Sergiu Celibidache

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Sergiu Celibidache
Celibidache At Curtis Single.jpg
Sergiu Celibidache
Date personale
Născut28 iunie 1912
Roman, România
Decedat (84 de ani)
La Neuville-sur-Essonne,
departamentul Loiret, Franța
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiedirijor, compozitor, pianist
Activitate
OrganizațieCurtis Institute of Music[*]  Modificați la Wikidata
PremiiHonorary citizen of Munich[*] ()
Bavarian Order of Merit[*]
Order of Merit of Rhineland-Palatinate[*]
Knight Commander's Cross of the Order of Merit of the Federal Republic of Germany[*]
Premiul Muzical Léonie Sonning[*] ()
Bavarian Maximilian Order for Science and Art[*] ()
Berliner Kunstpreis[*] ()
Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*] ()[1]
Profesor pentruMarkand Thakar[*], David Bernard[*], Eliahu Inbal[*]  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Sergiu Celibidache (n. 28 iunie 1912, Roman[2][3], județul Neamț, România - d. 14 august 1996, La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, Franța) a fost un dirijor și compozitor român, membru de onoare al Academiei Române.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Bustul dirijorului în fața casei sale natale din Roman

S-a născut la Roman.[4] Tatăl, Demostene, de origine greacă (Celibidaki), născut în județul Covurlui (Galați), a fost ofițer de cavalerie, prefect al Iașului, și, începând cu 1922, ajutor de primar al aceluiași oraș, iar mama, Maria, născută Brăteanu, în Roman, a fost profesoară de chimie.[5] La șase luni de la nașterea sa, familia Celibidache se mută la Iași. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe sa cânte la pian. A studiat matematica, filosofia și muzica în Iași, iar după despărțirea de familia sa își continuă studiile la București și Paris.[4]

În 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică, având ca profesori pe Walter Gmeindl și Heinz Tiessen (compoziție), Fritz Stein (arta dirijatului). În același timp audiază cursurile de filosofie ale lui Eduard Spranger (psihologie) și Nicolai Hartmann (metafizică).

Abia sfârșite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcție, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist. Până în 1952, când Furtwängler, reabilitat, redevine șef al orchestrei, Celibidache dirijează peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepțională exigență artistică, totuși nu totdeauna comod ca stil de dirijare pentru componenții orchestrei dirijate . Suferă o mare deziluzie când aceștia, în 1954, îl aleg pe Herbert von Karajan dirijor pe viață, ca succesor al lui Furtwängler. Nu a mai revenit la pupitrul Filarmonicii din Berlin decât peste 40 de ani, la invitația personală a lui Richard von Weizsäcker președintelui de atunci al Germaniei, ocazie cu care a dirijat Simfonia a 7-a a lui Anton Bruckner.

Pentru un timp, nu mai are o funcție permanentă, fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice din America de Sud și europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania) pentru tineri dirijori selecționați cu multă severitate.

În 1979 primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.

Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.

Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.

Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care: cetățean de onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al Universității din Iași (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință și Artă (Germania, 1993).

Cu soția Ioana, o pictoriță română au avut un fiu, Serge Ioan Celibidachi (* 1968).

A murit la 14 august 1996, la reședința sa, o moară veche din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (la 100 de kilometri de Paris). A fost îngropat în micuțul cimitir din localitate.

In memoriam[modificare | modificare sursă]

În ziua împlinirii a o sută de ani de la nașterea muzicianului, în piața ce îi poartă numele, din municipiul Roman, a fost dezvelit un bust al compozitorului și dirijorului Sergiu Celibidache.

Cu această ocazie, Serge Celibidache a primit, în numele tatălui său, distincția de cetățean de onoare al Romanului, acordată post-mortem[6].

Filmul "Grădina lui Celibidache" este regizat de Serge Ioan Celibidache, fiul dirijorului, și îl prezintă pe artist în turneele și la repetițiile cu Filarmonica din Munchen.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Journal officiel de la République française, accesat în  
  2. ^ Sergiu Celibidache, omul care credea ca in muzica nu e nimic de inteles - Cultura - HotNews.ro
  3. ^ SERGIU CELIBIDACHE - 100 de ani de la nașterea celebrului dirijor, surpriza Google - Gândul
  4. ^ a b Fundatia Celibidache | Biografie
  5. ^ Biografie Sergiu Celibidache la muzicieni-in-arhive.ro
  6. ^ Sergiu Celibidache s-a intors acasa

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Sergiu Celibidache — Scrisori către Eugen Trancu-Iași editor Fabian Anton, editura Ararat, 1997, ISBN 973-9310-00-1
  • Celibidache, celălalt maestru de Klaus Umbach, traducere Sanda Munteanu, Editura Vivaldi, București, 1998, ISBN 973-9139-92-0
  • Sergiu, altfel... de Ioana Celibidache, traducere Sanda Munteanu, Do-minoR, Iasi, 2001, ISBN 973-85108-0-5
  • Sergiu Celibidache privit prin cortina de fier de Ioana Raluca Voicu Arnăuțoiu, Editura Ars Docendi, București, 2012, ISBN: 973-558-618-8
  • Despre fenomenologia muzicala. Editura Spandugino, București, 2012, ISBN-978-606-84010-5-8
  • Celibidache. Intalniri cu un om de exceptie. Texte reunite de Stéphane Mϋller si Patrick Lang, Editura Spandugino, București, 2012, ISBN-139786068401065
  • Celibidache și Furtwängler: marele conflict postbelic de la Filarmonica din Berlin de Klaus Lang, traducere Vlad Nicolau, Editura Humanitas, București, 2015, ISBN: 978-973-50-4878-5

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Sergiu Celibidache privit prin cortina de fier, Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Editura Ars Docendi, 2012 - recenzie1, recenzie2

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice[modificare | modificare sursă]

Interviuri[modificare | modificare sursă]

Multimedia[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Sergiu_Celibidache&oldid=12669997