piro, Krisztina; A moldvai csángó nyelvjárásról (Despre graiurile ceangăilor din Moldova), pp.
  • hu Pozsony, Ferenc; Etnokulturális folyamatok a moldvai csángó falvakban (Procese etnoculturale în satele ceangăilor din Moldova), pp.
  • Rosetti, Radu; Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova, în Analele Academiei Române, Tom. XXVII, Memoriile Secțiunii Istorice No. 10, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl” București, 1905, pp. 2/248-3/248, 3/249
  • Tánczos, Vilmos; „Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova, 472 pagini, Editura ISPMN, 2018, ISBN 978 606 8377 55 1
  • hu Tánczos, Vilmos; Csángós in Moldavia, publicat original în Magyar nemzeti kisebbségek Kelet-Közép-EurópábanHányan vannak a moldvai csángók?, Ed. Magyar Kisebbség, No. 1-2, 1997. (III), pp. 370-390
  • hu Tánczos, Vilmos; A moldvai csángók lélekszámáról (Despre numărul ceangăilor din Moldova)
  • hu Tánczos, Vilmos; Hányan vannak a moldvai csángók? (Câți sunt ceangăii din Moldova)
  • Tismăneanu, Vladimir (președinte); RAPORT FINAL Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, București, 2006, pag. 537
  • en Turda, Marius; Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania, în Slavic Review, Vol. 66, No. 3, The American Association for the Advancement of Slavic Studies, 2007, pp. 432-435
  • Wald, Lucia; Slave, Elena; Ce limbi se vorbesc pe glob, Editura Științifică, București, 1968

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Video[modificare | modificare sursă]

Despre ceangăii din Moldova[modificare | modificare sursă]

Filme documentare[modificare | modificare sursă]
Interviuri[modificare | modificare sursă]
Dansuri și cântece[modificare | modificare sursă]

Despre ceangăii ghimeșeni[modificare | modificare sursă]