Glosar de algebră

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Prezentul glosar de algebră conține termeni din domeniul algebrei și a altor domenii fundamentale ale matematicii ca: aritmetică, teoria numerelor, teoria probabilităților, statistica și logica. Pentru celelalte domenii ale matematicii, ca analiza matematică și geometria, vedeți celelalte glosare din categoria: Glosare de matematică.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

A[modificare | modificare sursă]

- dispozitiv pentru calcule format din bile alunecătoare pe vergele orizontale; vezi și adiator;
- tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.
- înmulțire al unui element al unei mulțimi (număr, vector etc.) cu un număr;
- înmulțire cu același număr a numărătorului și numitorului unei fracții.
- primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția "dacă";
- tot ceea ce poate constitui premisa, punctul de plecare într-o demonstrație.
  • anticonjuncție - incompatibilitate, funcție în logica propozițională.
  • antidisjuncție - rejecție, funcție în logica propozițională.
  • antilogaritm - număr care are ca logaritm un număr dat.
  • antisimetrie:
- proprietate a unei funcții care își schimbă semnul prin permutarea variabilelor;
- proprietate a unei relații binare care nu este valabilă și în sens reciproc: este o relație antisimetrică dacă exclude pe .
  • apartenență - calitate, proprietate a unui element de a face parte dintr-o mulțime.
  • aplicație - vezi funcție.
  • aplicație multiliniară de grad - vezi aplicație -liniară.
  • aplicație -liniară - aplicație , cu proprietatea: pentru orice și pentru orice sistem de vectori aplicația parțială este liniară, unde sunt spații vectoriale (sinonim: aplicație multiliniară de grad ).
  • aproximare - operație de determinare a unei valori care diferă puțin de valoarea adevărată a unei mărimi de exemplu în cazul când valoarea exactă nu poate fi calculată prin metode directe.
  • aproximație - diferența dintre valoarea exactă a unei mărimi și o valoare apropiată, obținută printr-o operație de aproximare.
  • aranjamente - grupe de câte n obiecte care se pot forma din m obiecte distincte, astfel ca două grupe oarecare să difere între ele, nu numai prin natura obiectelor, dar și prin ordineac acestora, fiecare obiect neputând intra într-o grupă decât cel mult o singură dată.
  • arbitrar - (despre constante, numere, funcții etc.) care este ales la întâmplare; oarecare.
  • arbore - graf orientat aciclic, în care relația dintre noduri este unică, cu proprietăți specifice: un singur nod, numit rădăcină, fără predecesori, iar orice alt nod, în afară de rădăcină, are un singur predecesor.
  • argument:
- variabilă independentă de care depinde o funcție;
- unghiul pe care îl formează raza vectoare (dreapta care unește originea axelor cu imaginea unui număr complex) cu semiaxa reală. Numărul are argumentul .


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

- (despre forma unui polinom liniar și omogen) care are două grupe diferite de variabile;
- (despre o formă) funcție de două variabile și care este liniară în ambele variabile.
  • bilion - număr a cărui valoare este egală cu 1012, adică o mie de miliarde sau cu un miliard în SUA, Franța, Rusia.
  • binar - vezi sistem binar, relație binară.
  • binaritate - însușirea de a se divide în două elemente.
  • binom - sumă sau diferență a două monoame.
  • binomul lui Newton - numele formulei care dă dezvoltarea expresiei:
  • bipătrat:
- trinom de gradul al patrulea, care conține variabila numai la puteri pare:
- vezi ecuație bipătrată.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]

- ansamblu de operații matematice (sinonim: socoteală);
- capitol al științelor matematice în care se folosește un anumit tip de operații matematice (exemple: calcul diferențial, calcul integral, calcul logic etc.).
    • calcul algebric - calcul cu expresii algebrice (monoame, polinoame, fracții, radicali) constând în efectuarea operațiilor de adunare, scădere, înmulțire, împărțire, ridicare la putere și extragere a rădăcinii.
    • calcul catenar - calcul prin care se poate afla o mărime necunoscută din două sau mai multe mărimi cunoscute care variază direct sau invers proporțional, prin atâtea reduceri la unitate câte mărimi cunoscute sunt date.
    • calcul grafic - rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice.
    • calcul logic - ansamblu de operații prin care anumite expresii logice sunt derivate din alte expresii logice.
    • calcul matricial - calcul bazat pe regulile de adunare, înmulțire și inversare a matricelor; este folosit în studiul sistemelor de ecuații liniare și în probleme în care intervin operații liniare.
    • calcul natural - sistem de logică bazat pe reguli (scheme) de deducție.
    • calcul numeric - ramură a matematicii care se ocupă cu rezolvarea problemelor de calcul până la rezultatul numeric final; în prezent beneficiază de aplicarea calculatoarelor.
    • calculul erorilor - capitol al teoriei probabilităților care se ocupă cu distribuția probabilistică a erorilor de observație, determinând, cu mai multă precizie, valoare unei mărimi măsurate.
    • Calculul Firelor de Nisip - lucrare a lui Arhimede în care a încercat să determine limita superioară a numărului firelor de nisip care ar umple întregul Univers.
    • calculul predicatelor - capitol al logicii matematice în care se studiază funcțiile părților de propoziție.
    • calculul probabilităților:
- ramură a matematicii care se ocupă cu studiul evenimentelor aleatorii;
- calcul matematic care permite să se aprecieze dacă un eveniment complex se va întâmpla sau nu, în funcție de eventualitatea unor evenimente mai simple, presupus cunoscute.
- instalație sau aparat cu care se efectuează automat operații matematice sau logice;
- tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele.
  • caracter - numărul de elemente care ocupă, după o permutare, același loc ca și înainte de aceasta.
  • caracteristică:
- partea întreagă a unui logaritm (vezi și mantisă);
- (în statistică) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic.
- simbol grafic pentru scrierea numerelor, care reprezintă unul dintre numerele de la zero pînă la nouă;
- număr care indică valoarea unei mărimi caracteristice a unei substanțe, a unui fenomen.
- mulțime de elemente care au anumite însușiri comune;
- fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre.
  • clasă vidă - clasă care nu conține niciun element.
  • cod binar - cod care întrebuințează drept simboluri șiruri de cifre 0 și 1, corespunzătoare stărilor fizice de contact deschis sau închis.
  • coeficient:
- element constant într-o expresie matematică, care multiplică o mărime variabilă;
- mărime relativă care exprimă raportul dintre doi indicatori, arătând câte unități din indicatorul raportat revin la o unitate din indicatorul luat ca bază de raportare.
    • coeficient statistic - cea mai simplă formă de exprimare a raportului dintre două mărimi printr-un număr întreg sau fracționar și care arată de câte ori o mărime este mai mare în comparație cu alta.
  • cologaritm - logaritmul unui număr luat cu semn contrar, adică logaritmul inversului acelui număr.
  • comensurabilitate - proprietatea a două mărimi de aceeași natură de a avea raportul un număr rațional.
  • combinări - grupurile care se pot forma luând din obiecte date obiecte , astfel ca un grup să difere de celelalte cel puțin prin natura unui obiect; numărul de astfel de combinări este dat de: .
  • compatibilitate:
- raport logic între două enunțuri aparent contradictorii, care nu se exclud reciproc, fiind adevărate împreună;
- proprietate a unui sistem de relații de a avea loc împreună.
  • complement algebric - minorul unui element al unui determinant, considerat cu semnul corespunzător.
  • complement aritmetic - diferența dintre cea mai apropiată putere întreagă a lui 10, superioară unui număr dat, și acel număr.
  • compunere - (a două funcții) operație prin care de la funcțiile și se trece la funcția
  • comutativitate - proprietatea unei operații de a avea rezultatul independent de ordinea elementelor; exemple: adunarea și înmulțirea numerelor reale.
  • concluzie - judecată care rezultă cu necesitate din alte judecăți date, numite premise; concluzia încheie raționamentul.
  • condiție necesară - condiție formulată în legătură cu o anumită afirmație, astfel că, dacă afirmația este adevărată urmează că și condiția este îndeplinită.
  • condiție necesară și suficientă - condiție care trebuie să fie satisfăcută pentru ca să existe o anumită proprietate și care, dacă este satisfăcută, atrage după sine existența proprietății.
  • condiție suficientă - condiție formulată în legătură cu o anumită afirmație, astfel că, dacă condiția este îndeplinită, urmează că și afirmația este adevărată.
  • congruență - relație între două numere întregi care dau același rest la împărțirea cu un număr întreg dat.
  • conjuncție - functor care stabilește legătura dintre două sau mai multe propoziții, astfel încât noua propoziție compusă este adevărată numai atunci când toate propozițiile componente sunt adevărate; conjuncția se redă prin cuvântul "și".
  • consecință - propoziție care urmează în mod necesar dintr-o altă propoziție sau din mai multe propoziții care o precedă (sinonim: consecvent).
  • consecvent - vezi consecință
  • constantă - mărime care rămâne neschimbată; de exemplu numerele pi, e.
  • contradicție, raport de ~ - raport între două noțiuni (sau judecăți), dintre care una neagă cu totul pe cealaltă, conținutul noțiunii (sau judecății) care neagă rămânând însă nedeterminat.
  • corelație statistică - legătură sau dependență statistică între două sau mai multe fenomene, în care unul apare drept cauză a celuilalt.
  • corespondență - relația dintre două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă mulțime.
  • corespondență biunivocă - corespondență dintre mulțimile dată de o lege după care fiecărui element din mulțimea îi corespunde un element din și numai unul (sinonim: bijecție).
  • corolar - propoziție care rezultă imediat dintr-o propoziție anterior demonstrată.
  • corp - ansamblu de elemente în care sunt definite operațiile de adunare și înmulțire care satisfac anumite axiome, astfel ca pentru fiecare din ele să existe operația inversă.
    • corp borelian - corp având proprietatea că reuniunea unui număr infinit de mulțimi din acesta aparține acestuia; altă denumire: clan borelian.
  • cuantificarea predicatului - operație logică prin care se precizează cantitatea predicatului în raport cu subiectul.
  • cuantile (de ordinul n) - valori ale variabilei care separă repartiția ordonată în n părți cuprinzând același efectiv egal cu 1/n din efectivul total; dacă n= 3 cuantilele se numesc terțile, pentru n=4 avem quartile, daca n=10 cuantilele devin decile.
  • cuantor - determinativ logic prin care se fixează sfera de aplicabilitate a unei variabile într-o anumită expresie.
  • cuaternion - sistem de patru numere reale, o combinație liniară a unităților de bază , de exemplu: unde
  • cub - puterea a treia a unui număr sau a unei expresii matematice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

  • deducție - formă de raționament caracterizată prin faptul că concluzia decurge cu necesitate din premise și numai din ele.
  • deîmpărțit - primul termen al unei împărțiri, care trebuie împărțit cu al doilea termen, numit împărțitor.
  • demonstrație - procedeu logic de verificare a adevărului unui enunț, unei propoziții.
  • demonstrație apagogică - raționament care, pe baza demonstrării falsității unei propoziții care contrazice pe cea de demonstrat, conchide asupra adevărului acesteia din urmă (vezi și reducere la absurd).
  • dependență liniară - vezi sistem de vectori liniar dependenți.
  • diagramă Euler - mijloc schematic de reprezentare a unor mulțimi și a relațiilor dintre acestea.
  • diferență tabulară - adaosul pe care îl primește logaritmul unui număr de patru cifre, când acest număr crește cu o unitate.
  • dicotomie (sau dihotomie):
- metodă de diviziune binară;
- diviziune a unei noțiuni în doi membri contradictorii.
  • dihotomie - vezi dicotomie.
  • divizor comun - număr prin care se divide oricare dintre termenii unei sume de numere; sinonim: factor comun.
  • dualitate - relația de involuție dintre două concepte, teoreme sau structuri matematice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]

  • echivalență - caracterul a două propoziții de a fi simultan adevărate, respectiv false.
  • ecuație - egalitate între două expresii, conținând elemente de aceeași natură (numere, funcții, vectori), dintre care unele sunt cunoscute iar altele necunoscute.
  • ecuație bipătrată - ecuație de forma: (vezi și bipătrat).
  • ecuație de gradul al doilea - ecuație de forma: .
  • ecuație polinomială - ecuație de forma: unde este o funcție polinomială de orice ordin, iar este necunoscuta.
  • endomorfism - omomorfism de la o mulțime cu o structură dată la ea însăși.
  • epimorfism - omomorfism surjectiv.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]

  • factor - fiecare dintre termenii unei înmulțiri.
  • factor comun - vezi divizor comun.
  • factor prim - fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un număr dat.
  • factorial - produsul primelor n numere naturale nenule:
  • formă:
- fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație;
- polinom omogen.
  • formă trigonometrică (a unui număr complex) - pentru numărul complex , forma trigonometrică este unde este modulul numărului complex, iar , cu este argumentul.
  • fracție (zecimală) periodică - fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine.
  • funcție:
- mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente; sinonim: aplicație;
- operație care, prin aplicare asupra unui argument, îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare.
  • funcție periodică - funcție f care admite perioadă, adică un număr t pentru care pentru orice x din domeniul de definiție al funcției.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]

  • gradul unei curbe algebrice - gradul polinomului , în x și y, unde este ecuația curbei.
  • gradul unui polinom - numărul natural n nenul, în cazul polinomului


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]

  • histogramă - reprezentare grafică a unei repartiții statistice, constând într-o succesiune de dreptunghiuri, fiecare dintre acestea având drept bază un subinterval al intervalului în carre se găsesc valorile caracteristicii, iar ca înălțime, raportul dintre frecvența corespunzătoare subintervalului respectiv și lungimea acestuia.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]

  • ideal - submulțime nevidă unde este un inel și pentru care, oricare ar fi există relația (adunarea și înmulțirea sunt operații definite în inelul M).
  • idempotență:
- proprietate a unui element x al unei mulțimi M (deci ) în raport cu o operație binară și anume: , caz în care x se numește idempotent;
- operație logică în care conectarea unei variabile cu ea însăși are drept rezultat aceeași variabilă.
  • independență liniară - vezi sistem de vectori liniar independenți.
  • indicele unui radical - vezi radical.
  • inducție - formă de raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general.
  • inducție amplifiantă - inducție care generalizează pe baza trecerii de la constatări despre unele cazuri singulare dintr-o mulțime la toate elementele mulțimii.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Î[modificare | modificare sursă]

  • împărțire - operație matematică inversă înmulțirii, prin care se găsește un număr (sau polinom) C, numit cât, care, înmulțit cu alt număr (sau polinom) care are rolul de a împărți, numit împărțitor, să dea numărul (sau polinomul) D, care se împarte, numit deîmpărțit:
  • împărțire întreagă - operație matematică prin care se asociază unei perechi de întregi sau polinoame, o pereche de întregi sau polinoame astfel încât unde sau, în cazul polinoamelor, unde este polinomul nul.
  • împărțitor - al doilea termen al unei împărțiri (diferit de zero), care împarte pe primul, numit deîmpărțit.
  • înmulțire - operație matematică având ca inversă împărțirea, prin care se asociază la două numere complexe (sau polinoame) A și B, numite deînmulțit și înmulțitor, un alt număr (sau polinom) P, numit produs: poartă numele de factori (sinonim: multiplicare; vezi și: produs scalar, produs vectorial).
  • înmulțitor - al doilea factor al unei înmulțiri, care înmulțește pe primul, numit deînmulțit.
  • însumare - vezi adunare.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J[modificare | modificare sursă]

  • joc - vezi teoria jocurilor.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

K[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]

  • latice - mulțime în care s-au definit două legi de compoziție, care îndeplinesc axiomele: idempotență, comutativitate, asociativitate și absorbție.
  • lanț cu legături complete - proces stochastic cu parametru discret (T - numărabilă) și cu mulțimea stărilor finită (), cu proprietățile: pentru orice
  • lanț Markov - proces stochastic, în care mulțimea stărilor este cel mult numărabilă, satisfăcând proprietatea lui Markov:
  • lege de compoziție - operație prin care se asociază fiecărei perechi de elemente dintr-o mulțime un element din aceeași mulțime; exemple : adunarea, scăderea, înmulțirea.
  • logică algoritmică - logică care utilizează notații algoritmice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]

  • monomorfism - omomorfism injectiv.
  • multiplicare - vezi înmulțire.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]

  • - simbol pentru mulțimea numerelor naturale.
  • necunoscută - element care apare în rezolvarea unei probleme, a cărui valoare nu este cunoscută, trebuind să fie determinată în funcție de datele cunoscute ale problemei.
  • negație (a unei propoziții) - propoziția "nu este adevărată p", adevărată când p este falsă.
  • nomografie - ramură a matematicii aplicate în care se studiază modul de întocmire și de utilizare a nomogramelor.
  • nomogramă - reprezentare grafică în plan, folosind puncte sau linii cotate, a unei relații dintre două sau mai multe mărimi variabile, cu ajutorul căreia se pot determina valorile altei mărimi.
  • nomogramă reticulară - nomogramă formată din rețele de drepte paralele cu axele de coordonate sau care trec prin originea axelor, sau dintr-un fascicul de curbe.
  • număr aspirant - număr natural cu proprietatea că seria sa alicotă se termină într-un număr perfect.
  • număr cardinal - vezi cardinal.
  • număr deficient - număr care mai mare sau egal față suma alicotă a divizorilor acestuia.
  • număr dodecaedric (sau dodecaedral) - număr figurativ care reprezintă un dodecaedru și care este dat de:
  • număr extrem compus - număr natural cu mai mulți divizori decât are oricare alt număr întreg pozitiv mai mic decât acesta.
  • număr extrem cototient - număr natural mai mare decât 1 care are mai multe soluții la ecuația decât orice alt număr întreg mai mic decât și mai mai mare decât 1.
  • număr figurativ - număr care se construiește pe baza dispunerii regulate în plan sau în spațiu a unor puncte situate la distanțe egale, astfel încât să se obțină o figură geometrică regulată.
  • număr norocos - număr care rămâne după trecerea tuturor numerelor naturale printr-o anumită „sită”, asemănătoare cu ciurul lui Eratostene.
  • numerație - sistem de reguli pentru exprimarea numerelor întregi.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]

  • omografie - funcția , cu
  • omomorfism - funcție între două mulțimi cu aceeași structură, astfel încât compunerii a două elemente dintr-o mulțime să-i corespundă compunerea imaginilor lor din cealaltă mulțime.
  • omomorfism de grup - funcție f definită pe un grup G (la care legea de compoziție este notată cu ), cu valori în grupul (la care legea de compoziție este notată cu ), având proprietatea: pentru orice
  • omomorfism de inel' - funcție f definită pe un inel I, cu valori în inelul I, astfel încât: a) b) pentru orice x, y din I.
  • omomorfism de modul - vezi aplicație liniară.
  • operator - funcție definită pe un spațiu vectorial X (peste un corp C), cu valori în spațiu vectorial Y (peste corpul C):
  • operator aditiv - operator pe un spațiu vectorial X, care are proprietatea: pentru orice
  • operator liniar - operator aditiv și omogen.
  • operator omogen - operator pe un spațiu vectorial X (peste un corp C) care are proprietatea pentru orice și


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]

  • perioadă - intervalul creșterii minime a variabilei independente, după care se reproduc, în aceeași ordine, aceleași valori ale unor mărimi.
  • prim asigurat - număr de forma 2p + 1, unde p este tot număr prim.
  • principiul bivalenței - principiu conform căruia orice enunț este fie adevărat, fie fals.
  • probă - verificare a exactității unei operații matematice.
  • problema deciziei - problema determinării unei metode care să permită stabilirea valorii de adevăr a unei propoziții.
  • produs - rezultat al unei înmulțiri.
  • progresie ascendentă - progresie ai cărei termeni cresc.
  • proporționalitate - proprietatea a două mărimi de a avea un raport constant.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Q[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]

  • - simbol pentru mulțimea numerelor reale.
  • radical - semnul matematic care indică operația de extragere a rădăcinii de ordinul n dintr-un număr dat; numărul n se numește indicele radicalului.
  • rang:
- (al unei aplicații liniare ) dimensiunea imaginii acesteia;
- (al unei familii de vectori) dimensiunea spațiului vectorial generat de acea familie;
- (al unei matrice) dimensiunea spațiului vectorial generat de coloanele acesteia sau de liniile acesteia; aceasta măsoară gradul de non-degenerare al sistemului de ecuații liniare codificat de matrice;
- (al unui sistem de ecuații liniare) numărul de ecuații specific sistemului eșalonat echivalent; este egal cu rangul matricei coeficienților sistemului.
  • raport (a două numere a , b) - câtul împărțirii lui a prin b.
  • raport anarmonic - (a patru numere ) numărul
  • rădăcină - vezi radical.
  • reducere:
- simplificare a unei fracții sau a unei expresii algebrice prin suprimarea factorilor comuni;
- operație logică care constă în probarea validității modurilor silogistice, pornind de la considerentul că numai modurile primei figuri silogistice sunt valide, urmând ca validitatea celorlalte moduri să fie probată.
  • reducere la absurd - demonstrarea adevărului unei propoziții prin demonstrarea faptului că acceptarea tezei contrare prezintă consecințe absurde (sinonim: argumentum ad absurdum; vezi și demonstrație apagogică).
  • regresiune - determinare a mărimii aproximative a unui fenomen statistic prin mărimea unui alt fenomen.
  • relație binară - relație matematică ce are loc între doi termeni; formal, o relație binară pe o mulțime este o submulțime a produsului cartezian


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]

  • scalar - element al unui corp peste care se consideră un spațiu vectorial, noțiune care s-a extins în mecanică desemnând, în opoziție cu noțiunea de vector, un element caracterizat numai prin mărimea sa.
  • scădere - operație care asociază perechii formate din numărul a (numit descăzut) și numărul b (numit scăzător) numărul c (numit diferență), astfel încât .
  • scăzător - vezi scădere.
  • schema lui Horner - metodă pentru efectuarea împărțirii unui polinom prin binomul .
  • serie alicotă - serie de numere naturale în care fiecare termen este egal cu suma divizorilor corespunzători termenului anterior (cu suma alicotă a termenului anterior); vezi și număr aspirant.
  • serie cronologică - șir de valori pe care le înregistrează, la momente sau la intervale de timp successive, o variabilă; sinonime: serie în timp, serie temporală.
  • serie în timp - vezi serie cronologică.
  • serie temporală - vezi serie cronologică.
  • sistem axiomatic - model formal ce stă la baza unei discipline matematice și care este compus din termeni primari, axiome și reguli de deducție (vezi și axiomatică).
  • sistem binar - sistem de numerație în care baza este 2; are aplicații mai ales în teoria informației, electronică, automatizare etc.
  • sistem de numerație - vezi numerație.
  • sistem de numerație binar - vezi sistem binar.
  • sistem de numerație zecimal - vezi sistem zecimal.
  • sistem zecimal - sistem de numerație pozițional, având baza 10.
  • sistem de vectori liniar dependenți - mulțime de vectori dintr-un spațiu liniar care verifică o relație de forma: , cu scalari din corpul nu toți nuli.
  • sistem de vectori liniar independenți - mulțime de vectori dintr-un spațiu liniar care verifică o relație de forma: dacă și numai dacă
  • sistem hipercomplex - inel care are ca domeniu de operatori un grup comutativ peste care este spațiu vectorial și care are proprietățile că, dacă iar atunci
  • stereonomogramă - nomogramă construită pe principiul proiectării și observării stereoscopice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]

  • tabelă matematică - mulțime a valorilor unei funcții care corespund anumitor valori ale argumentelor; exemple: tabele cu puteri, cu logaritmi, pentru funcții trigonometrice etc.
  • tabla înmulțirii - tabelă compusă dintr-un pătrat cu 10 linii și 10 coloane, prima linie și prima coloană conținând numerele de la 1 până la 10, iar celelalte linii și coloane multimplii consecutivi ai acestora (sinonim: tabla lui Pitagora).
  • tablou - grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse în șiruri și coloane).
  • tautologie:
- judecată în care subiectul și predicatul sunt exact aceeași noțiune;
- expresie care în cadrul unui sistem formal este adevărată în orice interpretare.
  • teorema fundamentală a algebrei - o ecuație algebrică de gradul n, cu o necunoscută, având coeficienți reali sau complecși, are cel puțin o rădăcină reală sau complexă.
  • teorema lui Bézout - valoarea polinomului , pentru , este egală cu restul împărțirii polinomului prin .
  • teorema lui Fermat:
- (mica teoremă a lui Fermat) dacă p este un număr prim care nu divide numărul întreg a, atunci ;
- (marea teoremă a lui Fermat) ecuația nu are rădăcini întregi pentru (vezi și ecuație diofantică).
  • teoria jocurilor - teoria matematică a situațiilor conflictuale, situații în care acționează două sau mai multe părți care își propun scopuri contrare, așa încât rezultatul oricărei măsuri luate de una din părți depinde de modul de acțiune al părții adverse.
  • termen - fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]

  • unitate imaginară - (în cadrul numerelor complexe) numărul care are proprietatea .


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

W[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]

  • - simbol pentru mulțimea numerelor întregi.
  • zecimal - (despre un sistem de numerație) cu baza 10.
  • zecimală - fiecare dintre cifrele scrise la dreapta virgulei unui număr zecimal.
  • zero:
- primul număr cu care începe șirul numerelor naturale;
- (elementul zero) element al unui grup abelian aditiv G, notat "0", care are proprietatea:
  • zeroul unei funcții f(x) - rădăcină a ecuației


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Caius Iacob, Dicționar de matematici generale, Editura Enciclopedică Română, 1974
  • Romulus Cristescu, Dicționar de analiză matematică, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.