Glosar de termeni juridici

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Prezentul glosar de termeni juridici conține termeni din domeniul dreptului, administrației, ordinii și siguranței publice.

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

A[modificare | modificare sursă]

  • abandon:
- părăsire a copiilor, a familiei etc. de către persoana care are obligația legală de întreținere sau de susținere materială;
- renunțare la un bun sau la un drept.
  • abandonare a moștenirii - predarea tuturor bunurilor care aparțin masei succesorale, către creditorii și legatarii succesiunii făcute de către moștenitorul sub beneficiu de inventar, pe care le-a primit, el scutindu-se de plata datoriilor succesorale.
  • abatere – încălcare a unor dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar, prevăzute de legi, regulamente și care atrage anumite sancțiuni.
  • abatere disciplinară - faptă prin care se nesocotește una sau mai multe obligații de serviciu.
  • aberratio ictus - expresie folosită pentru a denumi una dintre cauzele care generează infracțiunea deviată (ratată).
  • abilitare:
- împuternicirea cuiva pentru a săvârși un act juridic;
- recunoaștere (în urma unui examen) a unei anumite calificări.
  • ab intestat - expresie latină care se referă la ipoteza unei persoane decedate fără a dispune de patrimoniul acesteia prin testament; în acest caz operează succesiunea legală.
  • ab irato - expresie latină folosită pentru a caracteriza actul comis într-un moment de mânie.
  • abitație:
– dreptul de folosi, împreună cu familia, o casă aflată în proprietatea altei persoane;
- dezmembrare a dreptului de proprietate asupra unei case, care conferă titularului dreptul de a o folosi și a încasa chiria, fără posibilitatea de a o înstrăina.
  • abjudecare - anulare, suspendare printr-o hotărâre judecătorească a unor titluri de proprietate, a unor drepturi etc.
  • abolire (sau aboliție) - desființare a unei instituții, a unei uzanțe, a unei stări; anulare a unei legi, a unei hotărâri; exemplu: abolirea iobăgiei în Rusia.
  • abrogare – ieșire (totală sau parțială) din vigoare a unui act normativ, în urma abolirii sale (implicite sau explicite) printr-un alt act normativ de aceeași valoare sau de valoare superioară (vezi și caducitate).
  • absenteism - absență îndelungată a deținătorului unei proprietăți funciare, pe care o exploatează printr-un intermediar.
  • absolutoriu - (act) care atestă faptul că cineva este absolvit de o datorie, de o obligație etc. sau este iertat de o vină, de o greșeală etc.
  • absoluțiune - iertare de pedeapsă a unui acuzat când faptul imputat nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată; absolvire.
  • absolvire - scutire de pedeapsă, când faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată.
  • absorbție - drept al unei instanțe superioare de a lua din competența instanțelor inferioare o cauză în curs de judecare.
  • absorbție de pedeapsă – aplicarea unei singure pedepse în cazul concursului de infracțiuni.
  • abuz:
– exercitarea unui drept împotriva scopului lui economic și social.
- delict care constă în exercitarea unui drept cu rea-credință, în scop de șicană, pentru a pricinui o pagubă altei persoane sau pentru a-i întîrzia exercitarea unui drept.
  • abuz sexual - întreținerea de relații sexuale (prin forțare), mai ales cu minori (abuz sexual asupra copiilor).
  • abuz de încredere – însușirea de către o persoană a unui lucru acordat voluntar de către altă persoană și refuzul înapoierii acestuia.
  • abuz de putere - delict care constă în obținerea de avantaje, intimidare, influențarea unor hotărâri de către cineva care se folosește de funcția pe care o deține.
  • abuz în serviciu – fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
  • acceptant - (parte) care acceptă oferta de a încheia un contract, o convenție.
  • acceptare – manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept, ofertă ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract.
  • acces la documente administrative (libertate de ~, drept de ~) – dreptul acordat oricărui cetățean, într-o societate democratică, în numele transparenței necesare administrației, la a putea consulta orice document public sau administrativ, nesupus normelor secretului.
  • accesiune - mod de dobândire a proprietății, care rezultă din alipirea naturală (sau prin acțiunea cuiva) a unui bun la un alt bun, mai important.
  • accesoriu - (despre drepturi, cereri etc.) care este secundar în raport cu alt drept sau cu altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune.
  • accident de muncă – vătămarea sănătății sau decesul unui angajat provocate prin acțiunea, de obicei neprevăzută a unei cauze exterioare victimei, în cadrul procesului de muncă sau în legătură cu acesta.
  • achiesare:
- recunoașterea de către un acuzat a pretențiilor dintr-o acțiune de justiție;
- acceptarea executării unei hotărâri judecătorești de bunăvoie, fără a fi necesară declanșarea procedurii de executare silită.
  • achitare:
– declarare, prin hotărâre judecătorească, că persoana trimisă în judecată este nevinovată;
- plătirea, îndeplinirea unei datorii (morale), a unei obligații etc.
  • acord de recunoaștere a vinovăției - act încheiat între procuror și inculpat, care reprezintă înțelegerea stabilită cu privire la fapta care face obiectul dosarului penal și soluția care se impune, în care caz inculpatul va beneficia de o reducere a pedepsei.
  • acreditare – procedura prin care o instituție autorizată evaluează și recunoaște formal un program de certificare, în conformitate cu standardele instituției respective.
  • acrescământ – drept prin efectul căruia partea unui moștenitor sau legatar crește de pe urma faptului că unul sau mai mulți dintre comoștenitori nu vin la succesiune sau renunță la aceasta.
  • act:
- document eliberat de o autoritate, prin care se atestă un fapt, o obligație, un drept, o învoială, identitatea cuiva etc; decizie a unei autorități cuprinsă în acest document;
- rezultat al unei activități conștiente sau instinctive individuale care are un scop sau tinde către realizarea unui scop.
  • act adițional - convenție încheiată între două părți contractante prin care se modifică, se restrânge sau se completează un contract preexistent.
  • act adminstrativact emanând de la organele administrative și care are efecte juridice.
  • act bilateral - act juridic rezultat din voința a două persoane.
  • act consensual - act juridic care nu necesită nicio formalitate deosebitã și se încheie prin simpla manifestare de voință a părților.
  • act constitutiv - act juridic care crează drepturi noi sau le modifică pe cele anterioare.
  • act cu titlu oneros - act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb.
  • act de acuzare - concluzie scrisă întocmită de organele judiciare asupra anchetării unei cauze penale, servind ca bază la dezbaterile unui proces.
  • act de identitatedocument care face dovada identității, a adresei de domiciliu și a adresei de reședință a titularului (sinonime: buletin de identitate, carte de identitate).
  • act de notorietate - înscris întocmit în fața unui organ de stat (judecătoresc sau administrativ), prin care două sau mai multe persoane atestă fapte în general cunoscute.
  • act de procedură – act efectuat, în cadrul procesului, de către un organ de urmărire penală sau de jurisdicție, în cadrul desfășurării unui proces.
  • act de stare civilă - înscris constatator al unui act juridic privitor la starea civilă a unei persoane.
  • act juridic
- manifestare a unei persoane cu scopul de a crea, de a modifica, de a transmite sau de a stinge drepturi și obligații;
- înscrisul întocmit de părți pentru a constata actul juridic încheiat.
  • act normativ - act prin care se stabilesc dispoziții generale obligatorii. Cel mai cunoscut act normativ este legea.
  • act notarial – act prin care mai multe persoane atestă, în fața notarului, existența unui fapt.
  • act teroristinfracțiune care constă în săvârșirea, din motive politice, a unor acte împotriva vieții, integrității corporale a oamenilor de stat, a persoanelor care desfășoară o activitate politică.
  • act unilateral - act juridic care rezultă din voința unei singure persoane.
  • acționare - introducere a unei acțiuni în justiție.
  • acțiune în justiție – cerere adresată unei instanțe judecătorești prin care se solicită constatarea sau realizarea unui drept.
  • acțiune civilă - instrumentul juridic prin intermediul căruia, o persoană care a suferit un prejudiciu în urma săvârșirii unei infracțiuni de către o altă persoană, solicită repararea acestuia în cadrul procesului penal declanșat ca urmare a constatării infracțiunii respective.
  • acțiune penală - vezi proces penal.
  • acuzare – învinuire adusă unei persoane (acuzat) că ar fi săvârșit o infracțiune.
  • acuzat - persoană care este învinuită (în justiție) de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; sinonime: inculpat, învinuit, pârât, reclamat.
  • acuzator public – persoană însărcinată (în împrejurări excepționale) cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale.
  • adempțiune - luare în posesie sau acceptare a unui beneficiu.
  • adeverință - dovadă scrisă prin care se recunoaște un drept sau un fapt; chitanță, recipisă.
  • ad-hoc - termen latin care caracterizează o instituție, o funcție creată în vederea îndeplinirii unei sarcini speciale și, în general, temporare.
  • adjudecare – (despre bunuri, servicii, lucrări etc) atribuire în proprietate a unui bun, scos în vânzare prin licitație publică, eventual printr-o hotărâre judcătorească.
  • administrare – totalitatea operațiilor privitoare la gospodărirea și la controlul bunurilor încredințate unei instituții, organizații economice, unei persoane etc.
  • administrare a unei probe - folosire a unei dovezi într-un proces juridic.
  • administrator – persoană care administrează sau gospodărește un bun.
  • administrație:
– conducere, gospodărire a unei instituții, organizații;
- totalitatea organelor administrative (executive și de dispoziție) ale unui stat, instituție sau societate comercială.
  • administrație de stat:
– formă de activitate a statului care constă în realizarea funcțiunilor acestuia pe baza și în aplicarea dispozițiilor legale;
– totalitatea organelor de stat care îndeplinesc activitatea executivă și de dispoziție.
  • admitere:
- înscriere, primire la un examen sau într-un post, într-un loc (în urma unui examen);
- acceptare, primire a unui solicitant, a unui petiționar.
  • admonestare - document oficial care conține o mustrare adresată cuiva.
  • admonițiune - cercetare efectuată de un judecător.
  • adoptarea legilor – dezbaterea și votarea de către organele legislative a proiectelor de lege.
  • adulter - fapta unei persoane căsătorite care întreține relații sexuale în afara căsătoriei.
  • aferent - (proprietate, parte etc.) care se cuvine sau revine cuiva.
  • afidavit - (în dreptul anglo-saxon) declarație unilaterală scrisă sau orală dată sub jurământ în fața unui notar, a unui șerif etc.
  • afinitate – legătura juridică între un soț și rudele celuilalt soț (sinonim: alianță).
  • aflictiv - (despre pedepse) care răpește unui condamnat libertatea sau viața.
  • a fortiori - expresie din latină care are semnificația "cu siguranță" sau "pentru acest motiv".
  • agnat - rudă în linie paternă.
  • agnațiune - legătură de rudenie civilă, în opoziție cu înrudirea naturală (cognațiune).
  • agresiune - atac brutal neprovocat, cu scopul de a produce vătămări, suprimarea vieții cuiva sau distrugerea, degradarea bunurilor etc.; jignire, injurie adusă cuiva.
  • alegare - invocare a unui argument în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni.
  • alianță – vezi: afinitate.
  • alibi – dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, în momentul comiterii infracțiunii, cel în cauză se afla în altă parte.
  • alienare – înstrăinare a unui bun, a unui drept etc. prin vânzare, cesiune; alienație.
  • alineat - pasaj în articolele de legi.
  • amanet - vezi gaj.
  • amendament - text propus spre a fi introdus într un proiect de act (tratat, rezoluție, cartă, statut, regulament etc.) cu scopul de a preciza, completa sau modifica una sau mai multe din prevederile inițiale.
  • amendă - sancțiune care constă în plata unei sume de bani.
  • amenințare - infracțiune care constă în alarmarea unei persoane prin manifestarea intenției de a sâvârși față de aceasta sau față de o rudă apropiată o faptă infracțională.
  • amiabil - (despre rezolvarea unor litigii, neînțelegeri) care se produce în urma unor negocieri; exemplu: rezolvarea amiabilă a unui conflict de muncă.
  • amnistie - lege prin care se înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită, anulându-se sau oprindu-se efectele sentinței; efectul juridic al unei astfel de legi; vezi și grațiere.
  • amovibil - (despre funcționari publici) care poate fi mutat, revocat, înlocuit.
  • amprentare - luare a amprentelor unei persoane, mai ales în cursul unei cercetări penale.
  • amprentă (digitală) - urmă (luată prin diferite procedee) a desenului liniilor epidermice pe care le prezintă suprafața pielii de pe ultima falangă a degetelor de la mâini (la om) sau de pe bot (la animale).
  • analogie - metodă de soluționare a unui caz neprevăzut de lege, dar asemănător cu unul anterior.
  • anchetă - cercetare (la fața locului) dispusă sau efectuată de o autoritate publică pentru a stabili ceva, prin interogări, prin ascultare de martori, prin adminstrare probe etc.
  • angajat - persoană încadrată într-un loc de muncă (vezi și salariat).
  • antecedent (penal) - fapt penal existent în trecutul unui inculpat (de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei).
  • antigraf - copie scrisă de mână de pe un original.
  • antihreză:
- cedarea către creditor a venitului unui bun imobil aparținând debitorului;
- contract prin care debitorul sau un terț încredințează creditorului, drept garanție a creditului, un bun imobil ale cărui venituri servesc pentru plata dobânzilor și a creditului.
  • antropologie criminală - ramură a antropologiei care are ca obiect studiul biologic al infractorilor.
  • antropometrie judiciară - metodă de identificare a criminalilor, bazată pe studiul dimensiunilor corpului uman, al formei acestuia și al amprentelor (digitale).
  • anulabilitate - posibilitate a unui act, a unui document etc. de a fi anulat.
  • anulare:
- sancțiune civilă constând în suprimarea retroactivă, de regulă, a efectelor unui act juridic încheiat în condițiile nerespectării dispozițiilor legale; nulitate relativă; anulație;
- desființare a unui act ilegal al administrației de stat de către organul ierarhic superior.
- susținere a unei cauze în fața justiției; sinonim: pledoarie; vezi și legitimă apărare;
- parte într-un proces care apără cauza cuiva.
  • apărător - persoană care asistă, reprezintă și apără cauza cuiva în fața justiției.
  • apel:
- cale de atac prin care se obține rejudecarea în fond a unui proces de către instanța de fond imediat superioară aceleia care a pronunțat hotărârea atacată; vezi și declarare a apelului;
- adresare la jurisdicția imediat superioară, spre a schimba sau anula o sentință dată de prima instanță (vezi și curte de apel).
  • apelant - persoană care face apel împotriva unei sentințe judecătorești.
  • apostil(ă) - rezoluție scrisă pe o cerere, pe un raport sau pe un alt act oficial; semnătură pusă pe un asemenea act.
  • aprobare - act (verbal sau scris) prin care se rezolvă în mod favorabil (și oficial) o cerere, un deviz.
  • aprod - angajat care păzește sălile și introduce publicul în unele instituții (mai ales în sălile de ședințe ale tribunalelor).
  • apropriere - acțiunea de a(-și) însuși lucruri, bunuri etc; atribuire, însușire.
  • arbitraj - soluționare a unui litigiu, a unui diferend de către o persoană (arbitru) sau de către o instituție autorizată.
  • arbitraj de stat - organ de stat cu sarcini de soluționare a litigiilor patrimoniale dintre (sau cu) organizațiile de stat.
  • arbitru - judecător ales de părțile împricinate pentru a rezolva un litigiu; instanță aleasă pentru a rezolva un litigiu; expert numit de tribunal și însărcinat să-și dea părerea într-o afacere.
  • arest:
- deținere (din ordinul unei autorități) sub pază legală a unei persoane (care comite sau care este bănuită că a comis o infracțiune); arestare, detenție, întemnițare;
- loc unde sînt ținuți cei arestați; închisoare, temniță.
  • arest la domiciliu - (sentință judecătorească de) efectuare a detenției la domiciliul inculpatului.
  • arie cu acces interzis - teren proprietate privată în care nu este permis accesul persoanelor străine.
  • arogare - atribuire abuzivă a unui drept, a unei calități.
  • articol - diviziune într-un act normativ sau document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă.
  • articulare - argumentare bazată pe articole de lege.
  • asasin - persoană care omoară (premeditat) pe cineva; criminal, ucigaș.
  • ascendenți - rude în linie directă, care fac parte dintr-o generație anterioară.
  • asesor:
- membru unui complet de judecată, în afară de președinte.
- persoană aleasă, pe timp limitat, pentru a participa la judecarea unor procese penale sau civile;
- asistent al unui judecător (în diferite sisteme judiciare).
  • asesor popular - (în comunism) membru al completului de judecată, ales pe o perioadă determinată, cu rol consultativ în elaborarea unei hotărâri judecătorești.
  • asignare - chemare în justiție.
  • asistență juridică - ajutor competent, de specialitate, acordat unei persoane pentru a-și susține drepturile în fața justiției.
  • asociație - grupare de persoane (fizice sau juridice) organizată pe baza unui statut în vederea realizării unui scop comun (științific, cultural, artistic, sportiv).
  • asociație non-profit - entitate a cărui scop nu este obținerea de beneficii economice; altă denumire: organizație fără scop lucrativ.
  • atentat - faptă, acțiune violentă, criminală îndreptată contra vieții și integrității corporale a unei persoane (sau contra unei colectivități), în special contra unui șef de stat sau de guvern.
  • atestat:
- act (oficial) prin care se atestă un titlu, un premiu, o demnitate;
- pentru care s-a depus mărturie;
- (despre cuvinte) care este prezent într-un text.
- întrevedere (oficială) acordată (la cerere) cuiva de către o persoană care deține o funcție de răspundere;
- ședință publică a tribunalului în care sînt ascultate părțile și pledoariile și în care este pronunțată sentința.
  • audiere - ascultare a unui martor, a depoziției acestuia (în legătură cu fapte care pot duce la lămurirea unui proces, a unei anchete, a unei situații conflictuale etc),
  • audit - controlul autorizat, efectuat de un expert (auditor), în scopul de a emite o opinie independentă, pe baza unor documentații și care stabilește criterii de calitate.
  • au pair - persoană care locuiește în condiții de egalitate cu o familie dintr-o țară străină, pe care o ajută la îngrijirea copiilor și/sau treburi domestice.
  • autentic:
- care este conform cu realitatea, cu adevărul, care nu poate fi pus la îndoială sau contestat;
- (despre acte) care este întocmit cu respectarea formelor legale.
  • autentificare:
- procedură juridică de legalizare a actelor;
- totalitate a ștampilelor, peceților și mențiunilor scrise care dau unui act caracterul de autenticitate.
  • autentificat - (despre acte) care este întărit, învestit cu formele legate; legalizat.
  • autoabrogare - abrogare a unei legi la termenul fixat în prevederile ei.
  • autocertificare - declarare pe propria răspundere a unor detalii personale ca data și locul nașterii, domiciliul etc, semnată de declarant, care înlocuiește un certificat eliberat de o instituție publică.
  • autograf - act, text scris de mâna autorului; olograf.
  • autohton - persoană care s-a născut și a trăit pe teritoriul unde locuiește.
  • autor - persoană care face, care produce sau comite ceva (eventual o infracțiune); făptaș.
  • autorecuzare - modalitatea prin care persoana incompatibilă se abține să participe în procesul penal, dacă se află într-unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
  • autoritate
- drept, putere de a comanda, de a da dispoziții;
- organ al puterii de stat.
  • autorizare:
- împuternicire, învestire cu o autoritate (publică), delegare;
- încuviințare printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații de interes public, a unei societăți comerciale etc.
  • autorizație:
- permisiune, încuviințare sau împuternicire (oficială) pentru exercitarea unui drept sau pentru realizarea unei acțiuni;
- document oficial prin care se acordă cuiva un drept sau o împuternicire, se dovedește autorizarea etc.
  • autor moral - persoană care influențează pe o alta la săvîrșirea unei acțiuni.
  • autosesizare - (despre parchet, organe de control, instituții etc) inițiere a unei acțiuni de control, anchetă, autosesizare din oficiu, cercetând situații semnalate în presă, sau de către structuri, persoane etc.
  • avenant - act scris care constată modificările aduse clauzelor inițiale ale unui contract sau tratat.
  • avertisment - înștiințare din partea unei autorități sau a unui superior prin care se atrage atenția cuiva asupra unei greșeli.
  • avertizor public - persoană care face în interes public, cu bună credință o sesizare cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, a eficienței, eficacității, economicității și transparenței.
  • aviz:
- document prin care se face o înștiințare (publică) cu caracter oficial;
- scrisoare prin care un comerciant înștiințează pe cineva despre un act de comerț;
- punct de vedere (favorabil), comunicat în scris de către un organ competent, asupra unor probleme cu privire la care, potrivit legii, a fost consultat sau i s-a cerut acordul de către un alt organ.
- persoană care are profesiunea de a acorda asistență juridică;
- persoană căreia i se dă dreptul de a apăra interesele sau de a reprezenta afacerile cuiva într-o instanță judecătorească.
  • avocat din oficiu - avocat numit de judecător în cazul în care inculpatul nu are posibilitatea de a-și plăti un avocat.
  • avocat pledant - avocat care este autorizat să pledeze, să susțină o cauză a uneia dintre părțile implicate în proces în fața unei instanțe judecătorești (în schimbul unui onorariu).
  • avocat public - reprezentant al ministerului public în fața unei instanțe.
  • Avocatul Poporului - persoană însărcinată să-i apere pe cetățeni de abuzurile de putere ale administrației.
  • avulsiune - smulgere de către ape a unei porțiuni de mal din pământul unui proprietar și alipirea acesteia la pământul altui proprietar riveran.
  • avut obștesc - totalitatea bunurilor aflate în proprietatea statului, a organizațiilor obștești etc.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

  • banca acuzaților - locurile dintr-o sală de tribunal ocupate de acuzați.
  • banca apărării - locurile dintr-o sală de tribunal destinate avocaților care apără pe acuzați.
  • bară
- barieră care desparte pe judecători de avocați și de împricinați;
- locul din instanță unde pledează avocații.
  • barouorganizație profesională a avocaților (vezi și colegiu de avocați).
  • bănuială legitimă - situație când o parte din proces presupune că un judecător sau completul nu sunt imparțiali și doresc recuzarea acestora sau mutarea dosarului la o altă instanță.
  • bănuit – persoană presupusă că ar fi comis o infracțiune, dar nu există date suficiente pentru a fi pusă sub învinuire.
  • beneficiar:
persoană fizică sau juridică care a dobândit un drept de a i se furniza un serviciu sau un produs, în virtutea unui contract sau a unei înțelegeri;
– persoană în favoarea căreia s-a emis o cambie.
  • beneficiu de inventar - dreptul pe care îl are un moștenitor de a nu-și lua răspunderea pentru datoriile unei succesiuni decît în limita averii moștenite.
  • bertillonaj - sistem de identificare a criminalilor, bazat pe măsurători antropometrice.
  • bigamieinfracțiune care constă în încheierea unei noi căsătorii de către o persoană care este căsătorită legal.
  • bilateral - (despre contracte, convenții) care angajează reciproc cele două părți contractante; bipartit.
  • bipartit - vezi bilateral.
  • birocratism:
- interpretare și aplicare formalistă, cu complicații inutile, a legilor, a dispozițiilor în rezolvarea problemelor administrative, organizatorice etc; birocrație, funcționarism;
- sistem de conducere propriu statelor care utilizează un aparat birocratic (administrativ, polițienesc, militar) foarte numeros, în scopul impunerii prin forță a dominației minorității asupra majorității.
  • birou:
- instituție, serviciu public unde lucrează funcționari, specialiști etc.; prin extensie: funcționarii unei astfel de instituții;
- grup de membri ai unei adunări însărcinat să conducă o adunare, o organizație.
  • blamarea victimei - tendința de a considera victima unei infracțiuni ca fiind în întregime sau parțial responsabilă pentru trauma suferită.
  • boală profesionalăboală care se contactează în procesul de muncă, sub influența, de obicei de durată, a unor factori vătămători, specifici profesiei.
  • boxă – compartiment dintr-o sală la tribunal, amenajată special, unde stau acuzații în cursul unui proces (boxa acuzaților).
  • braconaj - delict comis de cel care practică vânatul sau pescuitul ilegal.
  • brevetact emis de organul de stat competent, prin care, în condițiile prevăzute de lege, se conferă unei persoane o distincție sau i se recunoaște o calitate.
  • brevetotecă - loc unde se păstrează și se arhivează invențiile brevetate.
  • buletin de identitate – vezi: act de identitate.
  • bună-credință:
– obligație de comportare conformă cu regulile de conviețuire;
– convingerea unei persoane că acționează conform legii.
  • bune oficii – mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, constând în demersuri diplomatice întreprinse de un al treilea stat.
  • bun imobil - lucru care are o așezare fixă, stabilă și care, așadar, nu poate fi mutat dintr-un loc în altul, fără să-și piardă destinația inițială sau identitatea.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]

  • cabinet de instrucție - birou în care se face cercetarea și trierea probelor de acuzare, condus de un judecător de instrucție.
  • cadastru – formă de inventar funciar, alcătuit dintr-un registru public (registru cadastral) și în planuri care cuprind datele privitoare la toate imobilele situate pe o anumită regiune.
  • cadre – lucrători calificați și permanenți dintr-o anumită ramură de activitate.
  • caduc - (despre legate, donații etc.) care nu (mai) are putere legală.
  • caducitate - încetarea valabilității unui tratat ca urmare a faptului că nici una din părți nu îl mai aplică sau nu îl recunoaște, dată fiind apariția unei situații care face imposibilă executarea sa (vezi și abrogare).
  • cale de atac – mijloc pus la dispoziția părții interesate și a procurorului, prin care o hotărâre judecătorească este supusă verificării unei instanțe superioare sau este reexaminată chiar de instanța care a pronunțat-o.
  • cale de atac extraordinară - cale de atac îndreptată împotriva unor hotărâri judecătorești definitive.
  • calificare a infracțiunii – stabilirea caracterului penal al unei fapte și încadrarea acesteia în textul de lege care o prevede și o pedepsește.
  • calificat - (despre infracțiuni) săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate.
  • calomnieinfracțiune care constă în atingerea adusă demnității unei persoane prin punerea în sarcina acesteia a unor fapte false.
  • cambriolaj (sau cambriolare) - spargere, furt prin efracție.
  • capacitate civilă - putere legală a unei persoane fizice (sau juridice) de a avea drepturi și obligații sociale sau dea încheia acte juridice valabile.
  • capacitate de folosință - aptitudinea de a avea drepturi prevăzute în actele normative și obligații.
  • capacitate de exercițiu - exercitarea drepturilor și obligațiilor sale conferite de actele normative.
  • cap de acuzare - motiv pe care se întemeiază acuzarea.
  • cap de familie- bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic.
  • capitol - clauză a unui contract, a unui tratat diplomatic; dispoziție specială; articol de lege.
  • captație - încercare de a câștiga bunăvoința unei persoane pentru a o determina să facă anumite liberalități testamentare.
  • captură - bunuri materiale (mărfuri de contrabandă, droguri, materiale radioactive etc.) confiscate de către organele abilitate.
  • carceră - încăpere mică și întunecoasă, folosită în trecut în închisori, cazărmi și în școli pentru detențiunea temporară a unei persoane pedepsite.
  • carte - carnet cu date personale, emis de o instituție, prin care se atestă apartenența unei persoane la o organizație, asociație, instituție etc. (exemple: carnet de membru, carnet de muncă).
    • carte de identitate - vezi act de identitate.
    • carte de imobil - registru de evidență a populației, în care se înscriu, pe apartamente, locatarii fiecărui imobil urban.
    • carte de judecată - hotărâre, sentință judecătorească.
    • carte funciară - înscris oficial reprezentând unitatea de bază în sistemul de publicitate imobiliară în cadrul căruia evidența se ține pe imobile, și nu pe proprietari.
  • casabil - (despre o hotărâre judecătorească) care poate fi casat.
  • casare - anulare în urma admiterii recursului.
    • casare cu trimitere - casare a unei hotărâri judecătorești cu (sau fără) înaintarea cauzei la altă instanță de judecată.
  • casație - (în unele state) organ judecătoresc suprem, care are dreptul să caseze o hotărâre pronunțată de organele judecătorești de grad inferior; vezi și curte de casație.
  • casă de corecție - loc unde își execută pedeapsa infractorii minori.
  • catoniană, regulă ~ - principiu de drept potrivit căruia validitatea unui legat este condiționată de supoziția că testatorul a murit imediat după redactarea testamentului.
  • cauțiune:
- sumă de bani depusă pentru eliberarea unui infractor în perioada judecării procesului;
- sumă de bani depusă pentru garantarea executării de către debitor a unei obligații.
  • cauză - proces, pricină.
  • caz de forță majoră - eveniment imprevizibil care impune (împotriva voinței) un anumit tip de conduită sau de acțiune și care presupune exonerarea de obligații sau de răspundere.
  • cazier - dulap compartimentat în rafturi și sertare, în care se păstrează acte, documente, dosare etc. clasate.
  • cazier judiciar - fișă în care organele judiciare consemnează toate condamnările penale ale unei persoane; serviciu care tine evidența acestor fișe.
  • cazierist - fost deținut politic care are cazier judiciar.
  • cedare - renunțare, în favoarea altcuiva, la dreptul de posesiune asupra unui obiect, asupra unei proprietăți etc.
  • cedent - creditor care transmite, printr-un contract de cesiune, dreptul său de creanță unei alte persoane.
  • CEDO - vezi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
  • cercetare - activitate desfășurată de organele de urmărire penală pentru strângerea și verificarea probelor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și pentru descoperirea și prinderea infractorului.
  • cercetare abuzivă - infracțiune care constă în folosirea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane în curs de cercetare, de anchetă penală ori de judecată pentru obținerea unei declarații false.
  • cerere - petiție, sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept.
  • cerere reconvențională - cerere prin care, într-un litigiu, pârâtul formulează pretenții împotriva reclamantului în legătură cu litigiul respectiv; reconvențiune.
  • certificare - dovedire, confirmare (printr-un act, printr-o semnătură) a autenticității, exactității, valabilității unui fapt, înscris etc.
  • certificat - act oficial prin care se confirmă (de către anumite organe de stat) exactitatea unui fapt ori autenticitatea unui înscris sau se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării anumitor drepturi; atestat.
  • certificat de paupertate - (ieșit din uz) document prin care se atestă că o persoană nu posedă bunuri impozabile.
  • certificat prenupțial - certificat medical eliberat celor ce vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii.
  • cesionar - persoană care beneficiază de un contract de cesiune, căreia i se face o cesiune.
  • cesiune (sau cesionare) - transmitere, de către o persoană altei persoane, a unui drept de creanță cu titlu oneros în temeiul unui contract.
  • cetățean - locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat.
  • cetățenie - condiție juridică de cetățean.
  • cheltuieli de judecată - sumă de bani pe care este obligat să o plătească, pe baza unei hotărâri judecătorești, partea care a pierdut un proces părții care a câștigat procesul.
  • chirograf - act diplomatic olograf; act autentificat.
  • chirografar - (persoană) care este titulara unui drept personal asupra unei alte persoane, având totodată un drept de gaj general asupra averii acesteia din urmă.
  • chitanță - act scris prin care se face dovada primirii unei sume de bani, a unor bunuri etc.
  • circulară - ordin, dispoziție, directivă care se transmite în scris la mai multe instituții, persoane etc.
  • circumstanțe agravante - totalitatea împrejurărilor care agravează vina și pedeapsa unui inculpat.
  • circumstanțe atenuante:
- totalitatea împrejurărilor, a situațiilor etc. care contribuie la micșorarea vinii și a pedepsei unui inculpat;
- fapt care poate duce la aprecierea indulgentă a unei stări de lucruri condamnabile.
  • citație - invitație oficială scrisă, prin care persoană este chemată să se înfățișeze, la o anumită dată, înaintea unei instanțe judecătorești sau a unei autorități; hârtie oficială care conține această invitație.
  • clasare - încetare a unui proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică continuarea acestuia.
  • clauză - dispoziție (specială), prevedere, stipulație prevăzută într-o convenție, într-un tratat, într-un contract etc.
  • clauză de exclusivitate - clauză contractuală prin care una din părți se angajează să nu încheie contracte identice cu terți.
  • clauză penală - clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani).
  • client - persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele.
  • coabitare - situație în care mai multe persoane locuiesc împreună (în aceeași locuință).
  • coacuzat - persoană acuzată împreună cu alta (sau cu altele) în același proces, considerată în raport cu aceasta (sau cu acestea).
  • coasigurare - asigurare simultană a mai multor persoane în limita sumei depuse în garanție.
  • coautor - persoană care a săvârșit o infracțiune împreună cu altele, raportat la acestea; vezi și complicitate.
  • cod - culegere de norme legislative care reglementează un anumit sector juridic.
  • codice - denumire ieșită din uz pentru cod.
  • codebitor - persoană fizică sau juridică ce, împreună cu altul sau alții, datorează creditorului mărfuri sau sume de bani.
  • codificare - sistematizare și reunire într-un cod a normelor juridice și care se referă la o anumită ramură a dreptului.
  • colaționare - confruntarea unei còpii cu originalul.
  • comisie - colectiv organizat care funcționează pe lângă o instituție, o adunare etc. și care are sarcina de a face propuneri, de a lua hotărâri sau de a executa mandate în cazuri speciale.
  • comisie de anchetă - organ care cercetează neregulile dintr-un anumit domeniu.
  • comisie de disciplină - colectiv care funcționează pe lângă o instituție și care judecă abateri mai ușoare ale personalului acelei instituții.
  • comisie de judecată - organ obștesc de influențare și jurisdicție.
  • comisie rogatorie - delegație dată de un tribunal către altul pentru îndeplinirea procedurilor judecătorești.
  • complet (de judecată) - colectiv alcătuit din numărul legal de judecători și asesori care iau parte la soluționarea unui litigiu.
  • complicitate:
- participare secundară la săvârșirea unei infracțiuni; vezi și coautor;
- ascunderea sau tolerarea unei fapte reprobabile săvârșite de altul.
  • concedent - autoritatea competentă, abilitată de lege să acorde o concesiune.
  • concluzii în instanță - susținere cu caracter juridic sau solicitare pe care o poate face avocatul înaintea instanței.
  • concubinaj - conviețuire a unui bărbat cu o femeie, fără a fi căsătoriți.
  • concusiune - extorcare de bani făcută de un agent al fiscului, de un funcționar public.
  • condamnare - aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale.
  • confiscare - trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane.
  • consilier juridic - persoană care asigură desfășurarea activității unei societăți comerciale în conformitate cu normele legale și consilierea sub aspect juridic a departamentelor și conducerii acesteia (exemplu: consilier juridic în dreptul muncii).
  • consiliu de familie - grup de persoane împuternicite de instanțele judecătorești sa se ocupe de interesele minorilor sub tutelă, ale persoanelor puse sub interdicție etc.
  • Consiliul Superior al Magistraturii - organ constituțional care garantează independența autorității judecătorești din România; propune președintelui țării numirea judecătorilor și a procurorilor, fiind și colegiul de disciplină al acestora.
  • consimțământ - adeziunea unei părți la propunerea celeilalte părți pentru un act juridic, în care caz se spune că există un acord de voință al părților.
  • constatare - faptul de a stabili un lucru, un loc și consemnarea într-un înscris, care are valoarea unei informații.
  • constrângere - acțiunea de a sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie.
  • consumator - persoană fizică sau juridică ce cumpără, dobândește, utilizează sau consumă produse.
  • contract - convenție, înțelegere scrisă prin care două sau mai multe părți se obligă reciproc la ceva.
  • contract de schimb – înțelegere prin care fiecare dintre părți, denumite copermutanți, transmite sau, după caz, se obligă să transmită un bun pentru a dobândi un altul.
  • contract de transport - contract prin care un transportator se însărcinează să parcurgă un anumit itinerariu, în anumite condiții cu un lucru sau cu o persoanã, pe baza unei plăți.
  • contract prenupțial - convenție încheiată între cei doi viitori soți, convenție care reglează situația patrimoniului acestora; sinonim: convenție matrimonială.
  • cópie - înscris care reproduce, cuvânt cu cuvânt, un înscris original.
  • copie legalizată - copie despre care un notar sau o instanță de judecată atestă că este la fel cu originalul.
  • copyright - drept rezervat numai autorului (precum și moștenitorilor acestuia) sau editorului de a reproduce și de a vinde operele literare, artistice și științifice; drept de autor.
  • coproprietate - vezi indiviziune.
  • corp de legi - culegere de legi; corpus.
  • corp delict - obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni, obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a savârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului.
  • creanță - sumă de bani care poate fi solicitată a fi restituită pe baza unei proceduri judiciare, administrative, execuționale, amiabile etc.; vezi și drept de creanță.
  • credal, masă ~ă - totalitate a bunurilor unui falit.
  • crimă - infracțiune care prezintă un grad ridicat de pericol social (omor, trădare de patrie etc.) și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari.
  • crimă internațională - infracțiune deosebit de gravă împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și umanității.
  • crimă împotriva umanității - atrocități recunoscute pe plan internațional ca violând legile elementare ale umanității.
  • criminalistică - știință care se ocupă cu examinarea probelor judiciare în vederea descoperirii infracțiunilor săvârșite și a infractorilor.
  • criminalitate - totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu, într-o anumită perioadă.
  • criminologie - știință care se ocupă cu cercetarea mijloacelor și cu elaborarea metodelor pentru prevenirea infracțiunilor.
  • curatelă - instituție legală pentru ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau a unei persoane care are capacitatea civilă, dar care, din cauza bătrâneții, a unei boli ori infirmități fizice sau a lipsei îndelungate de la domiciliu, nu-și poate administra singură bunurile și apăra interesele și nici nu a putut să-și desemneze un reprezentant.
  • curator - persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă.
  • curte - numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative.
  • cutumă - regulă de conduită ce se formează în timp, ca urmare a aplicării repetate într-o colectivitate și care este respectată ca regulă obligatorie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

  • dată certă – data unui înscris sub semnătură privată, care nu poate fi contestată de alte persoane.
  • daună – pagubă provocată unei persoane fizice sau juridice, ca urmare a neîndeplinirii unei obligații sau a săvârșirii unei delict.
  • daune interese - despăgubire bănească pentru un prejudiciu.
  • debitor – persoană obligată de a da, a face sau a nu face ceva în folosul creditorului.
  • decădere – pierdere a unui drept cu titlul de sancțiune sau ca urmare a neexercitării acestuia în termenul și în condițiile stabilite de lege.
  • decizie:
– denumire a unui act al unui organ executiv;
– hotărâre dată de către o instanță judecătorească.
- mărturie, depoziție a unui martor;
- relatare făcută în scris de către o persoană către un organ al administrației de stat, prin completarea unui formular; formularul pe care se face această relatare.
  • declinare de competență – trimitere a unei spețe la organul competent, în temeiul hotărârii prin care un organ de jurisdicție constată necompetența sa.
  • defetism - infracțiune care constă în lansarea, răspândirea sau publicarea, pe timp de război, de zvonuri sau informații false, exagerate sau tendențioase, relative la situația economică, politică și socială a țării.
  • delapidare - infracțiune care constă în însușirea, folosirea sau traficarea de către un angajat, în interesul său sau al altei persoane, a unor sume de bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa; sustragere de bani sau de bunuri din avutul unei persoane juridice.
  • denunț - informare adresată unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană.
  • denunț calomnios - delict care constă în a aduce acuzații mincinoase împotriva unei persoane în fața instanței sau în fața unui ofițer de poliție sau în faþa altei autorități.
  • denunțare a unui contract - desfacere a unui contract prin manifestarea de voință unilaterală a uneia dintre părți.
  • deontologie - parte a eticii care conține regulile juridice și morale pe care persoanele care exercită anumite activități publice sau private (funcționari, magistrați și alte profesii liberale) trebuie să le respecte; exemplu: deontologie medicală.
  • depoziție - declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute personal și care aduc lămuriri în pricina respectivă; sinonim: mărturie.
  • descendență - vezi filiație.
  • despăgubire - sumă ce urmează a fi plătită unei persoane pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat printr-o infracțiune.
  • detector de minciuni - vezi poligraf.
  • devălmășie - vezi indiviziune.
  • discurs (juridic) - discurs rostit de un orator în fața unei instanțe judecătorești, cu scopul de a convinge că un fapt oarecare săvârșit de inculpat cade sau nu cade în vreuna din prescripțiile legii; altă denumire: pledoarie.
  • divorț - desfacere a unei căsătorii pe cale legală.
  • dol - acțiune săvârșită cu rea-credință, pentru a determina pe cineva să încheie un contract nefavorabil sau să admită o clauză defavorabilă într-un contract.
  • domiciliu - loc unde cineva, avându-și locuința principală, este ținut în evidență de autorități și își exercită drepturile cetățenești.
  • donație:
- convenție între două părți prin care una transmite celeilalte proprietatea unui bun material, fără să primească ceva în schimb;
- act juridic care consfințește o donație;
- bun material transmis prin donație.
- totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat;
- știință sau disciplină care studiază dreptul;
- putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii.
  • drept agrar - ansamblul normelor juridice aplicabile instituțiilor publice din agricultură, exploatațiilor agricole și bunurilor din patrimoniul lor, precum și activităților producătorilor agricoli.
  • drept civil - ramură a dreptului care studiază și reglementează relațiile sociale (convenite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat.
  • drept comercial - totalitatea regulilor juridice care se aplică comercianților în activitatea lor profesionalã și care se referă și la activitatea comercială.
  • drept constituțional - ramură de drept ce reglementează forma de guvernământ a statului, funcționarea organelor statului după principiul separării puterilor în stat, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor etc.
  • drept de autor:
- totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile sociale stabilite în legătură cu creația unei opere literare, artistice sau științifice;
- totalitatea drepturilor morale și materiale recunoscute de lege creatorului unei astfel de opere;
- sumă de bani care revine creatorului unei opere literare, artistice sau științifice din vânzarea, reprezentarea, reproducerea sau executarea operei.
  • drept de uzufruct - dreptul unei persoane de a se bucura de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, de a obține venit de pe urma acestora, însă cu îndatorirea de a le conserva.
  • drept penal - ramură a științei dreptului care se ocupă de normele juridice cu caracter represiv.
  • drept real - drept pe care o persoană îl exercită asupra unui lucru în mod direct și imediat.
  • drepturi - totalitatea regulilor de conduită, a normelor care, instituite sau sancționate de puterea de stat, reguli a căror respectare și aplicare este asigurată prin forța de constrângere a statului, în scopul apărării, întăririi și dezvoltării relațiilor sociale.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]

  • efracție – spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor, distrugere a oricărui dispozitiv de închidere, ca mijloc pentru comiterea unei infracțiuni; constituie o circumstanță agravantă.
  • egalitate – noțiune juridico-filozofică desemnând cerința realizării aceleiași situații sociale pentru toți membrii societății.
  • eliberare:
- punere în libertate a unui condamnat la închisoare;
- înmânare (la cerere), de către o instituție, a unor acte, documente justificative etc.
  • eliberare condiționată - eliberare anticipată a unui condamnat, când acesta a executat o parte a pedepsei privative de libertate și prezintă garanția readaptării sociale.
  • emancipare – ieșire a unui minor de sub tutela părintească prin efectul unui anumit act juridic (emancipare expresă) sau ca urmare a unei casătorii (emancipare de drept).
  • eroare - reprezentare falsă a unei situații care poate servi drept cauză a anulării unei decizii sau a unui act.
  • eroare de drept - greșeală de interpretare a codului penal.
  • eroare judiciară - stabilire greșită a faptelor într-un proces penal, ce poate duce la condamnări nedrepte.
  • escrocherie - infracțiune care constă în înșelarea unei persoane prin mijloace frauduloase în scopul obținerii unor profituri.
  • etatism – intervenția unui stat în viața economică a societății.
  • evacuare – îndepărtare a unei persoane, în baza unei hotărâri judecătorești, dintr-un loc unde acea persoană locuiește ilegal.
  • evicțiune - pierderea de către un cumpărător a dreptului de proprietate asupra lucrului cumpărat, sau tulburarea acestuia în exercitarea prerogativelor de proprietar cu privire la acel lucru.
  • excepție:
- abatere îngăduită de lege de la aplicarea anumitor norme juridice;
- mijloc de apărare într-un litigiu, tinzând fie la amânarea soluționării acestuia, fie la înlăturarea pretențiilor reclamantului, fără a se intra în examinarea litigiului.
  • executare silită - procedură prin care executorii judecătorești recuperează datoriile fiscale și nefiscale pe care o persoană nu le-a achitat și refuză să le achite.
  • executor judecătoresc - funcționar de stat însărcinat cu îndeplinirea unor acte de procedură și cu executarea unor hotărâri judecătorești.
  • executor testamentar - persoană însărcinată printr-un testament cu aducerea la îndeplinire a dispozițiilor acestuia.
  • expert - tehnician căruia organele judiciare, persoanele fizice sau juridice îi cer părerea într-o problemã care necesitã cunoștințe de specialitate și investigații pentru a soluționa obiectul dosarului, expertul depunând la dosar o expertiză.
  • expertiză - mijloc de probã constând în constatãri tehnice fãcute de un expert la cererea unei instanțe de judecatã sau a unui organ de urmărire penală în legătură cu o situație care trebuie lămurită și care intereseazã soluționarea cauzei.
  • extorcare - obținere a unui lucru de la cineva cu forța, prin amenințări, violență, șantaj etc
  • extras - copie a unui act sau reproducere parțială dintr-un înscris sau dintr-un registru.
  • extravilan (teritoriu ~) - zonă aflată în afara spațiului construit sau pe cale de construire al unei localități; vezi și intravilan.
  • extrădare - predare de către un stat altui stat a unui infractor care se găsește pe teritoriul său, pentru a fi judecat sau spre a-și executa pedeapsa.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]

  • fals – denumire dată infracțiunilor săvârșite prin alterarea adevărului în acte scrise, oficiale sau private; altă denumire: contrafacere.
  • familie - grup social având la baza căsătoria, alcătuit din soți, copii și din descendenții acestora.
  • fapt juridic – împrejurare de a cărei producere legea leagă apariția, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice concrete; faptele juridice sunt evenimente care se produc independent de voința omului sau prin voința omului (în care caz pot fi licite sau ilicite).
  • favorizarea infractoruluiinfracțiune care constă în ajutorul acordat unui infractor, fără existența unei înțelegeri prealabile, astfel ca urmărirea sau executarea pedepsei să fie zădărnicite ori ca infractorul să beneficieze de produsul infracțiunii.
  • făptaș - vezi autor.
  • "fără interes, nu există acțiune" - expresie conform căreia pentru ca o acțiune judecătorească să fie admisibilă, autorul ei trebuie să justifice interesul său prin promovarea acțiunii respective.
  • filială – unitate organizatorică cu sau fără personalitate juridică, care face parte din sistemul unei organizații sau instituții centrale.
  • filiație - raport de rudenie între copii și părinți, descendență.
  • filiație adulterină - filiație a unui copil al cărui tată sau mamă erau căsătoriți cu altcineva, când a fost conceput.
  • filiație incestuoasă - filiație a unui copil născut dintr-un incest.
  • film de proces - gen cinematografic în care acțiunea are loc (și) în sala de judecată și/sau prezintă diverse proceduri judiciare.
  • fisc - instituție de stat care stabilește și încasează contribuțiile către stat ale unei persoane fizice sau juridice, urmărește pe cei care nu și-au plătit în termen aceste contribuții.
  • folosință a unui drept - utilizare a unui lucru conform legii, de unde obținem un uzufruct.
  • fond - conținutul, materia și substanța dreptului sau situația juridică respectivă.
  • formalitate:
- condiție de formă impusă de o dispoziție legală pentru îndeplinirea și valabilitatea unui act juridic;
- procedură, acțiune impusă, dar lipsită de o importanță efectivă și a cărei realizare nu presupune nici o dificultate.
  • forță executorie - calitate a unui act juridic care îi permite, dacă este cazul, să recurgă la forța publică pentru executarea sa.
  • forță majoră (caz de ~) - situație în care cineva nu poate acționa după voință din cauza unor împrejurări care îl domină.
  • fracționare a pedepsei - măsură excepțională care permite suportarea unei pedepse pe fracțiuni separate când cel ce trebuie s-o execute are o boală gravă, motive profesionale, familiale sau sociale.
  • fraudă - săvârșirea cu rea-credință, pentru a obține foloase, a unor acte de atingere a drepturilor altuia (păgubitoare pentru altă persoană); altă denumire: înșelăciune.
  • funcționar - persoană care exercită, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorități publice, a unei instituții publice sau altei persoane juridice de drept public.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]

  • gaj:
– contract prin care debitorul trece un lucru în posesia creditorului pentru garantarea executării unei obligații a debitorului (sinonim: amanet);
– bun care formează obiectul contractului de gaj.
  • gangster - membru al unei bande implicate în crima organizată.
  • garanție – mijloc legal sau convențional de asigurarea a executării obligațiilor.
  • garanție personală – garanție care constă în obligația asumată de către o persoană de a răspunde față de creditor în cazul în care debitorul nu își va executa obligația.
  • garanție reală – garanție care constă în afectarea unui lucru determinat pentru eventuala despăgubire a creditorului.
  • genocid - infracțiune comisă în scopul distrugerii sistematice a unei colectivități, grup național, rasial, religios sau politic.
  • gestiune:
– administrarea patrimoniului sau a unei părți din bunurile unei persoane sau unei organizații;
– totalitate a bunurilor încredințate unei persoane în vederea păstrării și administrării.
  • gestiune frauduloasăinfracțiune săvârșită de persoana care provoacă, cu rea credință, daune materiale bunurilor sau patrimoniului unei organizații sau persoane, pe care le administrează.
  • glosatori – juriști care au prelucrat dreptul roman în secolele al XI-lea și al XII-lea, precum și, sub denumirea de postglosatori, în secolul al XIII-lea.
  • grațiere - măsură de clemență în favoarea unui condamnat, căruia i se acordă iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului; vezi și amnistie.
  • grănițuire - acțiunea prin care se urmărește determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre două proprietăți vecine.
  • grefier - funcționar judecătoresc însărcinat cu înregistrarea dezbaterilor instanței, cu redactarea hotărârilor, cu întocmirea, păstrarea și comunicarea actelor de procedură.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]

  • Habeas corpus, legea ~ – una dintre legile fundamentale constituționale din Anglia, potrivit căreia nimeni nu putea fi arestat fără ordonanța scrisă a judecătorului.
  • hărțuire sexuală - infracțiune care constă în pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare.
  • hotărâre (judecătorească):
act procesual care emană de la un organ de stat, de la o instanță judecătorească sau de un organ de conducere al unei instituții și prin care soluționează o speță sau o cerere care ține de competența acesteia;
- înscris care constată soluția adoptată de instanță în rezolvarea unei pricini.
  • hotărâre definitivă - hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]

  • identitate - componente datorită cărora se poate stabili că o persoană este cea care pretinde și care se presupune: nume, prenume, naționalitate, filiație, domiciliu etc.
  • ilicit – interzis prin lege, care încalcă anumite dispoziții legale.
  • imobil – lucru care în mod natural nu poate fi strămutat dintr-un loc în altul (exemple: terenuri, clădiri, recolta neculeasă etc.).
  • impediment legal – piedică la încheierea unei căsătorii, rezultând din neîmplinirea condițiilor pe care legea le impune bărbatului și femeii pentru a se putea căsători.
  • incest - infracțiune care constă în întreținerea de relații sexuale între părinți și copii sau între frați și surori.
  • incompetență - situația în care dosarul a fost înregistrat la altă instanță decât cea competentă să judece cauza, deci a fost atribuit necorespunzător unei instanțe sau unei secții ori poate fi și o incompetență teritorială.
  • inculpare - acuzare a cuiva în fața unei instanțe judecătorești; sinonime: imputare, învinuire.
  • inculpat - vezi acuzat.
  • indiviziune - drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată; altă denumire: coproprietate, denumire arhaică: devălmășie.
  • infantilism legal - nivel scăzut al conștiinței juridice, un sentiment de responsabilitate în ceea ce privește comportamentul în cadrul legii, cunoștințe și atitudini juridice insuficiente.
  • infracțiune:
- încălcare a unei legi, a unui ordin, a unui tratat sau a unei reguli prestabilite;
- faptă care prezintă pericol social, constând în săvârșirea cu vinovăție a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege.
  • inocență - lipsă de vinovăție a unei persoane cu privire la orice fel de crimă sau delict; altă denumire: nevinovăție.
  • instanță - cerere, memoriu înaintat unei autorități judecătorești pentru rezolvarea unui litigiu (vezi și primă instanță).
  • instanță judecătorească - organ de jurisdicție, însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice.
  • instigare - modalitate de participație prevăzută de Codul Penal și care constă în determinarea unei persoane să comită o infracțiune.
  • instigator - persoană care cu intenție, determină pe o altă persoană să săvârșeascã o faptă prevăzută de legea penală.
  • Institutul Național de Criminologie - organ de specialitate cu personalitate juridică aflat în subordinea Ministerului Justiției, ce are ca scop asigurarea, pe baze științifice, a prevenirii și controlului criminalității.
  • instrucție - fază procedurală în desfășurarea proceselor constând în adunarea și cercetarea probelor (efectuată de procuror sau de judecător).
  • instrument juridic - act, probă scrisă prin care se atestă existența unui drept.
  • interdicție:
- prevedere legală prin care se interzice săvârșirea anumitor fapte sau acte;
- măsură legală sau judecătorească aplicată unui răufăcător sau unui alienat mintal, care constă în interzicerea exercitării anumitor acte juridice;
- interzicere a exercitării drepturilor politice (și civile) ale unei persoane ca măsură represivă sau de protecție.
  • intravilan (teritoriu ~) - zonă care cuprinde suprafața construită și construibilă a unei localități; vezi și extravilan.
  • intervenție voluntară - cererea unui terț de a intra într-un proces pornit de alte părți, pentru a-și apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei părți din acel proces.
  • interzicerea unor drepturi - pedeapsă complementară care constă în: dreptul de a alege sau de a fi ales, de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie.
  • intimat - (parte într-un proces) care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac.
  • inviolabilitate - caracteristică a unor valori sociale care creează obligația respectării lor de către toți membrii societății (exemple: inviolabilitatea persoanei, a domiciliului, a secretului corespondenței etc.); încălcarea acestei obligații constituie infracțiune (exemple: viol, violare de domiciliu, violare a secretului corespondenței etc.).
  • ipotecă - drept real accesoriu care grevează un imobil constituit în avantajul creditorului ca garanție pentru plata datoriei.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Î[modificare | modificare sursă]

  • împroprietărire – act prin care se atribuie unei persoane un lot agricol, un lot de casă sau o locuință, cu sau fără plată.
  • împuternicire - autorizare a cuiva de a face ceva; vezi și: mandat, procură.
  • împuternicire avocațială - înscrisul ce are semnificația de procură, prin care avocatul este împuternicit de client să îl asiste/reprezinte în fața instanțelor judecătorești.
  • încarcerare - pedeapsă privativă de libertate care constă în menținerea în închisoare a condamnatului pe o perioadă stabilită de judecător în conformitate cu legea.
  • încercare de împăcare a părților - obligație impusă de judecător de stărui, înainte de începerea dezbaterilor, pentru împăcarea părților sau a soților (în cazul divorțului).
  • închisoare:
- clădire, loc în care o persoană își execută o pedeapsă privativă de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest;
- una dintre pedepsele principale, constând în privarea de libertate a condamnatului și executarea unui regim impus de lege în închisoare.
  • înscris - declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză.
  • înscris preconstituit - act constatator întocmit la încheierea unui act juridic, în scopul de a servi drept probă.
  • înscris sub semnătură privată - înscris semnat, uneori și întocmit de persoanele care au făcut actul juridic constatat prin acest înscris.
  • înstrăinare:
-trecerea cuiva (prin vânzare) în stăpânire a unui bun material;
- părăsire a familiei, locul de naștere sau de reședință, prin stabilire în altă parte.
  • înșelăciune - vezi fraudă.
  • învinuit - vezi acuzat.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J[modificare | modificare sursă]

– activitate a unei instanțe în legătură cu soluționarea unei spețe;
– soluție dată unei spețe.
  • judecată în apel - a doua etapă a fazei procesuale a judecății după judecarea în primă instanță și înaintea judecării în recurs, în care instanța de apel, superioară în grad, verifică legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate în primă instanță pe baza materialelor din dosarul cauzei și a oricăror probe noi ce i se aduc.
  • judecată pe fond - judecată pe întreaga problemă litigioasă sau pe o parte a acesteia, când cauza a fost soluționată pe o excepție, iar avocatul poate să solicite casarea hotărârii cu trimitere la instanța inferioară pentru a se judeca fondul cauzei; dobândește autoritate de lucru judecat, dacă nu este supusă căilor de atac prevăzute de lege.
  • judecător – funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri.
  • judecător de instrucție - magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale.
  • judecător de pace - magistrat care conducea o judecătorie de pace.
- putere, competență de a judeca a unui judecător sau a unei instanțe;
- ansamblul organelor care au competența de a judeca spețe de aceeași categorie; vezi și organ de jurisdicție;
- teritoriu în care un judecător sau o instanță judecătorească își exercită puterea.
  • juris et de jure - formulă latină despre o prezumpție care nu poate fi combătută de o probă contrarie.
  • jurisprudență:
- totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu;
- analiza naturii dreptului și a sistemelor juridice; filozofia dreptului;
- interpretare a unei situații neprevăzute de lege care capătă putere de lege.
- totalitatea organelor de jurisdicție dintr-un stat; ansamblul legilor și al instanțelor judecătorești; sistemul de funcționare a acestor instanțe;
- activitate fundamentală a statului, care constă în soluționarea litigiilor.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]

  • lapidare - pedeapsă capitală care constă în uciderea condamnatului cu pietre, de către întreaga comunitate (vezi și linșaj).
  • legalitate – principiu potrivit căruia toate organele și organizațiile de stat, funcționarii, cetățenii și ceilalți locuitori sunt obligați să respecte legea.
  • legalizare – procedură prin care se atestă de către organul competent fie semnătura de pe un înscris ca aparținând persoanei care l-a semnat, fie conformitatea unei cópii ori a unei traduceri.
  • legat:
- bun material transmis printr-o dispoziție testamentară;
- dispoziție testamentară prin care o persoană lasă după moartea sa, cu titlu gratuit, o parte din bunurile pe care le posedă.
  • legat universal - dispoziție testamentară prin care o persoană lasă după moartea sa uneia sau mai multor persoane totalitatea bunurilor posedate.
  • legatar - beneficiarul unei dispoziții cuprinse într-un testament prin care i se lasă acelei persoane, cu titlu gratuit, un întreg patrimoniu sau o fracțiune din acesta sau unul sau mai multe bunuri.
  • legatar cu titlu universal - persoană care beneficiază de toate bunurile lăsate de o altă persoană prin testament.
  • lege - totalitate a normelor cu caracter obligatoriu stabilite și apărate de puterea de stat.
- starea unei persoane care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat;
- situația unei persoane care nu se află închisă sau întemnițată.
  • linșaj - uciderea fără judecată de către un grup agitat în prealabil (vezi și lapidare).
  • litigiu - conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc.
  • litispendență - situație în care același litigiu constituie obiectul a două acțiuni judecătorești introduse spre soluționare la două organe de jurisdicție de același grad.
  • lotizare - împărțirea unui teren în loturi pentru a fi atribuite, de regulă de un notar, celor care au dreptul la acestea, conform acțiunii juridice și probelor administrate.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]

  • magistrat – funcționar care îndeplinește o activitate judecătorească, constând în principal în soluționarea litigiilor (judecător) sau exercitarea acțiunilor penale (procuror).
  • magistratură – totalitatea persoanelor care îndeplinesc funcția de magistrat.
  • majorat - vârstă de la care cineva se poate bucura, prin lege, în totalitate de drepturi civile și politice; starea juridică a celui devenit major.
  • mandat – contract prin care o persoană (mandatar) se obligă să îndeplinească anumite acte juridice pe seama unei alte persoane (mandant) de la care primește însărcinarea; vezi și procură.
  • mandat de aducere – ordin dat unui organ de poliție de a aduce o persoană în fața unei instanțe judecătorești sau unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații sau pentru a efectua anumite expertize.
  • mandat de arestareact scris prin care organul judecătoresc competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat.
  • mandat de percheziție - ordin judecătoresc emis de un magistrat sau de un judecător pentru a autoriza poliția să efectueze o percheziție a unei persoane, a unei locații sau a unui vehicul pentru dovezi ale unei infracțiuni.
- persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct;
- persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct sau pentru a le da valoare legală.
  • martor ocular - persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt.
  • materie - genul de litigiu în funcție de care este repartizată acțiunea la o instanță civilă, comercială etc. și care evocă obiectul acțiunii, care reprezintă fondul.
  • maternitate - legătură juridică dintre mamă și copil.
  • mărturie falsă - infracțiune care constă în fapta unui martor de a face, sub prestare de jurământ, afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe.
  • măsuri de siguranțăsancțiuni de drept penal cu caracter exclusiv preventiv care au ca scop înlăturarea unei stări care a generat comiterea unei infracțiuni și preîntâmpinarea repetării săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală.
  • mediator - o terță persoană numită de judecător cu acordul părților și plătită ca expert pentru a găsi o soluție în rezolvarea conflictului dintre părți.
  • moravuri ușoare - purtări, practici imorale.
  • moștenire:
- transmitere a patrimoniului unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viață, în temeiul legii, al unui testament sau al unui contract de donație de bunuri viitoare;
- bunuri materiale rămase de la o persoană decedată și transmise altei (sau altor) persoane rămase în viață.
  • moștenitor:
- persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară;
- persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]

  • naturalizare – denumire dată procedurii de acordare, la cerere, a cetățeniei de către organul de stat competent.
  • naționalitate - legătură juridică și politică dintre o persoană fizică sau juridică și un stat.
  • necompetență - situație procesuală apărută ca urmare a faptului că organul de jurisdicție sesizat cu o acțiune civilă nu are capacitatea de a soluționa litigiul dintre părți.
  • nedemnitate succesorală - decădere din drepturi a unui moștenitor vinovat de o faptă gravă față de cel pe care trebuia să îl moștenească și care conduce la excluderea lui de la succesiune.
  • nefondat - neconformitate a unei cereri formulate în instanță cu regulile de drept care se aplică privind cererea respectivă.
  • neretroactivitate - vezi principiul neretroactivității.
  • nevinovăție - vezi inocență.
  • "non bis in idem" - expresie care denumește regula potrivit căreia o persoană nu poate fi urmărită ori judecată de două ori pentru aceeași faptă.
  • nonucidere - termen care se referă la absența uciderii, amenințări de ucidere, și condiții ce determină uciderea în societatea umană.
  • normă juridică - regulă juridică, care este generală, impersonală și instituită de autoritatea publică.
  • normă penală - subdiviziune a unui act normativ penal care prescrie un comportament de urmat și stabilește sancțiuni pentru nerespectarea sa.
  • normă penală procesuală - dispoziții prin care se prescriu reguli de desfășurare a procesului penal sau a oricărei alte activități judiciare, precum și sancțiunile aplicabile în cazul încălcării acestora.
  • notar - funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc.
  • notificare - act de procedură care constă în înștiințarea unei persoane printr-un agent judecătoresc sau prin poștă că un act juridic a fost sau va fi îndeplinit.
  • nulitate - sancțiune a actului juridic care suprimă, în principiu și pentru trecut, acele efecte ale actului care sunt potrivnice dispozițiilor legale.
  • nulitate procesuală – acea sancțiune procesuală care lovește orice act juridic efectuat cu încălcarea anumitor dispoziții prevăzute de lege pentru validitatea sa, lipsindu-l de eficacitate (vezi și sancțiune formală).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]

  • obligație - raport juridic în temeiul căruia o persoană are dreptul de a pretinde altei persoane să dea sau să facă ceva.
  • obligație alternativă - obligație care specifică pentru debitor mai multe feluri de a se achita și posibilitatea de a alege între ele.
  • obligație civilă - obligația care în caz de neexecutare este sancționată de drept.
  • ofițer al stării civile - persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile.
  • olograf - vezi autograf.
  • ombudsman -
- specialist care asigură asistență (juridică, economică) unei instituții, unei societăți comerciale etc. (pentru rezolvarea unor litigii);
- instituția Avocatului Poporului în Uniunea Europeană, persoană care conduce această instituție;
- (în țările scandinave) personalitate independentă care are sarcina să examineze plângerile cetățenilor împotriva administrației.
  • omologare - confirmare, în baza autorității conferite de lege, a valorii sau a autenticității unui act scris.
  • omor - infracțiune care constă în uciderea unei persoane; sinonim: ucidere; vezi și crimă.
  • omucidere - comportament prin care se suprimă viața unei persoane; vezi și omor.
  • oneros - (despre contracte, convenții etc.) care impune cuiva sarcini, obligații; vezi și act cu titlu oneros.
  • onorariu - plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiune liberă intelectuală (avocat, medic etc.).
  • opoziție la căsătorie - manifestare de voință care urmărește să împiedice o căsătorie și având printre cauze faptul că unul dintre viitori soți intră în bigamie, are starea de sănătate precară sau nu a semnat cererea și declarația de căsătorie.
  • ordin al avocaților - organizație care cuprinde toți avocații dintr-un barou.
  • ordin de serviciu - act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație.
  • ordonanță de urgență - act normativ emis de Guvern în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.
  • organ - grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane.
  • organ de jurisdicție - organ de stat care îndeplinește funcții judecătorești.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]

  • pagubă - pierdere materială suferită de cineva sau adusă cuiva; vezi și prejudiciu.
  • parchet:
- instituție judiciară care funcționează pe lângă unele instanțe judecătorești, cu atribuția de a exercita acțiunea penală și de a susține acuzarea la judecarea proceselor penale;
- membrii acestei instituții; local în care funcționează această instituție.
  • partaj – operație prin care proprietarii unui bun determină părțile distincte ce revin fiecăruia dintre ei, în natură sau în bani.
  • parte - persoană ce a participat la încheierea unui act juridic, personal sau prin reprezentant, față de care se produc efectele actului juridic.
  • parte civilă - denumire dată victimei unei infracțiuni și care solicită în instanță printr-o acțiune reparatorie o sumă de bani ca despăgubire.
  • pașaport biometric - pașaport care conține un cip cu informații personalizate, unice pentru un individ (imaginea feței, amprente digitale etc.).
  • paternitate:
- legătură, filiație pe linia tatălui;
- calitatea de autor al unei lucrări, al unei metode etc.
- bun moștenit prin lege de la părinți, posesiune ereditară, avere părintească;
- bunurile, veniturile care aparțin unei persoane, unei colectivități, unui stat etc.; bun public.
  • pârât - vezi acuzat.
  • pedeapsă - sancțiune aplicată făptuitorilor pentru infracțiunile, contravențiile comise și care poate fi excutată în libertate (cum ar fi amenda) sau poate fi privativă de libertate (închisoare).
  • penal - (despre dispoziții cu caracter legal) care are un caracter represiv, se referă infracțiuni și prevede pedepsele care trebuie aplicate; vezi și: cod penal, drept penal, proces penal, sancțiune penală, clauză penală.
  • percheziție - cercetare făcută de către organele de urmărire penală sau de procuror asupra unei persoane ori la domiciliul acesteia, pentru strângerea probelor privitoare la o infracțiune sau pentru descoperirea infractorului.
  • persoană fizică - om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile.
  • persoană juridică - organizație cu patrimoniu propriu și administrație de sine stătătoare, care se bucură de capacitatea de a avea drepturi și obligații.
  • petiție - expunere scrisă adresată de o persoană sau de un grup de persoane unei instituții, unei organizații, unei autorități, în care se formulează o cerere, o revendicare, un punct de vedere etc.
  • plângere contravențională - cale de atac utilizată împotriva constatării și sancționării contravenționale.
  • pledoarie - vezi: apărare, discurs.
  • poligraf - aparat în practica organelor de urmărire penală pentru a detecta, prin înregistrarea efectelor fiziologice și a emoțiilor provocate de întrebări, dacă cel interogat spune adevărul sau nu. (sinonim: detector de minciuni).
  • postglosatori – vezi glosatori.
  • prejudiciu:
- pierdere materială sau morală provocată cuiva; daună; pagubă;
- atingere adusă intereselor matrimoniale ale unei persoane ori reputației sau onoarei sale.
  • premeditare - circumstanță agravantă constând în săvârșirea în mod deliberat, pe baza unor pregătiri minuțioase, a unei infracțiuni.
  • prenume - nume care se dă unui om la naștere și care distinge pe fiecare dintre membrii aceleiași familii; nume de botez.
  • prescripție achizitivă - mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil prin exercitarea unei posesii îndelungate, sub nume de proprietar.
  • prestație:
- formă de impozit constând în efectuarea unor munci sau în predarea unor produse ori a unor sume de bani, pentru realizarea unor lucrări de interes public etc.; muncă, produse, bani care constituie această formă de impozit;
- muncă de scurtă durată (de obicei gratuită) efectuată pentru lucrări de interes public; sumă de bani care reprezintă contravaloarea (neefectuată a) acestei munci.
  • prezumtiv - care urmează să moștenească o demnitate, o funcție etc. sau să succeadă pe cineva într-o demnitate, într-o funcție.
  • prezumție - concluzie trasă de lege sau de organul de jurisdicție asupra existenței unui fapt necunoscut și care nu poate fi dovedit direct, prin confirmarea unui fapt cunoscut.
  • prima instanță - instanță în compentența căreia este judecarea unui proces pentru prima dată.
  • principiul neretroactivității - principiu potrivit căruia o lege nu poate produce efecte și pentru trecut.
  • privilegiu - drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori, chiar ipotecari, în virtutea calității creanței sale.
  • probă - confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva.
  • probă cu martori - susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată.
  • procedură - formalitățile care trebuie îndeplinite pentru a supune o pretenție unui judecător.
  • procedură acuzatorială - procedură judiciară în cadrul căreia rolul administrării probelor revine exclusiv părților, judecătorul rămânând pasiv.
  • proces - acțiune în justiție făcută pentru soluționarea unui diferend între două părți care sunt în litigiu sau pentru constatarea și sancționarea încălcării legilor statului; acțiune judecătorească; totalitatea actelor, documentelor adunate în vederea acestei acțiuni.
  • proces echitabil - drept stipulat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care precede posibilitatea unui recurs efectiv în fața unui tribunal, dreptul la o instanță independentă și imparțială, dreptul la un proces public care să respecte egalitatea de șanse și care să conducă la o judecată făcută într-un termen rezonabil.
  • proces înscenat - tip de proces în care autoritățile judiciare au hotărât deja vinovăția acuzatului.
  • proces penal - acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare; sinonim: acțiune penală.
  • proces verbal - document în care este notat pe scurt conținutul discuțiilor desfășurate și a hotărârilor adoptate la o adunare sau ședință ori prin care se consemnează o constatare, un acord etc.
  • procură - împuternicire legalizată prin care cineva poate reprezenta o persoană fizică sau juridică și poate acționa în numele acesteia; act prin care se dă această împuternicire; vezi și mandat.
  • procură generală - împuternicire legalizată, oficială prin care o anumită persoană investește cu puteri depline pe o altă persoană pentru a acționa în numele ei într-o anumită situație dată.
- membru al procuraturii, care supraveghează justa aplicare a legilor și care reprezintă interesele statului într-un proces;
- magistrat atașat pe lângă o instanță judecătorească și având rolul de acuzator public.
  • profesie - ocupație, îndeletnicire cu caracter permanent, pe care o exercită cineva în baza unei calificări corespunzătoare; complex de cunoștințe teoretice și de deprinderi practice care definesc pregătirea cuiva; meserie.
  • proprietate imobiliară - proprietate care constă din terenuri și clădiri.
  • proprietate intelectuală - drepturile referitoare la: opere literare, artistice și științifice; interpretări ale artiștilor interpreți și execuții ale artiștilor executanți, fonograme și emisiuni ale radiodifuziunii; invenții în toate domeniile activității umane, descoperiri științifice.
  • proprietate literară (sau artistică) - drept de care se bucură un autor de a dispune după voie de operele sale literare sau artistice, putându-le edita, reproduce etc.
  • proprietate privată - proprietate care aparține persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind formate de obicei din orice bunuri, cu excepția celor aflate exclusiv în proprietate publică, și asupra cărora titularul sau proprietarul exercită posesia, folosința și dispoziția în interes propriu, însă în limitele determinate de lege.
  • proprietate publică - proprietate care aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind formată din bunuri care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]

  • răspundere:
- consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale;
- obligația de a răspunde pentru un prejudiciu provocat.
  • răspundere civilă - obligația debitorului care nu a executat contractul sau a săvârșit, în afară de contract, o faptă păgubitoare, de a repara prejudiciul cauzat astfel.
  • răspundere civilă delictuală - specia de răspundere juridică prin intermediul căreia o persoană care a cauzat alteia un prejudiciu este obligată să-l repare.
  • răspundere colectivă - răspundere a unui organ colegial, în întregul său, pentru executarea obligațiilor ce intră în atribuțiile sale potrivit legii.
  • răspundere disciplinară - obligația de suportare, de către angajatul care a încălcat regulile de disciplină a muncii, a unei pedepse (pedeapsă disciplinară).
  • răspundere internațională - suportarea, de către statul care a încălcat anumite norme de drept internațional ori de către persoana fizică vinovată, a unor sancțiuni de ordin moral, politic, penal, precum și obligația de reparare a pagubelor astfel cauzate.
  • răspundere materială - obligația angajatului de a repara paguba cauzată celui care l-a angajat.
  • răspundere penală - suportarea unor pedepse de către cel care săvârșește o infracțiune.
  • răspundere pentru fapta altuia - formă a răspunderii civile delictuale, care presupune răspunderea unei persoane pentru fapta ilicită a unui minor sau a unei persoane puse sub interdicție.
  • rea-credință - comportament incorect care conduce cealaltă parte a unui proces la pierderea unui beneficiu, la reducerea unui drept, pe care partea în pierdere le poate solicita în integralitate.
  • rechizitoriu:
- cuvântare a procurorului în care acesta expune, în fața instanțelor de judecată, motivele pe care se sprijină acuzarea; vezi și: inculpare, discurs;
- act prin care procurorul deschide acțiunea penală împotriva infractorului și dispune trimiterea acestuia în judecată.
  • reclamant - persoană care se adresează justiției pentru a obține repararea unei nedreptăți, a unei pagube cauzate de cineva, în general pentru a i se recunoaște un drept.
  • reclamat - vezi acuzat.
  • reconciliere - împăcarea părților implicate întrun proces și care, în cele mai multe cazuri, întrerupe procedura.
  • reconvențiune - vezi cerere reconvențională.
  • recunoaștere a datoriei - act prin care o persoană recunoaște că datorează o sumă de bani altei persoane.
  • recurs - cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare să verifice legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești nedefinitive, în vederea anulării sau modificării ei.
  • recurs în anulare - cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile, în materie civilă, respectiv a hotărârilor definitive, în materie penală, exercitabilă de procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, la Curtea Supremă de Justiție.
  • recuzare:
- cerere de retragere din completul de judecată a unui judecător, în cazul în care se pune la îndoială obiectivitatea sa; vezi și bănuială legitimă;
- respingere, nerecunoaștere a competenței sau autorității unui judecător, a unui martor, a unui jurat etc.
  • reducere a pedepsei - decizie, luată de un judecător, care permite reducerea pedepsei private de libertate a unui condamnat în cazul în care acesta a avut un comportament bun în perioada detenției.
  • regim celular - regim special în închisori, care constă în izolarea deținuților în celule individuale.
  • registru de stare civilă - condică în care sunt trecute acte de stare civilă privitoare la naștere, căsătorie, deces etc.
  • renunțare - act prin care o persoană cedează un drept al acesteia.
  • reproducere, drept de ~ - drept exclusiv legal de realizare a uneia sau a mai multor cópii ale unei opere originale de creație intelectuală, în orice formă materială, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau vizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă a acesteia cu mijloace electronice; vezi și copyright.
  • repunere pe rol - fixare a unui termen de judecată privitor la un proces al cărui curs a fost suspendat; vezi și rol.
  • restitutio in integrum:
- formulă juridică prin care o persoană e repusă în totalitatea drepturilor;
- reparare totală a unor prejudicii materiale sau morale aduse cuiva.
- adresa la care o persoană fizică locuiește temporar, alta decât cea de domiciliu;
- sediul unei autorități sau al unei persoane oficiale; localitate sau clădire în care se află acest sediu.
  • retroactivitate - caracter al unui act juridic (de exemplu o hotărâre judecătorească, o rezoluție) care produce efecte în trecut.
  • revendicare - acțiune judecătorească la care are dreptul orice proprietar pentru a i se recunoaște titlul de proprietate.
  • revizuire - cale de atac introdusă pentru anularea unei hotărâri judecătorești definitive, ca fiind nelegală în baza unor probe descoperite ulterior.
  • revocare:
- desfacere unilaterală a unui act prin manifestarea de voință a persoanei care l-a făcut;
- anulare a unui act juridic în cazurile prevăzute de lege;
- act prin care organul de stat competent hotărăște încetarea calității sale de membru într-un organ ales.
  • rezident - (despre cetățenii unui stat stabiliți în alt stat) care își au domiciliul într-un anumit loc.
  • reziliere - desfacere a unui contract, în cazul în care una dintre obligațiile reciproce nu a fost executată, menținându-se acele efecte ale contractului care s-au produs până la data desfacerii lui.
  • rezoluție:
- rezolvare pe care cel în drept o dă unei cereri, unui act etc.
- desființare retroactivă a unui contract cu executare imediată pentru neexecutarea uneia dintre obligațiile reciproce ale părților;
- semnătură pusă de o persoană oficială pe un document conținând hotărârea luată.
  • rol:
- totalitatea litigiilor care urmează a fi rezolvate într-o anumită zi de către un organ de jurisdicție; vezi și: repunere pe rol, scoatere de pe rol;
- registru în care sunt trecuți contribuabilii la percepție.
  • rudă - persoană care face parte din aceeași familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sânge sau prin alianță; rudenie


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]

  • sabotajinfracțiune care constă în împiedicarea bunului mers al unei activități, în special frânarea desfășurării normale a unui proces de producție.
  • salariat – persoană fizică ce încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu.
  • sancțiune – măsură de constrângere prevăzută de legea penală în cazul adoptării unui comportament prohibit prin norma juridică penală.
  • sancțiune aflictivăsancțiune care reprezintă întotdeauna o suferință pentru cel căruia îi este aplicată.
  • sancțiune civilă – vezi sancțiune reparatorie.
  • sancțiune coercitivăsancțiune de drept penal care conduce la o privare sau restrângere de bunuri (viață, libertate, avere etc.).
  • sancțiune completivă – vezi sancțiune supletivă.
  • sancțiune formalăsancțiune care se referă la încălcarea regulilor procedurale (vezi și nulitate procesuală).
  • sancțiune penală - pedeapsă prevăzută de Codul penal.
  • sancțiune preventivăsancțiune care se aplică pentru a preveni săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală prin înlăturarea unei stări de pericol (vezi și măsuri de siguranță).
  • sancțiune reparatoriesancțiune care constă în repararea pagubei rezultând din infracțiune, fie în natură, fie prin plata unei despăgubiri (sinonim: sancțiune civilă).
  • sancțiune represivăsancțiune penală care se aplică în vederea reprimării unei fapte penale.
  • sancțiune supletivăsancțiune care se aplică fie în completarea pedepsei, fie atunci când pedeapsa nu se poate aplica; de exemplu, măsurile de siguranță sunt sancțiuni supletive (sinonim: sancțiune completivă).
  • scoatere de pe rol - măsură prin care un organ de jurisdicție dispune întreruperea îndeplinirii actelor de procedură referitoare la un proces; vezi și rol.
  • scris funciar - hârtie de valoare pe care proprietarul de pământ sau de imobile o primește pe baza contractului de ipotecă încheiat cu o banca ipotecară.
  • scrisoare recomandată - tip de scrisoare utilizată pentru expedierea de cãtre avocați a acțiunilor către instanțe sau pentru a comunica anumite înscrisuri, când acestea nu sunt depuse prin registratură sau pentru a convoca părțile dintr-un proces de către un expert numit în cauza respectivă, înainte de a face expertiza.
  • sechestru asigurător - sechestru ordonat de justiție pentru garantarea intereselor și a drepturilor părților împricinate.
  • sediu - clădire sau loc unde își are administrația și unde își desfășoară activitatea o instituție sau o organizație; vezi și reședință.
  • semnătură în alb - semnătură pusă pe un act înainte de a fi completat și verificat.
  • sentință - hotărâre, decizie a unui tribunal, pronunțată în primă instanță.
  • sentință arbitrală - hotărâre prin care tribunalul arbitral se pronunță asupra litigiului cu a cărui soluționare a fost investit.
  • separare a bunurilor - regim matrimonial care se caracterizează prin faptul că cei doi soți nu au bunuri comune.
  • separarare de fapt - situație în care soții trăiesc separat, fără ca ei să fie divorțați.
  • servicii sociale - măsuri în cadrul ajutorului social prin care administrația publică acordă sprijin celor care prin resurse proprii nu-și pot asigura venitul necesar existenței.
  • servitute - drept în temeiul căruia proprietarul unui lucru imobil (fond dominant) se poate prevala, împotriva proprietarului unui alt lucru imobil (fond aservit), de anumite sarcini care grevează acest lucru (vezi și drept de servitute).
  • sigiliu - pecete de ceară pe care s-a imprimat prin apăsare o ștampilă și care servește la închiderea unui recipient, a unei încăperi etc. pentru a evita deschiderea acestora de către persoane neautorizate.
  • situație juridică:
- statutul unei persoane față de altele pe baza unor reguli de drept;
- proprietatea unui imobil de a fi naționalizat sau de a fi în posesia unei persoane fizice sau juridice, ceea ce poate fi verificat la ANAF sau la Arhivele Naționale.
- ordin scris emanat de la o autoritate prin care se ordonă cuiva să execute (sau să înceteze de a executa) o acțiune;
- act scris care cuprinde un ordin de a executa sau de a înceta o acțiune.
- poziția unei persoane fizice în raport cu familia;
- serviciu în cadrul primăriei unde se întocmesc și se păstrează actele de stare civilă.
  • statut - act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți pe acțiuni, asociații etc.; prin generalizare, lege, regulament.
  • statut personal - totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat.
  • statut real - totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat.
  • stipulație - prevedere, clauză, învoială menționată într-un act scris.
  • străin:
- persoană care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește;
- persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională.
  • substituire a copilului - infracțiune care constă în înlocuirea copilului născut de o mamă cu cel născut de o altă mamă.
  • succesiune - faptul de a prelua funcția sau bunurile cuiva prin moștenire; funcție sau bun moștenit de cineva; moștenire.
  • sui generis:
- termen care se referă la o interpretare specială și unică a unui caz sau a unei autorități.
- drepturi de proprietate intelectuală, pentru tipurile de lucrări care nu intră sub incidența legislației generale privind drepturile de autor, dar sunt protejate prin statute separate.
  • sultă - sumă de bani reprezentând diferența de valoare dintre două lucruri care se schimbă între ele ori între valoarea părții ce i se cuvine unei persoane dintr-o moștenire și valoarea lucrurilor ce i se atribuie cu ocazia împărțirii.
  • supralicitație - licitație publică suplimentară, prevăzută de lege în cazul urmăririi silite imobiliare, în vederea obținerii unui preț mai mare decât cel la care s-a adjudecat bunul cu ocazia licitației inițiale.
  • suspect - persoană despre care se bănuiește că a comis o infracțiune și care nu poate fi audiată ca martor privind infracțiunea respectivă.
  • suspendare a executării pedepsei - măsură care permite oprirea executării pedepsei dacă sunt motive grave medicale, familiale sau sociale.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ș[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]

  • taxă de protecție - sumă de bani pe care o percepe, prin șantaj, o bandă de infractori persoanelor cu posibilități materiale sau patronilor de magazine sau localuri publice.
  • tentativă - încercarea de a săvârși o infracțiune care din diverse motive a rămas fără rezultat.
  • termen - data indicată pe citație când părțile trebuie sã se prezinte la proces.
  • terț - persoană străină de un act juridic și fără de care actul juridic sau hotărârea pronunțată nu produce efecte.
  • testament - act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale.
  • testament autentic - testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege.
  • testament de viață - document prin care o persoană își manifestă anticipat dorința de a nu primi un anumit tratament, care ar avea scopul menținerii acesteia în viață.
  • testament mistic - vezi testament secret.
  • testament olograf - testament scris în întregime, datat și semnat de testator.
  • testament secret - testament semnat de testator și prezentat de acesta tribunalului competent, închis sau sigilat și pe a cărui față exterioară judecătorul întocmește un proces-verbal autentic; altă denumire: testament mistic.
  • testator - persoană care a întocmit un testament.
  • titlu de proprietate - act sau fapt juridic pe care se întemeiază dreptul de proprietate al unei persoane asupra unui lucru, contractul de vânzare-cumpărare, de donație, moștenirea, uzucapiunea.
  • titlu executor - titlu sau act care îi permite beneficiarului să recurgă la executare silită.
  • traducător autorizat - persoană abilitată să efectueze traduceri de acte, de documente oficiale etc.
  • traducere autorizată:
- traducere făcută cu asentimentul autorului și aprobată de acesta;
- traducere (de acte, documente oficiale) a cărei conformitate cu originalul este recunoscută de instituțiile statului.
  • trafic de copii - trafic de persoane în care victimele sunt copii.
  • trafic de influență - infracțiune care constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase săvârșită de o persoană care are sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să întreprindă a anumită acțiune.
  • transcriere - trecere într-un registru special a elementelor esențiale ale unui act juridic privitor la dobândirea, transmiterea sau stingerea unor drepturi reale imobiliare.
  • transmisiune - trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta.
  • tranzacție - convenție prin care părțile urmăresc evitarea ori stingerea unui litigiu existent între ele, făcându-și în acest scop concesii reciproce.
  • tribunal:
- organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice, precum și unele recursuri (extraordinare);
- complet care judecă o cauză, un proces.
- instituție care permite protejarea persoanei și patrimoniului minorului sub 14 ani și a celui ce a fost pus sub interdicție judecătorească;
- autorizație acordată cuiva prin lege de a avea grijă de o persoană lipsită de capacitatea de a acționa independent sau de bunurile acesteia.
  • tutore - persoană care reprezintã pe minorul sub 14 ani și pe majorul pus sub interdicție.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]

  • ucidere - vezi omor.
  • ultraj - infracțiune care constă în insultă, calomnie, amenințare ori alte acte de violență ori de vătămare corporală împotriva unui funcționar aflat în exercițiul funcțiunii.
  • urmărire:
- acte îndeplinite de Parchet, poliție sau chiar de victima unei infracțiuni în scopul condamnării vinovatului;
- acțiune juridică pentru a obține plata unei creanțe, pentru pedepsirea unui delict etc.
  • uz de fals - folosirea unui înscris oficial sau sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice.
  • uzucapiune - dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun prin posedarea lui o anumită vreme.
  • uzufruct - vezi drept de uzufruct.
  • uzurpator - persoană care își însușește în mod fraudulos un bun, un drept, o calitate, puterea de stat etc.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V[modificare | modificare sursă]

  • verbum regens - expresie care arată în ce constă elementul material al unei infracțiuni.
  • verdict:
- părere a juraților asupra vinovăției sau nevinovăției acuzatului, pe baza căreia se pronunță hotărârea de către instanța penală;
- hotărâre decisivă a unei autorități care nu admite contraziceri.
  • viager - un drept care îi este recunoscut unei persoane pe tot parcursul vieții, dar care nu se poate transmite la urmași.
  • vicii ale consimțământului - fapte care conduc la alterarea consimțământului și deci la nulitatea actului juridic, cum ar fi: eroare, dol, violență, leziune.
  • viciu de formă - nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești.
  • vinovăție - faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; vezi și inocență.
  • viol - infracțiune care constă în fapta unei persoane de a avea raport sexual cu altă persoană prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau a-și exprima voința.
  • violare de domiciliu - infracțiune care constă în fapta unei persoane de a pătrunde fără drept, într-o locuință, încăpere, dependință, fără consimțământul persoanei care le folosește, sau de a refuza să le părăsească la cererea acesteia.
  • violență:
- faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale;
- orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ministerul administrației și internelor - Glosar de termeni din domeniul ordinii și siguranței publice, Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2006 ISBN (10) 973-745-008-6; ISBN (13) 978-973-745-008-1

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.