Alexandru cel Bun

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Pentru alte sensuri, vedeți Alexandru cel Bun (dezambiguizare).
Alexandru cel Bun
Domn al Moldovei
AlexandruCelBun-Neamt.JPG
Alexandru cel Bun, frescă de la Mănăstirea Neamț
Date personale
Născut secolul XIV Modificați la Wikidata
Decedat 1 ianuarie 1432
Suceava
Părinți Roman I al Moldovei Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Rymgajla[*] Modificați la Wikidata
Copii Iliaș I al Moldovei
Petru al II-lea al Moldovei
Ștefan al II-lea al Moldovei
Bogdan al II-lea al Moldovei
Petru Aron Modificați la Wikidata
Cetățenie Civil Ensign of the Principality of Moldavia (1834-1861).svg Moldova Modificați la Wikidata
Ocupație monarh Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluri domn
Familie nobiliară Dinastia Mușatinilor
Domnie
Domnie 1400 - 1432
Predecesor Iuga
Succesor Iliaș

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), a fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.

Viață și domnie[modificare | modificare sursă]

Blazonul lui Alexandru cel Bun[1]
Monedă bătută de Alexandru cel Bun. Textul în limba latină al monedei: "MONE ALEXANDRI, WD MOLDAVIENSIS, adică "Moneda Alexandri, waiwodae Moldaviensis"[2]

Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Inițial, moaștele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Alexandru cel Bun și alaiul domnesc la întâmpinarea moaștelor Sf. Ioan cel Nou - frescă M-rea Sf. Ioan cel Nou Suceava

Acest eveniment al aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, are o însemnatate deosebita în conștiința publică a poporului moldovean, fiind zugrăvit în multe din frescele bisericilor și mănastirilor din Moldova. Una din ele, cea de la Manastirea "Sfantul Ioan cel Nou" de la Suceava, întățișând alaiul domnesc în ultima frescă din suita de patru ce reprezintă martiriul Sfântului, frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii.

Alexandru cel Bun și soția sa, doamna Ana, frescă la Mănăstirea Sucevița
Alexandru cel Bun și alaiul domnesc, frescă de la mănăstirea Voroneț
Statuia lui Alexandru cel Bun din Iași

Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneț, la finalul narațiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Lunga sa domnie -de 32 de ani- a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello - a incheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 fagaduindu-i acestuia sfat si ajutor impotriva oricarui dusman -, Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă.

Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de influență. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile rezultate din acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-maghiare.

În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, unde Ordinul teuton a suferit o mare înfrângere, și la Marienburg, în același an. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au rămas mai multi fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.

Alexandru cel Bun a fost căsătorit de patru ori. Prima soție se numea Margareta, fiica palatinului Ștefan din Losontz. Ea a făcut Catedrala Catolică din Baia, unde a fost înmormântată. După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacșa, numită de autorii străini Ana care a murit la scurt timp după cununie. A treia soție a fost Ringala, (ortografiat și Ryngalla) sora lui Vytaudas (marele duce Vitold) și cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello. În același timp Ringala era înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soția lui Roman I și mama lui Alexandru cel Bun. Înaintea acestei căsătorii Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă. Fiul lui Alexandru cel Bun, Iliaș s-a căsătorit cu sora mai mică a reginei Poloniei, Maria Holszańska.[3] Ca domn al Moldovei, Alexandru cel Bun avut un blazon format dintr-un scut și un cap de taur suprapus. Cele 8 fascii orizontale auriu-verde simbolizează apartenența la dinastiile Basarabilor și Asăneștilor iar crinii aurii simbolizau Casa de Anjou, o posibilă descendență provenită de la Petru I Mușat, carea a avut la fel, un blazon cu crini[4]


Predecesor:
Iuga
Domn al Moldovei
1400 - 1432

Succesor:
Iliaș



Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Grigore Jitaru, Blazoane domnești,Editura Uniunii Scriitorilor, Chișinău,1997
  2. ^ G. Buzdugan, O. Luchian, C. C. Oprescu, Monede și bancnote românești, București, 1977, p. 43—65
  3. ^ Alexandru Pînzar, Hotarul de Nord al Moldovei: (de la formare, în secolul al XIV-lea, până la statornicirea lui pe Ceremuș, Colacin și Nistru). Prefață de Ștefan S. Gorovei. Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016, p. 115
  4. ^ Grigore Jitaru, Blazoane domnești,Editura Uniunii Scriitorilor, Chișinău,1997

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Domnia lui Alexandru cel Bun, Dinu Postarencu, Chișinău, 1994
  • Uricile lui Alexandru cel Bun, Adelaida Goga-Bucur, București, 1932
  • Alexandru cel Bun: (23 aprilie 1399 - 1.ian. 1432), Constantin Cihodaru, Editura Junimea, 1984

Legături externe[modificare | modificare sursă]