Sergiu Celibidache
| Sergiu Celibidache | |
 Sergiu Celibidache |
|
| Născut(ă) | 28 iunie 1912 Roman, România |
|---|---|
| Deces | 14 august 1996 (84 ani) La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, Franța |
| Ocupație | dirijor, compozitor, pianist |
modifică  |
|
Sergiu Celibidache (n. 28 iunie 1912, Roman[1][2], județul Neamț, România - d. 14 august 1996, La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, Franța) a fost un dirijor și compozitor român, membru de onoare al Academiei Române.
Cuprins
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la Roman[3]. Primii ani după liceul absolvit în orașul natal și i-a petrecut la Iași, unde ia lecții de pian și compoziție, apoi se înscrie la cursurile de filosofie și matematică ale Universității din București.
În 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică, având ca profesori pe Walter Gmeindl și Heinz Tiessen (compoziție), Fritz Stein (arta dirijatului). În același timp audiază cursurile de filosofie ale lui Eduard Spranger (psihologie) și Nicolai Hartmann (metafizică).
Abia sfârșite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcție, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist. Până în 1952, când Furtwängler, reabilitat, redevine șef al orchestrei, Celibidache dirijează peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepțională exigență artistică, totuși nu totdeauna comod ca stil de dirijare pentru componenții orchestrei dirijate . Suferă o mare deziluzie când aceștia, în 1954, îl aleg pe Herbert von Karajan dirijor pe viață, ca succesor al lui Furtwängler.
Pentru un timp, nu mai are o funcție permanentă, fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania) pentru tineri dirijori selecționați cu multă severitate.
În 1979 primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.
Celibidache repetând cu Orchestra filarmonică din Berlin simfonia a 7-a de Anton Bruckner (fragment din documentarul „Întoarcerea la Berlin”, în italiană) tKap7mPjamo pe YouTube
Celibidache, în 1971, dirijând Bolero de Maurice Ravel cu6GZ0BCnh4 pe YouTube
Celibidache la repetiție: prima parte a Simfoniei Clasice de Serghei Prokofiev la Filarmonica din München (în germană) KRsdH68ycOE pe YouTube
Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.
Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.
Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care: cetățean de onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al Universității din Iași (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință și Artă (Germania, 1993).
A murit la 14 august 1996, la reședința sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (în apropiere de Paris).
In memoriam[modificare | modificare sursă]
În ziua împlinirii a o sută de ani de la nașterea muzicianului, în piața ce îi poartă numele, din municipiul Roman, a fost dezvelit un bust al compozitorului și dirijorului Sergiu Celibidache.
Cu această ocazie, Serge Celibidache a primit, în numele tatălui său, distincția de cetățean de onoare al Romanului, acordată post-mortem[4].
Filmul "Grădina lui Celibidache" este regizat de Serge Ioan Celibidache, fiul dirijorului, şi îl prezintă pe artist în turneele şi la repetiţiile cu Filarmonica din Munchen.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-12202490-sergiu-celibidache-omul-care-credea-muzica-nu-nimic-inteles.htm
- ^ http://www.gandul.info/magazin/sergiu-celibidache-100-de-ani-de-la-nasterea-celebrului-dirijor-surpriza-google-9789257
- ^ http://www.fundatia-celibidache.com/biografie
- ^ Sergiu Celibidache s-a intors acasa
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Celibidache, celălalt maestru de Klaus Umbach, traducere Sanda Munteanu, Editura Vivaldi, București, 1998, ISBN 973-9139-92-0
- Sergiu Celibidache — Scrisori către Eugen Trancu-Iași editor Fabian Anton, editura Ararat, 1997, ISBN 973-9310-00-1
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- de en fr Fundația „Sergiu Celibidache”
- de Celibidache — Eine Annährung
- de en Site dedicat lui Sergiu Celibidache
- MUZICĂ. In Memoriam Sergiu Celibidache (1912-2012) - Două interviuri cu discipolii și urmașii săi: Raffaele NAPOLI si Rony ROGOFF, Victor Eskenasy, Observator cultural - numărul 632, iulie 2012
Articole biografice[modificare | modificare sursă]
- Articol comemorativ preluat din Cronica Română (conține citate din cartea Celibidache, celălalt maestru)
- Vă mai amintiți de: Sergiu Celibidache, 22 martie 2011, Eliza Zdru, Adevărul
- Vă mai amintiți de... Sergiu Celibidache, 24 mai 2011, Simona Chițan, Adevărul
- „Celibidache a fost aproape de România și în comunism“, 23 mai 2012, Diana Toea, Adevărul
- Sergiu Celibidache, 100 de ani de la nașterea legendei, 30 iunie 2012, Carmen Anghel, Jurnalul Național
Multimedia[modificare | modificare sursă]
- de Tânărul Celibidache dirijând Beethoven - Egmont overture pe ruinele Berliner Philharmoniker - 1950
