Drepturi LGBT în România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Legi privind parteneriatele între persoanele de același sex în Europa

     Căsătorie

     Căsătoriile străine recunoscute

     Alt tip de parteneriat

     Coabitare neînregistrată

     Nerecunoscute

     Statutul limitează căsătoria la cupluri de sex diferit

     Constituția limitează căsătoria la cupluri de sex diferit


Include legi care nu au intrat încă în vigoare.
 v  d  m 

Persoanele lesbiene, gay, bisexuale sau transsexuale (LGBT) din România se pot confrunta cu diferite provocări juridice. România este, în general, conservatoare cu privire la drepturile persoanelor gay, lesbiene, bisexuale sau transsexuale. România, alături de Bulgaria, Letonia, Lituania, Moldova, Serbia, Muntenegru și Ucraina, nu numai că nu acordă nici un fel de drept civil persoanelor care aparțin comunității LGBT, dar chiar stipulează în Codul Civil că actul căsătoriei poate fi încheiat numai între persoanele de sex opus.[1] În România, două treimi dintre gay își ascund orientarea sexuală, ca să minimalizeze discriminarea și actele de violență, potrivit unui studiu efectuat de organizația ACCEPT.[1] În indexul Rainbow Europe 2016 realizat de ILGA-Europe, un ONG care militează pentru drepturile gay, România se situează pe locul 34 din cele 49 de state analizate (cu un punctaj de 23,45%),[2] având drept criterii de evaluare legislația, discriminarea, atmosfera ostilă de care se lovesc membrii comunității LGBT.[3]

Cu toate acestea, România a făcut progrese semnificative în cadrul legislației privind drepturile LGBT din anul 2000 încoace. În perioada anilor 2000–2002, s-a decriminalizat complet homosexualitatea, s-au introdus și pus în aplicare pe scară largă legi anti-discriminare, s-a egalat vârsta consimțământului și s-au introdus legi împotriva crimelor motivate de homofobie.[4][5][6] În plus, comunitățile LGBT au devenit mai vizibile în ultimii ani, ca urmare a unor evenimente cum ar fi parada anuală Bucharest Pride și festivalul Serile Filmului Gay din Cluj-Napoca. În 2006, România a fost numită de către asociația internațională Human Rights Watch ca fiind una dintre cele cinci țări din lume care a făcut "progrese exemplare în combaterea abuzurilor pe motive de orientare sexuală sau identitate de gen".[7]

Legislația românească[modificare | modificare sursă]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Homosexualitatea este incriminată odată cu instalarea regimului autoritar al lui Carol al II-lea.

În Codul Penal promulgat de Alexandru Ioan Cuza (1864), inspirat mai ales din cel francez (care nu mai pedepsea penal homosexualii din anul 1791),[8] nu existau diferențe între tratamentul relațiilor heterosexuale sau homosexuale.[9][10] După Marea Unire din 1918, aplicabilitatea Codului lui Cuza se extinde în multe regiuni ale noului Regat, mai puțin în Transilvania, care își păstrează o oarecare autonomie din acest punct de vedere, unde a rămas în vigoare Codul Penal elaborat în 1878,[11] prin care se pedepsea violul homosexual:[12]

„Articolul 242: Constituie crimă de acte impudice nefirești, care se pedepsește cu recluziunea până la 5 ani, când asemenea acte se săvârșesc între bărbați, prin violență sau amenințări, iar dacă crima a pricinuit moartea părții vătămate, cu temniță grea pe viață.”

Homosexualitatea a fost interzisă în România, în anul 1937, odată cu ascensiunea rapidă a nazismului în Europa, sub regimul autoritarist al lui Carol al II-lea. În anul 1938, articolul 431 al Codului lui Carol al II-lea este modificat în așa fel încât:[13]

„1. Actele de inversiune sexuală săvârșite între bărbați sau între femei, dacă provoacă scandal public, constituiesc delictul de inversiune sexuală și se pedepsesc cu închisoare corecțională de la 6 luni la 2 ani.
2. Dacă actul s-a săvârșit asupra unei persoane mai mici de 18 ani, pedeapsa este închisoare corecțională de la 1 la 3 ani.
3. Aceeași pedeapsă prevăzută la alineatul precedent se aplică și în cazul când actul s-a săvârșit asupra unei persoane mai mici de 14 ani chiar dacă nu s-a produs scandal public.”

În perioada comunistă, homofobia din Codul Penal este păstrată și întărită. În noul Cod Penal al Republicii Populare Române promulgat în 1948, vechiul articol 431 înăsprește pedepsele la un minimum de 2 ani și un maximum de 5 ani.[12] În 1957 deja dispare condiționarea "scandalului public" și orice raport sexual consimțit între persoane de același sex este incriminat. După venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, în 1968, Parlamentul comunist modifică Codul Penal al lui Carol al II-lea, astfel încât, infracțiunile privitoare la viața sexuală erau incluse în secțiunea infracțiunilor contra persoanei. Homosexualitatea apare ca termen lingvistic în noul Cod Penal. Ideologic, homosexualitatea era neproductivă pentru comuniști, care aveau nevoie de mame eroine și de un slat demografic rapid.[14] Articolul 200, în alineatul 1, elimină condiția scandalului public:

„1. Relațiile sexuale între persoane de același sex se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.
2. Fapta prevazută în alineatul 1, săvârșită asupra unui minor, asupra unei persoane în imposibilitatea de a se apăra, ori de a-și exprima voința, sau prin constrângere, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
3. Dacă fapta prevazută în alineatul 2 și 3 are ca urmare vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 de ani.
4. Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării faptei prevăzute în alineatul 1 se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.”
Lobby-ul ACCEPT a avut un rol semnificativ în abrogarea Articolului 200 în 2001.

După 1989–1990, Articolul 200 a rămas în vigoare o perioadă,[15] când au loc foarte multe abuzuri față de membri ai comunității gay,[16] cele mai răsunătoare fiind cazurile fostei handbaliste Mariana Cetiner[17] și al cuplului Ciprian Cucu–Marian Mutașcu din Sânnicolau Mare.[18] La 25 octombrie 1996 este fondată asociația ACCEPT, prima și cea mai mare organizație neguvernamentală din România care apără drepturile persoanelor LGBT.[19] La presiunile exercitate de societatea civilă, Consiliul Europei, dar și organizații care luptă pentru drepturile omului (printre altele IRDO, APADOR-CH, LADO, Amnesty International, ILGA),[20] Articolul 200 a fost modificat în timpul guvernului de stânga condus de Nicolae Văcăroiu (1996) și anulat de guvernul PSD, condus de Adrian Năstase, în anul 2001, homosexualitatea fiind, din nou, legalizată, după ce fusese scoasă în afara legii prin Codul lui Carol al II-lea (1937).

Evoluții recente[modificare | modificare sursă]

În prezent, nu există legi împotriva persoanelor LGBT în România. Actele consensuale între două persoane de același sex au fost legalizate în 1996, iar ultima lege care discrimina persoanele gay, Articolul 200 al Codului Penal, a fost abrogată pe 21 iunie 2001, prin OUG 89.[21] Vârsta de consimțământ este de 15 ani, egală pentru acte sexuale heterosexuale și homosexuale.

La sfârșitul anului 2007, Partidul România Mare de extremă dreaptă a propus o lege în Senat, care ar interzice "propagarea ideilor și organizarea manifestațiilor de către homosexuali și lesbiene", destinată în primul rând pentru a preveni organizarea paradei anuale GayFest din București. Propunerea a fost respinsă de Senat la data de 11 februarie 2008, cu 17 de voturi pentru, 16 abțineri și 27 de voturi împotrivă.[22]

Pe 21 iulie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în premieră, că toate persoanele, indiferent de orientarea sexuală, au dreptul la o formă de uniune, fie căsătorie, fie parteneriat civil. Practic, CEDO a decis că interzicerea uniunilor între persoane de același sex reprezintă o încălcare a drepturilor omului.[23][24] Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este obligatorie pentru toate țările membre ale Consiliului Europei, așadar și pentru România. Consecința acestei decizii este că statul român va trebui să recunoască parteneriatul civil și/sau căsătoriile între persoane de același sex. În același context, pe 12 martie, Parlamentul European a dat un vot covârșitor în favoarea unui raport anual privind drepturile omului, al italianului Pier Antonio Panzeri (S&D), care recomanda statelor membre, printre altele, să "ia act de legalizarea căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de același sex (...), încurajează instituțiile Uniunii Europene și statele membre să contribuie în continuare la reflecțiile asupra recunoașterii căsătoriilor între persoane de același sex sau a parteneriatului civil între persoane de același sex ca o problemă politică, socială și de drept civil". 24 de europarlamentari români au spus "da" acestui amendament.

Legi împotriva discriminării LGBT[modificare | modificare sursă]

Din anul 2000, există o lege împotriva discriminării care nu permite discriminarea bazată pe orientare sexuală. Legea prevede protecția persoanelor LGBT într-o varietate de domenii, precum ocuparea forței de muncă, asigurarea și accesul la bunuri și servicii, locuințe, educație, asistență medicală, programe de radio și televiziune, egalitate în fața justiției și alte servicii publice și de securitate socială.[25] Această lege, una dintre cele mai solide din Uniunea Europeană,[26] a fost aplicată cu succes de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în 2004, când TAROM a refuzat să le ofere cuplurilor homosexuale beneficiile de Ziua Îndrăgostiților (Valentine's Day), care erau valabile doar cuplurilor heterosexuale.[27] TAROM a fost dat în judecată pentru discriminare pe bază de orientare sexuală și a fost amendat, situația fiind corectată conform legii anti-discriminare.

Recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex[modificare | modificare sursă]

În momentul de față, în România, cuplurile gay nu se pot căsători, nici adopta copii pentru că nu sunt recunoscuți legal ca o familie.

Constituția României definește familia ca fiind bazată pe căsătoria liber consimțită între soți,[28] fără a specifica genul acestora. În ciuda acestui fapt, legislația care este în vigoare la acest moment nu lasă loc de interpretare pentru reprezentanții stării civile. Căsătoria poate fi încheiată legal doar între bărbați și femei, fără ca un cuplu format din persoane de același sex să poată beneficia legal de protecția statului ca și familie.

„Art. 48 – Familia
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”

Mai mult, căsătoria dintre persoanele de același sex este interzisă de Codul Civil[29] și nu există dificultăți de aplicare a acestor prevederi.

„Art. 259 – Căsătoria
(1) Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii.”

La 5 iunie 2013, comisia parlamentară pentru revizuirea constituției a votat pentru a include un articol despre protejarea minorității sexuale împotriva discriminării în noua Constituție. Aceeași comisie a votat a doua zi schimbarea actualei legi a căsătoriei, care descrie căsătoria ca "o uniune consensuală între soți", la un format mai restrictiv, descriind-o ca fiind "o uniune între un bărbat și o femeie", interzicând astfel căsătoria între persoane de același sex.[30] Confruntată cu o serie de proteste din societatea civilă și organizațiile interne și internaționale, cum ar fi ACCEPT și Amnesty International,[31] comisia a retras ambele amendamente. Zeci de ONG-uri au protestat față de această acțiune a comisiei parlamentare (pentru a retrage protecția constituțională împotriva discriminării pe bază de orientare sexuală) și au declarat următoarele: "membrii Comitetului pentru Revizuirea Constituțională refuză protecția cetățenilor care au cel mai mult nevoie de protecție împotriva discriminării" și că "în calitate de stat membru a Uniunii Europene, este obligatoriu ca România să pună în aplicare dispozițiile dreptului comunitar în legislația națională".[32]

Remus Cernea, unul dintre puținii politicieni români care sprijină în mod public drepturile LGBT.

Unul dintre puținii politicieni care acordă sprijin public comunității LGBT din România este Remus Cernea, co-președintele Partidului Verde. În 2010, a fost singurul om politic care a participat la GayFest.[33] În 2011, el și colegul lui, Claudiu Crăciun, au participat la parada gay, iar europarlamentarele Daciana Sârbu și Monica Macovei și-au arătat susținerea față de organizatori. În aprilie 2013, Remus Cernea anunța o propunere de lege care să garanteze homosexualilor aceleași drepturi civile de care beneficiază heterosexualii.[34] Propunerea acestuia a fost întâmpinată cu critici din partea oponenților.[35] Pe 7 iulie, Cernea a prezentat proiectul de lege în Senat, așteptând rapoarte și aprobări din partea comisiilor parlamentare competente.[36] Pe 17 decembrie, proiectul de lege a fost respins de Senat cu 110 voturi împotrivă și doar două pentru. După trimiterea în Camera Deputaților, proiectul de lege a fost respins oficial pe 11 iunie 2014, cu o majoritate covârșitoare de 298 de voturi împotrivă.[36] Totuși, Cernea nu a renunțat la această inițiativă legislativă. Mai mult, în 2014, pentru a-i convinge să voteze o lege privind parteneriatul civil între persoanele de același sex, Cernea le-a prezentat parlamentarilor două cupluri de homosexuali.[37]

Adopție și planning familial[modificare | modificare sursă]

Este legal pentru femeile necăsătorite, inclusiv lesbiene, să acceseze metode de inseminare artificială, precum fertilizarea in vitro (FIV).[38] În 2005, Curtea Constituțională a decis că este neconstituțional refuzul reproducerii asistate medical, cum ar fi FIV, la persoane fizice sau necăsătorite.[39]

Serviciu militar[modificare | modificare sursă]

Homosexualilor le este permisă înrolarea în armata română. Potrivit politicii de recrutare a Ministerului Apărării, "este dreptul fiecărui cetățean român să ia parte la structurile militare ale țării noastre, indiferent de orientarea lor sexuală". Acesta este un drept garantat prin Constituție, prin Codul Muncii și prin convențiile internaționale ratificate de România.[40] Cu toate acestea, membri LGBT ai armatei aleg să nu-și dezvăluie orientarea sexuală din pricina discriminării.

Identitate de gen[modificare | modificare sursă]

Din 1996, este posibil pentru cineva care a trecut printr-o operație de schimbare de sex să își schimbe legal genul pentru a reflecta noul sex biologic.

Problema donării de sânge[modificare | modificare sursă]

În prezent, în România este interzisă donarea de sânge din partea bărbaților care au întreținut relații sexuale cu alți bărbați, principalul motiv fiind riscul ridicat de infectare cu BTS.[41] Totuși, în septembrie 2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că această interdicție este ilegală, constituind discriminare pe bază de orientare sexuală și creând "o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare și ofensivă pentru homosexuali".[42] În acest sens, Consiliul a solicitat Ministerului Sănătății să înlăture interdicția. În ianuarie 2008, pentru a se conforma hotărârii Consiliului, Ministerul Sănătății a venit cu o propunere legislativă care să elimine interdicția impusă bărbaților homosexuali de a dona sânge.[43]

Situația bolnavilor de HIV/SIDA[modificare | modificare sursă]

Potrivit Claudiei Cătană de la Fundația Romanian Angel Appeal (RAA), "România este singura țară din Europa care are o lege pentru persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA". În octombrie 2002, a intrat în vigoare Legea 584 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România și de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, prin care sunt apărate drepturile acestora.[44]

Primul caz de HIV/SIDA din România a fost diagnosticat în 1985, iar din 1989 au fost semnalate cazuri la copii.[45] Încă de la identificarea virusului imunodeficienței umane (HIV) în 1983, această boală era catalogată drept "cancerul homosexualilor",[46] datorită incidenței mai mare a bolii în rândul comunității LGBT, dar și a falsei idei conform căreia numai bărbații homosexuali sunt afectați de SIDA.

Deși legea prevede că persoanele care au contractat virusul HIV au dreptul la confidențialitate și tratament adecvat, autoritățile rareori aplică legea, și discriminarea personanelor cu HIV/SIDA împiedică accesul la îngrijiri medicale și dentare de rutină. Încălcarea confidențialității privind statutul unei persoane cu HIV este des întâlnită și rar pedepsită. Guvernul acordă acestor persoane acces la terapie antiretrovirală; cu toate acestea, stigmatizarea și discriminarea persoanelor cu HIV/SIDA le împiedică în mod frecvent accesul la educație, alte îngrijiri medicale, servicii guvernamentale și loc de muncă. În septembrie 2013, statisticile oficiale arătau că în România sunt 12119 pacienți diagnosticați cu SIDA.[47]

Atitudini sociale[modificare | modificare sursă]

Manifestanți la parada gay din București (2006)

Deși ultima lege anti-gay, Articolul 200, a fost abrogată încă din 2001, atitudinile societății față de persoanele homosexuale și lesbiene sunt încă destul de discriminatorii, în special în zonele rurale. Marșurile GayFest din București au avut loc cu opoziție semnificativă din partea grupurilor de extremă-dreaptă (mai ales Noua Dreaptă), chiar dacă poliția a protejat persoanele din ambele grupuri. Mai mult decât atât, Noua Dreaptă a organizat "Marșuri pentru normalitate" concomitent cu paradele GayFest, având sloganuri împotriva drepturilor homosexualilor și a recunoașterii relațiilor între persoane de același sex.

În afară de Noua Dreaptă, există un număr de partide precum Partidul România Mare și Partidul Conservator care au protestat împotriva festivalurilor gay din București și Cluj-Napoca.[48] În septembrie 2006, Consiliul Britanic a realizat un studiu în mai multe orașe din România, prin care a încercat, printre altele, să verifice convingerile tinerilor români cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani în privința drepturilor LGBT. Dintre cei intervievați, 39,1% consideră că drepturile LGBT ar trebui extinse, 35,9% consideră că situația drepturilor LGBT este satisfăcătoare în România, în timp ce 15,6% dintre oameni au declarat că persoanele LGBT au prea multe drepturi. 9,4% au fost indeciși. În plus, 71,9% dintre tinerii intervievați au declarat că drepturile LGBT ar trebui să fie protejate, indicând un nivel relativ ridicat de acceptare în rândul acestui grup demografic.[49]

Într-un sondaj realizat de European Voluntary Service (EVS) în 2008 în 23 de țări europene se arată că România este a treia cea mai homofobă țară din Europa, după Albania și Ucraina.[50]

Un sondaj Eurobarometru pe tema discriminării în Europa, realizat în 2015, arată că persoanele LGBT sunt cea mai discriminată categorie în România. Potrivit aceluiași sondaj, 36% dintre români consideră că persoanele LGBT ar trebui să aibe aceleași drepturi ca persoanele heterosexuale, în vreme ce 24% susțin că nu este nimic în neregulă cu o relație sexuală între două persoane de același sex. De asemenea, doar 21% dintre români consideră că căsătoriile gay ar trebui legalizate în întreaga Europă. În ceea ce privește drepturile LGBT, România este alături de Slovacia țara cea mai puțin tolerantă din Uniunea Europeană.[51] Același sondaj relevă că:

  • 59% dintre români s-ar simți total "neconfortabil" dacă în poziția cea mai înaltă în stat s-ar afla o persoană gay, lesbiană sau bisexuală;
  • 42% dintre români s-ar simți total "neconfortabil" dacă ar lucra cu o persoană gay, lesbiană sau bisexuală;
  • 66% dintre români s-ar simți total "neconfortabil" daca ar avea fii sau fiice într-o relație cu o persoană de același sex;
  • doar 17% dintre români s-ar simți "confortabil" dacă ar vedea doi bărbați manifestându-și afecțiunea în public;
  • 57% dintre români s-ar simți total "neconfortabil" dacă în poziția cea mai înaltă în stat s-ar afla o persoană transsexuală;
  • 43% dintre români s-ar simți total "neconfortabil" dacă ar lucra cu o persoană transsexuală
  • 67% dintre români s-ar simți total "neconfortabil" dacă ar avea fii sau fiice într-o relație cu o persoană transsexuală;
  • doar 29% dintre români consideră că persoanele transsexuale ar trebui să poată să-și schimbe identitatea.

Activism[modificare | modificare sursă]

Deși Bucureștiul are numeroși artiști, activiști și jurnaliști "out", care militează pentru eliminarea discriminării organizate împotriva comunității LGBT, activitățile în afara capitalei tind să fie limitate ca urmare a opresiunii politice, religioase și sociale.[52] În ciuda unui acces mai mare la comunitatea activă din București prin social media, un decalaj consistent încă există în unificarea activiștilor din provincie cu cei din capitală.

Mișcări împotriva drepturilor LGBT[modificare | modificare sursă]

În anul 2016, Coaliția pentru Familie a strâns trei milioane de semnături pentru a revizui Constituția și a interzice căsătoriile gay.[53] Propunerea este susținută activ de Biserica Ortodoxă Română.[54] În iulie 2016, Curtea Constituțională a României a avizat pozitiv inițiativa de modificare a Constituției pentru definirea familiei formată din bărbat și femeie.[55]

Pe 25 noiembrie 2015, un grup de inițiativă cetățenească a publicat în Monitorul Oficial al României o propunere de modificare a articolului 48 din Constituție. Articolul definește familia ca entitate fundamentală a societății și astfel o pune, implicit, sub protecția statului. Conform Constituției, familia este bazată pe căsătoria liber consimțită între soți, definiție care apare sub această formă încă din anul 1991.

Grupul de inițiativă condus de Mihai Gheorghiu, unul dintre principalii instigatori ai atacului homofob de la Muzeul Țăranului Român asupra unui grup de 40 de tineri LGBT.[necesită citare] I se alătură diverși lideri religioși din diverse confesiuni, dar și  Bogdan Stanciu, liderul Pro Vita București, o organizație care are ca scop limitarea drepturilor sexuale și reproductive. Aceștia doresc să redefinească familia ca fiind bazată pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie. Argumentul lor principal este că actuala formulare este una ambiguă care ar putea permite oficialilor stării civile să încheie căsătorii între persoane de același sex.

Tabel sumar[modificare | modificare sursă]

Relații sexuale LGBT legale Yes (din 1996)
Vârsta de consimțământ egală Yes (din 2002)
Legi împotriva discriminării în ocuparea forței de muncă Yes (din 2000)
Legi împotriva discriminării în accesul la bunuri și servicii Yes (din 2000)
Legi împotriva discriminării în orice alte domenii (inclusiv discriminare indirectă sau verbală) Yes (din 2006)
Căsătorii între persoane de același sex No
Parteneriat civil între persoane de același sex No (în discuție)
Adopția copiilor de către cupluri LGBT No
Persoanelor gay și lesbiene le este permis să se înroleze în armată Yes
Dreptul de schimbare de sex din punct de vedere legal Yes (din 1996)
Access la FIV pentru persoane lesbiene Yes (din 2005)
Dreptul de a dona sânge pentru persoanele gay No

Cazuri notabile[modificare | modificare sursă]

Daniel Zavoian este prima persoană care a dat în judecată o instituție din România pentru discriminare și hărțuire, pe criteriul orientării sexuale în accesul la serviciile companiei Distrigaz. În 2007, instanțele românești au decis ca instituția să plătească daune morale în valoare de 1000 de euro. Sentința dată de Curtea de Apel București este definitivă.[56]

România amendată de CEDO pentru infracțiuni motivate de ură[modificare | modificare sursă]

Pe 12 aprilie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a amendat România cu 14000 de euro pentru ineficiența organelor de cercetare penală în investigarea unui atac homofob împotriva a șase tineri români și străini participanți la GayFest2006 într-un caz al Asociației ACCEPT. CEDO a hotărât că România a încălcat dreptul celor doi petenți de a nu fi supuși la tratamente degradante, cât și dreptul acestora de a nu fi discriminați de autorități, indiferent de orientare sexuală și identitate de gen.

CEDO consideră că autoritățile române se fac vinovate de o investigație ineficientă, întrucât nu au cercetat rolul motivației din spatele agresiunii – ura față de persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgender (LGBT). Curtea consideră că organele de cercetare penală trebuie să investigheze riguros infracțiunile motivate de ură și motivul din spatele agresiunii. În caz contrar, statul devine complicele atacatorilor, acceptând tacit violența împotriva persoanelor LGBT.

„Astăzi CEDO a sancționat statul român pentru că a tratat cu nepăsare și neprofesionalism un caz de violență îndreptat împotriva unor tineri pentru că au participat la marșul gay din 2006. Din păcate, în cei zece ani de la violențele de la metrou din iunie 2006, autoritățile au continuat să afișeze aceeași pasivitate complice în fața altor cazuri de violență și intimidare săvârșită din homofobie. Până când să achite contribuabilul român nota de plată pentru niște funcționari care refuză să își facă treaba?,” a declarant Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului și reprezentanta Asociației ACCEPT și Coaliției anti-discriminare.

Pe 4 iunie 2006 a avut loc ce-a dea doua ediția a Marșului Diversității din cadrul GayFest (actualul Bucharest PRIDE). Evenimentul, întâmpinat cu violențe, a strâns în jur de 400 de participanți, înconjurați de sute de jandarmi care formau un lanț uman pentru a-i proteja de protestatari agresivi. Protestatarii, membri ai unor organizații și grupuri de extremă dreapta, au scandat lozinci pline de ură la adresa persoanelor LGBT și au aruncat cu pietre, cocktailuri Molotov și alte obiecte contondente.

După finalizarea Marșului în Piața Constituției, participanții au fost filați de extremiști. Șase tineri care părăseau evenimentul au fost urmăriți de un grup organizat de agresori până la stația de metrou Izvor, unde au luat același tren. Tinerii nu au observat că sunt urmăriți și nu purtau însemne vizibile ale comunității LGBT care să arate că vin de la Marș. Imediat după ce metroul a părăsit stația, un grup de șase bărbați i-au atacat pe tineri.

„Noi stăteam într-un colț al vagonului, aproape de ușă, în picioare. Metroul abia plecase din stație. Dintr-o dată, mai mulți bărbați s-au prins cu mâinile de barele care sunt deasupra scaunelor și au început să ne lovească cu bocancii în zona feței și a capului. Unul din prietenii cu care eram s-a așezat în fața mea și a altei fete și a încasat multe lovituri pentru noi. Atacul a durat mai puțin de două minute, timp în care băieții din grup s-au umplut de sânge și contuzii, unul căzând pe jos. Bărbații care ne loveau urlau că suntem „poponari” și că „să ne ducem în Olanda,” își amintește M.C., unul dintre tinerii care a dat statul român în judecată.

„Toți călătorii, când au văzut bătaia, s-au retras de frică în partea opusă a vagonului. Nimeni nu a intervenit. Ba mai mult, chiar și atunci când agresorii s-au dat jos la următoarea stație, toată lumea se ținea departe de noi. Nimeni nu a venit să ne întrebe dacă avem nevoie de ajutor, nimeni nu a încercat să cheme Poliția sau Salvarea. Se purtau de parcă noi eram cei vinovați,” a declarat A.C., unul dintre tinerii care a dat statul român în judecată.

După finalizarea atacului, bărbații și-au tras glugile pe cap și au ieșit nestingheriți de la metrou. Tinerii în stare de șoc și-au continuat drumul și au venit la ACCEPT, unde au hotărât în aceeași seară să depună plângere la Poliție. „Am încercat în seara aceea să identificăm secția de poliție unde trebuia depusă plângerea. Pentru că atacul s-a produs la metrou, forțele de ordine nu erau sigure cine ar fi trebuit să se ocupe de caz. Pentru că cei agresați au participat la un marș gay, Poliția a încercat din primul moment să tergiverseze investigația și sa ne plimbe dintr-un loc în altul.  Au fost probleme inclusiv la Institutul de Medicina Legală – doctorii legiști de acolo nu au vrut să îi primească pe cei șase tineri și să le emită un certificat care să constate rănile, pe motiv că li se terminase programul de lucru, deși erau de gardă în incinta Institutului,” a declarat Florin Buhuceanu, membru al Asociației ACCEPT.

Poliția a audiat tinerii în aceeași seară și, în prima fază, au încercat să îi descurajeze să depună plângere împotriva agresorilor. Polițiștii Secției 25, în prezent desființată, au scos în evidență faptul că victimele, dacă depun o plângere, vor fi puse în situația de a se reîntâlni și confrunta cu agresorii pe parcursul investigației și în cadrul unui eventual proces. „Nu mi-a venit să cred cum ne vorbeau polițiștii. Încercau să ne explice că mai bine pentru noi ar fi să lăsăm lucrurile așa, să nu ne căutăm dreptatea. Se arătau extrem de îngrijorați pentru noi și bunăstarea noastă emoțională în cazul unei potențiale confruntări cu agresorii, însă eu cred că, de fapt, nu doreau să se lege la cap cu o investigație doar pentru că niște oameni presupuși gay au fost bătuți. Tot ce s-a întâmplat în relație cu organele de cercetare penală a fost mai mult decât indolență, a fost de-a dreptul favorizarea infractorului.” a adăugat M.C.

Dosarul a fost plimbat de la o secție de poliție la alta vreme de un an, cu justificarea că se căuta secția competentă să investigheze plângerea, după desființarea Secției 25; chiar poliția a recunoscut în cauză că în acest fel s-a pierdut timp valoros pentru efectuarea unei investigații eficace. După ce s-au luat declarațiile inițiale la insistența celor șase tineri, un atacator a fost identificat. Acesta fusese deja legitimat pe traseul marșului datorită vehemenței cu care scanda împotriva participanților la marșul gay. În ciuda faptului că agresorul a fost identificat cu fotografie, nume integral, adresă și CNP, acesta a fost adus la secția de poliție pentru declarații la un an și jumătate după atac. Acest agresor a declarat în fața poliției că nu a participat la incident și că nu cunoaște grupul de bătăuși altfel decât din vedere, ei fiind parte din galeria clubului de fotbal Steaua București. Polițiștii l-au crezut pe cuvânt, în ciuda mărturiei celor șase tineri. Poliția nu a cerut în timp util nici măcar înregistrările făcute de camerele de supraveghere din metrou. Ca ultim pas în investigație, poliția a mers la un an și chiar la cinci ani de la atac la mai multe meciuri de fotbal ale clubului Steaua, încercând, zic ei, să identifice acolo agresorii printre mii și mii de suporteri.

La 5 ani după atac, Poliția a clasat investigația, întrucât se împlinise termenul de prescripție. Asociația ACCEPT a adus cazul în atenția CEDO, unde a beneficiat de sprijinul Coaliției anti-discriminare și de intervenția prin amicus curiae a Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki și ILGA-Europe, organizația la nivel european care militează pentru promovarea drepturilor LGBT.[57]

Surse[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Flavia Drăgan (25 iulie 2011). „Analiză. Au gay-ii căsnicii fericite în România?”. România Liberă. http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/analiza--au-gay-ii-casnicii-fericite-in-romania--232204. 
  2. ^ Rainbow Europe 2016”. ILGA-Europe. http://www.ilga-europe.org/resources/rainbow-europe/2016. 
  3. ^ Românii și homosexualii. Cine e, de fapt, „normal“ în subiectul care a încăierat activiști, politicieni, preoți: „Deși vorbim de păcat, ei nu sunt diferiți de noi“”. Adevărul. 27 mai 2016. http://adevarul.ro/locale/constanta/romanii-homosexualii-e-fapt-normal-subiectul-incaierat-activisti-politicieni-preoti-desi-vorbim-pacat-nu-diferiti-noi-1_574826975ab6550cb85b306d/index.html. 
  4. ^ John Feffer (29 decembrie 2013). „Promoting a Molecular Revolution in Romania”. The Huffington Post. http://www.huffingtonpost.com/john-feffer/revolution-romania_b_4515702.html. 
  5. ^ LGBT Rights in Romania”. Equaldex. http://equaldex.com/region/romania. 
  6. ^ Liam Hoare (10 decembrie 2014). „What’s It Like to Be Gay in Romania?”. Slate Magazine. http://www.slate.com/blogs/outward/2014/12/10/gay_in_romania_legal_status_and_lived_experience.html. 
  7. ^ ‘Hall of Shame’ Shows Reach of Homophobia”. Human Rights Watch. 17 mai 2006. https://www.hrw.org/news/2006/05/17/hall-shame-shows-reach-homophobia. 
  8. ^ Mădălina Kadar (2 februarie 2015). „Homosexualitatea: o istorie de secole, plină de controverse”. Transilvania Reporter. http://transilvaniareporter.ro/reportaj/homosexualitatea-o-istorie-de-secole-plina-de-controverse/. 
  9. ^ Codul Penal din 1864”. Lege5 Online. http://lege5.ro/Gratuit/g42tamju/codul-penal-din-1864. 
  10. ^ Codul Penal din 1 Maiu 1965, cu modificările din 1874, 1882, 1893, 1894 și 1895. București: Editura Librăria Nouă. 1908 
  11. ^ Transilvania, Art. 242; Bucovina, § 129. Rătescu et. al. (ed.), p. 681
  12. ^ a b Legislația românească privind homosexualitatea”. suntgay.ro. http://www.suntgay.ro/ma_informez/legislatia_romaneasca/. 
  13. ^ Codul Penal din 1936”. Lege5 Online. http://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul-penal-din-1936. 
  14. ^ Homosexualitatea în România: de la „Mandruli pederastu“, la corecții fizice și suicid de rușine”. Adevărul. 20 aprilie 2013. http://adevarul.ro/news/societate/homosexualitatea-romania-mandruli-pederastu-corectii-fizice-suicid-rusine-1_517298d5053c7dd83f2af75c/index.html. 
  15. ^ Codul Penal și Codul de Procedură Penală. București: Editura Cutuma. 1992 
  16. ^ 1. Summary and Recommendations”. Human Rights Watch. https://www.hrw.org/legacy/reports97/romania/Romsex2.htm. 
  17. ^ Dorin Timonea (29 noiembrie 2013). „Cazul cutremurător al Marianei Cetiner, ultima femeie condamnată în România pentru lesbianism”. Adevărul. http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/cazul-cutremurator-marianei-cetiner-ultima-femeie-condamnata-romania-lesbianism-1_52985487c7b855ff5651fd65/index.html. 
  18. ^ Human Rights Watch, International Gay and Lesbian Human Rights Commission (ianuarie 1998). Public Scandals: Sexual Orientation and Criminal Law in Romania. p. 18–21. ISBN 1-56432-178-9. https://books.google.ro/books?id=us2ITyi7S6IC&pg=PA18&lpg=PA18&dq=ciprian+cucu+marian+mutascu&source=bl&ots=AGO3owEgmX&sig=qxTyu_u9Av4iz7-X1rBUB0S4LC8&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjSka7YjtfKAhWELaYKHaB5BRcQ6AEIKjAC#v=onepage&q=ciprian%20cucu%20marian%20mutascu&f=false 
  19. ^ Istoric”. ACCEPT. http://www.acceptromania.ro/desprenoi/istoric/. 
  20. ^ Srdjan Sremac, R. Ruard Ganzevoort (15 iunie 2015). Religious and Sexual Nationalisms in Central and Eastern Europe: Gods, Gays and Governments. BRILL. p. 40. ISBN 9789004297791. https://books.google.ro/books?id=v_TjCQAAQBAJ&pg=PA40&dq=homosexuality+romania&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwigy9igjKnLAhVDP5oKHUuMDP04ChDoAQg2MAQ#v=onepage&q=homosexuality%20romania&f=false 
  21. ^ Respect pentru diversitate”. British Council. 2010. https://www.britishcouncil.ro/sites/default/files/ghid-respecting-diversity.pdf. 
  22. ^ Elena Enache (11 februarie 2008). „Senatul lasă homosexualii să facă manifestații”. Ziare.com. http://www.ziare.com/social/capitala/senatul-lasa-homosexualii-sa-faca-manifestatii-236790. 
  23. ^ Sorina Ionașc (21 iulie 2015). „Decizie în premieră a CEDO: persoanele gay au dreptul la o formă de uniune - căsătorie sau parteneriat civil”. Gândul. http://www.gandul.info/stiri/decizie-in-premiera-a-cedo-persoanele-gay-au-dreptul-la-o-forma-de-uniune-casatorie-sau-parteneriat-civil-14621517. 
  24. ^ Italy should introduce possibility of legal recognition for same-sex couples”. European Court of Human Rights. 21 iulie 2015. http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/14621517/2/judgment-oliari-and-others-v-italy-impossibility-of-legal-recogn.pdf. 
  25. ^ Accessing Health: Context and Challenges for LGBT People in Central & Eastern Europe, 2006”. ILGA-Europe. http://www.ilga-europe.org/resources/ilga-europe-reports-and-other-materials/accessing-health-context-and-challenges-lgbt. 
  26. ^ Protection against discrimination on grounds of sexual orientation, gender identity and sex characteristics in the EU – Comparative legal analysis – Update 2015”. European Union Agency for Fundamental Rights. http://fra.europa.eu/en/publication/2015/lgbti-comparative-legal-update-2015. 
  27. ^ Valentine's deal 'left out gay people'”. The Guardian. 1 martie 2005. http://www.theguardian.com/world/2005/mar/01/gayrights. 
  28. ^ Art. 48 – Familia”. Constituția României. http://www.constitutiaromaniei.ro/art-48-familia/. 
  29. ^ Art. 259 – Căsătoria”. LegeAZ. http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-259-casatoria-dispozitii-speciale-incetarea-persoanei-juridice. 
  30. ^ Marian Chiriac (7 iunie 2013). „Romania's New Constitution Bans Gay Marriage”. Balkan Insight. http://www.balkaninsight.com/en/article/romania-takes-a-negative-stand-to-same-sex-marriage/. 
  31. ^ Irina Popescu (7 iunie 2013). „Amnesty worried that Romanian Constitution changes on definition of family might cause discrimination”. Romania-Insider.com. http://www.romania-insider.com/amnesty-worried-that-romanian-constitution-changes-on-definition-of-family-might-cause-discrimination/101226/. 
  32. ^ Sexual orientation should remain a protected ground in the Romanian Constitution!”. ACCEPT. 13 iunie 2013. http://accept-romania.ro/en/blog/2013/06/14/orientarea-sexuala-trebuie-sa-ramana-un-criteriu-protejat-in-constitutie/. 
  33. ^ Despre homofobie și despre succesul comunității LGBT de la Budapesta”. Remus Cernea. 2 martie 2011. http://remuscernea.ro/2011/03/despre-homofobie-si-despre-succesul-comunitatii-lgbt-de-la-budapesta/. 
  34. ^ Romania needs debate on gay marriage”. eurotopics. 17 aprilie 2013. http://archiv.eurotopics.net/en/home/presseschau/archiv/article/ARTICLE121678-Romania-needs-debate-on-gay-marriage. 
  35. ^ DEZBATERE Legalizarea parteneriatelor civile între homosexuali. Parlamentarii oscilează între „nu“ și „nu prea“”. Adevărul. 18 aprilie 2013. http://adevarul.ro/news/societate/parlament-homosexuali-1_516ee2e0053c7dd83f1bada5/index.html. 
  36. ^ a b Propunere legislativă privind parteneriatul civil”. Camera Deputaților. http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=17488&cam=1. 
  37. ^ Remus Cernea a adus cupluri de homosexuali în Parlament pentru a susține parteneriatul civil”. Știrile Pro TV. 11 februarie 2014. http://stirileprotv.ro/stiri/politic/remus-cernea-a-adus-cupluri-de-homosexuali-in-parlament-pentru-a-sustine-parteneriatul-civil.html. 
  38. ^ Daniel Ottoson. „Legal Survey of LGBT Rights Worldwide”. ILGA. 
  39. ^ Legal Analysis of Homophobia. European Union Agency for Fundamental Rights. p. 119 
  40. ^ Dilema Armatei române: cu sau fără homosexuali”. Evenimentul Zilei. 26 noiembrie 2006. http://www.evz.ro/dilema-armatei-romane-cu-sau-fara-homosexuali-420642.html. 
  41. ^ Andreea Anghel. „Donare de sânge cu discriminare”. Curentul. http://www.curentul.info/2008/index.php/Social/Donare-de-sange-cu-discriminare.html. 
  42. ^ Comunicat de presă”. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. 5 septembrie 2007. http://www.cncd.org.ro/presa/Comunicate-de-presa/Comunicat-de-presa-46/. 
  43. ^ Adriana Toma (16 ianuarie 2008). „Homosexualii români vor putea dona sânge”. Ziare.com. http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/sanatate/homosexualii-romani-vor-putea-dona-sange-215316. 
  44. ^ LEGE nr.584 din 29 octombrie 2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România și de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA”. Camera Deputaților. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=38597. 
  45. ^ HIV/SIDA in cifre”. Stop Sida. http://www.stopsida.ro/informatii_hiv_sida_cifre.php. 
  46. ^ 30 de ani de HIV/SIDA - de la „cancerul homosexualilor” la boală cronică nefatală”. Adevărul. 20 mai 2013. http://adevarul.ro/sanatate/medicina/30-ani-hivsida-cancerul-homosexualilor-boala-cronica-nefatala-8_5199dd3f053c7dd83fb3208a/index.html. 
  47. ^ Romania 2013 Human Rights Report. U.S. Department of State. p. 29–30. http://www.state.gov/documents/organization/220533.pdf 
  48. ^ Partidul Conservator organizează un miting pentru apărarea valorilor tradiționale”. Altermedia. 22 mai 2008. http://www.altermedia.info/romania/2008/05/22/partidul-conservator-organizeaza-un-miting-pentru-apararea-valorilor-traditionale/. 
  49. ^ Valorile tinerilor români”. Monitorul Expres. 13 septembrie 2006. http://www.monitorulexpres.ro/index.php?mod=monitorulexpres&p=actualitate&s_id=30453&Valorile-tinerilor-romani. 
  50. ^ Gays in the Neighborhood? European Attitudes about Homosexuality a Quarter Century after the Fall of the Soviet Union”. Council for European Studies. 8 mai 2014. http://councilforeuropeanstudies.org/critcom/gays-in-the-neighborhood-european-attitudes-about-homosexuality-a-quarter-century-after-the-fall-of-the-soviet-union/. 
  51. ^ Discrimination in the EU in 2015. European Network of Equality Bodies. p. 52. http://www.equineteurope.org/Discrimination-in-the-EU-in-2015 
  52. ^ Vlad Viski (5 februarie 2016). „This is what the LGBTI community are facing in Romania”. Gay Star News. http://www.gaystarnews.com/article/romania-struggle/?utm_source=twitterfeed&utm_medium=twitter#gs.NgIwk6o. 
  53. ^ Constituție, semnături, jocuri de culise, 25 mai 2016, Vlad Viski, Adevărul, accesat la 27 mai 2016
  54. ^ Romania”. Annual Review of the Human Rights Situation of Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex People in Europe. Bruxelles: ILGA-Europe. 2016. p. 136. ISBN 978-92-95066-11-3. http://www.ilga-europe.org/sites/default/files/Attachments/annual_review_2016-for_web.pdf 
  55. ^ UPDATE CCR a avizat pozitiv inițiativa de modificare a Constituției pentru definirea familiei formată din bărbat și femeie. Cum se continuă procedura?, 20 iulie 2016, News. Ro, Radu Eremia, Adevărul, accesat la 26 iulie 2016
  56. ^ "Ars" de Distrigaz pe motiv că este homosexual”. Adevărul. 26 iulie 2007. http://adevarul.ro/news/eveniment/ars-distrigaz-motiv-homosexual-1_50ac2b767c42d5a663857879/index.html. 
  57. ^ Asociația ACCEPT. „România amendată de CEDO pentru complicitate prin indolență la infracțiuni motivate de ură împotriva persoanelor LGBT. http://www.acceptromania.ro/blog/2016/04/12/romania-amendata-de-cedo-pentru-complicitate-prin-indolenta-la-infractiuni-motivate-de-ura-impotriva-persoanelor-lgbt/. Accesat la 16 iulie 2016. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de LGBT în România