Glosar de termeni juridici

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Prezentul glosar de termeni juridici conține termeni din domeniul dreptului, administrației, ordinii și siguranței publice.

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

A[modificare | modificare sursă]

  • abandon:
- părăsire a copiilor, a familiei etc. de către persoana care are obligația legală de întreținere sau de susținere materială;
- renunțare la un bun sau la un drept.
  • abandon familial – părăsirea de către părinte sau soț a celui față de care este obligat să îl susțină material sau moral.
  • abandonul minorului - părăsire a copiilor, de către persoana care are obligația legală de întreținere.
  • abatere – încălcare a unor dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar, prevăzute de legi, regulamente și care atrage anumite sancțiuni.
  • abilitare - împuternicirea cuiva pentru a săvârși un act juridic.
  • ab intestat - expresie latină care se referă la ipoteza unei persoane decedate fără a dispune de patrimoniul acesteia prin testament; în acest caz operează succesiunea legală.
  • abitație:
– dreptul de folosi, împreună cu familia, o casă aflată în proprietatea altei persoane;
- dezmembrare a dreptului de proprietate asupra unei case, care conferă titularului dreptul de a o folosi și a încasa chiria, fără posibilitatea de a o înstrăina.
  • abjudecare - anulare, suspendare printr-o hotărâre judecătorească a unor titluri de proprietate, a unor drepturi etc.
  • abolire (sau aboliție) - desființare a unei instituții, a unei uzanțe, a unei stări; anulare a unei legi, a unei hotărâri; exemplu: abolirea iobăgiei în Rusia.
  • abrogare – ieșire din vigoare (total sau parțial), abolire a unui act normativ printr-un alt act normativ de aceeași valoare sau de valoare superioară (vezi și caducitate).
  • absenteism - absență îndelungată a deținătorului unei proprietăți funciare, pe care o exploatează printr-un intermediar.
  • absolutoriu - (act) care atestă faptul că cineva este absolvit de o datorie, de o obligație etc. sau este iertat de o vină, de o greșeală etc.
  • absoluțiune - iertare de pedeapsă a unui acuzat când faptul imputat nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată; absolvire.
  • absolvire - scutire de pedeapsă, când faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată.
  • absorbție - drept al unei instanțe superioare de a lua din competența instanțelor inferioare o cauză în curs de judecare.
  • absorbție de pedeapsă – aplicarea unei singure pedepse în cazul concursului de infracțiuni.
  • abuz de drept:
– exercitarea unui drept împotriva scopului lui economic și social.
- delict care constă în exercitarea unui drept cu rea-credință, în scop de șicană, pentru a pricinui o pagubă altei persoane sau pentru a-i întîrzia exercitarea unui drept.
  • abuz sexual - întreținerea de relații sexuale (prin forțare), mai ales cu minori (abuz sexual asupra copiilor).
  • abuz de încredere – însușirea de către o persoană a unui lucru acordat voluntar de către altă persoană și refuzul înapoierii acestuia.
  • abuz de putere - delict care constă în obținerea de avantaje, intimidare, influențarea unor hotărâri de către cineva care se folosește de funcția pe care o deține.
  • abuz în serviciu – fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
  • acceptant - (parte) care acceptă oferta de a încheia un contract, o convenție.
  • acceptare – manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept, ofertă ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract.
  • acces la documente administrative (libertate de ~, drept de ~) – dreptul acordat oricărui cetățean, într-o societate democratică, în numele transparenței necesare administrației, la a putea consulta orice document public sau administrativ, nesupus normelor secretului.
  • accesiune - mod de dobândire a proprietății, care rezultă din alipirea naturală (sau prin acțiunea cuiva) a unui bun la un alt bun, mai important.
  • accesoriu - (despre drepturi, cereri etc.) care este secundar în raport cu alt drept sau cu altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune.
  • accident de muncă – vătămarea sănătății sau decesul unui angajat provocate prin acțiunea, de obicei neprevăzută a unei cauze exterioare victimei, în cadrul procesului de muncă sau în legătură cu acesta.
  • achiesare:
- recunoașterea de către un acuzat a pretențiilor dintr-o acțiune de justiție;
- acceptarea executării unei hotărâri judecătorești de bunăvoie, fără a fi necesară declanșarea procedurii de executare silită.
  • achitare:
– declarare, prin hotărâre judecătorească, că persoana trimisă în judecată este nevinovată;
- plătirea, îndeplinirea unei datorii (morale), a unei obligații etc.
  • achizitor
  • acont
  • acord – înțelegere între două părți (persoane fizice, juridice, state) la încheierea unui act.
  • acreditare – procedura prin care o instituție autorizată evaluează și recunoaște formal un program de certificare, în conformitate cu standardele instituției respective.
  • acrescământ – drept prin efectul căruia partea unui moștenitor sau legatar crește de pe urma faptului că unul sau mai mulți dintre comoștenitori nu vin la succesiune sau renunță la aceasta.
  • act - document eliberat de o autoritate, prin care se atestă un fapt, o obligație, un drept, o învoială, identitatea cuiva etc; decizie a unei autorități cuprinsă în acest document.
  • acta - colecție de documente, registre etc. privitoare la o anumită instituție, persoană sau problemă.
  • act adminstrativact emanând de la organele administrative și care are efecte juridice.
  • act cu titlu oneros - act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb.
  • act de acuzare - concluzie scrisă întocmită de organele judiciare asupra anchetării unei cauze penale, servind ca bază la dezbaterile unui proces.
  • act de identitatedocument care face dovada identității, a adresei de domiciliu și a adresei de reședință a titularului (sinonime: buletin de identitate, carte de identitate).
  • act de notorietate - înscris întocmit în fața unui organ de stat (judecătoresc sau administrativ), prin care două sau mai multe persoane atestă fapte îndeobște cunoscute.
  • act de stare civilă - înscris constatator al unui act juridic privitor la starea civilă a unei persoane.
  • act juridic
- manifestare a unei persoane cu scopul de a crea, de a modifica, de a transmite sau de a stinge drepturi și obligații;
- înscrisul întocmit de părți pentru a constata actul juridic încheiat.
  • act normativ - act prin care se stabilesc dispoziții generale obligatorii.
  • act notarial – act prin care mai multe persoane atestă, în fața notarului, existența unui fapt.
  • act de procedură – act efectuat, în cadrul procesului, de către un organ de urmărire penală sau de jurisdicție, în cadrul desfășurării unui proces.
  • act teroristinfracțiune care constă în săvârșirea, din motive politice, a unor acte împotriva vieții, integrității corporale a oamenilor de stat, a persoanelor care desfășoară o activitate politică.
  • activ – totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice.
  • acționare - introducere a unei acțiuni în justiție.
  • acțiune în justiție – cerere adresată unei instanțe judecătorești prin care se solicită constatarea sau realizarea unui drept.
  • acuzare – învinuire adusă unei persoane (acuzat) că ar fi săvârșit o infracțiune.
  • acuzat - persoană care este învinuită (în justiție) de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat.
  • acuzator public – persoană însărcinată (în împrejurări excepționale) cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale.
  • adempțiune - luare în posesie sau acceptare a unui beneficiu.
  • adeverință - dovadă scrisă prin care se recunoaște un drept sau un fapt; chitanță, recipisă.
  • ad-hoc - termen latin care caracterizează o instituție, o funcție creată în vederea îndeplinirii unei sarcini speciale și, în general, temporare.
  • adjudecare – (despre bunuri, servicii, lucrări etc) atribuire în proprietate a unui bun, scos în vânzare prin licitație publică, eventual printr-o hotărâre judcătorească.
  • administrare – totalitatea operațiilor privitoare la gospodărirea și la controlul bunurilor încredințate unei instituții, organizații economice, unei persoane etc.
  • administrare a unei probe - folosire a unei dovezi într-un proces juridic.
  • administrator – persoană care administrează sau gospodărește un bun.
  • administrație:
– conducere, gospodărire a unei instituții, organizații;
- totalitatea organelor administrative (executive și de dispoziție) ale unui stat, instituție sau societate comercială.
  • administrație de stat:
– formă de activitate a statului care constă în realizarea funcțiunilor acestuia pe baza și în aplicarea dispozițiilor legale;
– totalitatea organelor de stat care îndeplinesc activitatea executivă și de dispoziție.
  • admitere:
- înscriere, primire la un examen sau într-un post, într-un loc (în urma unui examen);
- acceptare, primire a unui solicitant, a unui petiționar.
  • admonestare - document oficial care conține o mustrare adresată cuiva.
  • admonițiune - cercetare efectuată de un judecător.
  • adoptarea legilor – dezbaterea și votarea de către organele legislative a proiectelor de lege.
  • adulter - fapta unei persoane căsătorite care întreține relații sexuale în afara căsătoriei.
  • aferent - (proprietate, parte etc.) care se cuvine sau revine cuiva.
  • afidavit - (în dreptul anglo-saxon) declarație unilaterală scrisă sau orală dată sub jurământ în fața unui notar, a unui șerif etc.
  • afinitate – legătura juridică între un soț și rudele celuilalt soț (sinonim: alianță).
  • aflictiv - (despre pedepse) care răpește unui condamnat libertatea sau viața.
  • agnat - rudă în linie paternă.
  • agnațiune - legătură de rudenie civilă, în opoziție cu înrudirea naturală (cognațiune).
  • agresiune - atac brutal neprovocat, cu scopul de a produce vătămări, suprimarea vieții cuiva sau distrugerea, degradarea bunurilor etc.; jignire, injurie adusă cuiva.
  • alegare - invocare a unui argument în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni.
  • alianță – vezi: afinitate.
  • alibi – dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, în momentul comiterii infracțiunii, cel în cauză se afla în altă parte.
  • alienare – înstrăinare a unui bun, a unui drept etc. prin vânzare, cesiune; alienație.
  • alineat - pasaj în articolele de legi.
  • amanet - vezi gaj.
  • amendament - text propus spre a fi introdus într un proiect de act (tratat, rezoluție, cartă, statut, regulament etc.) cu scopul de a preciza, completa sau modifica una sau mai multe din prevederile inițiale.
  • amendă - sancțiune care constă în plata unei sume de bani.
  • amenințare - infracțiune care constă în alarmarea unei persoane prin manifestarea intenției de a sâvârși față de aceasta sau față de o rudă apropiată o faptă infracțională.
  • amiabil - (despre rezolvarea unor litigii, neînțelegeri) care se produce în urma unor negocieri; exemplu: rezolvarea amiabilă a unui conflict de muncă.
  • amnistie - lege prin care se înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită, anulându-se sau oprindu-se efectele sentinței; efectul juridic al unei astfel de legi.
  • amovibil - (despre funcționari publici) care poate fi mutat, revocat, înlocuit.
  • amprentare - luare a amprentelor unei persoane, mai ales în cursul unei cercetări penale.
  • amprentă (digitală) - urmă (luată prin diferite procedee) a desenului liniilor epidermice pe care le prezintă suprafața pielii de pe ultima falangă a degetelor de la mâini (la om) sau de pe bot (la animale).
  • analogie - metodă de soluționare a unui caz neprevăzut de lege, dar asemănător cu unul anterior.
  • anchetă - cercetare (la fața locului) dispusă sau efectuată de o autoritate publică pentru a stabili ceva, prin interogări, prin ascultare de martori etc.
  • angajat - persoană încadrată într-un loc de muncă (vezi și salariat).
  • antecedent (penal) - fapt penal existent în trecutul unui inculpat (de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei).
  • antigraf - copie scrisă de mână de pe un original.
  • antihreză:
- cedarea către creditor a venitului unui bun imobil aparținând debitorului;
- contract prin care debitorul sau un terț încredințează creditorului, drept garanție a creditului, un bun imobil ale cărui venituri servesc pentru plata dobânzilor și a creditului.
  • antropologie criminală - ramură a antropologiei care are ca obiect studiul biologic al infractorilor.
  • antropometrie judiciară - metodă de identificare a criminalilor, bazată pe studiul dimensiunilor corpului uman, al formei acestuia și al amprentelor (digitale).
  • anulabilitate - posibilitate a unui act, a unui document etc. de a fi anulat.
  • anulare:
- sancțiune civilă constând în suprimarea retroactivă, de regulă, a efectelor unui act juridic încheiat în condițiile nerespectării dispozițiilor legale; nulitate relativă; anulație;
- desființare a unui act ilegal al administrației de stat de către organul ierarhic superior.
- susținere a unei cauze în fața justiției; sinonim: pledoarie;
- parte într-un proces care apără cauza cuiva.
- cale de atac prin care se obține rejudecarea în fond a unui proces de către instanța de fond imediat superioară aceleia care a pronunțat hotărârea atacată;
- adresare la jurisdicția imediat superioară, spre a schimba sau anula o sentință dată de prima instanță (vezi și curte de apel).
  • apelant - persoană care face apel împotriva unei sentințe judecătorești.
  • apostil(ă) - rezoluție scrisă pe o cerere, pe un raport sau pe un alt act oficial; semnătură pusă pe un asemenea act.
  • aprobare - act (verbal sau scris) prin care se rezolvă în mod favorabil (și oficial) o cerere, un deviz.
  • aprod - angajat care păzește sălile și introduce publicul în unele instituții (mai ales în sălile de ședințe ale tribunalelor).
  • apropriere - acțiunea de a(-și) însuși lucruri, bunuri etc; atribuire, însușire.
  • arbitraj - soluționare a unui litigiu, a unui diferend de către o persoană (arbitru) sau de către o instituție autorizată.
  • arbitraj de stat - organ de stat cu sarcini de soluționare a litigiilor patrimoniale dintre (sau cu) organizațiile de stat.
  • arbitru - judecător ales de părțile împricinate pentru a rezolva un litigiu; instanță aleasă pentru a rezolva un litigiu; expert numit de tribunal și însărcinat să-și dea părerea într-o afacere.
  • arest:
- deținere (din ordinul unei autorități) sub pază legală a unei persoane (care comite sau care este bănuită că a comis o infracțiune); arestare, detenție, întemnițare;
- loc unde sînt ținuți cei arestați; închisoare, temniță.
  • arest la domiciliu - (sentință judecătorească de) efectuare a detenției la domiciliul inculpatului.
  • arogare - atribuire abuzivă a unui drept, a unei calități.
  • articol - diviziune într-un act normativ sau document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă.
  • articulare - argumentare bazată pe articole de lege.
  • asasin - persoană care omoară (premeditat) pe cineva; criminal, ucigaș.
  • ascendenți - rude în linie directă, care fac parte dintr-o generație anterioară.
  • asesor:
- membru unui complet de judecată, în afară de președinte.
- persoană aleasă, pe timp limitat, pentru a participa la judecarea unor procese penale sau civile;
- asistent al unui judecător (în diferite sisteme judiciare).
  • asesor popular - (în comunism) membru al completului de judecată, ales pe o perioadă determinată, cu rol consultativ în elaborarea unei hotărâri judecătorești.
  • asignare - chemare în justiție.
  • asistență juridică - ajutor competent, de specialitate, acordat unei persoane pentru a-și susține drepturile în fața justiției.
  • asociație - grupare de persoane (fizice sau juridice) organizată pe baza unui statut în vederea realizării unui scop comun (științific, cultural, artistic, sportiv).
  • asociație non-profit - entitate a cărui scop nu este obținerea de beneficii economice; altă denumire: organizație fără scop lucrativ.
  • atentat - faptă, acțiune violentă, criminală îndreptată contra vieții și integrității corporale a unei persoane (sau contra unei colectivități), în special contra unui șef de stat sau de guvern.
  • atestat:
- act (oficial) prin care se atestă un titlu, un premiu, o demnitate;
- pentru care s-a depus mărturie;
- (despre cuvinte) care este prezent într-un text.
- întrevedere (oficială) acordată (la cerere) cuiva de către o persoană care deține o funcție de răspundere;
- ședință publică a tribunalului în care sînt ascultate părțile și pledoariile și în care este pronunțată sentința.
  • audiere - ascultare a unui martor, a depoziției acestuia (în legătură cu fapte care pot duce la lămurirea unui proces, a unei anchete, a unei situații conflictuale etc),
  • audit - controlul autorizat, efectuat de un expert (auditor), în scopul de a emite o opinie independentă, pe baza unor documentații și care stabilește criterii de calitate.
  • autentic:
- care este conform cu realitatea, cu adevărul, care nu poate fi pus la îndoială sau contestat;
- (despre acte) care este întocmit cu respectarea formelor legale.
  • autentificat - (despre acte) care este întărit, învestit cu formele legate; legalizat.
  • autoabrogare - abrogare a unei legi la termenul fixat în prevederile ei.
  • autocertificare - declarare pe propria răspundere a unor detalii personale ca data și locul nașterii, domiciliul etc, semnată de declarant, care înlocuiește un certificat eliberat de o instituție publică.
  • autograf - act, text scris de mâna autorului; olograf.
  • autohton - persoană care s-a născut și a trăit pe teritoriul unde locuiește.
  • autor - persoană care face, care produce sau comite ceva (eventual o infracțiune); făptaș.
  • autoritate
- drept, putere de a comanda, de a da dispoziții;
- organ al puterii de stat.
  • autorizare:
- împuternicire, învestire cu o autoritate (publică), delegare;
- încuviințare printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații de interes public, a unei societăți comerciale etc.
  • autorizație:
- permisiune, încuviințare sau împuternicire (oficială) pentru exercitarea unui drept sau pentru realizarea unei acțiuni;
- document oficial prin care se acordă cuiva un drept sau o împuternicire, se dovedește autorizarea etc.
  • autor moral - persoană care influențează pe o alta la săvîrșirea unei acțiuni.
  • autosesizare - (despre parchet, organe de control, instituții etc) inițiere a unei acțiuni de control, anchetă, autosesizare din oficiu, cercetând situații semnalate în presă, sau de către structuri, persoane etc.
  • avenant - act scris care constată modificările aduse clauzelor inițiale ale unui contract sau tratat.
  • avertisment - înștiințare din partea unei autorități sau a unui superior prin care se atrage atenția cuiva asupra unei greșeli.
  • avertizor public - persoană care face în interes public, cu bună credință o sesizare cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, a eficienței, eficacității, economicității și transparenței.
  • aviz:
- document prin care se face o înștiințare (publică) cu caracter oficial;
- scrisoare prin care un comerciant înștiințează pe cineva despre un act de comerț;
- punct de vedere (favorabil), comunicat în scris de către un organ competent, asupra unor probleme cu privire la care, potrivit legii, a fost consultat sau i s-a cerut acordul de către un alt organ.
- persoană care are profesiunea de a acorda asistență juridică;
- persoană căreia i se dă dreptul de a apăra interesele sau de a reprezenta afacerile cuiva într-o instanță judecătorească.
  • avocat din oficiu - avocat numit de judecător în cazul în care inculpatul nu are posibilitatea de a-și plăti un avocat.
  • avocat pledant - avocat care este autorizat să pledeze, să susțină o cauză a uneia dintre părțile implicate în proces în fața unei instanțe judecătorești (în schimbul unui onorariu).
  • avocat public - reprezentant al ministerului public în fața unei instanțe.
  • Avocatul Poporului - persoană însărcinată să-i apere pe cetățeni de abuzurile de putere ale administrației.
  • avulsiune - smulgere de către ape a unei porțiuni de mal din pământul unui proprietar și alipirea acesteia la pământul altui proprietar riveran.
  • avut obștesc - totalitatea bunurilor aflate în proprietatea statului, a organizațiilor obștești etc.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

  • banca acuzaților - locurile dintr-o sală de tribunal ocupate de acuzați.
  • banca apărării - locurile dintr-o sală de tribunal destinate avocaților care apără pe acuzați.
  • bară
- barieră care desparte pe judecători de avocați și de împricinați;
- locul din instanță unde pledează avocații.
  • barouorganizație profesională a avocaților (vezi și colegiu de avocați).
  • bănuit – persoană presupusă că ar fi comis o infracțiune, dar nu există date suficiente pentru a fi pusă sub învinuire.
  • beneficiar:
persoană fizică sau juridică care a dobândit un drept de a i se furniza un serviciu sau un produs, în virtutea unui contract sau a unei înțelegeri;
– persoană în favoarea căreia s-a emis o cambie.
  • beneficiu de inventar - dreptul pe care îl are un moștenitor de a nu-și lua răspunderea pentru datoriile unei succesiuni decît în limita averii moștenite.
  • bertillonaj - sistem de identificare a criminalilor, bazat pe măsurători antropometrice.
  • bigamieinfracțiune care constă în încheierea unei noi căsătorii de către o persoană care este căsătorită legal.
  • bilateral - (despre contracte, convenții) care angajează reciproc cele două părți contractante; bipartit.
  • bipartit - vezi bilateral.
  • birocratism:
- interpretare și aplicare formalistă, cu complicații inutile, a legilor, a dispozițiilor în rezolvarea problemelor administrative, organizatorice etc; birocrație, funcționarism;
- sistem de conducere propriu statelor care utilizează un aparat birocratic (administrativ, polițienesc, militar) foarte numeros, în scopul impunerii prin forță a dominației minorității asupra majorității.
  • birou:
- instituție, serviciu public unde lucrează funcționari, specialiști etc.; prin extensie: funcționarii unei astfel de instituții;
- grup de membri ai unei adunări însărcinat să conducă o adunare, o organizație.
  • blamarea victimei - tendința de a considera victima unei infracțiuni ca fiind în întregime sau parțial responsabilă pentru trauma suferită.
  • boală profesionalăboală care se contactează în procesul de muncă, sub influența, de obicei de durată, a unor factori vătămători, specifici profesiei.
  • boxă – compartiment pentru acuzați la tribunal.
  • brevetact emis de organul de stat competent, prin care, în condițiile prevăzute de lege, se conferă unei persoane o distincție sau i se recunoaște o calitate (exemplu: brevet de invenție).
  • buletin de identitate – vezi: act de identitate.
  • bună-credință:
– obligație de comportare conformă cu regulile de conviețuire;
– convingerea unei persoane că acționează conform legii.
  • bune oficii – mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, constând în demersuri diplomatice întreprinse de un al treilea stat.
  • bun imobil - lucru care are o așezare fixă, stabilă și care, așadar, nu poate fi mutat dintr-un loc în altul, fără să-și piardă destinația inițială sau identitatea.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]

  • cadastru – formă de inventar funciar, alcătuit dintr-un registru public (registru cadastral) și în planuri care cuprind datele privitoare la toate imobilele situate pe o anumită regiune.
  • cadre – lucrători calificați și permanenți dintr-o anumită ramură de activitate.
  • caducitate - încetarea valabilității unui tratat ca urmare a faptului că nici una din părți nu îl mai aplică sau nu îl recunoaște, dată fiind apariția unei situații care face imposibilă executarea sa (vezi și abrogare).
  • cale de atac – mijloc pus la dispoziția părții interesate și a procurorului, prin care o hotărâre judecătorească este supusă verificării unei instanțe superioare sau este reexaminată chiar de instanța care a pronunțat-o.
  • cale de atac extraordinară - cale de atac îndreptată împotriva unor hotărâri judecătorești definitive.
  • calificare a infracțiunii – stabilirea caracterului penal al unei fapte și încadrarea acesteia în textul de lege care o prevede și o pedepsește.
  • calomnieinfracțiune care constă în atingerea adusă demnității unei persoane prin punerea în sarcina acesteia a unor fapte false.
  • carte - carnet cu date personale, emis de o instituție, prin care se atestă apartenența unei persoane la o organizație, asociație, instituție etc. (exemple: carnet de membru, carnet de muncă).
  • carte de identitate - vezi act de identitate.
  • carte de imobil - registru de evidență a populației, în care se înscriu, pe apartamente, locatarii fiecărui imobil urban.
  • carte funciară - înscris oficial reprezentând unitatea de bază în sistemul de publicitate imobiliară în cadrul căruia evidența se ține pe imobile, și nu pe proprietari.
  • CEDO - vezi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
  • cerere - petiție, sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept.
  • cesiune - transmitere, de către o persoană altei persoane, a unui drept de creanță cu titlu oneros în temeiul unui contract.
  • cheltuieli de judecată - sumă de bani pe care este obligat să o plătească, pe baza unei hotărâri judecătorești, partea care a pierdut un proces părții care a câștigat procesul.
  • circumstanțe agravante - totalitatea împrejurărilor care agravează vina și pedeapsa unui inculpat.
  • circumstanțe atenuante:
- totalitatea împrejurărilor, a situațiilor etc. care contribuie la micșorarea vinii și a pedepsei unui inculpat;
- fapt care poate duce la aprecierea indulgentă a unei stări de lucruri condamnabile.
  • cod - culegere de norme legislative care reglementează un anumit sector juridic.
  • codice - denumire ieșită din uz pentru cod.
  • complet (de judecată) - colectiv alcătuit din numărul legal de judecători și asesori care iau parte la soluționarea unui litigiu.
  • concedent - autoritatea competentă, abilitată de lege să acorde o concesiune.
  • concusiune - extorcare de bani făcută de un agent al fiscului, de un funcționar public.
  • consilier juridic - persoană care asigură desfășurarea activității unei societăți comerciale în conformitate cu normele legale și consilierea sub aspect juridic a departamentelor și conducerii acesteia (exemplu: consilier juridic în dreptul muncii).
  • consiliu de familie - grup de persoane împuternicite de instanțele judecătorești sa se ocupe de interesele minorilor sub tutelă, ale persoanelor puse sub interdicție etc.
  • constrângere - acțiunea de a sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie.
  • consumator - persoană fizică sau juridică ce cumpără, dobândește, utilizează sau consumă produse.
  • contract de schimb – înțelegere prin care fiecare dintre părți, denumite copermutanți, transmite sau, după caz, se obligă să transmită un bun pentru a dobândi un altul.
  • contract prenupțial - convenție încheiată între cei doi viitori soți, convenție care reglează situația patrimoniului acestora; sinonim: convenție matrimonială.
  • contravenție - încălcare a dispozițiilor unei legi, a unui regulament etc., care, având un grad redus de pericol; este sancționată cu o pedeapsă ușoară.
  • convenție matrimonială - vezi contract prenupțial.
  • cópie - înscris care reproduce, cuvânt cu cuvânt, un înscris original.
  • copie legalizată - copie despre care un notar sau o instanță de judecată atestă că este la fel cu originalul.
  • corp de legi - culegere de legi; corpus.
  • corp delict - obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni, obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a savârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului.
  • creanță - drept pe care îl are creditorul asupra unei sume de bani ce i se datorează.
  • Curtea Europeană a Drepturilor Omului - tribunal internațional cu sediul la Strasbourg, care controlează respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului în statele membre ale Consiliului Europei; abreviere CEDO.
  • curte de apel - instanță judecătorească, superioară tribunalului, care avea competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

  • dată certă – data unui înscris sub semnătură privată, care nu poate fi contestată de alte persoane.
  • daună – pagubă provocată unei persoane fizice sau juridice, ca urmare a neîndeplinirii unei obligații sau a săvârșirii unei delict.
  • debitor – persoană obligată de a da, a face sau a nu face ceva în folosul creditorului.
  • decădere – pierdere a unui drept cu titlul de sancțiune sau ca urmare a neexercitării acestuia în termenul și în condițiile stabilite de lege.
  • decizie:
– denumire a unui act al unui organ executiv;
– hotărâre dată de către o instanță judecătorească.
  • declarație:
- mărturie, depoziție a unui martor;
- relatare făcută în scris de către o persoană către un organ al administrației de stat, prin completarea unui formular; formularul pe care se face această relatare.
  • declinare de competență – trimitere a unei spețe la organul competent, în temeiul hotărârii prin care un organ de jurisdicție constată necompetența sa.
  • defetism - Infracțiune care constă în lansarea, răspândirea sau publicarea, pe timp de război, de zvonuri sau informații false, exagerate sau tendențioase, relative la situația economică, politică și socială a țării.
  • depoziție - declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute personal și care aduc lămuriri în pricina respectivă; sinonim: mărturie.
  • detector de minciuni - vezi poligraf.
  • drept de autor:
- totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile sociale stabilite în legătură cu creația unei opere literare, artistice sau științifice;
- totalitatea drepturilor morale și materiale recunoscute de lege creatorului unei astfel de opere;
- sumă de bani care revine creatorului unei opere literare, artistice sau științifice din vânzarea, reprezentarea, reproducerea sau executarea operei.
  • drept real - drept pe care o persoană îl exercită asupra unui lucru în mod direct și imediat.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]

  • efracție – spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor, distrugere a oricărui dispozitiv de închidere, ca mijloc pentru comiterea unei infracțiuni; constituie o circumstanță agravantă.
  • egalitate – noțiune juridico-filozofică desemnând cerința realizării aceleiași situații sociale pentru toți membrii societății.
  • emancipare – ieșire a unui minor de sub tutela părintească prin efectul unui anumit act juridic (emancipare expresă) sau ca urmare a unei casătorii (emancipare de drept).
  • etatism – intervenția unui stat în viața economică a societății.
  • evacuare – îndepărtare a unei persoane, în baza unei hotărâri judecătorești, dintr-un loc unde acea persoană locuiește ilegal.
  • executor judecătoresc - funcționar de stat însărcinat cu îndeplinirea unor acte de procedură și cu executarea unor hotărâri judecătorești.
  • executor testamentar - persoană însărcinată printr-un testament cu aducerea la îndeplinire a dispozițiilor acestuia.
  • extorcare - obținere a unui lucru de la cineva cu forța, prin amenințări, violență, șantaj etc
  • extract - copie a unui act, scoasă dintr-un registru.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]

  • fals – denumire dată infracțiunilor săvârșite prin alterarea adevărului în acte scrise, oficiale sau private.
  • familie - grup social având la baza căsătoria, alcătuit din soți, copii și din descendenții acestora.
  • fapt juridic – împrejurare de a cărei producere legea leagă apariția, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice concrete; faptele juridice sunt evenimente care se produc independent de voința omului sau prin voința omului (în care caz pot fi licite sau ilicite).
  • favorizarea infractoruluiinfracțiune care constă în ajutorul acordat unui infractor, fără existența unei înțelegeri prealabile, astfel ca urmărirea sau executarea pedepsei să fie zădărnicite ori ca infractorul să beneficieze de produsul infracțiunii.
  • făptaș - vezi autor.
  • filială – unitate organizatorică cu sau fără personalitate juridică, care face parte din sistemul unei organizații sau instituții centrale.
  • fisc - instituție de stat care stabilește și încasează contribuțiile către stat ale unei persoane fizice sau juridice, urmărește pe cei care nu și-au plătit în termen aceste contribuții.
  • formalitate:
- condiție de formă impusă de o dispoziție legală pentru îndeplinirea și valabilitatea unui act juridic;
- procedură, acțiune impusă, dar lipsită de o importanță efectivă și a cărei realizare nu presupune nici o dificultate.
  • forță majoră (caz de ~) - situație în care cineva nu poate acționa după voință din cauza unor împrejurări care îl domină.
  • funcționar - persoană care exercită, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorități publice, a unei instituții publice sau altei persoane juridice de drept public.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]

  • gaj:
– contract prin care debitorul trece un lucru în posesia creditorului pentru garantarea executării unei obligații a debitorului (sinonim: amanet);
– bun care formează obiectul contractului de gaj.
  • garanție – mijloc legal sau convențional de asigurarea a executării obligațiilor.
  • garanție personală – garanție care constă în obligația asumată de către o persoană de a răspunde față de creditor în cazul în care debitorul nu își va executa obligația.
  • garanție reală – garanție care constă în afectarea unui lucru determinat pentru eventuala despăgubire a creditorului.
  • genocid - infracțiune comisă în scopul distrugerii sistematice a unei colectivități, grup național, rasial, religios sau politic.
  • gestiune:
– administrarea patrimoniului sau a unei părți din bunurile unei persoane sau unei organizații;
– totalitate a bunurilor încredințate unei persoane în vederea păstrării și administrării.
  • gestiune frauduloasăinfracțiune săvârșită de persoana care provoacă, cu rea credință, daune materiale bunurilor sau patrimoniului unei organizații sau persoane, pe care le administrează.
  • glosatori – juriști care au prelucrat dreptul roman în secolele al XI-lea și al XII-lea, precum și, sub denumirea de postglosatori, în secolul al XIII-lea.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]

  • Habeas corpus, legea ~ – una dintre legile fundamentale constituționale din Anglia, potrivit căreia nimeni nu putea fi arestat fără ordonanța scrisă a judecătorului.
  • hotărâre (judecătorească)act adoptat de un organ de stat, de o instanță judecătorească sau de un organ de conducere al unei instituții.
  • hotărâre definitivă - hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs).
  • hotărâre judecătoreascăact juridic prin care o instanță judecătorească soluționează o speță sau o cerere care ține de competența acesteia.
  • huliganisminfracțiune care constă în tulburarea ordinii publice prin acte, gesturi, expresii lipsite de cuviință sau de respect față de regulile de conviețuire socială.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]

  • ilicit – interzis prin lege, care încalcă anumite dispoziții legale.
  • imobil – lucru care în mod natural nu poate fi strămutat dintr-un loc în altul (exemple: terenuri, clădiri, recolta neculeasă etc.).
  • impediment legal – piedică la încheierea unei căsătorii, rezultând din neîmplinirea condițiilor pe care legea le impune bărbatului și femeii pentru a se putea căsători.
  • inculpare - acuzare a cuiva în fața unei instanțe judecătorești; sinonime: imputare, învinuire.
  • inculpat - vezi acuzat.
  • infracțiune:
- încălcare a unei legi, a unui ordin, a unui tratat sau a unei reguli prestabilite;
- faptă care prezintă pericol social, constând în săvârșirea cu vinovăție a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Î[modificare | modificare sursă]

  • împroprietărire – act prin care se atribuie unei persoane un lot agricol, un lot de casă sau o locuință, cu sau fără plată.
  • înscris - declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză.
  • înstrăinare:
-trecerea cuiva (prin vânzare) în stăpânire a unui bun material;
- părăsire a familiei, locul de naștere sau de reședință, prin stabilire în altă parte.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J[modificare | modificare sursă]

– activitate a unei instanțe în legătură cu soluționarea unei spețe;
– soluție dată unei spețe.
  • judecător – funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri.
  • judecător de instrucție - magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale.
  • judecătorie – instanță judecătorească având competența de a soluționa anumite cazuri prevăzute de lege.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]

  • lapidare - pedeapsă capitală care constă în uciderea condamnatului cu pietre, de către întreaga comunitate (vezi și linșaj).
  • legalitate – principiu potrivit căruia toate organele și organizațiile de stat, funcționarii, cetățenii și ceilalți locuitori sunt obligați să respecte legea.
  • legalizare – procedură prin care se atestă de către organul competent fie semnătura de pe un înscris ca aparținând persoanei care l-a semnat, fie conformitatea unei cópii ori a unei traduceri.
  • legea de împrumut și închiriere - lege promulgată de Roosevelt în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care dispunea vânzarea, închirierea sau împrumutarea oricărei categorii de mijloace militare tuturor țărilor a căror apărare era socotită vitală pentru apărarea Statelor Unite.
  • linșaj - uciderea fără judecată de către un grup agitat în prealabil (vezi și lapidare).
  • litigiu - conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]

  • magistrat – funcționar care îndeplinește o activitate judecătorească, constând în principal în soluționarea litigiilor (judecător) sau exercitarea acțiunilor penale (procuror).
  • magistratură – totalitatea persoanelor care îndeplinesc funcția de magistrat.
  • mandat – contract prin care o persoană (mandatar) se obligă să îndeplinească anumite acte juridice pe seama unei alte persoane (mandant) de la care primește însărcinarea.
  • mandat de aducere – ordin dat unui organ de poliție de a aduce o persoană în fața unei instanțe judecătorești sau unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații sau pentru a efectua anumite expertize.
  • mandat de arestareact scris prin care organul judecătoresc competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat.
  • martor:
- persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct;
- persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct sau pentru a le da valoare legală.
  • martor ocular - persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt.
  • măsuri de siguranțăsancțiuni de drept penal cu caracter exclusiv preventiv care au ca scop înlăturarea unei stări care a generat comiterea unei infracțiuni și preîntâmpinarea repetării săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală.
  • moravuri ușoare - purtări, practici imorale.
  • moștenitor:
- persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară;
- persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]

  • naturalizare – denumire dată procedurii de acordare, la cerere, a cetățeniei de către organul de stat competent.
  • notar - funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc.
  • nulitate procesuală – acea sancțiune procesuală care lovește orice act juridic efectuat cu încălcarea anumitor dispoziții prevăzute de lege pentru validitatea sa, lipsindu-l de eficacitate (vezi și sancțiune formală).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]

  • obligație alternativă - obligație care specifică pentru debitor mai multe feluri de a se achita și posibilitatea de a alege între ele.
  • olograf - vezi autograf.
  • ombudsman -
- specialist care asigură asistență (juridică, economică) unei instituții, unei societăți comerciale etc. (pentru rezolvarea unor litigii);
- instituția Avocatului Poporului în Uniunea Europeană, persoană care conduce această instituție;
- (în țările scandinave) personalitate independentă care are sarcina să examineze plângerile cetățenilor împotriva administrației.
  • oneros - (despre contracte, convenții etc.) care impune cuiva sarcini, obligații; vezi și act cu titlu oneros.
  • onorariu - plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiune liberă intelectuală (avocat, medic etc.).
  • ordin de serviciu - act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație.
  • organ - grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane.
  • organizație fără scop lucrativ - vezi asociație non-profit.
  • original - (despre acte, documente, opere literare și artistice, fotografii etc.) care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru cópii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]

  • partaj – operație prin care proprietarii unui bun determină părțile distincte ce revin fiecăruia dintre ei, în natură sau în bani.
  • parte - persoană ce a participat la încheierea unui act juridic, personal sau prin reprezentant, față de care se produc efectele actului juridic.
  • pașaport biometric - pașaport care conține un cip cu informații personalizate, unice pentru un individ (imaginea feței, amprente digitale etc.)
  • pledoarie - vezi apărare.
  • poligraf - aparat în practica organelor de urmărire penală pentru a detecta, prin înregistrarea efectelor fiziologice și a emoțiilor provocate de întrebări, dacă cel interogat spune adevărul sau nu. (sinonim: detector de minciuni).
  • postglosatori – vezi glosatori.
  • prescripție achizitivă - mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil prin exercitarea unei posesii îndelungate, sub nume de proprietar.
  • prestație:
- formă de impozit constând în efectuarea unor munci sau în predarea unor produse ori a unor sume de bani, pentru realizarea unor lucrări de interes public etc.; muncă, produse, bani care constituie această formă de impozit;
- muncă de scurtă durată (de obicei gratuită) efectuată pentru lucrări de interes public; sumă de bani care reprezintă contravaloarea (neefectuată a) acestei munci.
  • prima instanță - instanță în compentența căreia este judecarea unui proces pentru prima dată.
  • privilegiu - drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori, chiar ipotecari, în virtutea calității creanței sale.
  • probă - confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva.
  • probă cu martori - susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată.
  • procedură acuzatorială - procedură judiciară în cadrul căreia rolul administrării probelor revine exclusiv părților, judecătorul rămânând pasiv.
  • proces - acțiune în justiție făcută pentru soluționarea unui diferend între două părți care sunt în litigiu sau pentru constatarea și sancționarea încălcării legilor statului; acțiune judecătorească; totalitatea actelor, documentelor adunate în vederea acestei acțiuni.
  • proces verbal - document în care este notat pe scurt conținutul discuțiilor desfășurate și a hotărârilor adoptate la o adunare sau ședință ori prin care se consemnează o constatare, un acord etc.
  • procuror:
- membru al procuraturii, care supraveghează justa aplicare a legilor și care reprezintă interesele statului într-un proces;
- magistrat atașat pe lângă o instanță judecătorească și având rolul de acuzator public.
  • proprietate - stăpânire deplină asupra unui bun; bun material stăpânit, mai ales pământ (agricol) sau imobil, în baza unui drept recunoscut.
  • proprietate intelectuală - drepturile referitoare la: opere literare, artistice și științifice; interpretări ale artiștilor interpreți și execuții ale artiștilor executanți, fonograme și emisiuni ale radiodifuziunii; invenții în toate domeniile activității umane, descoperiri științifice.
  • proprietate literară (sau artistică) - drept de care se bucură un autor de a dispune după voie de operele sale literare sau artistice, putându-le edita, reproduce etc.
  • proprietate privată - proprietate care aparține persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind formate de obicei din orice bunuri, cu excepția celor aflate exclusiv în proprietate publică, și asupra cărora titularul sau proprietarul exercită posesia, folosința și dispoziția în interes propriu, însă în limitele determinate de lege.
  • proprietate publică - proprietate care aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind formată din bunuri care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]

  • registru de stare civilă - condică în care sunt trecute acte de stare civilă privitoare la naștere, căsătorie, deces etc.
  • revocare:
- desfacere unilaterală a unui act prin manifestarea de voință a persoanei care l-a făcut;
- anulare a unui act juridic în cazurile prevăzute de lege;
- act prin care organul de stat competent hotărăște încetarea calității sale de membru într-un organ ales.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]

  • sabotajinfracțiune care constă în împiedicarea bunului mers al unei activități, în special frânarea desfășurării normale a unui proces de producție.
  • salariat – persoană fizică ce încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu.
  • sancțiune – măsură de constrângere prevăzută de legea penală în cazul adoptării unui comportament prohibit prin norma juridică penală.
  • sancțiune aflictivăsancțiune care reprezintă întotdeauna o suferință pentru cel căruia îi este aplicată.
  • sancțiune civilă – vezi sancțiune reparatorie.
  • sancțiune coercitivăsancțiune de drept penal care conduce la o privare sau restrângere de bunuri (viață, libertate, avere etc.).
  • sancțiune completivă – vezi sancțiune supletivă.
  • sancțiune formalăsancțiune care se referă la încălcarea regulilor procedurale (vezi și nulitate procesuală).
  • sancțiune preventivăsancțiune care se aplică pentru a preveni săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală prin înlăturarea unei stări de pericol (vezi și măsuri de siguranță).
  • sancțiune reparatoriesancțiune care constă în repararea pagubei rezultând din infracțiune, fie în natură, fie prin plata unei despăgubiri (sinonim: sancțiune civilă).
  • sancțiune represivăsancțiune penală care se aplică în vederea reprimării unei fapte penale.
  • sancțiune supletivăsancțiune care se aplică fie în completarea pedepsei, fie atunci când pedeapsa nu se poate aplica; de exemplu, măsurile de siguranță sunt sancțiuni supletive (sinonim: sancțiune completivă).
  • sechestru asigurător - sechestru ordonat de justiție pentru garantarea intereselor și a drepturilor părților împricinate.
  • semnătură în alb - semnătură pusă pe un act înainte de a fi completat și verificat.
  • servicii sociale - măsuri în cadrul ajutorului social prin care administrația publică acordă sprijin celor care prin resurse proprii nu-și pot asigura venitul necesar existenței.
  • servitute - drept în temeiul căruia proprietarul unui lucru imobil (fond dominant) se poate prevala, împotriva proprietarului unui alt lucru imobil (fond aservit), de anumite sarcini care grevează acest lucru (vezi și drept de servitute).
  • soț - bărbat care participă în căsătoria sau uniunea civilă.
  • soție - partenerul de sex feminin într-o căsătorie sau uniune civilă.
  • statut - act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți pe acțiuni, asociații etc.; prin generalizare, lege, regulament.
  • statut personal - totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat.
  • statut real - totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ș[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]

- traducere făcută cu asentimentul autorului și aprobată de acesta;
- traducere (de acte, documente oficiale) a cărei conformitate cu originalul este recunoscută de instituțiile statului.
- organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice, precum și unele recursuri (extraordinare);
- complet care judecă o cauză, un proces.
  • Tribunalul Funcției Publice al Uniunii Europene - instanță specializată a UE cu rolul de a prelua o parte din atribuțiile Tribunalului de Primă Instanță și anume cele care conferă competențe în ceea ce privește judecarea disputelor dintre UE și funcționarii săi publici.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V[modificare | modificare sursă]

  • viciu de formă - nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești.
  • violență;
- faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale;
- orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ministerul administrației și internelor - Glosar de de termeni din domeniul ordinii și siguranței publice, Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2006 ISBN (10) 973-745-008-6; ISBN (13) 978-973-745-008-1

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.