Educația în România

Educația în România

Structura sistemului național de educație
Bugetul național pentru educație (2025)
Buget	3,4% din PIB 64,8 miliarde de lei
Detalii generale
Limbi primare	Limba română
Tip sistem	Centralizat
Alfabetizare (2021)
Total	99.2%
Bărbați	99.0%
Femei	99.3%
Înscriere (2024-2025)
Total	3.485.600
Primar	880.000 (aprox.)
Secundar	1.200.000 (aprox.)
Post-secundar	568.000 (aprox.)
Absolvenți (2023)
Preuniversitar	375.254
Universitar	126.537 (aprox.)
Cadre didactice (2024-2025)
Preuniversitar	229.000 (aprox.)
Universitar	~27.000

Sistemul educațional în România este organizat într-o manieră centralizată și cuprinde mai multe nivele distincte. Nivelele principale sunt: învățământul preșcolar, învățământul primar, învățământul secundar și învățământul superior.

Învățământul obligatoriu din România include grupa mijlocie și mare din învățământul preșcolar (copii cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani), precum și clasele din învățământul primar, gimnazial și liceal. Începând cu 2030, și grupa mică (3-4 ani) va deveni obligatorie, extinzând durata educației preșcolare obligatorii la trei ani. Această măsură este menită să îmbunătățească accesul la educație și să pregătească mai bine copiii pentru parcursul școlar ulterior.

Învățământul superior este structurat conform Procesului Bologna pe trei cicluri de studii: de licență, de masterat și de doctorat. Astfel, diplomele obținute în România, sunt recunoscute în întreaga Arie Europeană a Învățământului Superior (EHEA).

Istorie

Rata analfabetismului în 2011
Culorile deschise indică un nivel ridicat de alfabetizare, iar culorile închise reflectă o rată mai mare de analfabetism

Vezi și: Istoria educației în România.

Educația obligatorie a fost introdusă pentru prima dată în 1864 sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, când patru ani de școală primară au devenit obligatorii și gratuite pentru toți copiii. În 1930, rata analfabetismului era de 43%. După 1948, regimul comunist a lansat companii de alfabetizare care au redus semnificativ rata analfabetismului în anii 1950.

Sistemul educațional românesc este influențat de modelul francez, iar în perioada comunistă, de cel sovietic. Modificările din timpul regimului comunist au inclus propaganda politică și munca fizică obligatorie pentru elevi.

În învățământul superior, mișcările studențești din anii 1990 au avut un rol esențial în democratizarea sistemului și în adaptarea acestuia la standardele europene. Autonomia universitară a fost extinsă, iar diplomele românești au devenit mai recunoscute la nivel internațional. În 2004, România, prin universitățile sale, s-a aliniat la Procesul Bologna, introdus prin Declarația de la Bologna (1999).

În perioada 1990–2003, a existat o preocupare scăzută pentru educație în România, iar generația care a studiat în această perioadă este considerată mai slab pregătită conform evaluărilor disponibile, analfabetismul fiind mai ridicat decât în rândul generației anterioare, în special în rândul populației rrome din zonele rurale.

În aprilie 2013, în România existau aproximativ 7.200 de școli deschise, o scădere accentuată comparativ cu aproape 30.000 de unități școlare în 1996. Această reducere s-a datorat procesului de comasare a școlilor cu scopul de a optimiza resursele și de a reduce birocrația. Tot în 2013, 3,2 milioane de elevi și preșcolari erau înscriși în sistemul de învățământ, cu 500.000 mai mulți decât în 2012. În anul 2025 funcționau în jur de ~6 200–6 300 de unități școlare cu personalitate juridică după comasare unităților de învățământ care aveau mai puțin de 500 de elevi.

În 2016, în cele 97 de universități din România erau înmatriculați 531.586 de studenți, în toate cele trei cicluri, dintre care 464.642 în instituții publice. 76,3% dintre studenți erau înscriși în ciclul I (nivel licență), 20,1% în ciclul II (nivel master) și 3,6% în ciclul III (studii doctorale). În anul universitar 2023-2024, erau înmatriculați 544.623 de studenți. Pentru 2024-2025, numărul a crescut cu aproximativ 4,4%, ajungând la circa 568.000.

În 2021, România a înregistrat o rată de alfabetizare a adulților de 15 ani și peste de 99,2%, o îmbunătățire semnificativă față de deceniile anterioare, datorată în mare parte investițiilor în educație și campaniilor de alfabetizare.

An	Durata	Motivele schimbării duratei de învățământ obligatoriu
1864	4 ani	Modernizarea statului român și combaterea analfabetismului prin asigurarea educației pentru toți copiii, indiferent de clasă socială sau sex.
1918	7 ani	Necesitatea extinderii educației obligatorii pentru a răspunde nevoilor crescânde ale societății românești postbelice.
1948	4 ani	Regimul comunist a redus durata școlarizării pentru a ajusta sistemul educațional conform modelului sovietic și nevoilor economiei planificate.
1955	7 ani	Nevoia de a pregăti un număr mai mare de cetățeni cu educație minimă pentru susținerea dezvoltării economice și industriale.
1961	8 ani	Extinderea duratei educației obligatorii pentru a crește nivelul general de instruire și calificare al populației.
1978	10 ani	Creșterea cerințelor economiei planificate comuniste a impus o educație mai îndelungată și o calificare superioară a forței de muncă.
1989	8 ani	După căderea regimului comunist, s-a redus durata educației obligatorii din cauza presiunilor economice și a calității scăzute a educației.
2003	10 ani	Alinierea sistemului educațional românesc la standardele internaționale și creșterea accesului la educație în contextul integrării europene.
2012	11 ani	A fost adăugată clasa pregătitoare.
2020	14 ani	Creșterea investițiilor în educația timpurie și secundară pentru a răspunde cerințelor pieței muncii și a îmbunătăți șansele de reușită ale tinerilor.

Reglementare și guvernanță

Reglementare

În România, cadrul legal care reglementează organizarea, administrarea și funcționarea educației este stabilit prin următoarele acte normative:

• Articolul 32 din Constituția României stipulează dreptul la educație, asigurând astfel fundamentul legal pentru întregul sistem educațional.
• Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023 cu modificările și completările ulterioare, inclusiv Legea nr. 141/2025 privind prorogarea unor termene și ajustări la art. 23 privind formațiunile de studiu.
• Legea Învățământului Universitar nr. 199/2023 cu modificările și completările ulterioare.
• Hotărârile Guvernului privind modul de implementare a legilor.
• Ordinele Ministerului Educației privind clarificarea sau reglementarea unor aspecte particulare, cum ar fi Ordinul nr. 6423/2025 privind metodologia orelor remediale.

Ministerul Educației are un rol central în coordonarea și reglementarea întregului sistem educațional din România. Învățământul de stat, organizat și finanțat din fonduri publice, este gratuit și este subordonat Ministerului prin intermediul inspectoratelor școlare județene la nivel local, care supervizează activitatea acestora și garantează conformitatea cu reglementările în vigoare.

În ceea ce privește învățământul privat, acesta funcționează pe baza unor taxe de școlarizare și trebuie să fie acreditat de Ministerul Educației pentru a emite diplome cu aceeași valoare ca cele oferite de instituțiile de stat. Deși instituțiile private au libertatea de a-și stabili propriile programe educaționale, ele sunt obligate să respecte reglementările naționale privind curricula și evaluarea, fiind de asemenea coordonate de inspectoratele școlare județene.

Universitățile și alte instituții de învățământ superior sunt autonome și beneficiază de dreptul de a-și stabili și implementa propriile politici de dezvoltare. Totuși, Ministerul Educației coordonează activitatea acestor instituții, asigurându-se că respectă principiile autonomiei universitare. Astfel, sistemul educațional din România îmbină autonomia instituțiilor cu un cadru de reglementare care garantează calitatea educației.

Pe lângă cadrul legal și instituțional, statul român și sectorul privat oferă o serie de facilități și beneficii dedicate studenților, în scopul sprijinirii accesului echitabil la educație și vieții academice. Acestea includ reduceri pentru transportul public, acces gratuit sau preferențial la instituții culturale (muzee, teatre, cinematografe), precum și diverse oferte comerciale (de exemplu, reduceri pentru servicii de telecomunicații, software educațional sau restaurante partenere).

Potrivit unui ghid publicat în 2024 și actualizat în 2025, studenții din România pot beneficia de reduceri considerabile atât din partea statului, cât și prin parteneriate private. Printre cele mai comune se numără: transportul CFR redus cu 90% doar pe rutele dintre domiciliu și orașul universității (modificare introdusă la 1 ianuarie 2025), abonamente gratuite sau reduse pentru transportul local (ex. 50% în București, până la 90% în Iași pentru anumite universități), prețuri reduse pentru evenimente culturale și acces la platforme digitale cu scop educațional. Aceste beneficii variază în funcție de oraș și universitate, iar accesarea lor necesită, de regulă, prezentarea legitimației de student valabile sau a unui card ISIC. Pentru transportul feroviar, este necesară înregistrarea carnetului de student pe site-ul CFR Călători, iar reducerile se aplică doar la clasa a II-a. În plus, studenții pot obține cardul ISIC pentru reduceri internaționale, inclusiv la zboruri prin agenții precum Student Travel Romania.

Guvernanță și politici educaționale

Ministerul Educației are un rol esențial în guvernanța sistemului educațional românesc, fiind responsabil de elaborarea și implementarea politicilor naționale în domeniul educației. Acesta coordonează activitățile instituțiilor de învățământ, elaborează programele școlare, gestionează bugetul alocat educației și supraveghează respectarea standardelor educaționale. Totodată, Ministerul colaborează cu alte instituții guvernamentale și parteneri internaționali pentru a alinia sistemul educațional românesc la standardele europene și globale.

Cu toate acestea, sistemul educațional din România este marcat de o instabilitate accentuată a politicilor publice, cauzată în mare parte de rotația frecventă a miniștrilor. Din 1989 până în 2025, România a avut aproximativ 30 de miniștri ai educației, ceea ce înseamnă o medie de aproape un ministru pe an. Această rotație rapidă a dus la o lipsă de continuitate în reforme, fiecare nou ministru inițiind adesea schimbări proprii, fără a finaliza proiectele anterioare. Drept consecință, reformele educaționale au fost fragmentate, inconsistente și adesea abandonate, ceea ce a afectat calitatea și eficiența sistemului.

Relația dintre centru și local este caracterizată de o centralizare puternică, cu inspectoratele școlare județene acționând ca extensii ale Ministerului. Inspectoratele supraveghează implementarea politicilor naționale la nivel local, dar dependența financiară și administrativă de centru limitează autonomia lor.

Asigurarea calității și acreditare

Asigurarea calității în sistemul educațional românesc este coordonată de două agenții principale, specializate pe niveluri distincte: învățământul preuniversitar și cel superior. Acestea efectuează evaluări externe, autorizări provizorii, acreditări și menținerea acreditării, în conformitate cu legislația națională și standardele europene (ESG – Standards and Guidelines for Quality Assurance in the European Higher Education Area).

ARACIP – preuniversitar

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) este instituția publică de interes național, aflată în coordonarea Ministerului Educației, responsabilă pentru evaluarea externă a calității educației oferite de unitățile de învățământ preuniversitar (publice și private) și de alte organizații furnizoare de educație.

ARACIP realizează:

• autorizarea de funcționare provizorie a unităților noi;
• acreditarea unităților de învățământ;
• evaluarea externă periodică a unităților acreditate.

Procedura implică depunerea unei cereri, contractarea serviciilor, completarea datelor pe platformele online utilizate de agenție, analiza raportului de evaluare internă, vizita de evaluare externă cu experți independenți, analiza raportului final și emiterea deciziei de către Consiliul ARACIP, care este transmisă Ministerului Educației pentru emiterea ordinului de acreditare. Evaluarea se bazează pe standarde naționale aprobate prin ordin ministerial.

ARACIS – universitar

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) este responsabilă pentru evaluarea calității în învățământul universitar și postuniversitar. ARACIS efectuează:

• evaluarea instituțiilor de învățământ superior și a programelor de studii;
• autorizarea provizorie și acreditarea programelor de studii universitare;
• evaluarea periodică a instituțiilor și programelor acreditate.

Procedura include autoevaluarea instituției, vizita comisiei de experți externi, raportul de evaluare și decizia Consiliului ARACIS. ARACIS este membru plin al ENQA (European Association for Quality Assurance in Higher Education) și este înregistrată în EQAR (European Quality Assurance Register for Higher Education).

Proceduri de evaluare

În ambele cazuri, evaluarea externă presupune:

• autoevaluarea instituției sau furnizorului de educație;
• vizita experților independenți;ex
• elaborarea raportului de evaluare externă;
• adoptarea deciziei finale privind statutul de autorizare sau acreditare.

Standardele de calitate aplicate sunt aliniate la cerințele europene prevăzute în ESG (2015).

Critici recurente

Deși agențiile sunt recunoscute oficial, activitatea lor a fost subiectul unor critici în spațiul public și în rapoarte de analiză, în special în ceea ce privește caracterul birocratic al procedurilor de evaluare și impactul acestora asupra funcționării instituțiilor de învățământ.

Structura sistemului educațional

Educația timpurie

Grădinița nr. 73 din București

Grădinița din Hidișelu de Jos, Bihor

Educația timpurie în România se desfășoară în două forme: creșele (0-3 ani) și grădinițele (3-6 ani).

Creșele oferă servicii de educație, îngrijire și nutriție pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 36 de luni, având programe de funcționare normale (5 ore) sau prelungite (10 ore). Acestea includ și servicii complementare, cum ar fi consilierea parentală, logopedie și asistență psihopedagogică. Conform metodologiei aprobate prin ORDIN nr. 3.436/28.02.2025, înscrierile pentru anul școlar 2025-2026 se realizează conform unui calendar specific, iar creșele pot fi arondate unităților de învățământ preuniversitar.

Grădinița funcționează pe baza unui curriculum național, în care copiii își dezvoltă abilități sociale, emoționale și cognitive prin activități structurate și jocuri. Programul normal de funcționare este 4 sau 5 ore pe zi, iar cel prelungit este intre 8 și 10 ore pe zi. Grădinițele pot oferi și diverse beneficii, precum transport, inițierea în limbi străine și alte activități extracurriculare. Potrivit ORDIN nr. 6.584/04.09.2024, la finalul grupei mari se completează un raport descriptiv de evaluare privind dezvoltarea fizică și competențele cognitive și socioemoționale ale copilului.

Învățământul primar

Învățământul primar în România începe de obicei la vârsta de 6 ani, cu înscrierea în clasa pregătitoare. După clasa pregătitoare, elevii trec automat în clasa I, fără o nouă înscriere. Copiii sunt înscriși în școlile din zona de reședință, având prioritate cei cu frați înscriși în aceeași unitate sau care provin din medii defavorizate.

Anul școlar începe în septembrie și este împărțit în cinci module, fiecare urmat de o vacanță. Disciplinele sunt predate de învățători și profesori specializați. Durata săptămânală de studiu este de maximum 20 de ore.

Educația în școlile publice este gratuită, cu excepția unor costuri suplimentare precum uniforme și caiete. Școlile se confruntă adesea cu supraaglomerare, depășind limita legală de 30 de elevi pe clasă, în special în mediul urban.

Aria curriculară	Disciplina în învățământul primar	Clasele
Limbă și comunicare	Limba și literatura română	Pregătitoare, I - IV
	Limba modernă	Pregătitoare, I - IV
	Limba și literatura maternă (aparținând minorităților naționale)	Pregătitoare, I - IV
Matematică și științe ale naturii	Matematică și explorarea mediului	Pregătitoare, I - II
	Matematică	III - IV
	Științe ale naturii	III - IV
Om și societate	Istorie	a IV-a
	Geografie	a IV-a
	Educație civică	III - IV
	Religie	Pregătitoare, I - IV
Arte	Arte vizuale și abilități practice	Pregătitoare, I - IV
Arte, educație fizică, sport și sănătate	Muzică și mișcare	Pregătitoare, I - IV
Educație fizică, sport și sănătate	Educație fizică	Pregătitoare, I - IV
	Joc și mișcare	III - IV
	Pregătire sportivă practică	I - IV
Consiliere și orientare	Dezvoltare personală	Pregătitoare, I- II
Învățământ special	Terapie educațională complexă și integrată	Pregătitoare, I - IV

Învățământul gimnazial

Vezi și: Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a.

Învățământul secundar inferior (gimnazial) în România cuprinde clasele V-VIII și se adresează elevilor cu vârste între 10 și 14 ani. Curriculumul include discipline comune precum limba și literatura română, matematică, istorie, geografie, biologie, fizică, chimie, educație fizică, religie, educație civică și limbi străine, iar școlile pot alege și discipline opționale din oferta națională.

La finalul clasei a VIII-a, elevii susțin Evaluarea Națională, constând în probe scrise la limba și literatura română, matematică și limba maternă. Nota minimă de trecere este 5 pentru fiecare examen, iar media finală se calculează ca medie aritmetică a notelor. Nota de finalizare, utilizată pentru admiterea în învățământul liceal, se calculează astfel: 20% din media generală anuală a claselor V-VII și 80% din nota obținută la Evaluarea Națională.

Aria curriculară	Disciplină în învățământul gimnazial	Clasele
Limbă și comunicare	Limba și literatura română	V - VIII
	Limba modernă	V - VIII
	Elemente de limbă latină și de cultură romanică	a VII-a
	Limba și literatura maternă aparținând minorităților naționale	V - VIII
	Limba română pentru copiii străini	V - VIII
Matematică și științe ale naturii	Matematică	V - VIII
	Biologie	V - VIII
	Fizică	VI - VIII
	Chimie	VII - VIII
Om și societate	Educație socială:Gândire critică și drepturile copilului	a V-a
	Educație interculturală	a VI-a
	Educație pentru cetățenie democratică	a VII-a
	Educație economico-financiară	a VIII-a
	Geografie	V - VIII
	Istorie	V - VIII
	Religie	V - VIII
	Istoria și tradițiile minorității	VI - VII
Arte	Educație plastică	V - VIII
	Educație muzicală	V - VIII
	Discipline de specializare: muzică, arte vizuale, coregrafie	V - VIII
Educație fizică, sport și sănătate	Educație fizică și sport	V - VIII
	Discipline de specializare: sport	V - VIII
Tehnologii	Educație tehnologică și aplicații practice	V - VIII
	Informatică și TIC	V - VIII
Consiliere și orientare	Consiliere și dezvoltare personală	V - VIII
Învățământ special	Terapie educațională complexă și integrată	V - VIII

Învățământul liceal

Vezi și: Liceu și Bacalaureatul românesc.

Colegiul Național „Sfântul Sava” din București

Colegiul Economic „Nicolae Kretzulescu”

American International School of Bucharest

Învățământul secundar superior (liceal) are ca scop pregătirea tinerilor pentru studiile superioare sau integrarea în viața profesională. Este structurat pe trei filiere distincte:

1. Filiera teoretică: profiluri umanist și real.
2. Filiera tehnologică: profiluri tehnic, servicii, resurse naturale și protecția mediului.
3. Filiera vocațională: profiluri militar, teologic, sportiv, artistic și pedagogic.

Repartizarea elevilor în licee se face național, în funcție de nota de finalizare și opțiunile alese; unele licee cu program intensiv pot necesita un examen suplimentar.

În clasa a XII-a, elevii susțin Examenul Național de Bacalaureat, esențial pentru absolvirea liceului. Examenul constă în probe de evaluare a competențelor și probe scrise.

Elevii pot obține, pe lângă diploma de bacalaureat, certificări suplimentare, cum ar fi:

• Certificat de competențe profesionale: atestă calificările dobândite în domeniul profesional.
• Certificat de competențe digitale: obținut printr-un examen specific.
• Certificat de competențe lingvistice: acordat pe baza evaluării finale sau a cursurilor opționale.
• Diplome și certificări prin parteneriate: ex. certificări Cambridge, ECDL.

Pentru promovare, elevii trebuie să aibă o medie de cel puțin 6,00 și minimum 5,00 la fiecare probă. Cei care obțin nota 10 primesc distincții speciale. În iulie 2025, rata de promovare a fost de 76,5%.

Subiectele examenelor, cu excepția celor de limbi străine, pot fi furnizate în orice limbă solicitată de candidat.

Elevii cu cerințe educaționale speciale beneficiază de posibilitatea de a solicita, prin cerere, extinderea timpului alocat pentru susținerea examenului de Bacalaureat, precum și alte adaptări necesare, în funcție de nevoile individuale. Aceste măsuri sunt menite să asigure un mediu de evaluare echitabil și accesibil pentru toți elevii.

Denumire probă	Procedură examen	Discipline vizate
Proba A Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română	Candidatul va alege aleatoriu un subiect de literatură și un subiect de înțelegere a textului. După 15 minute, acesta are la dispoziție 10 minute pentru a le prezenta în fața a trei evaluatori.	Limba și literatura română profil real Limba și literatura română profil uman și pedagogic
Proba B Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă	Limba de studiu într-o școală în care predarea se face într-o altă limbă decât româna (de obicei limba unui grup etnic)	Limba și literatura în croată, maghiară, germană, sârbă, turcă, ucraineană, slovacă, italiană
Proba C Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională	Candidatul trage la sorți un subiect cu două întrebări (de înțelegere a textului și de exprimare orală) și are la dispoziție 15 minute de gândire și 10 minute pentru a răspunde.	Limba ebraică, engleză, franceză, germană, greacă, italiană, japoneză, portugheză, rusă, spaniolă
Proba D Evaluarea competențelor digitale	Aceasta implică testarea abilităților în utilizarea tehnologiilor informaționale, cum ar fi procesarea textelor, utilizarea foilor de calcul și navigarea pe internet.	Utilizarea computerului și organizarea fișierelor; Editoare de texte ;Informație și comunicare; Concepte de bază ale Tehnologiei Informației (IT); Editoare de calcul tabelar; Baze de date; Prezentări
Proba E.a) Limba și literatura română	Examen organizat pe 3 subiecte: Înțelegerea unui text la prima vedere Analiza unui text literar Redactarea unui eseu	Limba și literatura română profil real Limba și literatura română profil uman și pedagogic
Proba E.b) Limba și literatura maternă	Limba de studiu într-o școală în care predarea se face într-o altă limbă decât româna (de obicei limba unui grup etnic)	Limba și literatura în croată, maghiară, germană, sârbă, turcă, ucraineană, slovacă, italiană
Proba E.c) Proba obligatorie a profilului	Proba poate include subiecte de matematică, biologie, chimie, fizică sau istorie, în funcție de specializare. Este structurat, de obicei, pe mai multe subiecte care testează cunoștințele teoretice și aplicarea acestora.	Profil real - Matematică Profil uman - Istorie
Proba E.d) Proba la alegere a profilului și specializării	Conținutul variază în funcție de disciplină, dar se concentrează pe evaluarea cunoștințelor dobândite în timpul liceului.	Biologie, Filosofie, Geografie Informatică, Psihologie, Sociologie, Economie, Fizică, Logică, argumentare și comunicare, Chimie

Filiera teoretică

Filiera teoretică este destinată pregătirii pentru continuarea studiilor superioare. Acesta cuprinde două profiluri principale: umanist și real.

Profilul	Specializare
Real	Matematică-informatică
	Științe ale naturii
Uman	Filologie
	Științe sociale

Filiera tehnologică

Filieră tehnologică este destinată celor care doresc o integrare rapidă pe piața muncii. Aceasta cuprinde o varietate de specializări, adaptate cerințelor economiei și nevoilor de forță de muncă din diverse sectoare.

La finalizarea studiilor, elevii pot susține un examen de certificare a calificării profesionale, specific specializării.

Profil	Specializare	Calificări
Tehnic	Mecanică	10
	Electromecanică	3
	Electronică automatizări	6
	Chimie industrială	2
	Materiale de construcții	2
	Electric	5
	Construcții, instalații și lucrări publice	3
	Fabricarea produselor din lemn	4
	Industrie, textile și pielărie	4
	Tehnici poligrafice	1
	Producție media	4
Resurse naturale și protecția mediului	Agricultură	4
	Agromontan	2
	Veterinar	3
	Silvicultură	1
	Protecția mediului	2
	Industrie alimentară	7
Servicii	Comerț	3
	Economic	3
	Admnistrativ	2
	Estetică	1
	Turism și alimentație	6

Filiera vocațională

Vezi și: Educație vocațională.

Filiera vocațională este dedicată elevilor care au aptitudini specifice și își doresc să urmeze o carieră în diverse domenii profesionale. Aceasta include specializări adaptate cerințelor pieței muncii și necesităților sociale.

Profil	Specializare
Militar	Militar
Sportiv	Instructor sportiv
Teologic	Preot
	Teologie
	Tehnician pentru tehnici artistice - patrimoniu
Pedagogic	Instructor de educație extrașcolară
	Pedagog școlar
	Bibliotecar studii medii - Documentarist
	Mediator școlar
	Educator - Învățător
	Educator - Puericultor
Artistic	Arte Plastice
	Arhitectură
	Tehnician pentru tehnici artistice
	Instructor muzical, corepetitor
	Corist
	Instrumentalist
	Instructor: coregraf, dans sportiv, animator
	Balerin/dansator
	Tehnician pentru tehnici artistice-vizuale
	Desenator tehnic pentru arhitectură și design
	Tehnician machetist
	Teatru
	Instructor de teatru

Învățământul profesional și dual

În România, învățământul preuniveristar tehnologic în sistem dual a fost implementat pentru a răspunde nevoilor pieței muncii, oferind o formare specifică și adaptată cerințelor economiei. Acest model permite studenților să își dezvolte abilități profesionale specifice, beneficiind în același timp de un salariu sau bursă din partea angajatorilor.

Programul „A doua șansă” oferă persoanelor care nu au finalizat învățământul obligatoriu posibilitatea de a-și continua studiile. Durata programului se poate micșora pentru fiecare elev în parte, în funcție de competențele dovedite, atât în domeniul educației de bază, cât și în domeniul pregătirii profesionale. Învățarea are loc în grupuri mici (8-15 elevi) și pe mai multe variante de orar.

Programul „Învățare remedială” este o inițiativă educațională care oferă sprijin suplimentar elevilor care întâmpină dificultăți în dobândirea cunoștințelor de bază. Poate include ore suplimentare de pregătire în disciplinele de bază, cum ar fi matematica și limba română, activități de grup sau sesiuni individuale de mentorat. Scopul acestuia este să asigure egalitatea de șanse pentru toți elevii, reducând disparitățile educaționale și sprijinind integrarea lor în procesul educațional obișnuit.

Învățământul postliceal

Învățământul post-secundar non-terțiar (postliceal) reprezintă o formă de educație alternativă care oferă absolvenților de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat, posibilitatea de a se specializa într-un domeniu specific, fără a urma neapărat un traseu academic universitar. Acesta se organizează în școli postliceale și asigură formare profesională calificată în diverse domenii, precum asistența medicală, contabilitatea, turismul sau informatica. Totodată, își propune să ofere programe de recalificare profesională pentru persoanele care doresc să își schimbe domeniul de activitate, contribuind astfel la adaptarea competențelor la cerințele pieței muncii. Durata este de 1-3 ani în funcție de complexitatea calificărilor. Absolvenții primesc un certificat recunoscut internațional de calificare profesională în urma unui examen.

În timp ce școala postliceală se adresează absolvenților de liceu, școala de maeștri necesită, în general, experiență prealabilă în domeniu, fiind destinată celor care doresc să își dezvolte abilitățile tehnice și competențele avansate într-o meserie specifică.

În România există 18 colegii universitare arondate la 16 universități, la care se poate intra cu sau fără diploma de bacalaureat. Acestea oferă învățământ terțiar nonuniversitar, cu accent pe calificări de nivel 5.

Lista colegiilor universitare din România autorizate de ARACIP în 2025 era următoarea:

1. Universitatea „Constantin Brâncoveanu” – Colegiul Universitar „Constantin Brâncoveanu” – Pitești
2. Universitatea din Pitești – Colegiul UPIT – Pitești
3. Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia – Colegiul Universitar – Alba Iulia
4. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – Colegiul Universitar – Cluj-Napoca
5. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Colegiul Universitar Tehnic – Cluj-Napoca
6. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – Colegiul Universitar – Sibiu
7. Universitatea din Oradea – Colegiul Universitar – Oradea
8. Universitatea Politehnica din Timișoara – Colegiul Universitar Politehnic – Timișoara
9. Universitatea de Vest din Timișoara – Colegiul Universitar – Timișoara
10. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Colegiul Universitar – Iași
11. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – Colegiul Universitar Tehnic – Iași
12. Universitatea din Craiova – Colegiul Universitar – Craiova
13. Universitatea „Ovidius” din Constanța – Colegiul Universitar – Constanța
14. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Colegiul Universitar – Galați
15. Universitatea din București – Colegiul Universitar – București
16. Universitatea Politehnica din București – Colegiul Universitar Politehnic – București
17. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București – Colegiul Universitar Medical – București
18. Universitatea Națională de Arte din București – Colegiul Universitar Artistic – București

Domenii școală postliceală
Mecanică
Informatică
Electronică si automatizari
Energetică
Construcții, instalații si lucrari publice
Transporturi
Fabricarea produselor din lemn
Silvicultura
Agricultura
Industrie alimentară
Protecția mediului
Servicii
Comert
Turism si alimentatie
Textile-pielărie
Productie media
Economic
Estetica si igiena corpului omenesc
Sănătate și asistență pedagogică
Sport

Domenii școală de maiștri
Mecanic
Electric
Chimie
Minier, petrol și gaze
Energetic
Metalurgie
Materiale de construcții
Construcții, instalații și lucrari publice
Fabricarea produselor din lemn
Transporturi
Textile-pielărie
Industrie alimentară
Agricultură

Învățământul universitar

Vezi și: Universitate și Lista universităților din România.

Universitatea din București

Universitatea din Iași (Universitatea Alexandru Ioan Cuza)

Palatul Tholdalagy-Korda, sediul administrației tehnice a Universității Babeș-Bolyai, în Cluj-Napoca

Învățământul superior (universitar) este format din 87 de instituții de învățământ superior în anul universitar 2024-2025:

• 52 de instituții publice acreditate (45 civile și 7 militare)
• 35 de instituții private (32 acreditate și 3 autorizate provizoriu)

Rectoratul Universității Politehnica Timișoara

Universitățile au autonomie deplină, în contrast puternic cu segmentul preuniversitar. Fiecare universitate este liberă să decidă totul, de la conducerea sa până la organizarea cursurilor. În plus, multe universități transferă această autonomie mai jos, către fiecare departament.

Din 2004, învățământul superior urmează schema Bologna:

• Învățământ terțiar inferior cu studii de scurtă durată;
• Învățământ terțiar de ciclu I cu studii universitare de licență sau echivalent (3 - 4 ani);
• Învățământ terțiar de ciclu II cu studii universtare de masterat sau echivalent (1 - 2 ani);
• Învățământ terțiar de ciclu II cu studii universtare de doctorat (3 ani).

Înființată la 19 Iunie 2020, Alianța Timișoara Universitară (ATU) este prima și cea mai mare asociație universitară locală din România

Pentru învățământul terțiar inferior și de ciclul I este necesar absolvirea învățământului secundar. Unele diplome de licență și master sunt combinate într-un program unic de șase ani (medicină și arhitectură).

Procesul de admitere este de obicei mai riguros la universitățile de stat decât la cele private.

Conform Metarankingului Național 2024 (publicat în 2025), primele 10 universități din România sunt:

1. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
2. Universitatea din București
3. Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București
4. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București
5. Universitatea Transilvania din Brașov
6. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca
7. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
8. Universitatea Politehnica Timișoara
9. Academia de Studii Economice din București
10. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Curriculum și evaluare

Curriculum și metode de predare

Curriculumul școlar din România este elaborat la nivel național și adaptat la diferitele cicluri de învățământ, cu accent pe dezvoltarea competențelor cheie. Totuși, sistemul este criticat pentru rigiditate, supraîncărcare și orientare tradițională spre memorare, în detrimentul abilităților practice și critice. Reformele recente încearcă să alinieze curriculumul la standardele europene.

Curriculum național

Curriculumul național este stabilit prin planuri-cadru aprobate de Ministerul Educației, care definesc disciplinele obligatorii, opționale și numărul de ore săptămânale. Acesta este structurat pe cicluri: preșcolar (accent pe joc și dezvoltare socio-emoțională), primar (baze în citit, scris, matematică), gimnazial (extindere spre științe și limbi străine) și liceal (specializare pe filiere). Curriculumul include arii curriculare precum limbă și comunicare, matematică și științe, om și societate, arte și educație fizică. În 2025, au fost aprobate noi planuri-cadru și programe pentru învățământul liceal, cu integrare sporită a competențelor digitale, educație civică și sustenabilitate, conform Legii 198/2023.

Încărcare curriculară

Încărcarea curriculară rămâne ridicată, cu un număr mediu de ore săptămânale de aproximativ 20-25 în primar și 25-30 în gimnaziu/liceu (inclusiv obligatorii și opționale). Rapoartele europene indică ore școlare peste media UE în unele cicluri. În 2025, au fost introduse măsuri pentru reducerea accentului teoretic prin alocarea a 25% din orele disciplinei în gimnaziu și liceu pentru activități remediale, consolidare și aplicare practică; în primar, 2 ore suplimentare/săptămână pentru consolidare competențe.

Metode de predare

Metodele de predare predominante rămân tradiționale precum lecții frontale, evaluări sumative, dar reformele promovează abordări active precum învățarea bazată pe proiecte, colaborativă și digitală. Utilizarea TIC este în creștere datorită dotărilor PNRR precum table interactive și laboratoare inteligente. Formarea continuă include module pe metode inovatoare.

Accent pe memorare vs. competențe

Curriculumul tradițional pune accent pe memorare și reproducere. Rezultatele PISA arată deficiențe majore în aplicarea cunoștințelor practice și competențe de bază. Reformele vizează trecerea la curriculum bazat pe competențe, cu evaluări adaptate (inclusiv itemi pe competențe în evaluări naționale).

Reformele curriculare recente

Reformele, inițiate prin Legile Educației 2023 și continuate în 2025, includ revizuirea planurilor-cadru pentru reducerea supraîncărcării și integrarea competențelor digitale, educație pentru sustenabilitate și incluziune. Au fost lansate programe noi pentru primar și liceal, cu accent pe învățare experiențială. Implementarea întâmpină obstacole (lipsă materiale, formare profesori). PNRR susține reforme curriculare și dotări (miliarde euro alocate educației, inclusiv modernizare programe și infrastructură până în 2026).

Evaluare

În clasele pregătitoare și I, învățătorul completează un raport de evaluare pe parcursul anului școlar, care poate fi completat împreună cu profesorul-logoped, psihologul sau consilierul școlar, dacă este cazul. Raportul evaluează patru domenii principale: dezvoltarea limbajului și a comunicării, dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea socio-emoțională și a capacităților de învățare, și dezvoltarea fizică și motrică. Fiecare domeniu include repere specifice, cum ar fi identificarea sunetelor în cuvinte, efectuarea adunărilor simple (0-31), recunoașterea emoțiilor de bază sau respectarea regulilor de igienă. Rapoartele sunt completate electronic și comunicate părinților până la finalul anului școlar.

În învățământul primar și special, elevii sunt evaluați prin calificativele: Foarte bine, Bine, Suficient, Insuficient.

Din clasa a V-a, evaluarea se face prin note de la 1 la 10. Notele obținute de elevi sunt trecute în catalog. Numărul de note la fiecare materie trebuie să fie egal cu numărul de ore săptămânale, plus trei note suplimentare, dar nu mai mic de patru note pe an școlar pentru fiecare disciplină; pentru disciplinele cu mai puțin de o oră pe săptămână, minim două note. Media generală se calculează ca media aritmetică a notelor anuale, rotunjită la cel mai apropiat număr întreg. Elevii sunt promovați dacă obțin cel puțin media 5 sau calificativul „Suficient” la fiecare disciplină, și cel puțin media 6 la purtare. În învățământul superior, rezultatele învățăturii sunt evaluate cu note întregi de la 10 la 1 sau calificative, după caz. Nota 5 certifică rezultatul învățării minimale aferente unei disciplină și acordarea creditelor de studii aferente acesteia.

Calificativ	Notă (1-10)	Calificativ ECTS	Procentaj (%)	Evaluare a performanței
Foarte bine (FB)	10	A, Excelent	10%	Performanță excepțională fără erori
	9	B, Foarte bun	25%	Performanță peste standardul mediu, dar cu erori minore
Bine (B)	8	C, Bine, 30%	30%	Performanță în general solidă, dar cu unele erori
	7
Suficient (S)	6	D, Satisfacator	25%	Performanță decentă, dar cu lipsuri semnificative.
	5	E, Suficient	10%	Performanța îndeplinește criteriile minime.
Insuficient (I)	4	FX, Nesatisfăcător (se poate recupera)	Respins	Este nevoie de muncă suplimentară înainte de a promova.
	3
	2	F, Nesatisfăcător (nu se poate recupera)		Este nevoie de o muncă considerabilă suplimentară.
	1

Tip de examen național	Clasă	Obiectiv
Raport de evaluare	Pregătitoare	Evaluarea dezvoltării copilului.
Evaluare Națională	II, IV, VI, VIII	Evaluarea competențelor dobândite.
Bacalaureat	a XII-a	Evaluarea competențelor acumulate în anii de liceu.
Olimpiada	I - XII	Stimularea excelenței academice în domenii specifice.
Titularizare	-	Evaluarea cunoștințelor pedagogice și a abilităților didactice.
Definitivare	-	Obținerea postului de profesor titular în învățământul preuniversitar.

Educația religioasă

Vezi și: Educația religioasă în România.

Educația religioasă în sistemul educațional românesc este reglementată ca disciplină opțională, cu un statut derivat din Constituție și din legislația educației. Aceasta se desfășoară în învățământul preuniversitar și constituie un subiect frecvent al dezbaterilor publice, atât din perspectivă juridică, cât și socială.

Statut legal

Libertatea conștiinței și a credinței religioase este garantată de Constituția României. Disciplina „Religie” este inclusă în planurile-cadru aprobate de Ministerul Educației și face parte din aria curriculară „Om și societate”.

Conform Legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar (cu modificările ulterioare), disciplina Religie este opțională și se organizează, pentru elevii care solicită acest lucru, în conformitate cu cultul religios recunoscut de stat, pe baza unei cereri scrise formulate de părinți sau de elevul major.

Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) a fost implicată în dezbateri publice și acțiuni civice privind predarea religiei în școlile publice, susținând respectarea caracterului opțional al disciplinei și a neutralității statului în materie religioasă.

Caracter opțional

Disciplina Religie este opțională în toate ciclurile de învățământ preuniversitar. Înscrierea elevilor se face pe baza unei cereri scrise depuse de părinți sau de elevul major. În lipsa cererii, elevul nu este înscris la disciplina Religie, iar situația școlară se încheie fără această disciplină.

Legislația prevede că refuzul înscrierii la disciplina Religie nu poate atrage sancțiuni sau consecințe negative pentru elev.

Alternative

Pentru elevii care nu frecventează ora de Religie, școlile pot include, în oferta lor curriculară, discipline opționale stabilite la nivelul unității de învățământ, în conformitate cu planurile-cadru și cu reglementările Ministerului Educației. Conținutul și disponibilitatea acestor discipline pot varia de la o școală la alta.

Dezbateri publice

Educația religioasă reprezintă una dintre temele recurente ale dezbaterii publice din România. Discuțiile vizează în principal caracterul confesional al disciplinei în școlile publice, raportul dintre libertatea religioasă și neutralitatea statului, precum și rolul religiei în educația publică.

Organizații civice, reprezentanți ai cultelor religioase, instituții publice și actori din mediul academic și-au exprimat puncte de vedere divergente asupra modului de organizare a disciplinei Religie, în contextul aplicării legislației educației și al principiilor constituționale privind libertatea de conștiință.

Cadre didactice

Cadrele didactice din România reprezintă un pilon esențial al sistemului educațional, dar se confruntă cu provocări majore legate de formare, salarizare și condiții de muncă. În anul școlar 2024-2025, numărul posturilor didactice ocupate în învățământul preuniversitar era de aproximativ 229.000, cu un total combinat preuniversitar și universitar peste 250.000, cu tendință de scădere datorită deficitului și îmbătrânirii populației didactice.

Formarea inițială

Formarea inițială a cadrelor didactice se realizează prin programe universitare, bazate pe un model paralel (concurent) sau consecutiv. Din 2023, masteratul didactic devine obligatoriu pentru cariera didactică (din 2029 pe deplin), cu durată de un an sau un an și jumătate. Perioada de inserție include un stagiu practic de un an, urmat de examenul de definitivare în învățământ, care certifică intrarea în carieră ca profesor titular.

Recrutare și debut în carieră

Recrutarea cadrelor didactice se face prin concursuri naționale, precum titularizarea și definitivatul. Titularizarea permite ocuparea unui post permanent, iar definitivatul confirmă competențele după stagiul inițial. În 2025, concursul de titularizare a avut o rată de promovare de 46,66% după contestații. Debutul în carieră implică mentorat structurat, introdus prin legile educației din 2023.

Salarizare și statut social

Salarizarea cadrelor didactice rămâne una dintre principalele probleme, cu venituri medii sub nivelul european. În 2025, salariul mediu net al unui profesor debutant era de aproximativ 3.500-4.500 lei (700-900 euro), iar al unui profesor cu experiență maximă de 7.000-8.000 lei (1.400-1.600 euro), cu sporuri. Creșterile salariale din 2024-2025 au fost de 20-25%. Statutul social al profesiei didactice este perceput ca fiind scăzut, afectat de condiții precare și lipsa de recunoaștere.

Formarea continuă

Formarea continuă este obligatorie, cadrele didactice trebuind să acumuleze minimum 90 de credite transferabile la fiecare 5 ani. Programele includ cursuri scurte, mentorat și comunități de învățare. În 2025, au fost introduse programe noi prin FSE+ și PNRR, axate pe competențe digitale și educație incluzivă. Metodologia-cadru pentru formare continuă a fost actualizată prin Ordinul MEC nr. 3986/2025.

Deficit de personal și îmbătrânirea corpului didactic

Sistemul suferă de un deficit cronic de personal, cu aproximativ 1,9% posturi vacante (peste media OCDE), estimat la mii de posturi neocupate în 2025, mai ales în rural și la discipline STEM. Vârsta medie a cadrelor didactice este peste 48 de ani, cu aproximativ o treime (peste 30-33%) având peste 50 de ani și doar 10-15% sub 30 de ani. Cauzele includ salariile scăzute, condiții de muncă precare și lipsa atractivității profesiei. Programe de atragere, precum burse pentru studenți în pedagogie, au fost inițiate.

Finanțarea educației

Sistemul educațional din România este finanțat în principal din bugetul de stat, cu contribuții suplimentare din bugetele locale și fonduri europene. Bugetul alocat educației a variat semnificativ în ultimii ani, fiind influențat de prioritățile guvernamentale și constrângerile economice. Conform Legii învățământului superior nr. 199/2023 (art. 147), învățământul preuniversitar și superior ar trebui să beneficieze anual de minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat (echivalent aproximativ 6% din PIB), însă această țintă nu a fost atinsă constant și este tratată ca obiectiv pe termen lung.

Cheltuieli ca procent din PIB

Cheltuielile publice pentru educație în România reprezintă aproximativ 3-4% din PIB, plasând țara printre cele cu cele mai scăzute investiții în educație din Uniunea Europeană. În 2025, bugetul alocat Ministerului Educației și Cercetării a fost de aproximativ 64,8 miliarde lei, reprezentând circa 3,4% din PIB, cu estimări totale la aproximativ 4,5% din PIB. Execuția bugetară reală este adesea sub nivelul alocat, din cauza ajustărilor economice și priorităților guvernamentale.

Cheltuieli per elev

Cheltuielile publice per elev variază în funcție de nivelul de educație. Conform datelor Eurostat și OCDE, România alocă aproximativ 3.000-6.000 euro per elev anual (sub media UE de peste 8.000 euro). Costul standard per antepreșcolar/preșcolar/elev este stabilit anual prin hotărâre de guvern și acoperă în principal salariile (peste 80-90% din buget). În 2024-2025, costul standard a fost ajustat cu creșteri semnificative.

Diferențe urban–rural

Există discrepanțe semnificative între finanțarea școlilor urbane și cele rurale. Școlile din mediul rural primesc mai puține resurse efective per elev, din cauza numărului mic de elevi și a costurilor fixe ridicate. Peste 90% din execuția bugetară este alocată salariilor, lăsând puțin pentru investiții în infrastructură rurală. Diferențele pot ajunge la 20-30% mai puțin per elev în rural față de urban în unele analize. În 2025, programele de comasare a școlilor rurale au vizat reducerea acestor diferențe.

Execuția bugetară

Execuția bugetară în educație este adesea sub nivelul planificat, cu rate de absorbție între 85-95%. În 2024, execuția a fost de aproximativ 92%, afectată de întârzieri în alocări și absorbția fondurilor europene. Principalele cauze includ birocrația, lipsa capacității administrative și ajustările bugetare mid-year (la mijlocul anului). Pentru 2025, educația a beneficiat de creșteri, dar execuția rămâne dependentă de contextul economic general.

Inegalități și acces la educație

Accesul la educație de calitate este afectat de inegalități semnificative, determinate de factori socioeconomici, geografici și etnici. Aceste disparități se manifestă atât în ratele de participare școlară, cât și în rezultatele educaționale, afectând în special copiii din mediul rural și din grupuri vulnerabile.

Diferențe regionale

Diferențele regionale sunt pronunțate, România având cea mai mare rată de părăsire timpurie a educației din UE. În 2024, rata națională a fost de 16,8%, cu valori de peste 26% în mediul rural, comparativ cu aproximativ 5% în marile orașe. Regiunile mai puțin dezvoltate înregistrează decalaje semnificative în infrastructură, resurse și rezultate educaționale.

Educația rurală

Educația în mediul rural este marcată de școli mici, subfinanțate și de deficit de personal calificat. Rezultatele la evaluările naționale evidențiază un decalaj consistent față de mediul urban, iar accesul la tehnologie și servicii de sprijin educațional rămâne limitat. Politicile de comasare, deși menite să eficientizeze sistemul, cresc adesea distanțele de parcurs pentru elevi.

Minorități și grupuri vulnerabile

Minoritățile etnice și alte grupuri vulnerabile se confruntă cu rate de abandon semnificativ mai ridicate decât media națională, pe fondul sărăciei, discriminării și accesului limitat la resurse educaționale. În cazul populației rome, estimările indică rate de părăsire timpurie de câteva ori mai mari decât media, în ciuda unor progrese recente.

Copii cu părinți migranți

Un număr semnificativ de copii au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, situație asociată cu riscuri crescute de abandon școlar și dificultăți emoționale. Impactul este mai accentuat în comunitățile vulnerabile, unde mecanismele de sprijin sunt limitate.

Educația incluzivă

Educația incluzivă pentru copiii cu nevoi speciale este reglementată prin Legea nr. 198/2023, însă implementarea rămâne inegală. Lipsa resurselor, a personalului specializat și a formării adecvate limitează eficiența măsurilor de incluziune, în special în învățământul de masă.

Educația non-formală și informală

Educația non-formală și informală reprezintă componente complementare ale procesului educațional, desfășurându-se în afara cadrului strict al învățământului formal și contribuind la dezvoltarea competențelor personale, sociale și civice.

Educația non-formală se referă la activități structurate, intenționate și organizate în afara sistemului formal de învățământ (de exemplu cursuri, ateliere, tabere educaționale), în timp ce educația informală cuprinde învățarea neintenționată și spontană, care rezultă din experiențe zilnice, familie, mass-media, internet sau interacțiuni sociale.

ONG-uri

Organizațiile neguvernamentale constituie furnizori importanți de educație non-formală în România, desfășurând activități educaționale în domenii diverse, precum:

• educație pentru cetățenie democratică și drepturile omului;
• educație ecologică și pentru protecția mediului;
• educație financiară și antreprenoriat;
• incluziune socială și sprijin educațional pentru grupuri vulnerabile.

ONG-urile pot organiza programe educaționale precum ateliere tematice, tabere educaționale, activități de voluntariat și proiecte de dezvoltare personală, în funcție de obiectivele și resursele disponibile.

Afterschool

Programele afterschool (după școală) reprezintă o formă de educație non-formală organizată, destinată elevilor din învățământul preuniversitar. Acestea pot include:

• sprijin pentru realizarea temelor;
• activități educative și recreative;
• activități sportive, artistice și de dezvoltare personală;
• supraveghere și îngrijire după programul școlar.

Organizarea, finanțarea și accesul la programele afterschool diferă în funcție de unitatea de învățământ, autoritățile locale sau furnizorii privați implicați.

Meditații private

Meditațiile private constituie o formă de educație suplimentară desfășurată în afara școlii, utilizată în special pentru aprofundarea anumitor discipline sau pentru pregătirea examenelor naționale. Acestea sunt oferite de cadre didactice sau alți specialiști și se desfășoară în regim individual sau de grup.

Fenomenul meditațiilor private este frecvent discutat în spațiul public în legătură cu accesul inegal la resurse educaționale și impactul asupra echității în educație.

Impact social

Educația non-formală și informală este asociată cu dezvoltarea competențelor transversale, precum gândirea critică, comunicarea, cooperarea și adaptabilitatea. Accesul la astfel de forme de educație poate varia semnificativ în funcție de contextul socio-economic, de resursele locale și de implicarea actorilor instituționali și civici.

Educația adulților și învățarea pe tot parcursul vieții

Educația adulților și învățarea pe tot parcursul vieții (lifelong learning) sunt domenii slab dezvoltate în România comparativ cu media europeană, deși există cadre legale și programe europene care le susțin.

Formare continuă

Formarea continuă a adulților include cursuri de perfecționare profesională, recalificare și dezvoltare personală, organizate de furnizori autorizați (centre de formare profesională, universități, ONG-uri, companii). Principalele forme:

• cursuri autorizate ANC (Autoritatea Națională pentru Calificări);
• programe de formare finanțate prin FSE+ și PNRR;
• cursuri universitare postuniversitare și de tip „executive education”.

În 2025, peste 350.000 de adulți au participat la programe de formare continuă, majoritatea în IT, limbi străine, management și competențe digitale.

Reconversie profesională

Reconversia profesională a devenit mai frecventă în contextul schimbărilor tehnologice și al tranziției verzi. Programele finanțate prin PNRR și FSE+ oferă cursuri gratuite sau subvenționate pentru recalificare în domenii precum energie regenerabilă, IT, construcții sustenabile și asistență medicală. În 2025, aproximativ 120.000 de persoane au beneficiat de astfel de programe, cu accent pe șomeri de lungă durată și persoane din zone monoindustriale.

Participare scăzută a adulților

România are una dintre cele mai scăzute rate de participare la educație și formare a adulților din UE: doar 1,5% dintre persoanele 25–64 ani au participat la educație/formare în ultimele 4 săptămâni (2024, Eurostat), față de media UE de 12,8%. Principalele cauze:

• lipsa timpului și a motivației;
• costuri percepute ca ridicate;
• acces limitat în zone rurale;
• ofertă educațională neadaptată nevoilor pieței muncii.

Comisia Europeană și rapoartele naționale recomandă creșterea accesibilității prin învățare online, validarea competențelor non-formale și campanii de conștientizare.

Educație și piața muncii

Sistemul educațional din România contribuie la formarea forței de muncă, însă relația dintre educație și piața muncii este marcată de dezechilibre persistente. Diferențele dintre competențele dobândite de absolvenți și cerințele economiei sunt amplificate de abandonul școlar ridicat, nepotrivirea calificărilor și emigrarea tinerilor calificați. Reformele introduse prin Legile Educației din 2023 și investițiile din cadrul PNRR urmăresc creșterea relevanței educației și îmbunătățirea tranziției de la școală la muncă.

Tranziția școală–muncă

Tranziția de la sistemul educațional către piața muncii rămâne dificilă. România înregistrează o rată ridicată a tinerilor NEET (tineri care nu sunt nici angajați, nici înscriși în educație sau formare), de aproximativ 22% în grupa de vârstă 18–24 de ani, semnificativ peste media OCDE de 14%. Abandonul școlar timpuriu și nivelul redus al competențelor practice îngreunează integrarea profesională, în special în mediul rural și în rândul grupurilor vulnerabile. Programe precum bursele locurilor de muncă pentru absolvenți încearcă să faciliteze accesul la poziții entry-level.

Angajabilitatea absolvenților

Absolvenții de învățământ superior au, în general, o rată ridicată de ocupare, estimată la 92% pentru grupa de vârstă 25–64 de ani, peste media OCDE de 87%. Cu toate acestea, avantajul salarial asociat studiilor superioare este mai redus decât media OCDE, veniturile fiind cu aproximativ 41% mai mari decât ale absolvenților de liceu, comparativ cu o medie OCDE de 54%. În cazul absolvenților recenți din învățământul profesional și tehnic (VET), rata de angajare este de aproximativ 65,7%, sub media Uniunii Europene de 80%.

Învățământ profesional și dual

România are o pondere ridicată a elevilor înscriși în învățământul profesional și tehnic, aproximativ 61,3% în învățământul secundar superior, peste media UE de 52,4%. Cu toate acestea, filiera tehnologică se confruntă cu rate ridicate de abandon și cu o tranziție slabă către piața muncii. Învățământul dual a cunoscut o extindere semnificativă, ajungând la 18,8% în anul școlar 2024–2025, susținut de investiții PNRR, crearea a 29 de consorții regionale și modernizarea atelierelor. Începând cu perioada 2026–2027, este planificată reorganizarea într-o filieră tehnologică unificată, pentru creșterea atractivității și a relevanței pentru piața muncii.

Exodul absolvenților

Emigrarea tinerilor calificați rămâne un fenomen semnificativ, cu estimări de 35.000–40.000 de studenți români care studiază anual în străinătate, o parte importantă dintre aceștia rămânând în afara țării după absolvire. Exodul creierelor contribuie la deficitul de specialiști în domenii precum IT și inginerie.

Digitalizare și educație online

Digitalizarea educației reprezintă o prioritate strategică pentru România, fiind susținută prin Strategia SMART-Edu (2021–2027) și prin investițiile realizate în cadrul PNRR. Pandemia de COVID-19 a accelerat tranziția către forme de învățare online și hibride, evidențiind atât potențialul, cât și limitele infrastructurii digitale existente.

Strategii naționale

Strategia SMART-Edu (Școală Modernă, Accesibilă, bazată pe Resurse și Tehnologii Digitale), lansată în 2021 și valabilă până în 2027, urmărește dezvoltarea competențelor digitale transversale, crearea unui ecosistem educațional digital și creșterea accesibilității și sustenabilității. Strategia este corelată cu obiectivele Spațiului European al Educației și cu investițiile PNRR, care includ dotarea laboratoarelor și formarea cadrelor didactice. În 2025, au fost promovate inițiative suplimentare de debirocratizare și integrare a inteligenței artificiale în educație, iar cadrul DigCompRo a standardizat competențele digitale la nivel național.

Acces la infrastructură

Accesul la infrastructura digitală rămâne inegal, cu diferențe semnificative între mediul urban și cel rural. În 2025, numeroase școli dispuneau de echipamente insuficiente sau depășite, iar doar aproximativ 60–70% dintre unitățile de învățământ aveau infrastructura necesară pentru desfășurarea completă a activităților online. Investițiile PNRR au contribuit la dotarea a mii de laboratoare și săli de clasă, însă implementarea este graduală și neuniformă.

Competențe digitale

România se situează pe ultimele poziții în Uniunea Europeană în ceea ce privește competențele digitale de bază, doar 27,7% din populație având astfel de competențe, mult sub media UE. Deși programele finanțate prin PNRR și formarea continuă a profesorilor vizează îmbunătățirea situației, progresele sunt lente, iar nivelul competențelor digitale ale tinerilor rămâne scăzut. Două rapoarte independente publicate de UNICEF în 2026 au evidențiat un scor scăzut în literație digitală în rândul elevilor.

Lecțiile pandemiei

Experiența pandemiei de COVID-19 a evidențiat necesitatea unei infrastructuri digitale echitabile, a formării continue a cadrelor didactice și a dezvoltării de resurse educaționale adaptate mediilor online și hibride. De asemenea, a accelerat dezbaterea privind evaluarea flexibilă și utilizarea tehnologiilor digitale în educație.

Impact demografic

Sistemul educațional românesc este afectat de evoluțiile demografice negative din ultimele decenii, în special de scăderea populației școlare și de depopularea zonelor rurale. Aceste tendințe influențează organizarea rețelei școlare, distribuția resurselor și funcționarea unităților de învățământ.

Scăderea populației școlare

Datele statistice publicate de Institutul Național de Statistică indică o scădere a populației școlare în România în ultimele decenii. În anul școlar 2024–2025, populația școlară (elevi și preșcolari) număra aproximativ 3,48 milioane de persoane.

Această evoluție este asociată cu factori demografici precum scăderea natalității și migrația populației tinere, fenomene documentate în analizele demografice oficiale. Tendința descendentă are efecte diferite în funcție de nivelul de învățământ, fiind mai vizibilă în unele cicluri și regiuni.

Comasări

Reducerea numărului de elevi a determinat autoritățile educaționale să recurgă la reorganizarea rețelei școlare, inclusiv la comasarea unor unități de învățământ, în special a celor cu efective foarte mici de elevi.

Aceste măsuri au vizat cu precădere școlile din mediul rural și au urmărit optimizarea utilizării resurselor materiale și umane. Procesul de comasare a generat, însă, și dezbateri publice privind accesul elevilor la educație și impactul asupra comunităților locale.

Perspective

Analizele demografice realizate la nivel național și european indică menținerea tendinței generale de scădere a populației tinere. Aceste evoluții sunt considerate relevante pentru planificarea pe termen mediu și lung a sistemului educațional, în special în ceea ce privește structura rețelei școlare, distribuția cadrelor didactice și politicile de sprijin pentru elevii din medii dezavantajate.

Statistici

Testul PISA

Testul PISA (Program for International Student Assessment) este un studiu internațional realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) care evaluează competențele elevilor de 15 ani în trei domenii principale: citire, matematică și științe. Testul se desfășoară la fiecare trei ani și urmărește să măsoare capacitatea elevilor de a aplica cunoștințele dobândite în contexte practice, relevante pentru viața de zi cu zi. Scopul principal al testului este de a compara nivelul de educație între diferite țări și de a ajuta la identificarea celor mai bune practici educaționale. România se situează constant sub media OECD la nivelul 2 din 6. Testarea PISA 2025 este în derulare, cu faza principală în mai-iunie 2025; rezultatele vor fi disponibile în 2026.

An	Lectură	Matematică	Științe
2000	428	426	441
2006	396	415	418
2009	424	427	428
2012	438	445	439
2015	434	444	435
2018	428	430	426
2022	428	428	428

Testul TIMSS

Testul TIMSS (Trends in International Mathematics and Science Study) este un studiu internațional periodic, coordonat de Asociația Internațională pentru Evaluarea Performanțelor Educaționale (IEA). Acesta evaluează performanțele elevilor din clasele a IV-a și a VIII-a în matematică și științe. Testul are loc la fiecare patru ani și urmărește să ofere o imagine comparativă asupra nivelului de pregătire al elevilor din diverse țări, concentrându-se pe înțelegerea conceptelor științifice și matematice fundamentale, precum și pe capacitatea elevilor de a aplica aceste cunoștințe. România nu participă la testele din clasa a IV-a decât în 2011 (482 puncte la matematică și 505 puncte în știință).

An	Matematică (VIII)	Știință (VIII)
1995	482	486
1999	472	472
2003	475	470
2007	461	462
2011	458	465
2019	479	470

Testul PIRLS

Testul PIRLS (Progress in International Reading Literacy Study) este o evaluare internațională care măsoară competențele de lectură ale elevilor de clasa a IV-a, fiind dat la fiecare cinci ani. Scopul său este să ofere o imagine comparativă asupra nivelului de alfabetizare și a factorilor care influențează performanțele în citit. România nu participă la acest test.

Olimpiade Internaționale

România participă cu succes la numeroase olimpiade internaționale în diverse domenii, inclusiv matematică, fizică, chimie, biologie, informatică și alte științe. Aceste competiții sunt organizate anual și reunesc cei mai buni elevi din licee din întreaga lume. România participă activ la cele de profil real.

Olimpiadă	Poziție	Aur	Argint	Bronz	Total
Fizică	6	61	89	62	213
Matematică	6	88	161	112	361
Informatică	7	33	58	36	127
Lingvistică	8	5	6	17	28
Chimie	9	15	-	-	-
Filozofie	-	4	4	5	13
Geografie	2	5	3	2	10

Indici educaționali

Indicele Dezvoltării Umane (HDI) este un indicator compus folosit pentru a evalua dezvoltarea socio-economică a țărilor. Publicat anual de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), HDI ia în considerare trei dimensiuni esențiale ale dezvoltării: sănătate, educația, standardul de viață. România are locul 55 în lume după acest indicator, cu un scor de 0.845 în 2023 (raport 2025).

An	Indice HDI			Anii așteptați de școlarizare			Anii medii de școlarizare			Rata nașterilor la adolescenți	Inegalitatea în educație
	Total	Femei	Bărbați	Total	Femei	Bărbați	Total	Femei	Bărbați
1990	0.709	0.685	0.730	12.5	12.2	12.8	8.5	7.7	9.3	52.2
1991	0.694	0.672	0.714	11.5	11.3	11.6	8.6	7.8	9.4	49.6
1992	0.683	0.662	0.702	10.9	10.8	11.1	8.7	8.0	9.5	48.1
1993	0.683	0.663	0.701	10.6	10.5	10.8	8.8	8.1	9.6	47.4
1994	0.686	0.669	0.702	10.6	10.5	10.7	8.9	8.2	9.7	46.3
1995	0.692	0.676	0.707	10.8	10.7	10.9	9.0	8.3	9.8	43.4
1996	0.698	0.681	0.713	11.3	11.2	11.4	9.1	8.4	9.9	41.2
1997	0.701	0.685	0.715	11.5	11.3	11.6	9.2	8.5	10.0	41.8
1998	0.706	0.690	0.721	11.7	11.6	11.8	9.3	8.6	10.0	41.7
1999	0.714	0.698	0.729	12.2	12.2	12.1	9.4	8.7	10.1	40.8
2000	0.721	0.706	0.734	12.2	12.4	12.1	9.5	8.8	10.2	39.5
2001	0.727	0.714	0.739	12.4	12.6	12.2	9.6	8.9	10.3	36.2
2002	0.734	0.716	0.748	12.9	13.1	12.6	9.7	9.0	10.4	33.8
2003	0.733	0.719	0.746	13.0	13.3	12.7	9.9	9.2	10.6	35.0
2004	0.740	0.726	0.752	13.1	13.4	12.8	10.0	9.4	10.7	35.9
2005	0.750	0.739	0.760	13.0	13.3	12.7	10.2	9.6	10.9	38.2
2006	0.768	0.759	0.776	13.8	14.2	13.4	10.4	9.9	11.0	40.1
2007	0.780	0.768	0.790	13.9	14.4	13.5	10.6	10.1	11.2	42.3
2008	0.807	0.797	0.814	15.4	16.0	14.8	10.7	10.2	11.2	47.6
2009	0.819	0.810	0.824	16.6	17.4	16.0	10.7	10.2	11.2	48.5
2010	0.813	0.805	0.820	16.2	16.9	15.6	10.7	10.3	11.2	42.0	6.79
2011	0.813	0.804	0.821	15.6	16.1	15.1	10.9	10.4	11.3	38.3	6.09
2012	0.807	0.796	0.816	14.7	15.1	14.3	11.0	10.6	11.4	38.0	6.23
2013	0.811	0.796	0.822	14.7	14.8	14.6	11.0	10.7	11.4	35.4	5.76
2014	0.811	0.794	0.825	14.6	14.5	14.8	10.9	10.5	11.3	36.6	5.62
2015	0.813	0.793	0.830	14.6	14.2	15.0	11.0	10.6	11.4	37.2	5.67
2016	0.815	0.803	0.823	14.3	14.6	13.9	11.1	10.7	11.5	38.0	5.80
2017	0.823	0.813	0.829	14.2	14.6	13.9	11.1	10.8	11.5	38.7	5.32
2018	0.829	0.819	0.835	14.4	14.8	13.9	11.2	10.9	11.5	37.7	5.33
2019	0.834	0.825	0.840	14.4	14.9	14.0	11.3	11.0	11.6	37.1	5.17
2020	0.828	0.812	0.841	14.5	14.1	14.8	11.4	11.1	11.7	36.8	5.43
2021	0.825	0.816	0.832	14.5	15.1	14.0	11.4	11.1	11.7	36.4	5.73
2022	0.827	0.818	0.834	14.5	15.1	14.0	11.4	11.1	11.7	35.4	5.39
2023	0.845	0.835	0.852	14.1	14.6	13.6	11.6	11.3	11.9	34.8	5.12

Indicele EPI (English Proficiency Index) este un raport anual care evaluează competența în limba engleză a țărilor din întreaga lume. Acesta este categorizat în 5 explicații: Foarte ridicat, ridicat, moderat, scazut, foarte scăzut. România ocupă poziția 11 din 123 în lume în 2025 cu o proeficiență de 605 (foarte ridicată), peste media globală de 488 (moderată).

Probleme ale sistemului educațional

Sistemul educațional din România se confruntă cu dificultăți structurale persistente, cele mai frecvent invocate fiind subfinanțarea cronică, inegalitățile teritoriale și sociale accentuate, precum și atractivitatea scăzută a profesiei didactice din cauza salariilor și condițiilor de muncă. Aceste probleme se reflectă în condițiile de funcționare ale școlilor, în rezultatele elevilor la evaluările naționale și internaționale, precum și în ratele ridicate de abandon școlar, indicând nevoia unor reforme coerente, sustenabile și bine finanțate.

Curriculumul și metodele de predare sunt adesea considerate depășite, cu un accent predominant pe memorare și reproducere, în detrimentul dezvoltării competențelor esențiale pentru secolul XXI, precum gândirea critică, rezolvarea de probleme și aplicarea practică a cunoștințelor. Abandonul școlar rămâne o problemă majoră, în special în rândul elevilor din medii defavorizate, din mediul rural și din comunități vulnerabile, unde costurile indirecte ale educației, accesul limitat la servicii de sprijin și distanțele mari cresc riscul părăsirii timpurii a școlii.

În 2024, rata de părăsire timpurie a educației și formării (18–24 ani) a fost de 16,8%, cea mai ridicată din Uniunea Europeană (media UE 9,3–9,4%), cu o creștere ușoară față de 2023 (16,6%). Rata este deosebit de problematică în zonele rurale (26,3%), în orașe mici și suburbii (15,3%), comparativ cu doar 3,3% în orașele mari. Peste 400.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani (aproximativ 18,7% din populația rezidentă de vârstă școlară, respectiv 440.734 copii) se aflau în afara sistemului educațional în 2024, iar la nivelul învățământului liceal procentul tinerilor neînscriși ajungea la circa 27–32% în estimări recente.

În învățământul liceal, deși alegerea filierei nu limitează formal accesul la universitate, cerințele de admitere și calitatea pregătirii pot crea bariere indirecte, mai ales pentru absolvenții de filiere tehnologice sau profesionale. În paralel, crește tendința tinerilor de a studia în străinătate, fenomen asociat cu exodul de capital uman calificat și pierderea potențialului economic pe termen lung.

Deși uniformele școlare nu sunt obligatorii la nivel național, unele unități de învățământ le impun, în special în ciclurile primar și gimnazial, generând controverse legate de accesibilitatea financiară și de respectarea reglementărilor în vigoare. În mediul rural persistă probleme grave de infrastructură, unele școli neavând condiții minime de igienă, încălzire sau dotări digitale, situație care afectează direct calitatea actului educațional. Pentru a reduce fragmentarea administrativă și a eficientiza resursele în contextul crizei fiscal-bugetare, Ministerul Educației a promovat reorganizarea rețelei școlare, prin comasarea a aproximativ 507 unități școlare cu personalitate juridică (circa 8,1% din totalul unităților existente), începând cu anul școlar 2025–2026.

Progrese și măsuri: Prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat prin PNRR, peste 2.000 de școli au primit granturi pentru măsuri specifice, iar rezultatele inițiale arată îmbunătățiri în participare și performanță la 45% dintre școlile implicate în prima rundă. Au fost alocate suplimentar 242 milioane EUR prin FSE+ pentru sprijin în învățământul primar, iar programe ca „Primul student din familie” vizează reducerea abandonului universitar în medii defavorizate.

Comparații internaționale

În comparațiile europene și internaționale, România se situează constant în partea inferioară a clasamentelor privind performanța educațională. Deși în ultimii ani au existat unele îmbunătățiri punctuale, progresele rămân lente, iar decalajele față de media Uniunii Europene și a statelor membre OCDE persistă.

• Poziționarea României în Uniunea Europeană: România înregistrează cea mai ridicată rată a abandonului școlar timpuriu din UE, de 16,8% în 2024. Nivelul competențelor digitale de bază este de 27,7% (DESI 2025), cel mai scăzut din Uniune. Cheltuielile publice pentru educație se situează la aproximativ 3–4% din PIB, sub media UE de circa 5%. De asemenea, decalajele dintre mediul rural și cel urban sunt pronunțate, diferențele de performanță la matematică în cadrul testelor PISA ajungând la aproximativ 119 puncte în defavoarea elevilor din mediul rural.

• Comparații cu state similare: În raport cu Bulgaria, care se confruntă cu probleme similare privind abandonul școlar, România are o rată mai ridicată a tinerilor NEET (aproximativ 22%, față de media UE de 14%). Comparativ cu statele din Grupul de la Vișegrad, precum Polonia și Ungaria, România obține scoruri mai slabe la evaluările PISA și investește mai puțin în educație raportat la PIB.

• Interpretarea rezultatelor PISA și TIMSS: La evaluarea PISA 2022, România a obținut scoruri medii situate între 428 și 430 de puncte, sub media OCDE (472–485), iar aproximativ 45–48% dintre elevi s-au situat sub nivelul minim de competență, comparativ cu 25–29% la nivelul Uniunii Europene. Evaluarea TIMSS 2023 indică rezultate relativ bune la clasa a IV-a în anumite domenii, însă ratele reduse de participare afectează relevanța statistică a rezultatelor. Per ansamblu, aceste date reflectă dificultăți persistente în dobândirea competențelor de bază și în aplicarea practică a cunoștințelor, cu impact asupra competitivității economice pe termen lung.

Critici și dezbateri publice

Sistemul educațional din România este frecvent criticat de mediul academic, organizații neguvernamentale și instituții internaționale, principalele teme vizând inegalitățile structurale, subfinanțarea și dificultățile de implementare a reformelor.

• Critici academice: Rapoartele OCDE, inclusiv Education at a Glance 2025, semnalează subfinanțarea cronică a educației (aproximativ 2,5–3,4% din PIB, comparativ cu media OCDE de 4,7%), deficitul de cadre didactice, nivelul ridicat al abandonului școlar și decalajele socio-economice, în special între mediul rural și cel urban. Rezultatele slabe la evaluările internaționale PISA și TIMSS sunt interpretate ca indicii ale unei insuficiente dezvoltări a competențelor de bază.

• Rapoarte ale organizațiilor neguvernamentale: Organizația Salvați Copiii atrage atenția, în rapoartele din 2025, asupra numărului ridicat de copii aflați în afara sistemului educațional (aproximativ 18,7% dintre copiii cu vârste între 7 și 17 ani), precum și asupra costurilor indirecte ale educației și a inegalităților persistente. UNICEF subliniază accesul limitat la educația timpurie (75,7% față de media UE de 94,6%) și efectele disproporționate ale pandemiei asupra copiilor din medii vulnerabile.

• Poziții instituționale: Comisia Europeană, prin Education and Training Monitor 2025, recomandă reducerea abandonului școlar, consolidarea competențelor de bază și o mai bună corelare a învățământului profesional și tehnic cu cerințele pieței muncii. Consiliul Uniunii Europene a subliniat în 2025 necesitatea unor politici coerente pentru abordarea deficitului de competențe.

• Controverse majore: Printre subiectele intens dezbătute se numără politizarea managementului educațional, semnalată de rapoarte independente care critică numirile politice în funcții de conducere, subfinanțarea persistentă a sistemului și ritmul lent de implementare a reformelor introduse prin legile educației din 2023, inclusiv amânarea unor măsuri precum masteratul didactic obligatoriu. De asemenea, segregarea școlară și discriminarea elevilor romi rămân probleme structurale nerezolvate.

Vezi și

• Lista universităților din România
• Lista școlilor secundare din România
• Procesul Bologna
• Educație vocațională
• Educația în Europa
• Testul PISA

Legături externe

• „SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT ROMÂNESC, RAPORTUL NAȚIONAL, București, martie 2001” Arhivat în 6 septembrie 2016, la Wayback Machine.
• „Raportul Național România, Educație
• Raportul de țară al Forumului Mondial al Educației UNESCO „Educație pentru Toți” despre România: România: Educație pentru Toți, Ministerul Educației Naționale, Institutul de Științe ale Educației, București, 1999. (Autori: Florentina Anghel, Magdalena Balica, Mircea Badescu, Irina Boca, Romulus Brâncoveanu, Diana Ghinea, Rodica Hritac, Mihaela Jigau, Andrei Novak, Cornelia Novak, și Viorica Pop. Coordonator: Cezar Bîrzea.)
• edu.ro - Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului din România
• Forumul Academic Român (Forumul Academic Roman)
• Acces egal la educație de calitate pentru romii din România
• Clasamentul Universităților din România (2007). Arhivat în 22 februarie 2009, la Wayback Machine.
• Școlile românești produc idioți? , The Economist, 2012
• Geneza și evoluția învățământului superior din România - în date statistice Arhivat în 9 mai 2020, la Wayback Machine. Editura Economică, 2018,ISBN: 978-973-709-884-9