Biserici fortificate din Transilvania

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Uşa de vest a bisericii din Hărman. Pelicanul care își sfâșie pieptul pentru a-și hrăni puii cu propriu-i sânge este un simbol cristic.

Satele transilvane cu biserici fortificate oferă o imagine plină de viață a peisajului cultural din sudul Transilvaniei. Aceste sate sunt caracterizate de un sistem specific de cultivare al terenului, un model de așezare și organizare a gospodăriilor țărănești, păstrate încă din Evul Mediu. Localitățile sunt dominate de bisericile lor fortificate, care ilustrează perioadele clădirii din secolul al XIII-lea și până în secolul al XVI-lea. Cel mai renumit dintre aceste sate este Biertanul.

Biserici fortificate transilvane sunt specifice satelor săsești și secuiești situate în sud-estul Transilvaniei. Odinioară în număr de circa 300, bisericile fortificate au jucat atât un rol religios cât și un rol militar pentru mai mult de cinci secole. În număr de aproximativ 150 de edificii la începutul secolului XXI, bisericile fortificate transilvane formeaza unul dintre cele mai dense sisteme de fortificații medievale bine păstrate de pe continentul european.

În Transilvania, în așezările rurale săsești și secuiești se pot regăsi trei tipuri principale de fortificații:[1]

Bisericile fortificate ardelene se înscriu în fenomenul european al bisericilor fortificate.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Biserica fortificată de la Rotbav. Se observă dublul caracter al fortificației: 1. turnul bisericii este construit ca un donjon; 2. biserica este înconjurată de ziduri de apărare.

Secuii s-au instalat ca grăniceri în sud-estul transilvan în cursul secolului al XI-lea. Satele săsești au început a fi construite de la mijlocul secolului al XII-lea, când regele Géza al II-lea a adus coloniști germani în regiune pentru a proteja frontierele orientale ale Regatului Ungariei de invaziile cumane. După sosirea în regiune a cavalerilor teutonici la începutul secolului al XIII-lea și conform acordurilor cu regele Ungariei, germanii au obținut un statut special printre populațiile provinciei, iar civilizația lor a putut supraviețui în cadrul unor puternice comunități de țărani, de meșteșugari și de comercianți. Atât secuii cât și sașii fiind situați într-o regiune aflată constant sub amenințarea invaziilor otomane și tătare, ambele comunități de grăniceri și-au construit fortificații de diverse mărimi. Orașele cele mai importante au fost fortificate în întregime, iar în localitățile mai mici, sate sau târguri, s-au construit fortificații în biserici (mai exact, bisericile au fost construite ca niște fortărețe) sau în jurul bisericilor. În unele cazuri, bisericilor li s-au adăugat ziduri și turnuri de apărare precum și alte constructii interioare (cămări, etc.) care pe vreme de război puteau adăposti populația localității, iar pe vreme de pace erau folosite ca depozite, hambare, magazii în care populația își păstra bunurile (în mai multe sate transilvane, unul dintre turnurile fortificației se numește "turnul slăninilor").

Descriere[modificare | modificare sursă]

Planul fortificației de la Hărman.
Cămările din incinta fortificației de la Prejmer. În partea stângă se văd contraforții bisericii.
Fresce gotice la Mălâncrav, secolul XIV.
Biserica din Șaeș. A se observa turnul baroc.

Localizare[modificare | modificare sursă]

Clădirea principală a satelor săsești și secuiești este biserica, situată aproape întotdeauna în centrul localității. În majoritatea cazurilor, biserica este situată într-o locație ușor de apărat, de obicei în vârful unei coline. Elementele de fortificație întâlnite în orașele din împrejurimi au fost adaptate fortificațiilor din sate (de exemplu, turnul bisericii din Saschiz a fost inspirat de turnul cu ceas din Sighișoara). Materialele de construcție sunt în mod tradițional piatra și cărămida roșie, iar țiglele acoperișurilor sunt date cu argila roșie, ceea ce e o specificitate a regiunii.

În apropierea bisericii se găsește piața centrală a satului (numită Tanzplaz în dialect săsesc sau piața de dansuri în română), în jurul căreia gravita viața sociala a comunității. Singurele construcții situate în apropierea fortificațiilor sunt edificiile publice: școala sau primăria (uneori, școala era situata în interiorul fortificației, cum e cazul la Prejmer). Casa parohială și locuințele țăranilor bogați sunt situate în jurul acestei piețe centrale.

Arhitectură[modificare | modificare sursă]

Unele dintre bisericile construite de sași și de secui în secolul al XIII-lea au fost puternic influențate de bisericile cisterciene de la Cârța și de la Igriș. Bisericile au fost fortificate începând cu secolul al XIII-lea și au jucat un rol defensiv până în 1788, data ultimei incursiuni otomane în Ardeal.

Sub numele de "biserici fortificate ardelene" sunt cuprinse mai multe tipuri de fortificații:

  • Biserici fortificate propriu-zise: edificiile unor biserici cuprind elemente defensive - turnuri de clopotniță transformate în donjon (cum este cazul bisericii din Sântimbru sau a celei din Netuș) sau ziduri prevăzute sub cornișă cu mortriere și cu veritabile drumuri de straja cu podeaua găurită (fie pe toți pereții edificiului, ca la Cloașterf sau la Seliștat, fie doar pe anumiți pereți, de obicei pe pereții care delimitează altarul, ca la Șeica Mare, la Șura Mare sau la Șeica Mică)
  • Biserici cu ziduri de incintă fortificate: edificiile unor biserici nu conțin nici măcar un element defensiv, în schimb bisericile sunt înconjurate de ziduri de apărare (tehnic, este impropriu ca aceste ansambluri arhitectonice să fie denumite "biserici fortificate", ele fiind în fapt "cetăți țărănești" construite în jurul celui mai important loc / edificiu al satului); în unele cazuri, zidurile de incinta sunt relativ mici, fără creneluri, eventual având ca elemente defensive importante câteva turnuri (ca la Zăbala); în alte cazuri biserica e înconjurata de ziduri înale și groase conținând multiple elemente defensive - creneluri, drum de strajă, turnuri etc. (ex: Codlea, Prejmer, Hărman, Aita Mare, Cârța); în fine, exista fortărețe cu mai multe ziduri de incintă (ca la Biertan).
  • Biserici cu trăsături defensive mixte sau fortărețe-biserici: în multe localități întâlnim fortificații care prezintă o combinație a celor doua tipuri văzute anterior - pe lângă elementele defensive ale edificiul propriu-zis al bisericii, sunt prezente ziduri de apărare cu elemente defensive multiple (ca la Rotbav, Dealu Frumos, Valea Viilor etc.)

Unele biserici dotate cu ziduri de incintă puteau face față unor asedii prelungite, adăpostind întreaga populație a satului. Astfel, cum e cazul la Prejmer sau la Sânpetru, fortificațiile cuprind cămări care pe timp de pace erau folosite ca hambare iar pe timp de război puteau adăposti sătenii (la Prejmer, fiecare familie din sat avea propria sa cămara în incinta fortificației).

În ceea ce privește edificiile propriu-zise ale bisericilor, acestea au fost adaptate în general unor funcții defensive. Toate bisericile sunt fie bazilici romanice, fie biserici cu navă unică, în stilul goticului târziu. Unele biserici, precum cea de la Mălâncrav, adăpostesc foarte valoroase fresce narative gotice datând de la jumatatea secolului al XIV. De altfel, cele mai vechi fresce de pe teritoriul României se găsesc în bisericile de la Ghelința și de la Mălâncrav.

Marea majoritate a bisericilor au suferit multiple modificări și adăugiri de-a lungul timpului, în special din Evul mediu târziu, când majoritatea acestor biserici au fost edificate, până spre finalul secolului al XVI-lea. Multe biserici prezintă elemente arhitecturale (ca la Șaeș sau la Sânzieni) și/sau decorative (precum e altarul bisericii din Richiș) din perioada barocă, datorită popularității stilului baroc în Ardeal.

În unele cazuri, de-a lungul secolelor XIX și XX, elementele defensive ale incintelor (turnuri, ziduri etc.) au fost demantelate parțial (ca la Bazna, la Mălâncrav, la Richiș etc.) sau total (ca la Dârlos, la Hetiur, la Saschiz, etc.).

Lista bisericilor fortificate[modificare | modificare sursă]

Următoarele biserici fortificate (6 săsești și una secuiască) au fost incluse pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial:

Galerie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Așezările sătești cu biserici fortificate din Transilvania

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Gheorghe Anghel. Cetați medievale din Transilvania. București: Editura Meridiane, 1972, 141 p.
  • Alexandru Philippide, Originea Românilor, vol. I-II, Iași, 1923-1927;
  • Ana-Maria Velter. Transilvania in secolele V-XII: Interpretări istorico-politice și economice pe baza descoperirilor monetare din bazinul carpatic,Paideia, București, 2002;
  • Andreas Veress, Acta et epistolae relationum Transylvaniae Hungariaeque cum Moldavia et Vatachia, voi I (sec. XV-XVI), Budapest, 1914;
  • Antal Lukacs, Țara Făgărașului în Evul Mediu. Secolele XUI-XVI, București, 1999;
  • Bálint Hóman, Geschichte des ungarischen Mittelalters, Bd. I, Berlin, 1940;
  • Constantin C. Giurescu, Transilvania în istoria poporului român, București, 1967;
  • Christoph Machat, "Die Wehrkirchen Siebenbürgens im europäischen Vergleich", Forschungen zur Volks- und Landeskunde, 19, București, 1979, pp. 40-51;
  • Constantin Daicoviciu, Ștefan Pascu, Victor Cheresteșiu, Ștefan Imreh, Alexandru Neamțu, Tiberiu I. Morariu, Din istoria Transilvaniei, vol. 1-2, 1961;
  • Constantin Giurescu, Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi, București. 1975;
  • Dan Nicolae Busuioc - Von Hasselbach, Țara Făgărașului în secolul al XIII-lea. Mănăstirea cisterciană Cârța, voi. HI, Cluj-Napoca. 2000;
  • Emil Sigerus, Sibenbürgisch-sächsicshe Burgen und Kirchenkastelle, Hermannstadt 1913;
  • Ernst Wagner, Istoria sașilor ardeleni. Ed. Meronia, București 2000;
  • George Oprescu, Bisericile cetăți ale sașilor din Ardeal, București, 1957;
  • Hanna Derer, Comunitate și identitate - bisericile fortificate ale sașilor din Transilvania. București, octombrie 2001;
  • Hermann Fabini, Atlas der siebenbürgisch – sächsischen Kirchenbürgen und Dorfkirchen, I – II, Hermannstadt – Heidelberg, 1998.
  • Hermann Fabini. Universul cetăților bisericești din Transilvania. Sibiu: Editura Monumenta, 2009, 279 p.
  • Hermann Fabini, Alida Fabini, Kirchenburgen in Siebenbürgen, Wien-Köln-Graz, 1986;
  • Ioan Lupaș, Voevodatul Transilvaniei în sec. XII și XIII, Academia Română.
  • Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tom. XVIII, București, 1936-1937;
  • Ioan-Aurel Pop, Instituții medievale românești. Adunările cneziale și nobiliare (boierești) din Transilvania în secolele XIV-XVI. Cluj-Napoca, 1991;
  • Iulian Catalui - ”Biserici fortificate din judetul Brasov”, Editura Orator, 2008
  • Ioan Lupaș, Réalités historiques dans le Voivodat de Transylvanie du Xll-e au XV-e siècle, Bucarest, 1938;
  • Ion Marian Țiplic, Breslele producătorilor de arme din Sibiu, Brașov și Cluj în secolele XIV-XVl, Sibiu, 2001 ;
  • A. Ioniță., D. Căpățână, N. Boroffka, Rodica Boroffka, A. Popescu, Feldioara-Marienburg. Contribuții arheologice la istoria Țării Bârsei / Archäologische Beitrage zur Geschichte des Burzenlandes, Ed. Academiei, București. 2004;
  • Juliana Fabritius-Dancu, Sächsische Kirchenburgen aus Siebenbürgen, Hermannstadt, 1980;
  • Konrad Gündisch, Saxones im Bergbau von Siebenbürgen. Bosnien und Serbien, Die Deutschen in Ostmittel-und Südosteuropa, hrsg. von G. Grimm u. K. Zach. Bd. 2, München, 1996;
  • Konrad Gündisch, The History Of Transytvania And The Transylvanian Saxons, Oldenburg. Germany;
  • Horedt, Kurt. Siebenbürgen im Frühmittelalter. Bonn: Habelt, 1986, 225 p.
  • Kiss, Imola și Szöcs Peter Levente (Coord.). Arhitectura religioasă medievală din Transilvania. Satu Mare: Editura Muzeului Sătmărean, 1999, 306 p.
  • Lukács, Antal. Țara Făgărașului în Evul Mediu. Secolele XIII-XVI. București: Editura Enciclopedică, 1999, 220 p.
  • Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Tranilvania. București: Editura Kriterion, 1992.
  • Thomas Nägler și Petre Munteanu Beșliu. Repertoriul fortificațiilor medievale din piatră aflate în partea central sudică a Transilvaniei (secolele XIII-XVI). In: Daniela Marcu Istrate, Angel Istrate, Corneliu Gaiu (coord.). In memoriam Radu Popa: temeiuri ale civilizației românești în context european. Cluj-Napoca: Biblioteca Muzeului Bistrița Seria Historica 7, 2003, 507 p.
  • Ioan-Aurel Pop și Thomas Nägler. Istoria Transilvaniei, vol. I (până la 1541) . Cluj-Napoca: Editura Centrul de Studii Transilvane, 2003.
  • Ioan-Aurel Pop și Thomas Nägler. Istoria Transilvaniei, vol. II (de la 1541 până la 1711). Cluj-Napoca: Editura Centrul de Studii Transilvane, 2005.
  • Rusu, Adrian Andrei. Castelarea carpatică. Fortificații și cetăți din Transilvania și teritoriile învecinate (sec. XIII-XIV). Cluj-Napoca: Editura Mega, 2005, 653 p.
  • Ladislau Makkai, Histoire de Transylvanie, Paris, 1946;
  • Làszlo Makkai, „Herausbitdung der ständischen Gesellschaft (1172- 1526)", Kurze Geschichte Siebenbürgens (Hg. Béla Köpeczi). Budapest, 1990;
  • Michael Csaki, Inventarul monumentelor și obiectelor istorice și artistice săsești din Transilvania. Cluj, 1923;
  • Nicolae Drăganu, Românii în veacurile IX-XIVpe baza toponimiei și a onomasticii, București, 1933;
  • Petre Beșliu Munteanu, Primăria veche din Sibiu. Das alte Rathaus in Hermannstadt, Sibiu, 2000;
  • Radu POPA, La începuturile evului mediu românesc: Țara Hațegului, București. 1988;
  • Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter, Adrian Georgescu, Repertoriul arheologic al județului Sibiu: Situri, monumente arheologice și istorice, Sibiu, 2003;
  • Șerban Papacostea, Românii în secolul al Xlll-lea: Intre cruciată si Imperiul Mongol. București, 1993;
  • Ștefan Pascu, Meșteșugurile din Transilvania până în secolul al XVI-lea, București, 1954;
  • Ștefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, voi. MII, Cluj-Napoca, 1972-1986;
  • Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, București, 1981 (1992);
  • Victor Roth, Geschichte des deutschen Baukunst in Sibenbürgen, Strasbourg, 1905;
  • Victor Roth, Kunstdenkmäler aus den sächsischen Kirchen Siebenbürgens, Bd. 1-2, Hermannstadt, 1922;
  • Virgil Vătășianu, Istoria artei feudale în Tarile Române, vol. I, București, 1959:
  • Walter Horwath, Siebenbürgisch-sächsische Kirchenburgen, Hermannstadt, 1942;
  • William Blacker, The Plight of the Saxons of Transylvania and their fortified churches, The Mihai Eminescu Trust, 1997;
  • Zeno Karl Pinter, Aurel Dragotă, Ioan Marian Țiplic, Piese de podoabă și vestimentație la grupurile etnice din Transilvania (sec. 7-12), Alba-lulia, 2006 ;
  • Documente privind istoria României, C, Transilvania, veacurile XI. XII si XIII, vol. I, București, 1951; veacul XIII, II, București, 1952;
  • Transylvania village sites with fortified churches http: / /www.cimec.ro /Monumente / unesco /UNESCOen / indexTrans. htm, CIMEC, 2002-2003.
  • Liviu Stoica, Gheorghe Stoica, Gabriela Popa (2011). Castele si cetati din Transilvania: judetul Brasov. Bucuresti. ISBN 978-973-0-11186-6 

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Așezări sătești cu biserici fortificate din Transilvania, Emil Hurezeanu, Editura Vellant, 2009
  • Așezări fortificate din Transilvania (secolele IX - XIII), Petru Iambor, Nicolae Edroiu, Tudor Sălăgean, Editura Argonaut, 2005

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Biserici fortificate din Transilvania