Echipa națională de fotbal a României
România | |||
![]() | |||
Informații generale | |||
---|---|---|---|
Poreclă | Tricolorii | ||
Federație | Federația Română de Fotbal | ||
Confederație | UEFA (Europa) | ||
Antrenor | Eduard Iordănescu[1] ![]() | ||
Cele mai multe selecții |
Dorinel Munteanu (134) | ||
Golgheter | Gheorghe Hagi, Adrian Mutu (35) | ||
Stadion | Arena Națională | ||
Codul FIFA | ROU | ||
Poziționare FIFA | 48 ▼ (26 octombrie 2023) | ||
Cea mai bună poziție FIFA |
3 (septembrie 1997) | ||
Cea mai slabă poziție FIFA |
57 (februarie 2011, septembrie 2012) | ||
Poziționare ELO | 48 ▲ (21 noiembrie 2023) | ||
Cea mai bună poziție ELO |
5 (iunie 1990) | ||
Cea mai slabă poziție ELO |
65 (iunie 2022) | ||
| |||
Primul meci | |||
![]() ![]() (Belgrad, Iugoslavia; 8 iunie 1922) | |||
Cea mai mare victorie | |||
![]() ![]() (București, România; 14 octombrie 1973) | |||
Cea mai mare înfrângere | |||
![]() ![]() (Budapesta, Ungaria; 6 iunie 1948)[2] | |||
Participări | |||
Campionatul Mondial | |||
Prezențe | 7 | ||
Cel mai bun rezultat |
Sferturi de finală: 1994 | ||
Campionatul European de Fotbal | |||
Prezențe | 6 | ||
Cel mai bun rezultat |
Sferturi de finală: 2000 | ||
Modifică text ![]() |
Echipa națională de fotbal a României este prima reprezentativă a României și se află sub controlul Federației Române de Fotbal (FRF). România a fost una dintre cele patru țări care au participat la primele trei campionate mondiale de fotbal, alături de selecționatele Braziliei, Franței și Belgiei. Între edițiile 1950 și 1986, România s-a calificat la un singur turneu final. Între 1990 și 2000 selecționata României s-a calificat în optimile de finală ale trei campionate mondiale consecutive. Această perioadă prielnică și-a atins culmea la turneul final al Campionatului Mondial din 1994, când România, avându-l căpitan pe Gheorghe Hagi, a ajuns în sferturile de finală învingând Argentina cu scorul de 3-2. Ulterior a pierdut cu Suedia la lovituri de departajare.
România a făcut de asemenea o figură bună la Euro 2000, când a obținut un 1-1 cu Germania și a învins Anglia cu 3-2 în grupe, trecând mai departe în sferturile de finală, unde a fost învinsă de Italia.
Din 1939 până în anii 1990 golgheterul absolut al echipei naționale de fotbal a României a fost Iuliu Bodola, cu 30 de goluri marcate. În prezent recordul de goluri marcate pentru echipa națională este deținut de Gheorghe Hagi și Adrian Mutu, amândoi cu 35 de reușite.
Istoria[modificare | modificare sursă]
Primul meci jucat de reprezentativa României a avut loc la 8 iunie 1922, la Belgrad, împotriva echipei Iugoslaviei. Lotul era alcătuit din jucătorii: Aurel Guga, Adalbert Ritter, Lajos Szilágyi, Elemér Hirsch, Dezső Jakobi, Francisc Rónay, Nicolaus Hönigsberger, Franz Zimmermann, Karl Frech, Paul Schiller și Johann Auer. Primul gol al echipei României a fost marcat de Francisc Rónay, iar Aurel Guga a marcat golul victoriei. Sub conducerea antrenorului Teofil Moraru, România s-a impus cu 2-1.[3] La a doua rundă din competiția de fotbal a Jocurilor Olimpice din 1924, naționala condusă de Adrian Suciu pierde în fața Austriei cu 4-1 și Țărilor de Jos cu 6 la 0,[4] meciuri jucate la Viena, respectiv Paris.[5]
Primele prezențe la Campionatul Mondial[modificare | modificare sursă]

În 1930, România se înscrie la Campionatul Mondial, competiție proaspăt înființată, și la turneul organizat în Uruguay, reușește o victorie, 3-1 cu Peru, goluri Adalbert Deșu, Ștefan Barbu și Constantin Stanciu, pentru a pierde cu 4-0 în fața viitoarei campioane mondiale, chiar țara gazdă, Uruguay.
Peste patru ani, România obține calificarea și la a doua ediție a Campionatului Mondial, după o victorie în barajul cu Iugoslavia. La turneul final organizat în Italia, reprezentativa pregătită de Josef Uridil a pierdut disputa cu Cehoslovacia, 1-2 la Trieste, golul României fiind marcat de Ștefan Dobay.
Pentru Mondialul din 1938, România trebuia să joace un baraj cu Egipt, dar africanii au declinat în cele din urmă participarea la competiție, și astfel, reprezentativa condusă de Alexandru Săvulescu mergea la al treilea turneu final consecutiv, care acum avea loc în Franța. În primul tur, echivalent cu optimile de finală, România a înfruntat Cuba. Primul joc, disputat la Toulouse, s-a încheiat la egalitate, 3-3, după ce România a condus cu 1-0, dar apoi a egalat în două rânduri, la 2 și la 3, ultima oară în prelungirile meciului. Golurile tricolorilor au fost marcate de Silviu Bindea, Iuliu Baratky și Ștefan Dobay. Meciul s-a rejucat patru zile mai târziu, tot la Toulouse, Cuba câștigând de această dată cu 2-1, deși din nou România a condus cu 1-0 după golul lui Dobay.
30 de ani de lipsă până la Guadalajara[modificare | modificare sursă]

Între 1938 și 1970, România nu a mai obținut calificarea la Campionatele Mondiale, până la echipa construită de Angelo Niculescu la finalul anilor 1960. În Mexic 1970, România a fost repartizată în Grupa a 3-a, una de foc cu Anglia, campioana mondială, Brazilia, eterna favorită la victorie și Cehoslovacia. Debutul a fost împotriva englezilor care s-au impus la Guadalajara cu 1-0. A urmat duelul cu Cehoslovacia, și o victorie cu 2-1, goluri Alexandru Neagu și Florea Dumitrache, prin care România reintra în cărțile calificării. Însă pentru asta trupa lui Angelo Niculescu trebuia să învingă Brazilia. Pelé a deschis scorul, Jairzinho a dublat avantajul sud-americanilor, dar România a revenit în meci prin golul lui Florea Dumitrache. Pelé a marcat din nou, și în ciuda golului lui Emerich Dembrowski, Brazilia s-a impus cu 3-2, iar România a fost eliminată.
Prima prezență la Euro[modificare | modificare sursă]
România a ratat în continuare prezențele la turneele finale mondiale și la Campionatul European, dar în 1984, la competiția continentală, reprezentativa tricoloră a obținut calificarea, sub conducerea lui Mircea Lucescu. În turneul din Franța, România a început cu o remiză contra Spaniei, 1-1 la Saint Etienne, Ladislau Boloni egalând pentru tricolori. A urmat duelul cu Germania de Vest, în care Marcel Coraș a egalat în debutul reprizei secunde, după ce Rudi Völler deschisese scorul, dar același atacant german a stabilit scorul final, 2-1. În ultimul meci din grupă, contra Portugaliei, România avea să piardă, deși doar victoria o califica în faza eliminatorie.
Generația de Aur[modificare | modificare sursă]
Au urmat alți șase ani fără prezențe la turneele finale, până la Italia 1990, unde România revenea la un Mondial după 20 de ani. Din echipa condusă de Emeric Ienei făceau parte tinerii Gheorghe Hagi, Florin Răducioiu sau Ilie Dumitrescu. Campionul european cu Steaua București, Marius Lăcătuș avea să fie eroul primului meci, marcând două goluri în poarta U.R.S.S., de care România a trecut cu 2-0 la Bari. Același oraș a găzduit și al doilea meci al tricolorilor, cu reprezentativa Camerunului, pierdut cu 2-1. Golul României a fost marcat de Gavril Balint. În ultimul meci din grupă, România a întâlnit Argentina, campioana mondială en-titre și echipa în rândul căreia evolua Diego Maradona. Ca un făcut, jocul a avut loc la Napoli, orașul în care Maradona evolua la echipa de club. Sud-americanii au marcat primii, dar Balint avea să egaleze și să ducă România în optimile de finală. Aici a urmat înfruntarea cu Irlanda, și după un 0-0 la capătul a 120 de minute, disputa s-a decis la executarea loviturilor de departajare, unde singura ratare i-a aparținut lui Daniel Timofte și România rata întâlnirea cu Italia, în sferturi.
După ratarea calificării la EURO 1992, România a fost aproape să rateze și accesul la Mondialul din 1994. La jumătatea preliminariilor a fost adus însă Anghel Iordănescu în postul de selecționer, și cu trei victorii în ultimele trei meciuri, între care un succes cu Belgia la București și unul în Țara Galilor, România avea să meargă la turneul final din Statele Unite.
Pe 18 iunie 1994, la Los Angeles, România a întâlnit Columbia, echipă considerată favorită la titlu de brazilianul Pelé. Florin Răducioiu a deschis scorul, iar Gheorghe Hagi l-a majorat cu un gol incredibil, un șut din apropierea tușei din stânga a terenului, de la peste 30 de metri de poartă. Pe final, pe un contraatac, Răducioiu consfințea scorul final, 3-1, după ce columbienii reduseseră din handicap.
Patru zile mai târziu, la Detroit, într-un stadion acoperit, România a întâlnit Elveția în fața căreia avea să piardă cu 4-1. Doar un succes în fața Statelor Unite, organizatoarea competiției, ducea România în faza eliminatorie, și victoria a venit din nou pe stadionul Rose Bowl din Los Angeles. Dan Petrescu a marcat unicul gol al partidei.
În optimile de finală, adversar a fost Argentina, fără Diego Maradona care tocmai fusese suspendat pentru consum de droguri. La tricolori nu juca Răducioiu, din cauza acumulării de cartonașe galbene, dar absența lui a fost suplinită perfect de Ilie Dumitrescu, autorul unei duble, iar Gheorghe Hagi a înscris și el într-o victorie cu 3-2 care a dus în premieră pe tricolori în sferturile de finală mondiale. Aici, tot loviturile de departajare aveau să oprească România, ca și în 1990. Împotriva Suediei, Răducioiu a împins meciul în prelungiri după ce scandinavii marcaseră primii, pentru ca din nou Răducioiu să înscrie pentru 2-1 în minutul 101. Însă cu cinci minute înainte de finalul jocului, Kennet Andersson a readus egalitatea și la șuturile de la 11 metri Dan Petrescu și Miodrag Belodedici au ratat pentru tricolori după ce prima ratare aparținuse suedezilor.
În 1996, România a revenit și la Campionatul European, participând la EURO 1996 din Anglia, unde însă a pierdut toate meciurile din grupă: 0-1 cu Franța și Bulgaria și 1-2 cu Spania, golul României fiind marcat de Florin Răducioiu.
A treia prezență consecutivă la Campionatul Mondial a fost consemnată în Franța 1998, unde România a fost cap de serie la tragerea la sorți. În ciuda acestui avantaj, grupa a fost una dificilă, cu Columbia, de care tricolorii au trecut cu 1-0, gol Adrian Ilie, și Anglia. La Toulouse, Viorel Moldovan a deschis scorul, Michael Owen a egalat, dar Dan Petrescu a adus victoria și calificarea în minutele de final. În ultimul meci, contra Tunisiei, echipa condusă de Anghel Iordănescu avea nevoie de un punct pentru a termina pe primul loc în grupă și meciul se încheia 1-1, Viorel Moldovan egalând în repriza secundă. Însă în optimile de finală adversar a fost Croația care s-a impus la limită, 1-0, Davor Suker transformând un penalti înainte de pauză.
Ultimul turneu final al Generației de Aur a fost EURO 2000, în Țările de Jos și Belgia. Anghel Iordănescu plecase după Franța 1998, Victor Pițurcă a calificat echipa dar a fost demis înainte de turneul final unde selecționer a fost Emeric Ienei. Dintr-o grupă imposibilă, România obținea calificarea după 1-1 cu Germania, gol Viorel Moldovan, 0-1 cu Portugalia și 3-2 în ultimul meci, contra Angliei. Disputa de la Charleroi a început cu golul lui Cristian Chivu, dar englezii au intrat în avantaj de un gol la cabine. Dorinel Munteanu a egalat la 2, iar Ionel Ganea a transformat un penalti în minutul 89, aducând victoria și calificarea.
Adversar în sferturile de finală a fost Italia, la Bruxelles. În minutul 59, Gheorghe Hagi a fost eliminat pentru proteste, iar cu un jucător în plus italienii s-au impus cu 2-0.
Anii recenți[modificare | modificare sursă]

Începând cu anul 2001 echipa a trecut printr-o perioadă nefastă, ratând calificările la Campionatul Mondial de Fotbal 2002 și cel din 2006, precum și pentru Campionatul European de Fotbal 2004.
Antrenată între 2003 și 2009 de Victor Pițurcă, România s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2008, din Austria și Elveția, terminând pe primul loc în grupa G a turneului de calificare, grupă din care au făcut parte echipa națională a Țărilor de Jos și vecinii săi sud-est-europeni, Bulgaria, Slovenia și Albania. La acest campionat european, România a terminat grupa de calificare pe locul al treilea din patru echipe, după două remize cu Franța și Italia, și o înfrângere în fața Țărilor de Jos. România s-a calificat la turneul final al Euro 2016, după ce a terminat pe locul 2 în grupa F de calificare, în spatele Irlandei de Nord, dar în fața Ungariei, Finlandei sau a Greciei. După o înfrângere cu Muntenegru a ratat calificarea la turneul final al Campionatul Mondial din 2018.
Următoarea perioadă nu a mai adus calificări pentru România care a ratat prezența la Mondialul asiatic din 2002 în urma unui baraj pierdut cu Slovenia și apoi a încheiat în afara locurilor calificante pentru EURO 2004 și Mondialul german din 2006. Pentru partea finală a campaniei de calificare la acest turneu, selecționer fusese readus Victor Pițurcă. Cu el la timonă, România avea să revină la un turneu final, câștigând grupa de calificare pentru EURO cu Țările de Jos și Bulgaria.
La EURO 2008, tricolorii au fost repartizați în "grupa morții", dar au fost aproape de calificare după 0-0 cu vicecampioana mondială Franța și 1-1 contra campioanei lumii, Italia, meci în care Adrian Mutu a deschis scorul, dar apoi a și ratat un penalti. O victorie în ultimul meci, cu Țările de Jos ducea România mai departe, dar olandezii s-au impus cu 2-0.
Campania pentru Mondialul din Africa de Sud a început dezastruos, cu un eșec, 0-3 cu Lituania la Cluj, apoi remiză cu Franța la Constanța, înfrângeri cu Serbia tot la Constanța și cu Austria în deplasare, iar Victor Pițurcă a fost demis, locul său fiind luat de Răzvan Lucescu.
Ulterior, în vara anului 2011, România avea să piardă două meciuri amicale cu Brazilia (1-0) și Paraguay (2-0) în America de Sud.
Pe 15 iunie 2011, Victor Pițurcă a revenit la echipa națională în locul celui care îl înlocuia în urmă cu 2 ani, Răzvan Lucescu.
România nu a izbutit să se califice nici la turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal din 2014, găzduit de Brazilia. Tricolorii au încheiat pe locul 2 într-o grupă din care au mai făcut parte Țările de Jos, Turcia, Ungaria, Estonia și Andorra, poziție care a trimis-o la baraj, unde a dat piept cu selecționata Greciei. Deși era considerat cel mai facil adversar din play-off, Grecia s-a impus pe teren propriu, cu 3-1, iar în retur, partida de la București avea să se încheie la egalitate, 1-1, România ratând, astfel, pentru a patra oară în ultimii 16 ani, calificarea la Cupa Mondială.
România a fost repartizată în grupa F a Preliminariilor Campionatului European de Fotbal 2016, alături de Grecia, Irlanda de Nord, Ungaria, Finlanda și Insulele Feroe. La data de 7 septembrie 2015, România ocupă locul al doilea în grupă, la un punct de Irlanda de Nord, fiind neînvinsă și având 4 victorii, inclusiv în deplasare cu Grecia, 1-0. Pe data de 11 octombrie 2015, România s-a calificat pentru a cincea oară la un turneu final al unui Campionat European, după o victorie în deplasare cu 3-0 cu Insulele Feroe, după ce remizase acasă, scor 1-1, cu 3 zile înainte cu Finlanda. România a terminat pe locul 2 în clasament, la doar 1 punct în spatele Irlandei de Nord, neînvinsă, dar în fața Ungariei, calificată la baraj, și a Greciei, care a terminat pe ultimul loc al grupei.
Rezultate competitive[modificare | modificare sursă]
Campionatul Mondial[modificare | modificare sursă]
|
|
Campionatul European[modificare | modificare sursă]
|
|
Adversari la turnee finale[modificare | modificare sursă]
|
|
Palmares[modificare | modificare sursă]
- Campionatul Mondial de Fotbal
- Sfert-finalistă (1): 1994
- Campionatul European de Fotbal
- Sfert-finalistă (1): 2000
- Jocurile Olimpice
- Sfert-finalistă (1): 1964
- Cupa Balcanilor:
Echipament[modificare | modificare sursă]
Firmă echipament | Perioadă |
---|---|
![]() |
1977–1983 |
![]() |
1984–2015 |
![]() |
2015- |
CM 1938 acasă[8]
|
Rezultate și program[modificare | modificare sursă]
2023[modificare | modificare sursă]
25 martie 2023Calificări Euro 2024 | Andorra ![]() | 0–2 | ![]() | Andorra la Vella, Andorra | |
Raport | Man ![]() Alibec ![]() | Stadion: Estadi Nacional Spectatori: 2.927 Arbitru: Dario Bel (Croația) |
28 martie 2023Calificări Euro 2024 | România ![]() | 2–1 | ![]() | București, România | |
Stanciu ![]() Burcă ![]() | Raport | Morozov ![]() | Stadion: Arena Națională Spectatori: 27.837 Arbitru: Allard Lindhout (Țările de Jos) |
16 iunie 2023Calificări Euro 2024 | Kosovo ![]() | 0–0 | ![]() | Priștina, Kosovo | |
Raport | Stadion: Stadionul Fadil Vokrri Spectatori: 11.000 Arbitru: Danny Makkelie (Țările de Jos) |
19 iunie 2023Calificări Euro 2024 | Elveția ![]() | 2–2 | ![]() | Lucerna, Elveția | |
Amdouni ![]() | Raport | Mihăilă ![]() | Stadion: Swissporarena Spectatori: 14.400 Arbitru: Daniele Orsato (Italia) |
9 septembrie 2023Calificări Euro 2024 | România ![]() | 1–1 | ![]() | București, România | |
Alibec ![]() | Raport | Gloukh ![]() | Stadion: Arena Națională Spectatori: 49.193 Arbitru: Slavko Vinčić (Slovenia) |
12 septembrie 2023Calificări Euro 2024 | România ![]() | 2–0 | ![]() | București, România | |
Stanciu ![]() Mihăilă ![]() | Raport | Stadion: Arena Națională Spectatori: 29.982 Arbitru: Willy Delajod (Franța) |
12 octombrie 2023Calificări Euro 2024 | Belarus ![]() | 0–0 | ![]() | Budapesta, Ungaria | |
Raport | Stadion: Szusza Ferenc Stadion Spectatori: 0 Arbitru: Espen Eskås (Norvegia) |
15 octombrie 2023Calificări Euro 2024 | România ![]() | 4–0 | ![]() | București, România | |
Stanciu ![]() Hagi ![]() R. Marin ![]() Coman ![]() | Raport | Stadion: Arena Națională Spectatori: 21.723 Arbitru: Kristo Tohver (Estonia) |
18 noiembrie 2023Calificări Euro 2024 | Israel ![]() | 1–2 | ![]() | Felcsút, Ungaria | |
Zahavi ![]() | Raport | Pușcaș ![]() Hagi ![]() | Stadion: Stadion Pancho Spectatori: 2.921 Arbitru: François Letexier (Franța) |
21 noiembrie 2023Calificări Euro 2024 | România ![]() | 1–0 | ![]() | București, România | |
Alibec ![]() | Raport | Stadion: Arena Națională Spectatori: 50.224 Arbitru: Davide Massa (Italia) |
Lotul actual[modificare | modificare sursă]
Următorii jucători au fost convocați pentru meciurile contra Israelului și
Elveției din 18 și 21 noiembrie 2023, în preliminariile Euro 2024.
Selecții și goluri la data de 21 noiembrie 2023, după meciul contra Elveției.
Convocări recente[modificare | modificare sursă]
Următorii jucători au fost convocați în ultimele 12 luni:
|
Jucători remarcabili[modificare | modificare sursă]
Această listă nu are un criteriu clar de includere. Vă rugăm să participați la discuții pentru stabilirea unui criteriu potrivit. |
|
|
![]() |
Cei mai selecționați jucători[modificare | modificare sursă]
La 9 iunie 2022, cei zece jucători cu cele mai multe selecții pentru România sunt:[9][10]
# | Nume | Carieră | Selecții | Goluri | Ref |
---|---|---|---|---|---|
1. | Dorinel Munteanu | 1991–2007 | 134 | 16 | [11] |
2. | Gheorghe Hagi | 1983–2000 | 125 | 35 | [12] |
3. | Gheorghe Popescu | 1988–2003 | 115 | 16 | [13] |
4. | Răzvan Raț | 2002–2019 | 105 | 2 | [14] |
5. | Ladislau Bölöni | 1975–1988 | 102 | 23 | [15] |
6. | Dan Petrescu | 1989–2000 | 95 | 12 | [16] |
7. | Bogdan Stelea | 1988–2005 | 91 | 0 | [17] |
8. | Michael Klein | 1981–1991 | 89 | 5 | [18] |
9. | Bogdan Lobonț | 1998–2018 | 86 | 0 | [19] |
10. | Mircea Rednic | 1981–1991 | 83 | 2 | [20] |
Marius Lăcătuș | 1984–1998 | 83 | 13 | [21] |
Golgheteri[modificare | modificare sursă]
La 9 iunie 2022, clasamentul jucătorilor cu cele mai multe goluri marcate pentru România arăta astfel:
# | Nume | Perioadă | Goluri (Selecții) |
---|---|---|---|
1. | Adrian Mutu | 2000–2013 | 35 (77) |
Gheorghe Hagi | 1983–2000 | 35 (124) | |
3. | Iuliu Bodola | 1931–1939 | 31 (48) |
4. | Viorel Moldovan | 1993–2005 | 25 (70) |
Ciprian Marica | 2003–2014 | 25 (72) | |
6. | Ladislau Bölöni | 1975–1988 | 23 (102) |
7. | Dudu Georgescu | 1973–1984 | 21 (40) |
Florin Răducioiu | 1990–1996 | 21 (40) | |
Anghel Iordănescu | 1971–1981 | 21 (57) | |
Rodion Cămătaru | 1978–1990 | 21 (73) | |
11. | Ilie Dumitrescu | 1989–1998 | 20 (62) |
12. | Ștefan Dobay | 1930–1939 | 19 (41) |
Căpitani[modificare | modificare sursă]
# | Nume | Perioadă | Meciuri în rol de căpitan | Total meciuri |
---|---|---|---|---|
1. | Gheorghe Hagi | 1983 - 2000 | 65 | 125 |
2. | Cristian Chivu | 1999 - 2011 | 50 | 75 |
3. | Costică Ștefănescu | 1977 - 1985 | 43 | 66 |
4. | Cornel Dinu | 1968 - 1981 | 38 | 75 |
5. | Gheorghe Popescu | 1988 - 2003 | 33 | 115 |
Clasamentul Mondial FIFA (istoric)[modificare | modificare sursă]
AN/LUNA | Ianuarie | Februarie | Martie | Aprilie | Mai | Iunie | Iulie | August | Septembrie | Octombrie | Noiembrie | Decembrie |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1992 | -- | -- | -- | -- | -- | -- | -- | -- | -- | -- | -- | 11° (51) |
1993 | 11° (51) | 11° (51) | 11° (51) | 11° (51) | 11° (51) | 11° (51) | 11° (51) | 21º (47) | 20º (48) | 15º (52) | 12º (55) | 13º (52) |
1994 | 13° (52) | 18º (50) | 10º (54) | 11º (53) | 10º (54) | 7º (55) | 7º (58) | 7° (58) | 7º (58) | 8º (57) | 11º (57) | 11º (57) |
1995 | 11° (57) | 12º (56) | 12º (56) | 10º (57) | 11º (57) | 11º (57) | 13º (53) | 14º (53) | 7º (58) | 15º (54) | 12º (55) | 11º (55) |
1996 | 11º (55) | 11º (54) | 11º (54) | 18º (51) | 16º (52) | 16º (52) | 23º (51) | 18º (52) | 15º (53) | 14º (55) | 20º (53) | 16º (56) |
1997 | 16º (56) | 15º (55) | 15º (55) | 9º (59) | 9º (59) | 6º (60) | 4º (61) | 12º (58) | 3º (63) | 5º (62) | 5º (62) | 7º (60) |
1998 | 7º (60) | 11º (59) | 15º (58) | 22º (56) | 22º (55) | 22º (55) | 13º (60) | 13º (60) | 13º (59) | 12º (60) | 12º (60) | 12º (60) |
1999 | 10º (698) | 10º (698) | 10º (697) | 11º (700) | 10º (701) | 9º (704) | 9º (694) | 10º (694) | 11º (709) | 9º (713) | 9º (714) | 8º (715) |
2000 | 8º (715) | 8º (713) | 8º (712) | 9º (704) | 10º (701) | 11º (692) | 12º (701) | 12º (695) | 12º (698) | 13º (691) | 13º (685) | 13º (683) |
2001 | 13º (683) | 13º (681) | 13º (680) | 12º (688) | 12º (683) | 12º (696) | 11º (689) | 14º (687) | 15º (695) | 15º (694) | 15º (687) | 15º (688) |
2002 | 15º (686) | 16º (684) | 17º (678) | 16º (673) | 14º (657) | 14º (657) | 25º (657) | 27º (645) | 26º (651) | 21º (665) | 21º (662) | 24º (649) |
2003 | 26º (648) | 23º (649) | 24º (650) | 29º (635) | 27º (631) | 21º (652) | 21º (648) | 19º (664) | 20º (663) | 21º (657) | 24º (652) | 27º (653) |
2004 | 27º (652) | 28º (650) | 31º (649) | 28º (655) | 23º (658) | 31º (645) | 32º (638) | 35º (636) | 32º (644) | 26º (664) | 28º (662) | 29º (664) |
2005 | 28º (664) | 28º (662) | 29º (656) | 30º (654) | 32º (647) | 32º (654) | 31º (651) | 31º (649) | 32º (660) | 28º (681) | 27º (686) | 27º (686) |
2006 | 27º (686) | 30º (685) | 26º (691) | 25º (687) | 25º (685) | 25º (685) | 26º (834) | 26º (834) | 25º (817) | 23º (870) | 19º (912) | 19º (912) |
2007 | 20º (912) | 15º (912) | 14º (919) | 14º (929) | 15º (930) | 12º (1.068) | 13º (1.068) | 13º (1.090) | 12º (1.037) | 12º (1.086) | 13º (1.088) | 13º (1.088) |
2008 | 13º (1.088) | 13º (1.060) | 13º (1.060) | 12º (1.085) | 12º (1.082) | 12º (1.069) | 12º (1.021) | 11º (1.021) | 13º (1.007) | 18º (927) | 19º (892) | 21º (858) |
2009 | 21º (858) | 17º (880) | 20º (849) | 28º (792) | 28º (792) | 28º (790) | 26º (814) | 27º (814) | 26º (827) | 36º (752) | 32º (763) | 36º (745) |
2010 | 36º (745) | 38º (745) | 32º (798) | 28º (843) | 28º (853) | 28º (853) | 42º (697) | 42º (697) | 46º (631) | 50º (568) | 52º (538) | 56º (531) |
2011 | 56º (531) | 57º (531) | 52º (549) | 41º (607) | 42º (607) | 53º (571) | 53º (571) | 54º (558) | 49º (584) | 55º (575) | 56º (562) | 56º (562) |
2012 | 55º (562) | 52º (583) | 53º (573) | 45º (603) | 45º (603) | 52º (572) | 52º (580) | 51º (580) | 57º (542) | 46º (619) | 37º (669) | 33º (700) |
2013 | 33º (700) | 31º (744) | 31º (768) | 34º (746) | 34º (746) | 34º (750) | 33º (732) | 33º (732) | 31º (739) | 29º (767) | 32º (734) | 32º (734) |
2014 | 33º (734) | 33º (746) | 32º (740) | 31º (756) | 32º (756) | 29º (761) | 28º (733) | 27º (740) | 26º (837) | 21º (876) | 15º (1014) | 15º (1014) |
2015 | 15º (1014) | 16º (1022) | 14º (1081) | 12º (1086) | 12º (1086) | 12º (1115) | 8º (1166) | 7º (1166) | 7º (1176) | 13º (1042) | 14º (1039) | 16º (980) |
2016 | 16º (980) | 16º (987) | 16º (990) | 19º (922) | 19º (920) | 22º (878) | 24º (856) | 25º (856) | 32º (773) | 34º (746) | 39º (690) | 39º (690) |
2017 | 38º (690) | 40º (688) | 39º (703) | 47º (676) | 47º (676) | 46º (686) | 42º (713) | 42º (713) | 41º (714) | 45º (705) | 41º (737) | 41º (737) |
2018 | 40º (737) | 36º (737) | 36º (749) | 32º (737) | 32º (737) | 30º (782) | -- | 28º (1490) | 27º (1489) | 26º (1491) | 24º (1501) | 24º (1501) |
2019 | -- | 26º (1501) | -- | 25º (1496) | -- | 27º (1497) | 28º (1497) | -- | 31º (1490) | 29º (1495) | 37º (1475) | 37º (1475) |
2020 | -- | 37º (1475) | -- | 37º (1475) | -- | 37º (1475) | 37º (1475) | -- | 34º (1483) | 44º (1455) | 37º (1466) | 37º (1466) |
2021 | -- | 37º (1466) | -- | 42º (1449,23) | 42º (1449,23) | -- | -- | 45º 1439,7 | 42º (1451,8) | 41º (1451,76) | 44º (1453,18) | 44º (1453,18) |
2022 | -- | 47º (1453,18) | 48º (1446,54) | -- | -- | 54º (1427,84) | -- | 54º (1427,84) | -- | 53º (1434,68) | -- | 52º (1432,64) |
2023 | -- | -- | -- | 46º (1444,58) | -- | 47º (1443,98) | 48º (1443,98) | -- | 47º (1448,03) | 48º (1446,52) |
Selecționerii echipei naționale a României[modificare | modificare sursă]
|
|
|
|
Singurii selecționeri străini din istoria echipei naționale a României sunt austriacul Josef Uridil și germanul Christoph Daum.
Rezultatele all-time ale României contra tuturor țărilor[modificare | modificare sursă]
- Actualizat după meciul cu
Elveția din
|
|
|
|
|
|
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Marius Mărgărit, Vlad Nedelea (), Edi Iordănescu, noul selecționer al României » Cele mai tari declarații din conferința de prezentare + detalii din contract, Gazeta Sporturilor, accesat în
- ^ A. I. (), „Romania vs Ungaria: Istoria confruntarilor directe - Ungurii nu ne-au mai batut din 1981 - Fotbal”, HotNews.ro, accesat în
- ^ Liviu Manolache; Octavian Cojocaru (), „100 de ani de la primul meci din istoria naționalei, Iugoslavia - România 1-2”, GSP, accesat în
- ^ Echipa națională de fotbal a României în 1924, romaniansoccer.ro
- ^ Netherlands - Romania Arhivat în , la Wayback Machine., fifa.com
- ^ FIFA World Cup 1930 Group 3, historicalkits.co.uk
- ^ FIFA World Cup 1934, historicalkits.co.uk
- ^ FIFA World Cup 1938, historicalkits.co.uk
- ^ „Selectii la nationala Romaniei - Peste 100”. Statistici Fotbal.
- ^ „Selectii la nationala Romaniei - 50-99 selectii”. Statistici Fotbal.
- ^ „Dorinel Munteanu”. FRF. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Gheorghe Hagi”. FRF. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Gheorghe Popescu”. FRF. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Răzvan Raț”. FRF. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „László Bölöni”. FRF. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Dan Petrescu”. FRF. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Bogdan Stelea”. FRF. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Michael Klein”. FRF. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Bogdan Lobonț”. RomanianSoccer.
- ^ „Mircea Rednic”. FRF. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Marius Lăcătuș”. FRF. Arhivat din original la . Accesat în .
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Cătălin Oprișan, „Istoria Echipei Naționale de Fotbal a României 1922-2016”, București, 2016
- Cătălin Oprișan, „100 de ani - Istoria Echipei Naționale de Fotbal a României 1922-2022”, Federația Română de Fotbal, București, 2022
Vezi și[modificare | modificare sursă]
- Rezultatele echipei naționale de fotbal a României
- Echipa națională de minifotbal a României
- Echipele de fotbal din România în cupele europene
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- EU-Football - international football match results of Romania 1922-present
- Matches of Romania
- RSSSF archive of results 1922–2006
- FIFA.com - Romania: Fixtures and Results Arhivat în , la Wayback Machine.
- World Referee - Matches featuring Romania Arhivat în , la Wayback Machine.
- Fost selecționer al României, Ladislau Boloni, despre jucătorii naționalei după ce au plecat cu un punct de la EURO Arhivat în , la Wayback Machine.
- Federația Română de Fotbal
- RomanianSoccer.ro — arhiva echipei naționale de fotbal a României
- Istoria participării României la turneele finale ale Campionatului Mondial de Fotbal
- Pagina Oficiala a Fan Club-ului Echipei Nationale Arhivat în , la Wayback Machine.
- Fan Club-ul Echipei Nationale - Pagina de Facebook Oficiala a Fan Club-ului
- Meciurile viitoare și rezultatele anterioare ale României
|
|
|