Statul Major General

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Statul Major al Apărării
EmblemaSteagul de identificare
Date
Inființare 12/24 noiembrie1859
Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al
domnitorului Alexandru Ioan Cuza
este înființat Statul Major General.
Contact Strada Izvor 3-5, Sector 5,
Cod 050561, București, România
Tel./Fax. +(4021) 3195673
Internet
Website http://smap.mapn.ro/[nefuncțională]

Statul Major al Apărării al Armatei României a fost creat la 12/24 noiembrie1859 prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Statul Major al Apărării asigură conducerea, organizarea, planificarea și operaționalizarea celor trei forțe armate, Forțele Terestre, Forțele Aeriene și Forțele Navale. Suveranitatea civilă asupra Armatei Române a fost asigurată fără întrerupere, de la înființare, prin subordonarea Statul Major al Apărării Ministerelor de Război sau de Apărare. La începutul anului 2018, Statul Major General devine Statul Major al Apărării.

Istoric[modificare | modificare sursă]

  • 1865, 1/13 mai – Este dizolvat temporar Statul Major General, iar atribuțiile sale îi revin Direcției I din Ministerul de Război. Ofițerii care fac parte din Statul Major General sunt repartizați la cele patru comandamente de divizii teritoriale, precum și la alte unități, constituind Corpul de Stat Major.
  • 1867, 22 martie/3 aprilie – Înaltul Decret nr. 410/1867 stabilește ca semn distinctiv pentru ofițerii din Corpul de Stat Major „fulgerul de aur aplicat pe gulerul tunicii de mică și mare ținută”.
  • 1870, 3/15 februarie – Prin Înaltul Decret nr. 181/1870 este pus în aplicare primul Regulament pentru serviciul ofițerilor din Corpul de Stat Major.
  • 1872, 20 septembrie/2 octombrie-6/18 octombrie – Au loc „manevrele de toamnă” desfășurate în zona Sabarului cu trupe de tăria unui corp de armată, alcătuit din oastea permanentă și o parte din unitățile armatei teritoriale. Este mobilizat pentru prima dată Marele Cartier General care, în timpul desfășurării manevrelor, funcționează la Jilava, sub conducerea generalului I. Em. Florescu.
  • 1882, 29 noiembrie/11 decembrie – Prin Înaltul Decret nr. 2945/1882 este înființat Marele Stat Major, alcătuit din trei secții și pus în subordinea Ministerul de Război; i se precizează atribuțiile de ansamblu și elementele componente.
  • 1883, 6/18 martie – Prin Înaltul Decret nr. 890/1883 este promulgată Legea asupra serviciului de stat major; fostul Corp de Stat Major se desființează.
  • 1883, 8/20 aprilie – Potrivit Înaltului Decret nr. 854/1883 este creat „Comitetul Consultativ de Stat Major”, alcătuit din șeful Marelui Stat Major și trei colonei șefi de secții. Ulterior, componența și atribuțiile sale vor crește. Membrii comitetului vor fi numiți, periodic, prin Înalt Decret.
  • 1884, 17/29 ianuarie – Prin Înaltul Decret nr. 158/1884 este aprobat Regulamentul asupra serviciului de stat major, detaliindu-se prevederile Legii din martie 1883; sunt prevăzute atribuțiile Marelui Stat Major, precum și ale statelor majore de la comandamente (corpuri de armată, divizii, brigăzi).
  • 1888 – Secția 1 a Marelui Stat Major organizează prima „călătorie de stat major”.
  • 1889, 8/20 august – În conformitate cu prevederile Înaltului Decret nr. 2073/1889, este înființată Școala Superioară de Război, având rolul de a forma ofițerii de stat major.
  • 1891, 13/25 aprilie – Prin Înaltul Decret nr. 1170 se aprobă un nou Regulament al serviciului de stat major; sunt prevăzute atribuțiile Marelui Stat Major și ale statelor majore atât pentru pace, cât și pentru război. Marele Stat Major, organizat tot pe trei secții, are rang de „direcție specială” a Ministerul de Război.
  • 1894, 2/14 noiembrie – Prin noul Regulament de funcționare a Ministerul de Război, Marele Stat Major încetează a mai fi o direcție a ministerului și devine un „serviciu special” în cadrul acestuia.
  • 1895, 6/18 mai – Înaltul Decret nr. 2358 promulgă o nouă Lege asupra serviciului de stat major. Acesta cuprinde:
- Serviciul de Stat Major General al armatei;
- Serviciul geodezic și topografic al armatei;
- Serviciul de stat major la marile comandamente.
  • 1899, 19/31 iulie – Prin Înaltul Decret nr. 3188 sunt stabilite însemnele specifice ale ofițerilor de stat major. Absolvenții Școlii Superioare de Război „care sunt întrebuințați în serviciul de stat major vor purta uniforma armei lor, având ca semn distinctiv furajera de fir galben”.
  • 1899, 15/27 noiembrie – Este aprobat, prin Înaltul Decret nr. 4193, Regulamentul Legii asupra serviciului de stat major, publicat în 1895.
  • 1908, 1/14 noiembrie – În cadrul Marelui Stat Major ia ființă „Cursul complementar de stat major”. Scopul său este de a asigura atât Marelui Stat Major, cât și celorlalte state majore „o recrutare îngrijită în ofițeri de stat major”. Cursurile sunt predate de cei mai valoroși ofițeri din Marele Stat Major.
  • 1909, 15/28 aprilie – Lege pentru serviciul de stat major (Înaltul Decret nr. 1334/1909).
  • 1913, 23 iunie/6 iulie – Armata este mobilizată în vederea participării la al doilea război balcanic; este creat Marele Cartier General, care funcționează, până la 22 august/4 septembrie 1913, succesiv în localitățile București, Corabia, Turnu Măgurele, Samovit, Cervenibeg, Plevna, Zimnicea.
  • 1914, 1/14 aprilie – Prin Ordinul de Zi nr. 48 din 31 martie 1914, se stabilește următoarea organizare a Marelui Stat Major:
-Adjutantură;
-Secția 1 (Biroul 1 Organizare, Biroul 2 Mobilizare);
-Secția 2 (Biroul 3 Instrucție, Biroul 4 Regulamente);
-Secția 3 (Biroul 5 Informații, Biroul 6 Operații, Biroul 7 Marină, Biroul 8 Subzistențe);
-Secția 4 (Biroul 9 Transporturi, Biroul 10 Comunicații, Biroul 11 Etape).
  • 1916, 15/28 august – Prin Ordinul de Zi nr. 1 se constituie Marele Cartier General, alcătuit pe patru eșaloane, care începe să funcționeze la Periș (în localul Administrației Domeniilor Coroanei). Ulterior, se va deplasa la Bârlad și apoi la Iași (în localul liceului militar). Totodată, a luat ființă și Marele Stat Major - Partea Sedentară la București, având competențe în ce privește recrutarea și mobilizarea industrială.
  • 1917, 15/28 ianuarie – Marele Cartier General se reorganizează pe trei eșaloane și, la 15/28 iunie, pe două eșaloane.
  • 1918, 28 octombrie/7 mai – Potrivit Înaltului Decret nr. 3179/1918, are loc a doua mobilizare a armatei; se reconstituie Marele Cartier General, pe două eșaloane.
  • 1919, 1 mai – În baza art. 2 din Decretul Lege nr. 1579/1919, Marele Stat Major se reorganizează pe două diviziuni (structură apărută pentru prima oară în organica MStM, șefii diviziunilor fiind și subșefi ai Marelui Stat Major) și opt secții:
1 Adjutantură;
2 Recrutare, Organizare, Materiale de Război;
3 Mobilizare, Rechiziții;
4 Instrucție, Regulamente, Istoric;
5 Operații;
6 Informații;
7 Transporturi;
8 Comunicații și Etape.
  • 1924, 1 ianuarie – Prin Ordinul de Zi nr. 1/1924, Marele Stat Major se reorganizează pe patru diviziuni (având fiecare ca șef un general de brigadă) și 11 secții (conduse de un colonel). Repartiția secțiilor în cadrul diviziunilor a fost următoarea:
-Diviziunea I (1 Organizare, 2 Mobilizare);
-Diviziunea II (4 Operații, 5 Informații, 6 Transporturi);
-Diviziunea III (3 Instrucție, 9 Regulamente, 8 Istorică);
=Diviziunea IV (7 Etape și Drumuri, 10 Servicii).

Secția Adjutantură și Cabinetul șefului Marelui Stat Major se subordonează direct șefului Marelui Stat Major.

  • 1927, 1 octombrie – În conformitate cu aprobarea ministrului de război, compunerea Marelui Stat Major a fost stabilită astfel:
-Diviziunea I (1 Organizare – Mobilizare, 7 Istoric);
-Diviziunea II (2 Informații, 3 Operații, 5 Instrucție);
-Diviziunea III (4 Servicii și Etape, 6 Transporturi, Adjutantură).

Aceste secții își vor menține denumirea și numerotarea până la sfârșitul anului 1947. Pe lângă Marele Stat Major funcționau: Secretariatul Consiliului Superior al Apărării Țării, subordonat direct șefului Marelui Stat Major, cabinetele „general Prezan” și „general Averescu” și revista „România militară”.

  • 1932, 28 aprilie – Este promulgată, prin Înaltul Decret nr. 1536/1932, Legea nr. 125 relativă la modificarea Legii de organizare a armatei. Conform acesteia, „Marele Stat Major al armatei este organul prin care Ministerul Apărării Naționale dirijează, conduce și controlează pregătirea de război a armatei”.
  • 1936, 6 mai – Din organica Marelui Stat Major dispare structura „diviziune”. Secțiile și serviciile sunt coordonate de subșefii Marelui Stat Major. Până în 1947, numărul lor va oscila între doi și patru. Conform Înaltului Decret nr. 502/1936 și Ordinului de Zi nr. 14/1936, a fost înființată o a treia funcție de subșef al Marelui Stat Major. Coordonarea secțiilor de către subșefii Marelui Stat Major a fost stabilită astfel:
-primul subșef: Secțiile 2, 3, Adjutantură, Serviciul Administrativ, Divizionul Trupei Marelui Stat Major;
-al doilea subșef: Secțiile 4, 6, Serviciul Istoric, Institutul Geografic Militar;
-al treilea subșef: Secțiile 1, 5, Secretariatul Consiliului Superior al Apărării Țării.
  • 1940, 1 aprilie – În conformitate cu Înaltul Decret nr. 972/1940, Marele Stat Major este alcătuit din: șeful Marelui Stat Major, trei subșefi ai Marelui Stat Major, următoarele secții și servicii:
-Secția 1 Recrutare, Organizare-Mobilizare;
-Secția 2 Informații, Contrainformații;
-Secția 3 Operații;
-Secția 4 Dotare-Servicii;
-Secția 5 Instrucție;
-Secția 6 Transporturi-Comunicații;
-Secția 7 Învățământ Militar Superior;
-Secția Adjutantură;
-Serviciul Istoric;
-Serviciul Administrativ;
-Secretariatul Consiliului Superior al Apărării Țării;
-Detașamentul Trupei Marelui Stat Major, revista „România militară”.

Secțiile și serviciile Marelui Stat Major, precum și structurile subordonate Marelui Stat Major sunt repartizate astfel:

-primul subșef al Marelui Stat Major coordonează: Secția 2, Secția 3, Secția 6, Secția Adjutantură, Serviciul Administrativ, Institutul Geografic Militar, Divizionul Trupei Marelui Stat Major;
-al doilea subșef al Marelui Stat Major coordonează: Secția 5, Secția 7, Serviciul Istoric cu Muzeul Militar Național, Școala Superioară de Război, Școala de aplicație pentru gradul de căpitan, Secțiile de pregătire militară de pe lângă școlile politehnice și Academia de Arhitectură, revista „România militară”;
-al treilea subșef al Marelui Stat Major coordonează: Secția 1, Secția 4, Secretariatul Consiliului Superior al Apărării Țării.
  • 1941, 21 iunie – Se mobilizează Marele Cartier General, organizat pe două eșaloane: Eșalonul 1, urmând trupele, a funcționat succesiv la Odobești, Roman, Iași, Chișinău, Tighina. Eșalonul 2 a rămas la București, cu misiunea de a se ocupa de trupele din interior.
  • 1941, 2 august – Marele Cartier General-Eșalonul 2 ia denumirea de Marele Stat Major-Partea Sedentară.
  • 1941, 17 septembrie – Moare, la datorie, șeful Marelui Cartier General, generalul de brigadă Alexandru Ioanițiu. Va fi avansat general de divizie post-mortem.
  • 1941, 22 noiembrie – Potrivit aprobării mareșalului Ion Antonescu, Marele Cartier General ia titulatura de Marele Stat Major General al Armatei (inițiativă de scurtă durată), având în compunere:
-Statul Major al Armatei;
-Statul Major al Aeronauticii;
-Statul Major al Marinei.
  • 1942, 8 august – Este mobilizat Eșalonul 1 al Marelui Cartier General care, de la 20 august 1942, începe să funcționeze la Rostov pe Don. Sub conducerea sa sunt asigurate transportul și intrarea în dispozitiv a trupelor române care afluiau spre front.
  • 1942, 20 octombrie – Eșalonul 1 al Marelui Cartier General se contopește cu Cartierul Grupului de Armate „Mareșal Antonescu”, sub denumirea Marele Cartier General.
  • 1943, 15 ianuarie – Marele Cartier General revine la București. La Rostov pe Don rămâne un detașament de legătură al Marelui Cartier General pe lângă Grupul de Armate „Don”, care a funcționat succesiv la Taganrog, Stalino și Zaporoje. La 22 februarie 1943 revine în țară.
  • 1943, 30 ianuarie – Marele Cartier General se contopește cu Marele Stat Major- Partea Sedentară sub denumirea Marele Stat Major.
  • 1944, 10 aprilie-23 august – La Schineni (Bacău), funcționează un eșalon înaintat al Marelui Stat Major, alcătuit din șeful Marelui Stat Major, un subșef, 20 de ofițeri și 10 subofițeri, cu misiunea de a conlucra cu Grupul de Armate „Ucraina de Sud”.
  • 1944, 23 august – În fruntea Marelui Stat Major este numit generalul de divizie adjutant Gheorghe Mihail. Totodată, prin Înaltul Ordin de Serviciu nr. 1, regele îl însărcinează să conducă, în numele său, „operațiile tuturor forțelor armate – de uscat, aer și marină –, până la stabilirea raporturilor de comandament, în cooperarea viitoare cu trupele Națiunilor Unite”.
  • 1947, 1 ianuarie – Marele Stat Major are următoarea organizare: Cabinetul șefului Marelui Stat Major, Secțiile Adjutantură, 1 Organizare-Mobilizare, 2 Informații, Contrainformații, 3 Operații, 4 Dotare, Servicii, 5 Instrucție școli, 6 Transporturi, 7 MONT, Serviciul Administrativ, Serviciul Statistic, Serviciul Cifrului, Serviciul Istoric, Serviciul Intendenței, revista „România militară”.
  • 1949, 1 februarie – Marele Stat Major se reorganizează. La cele șapte secții și trei servicii (asimilabile secțiilor), care existau în toamna anului 1947, se adaugă Secția Transmisiuni, Cadre (de stat major), Pregătire cadre, Recrutare-Efective, Regulamente, Gospodărie, Politică, Cenzură și Publicistică Militară. Revista „România militară“ capătă denumirea „Cultura militară“.
  • 1951, 15 februarie – Secția a II-a Informații a Marelui Stat Major devine Direcția Informații a Marelui Stat Major.
  • 1956 – Potrivit proiectului de statut, Marele Stat Major cuprinde patru direcții (Operații, Planificare-Mobilizare, Transporturi Militare, Topografică Militară) și șase secții (Secretariat, Cadre, Secția 12/Cifru, Transmisiuni, Cenzură Militară și Secția Istoric MStM). Dispar din componența MStM Secția Politică și locțiitorul politic al șefului MStM.
  • 1968 – În contextul evenimentelor din Cehoslovacia (invadarea țării de trupele Pactului de la Varșovia, cu excepția României), Marele Stat Major decide revizuirea dislocării marilor unități și unități pe cuprinsul țării. Astfel, la București, ia ființă Divizia 57 Tancuri, la Brăila, Divizia 67 Mecanizată, la Dej, Divizia 81 Mecanizată și, la Curtea de Argeș, Brigada 4 Vânători de Munte. Prin dislocarea acestor mari unități în zone cheie ale țării – Capitala, Poarta Focșanilor și Poarta Someșului – se acopereau, practic, principalele direcții strategice de pe teritoriul național.
  • 1968 – Este înființat Consiuliul de Înzestrare, condus de șeful Marelui Stat Major. Rolul principal al acestuia este coordonarea generală a activităților diferitelor compartimente ale armatei cu atribuții în domeniu și a relațiilor cu ministerele economice implicate în dezvoltarea industriei de apărare.
  • 1970-1974 – Marele Stat Major se implică în conceperea și materializarea acțiunilor de angajare a armatei în economia națională. În această perioadă, este construit Transfăgărășeanul, drum strategic cu o lungime totală de 90,167 km.
  • 1980 – Sunt constituite patru comandamente de armată în subordinea Marelui Stat Major: Comandamentul Armatei 1 la București, Comandamentul Armatei a 2-a la Buzău, Comandamentul Armatei a 3-a la Craiova, Comandamentul Armatei a 4-a la Cluj-Napoca.
  • 1989, decembrie – Militarii români sunt implicați în evenimentele care au dus la prăbușirea regimului comunist.
  • 1994, iulie – Marele Stat Major primește denumirea de Statul Major General.
  • 2001, 7 februarie – Statul Major General se compune, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 14/2001, din direcțiile: Personal și Mobilizare, Operații, Logistică, Planificare Strategică, Doctrină și Instrucție, Comunicații și Informatică, Structuri și Resurse, alte secții și birouri independente. Tot Statului Major General, potrivit aceluiași document normativ, i se subordonează alte comandamente și structuri cu misiuni specifice, de învățământ militar.
  • 2002 – Comandamentul 2 Operațional „Alexandru Averescu”, cu sediul la Buzău, intră în subordinea nemijlocită a Statului Major General și, din ianuarie 2003, are misiunea de a pregăti și a coordona contingentele militare care participă la misiuni în afara țării.
  • 2002, 21 noiembrie – cu prilejul summit-ului NATO de la Praga, secretarul general al Organizației Nord-Atlantice, lordul George Robertson, anunță invitarea României și a altor șase state de a se alătura Alianței.
  • 2003, 26 martie – Reuniunea extraordinară a Consiliului Nord-Atlantic. Sunt semnate protocoalele de aderare la NATO a celor șapte state invitate la summit-ul de la Praga.
  • 2003, 11 noiembrie – doi subofițeri români, Iosif Siviu Fogorași și Mihai Anton Samuilă, din cadrul Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, dislocat în Afganistan, sunt uciși de membri ai gherilelor afgane în timpul unei misiuni de patrulare în sudul țării. Sunt primii militari români care mor într-o misiune de luptă după cel de-al Doilea Război Mondial.
  • 2004, 29 martie – Are loc conectarea sistemului de transmisiuni al Armatei României (STAR) și a celui al Serviciului de Poliție Aeriană la sistemele similare ale NATO.
  • 2004, 2 aprilie – ministrul apărării naționale, Ioan Mircea Pașcu, și șeful Statului Major General, generalul Mihail Popescu, inaugureză sistemul tip videoconferință prin care conducerea M.Ap.N. poate comunica sistematic cu detașamentele de militari români aflați în misiune pe teatrele de operații din Irak, Afganistan și Balcani.
  • 2004, 15 aprilie – șeful Statului Major General, generalul Mihail Popescu, participă la SHAPE (Mons, Belgia) la ceremonia organizată cu prilejul admiterii celor noi șapte state în Alianța Nord-Atlantică. La 2 aprilie, la sediul NATO, la Bruxelles, și în fața Palatului Parlamentului, la București, s-au desfășurat ceremonii de arborare a drapelului României și al NATO.
  • 2006, 28 iulie – Este adoptată Legea 346 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării. Potrivit legii, Statul Major General este o structură centrală, subordonată nemijlocit ministrului apărării. Statul Major General asigură, conform legii, conducerea, organizarea, planificarea și operaționalizarea forțelor, ridicarea graduală a capacității de luptă și mobilizarea armatei, conducerea operațiilor întrunite, antrenarea comandamentelor și trupelor, pregătirea de bază și de specialitate a personalului militar în activitate și în rezervă, managementul carierei individuale a personalului militar, planificarea armamentelor, standardizarea în domeniul militar, implementarea sistemului comandă, control, comunicații, computere, informații, informatică, supraveghere, recunoaștere, logistică și infrastructură, desfășurarea relațiilor militare internaționale, asistența religioasă în Ministerul Apărării și încheierea înțelegerilor tehnice cu armatele altor state, promovează valorile specifice culturii militare și de educație civică. De asemenea, potrivit prevederilor legii, Statul Major General „pregătește și conduce structurile militare care participă la misiuni militare în afara teritoriului statului național”.
  • 2006, 13 septembrie – în fruntea Statului Major General este numit viceamiralul dr. Gheorghe Marin, avansat în luna noiembrie la gradul de amiral. Este primul amiral din istoria armatei române care ocupă acest post[1].
  • 2018: Statul Major General devine Statul Major al Apărării.

Misiune și domenii de responsabilitate[modificare | modificare sursă]

În România Statul Major al Apărării asigură, conform Legii nr. 3461 din 21 iulie 2006 (art. 12), conducerea, organizarea, planificarea și operaționalizarea forțelor, ridicarea graduală a capacității de luptă și mobilizarea armatei, conducerea operațiilor întrunite, antrenarea comandamentelor și trupelor, pregătirea de bază și de specialitate a personalului militar în activitate și în rezervă, managementul carierei individuale a personalului militar, planificarea armamentelor, standardizarea în domeniul militar, implementarea sistemului de comandă, control, comunicații, computere, informații, informatică, supraveghere, recunoaștere, logistică și infrastructură, desfășurarea relațiilor militare internaționale, asistența religioasă2 în Ministerul Apărării și încheierea înțelegerilor tehnice cu armatele altor state, promovarea valorilor specifice culturii militare și educației civice.

Conform Strategiei de transformare a Armatei României din 2006, forțele armate naționale trebuie să fie în măsură să asigure simultan apărarea teritoriului național și îndeplinirea angajamentelor asumate față de NATO, față de UE, precum și față de alte organizații regionale și coaliții. Ele sunt structurate în principal în următoarele categorii: Forțele Terestre, Forțele Aeriene și Forțele Navale.

Conducere[modificare | modificare sursă]

Funcție Grad Nume
Șeful Statului Major al Apărării General-locotenent Daniel PETRESCU
Locțiitor pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării General-maior Vasile TOADER
Locțiitor pentru resurse al Șefului Statului Major al Apărării General-maior Teodor INCICAȘ
Director al Statului Major al Apărării General-maior Corneliu POSTU

Direcții și structuri din compunerea SMAp[modificare | modificare sursă]

Direcții[modificare | modificare sursă]

  • Direcția personal și mobilizare
  • Direcția informații militare
  • Direcția operații
  • Direcția logistică
  • Direcția planificare strategică
  • Direcția comunicații și informatică
  • Direcția operaționalizare, generare și evaluare forțe
  • Direcția structuri și planificarea înzestrării

Alte structuri[modificare | modificare sursă]

  • Reprezentanțe militare ale României:
    • Reprezentanța Militară a României la NATO și UE;
    • Reprezentanța Statului Major General la Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa;
    • Reprezentanța națională de legătură la Comandamentul Aliat pentru Transformare.
  • Centrul Național Militar de Comandă
  • Serviciul Secretariat
  • Secția Asistență Religioasă
  • Secția Informare și Relații Publice
  • Secția Financiar Contabilă
  • Secția Poliție Militară
  • Centrul de drept Internațional Umanitar

Distincțiile Militare Onorifice[modificare | modificare sursă]

Distincțiile militare onorifice sunt însemne care simbolizează aprecierea faptelor deosebite săvârșite în timpul îndeplinirii misiunilor militare sau în sprijinul acestora în timp de pace, în situații de criză și de război, precum și a rezultatelor meritorii obținute în procesul instruirii. Distincțiile militare onorifice nu fac parte din sistemul național de decorații.
Ele sunt specifice Ministerului Apărării și reprezintă un stimulent moral, o apreciere a modului de îndeplinire a misiunilor ordonate, o recunoaștere a sprijinului acordat structurilor Armatei României pe timpul desfășurării acțiunilor militare.
Distincțiile militare onorifice cuprind embleme, insigne onorifice, plachete, denumiri onorifice și distincții de serviciu.
Acordarea acestora este reglementată de Instrucțiunile privind distincțiile militare onorifice din Armata României – SMG/MRU-1.1/2006.

Sărbători militare[modificare | modificare sursă]

Zilele categoriilor de forțe ale armatei, ale genurilor de armă și specialităților militare sunt stabilite in „Regulamentul onorurilor și ceremoniilor militare” (R.G. - 4)3

  • Ziua Statului Major General - 12 noiembrie
  • Ziua Forțelor Terestre - 23 aprilie, la sărbătoarea ortodoxă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe;
  • Ziua Forțelor Aeriene - 20 iulie, la sărbătoarea ortodoxă a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul;
  • Ziua Forțelor Navale - 15 august, la sărbătoarea ortodoxă a Sfintei Marii.

Galerie Foto[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Șperlea, F.: Serviciul Istoric al Armatei, Iulie 2007

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Istoria Statului Major General. Documente, 1859–1947, București, Ed. Militară, 1994;
  • APOSTU, N., MILER, D. (coord.): Mareșalii României, București, Ed. Academiei de Înalte Studii Militare, 1999.
  • DUȚU, A., DOBRE, F.: Drama generalilor români (1944-1964), București, Ed. Enciclopedică, 1997.
  • Istoria Statului Major General român. Documente. 1859-1947, București, Ed. Militară, 1994.
  • Oroian, T., Nicolescu, Gh. (coord.): Șefii Statului Major General român (1859-2000), București, Ed. Europa Nova, 2001.
  • Otu, P., Oroian, T., Ion Emil, I. (coord.): Personalități ale gândirii militare românești, București, Ed. Academiei de Înalte Studii Militare, vol. I, 1997, vol. II, 2001.
  • Orzeață, M. (coord.): Statul Major General, 1859–2004. Istorie și transformare, București, Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, 2004.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Statul_Major_General&oldid=15292465