Dinicu Golescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Portretul lui Dinicu Golescu

Constantin Golescu (cunoscut sub numele de Dinicu Golescu, n. 7 februarie 1777 – d. 5 octombrie 1830) a fost un boier și cărturar român, fiu al marelui ban din Țara Românească Radu Golescu și al Zoiței Florescu.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Tatăl său a fost Radu Golescu. Mama sa, Zoița Florescu era fiica lui Constantin Florescu. Dinicu (Constantin) Golescu a fost cel mai mic din patru frați: trei fii și o fiică. Un arbore genealogic al Goleștilor a fost publicat de Anastasie Iordache (1982).[1]

Dinicu Golescu s-a căsătorit cu Zoe Farfara în 1804, fiica lui Alexandru Farfara. Din această căsătorie s-au născut Ana Golescu (1805-1878) Ștefan (1809-1874), Nicolae (1810-1877), Radu Golescu (1814-1882) și Alexandru (1818-1873).

Prima pagină din "Însemnare a călătoriei mele", 1826

Împreună cu fratele său mai mare, Iordache, a studiat la Academia grecească din București, cu Lambru Fotiade și cu Ștefan Commitas, profesori eleniști iluștri. Participă, de asemenea alături de fratele său Iordache, la înființarea unei societăți literare secrete la Brașov, iar în 1825 în timpul călătoriei sale prin Europa a fost inițiat în francmasonerie într-o lojă masonică din Elveția; în același an, revenit din călătorie, începe să participe la lucrările unei loji bucureștene.[2]

A fost ispravnic, hatman și mare logofăt în Muntenia. A înființat în primăvara anului 1826, pe moșia sa din Golești, o școală-internat, cu două tipuri de cursuri: ghimnasticesc (în primii cinci ani de învățământ) și filosoficesc (în anul VI); în această școală puteau învăța gratuit (i.e. pe cheltuiala lui) tineri indiferent de categoria socială din care făceau parte.

În 1826, Dinicu Golescu împreună cu Ion Heliade Rădulescu scot revista „Curierul românesc” care avea o orientare iluministă.[3]

În 1827, Dinicu Golescu împreună cu Ion Heliade Rădulescu pune bazele „Societății Literare” din București.[3]

Ședințele Societății aveau loc în casele luxoase ale lui Dinicu Golescu, pe Podul Mogoșoaiei.[3] Din anul 1833, Societatea literară se va numi Societatea filarmonică.[4]

În același an inițiază apariția primei reviste în limba română „Fama Lipschii” (gazetă tiparită la Leipzig, în Germania, cu apariție lunară).[3]

Dintre scrierile sale, cea mai importantă este Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826, în Austria, Italia, Bavaria, Elveția și tipărită la Buda în 1826. Este primul jurnal de călătorie tipărit din literatura română.[5][3] Notele sale de drum cuprind referiri critice la starea de înapoiere socială și culturală a Țării Românești. Sub raportul limbii literare, lucrarea lui Golescu oglindește trecerea de la limba română literară veche la limba română literară modernă. În călătoria sa, Golescu vrea să vadă totul și, cu toate că poartă îmbrăcăminte orientală, intră pretutindeni, în cabina motorului de pe vapor ca să-i prindă „meșteșugul”, sau în spitalul de nebuni. El are sperietura primitivului de tot ce e „cu meșteșug” și măsoară valorile estetice cu „stânjenul”.[6] La Veneția îl atrage mașinăria celor doi „draci” care bat orele în turnul ceasornicului. Încolo, orașul i se pare fără meșteșug „arhitectonicesc”. Cadrele din Palatul Dogilor le măsoară cu stânjenul, Domul din Milano e evaluat la „240 stînjini”. Cu incapacitatea lui de a se analiza, el cade în extaze profunde la cele mai neînsemnate lucruri (apud G. Călinescu, op. cit.). „Au noao clopote- scrie el despre catedrala din Berna- pe care trăgându-le cu meșteșug, nu fac numai sunete de clopote mari sau mici, ci fac o armonie foarte plăcută urechilor, dimpreună jalnică și grozavnică.” În a sa Însemnare...[7] Dinicu Golescu scrie astfel despre Brașov: „Kronștatd, ce-i zic Româneaște Brașov. Acest oraș este în ținutul Sibenbirgen [Sibenbürgen, Transilvania] în județul Bârsi(i) mic și cetățuit, dar îndestul lăcuit, având peste douaăzeci de mii lăcuitori, căci este aproape de hotarăle Prințipatului Valahii și negoțul să află în mare lucrare. Acesta să otcârmueaște cu ale sale de osibite pravile și obiceiuri, supt stăpânirea austriecească.”

Epitaful scris de Ion Heliade la moartea lui Dinicu (Constantin) Golescu, publicat în Curierul românesc din 9 octombrie 1830[8], glăsuește: „Te înalți, pieri dintre noi, dar pomenirea ta nu va pieri, scrisurile tale vor sta de față și aici, și înaintea judecății cei înfricoșate! numele tău va fi drag învățăturii și celor ce se adapă de dînsa.”

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Anastasie Iordache, Pe urmele Goleștilor, Editura Sport-Turism, București, 1982, pp. 280-281
  2. ^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Dinicu Golescu
  3. ^ a b c d e Marti 5 octombrie 2004, 5 octombrie 2004, Jurnalul Național, accesat la 22 iunie 2012
  4. ^ Juan José Ortega Román, Dinicu Golescu: Escritor y Viajero por Europa. Memoria presentada para optar al grado de doctor. Universidad Complutense de Madrid. Facultad de Filologia. Madrid, 2002
  5. ^ Al. Piru, Istoria literaturii române, Ed. Grai și suflet-Cultura națională, București. 1994, p. 34
  6. ^ G. Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu. Editura pentru literatură, București, 1968. Capitolul II, Dinicu Golescu, pp.48-50
  7. ^ Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriei meale. Făcută în anul 1824. 1825. 1826. La Buda. În Crăiasca Tipografie a Universitatei Ungar. 1826 [Originalul se găsește la Biblioteca Academiei Române]
  8. ^ Cuvînt epitaf nepregătit la moartea d. marelui logofăt Constantin Golescul. De I. Eliad, redactorul „Curierului românesc". Curierul românesc, II (1830), nr. 60, 9 octombrie, pp. 239-240

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, București, Editura Academiei, 1979
  • Dicționar enciclopedic român, București, Editura Politică, 1965.
  • Juan José Ortega Román, Dinicu Golescu: Escritor y Viajero por Europa. Memoria presentada para optar al grado de doctor. Universidad Complutense de Madrid, Facultad de Filologia. Madrid, 2002. ISBN: 84-669-1942-2

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]