Latina vulgară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
latina vulgară
sermo vulgaris, latina vulgara
RegiuniEuropa de Sud și de vest
Perioadă de existențăsec. IIVIII
Sistem de scrierelatin
Tipologie lingvisticăSOV
Clasificare
limbi indo-europene
Statut oficial și codificare
ISO 639-1la
ISO 639-2lat
SILlat
Puteți vizita Wikipedia în latina vulgară.
Această pagină poate conține caractere Unicode
Latina vulgară, văzută în aceste graffiti politice, la Pompeii, vorbită de poporul Imperiului Roman, era diferită de latina clasică cunoscută din literatura latină.

Latina vulgară (latină latina vulgara, sermo vulgaris) a fost o limbă italică vorbită în Europa, în teritorii ale țărilor actuale: Franța, Belgia, Italia, Spania, România, Portugalia, Croația și altele. Se deosebește de latina clasică folosită de elitele romane, în cazuri de gramatică, vocabular și pronunțare. Ulterior, a dat începutul pentru cele zece limbi romanice moderne: portugheza, spaniola, catalana, provensala, franceza, sarda, italiana, retoromana, dalmata și româna.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Limba latină originală scrisă (ceea ce este numită astăzi latina clasică) a fost adaptată din limbajul vorbit actual al latinilor, cu unele modificări minore, cu mult înainte de apariția Imperiului Roman. Latina vulgară vorbită în Balcani, în nordul Greciei, a fost puternic influențată de limbile grecești și slave a devenit radical diferită de latina clasică.[1][2] Ca și în multe limbi, în timp, limbajul vulgar vorbit, diferă de limbajul scris, iar limba scrisă rămâne oarecum statică. În timpul perioadei clasice, limbajul latin (Vulgar) a rămas în mare parte comun în tot imperiul, în ciuda unor diferențe dialectice minore.

Prăbușirea Imperiului Roman de Vest a început rapid să schimbe acest lucru.

Fonetică[modificare | modificare sursă]

Schimbări în pronunțare a vocalelor între latina clasică și vulgară arată acest tabel:

Literă Pronunțare
Clasică Vulgară
Ă ă a scurt [a] [a]
Ā ā a lung [a:] [a]
Ĕ ĕ e scurt [e] [ɛ]
Ē ē e lung [e:] [e]
Ĭ ĭ i scurt [i] [e]
Ī ī i lung [i:] [e]
Ŏ ŏ o scurt [o] [ɔ]
Ō ō o lung [o:] [o]
Ŭ ŭ v scurt [u] [o]
Ū ū v lung [u:] [u]
Y y y scurt [y] [i]
Ȳ ȳ y lung [y:] [i]
AE ae ae [ai] [ɛ]
OE oe oe [oi] [e]
AU au au [au] [au]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Carlo Tagliavini, Originile limbilor neolatine, Introducere în filologia romanică, Versiune românească îngrijită și coordonată de Alexandru Niculescu; Traducere: Anca Giurescu, Mihaela Cârstea-Romașcanu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977. Îndeosebi capitolul IV, Nucleul central: Latina (pp.161-209.)
  • Carlo Tagliavini, Le Origini delle lingue neolatine, ediția a VI-a, Casa Editrice prof. Riccardo Pàtron, Bologna, 1972

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Posner, Rebecca; Sala, Marius. „Vulgar Latin”. Encyclopedia Britannica. Accesat în . 
  2. ^ Transactions and Proceedings of the American Philological Association. American Philological Association. . pp. 8–9.