Drepturi LGBT în România

Parte a seriei despre
Discriminare
Forme generale Sex Rasă Orientare sexuală Religie Dizabilitate Limbă Vârstă Muncă Specie
Forme specifice Antisemitism Aporofobie Homofobie Heterofobie Xenofobie Transfobie Serofobie Heterosexism Misoginie Misandrie Antițigănism Islamofobie Anticreștinism Rasism ecologic
Manifestări Purificare etnică Persecutare Pogrom Conflict etnic Genocid Holocaust Sclavie Infracțiune motivată de ură Violența împotriva persoanelor LGBT Mutilare genitală Violența împotriva femeilor Violență sexuală Hărțuire sexuală Blamarea victimei Avort selectiv Vânătoare de vrăjitoare
Politici Separatism Apartheid Legile de la Nürnberg Căsătorii între persoane de același sex Diferența de venit dintre bărbați și femei Numerus clausus Listă neagră
Metode de prevenire Toleranță Acțiune afirmativă Drepturile omului Drepturile animalelor Autodeterminare Desegregare Intersecționalitate Feminism Multiculturalism Integrare rasială Integrare socială Asimilare culturală
Discriminarea în România Rasismul Discriminarea romilor Holocaustul în România Antisemitismul Antimaghiarism Robia Drepturile omului Drepturile LGBT Violența domestică Discriminarea privind încredințarea minorilor Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ACCEPT
Vezi și Deceniul de incluziune a romilor Eugenism Corectitudine politică

L G B T Q I A
articol despre persoane lesbiene, gay, bisexuale, transgen, queer, intersex asexuale și aliați
Orientare sexuală
Asexualitate Bisexualitate Pansexualitate Polisexualitate Monosexualitate Androsexualitate Ginesexualitate Heterosexualitate Homosexualitate
Studii
Demografie Homosexualitatea la animale Sexul Mediul prenatal Mediul postnatal Neincluziune si efecte asupra tinerilor Ordinea nașterii
Istorie
Cronologie Istoria LGBT în România LGBT în mitologie Mișcări sociale Revoluția sexuală
Cultură
Coming out Marșul Pride Simboluri Relație între persoane de același sex
Drepturi
Drepturi LGBT în România În lume în Europa Căsătorie Parteneriat civil Adopție Serviciu militar Drepturile persoanelor transgen Drepturile persoanelor intersex
Atitudini sociale
Heteronormativitate Heteropatriarhat Heterosexualizare Heteronaționalism Homonormativitate Stereotipuri Queer Homosexualitatea și religia Persoanele transgen și religia
Prejudecăți și violență
Stigmat HIV/SIDA Anti-intersex Bifobie Bullying Heterosexism Homofobie Lesbofobie Suicidul în rândul tinerilor LGBT Transfobie
Domenii academice
Feminism lesbian Teoria queer Transfeminism Limbaj LGBTQ
Portal LGBT

România este caracterizată în literatura de specialitate și în rapoartele organizațiilor internaționale ca având o abordare preponderent conservatoare în privința drepturilor persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgen și queer (LGBTQ). Conform analizelor academice și evaluărilor realizate de instituții europene, persoanele LGBTQ din România se confruntă, în comparație cu populația generală, cu o serie de dificultăți juridice și sociale, inclusiv discriminare, violență motivată de prejudecăți și absența recunoașterii legale a relațiilor de familie.

Alături de Bulgaria, Polonia și Slovacia, România se numără printre ultimele state membre ale Uniunii Europene care nu oferă nicio formă de recunoaștere juridică cuplurilor de același sex. În dreptul Uniunii Europene, hotărârea Coman și alții v. Inspectoratul General pentru Imigrări a Curții de Justiție a Uniunii Europene impune României obligația de a recunoaște, în scopul acordării dreptului de ședere, soții de același sex ai cetățenilor Uniunii. Cu toate acestea, aplicarea efectivă a acestei jurisprudențe a fost caracterizată de întârzieri și implementare incompletă. În urma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, statul român are obligația de a asigura un cadru juridic care să ofere recunoaștere și protecție familiilor formate din cupluri de același sex. În cauza Buhuceanu și alții împotriva României (2023), Curtea a constatat, cu majoritate de 5 la 2, încălcarea articolului 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, invocând absența oricărei forme de recunoaștere și protecție juridică pentru aceste cupluri și subliniind obligația pozitivă a statului de a institui un cadru adecvat pentru recunoașterea acestor relații.

După anul 2000, România a implementat o serie de reforme legislative semnificative în domeniul drepturilor LGBTQ. Acestea au inclus dezincriminarea completă a relațiilor între persoane de același sex prin abrogarea articolului 200 din Codul penal în 2001 — una dintre ultimele măsuri de acest tip din regiune —, adoptarea legislației antidiscriminare care include orientarea sexuală printre criteriile protejate, egalizarea vârstei consimțământului și recunoașterea circumstanțelor agravante pentru infracțiunile motivate de homofobie sau transfobie. Ulterior, vizibilitatea comunităților LGBTQ a crescut, inclusiv prin organizarea unor evenimente publice precum Bucharest Pride, Cluj Pride și Pride TM, precum și prin dezvoltarea unor organizații dedicate, precum ACCEPT, MozaiQ și alte inițiative civice.

În 2006, Human Rights Watch a inclus România printre statele care au înregistrat „progrese exemplare” în combaterea abuzurilor pe criterii de orientare sexuală sau identitate de gen, în special prin dezincriminare și adoptarea legislației antidiscriminare. Totuși, evaluări recente arată că, în pofida acestui cadru minim de protecție, România rămâne printre statele cu cele mai scăzute standarde de drepturi LGBTQ din Uniunea Europeană. În clasamentul Rainbow Map 2025 realizat de ILGA-Europe, România s-a situat pe locul 41 din 49 de state analizate, cu un punctaj de 18,63%. Potrivit unor studii realizate de organizații locale, aproximativ două treimi dintre persoanele gay din România declară că își ascund orientarea sexuală în viața de zi cu zi pentru a reduce riscul de discriminare și violență. Sondaje recente ale Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE indică, de asemenea, că persoanele LGBTQ din România raportează niveluri ridicate de ascundere a identității și de evitare a manifestărilor de afecțiune în public, din teama reacțiilor negative.

Istoric

Articol principal: Cronologia istoriei LGBTQ în România

Evul Mediu

Asemenea unei mari părți a Europei medievale, spațiul românesc a fost marcat de condiții socio-economice precare, caracterizate prin muncă intensă și sărăcie, generate în mare măsură de stratificarea socială accentuată. Aceste realități au favorizat apariția unor fenomene mai ample de regres social, represiune și opresiune, cu excepția elitelor privilegiate. În acest context, moralitatea era valorizată în mod deosebit, fiind puternic influențată de procesul de creștinare (atribuit tradițional Sfântului Andrei în regiunea Dobrogei), precum și de poziționarea geografică a teritoriului, situat la intersecția dintre Orient și Occident, factori care au contribuit la intensificarea fervorii religioase locale.

Totodată, instabilitatea politică și conflictele recurente cu Imperiul Otoman au alimentat atitudini de ostilitate religioasă, consolidând tendințe de intoleranță și bigotism, în special față de necredincioși sau față de indivizii percepuți ca manifestând „comportamente păgâne”. Practicile sexuale considerate deviante sau contrare normelor religioase erau sancționate sever, variind de la stigmatizare publică și mutilare până la pedeapsa capitală. Cele mai dure sancțiuni erau aplicate în special homosexualilor, prostituatelor, femeilor acuzate de infidelitate, precum și agresorilor sexuali. Cu toate acestea, aplicarea acestor norme restrictive viza în mod predominant clasele inferioare, a căror moralitate era profund modelată de influența religiei ortodoxe.

Până în secolul al XVIII-lea, în Principatele Române, persoanele suspectate sau dovedite ca practicând homosexualitatea erau supuse unor sancțiuni extreme, precum decapitarea, însoțită de confiscarea averii de către autoritățile domnești. De asemenea, era practicată arderea pe rug, în mod public, a celor acuzați de relații între persoane de același sex. În cazul călugărilor surprinși în astfel de situații, pedepsele puteau fi, în anumite circumstanțe, mai atenuate, constând în izolarea în mănăstiri și supunerea la un regim sever, limitat la hrană de bază, precum apă și pâine. Totuși, în funcție de severitatea autorității domnești, inclusiv călugării sau chiar înalții ierarhi puteau fi supuși unor pedepse extrem de dure. Un exemplu elocvent este oferit de sancțiunea aplicată de Ioan Vodă cel Cumplit, în secolul al XVI-lea, unui vlădică suspectat de sodomie: „Un vlădică fu convins de crima celei mai negre nemoralități; divanul domnesc execută întocmai o legiuire din Codicele Teodosian: «Sodomitul să piară prin flăcări în prezența poporului»; mărșavul episcop fu ars de viu”, consemna Bogdan Petriceicu Hasdeu.

În mod similar, nu exista clemență nici pentru femeile acuzate de relații homosexuale, acestea fiind, în mod constant, condamnate la moarte în cazul în care erau surprinse sau dovedite prin mărturii. Astfel, o pravilă medievală românească din secolul al XVII-lea stipula: „Oricare muiere de va mearge la altă muiere ca un bărbat, și frecându-să ele acolo, de vor face acel lucru desăvârșit să să stâmpere de poftă, atunce pre amândouă să le omoare”.

Nobilimea beneficia, în general, de o libertate considerabil mai mare în ceea ce privește manifestarea dorințelor sexuale, deși aceste practici nu erau întotdeauna complet discrete și nici pe deplin acceptate de către ceilalți membri ai elitei. În ansamblu, în Europa medievală, sexualitatea era predominant descurajată și adesea stigmatizată, fiind considerată legitimă în principal în contextul procreării. Cu toate acestea, existența unor manifestări ale homosexualității și ale identităților asociate comunității LGBTQ în spațiul românesc medieval este atestată în lucrări de specialitate, precum volumul lui Dan Horia Mazilu, Voievodul, dincolo de sala tronului.

Epoca modernă

Homosexualitatea este incriminată odată cu instalarea regimului autoritar al lui Carol al II-lea.

Codul penal promulgat de Alexandru Ioan Cuza în anul 1864, inspirat în principal din Codul penal francez din 1810 — care, în timp, eliminase discriminarea penală a homosexualității — nu diferenția relațiile homosexuale de cele heterosexuale. În consecință, relațiile între persoane de același sex erau considerate ilegale doar în măsura în care implicau constrângere sau lipsa consimțământului. Începând cu anul 1878, legislația corespunzătoare din spațiul transilvănean, aflat sub administrație austro-ungară, sancționa relațiile homosexuale masculine doar în cazul în care acestea implicau acte violente, precum violul sau tentativa de viol:

„Articolul 242: Constituie crimă de acte impudice nefirești, care se pedepsește cu recluziunea până la 5 ani, când asemenea acte se săvârșesc între bărbați, prin violență sau amenințări, iar dacă crima a pricinuit moartea părții vătămate, cu temniță grea pe viață.”

În mod similar, în Bucovina, violul homosexual era pedepsit conform vechiului articol 129 din legislația austriacă.

Ambele regiuni au fost integrate în România în urma Primului Război Mondial, fapt care a determinat elaborarea unui nou Cod penal național. Sub influența legislațiilor anti-homosexualitate promovate de regimurile totalitare de orientare fascistă, Codul penal român a incriminat pentru prima dată homosexualitatea în anul 1937. Acest cod, rezultat și al dezbaterilor publice privind sexualitatea, interzicea însă exclusiv manifestările homosexuale în spațiul public:

„Articolul 431: Actele de inversiune sexuală săvârșite între bărbați sau între femei, dacă provoacă scandal public, constituiesc delictul de inversiune sexuală și se pedepsesc cu închisoare corecțională de la 6 luni la 2 ani.”

România comunistă

În perioada comunistă, incriminarea homosexualității din Codul penal este păstrată și întărită. În noul Cod penal al Republicii Populare Române promulgat în 1948, vechiul articol 431 înăsprește pedepsele la un minimum de 2 ani și un maximum de 5 ani. În 1957 deja dispare condiționarea „scandalului public” și orice raport sexual consimțit între persoane de același sex este incriminat. Mai mult, „propaganda sau asocierea sau orice act de prozelitism” destinat promovării comportamentului homosexual erau interzise. După venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, în 1968, Parlamentul comunist modifică Codul penal al lui Carol al II-lea, astfel încât, infracțiunile privitoare la viața sexuală erau incluse în secțiunea infracțiunilor contra persoanei. Homosexualitatea apare ca termen lingvistic în noul Cod penal. Astfel, Codul penal din 1968 prevedea trei articole:

• articolul 200: relațiile sexuale între persoane de același sex sunt pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani;
• articolul 201: „actele de inversiune sexuală care provoacă scandal public” sunt pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani;
• articolul 202: trata „coruperea sexuală” a minorilor.

Din perspectivă ideologică, homosexualitatea era considerată incompatibilă cu obiectivele regimului comunist, fiind percepută ca neproductivă într-un context în care statul promova intens natalitatea și modelul „mamei eroine”, în vederea unei creșteri demografice accelerate. În mod specific, articolul 200 din Codul penal a servit intereselor regimului condus de Nicolae Ceaușescu, întrucât, începând cu anul 1970, a constituit un instrument de consolidare a controlului social. Aceste prevederi restrictive erau specifice României, neavând un echivalent direct în alte state europene. Reglementările vizau în mod exclusiv relațiile homosexuale, în timp ce persoanele care se identificau ca homosexuale nu erau, în sine, sancționate penal, ci erau frecvent încadrate în registrul patologic, fiind considerate ca suferind de tulburări psihice.

Articolul 200 funcționa, totodată, ca un instrument de șantaj, în special în rândul intelectualilor și al disidenților. În acest context, dihotomia burghezie/proletariat a jucat un rol semnificativ în configurarea percepției asupra homosexualității în România comunistă, aceasta fiind frecvent asociată cu elitele intelectuale, predominant masculine. Persoanele arestate pentru astfel de fapte, precum și cele eliberate din detenție, erau adesea constrânse să semneze „angajamente” de colaborare cu Brigada de Moravuri a Miliției, asumându-și obligația de a furniza informații despre partenerii sexuali sau despre alte persoane cunoscute din spațiile de întâlnire clandestină.

După 1989

Mariana Cetiner, ultima persoană din România condamnată sub articolul 200. Amnesty International a adoptat-o ca prizonier de conștiință.

După 1989, articolul 200 a rămas în vigoare o perioadă, când au loc foarte multe abuzuri față de membri ai comunității LGBTQ, cele mai răsunătoare fiind cazurile fostei handbaliste Mariana Cetiner și al cuplului Ciprian Cucu–Marian Mutașcu din Sânnicolau Mare. În anii 1990, în contextul interacțiunilor cu instituțiile europene, oficiali ai Ministerului Justiției susțineau că alineatul 1 al articolului 200 era, în practică, inaplicabil. Cu toate acestea, în sistemul penitenciar din România se aflau în continuare zeci de persoane condamnate în baza acestui articol. Astfel, un raport al Comisiei Helsinki a Congresului SUA din 1994 indica existența a 57 de persoane încarcerate pentru homosexualitate, în timp ce un material publicat de Associated Press în 1997 menționa un număr de 115 de deținuți în situații similare.

Cu toate acestea, mici subculturi homosexuale existau în marile orașe, dar fără prea mare vizibilitate în societatea românească. Un sondaj din 1993 releva că 85% dintre români considerau homosexualitatea inacceptabilă. În iulie 1994, Curtea Constituțională a recunoscut că legile împotriva homosexualității sunt o încălcare a drepturilor omului, declarându-le neconstituționale. În ciuda acestui fapt, în noiembrie 1996, toate barurile, cluburile, ziarele, revistele, asociațiile sau firmele destinate comunității LGBTQ au fost interzise. A existat o anumită reticență în a dezincrimina relațiile homosexuale. Aceasta datorită unor credințe esențialiste și naționaliste conform cărora homosexualii reprezintă o amenințare la familia tradițională și modul de viață românesc.

La 25 octombrie 1996 este fondată asociația ACCEPT, prima organizație neguvernamentală din România care apără drepturile persoanelor LGBTQ la nivel național, astăzi membră a International Lesbian and Gay Association (ILGA). La presiunile exercitate de societatea civilă, Consiliul Europei, dar și organizații care luptă pentru drepturile omului (printre altele IRDO, APADOR-CH, LADO, Amnesty International, ILGA), articolul 200 a fost modificat în timpul guvernului de stânga condus de Nicolae Văcăroiu (1996) și anulat de guvernul PSD, condus de Adrian Năstase, în anul 2001, homosexualitatea fiind, din nou, legalizată, după ce fusese scoasă în afara legii prin Codul lui Carol al II-lea (1937). România este, astfel, ultima țară ortodoxă care a dezincriminat actele homosexuale. România trebuia să elimine articolul 200 din Codul penal pentru a respecta criteriile politice de la Copenhaga stabilite pentru integrarea în Uniunea Europeană, care prevăd „respectarea și protecția minorităților”.

Persoanele transgen s-au confruntat cu aceleași atitudini și dificultăți întâmpinate de restul comunității. O importantă victorie pentru persoanele transgen a fost obținută în aprilie 1995, când o instanță din București a pronunțat o hotărâre prin care i se permitea lui Sorin Rațiu, un tânăr de 19 ani, prima operație de schimbare de sex din țară.

Evoluții recente

În prezent, nu există legi împotriva persoanelor LGBTQ în România. Actele sexuale consensuale între două persoane de același sex au fost legalizate în 1996, iar ultima lege care discrimina persoanele gay, articolul 200 al Codului penal, a fost abrogată pe 21 iunie 2001, prin OUG 89. Vârsta consimțământului pentru acte sexuale este de 15 ani, egală pentru acte sexuale heterosexuale și homosexuale. Până în 2002, vârsta consimțământului în ceea ce privește actele sexuale pentru gay și lesbiene era mai mare decât pentru heterosexuali (18 ani).

La sfârșitul anului 2007, Partidul România Mare, organizație politică de extremă dreapta, a propus o lege în Senat, care ar fi interzis „propagarea ideilor și organizarea manifestațiilor de către homosexuali și lesbiene”, destinată în primul rând pentru a preveni organizarea paradei anuale GayFest din București. Propunerea a fost respinsă de Senat la data de 11 februarie 2008, cu 17 de voturi pentru, 16 abțineri și 27 de voturi împotrivă.

Un amendament la Legea educației, inițiat de doi parlamentari ai Partidului Mișcarea Populară, a fost adoptat de Parlament la 16 iunie 2020, în absența unei dezbateri publice, și prevedea interzicerea referirilor la identitatea de gen în instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar. Legea a fost contestată la Curtea Constituțională de către Președintele României înainte de a intra în vigoare. În decembrie 2020, Curtea Constituțională a declarat-o neconstituțională prin Decizia nr. 907/2020, invocând, printre altele, încălcarea libertății de exprimare și de conștiință a profesorilor și studenților, afectarea autonomiei universitare, precum și contravenirea angajamentelor internaționale ale României în domeniul drepturilor omului.

În aprilie 2022, Senatul a adoptat un proiect de lege care interzicea așa-numita „propagandă homosexuală” în școli. Tot în aceeași lună, a fost adoptat un alt proiect legislativ care prevedea interzicerea discutării homosexualității și a identității de gen în spațiile publice. Amendamentul la Legea protecției copilului a fost propus de Uniunea Democrată Maghiară din România și a fost inspirat de o lege similară adoptată în Ungaria în 2021. Acesta a fost avizat de Comisia pentru drepturile omului, însă necesita aprobarea Camerei Deputaților, camera inferioară a Parlamentului. În urma reacțiilor negative din spațiul public, prevederile cu caracter anti-LGBTQ au fost eliminate din forma finală a legii.

Recunoașterea cuplurilor de același sex

Articol principal: Căsătorii între persoane de același sex în România

Legile privind parteneriatele între persoane de același sex în Europa¹

     Căsătorie

     Uniune civilă

     Recunoaștere internă limitată (coabitare)

     Recunoaștere externă limitată (drepturi de rezidență)

     Nerecunoscute

     Constituția limitează căsătoria la cupluri formate din persoane de sex opus.

¹ Pot include legi recente sau hotărâri judecătorești care încă nu au intrat în vigoare.

În prezent, în România, cuplurile gay nu se pot căsători, nici adopta copii pentru că nu sunt recunoscuți legal ca o familie. De asemenea, legislația românească interzice recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex sau a uniunilor civile încheiate legal în străinătate. România este, astfel, printre ultimele țări din UE care nu recunosc nicio formă de uniune civilă între persoane de același sex. Cu toate acestea, după o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 5 iunie 2018, România nu poade împiedica libertatea de ședere a soților de același sex pe teritoriul său. Ulterior, pe 18 iulie 2018, Curtea Constituțională a decis că statul trebuie să recunoască dreptul de ședere în România al persoanelor de același sex căsătorite, dacă unul dintre membrii cuplului este cetățean UE.

Constituția României definește familia ca fiind bazată pe căsătoria liber consimțită între soți, fără a specifica genul acestora. Legislația care este în vigoare la acest moment nu lasă loc însă de interpretare pentru reprezentanții stării civile. Căsătoria poate fi încheiată legal doar între bărbați și femei, fără ca un cuplu format din persoane de același sex să poată beneficia legal de protecția statului ca și familie.

„Art. 48 – Familia
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”

Căsătoria dintre persoanele de același sex este interzisă de Codul civil și nu există dificultăți de aplicare a acestor prevederi.

„Art. 259 – Căsătoria
(1) Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii.”

La 5 iunie 2013, comisia parlamentară pentru revizuirea Constituției a votat pentru a include un articol despre protejarea minorității sexuale împotriva discriminării în noua Constituție. Aceeași comisie a votat a doua zi schimbarea actualei legi a căsătoriei, care descrie căsătoria ca „o uniune consensuală între soți”, la un format mai restrictiv, descriind-o ca fiind „o uniune între un bărbat și o femeie”, interzicând astfel căsătoria între persoane de același sex. Confruntată cu o serie de proteste din societatea civilă și organizațiile interne și internaționale, cum ar fi ACCEPT și Amnesty International, comisia a retras ambele amendamente din forma finală prezentată la Curtea Constituțională.

Mai multe proiecte de lege care vizau reglementarea parteneriatelor civile între persoane de același sex au eșuat în ultimii ani. În martie 2018, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și-au exprimat intenția de a legaliza parteneriatele civile pentru cuplurile de același sex. În acest sens, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a înaintat un proiect de lege prin care cuplurile heterosexuale sau homosexuale care nu doresc sau nu pot să se căsătorească ar fi putut opta pentru formalizarea unei uniuni consensuale, înregistrată la ofițerul de stare civilă. La 28 martie 2019, Executivul a emis un aviz negativ asupra proiectului, argumentând că, odată cu adoptarea Codului civil, Parlamentul și-a exprimat deja opțiunea legislativă în privința relațiilor de familie, recunoscând drept unică formă de conviețuire căsătoria între persoane de sexe diferite. În cele din urmă, inițiativa a fost respinsă în 2021 de Camera Deputaților.

În mai 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza Buhuceanu și alții împotriva României pentru încălcarea dreptului la respectarea vieții private și de familie al mai multor cupluri, ca urmare a neîndeplinirii obligației de a institui un cadru juridic adecvat pentru recunoașterea și protecția relațiilor între persoane de același sex. Statul român a formulat apel, însă Marea Cameră l-a declarat inadmisibil la 25 septembrie 2023, conferind hotărârii caracter definitiv și obligatoriu. Cu toate acestea, în noiembrie 2023, prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că România nu va legaliza nici căsătoria între persoane de același sex, nici parteneriatele civile.

La 25 noiembrie 2025, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că toate statele membre, inclusiv România, au obligația de a recunoaște căsătoriile între persoane de același sex încheiate în mod legal într-un alt stat membru, pentru a nu restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație și accesul la drepturi civile, precum rezidența, serviciile publice sau procedurile administrative. Hotărârea nu modifică legislațiile naționale în ceea ce privește definirea căsătoriei, însă impune statelor obligația de a asigura recunoașterea efectelor juridice aferente acesteia, în vederea garantării liberei circulații a cetățenilor.

Adopție și planning familial

Legea 273/2004 privind procedura adopției în România nu prevede condiția de a fi heterosexual al adoptatorului, prin urmare, potrivit legislației interne, un homosexual ar putea pretinde să adopte un copil.

Pe plan european, în cauza E. B. împotriva Franței din 2008, Marea Cameră a Curții de la Strasbourg a stabilit că refuzul autorităților de a permite unei persoane să adopte un copil pe temeiul orientării sexuale (în cauză este vorba de o lesbiană) creează o diferență de tratament incompatibilă cu drepturile omului, aceasta întrucât este interzisă discriminarea unei persoane în ceea ce privește viața ei privată și de familie. În cauza X ș.a. împotriva Austriei din 2013 Curtea spune că nu se poate refuza ca partenerul să adopte copilul celuilalt partener pe motivul că este de același sex. Punctele 26 și 27 din Recomandarea 5/2010 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei prevăd că în luarea deciziilor cu privire la responsabilitățile parentale sau la adopție nu trebuie să se facă discriminări pe bază de gen sau preferințe sexuale. Astfel, legislația sau practica României nu ar putea consacra niciodată interdicția unui homosexual de a adopta un copil.

Pe de altă parte, conform reglementărilor legale, două persoane nu pot adopta împreună copii, nici simultan și nici succesiv, cu excepția cazului în care sunt soț și soție. În plus, două persoane de același sex nu pot adopta împreună un copil.

Este legal pentru femeile necăsătorite, inclusiv lesbiene, să acceseze metode de inseminare artificială, precum fertilizarea in vitro (FIV). În 2005, Curtea Constituțională a decis că este neconstituțional refuzul reproducerii asistate medical, cum ar fi FIV, la persoane fizice sau necăsătorite.

Identitate și expresie de gen

Începând cu anul 1996, persoanele care au trecut printr-o operație de schimbare de sex au posibilitatea de a-și modifica legal sexul în documentele oficiale. Cu toate acestea, cadrul legislativ care reglementează schimbarea identității de gen în cazul persoanelor transgen este lacunar și imprecis, ceea ce generează practici judiciare neunitare în privința recunoașterii legale a acesteia. În anumite situații, autoritățile au refuzat recunoașterea schimbării identității în absența unei operații de schimbare de sex. Din acest motiv, în anul 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre împotriva României în cauza X și Y împotriva României, stabilind că jurisprudența sa nu permite impunerea unor cerințe chirurgicale sau medicale care pot conduce la infertilitate în vederea recunoașterii legale a identității de gen.

La nivelul anului 2016, în România erau estimate cel puțin 180 de persoane transgen, însă doar șapte dintre acestea reușiseră să își modifice actele de identitate în concordanță cu genul lor actual. Prima operație de schimbare de sex a fost realizată în 1995, într-un spital din București, iar până în anul 2011 fuseseră efectuate doar șase astfel de operații la nivel național. În prezent, în România, operația de schimbare de sex este decontată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe baza sistemului „caz rezolvat”, fiind încadrată drept „boală psihică de neconcordanță între percepția eului și statutul real al persoanei, care se tratează chirurgical”.

În sistemul de drept românesc nu există o lege specială care să reglementeze aspectele de natură medicală și legală legate de intenția unei persoane pentru efectuarea unei operații de schimbare de sex. Legea privind actele de stare civilă și legea privind documentele de identitate oferă indicații indirecte în ceea ce privește procedura de schimbare de sex și modificarea numelui și a datelor de identificare. Legislația românească nu menționează termenul „transgen” sau termeni echivalenți. Teoretic, persoanele transgen sunt protejate de prevederile din legislația antidiscriminare, dar nu există indicații clare pentru schimbarea stării civile sau pentru procedura reatribuirii de gen. Totuși, formularea „orice alt criteriu” din art. 2, alin. (1) al OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare poate fi interpretată ca acoperind identitatea și expresia de gen. Pentru schimbarea stării civile este nevoie de o decizie judecătorească, bazată, în practică, pe un certificat eliberat de Institutul Național de Medicină Legală, în urma unei proceduri caracterizate de asociația ACCEPT drept arbitrară și invazivă. După admiterea acțiunii de modificare a actelor de stare civilă ca urmare a schimbării de sex, realizarea operației, expertiza INML care să ateste noul sex, are loc, doar prin procedură administrativă, schimbarea prenumelui persoanei transgen. Ulterior se atribuie un nou CNP, se înscriu mențiunile corespunzătoare pe marginea actelor de stare civilă și se obțin noile acte de identitate.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit, în anul 2024, că refuzul unui stat membru de a recunoaște schimbarea numelui și a genului dobândite legal într-un alt stat membru contravine drepturilor conferite cetățenilor UE. Cu alte cuvinte, această hotărâre implică obligația statelor membre de a recunoaște, în temeiul dreptului UE, modificările de nume și gen realizate în alte state membre, în conformitate cu legislațiile lor naționale.

Persoanele transgen se confruntă cu bariere structurale în accesarea unor servicii medicale corespunzătoare, din cauza accesului limitat la polițele de asigurări, costurilor terapiei și prejudecăților și discriminărilor răspândite în sistemul medical. În ansamblu, comunitatea medicală dispune de experiență și cunoaștere limitate în acest domeniu. Persoanele transgen sunt adesea tratate ca pacienți psihiatrici și există doar puțini endocrinologi dispuși să ofere tratament hormonal persoanelor transgen. Primul ONG care deservește nevoile comunității transgen din România, TRANSform, a fost înființat în 2013 de către Sasha Ichim și Patrick Brăila.

Tabel sumar privind reglementările existente în România în ceea ce privește persoanele transgen

Legislație antidiscriminare	Cerințe pentru reatribuire de gen	Posibilitatea de a schimba numele în cazul reatribuirii de gen	Posibilitatea de a modifica certificatul de naștere	Posibilitatea de a se căsători în noul gen	Obligația de a divorța pentru a obține un nou gen
nicio lege	nicio prevedere	nicio lege	nicio lege	nicio lege	nicio lege

Serviciu militar

Până în anul 2001, homosexualitatea era considerată incompatibilă cu serviciul militar. În prezent, în contextul în care serviciul militar a fost profesionalizat și nu mai are caracter obligatoriu, Ministerul Apărării Naționale afirmă că persoanele homosexuale beneficiază de un tratament egal cu cel al persoanelor heterosexuale. Conform politicii de recrutare a MApN, „este dreptul fiecărui cetățean român să ia parte la structurile militare ale țării noastre, indiferent de orientarea lor sexuală”, acest drept fiind garantat de Constituție, de Codul muncii și de convențiile internaționale ratificate de România. Cu toate acestea, membrii comunității LGBTQ din armată optează adesea pentru nedivulgarea orientării lor sexuale, din cauza persistenței fenomenelor de discriminare.

Problema donării de sânge

În prezent, în România este interzisă donarea de sânge din partea bărbaților care au întreținut relații sexuale cu alți bărbați, principalul motiv fiind riscul ridicat de infectare cu BTS. În septembrie 2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, analizând o sesizare în ceea ce privește întrebările legate de relațiile homosexuale din chestionarul impus de lege pentru donatorul de sânge, prin coroborare cu încadrarea între criteriile de excludere permanentă de la donare, a recomandat Ministerului Sănătății să depună toate diligențele pentru înlăturarea discriminării. Conform Consiliului, prin formularea acestor întrebări se aduce atingere demnității și se creează „o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare și ofensivă pentru homosexuali”. În ianuarie 2008, la aproape trei luni după decizia Consiliului, pentru a se conforma respectivei hotărâri, Ministerul Sănătății a venit cu o propunere de modificare a ordinului privind informațiile comunicate de donatori. Propunerea nu s-a concretizat niciodată. Pe plan european, pe 29 aprilie 2015, Curtea Europeană de Justiție din Luxemburg a propus excluderea persoanelor gay de pe lista donatorilor de sânge, fără ca decizia să fie considerată o discriminare bazată pe orientarea sexuală.

Situația bolnavilor de HIV/SIDA

Căi de transmitere a HIV în România (2017)

     Verticală (1,6%)

     BSB (19,5%)

     CDI (12%)

     BSB/CDI (0,3%)

     Heterosexuală (65%)

     Necunoscută (1,6%)

Un raport al Centrului Național de Luptă Anti-SIDA din 2017 a relevat că infectările noi cu HIV la bărbații bisexuali sau gay reprezintă 19,5% din totalul infectărilor noi din România. Astfel, bărbații care întrețin relații sexuale cu alți bărbați constituie categoria cu a doua cea mai mare pondere în numărul de infecții noi cu HIV/SIDA. Acest lucru este perpetuat și de lipsa igienei sexuale. Potrivit raportului UNAIDS pe anul 2012, doar între 25 și 49% din BSB români folosesc prezervativ în timpul actului sexual. Tendința de infectare este în creștere în ultimii ani, iar, potrivit directorului UNOPA, Iulian Petre, „lucrul acesta se suprapune cu o scădere majoră a programelor de informare și de prevenire a infectării, scădere datorată neimplicării statului în susținerea unor astfel de programe”. Studii internaționale au relevat că bărbații gay sunt de 19 ori mai vulnerabili la contractarea virusului decât restul populației, aici contribuind o serie de factori biologici, comportamentali și legali. Aceștia sunt predispuși stigmatului homofob, discriminării și violenței, ceea ce îi determină să își ascundă identitatea și orientarea sexuală. Mulți se tem de o reacție negativă din partea personalului medical și, astfel, au mai puține șanse să acceseze serviciile de prevenție, testare și tratament pentru HIV.

În octombrie 2002, a intrat în vigoare Legea nr. 584 privind măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu HIV/SIDA în România și protecția persoanelor infectate sau afectate, act normativ care consacră și garantează drepturile acestora. Totodată, România asigură acces aproape universal la tratament antiretroviral, aproximativ 9 din 10 pacienți diagnosticați beneficiind de acesta, în pofida existenței unui fenomen de subdiagnosticare a cazurilor. Cu toate acestea, persistă o serie de provocări majore, în special în ceea ce privește menținerea continuității tratamentului la standarde ridicate de calitate, precum și implementarea unor strategii eficiente de prevenire a transmiterii HIV, în special în rândul tinerilor și al grupurilor vulnerabile.

Primul caz de HIV/SIDA din România a fost diagnosticat în 1985, iar din 1989 au fost semnalate cazuri la copii. Încă de la identificarea virusului imunodeficienței umane (HIV) în 1983, această boală era catalogată drept „cancerul homosexualilor”, datorită incidenței mai mare a bolii în rândul comunității LGBTQ, dar și a ideii eronate conform căreia numai bărbații homosexuali sunt afectați de SIDA.

Potrivit unui studiu din anul 2006 al Human Rights Watch, deși legea prevedea că persoanele care au contractat virusul HIV au dreptul la confidențialitate și tratament adecvat, autoritățile rareori aplicau legea, și discriminarea persoanelor cu HIV/SIDA împiedica accesul la îngrijiri medicale și dentare de rutină. Încălcarea confidențialității privind statutul unei persoane cu HIV era des întâlnită și rar pedepsită. Guvernul acorda acestor persoane acces la terapie antiretrovirală; cu toate acestea, stigmatizarea și discriminarea persoanelor cu HIV/SIDA le împiedica în mod frecvent accesul la educație, alte îngrijiri medicale, servicii guvernamentale și loc de muncă. De asemenea, același raport acuza România că tinerii seropozitivi sunt discriminați și li se încalcă drepturile la educație și la îngrijire medicală pentru că oricum mor. Mai mult, Guvernul nu oferă niciun sprijin pentru programe destinate homosexualilor. Ca rezultat, în 2013, doar unul dintre cele două ONG-uri tradiționale care lucrează cu homosexualii au aplicat programe de sănătate pentru acest grup vulnerabil. Accentul a fost pus pe distribuirea de prezervative și schimbarea de comportament, prin utilizarea de mesaje de sănătate (prin Internet, telefoane mobile) și organizarea de grupuri de sprijin pentru homosexualii care trăiesc cu HIV.

Conform unui raport național de monitorizare a HIV/SIDA, la mijlocul anului 2017 au fost înregistrate din 1985 un total cumulat de 22.520 de cazuri de HIV/SIDA, aproape 40% dintre ele (8.235) fiind diagnosticate la copii (0–14 ani). Numărul de persoane care trăiesc cu HIV/SIDA în 2017 a fost de 14.655, puțin sub jumătate (6.875) fiind tineri adulți cu vârsta cuprinsă între 20−29 de ani.

Tendințe în calea de transmitere în România (2007–2017)

Calea de transmitere	2007	2008	2009	2010	2011	2012	2013	2014	2015	2016	2017
Verticală*	9 (2%)	13 (2,3%)	23 (4,2%)	27 (5%)	22 (3%)	21 (2,3%)	28 (3%)	17 (2%)	19 (2,3%)	5 (0,7%)	5 (1,6%)
BSB	20 (4%)	43 (8%)	51 (9,2%)	65 (11%)	103 (13%)	98 (11%)	100 (10,4%)	138 (15%)	125 (15%)	132 (18%)	59 (19,5%)
CDI	6 (1%)	4 (0,7%)	11 (2%)	17 (3%)	152 (19%)	281 (31%)	288 (30%)	185 (21%)	162 (20%)	113 (15,5%)	37 (12%)
BSB/CDI	N/A	N/A	1 (0,2%)	1 (<0,2%)	7 (1%)	7 (0,7%)	9 (1%)	9 (1%)	9 (1%)	1 (0,1%)	1 (0,3%)
Heterosexuală	367 (78%)	423 (76%)	417 (75,4%)	428 (75%)	468 (60%)	457 (50,4%)	523 (54%)	529 (59%)	484 (58,7%)	471 (64,5%)	196 (65%)
Necunoscută	69 (15%)	73 (13%)	50 (9%)	33 (6%)	29 (4%)	42 (4,6%)	15 (1,6%)	21 (2%)	25 (3%)	9 (1,2%)	5 (1,6%)
Total	471	556	553	571	781	906	963	899	824	731	303
*copii născuți în anul în curs și copii cu depistare tardivă infectați

Protecții antidiscriminare

Din anul 2000, există o lege împotriva discriminării care nu permite discriminarea bazată pe orientare sexuală. Legea prevede protecția persoanelor LGBTQ într-o varietate de domenii, precum ocuparea forței de muncă, asigurarea și accesul la bunuri și servicii, locuințe, educație, asistență medicală, programe de radio și televiziune, egalitate în fața justiției și alte servicii publice și de securitate socială. Această lege, una dintre cele mai solide din Uniunea Europeană, a fost aplicată cu succes de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în 2004, când TAROM a refuzat să le ofere cuplurilor homosexuale beneficiile de Ziua Îndrăgostiților, care erau valabile doar cuplurilor heterosexuale. TAROM a fost dat în judecată pentru discriminare pe bază de orientare sexuală și a fost amendat, situația fiind corectată conform legii antidiscriminare.

Noul Cod penal, intrat în vigoare în februarie 2014, cuprinde dispoziții care incriminează instigarea la discriminare și care califică motivarea unei infracțiuni pe bază de orientare sexuală drept circumstanță agravantă (articolul 77). Cadrul legislativ actual face, de asemenea, referire la raportarea, monitorizarea și colectarea de date cu privire la infracțiunile motivate de ură. Totuși, legislația nu face referire la infracțiunile privind identitatea și expresia de gen. Cu toate acestea, legea nu a fost aplicată încă, astfel că marșurile împotriva homosexualității organizate de activiști de extremă dreapta, adeseori însoțite de mesaje anti-LGBTQ ofensatoare, au avut loc în numeroase rânduri fără a fi sancționate.

Educație

Tineri participanți la parada Pride TM din Timișoara în 2023

În anul 2000, articolul 2 (1) din Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare a interzis discriminarea pe criteriul „orientării sexuale”. Articolul 3 (d) extinde această protecție și în domeniul educației. Ulterior, în anul 2019, Legea educației naționale nr. 1/2011, aflată atunci în vigoare, a fost modificată pentru a include „orientarea sexuală” în definiția fenomenului de bullying. Această definiție a fost ulterior preluată în anexele Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legii învățământului superior nr. 199/2023, acte normative care au înlocuit legea din 2011.

În septembrie 2006, Consiliul Britanic a realizat un studiu în mai multe orașe din România, prin care a încercat, printre altele, să verifice convingerile tinerilor români cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani în privința drepturilor LGBTQ. Dintre cei intervievați, 39,1% au considerat că drepturile LGBTQ ar trebui extinse, 35,9% consideră că situația drepturilor LGBTQ este satisfăcătoare în România, în timp ce 15,6% dintre oameni au declarat că persoanele LGBTQ au prea multe drepturi. 9,4% au fost indeciși. În plus, 71,9% dintre tinerii intervievați au declarat că drepturile LGBTQ ar trebui să fie protejate, indicând un nivel relativ ridicat de acceptare în rândul acestui grup demografic. Pe de altă parte, unul din patru elevi români este de părere că un homosexual sau o lesbiană este o ființă inferioară, iar o pătrime chiar ar interveni într-o bătaie a cărei victimă este un coleg gay, arată primul studiu care analizează liceele românești din perspectiva orientării sexuale, realizat de organizația ACCEPT. Problemele cu care se confruntă elevii LGBTQ în mediul educațional sunt multiple: mulți tineri evită să fie vizibili sau să își exprime deschis identitatea, din cauza prejudecăților persistente și a nivelului scăzut de informare al cadrelor didactice cu privire la comunitatea LGBTQ. În acest context, experiențele de discriminare, bullying și hărțuire devin și mai accentuate, afectând în mod deosebit tinerii gay, transgen sau pe cei percepuți ca aparținând acestor categorii.

Studiul Un liceu sigur pentru toți privind atitudinile liceenilor față de persoanele LGBTQ, precum și experiențele liceenilor care se indentifică ca aparținând comunității LGBTQ din România, publicat în februarie 2016 și implementat de asociația ACCEPT, a arătat că șapte din zece elevi de liceu LGBTQ consideră că nu sunt în siguranță la școală, mai ales din punct de vedere emoțional. Șase din zece studenți au fost martori sau victime ale unui act de agresiune, în timp ce doar 5% au spus că ar cere ajutor de la un profesor sau director de școală în cazul în care o persoană este agresată din cauza orientării sale sexuale. Doi din cinci elevi intervievați consideră că bărbații homosexuali sau femeile lesbiene nu ar trebui să predea în școli. Peste jumătate dintre elevi (51%) consideră că operațiile de schimbare de sex sunt condamnabile din punct de vedere moral.

Prima platformă educațională online cu informații despre discriminare, orientare sexuală și identitate de gen a fost lansată în martie 2016 de către ONG-ul ACCEPT. Platforma LGBT Learning (site oficial) se adresează în special elevilor și profesorilor, dar poate fi accesată de oricine. Site-ul conține informații despre istoria comunității LGBTQ și sfaturi cu privire la modul de abordare a bullyingului și hărțuirii.

Sănătate

Conform articolului 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, „orice persoană are dreptul de acces la asistența medicală preventivă și de a beneficia de îngrijiri medicale în condițiile stabilite de legislațiile și practicile naționale”. Articolul 168 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene conferă UE o competență legislativă limitată în domeniul sănătății publice care, în principiu, rămâne într-o mare măsură prerogativa fiecărui stat membru. La nivel național, principiul accesului nediscriminatoriu la asistență medicală este stipulat în Legea nr. 95/2006, republicată în 2015. Astfel, conform articolului 98 (7), „primul ajutor calificat și asistența medicală de urgență se acordă fără nicio discriminare legată de, dar nu limitată la, venituri, sex, vârstă, etnie, religie, cetățenie sau apartenență politică, indiferent dacă pacientul are sau nu calitatea de asigurat medical”. Separat, OG 137/2000 interzice discriminarea ca principiu general și prevede că accesul la asistență medicală, ca drept fundamental al cetățenilor României, trebuie acordat pe bază de egalitate.

În domeniul sănătății, discriminarea împotriva persoanelor LGBTQ încă există, dar este larg subraportată. Un studiu efectuat în 2015 de TNS pentru Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării arăta că 41% dintre respondenți credeau că persoanele cu o altă orientare sexuală sunt discriminate în mare sau foarte mare măsură în spitale.

În ceea ce privește terapia de conversie — o practică larg discreditată și nocivă, care urmărește modificarea orientării sexuale sau a identității de gen a unei persoane în direcția heterosexualității sau a conformității cisgen — în România nu există, în prezent, un cadru legislativ explicit care să o interzică. Aceasta a fost utilizată istoric, inclusiv prin metode coercitive precum electroșocurile în anii 1980, și continuă să persiste în mod informal. Cu toate acestea, codul deontologic al profesiei de psiholog, adoptat de Colegiul Psihologilor din România, interzice în mod explicit orice formă de prejudiciere și discriminare pe baza orientării sexuale. Mai mult, în anul 2026, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat, cu 71 de voturi pentru și 26 împotrivă, o rezoluție prin care solicită statelor europene să adopte legislații menite să interzică practicile de conversie.

Piața muncii

În anul 2000, articolul 2 (1) din Ordonanța privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare a interzis discriminarea pe criteriul „orientării sexuale”, iar articolul 3 (a) prevede interzicerea discriminării în domeniul ocupării forței de muncă. Ulterior, începând cu 2003, articolele 5 și 6 din Codul muncii asigură protecția angajaților împotriva discriminării bazate pe „orientarea sexuală”.

Asociația ACCEPT a realizat un proiect de cercetare la scară mică pentru a documenta politicile, practicile și atitudinile privind discriminarea persoanelor LGBTQ la locul de muncă pentru prima dată în România. Sondajul online a primit 180 de răspunsuri. Mai puțin de jumătate dintre respondenții LGBTQ au afirmat că angajatorul lor actual sau trecut a apreciat diversitatea, în timp ce 32% au declarat că sunt siguri că diversitatea nu a fost apreciată la locul lor de muncă. 64% dintre respondenți au spus că își ascund identitatea sexuala la locul de muncă sau sunt deschiși doar cu un număr restrâns de colegi. 44% au raportat absența unor politici interne pentru a proteja persoanele LGBTQ împotriva abuzului și aproape un sfert dintre respondenți au declarat că sunt îngrijorați de siguranța lor personală.

Demografia estimată a populației LGBTQ

Vezi și: Demografia orientării sexuale.

Statisticile europene disponibile, deși mai vechi, indică faptul că aproximativ 10% din populația unei țări — considerată o estimare minimă — este alcătuită din persoane LGBTQ, ceea ce ar sugera că în România numărul acestora s-ar ridica la circa 1.900.000. Cu toate acestea, nu există date oficiale la nivel național care să confirme această estimare. În practică, comunități LGBTQ semnificative sunt prezente în marile centre urbane, precum București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța și Timișoara. Cel mai recent studiu, realizat în anul 2023 de Ipsos, indică faptul că 9% din populația României se identifică drept LGBTQ, procent comparabil cu media globală. Distribuția identitară relevă următoarea structură: 1% se identifică drept lesbiană sau gay, 4% bisexual, 1% pansexual sau omnisexual, 0,1% asexual, iar 3% transgen sau nonbinar.

Se estimează că în România sunt născute 120.000 (aproximativ 0,6%) de persoane transgen parte a comunității LGBTQ. Se estimează că sunt între 0,2–2% persoane născute intersex. Se estimează că 1% din populație are o orientare asexuală înnăscută fără a ține cont de persoanele trecute de o anume vârstă.

Atitudini sociale

Ediția din 2024 a Bucharest Pride a strâns 27.000 de participanți.

Deși ultima lege anti-gay, articolul 200, a fost abrogată încă din 2001, atitudinile societății față de persoanele homosexuale și lesbiene sunt încă destul de discriminatorii, în special în zonele rurale. Mulți români continuă să perceapă comunitatea homosexuală prin prisma unor stereotipuri patologizante, fiind adesea asociată cu ideea de „boală”. Deși există organizații care susțin drepturile „minorităților sexuale”, instituții importante din România mențin poziții critice în această privință. Persoanele homosexuale sunt frecvent percepute ca fiind „diferite”, iar Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat în mod public lipsa de toleranță față de acest subiect.

Puțini politicieni români sunt vocali în privința susținerii drepturilor LGBTQ. Uniunea Salvați România este singurul partid parlamentar cu o viziune pro-LGBTQ. Marșurile Bucharest Pride au avut loc cu opoziție semnificativă din partea grupurilor de extremă-dreaptă (mai ales Noua Dreaptă), chiar dacă poliția a protejat persoanele din ambele grupuri. Mai mult decât atât, Noua Dreaptă a organizat „marșuri pentru normalitate” concomitent cu paradele Bucharest Pride, având sloganuri împotriva drepturilor homosexualilor și a recunoașterii relațiilor între persoane de același sex. În afară de Noua Dreaptă, există un număr de partide precum Partidul România Mare, Partidul Conservator și Alianța pentru Unirea Românilor care au protestat împotriva festivalurilor gay din București și Cluj-Napoca.

Atitudini asupra căsătoriilor gay în România (Eurobarometru 2023)
Împotriva			69%
Pentru			25%
NȘ			6%

Un sondaj Eurobarometru privind discriminarea în Uniunea Europeană, desfășurat în perioada aprilie–mai 2023, indică faptul că atitudinile față de discriminarea pe criteriul orientării sexuale în România sunt comparabile, în linii generale, cu cele din alte state membre ale UE. Astfel, 41% dintre respondenții români consideră că discriminarea pe baza orientării sexuale este „răspândită”, procent situat sub media europeană de 54%. De asemenea, 48% dintre români apreciază că autoritățile locale nu depun suficiente eforturi pentru promovarea diversității în comunitățile în care locuiesc. În ceea ce privește reprezentarea politică, 49% dintre respondenți declară că s-ar simți „inconfortabil” dacă o persoană LGBTQ ar ocupa cea mai înaltă funcție politică aleasă din România. În același timp, 49% dintre participanți ar fi dispuși să își dezvăluie în mod anonim orientarea sexuală în cadrul recensământului, dacă acest lucru ar contribui la combaterea discriminării în România. În plan profesional, 39% afirmă că s-ar simți „inconfortabil” dacă ar avea un coleg de muncă din categoria LGB. În ceea ce privește drepturile egale, doar 27% dintre respondenți sunt de acord că persoanele LGB ar trebui să beneficieze de aceleași drepturi ca persoanele heterosexuale, inclusiv în ceea ce privește căsătoria, adopția și drepturile parentale. În mod similar, doar 25% susțin legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex la nivelul întregii Europe. Totodată, 27% consideră că persoanele transgen ar trebui să aibă aceleași drepturi ca restul populației, iar doar 16% sunt de acord cu posibilitatea modificării documentelor civile pentru a reflecta identitatea de gen.

În mai 2015, PlanetRomeo, o rețea de socializare destinată persoanelor LGBTQ, a publicat Gay Happiness Index (GHI). Bărbați gay din peste 120 de țări au fost întrebați cum se simt în legătură cu atitudinea societății fată de homosexualitate, cum resimt modul în care sunt tratați de către alte persoane și cât de mulțumiți sunt aceștia cu viețile lor. România s-a clasat pe locul 65, cu un scor GHI de 41, mai mare decât în țările vecine Bulgaria, Moldova, Serbia și Ucraina, dar sensibil mai scăzut decât în Ungaria.

În mai 2017, un sondaj al Pew Research Center în rândul țărilor ortodoxe a arătat că 26% dintre români sprijină legalizarea căsătoriilor gay, iar în rândul tinerilor între 18 și 34 de ani procentul crește la 33%. De altfel, generațiile tinere tind să aibă atitudini mai permisive față de alte orientări sexuale.

Un sondaj realizat de INSCOP Research în decembrie 2024 indică faptul că peste două treimi dintre români (68,1%) se opun ferm oricărei forme de recunoaștere legală a cuplurilor de același sex, în timp ce doar 8,4% consideră că acestea ar trebui recunoscute juridic în mod similar cu cuplurile de sex opus. Pe de altă parte, 21% dintre respondenți susțin o formă limitată de recunoaștere legală. Datele relevă variații semnificative în funcție de profilul socio-demografic: niveluri mai ridicate de susținere se înregistrează în rândul locuitorilor din București și al marilor centre urbane, al tinerilor, al persoanelor cu studii superioare și al angajaților din sectorul ocupațional de tip „gulere albe”, categorii care au fost, probabil, mai expuse la campanii pro-diversitate și la interacțiuni cu diversitatea socială. În schimb, opoziția este mai pronunțată în mediul rural, în rândul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, al celor cu un nivel educațional mai redus și al persoanelor inactive economic, unde atașamentul față de valorile conservatoare și religioase tinde să fie mai puternic.

Sondaje privind susținerea căsătoriilor între persoane de același sex în România

An	Sondor	Eșantion	Pentru	Împotriva
2006	Eurobarometru	1.047	11%	N/A
2015	Eurobarometru	1.012	21%	69%
	Pew Research Center	1.361	26%	74%
2018	IRES	1.300	27%	72%
2019	Eurobarometru	1.041	29%	63%
2021	Cult Market Research	1.064	43%	57%
	INSCOP Research	N/A	30%	67,9%
2023	Ipsos	500	51%	33%
	GLOBSEC	1.000	37%	58%
	Eurobarometru	1.053	25%	69%
2024	INSCOP Research	1.000	29,4%	68,1%

Deschiderea privind identitatea LGBTQ

Datorită trecutului de teroare, intimidări și umilințe, persoanele LGBTQ se temeau să își decline identitatea sexuală în public și să intervină ca atare în viața socială a României. În cadrul unui sondaj realizat în România în 2019, pe un eșantion de aproximativ 3.200 de persoane, 53% dintre respondenții LGBTQ au declarat că sunt „(aproape) niciodată deschiși” în privința identității lor. Alți 23% au afirmat că sunt „rareori deschiși”, 18% că sunt „destul de deschiși”, iar 7% că sunt „foarte deschiși”. Niveluri comparabile au fost identificate și într-un studiu realizat în 2014 de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, care arată că 72% dintre respondenți au declarat că nu sunt niciodată deschiși în privința identității lor LGBTQ, reprezentând cel mai ridicat procent înregistrat la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Același studiu relevă că 58% dintre respondenți nu au fost niciodată deschiși în privința identității lor LGBTQ la locul de muncă în ultimii cinci ani, iar 73% au declarat că „întotdeauna” sau „adesea” și-au ascuns ori disimulat identitatea în perioada școlarizării, înainte de vârsta de 18 ani.

Violența împotriva persoanelor LGBTQ

Un sondaj realizat în 2014 de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene indică faptul că România se situează pe locul al doilea, după Lituania, în rândul statelor cu cele mai ridicate niveluri de comportamente homofobe. Potrivit datelor, 62% dintre respondenți au fost supuși violenței în ultimele 12 luni din cauza identității lor sexuale percepute, fiind înregistrată o medie de 522 de incidente violente la 1.000 de respondenți. Aceste incidente sunt rareori raportate autorităților, doar aproximativ 10% dintre ele fiind aduse la cunoștința poliției. Potrivit unui raport transmis în ianuarie 2023 către Consiliul Europei, problema subraportării — semnalată de organizațiile societății civile ca fiind determinată de reticența victimelor de a raporta incidentele motivate de ură către poliție — nu este considerată o preocupare pentru autorități. Abuzurile nu se manifestă doar în spațiul public, ci și în mediul școlar. Autorii actelor de discriminare și violență provin din diverse categorii sociale, incluzând vecini, cunoștințe, persoane responsabile cu aplicarea legii, colegi de muncă, profesori și elevi.

Religia și LGBTQ

Religia este prevalentă în sfera publică din România. Icoane ale sfinților ortodocși atârnă în instituțiile publice de învățământ, iar ora de religie, opțională din 2015, este predată de profesori aprobați de către Biserică. Religia joacă un rol important în formarea opiniei publice și a culturii politice cu privire la drepturile omului și drepturile LGBTQ în special. Un număr semnificativ de preoți, pastori, politicieni și activiști folosesc domeniul public pentru a stigmatiza persoanele LGBTQ. Actorii religioși folosesc retorica anti-gay pentru a recruta voluntari, a mobiliza alegătorii și a pune presiune asupra legislatorilor.

Biserica păstrează o poziție destul de fermă în ceea ce privește căsătoria, promovând modelul tradițional, model împărtășit de marea majoritate a românilor și respingând parteneriatele civile sau alte forme de recunoaștere a cuplurilor de același sex. BOR a militat împotriva dezincriminării homosexualității și împotriva marșurilor LGBTQ, exercitându-și influența asupra membrilor parlamentului și administrației. Descriind persoanele LGBTQ ca fiind „inamicul suprem” sau „armata lui Satana”, poziția publică a Bisericii a fost de cele mai multe ori homofobă. Ca reacție la marșurile LGBTQ, „marșuri ale normalității” au fost organizate de către Biserica Ortodoxă, Partidul Conservator și mai multe grupuri extremiste. Actualul patriarh, ÎPS Daniel, a reiterat în nenumărate rânduri susținerea sa față de „efortul Bisericii de a apăra familia naturală, tradițională, universală și de a rezista în fața unor «modele» noi de familie”. Și predecesorul său, Teoctist Arăpașu, a făcut publică în 1994 dezaprobarea sa privind homosexualitatea, în semn de protest față de intenția legislativului de atunci de a ușura dispozițiile împotriva homosexualității din Codul penal. Adresându-se țării prin canalul televiziunii de stat, Teoctist critica parlamentul și caracteriza homosexualitatea drept „un păcat care nu are nimic de-a face cu drepturile omului”.

În luna aprilie 2016, Papa Francisc a subliniat faptul că atitudinea discriminatorie în ceea ce privește practica Bisericii catolice față de homosexuali și lesbiene este inacceptabilă și că atitudinea preoților ar trebui să se schimbe, atâta timp cât acest lucru nu are ce să schimbe doctrina oficială. În acest context, Biserica Catolică din România a reafirmat faptul că este împotriva parteneriatelor civile, într-o scrisoare deschisă a Conferinței Episcopilor din România adresată în martie 2017 Legislativului. În respectiva scrisoare, cardinalul Lucian, președintele CER, a afirmat că „revendicarea unor «drepturi speciale» legate de anumite preferințe sexuale este o ideologie îndreptată în mod explicit spre subminarea moralității și a instituțiilor acestei Civilizații — începând cu familia — cu scopul declarat de a o distruge”.

În mass-media

În anii de dinaintea abrogării articolului 200, majoritatea cazurilor în care minoritățile sexuale apăreau în presa scrisă au fost de natură senzaționalistă sau în secțiunea de cancan unde erau descrise evenimente globale și viețile celebrităților internaționale. Mai multe reviste săptămânale au avut poziții diferite în ceea ce privește abrogarea articolului 200. Printre cele care susțineau drepturile homosexualilor, în principal de orientare liberală, se numărau Dilema veche și Revista 22, în timp ce România Mare, revistă deținută de partidul ultranaționalist omonim, se poziționa sistematic și vehement împotriva drepturilor acestora.

În ultimii ani, subiecte precum marșurile gay și căsătoria între persoane de același sex au ajuns deseori titluri de știri. Reprezentarea persoanelor LGBTQ în mass-media este adesea caricaturală. Persoanele LGBTQ sunt prezentate ca indecente, provocatoare, promiscue sau ca inversând rolurile de gen, în timp ce bărbații homosexuali sunt frecvent asociați cu travestiții. Asemenea stereotipuri se datorează nu numai lipsei de informații din partea jurnaliștilor, dar și absenței unui culturi a coming out-ului în comunitatea LGBTQ românească. Un raport de monitorizare a presei în perioada 1 septembrie 2005–28 februarie 2006 realizat de ACCEPT a identificat 167 de articole publicate în șapte cotidiane naționale (Adevărul, Libertatea, Ziua, Evenimentul zilei, România liberă, 7 Plus și Cotidianul) care fac referire la LGBTQ. Tabloidele au fost cele în care au apărut cele mai multe astfel de articole. ACCEPT a observat tendința de a mediatiza în special bărbații gay, lesbienele fiind foarte puțin vizibile. Atitudinea jurnaliștilor față de LGBTQ era, în general, neutră, deși 30% din articolele monitorizate prezentau LGBTQ într-o manieră negativă. Stereotipurile alimentate prin articolele din presă au fost, în principal, cele legate de infracționalitate, în special de pedofilie.

Discursul de ură pe Internet este, de asemenea, o problemă. Unele ziare au introdus un cod de conduită prin care resping discursul de ură, însă, în multe cazuri, nu este posibilă identificarea proprietarului sau gazdei unui website. De cele mai multe ori, atitudinile homofobe ale celebrităților autohtone au fost aspru criticate și, în unele cazuri, chiar sancționate. Printre acestea se numără Mihaela Rădulescu, cea care jignea comunitatea LGBTQ în cadrul emisiunii-concurs Românii au talent, și Cheloo, pentru ale cărui remarci discriminatorii față de un concurent gay din cadrul emisiunii X Factor postul Antena 1 a fost amendat de CNA. În mod similar, Prima TV a fost sancționată de CNA în 2007 pentru comentariile homofobe formulate de prezentatori la adresa lui Mircea Solcanu, prezentator declarat gay al Acasă TV. Acest caz a marcat prima situație în care un program audiovizual a fost amendat pentru homofobie în România, în baza articolului 46 din Legea audiovizualului, care interzice difuzarea de conținut ce conține forme de discriminare pe criterii de rasă, etnie, gen sau orientare sexuală.

Cultura LGBTQ în România

Ediția din 2005 a GayFest (azi Bucharest Pride) a inclus pentru prima dată o paradă de pride.

Bucureștiul este cel mai important spațiu urban pentru persoanele LGBTQ din România, fiind singurul oraș în care acțiunile de recunoaștere a drepturilor persoanelor aparținând minorităților sexuale și identității de gen au putut să fie organizate în mod susținut. În prezent, în baza estimării științifice de 5–7% aferente minorităților sexuale și identității de gen din orice populație eterogenă, comunitatea LGBTQ din București numără peste 100.000 de persoane. Deși Bucureștiul are numeroși artiști, activiști și jurnaliști „out”, care militează pentru eliminarea discriminării organizate împotriva comunității LGBTQ, activitățile în afara capitalei tind să fie limitate ca urmare a opresiunii politice, religioase și sociale. În ciuda unui acces mai mare la comunitatea activă din București prin social media, un decalaj consistent încă există în unificarea activiștilor din provincie cu cei din capitală.

Cu populația sa studențească numeroasă, Cluj-Napoca are un mediu mult mai deschis decât majoritatea celorlalte orașe românești. Aici își are sediul Asociația Pride. Este succesoarea Be An Angel, ONG fondat de Lucian Dunăreanu în 2002, și militează pentru drepturile persoanelor LGBTQ din această parte a țării. Până în 2006, organizația a publicat Switch, o revistă LGBTQ care a fost distribuită în mod gratuit și care a reprezentat succesorul revistei Angelicuss, prima publicație periodică din România despre comunitatea homosexuală (de asemenea publicată de către Be An Angel). Din 2017, Cluj-Napoca este gazda Cluj Pride, primul festival de anvergură destinat comunității LGBTQ din Transilvania. Parada din 2025 a reunit aproximativ 6.000 de participanți și a fost autorizată, pentru prima dată, să se desfășoare în centrul orașului, după ce, în edițiile anterioare, fusese redirecționată către trasee din zone suburbane mai puțin circulate.

Palatul Culturii din Timișoara iluminat în culorile steagurilor curcubeu și transgen în timpul proiecției documentarului Libertate? (2023)

La Timișoara, în anul 2012, a fost înființat primul grup regional de suport și consiliere destinat bărbaților gay care trăiesc cu HIV, sub egida LGBTeam (organizație fondată în 2006 și în prezent inactivă). În prezent, în Timișoara își desfășoară activitatea două ONG-uri LGBTQ — Identity.Education și eQuiVox — ambele colaborând cu administrația locală în implementarea unor evenimente artistice și culturale la nivel urban. În anul 2021, Identity.Education a inaugurat primul spațiu social dedicat comunității LGBTQ din Timișoara, care găzduiește întâlniri săptămânale, precum și expoziții și ateliere comunitare. Din 2019 este principalul organizator al Pride TM. Parada inaugurală din 2022 a atras sute de participanți.

În vara lui 2017 a luat naștere la Iași ONG-ul Rise OUT care organizează regulat întâlniri comunitare cu persoanele LGBTQ din oraș. Potrivit fondatorului organizației, comunitatea LGBTQ din Iași numără cel puțin 3.000 de persoane. Începând cu anul 2021, are loc Iași Pride, ediția din 2025 reunind peste 1.500 de participanți.

Organizarea Marșului Diversității din anul 2005, a Lunii Istoriei LGBTQ din anul 2011, dar și existența unei societăți civile LGBTQ puternice, atât formală, cât și informală (ACCEPT, TRANSform, Fundația PSI, MozaiQ, Campus Pride) au contribuit la conservarea și dezvoltarea unei culturi LGBTQ locale. Campus Pride reprezintă prima inițiativă din România orientată spre promovarea unui mediu sigur și incluziv pentru studenții din mediul universitar, indiferent de orientarea sexuală sau identitatea de gen. Proiectul, conceput și implementat de studenți LGBTQ din București, susține dezvoltarea unor spații dedicate informării, socializării și formării de abilități de viață și leadership, în contextul unor provocări persistente legate de acceptarea diversității. În 2011, Poiana Brașov a găzduit cea de-a zecea ediție a Mr Gay Europe, un concurs de frumusețe destinat bărbaților gay din Europa.

În orașe mari precum București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța și Timișoara există localuri LGBTQ-friendly unde membrii comunității se întâlnesc fără frica de a fi discriminați. Exemple includ Q Club în București (cel mai mare club LGBTQ din țară), Delirio în Cluj-Napoca și Sibiu și Elixir în Timișoara. Petreceri răzlețe sau evenimente cu această tematică se organizează și în alte orașe ale țării.

Cinematografie

Regizorul și actrițele din După dealuri la Festivalul de Film de la Cannes

În ultimii ani, cinematografia LGBTQ a cunoscut o creștere spectaculoasă în România, mai ales prin organizarea unor festivaluri de film tematice, precum Serile Filmului Gay și Feminist and Queer International Film Festival. În 2006, filmul Legături bolnăvicioase a avut premiera în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin ca parte a Premiilor Teddy. Filmul prezintă povestea de dragoste dintre studentele Alex și Kiki. Pelicula După dealuri, în regia lui Cristian Mungiu, a fost nominalizată în 2012 pentru Queer Palm, premiu acordat filmelor cu tematică LGBTQ în cadrul Festivalului de Film de la Cannes. În toamna lui 2016, HBO a difuzat Valea mută, prima miniserie românească în care este înfățișată relația dintre două persoane de același sex. În 2017 a fost lansat Soldații. Poveste din Ferentari, ecranizare a romanului autobiografic omonim de Adrian Șchiop și debutul cinematografic al Ivanei Mladenovic. Filmul se concentrează pe povestea tumultuoasă și aparent imposibilă de dragoste dintre Adi, un antropolog, și Alberto, fost deținut rom. În cadrul galei Gopo 2019, filmul a câștigat premiul pentru cel mai bun film de debut.

Muzică

O sporire a vizibilității diversității orientărilor sexuale se observă și în industria muzicală. În anii recenți, numeroși artiști români au introdus teme homoerotice în videoclipurile lor muzicale, deseori criticate de publicul mai conservator. Exemple includ videoclipul Alexandrei Stan pentru piesa „I Did It, Mama!”, cel al lui Pepe pentru piesa „Tortura” și cel al fetelor de la G Girls (Inna, Alexandra Stan, Antonia și Lori) pentru piesa „Call the Police”. În rândul artiștilor din muzica românească contemporană care și-au făcut publice identitățile LGBTQ+ se numără Anca Pop (bisexuală), Emil Rengle (bisexual), Andrei Ursu (bisexual), Roxen (nonbinară) și Naomy (transgen).

Literatură

Spre deosebire de literatura occidentală, literatura românească este săracă în povestiri homoerotice. Istoric, scriitorii români au asociat homosexualitatea cu ceva străin, impropriu poporului român. Scriitorii homosexuali au fost marginalizați, iar astfel de povestiri cenzurate. Cu toate că nu era homosexual, Geo Bogza a ispășit o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru temele abordate în azi binecunoscutul „Poem invectivă”.

Există contexte literare în care este tematizată homosexualitatea, cu variante culturale și de gen. În acest cadru, scriitorii și operele ce pot constitui perimetrul zero al literaturii române de factură gay/queer, fără a ține seama de dimensiunea explorării temei în fiecare dintre contexte, sunt: Ion Creangă, Povestea poveștilor (1878), Mateiu Caragiale, Remember (1921) și Craii de Curtea-Veche (1929), Ionel Teodoreanu, La Medeleni (1925–1927), Panait Istrati (Stavru, din Povestirile lui Adrian Zografi, 1923), Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată (1936), Eugen Barbu, Principele (1969), Mircea Cărtărescu, Travesti (1994), Ion Negoițescu, Straja dragonilor (1994), Cecilia Ștefănescu, Legături bolnăvicioase (2002), Adrian Șchiop, pe bune/pe invers (2004) și Zero grade Kelvin (2009) și Dora Pavel, Do Not Cross (2011). Istoricii Constanța Vintilă-Ghițulescu și Andrei Oișteanu au inventariat o serie de episoade timpurii, de la cronica lui Laonic Chalcocondil despre violul homosexual la care Mahomed al II-lea l-a supus pe Radu cel Frumos (fratele lui Vlad Țepeș) până la cererea de divorț depusă la 3 octombrie 1836 de Ruxandra Balș, care îl reclama mitropolitului Moldovei pe soțul ei, hatmanul Anastasachi Bașotă, că o privează de „plăcerile însoțârei”. Sodomia era condamnată de biserică și pedepsită prin lege, fiind supusă în același timp unui fenomen de exotizare prin asocierea cu moravurile importate din Imperiul Otoman. Astfel, în Duduca Mamuca, Bogdan Petriceicu Hasdeu face trimitere la „obicee turcești” care nu sunt altceva decât practici homosexuale.

O prezență în scena culturii românești, care nu și-a ascuns înclinațiile și a provocat scandaluri, a fost Petru Comarnescu, critic literar, eseist și unul dintre fondatorii revistei „Criterion”. Binecunoscut este cazul poetului Ion Negoițescu cu scriitorul Petru Romoșan. Cei doi ar fi avut relații homosexuale, iar Romoșan a fost forțat de Securitate să-l denunțe ca homosexual atât pe Negoițescu, cât și pe alți scriitori. Dintre autorii contemporani români care și-au asumat și au declarat public orientarea sexuală se numără Adrian Șchiop și Adrian Teleșpan.

În 2013, cu ocazia GayFest, Cărturești a inaugurat în București un raft cu literatură LGBTQ. Astăzi, Cărturești are un raft permanent în librăria sa online dedicat comunității LGBTQ din România. Doi ani mai târziu, asociația MozaiQ a lansat LiteraQ, un cenaclu literar queer.

Sport

În 2018, Bucureștiul a găzduit primul campionat de fotbal destinat persoanelor LGBTQ. Tot în 2018, România a participat cu șase sportivi amatori, toți de orientare homosexuală, la cea de-a zecea ediție a Gay Games, echivalentul Jocurilor Olimpice pentru comunitatea LGBTQ, găzduită de Paris.

Mișcări anti-LGBTQ

Vezi și: Referendumul constituțional din România, 2018.

Există numeroase grupuri, organizații, partide politice și culte religioase care contestă o parte dintre revendicările comunității LGBTQ, în special legalizarea căsătoriei între persoane de același sex și dreptul acestora de a adopta copii. În această categorie sunt incluse, în general, unele formațiuni politice de dreapta (precum Partidul Conservator, Partidul România Unită, Partidul Noua Generație-Creștin Democrat, Alianța pentru Unirea Românilor, S.O.S. România și Partidul Oamenilor Tineri), care promovează în discursul public valori asociate naționalismului, tradițiilor și religiei, exprimând totodată poziții critice față de extinderea drepturilor LGBTQ. Alături de acestea, există și organizații și grupări de extremă dreaptă, de dimensiuni mai reduse, care, pe lângă promovarea unor idei similare, au fost asociate în trecut cu manifestări violente și discursuri instigatoare la ură împotriva persoanelor LGBTQ. Astfel de grupuri au participat la acțiuni de protest precum Marșul Normalității, organizat de Noua Dreaptă în paralel cu Marșul Diversității, și au fost acuzate de implicare în acte de intimidare, hărțuire sau agresiune fizică. De asemenea, o parte dintre aceste organizații își diseminează mesajele prin intermediul platformelor online, inclusiv canale de Telegram, unde sunt promovate conținuturi cu caracter homofob și, uneori, instigator la violență. Nu în ultimul rând, și partidele de stânga promovează o atitudine sceptică în privința anumitor drepturi revendicate de comunitatea LGBTQ, în baza unui apel la naționalism, tradițiile vechi și morala creștină, la fel ca cele de extremă dreaptă.

Multe ONG-uri, în principal cele creștine, se opun, de asemenea, drepturilor LGBTQ. Una dintre aceste organizații este Frăția Ortodoxă, care a devenit cunoscută după obiceiul ei de a întrerupe filme la Muzeul Țăranului Român și a protesta împotriva lor, scopul lor potrivit acestora este de a apăra inocența copiilor, cultura românească, precum și țăranul român.

De asemenea, grupuri sportive de ultrași din galeriile de fotbal se opun puternic mișcărilor LGBTQ prin afișarea bannerelor cu mesaje discriminatorii și chiar făcând apel la moartea lor.

În anul 2016, Coaliția pentru Familie a strâns trei milioane de semnături pentru a revizui Constituția și a interzice căsătoriile gay. Propunerea a fost susținută activ de Biserica Ortodoxă Română și sprijinită de organizații internaționale anti-LGBTQ. După ce a fost aprobată în ambele camere ale Parlamentului, propunerea a fost supusă unui referendum național care a avut loc pe 6 și 7 octombrie 2018. Deși o majoritate covârșitoare dintre cei prezenți la urne au votat pentru revizuirea Constituției, referendumul a fost invalidat, întrucât nu a fost atins pragul de cvorum.

Incidente

Violențele din timpul paradei GayFest 2007

Articol principal: Bucharest Pride#GayFest 2007

Parada din 2007 a debutat în mod pașnic, urmând să se desfășoare pe traseul Bulevardul Unirii–Piața Unirii–Piața Constituției–Parcul Izvor. Aceasta a fost însă întreruptă după aproximativ 20 de minute de un grup de circa 150 de protestatari anti-LGBTQ, majoritatea minori, care au aruncat asupra participanților cu pietre, roșii și pungi de gunoi. În confruntările ulterioare cu forțele de ordine — aproximativ 280 de polițiști și 400 de jandarmi — care au utilizat gaze lacrimogene pentru a dispersa contramanifestanții, peste 120 de persoane au fost arestate, iar doi polițiști din cadrul brigăzii rutiere au fost răniți în urma loviturilor cu pietre.

Atacul de la Muzeul Țăranului Român

În seara de 20 februarie 2013, aproximativ 50 de protestatari au întrerupt proiecția filmului The Kids Are All Right la Muzeul Țăranului Român, scandând sloganuri homofobe și adresând insulte verbale spectatorilor. Proiecția avea loc în cadrul Lunii Istoriei LGBTQ organizată de muzeu. Grupul anti-LGBTQ a agresat verbal participanții, folosind apelative precum „bestii” și „gunoaie” și scandând lozinci de tipul „Moarte homosexualilor”, „Nu vă vrem aici” și „Nu sunteți români”. De asemenea, aceștia au filmat și fotografiat persoanele prezente, au intonat imnul național și cântece religioase ortodoxe și au utilizat simboluri religioase (icoane), precum și gesturi și simboluri de inspirație fascistă.

În 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că Romania a încălcat articolele 8 și 11 din Convenția europeană a drepturilor omului, constatând că autoritățile nu au asigurat protecția libertății de asociere a participanților și nu au desfășurat o anchetă efectivă asupra incidentelor. Totodată, Curtea a reținut că autoritățile române au discriminat reclamanții pe criteriul orientării sexuale.

Tabel sumar

	Da/Nu	Note
Activitate sexuală între persoane de același sex
Activitate sexuală legală		(din 1996)
Vârstă de consimțământ egală		(din 2002)
Legi antidiscriminare
Bunuri și servicii		(din 2000)
Sănătate		(din 2000)
Educație		(din 2000)
Angajare		(din 2000)
Locuință		(din 2000)
Lege privind infracțiunile motivate de ură		(din 2006)
Lege privind azilul		(din 2006)
Uniuni între persoane de același sex
Căsătorie
Parteneriat înregistrat
Coabitare
Adopție și copii
Adopție individuală
Adopție de către al doilea părinte
Adopție în comun
Acces la FIV pentru lesbiene		(din 2005)
Maternitate surogat comercială pentru cuplurile homosexuale
Altele
LGB le este permisă înrolarea în armată		(din 2001)
Dreptul de a schimba genul legal		(din 1996, necesită operație)
BSB le este permis să doneze sânge
Reglementarea așa-numitelor „terapii de conversie”

Legături externe

• Situația drepturilor LGBTQ în România (grafic), Rainbow Europe
• Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Consiliul Europei; Convenția europeană a drepturilor omului – amendată de Protocoalele nr. 11 și 14, însoțită de Protocolul adițional și de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12 și 13; echr.coe.int